Sunteți pe pagina 1din 5

7.

PRESIUNEA UMANĂ ASUPRA TERREI

OBIECTIVE:
În acest capitol sunt analizate aspectele legate de relaţiile om-mediu în perspectivă istorică, etapele de
globalizare ale activităţilor umane asupra mediului, cu accent pe Antropocen, privită ca etapă de
generalizare a impactului global al societăţii asupra Terrei. În ultima parte se realizează o clasificare
spaţială a modificărilor globale ale mediului.

7.1. Relaţiile om – mediu


Activităţile umane au un impact din ce în ce mai accentuat asupra Sistemului
Terestru Global reuşind să modifice toate geosferele şi relaţiile dintre acestea. La
rândul lor aceste modificări influenţează direct dezvoltarea economică, socială şi
politică.
Dintre componentele umane care determină cele mai importante modificări
globale ale mediului se detaşează creşterea populaţiei, creşterea necesităţilor de
energie, factorii culturali şi istorici şi dezvoltarea tehnologică. În stadiul actual al
cercetărilor este importantă evaluarea modificărilor datorate omului în raport cu cele
care se înscriu în tendinţele naturale de evoluţie ale Sistemului Terestru.

Tabel 7.1. Modificări în evoluţia populaţiei în 30 de ani: 1972 (Stockholm) –


1992 (Rio de Janeiro) – 2002 (Johannesburg).

1972 1992 1999-2000


Populaţia Terrei 3,84 mld. 5,47 mld. 5.98 mld.
Creşterea anuală a 67 milioane 95 milioane 80 milioane
populaţiei
Populaţia în ţările în curs 72% 77% 85%
de dezvoltare
Populaţia urbană 38% 46% 46,4%

Interesul faţă de posibilităţile multiple ale omului de a influenţa global


desfăşurarea fenomenelor naturale nu este nou în ştiinţă. Spre exemplu, Simion
Mehedinţi, care poate fi considerat un ilustru precursor al cercetărilor globale prin
concepţia sa asupra geografiei ca ştiinţă a relaţiilor dintre geosfere, a abordat în
numeroase lucrări şi problema influenţei omului asupra naturii. Pe baza unei analize
ample a influenţei complexe a activităţilor antropice asupra Terrei, Simion Mehedinţi
sublinia încă din 1909, în cursul său de Antropogeografie, că omul poate fi
considerat „ca unul din agenţii cei mai activi în modificarea raportului sferelor şi prin
urmare ca unul din factorii geografici de căpetenie“. Concepţia lui V. Mihăilescu
(1968) asupra geografiei ca ştiinţă unitară cu obiect nedisociabil - întregul teritorial
de la localitate la planetă - pune în evidenţă ideea că investigaţia geografică este
necesar să sintetizeze integral raporturile dintre teritoriu şi populaţie la nivel local,
regional şi planetar. Aşadar, contribuţia geografiei în cercetarea Terrei constă în
„analiza integrată a elementelor (naturale şi sociale) din conjugarea cărora rezultă
echilibrul teritorial existent şi deci condiţiile utilizării locurilor respective“.
Scări temporale şi spaţiale. Cercetările globale sunt prin definiţie
interdisciplinare şi integrează eforturile conjugate a numeroase domenii ştiinţifice. Se

1
conturează o colaborare din ce în ce mai strânsă cu factorii de decizie administrativi
şi politici şi o lărgire a interacţiunilor cu populaţia, ceea ce impune o organizare
transdisciplinară a cercetării. În literatura de specialitate sunt numeroase dezbateri
asupra mijloacelor de corelare a metodelor şi a rezultatelor în condiţiile existenţei
unor scări spaţiale şi temporale extrem de variate. Astfel, pentru ştiinţele naturii sunt
importante intervale temporale de mii, sute de mii şi chiar milioane de ani, pe când
pentru ştiinţele sociale, sunt semnificative intervalele de ani, zeci de ani sau secole.
Stabilirea unor corelaţii temporale şi spaţiale între diferite ştiinţe este esenţială
pentru înţelegerea dinamicii interdependenţelor dintre geosferă şi biosferă şi a
influenţelor antropice asupra acestora la nivel local sau planetar. În acelaşi timp este
importantă recunoaşterea incertitudinilor care persistă în această problemă de la
nivelul cercetării până la nivelul acţiunii, situaţie denumită plastic de cercetătorii
francezi „gestionarea imprevizibilului“.

7.2. Etapele de globalizare ale activităţilor umane


Încă de la apariţia sa, în urmă cu 500 000 de ani Homo Sapiens a produs o serie
de modificări ale mediului pădurilor. În urmă cu 10 000 de ani, când se estimează că
existau circa 5 milioane de locuitori ai planetei, oamenii au început să practice
agricultura şi să defrişeze pădurile. Populaţia Terrei a atins 1 miliard de locuitori la
mijlocul secolului al XIX-lea iar în prezent s-a ajuns într-un secol şi jumătate la 6
miliarde de locuitori (Fig. 7.1). Această explozie demografică este dublată de o
explozie urbană, marile aglomerări urbane tinzând să se dezvolte mult mai rapid în
ţările în curs de dezvoltare.

Fig. 7.1. Creşterea populaţiei, factor important de presiune asupra Sistemului Terestru Global
(IGBP Science, 1, 1997)

Începutul globalizării activităţilor umane s-a realizat în jurul anului 1500, odată
cu descoperirea Americii şi cu extinderea la nivelul întregului Glob a practicilor
productive europene.
Biologul american Castri (1989) a identificat patru faze de globalizare a
activităţilor umane care produc modificări ale mediului:
- Prima fază a început în anul 1500 şi a durat până la revoluţia industrială în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea. Mişcarea masivă a europenilor în Lumea Nouă
a fost însoţită de o modificare a structurilor biogeografice, de modificarea utilizării
terenurilor şi de o extindere rapidă a unor reţele de localităţi şi căi de comunicaţie.
- A doua fază s-a desfăşurat în legătură cu revoluţia industrială când activităţile
industriale şi urbanizarea au început să exercite presiuni majore asupra

2
geosistemelor. Procesul de poluare industrială a început să fie însoţit de apariţia
reliefului antropic în arealele cu exploatări miniere şi de poluarea râurilor cu metale
grele.
- Cea de a treia fază a început în secolul al XX-lea şi corespunde extinderii
interdependenţelor în dezvoltarea economică, accentuării poluării şi degradării
mediului prin transfer transnaţional şi global al poluanţilor (Price, 1990).
- Cea de a patra fază corespunde modificării globale a sistemului atmosferic
datorită activităţilor antropice, rarefierii ozonului stratosferic şi intensificării unor
fenomene atmosferice extreme.
Presiunea umană asupra mediului poate fi pusă în evidenţă printr-o relaţie
(Fig. 7.2.) în care cei trei factori determinaţi sunt: a) rata creşterii populaţiei,
densitatea şi structura; b) nivelul şi structura consumului pentru un anumit grup al
populaţie; şi c) impactul producţiei asupra mediului (Moss, 1992).

funcţie
Fig. 7.2. Evaluarea presiunii umane asupra mediului (Moss, 1992)

7.3. Perioada Antropocenă


Perioada de după cel de-al doilea război mondial este caracterizată printr-o
creştere a intensităţii şi a complexităţii presiunii antropice asupra mediului, fiind
considerată ca o etapă nouă, de generalizare a impactului global al societăţii asupra
Terrei.
Denumirea de „Antropocen” a fost propusă de climatologii Paul Crutzen şi
Eugene Stoermer pentru a pune în evidenţă perioada actuală începută odată cu
sfârşitul celui de-al doilea război mondial, caracterizată prin transformări fără
precedent în dinamica Sistemului Terestru (IGBP Science, 4, 2001).
Activităţile umane sunt în prezent comparabile sau depăşesc ca intensitate
mecanismele naturale care modifică global Sistemul Terestru. Impactul acestor
activităţi a crescut exponenţial şi s-a diversificat începând cu cea de-a doua jumătate
a secolului al XIX-lea. Argumentele aduse în favoarea acestei afirmaţii cuprind o
gamă largă de aspecte (IGBP Science, 4, 2001):
 În numai câteva generaţii vor fi epuizate rezervele de combustibili fosili
acumulate în milioane de ani, cantitatea corespunzătoare de CO 2 fiind
încorporată, în cea mai mare parte, în atmosferă.
 Peste 50% din suprafaţa terestră a fost transformată de om fiind modificat
albedoul, structura solului şi climatul cu efecte directe asupra reducerii
biodiversităţii.
 În prezent este fixat sintetic mai mult azot (aplicat sub formă de
îngrăşăminte) decât reuşesc să îl fixeze natural ecosistemele terestre, în
ansamblu.
 O mare parte a resurselor de apă dulce din râuri şi pânze subterane este în
curs de epuizare în numeroase regiuni. Poluarea acestor surse a atins cote
alarmante.
 A crescut îngrijorător concentraţia de CO2, CH4 şi de alte gaze cu efect de
seră care au modificat compoziţia chimică a atmosferei.
 Tendinţele actuale de creştere a nivelului Oceanului Planetar şi poluarea au
determinat o modificare dramatică a habitatelor din zonele litorale. Astfel, s-
au redus la jumătate teritoriile umede (wetlands) şi mangrovele, iar în lungul
coastelor se produc procese intense de distrugere a peisajelor.

3
 Sunt în curs de epuizare resursele de peşte din oceane, 44% dintre acestea
fiind la limita de exploatare.
 Se înregistrează o reducere drastică a biodiversităţii.

7.4. Diferenţieri spaţiale ale modificărilor mediului


Pentru evaluarea globală a impactului activităţilor umane asupra Terrei este
necesară corelarea investigaţiilor locale întreprinse într-un context spaţio-temporal
determinat cu studiile regionale şi globale care impun utilizarea selectivă a unor
variabile care nu sunt semnificative sau rămân neobservate la nivel local.
Cercetătorul american B.L. Turner II (1990) a identificat trei tipuri de modificări
spaţiale ale mediului datorate activităţilor umane: intraregionale, inter- sau
transregionale şi regional-globale.
Modificările intraregionale se produc în interiorul unei regiuni fără a influenţa
direct regiunile vecine. Semnificaţia lor globală rezultă prin cumulare în cadrul mai
multor regiuni. Modificările interregionale se produc într-una sau mai multe regiuni
prin activităţi umane desfăşurate în afara lor. Este cazul, spre exemplu, al ploilor
acide sau al poluării unor fluvii. Modificările regional-globale sunt cele care au un
impact de ansamblu asupra geosferei şi a biosferei, cum sunt emisiile de gaze cu
efect de seră sau de gaze care produc distrugerea stratului de ozon.
Prin activităţile industriale şi dezvoltarea tehnologică omul generează
transformări de amploare în desfăşurarea circuitelor naturale din geosferă şi biosferă.
Industria energetică, industria chimică, industria de prelucrare a unor minerale şi
industriile cu grad înalt de utilizare a energiei (industria aluminiului) au efectele
environmentale cele mai puternice.
Spre exemplu, producţia de energie din combustibili fosili, care reprezintă 85%
din necesităţile energetice ale omenirii, este considerată o cauză principală a
modificării antropice a climatului prin eliberarea în atmosferă a gazelor cu efect de
seră. Combustibilii obişnuiţi din biomasă, deşi reprezintă numai 4% din balanţa
energetică globală, au şi ei o influenţă mare asupra mediului datorită modului
ineficient în care sunt utilizaţi în ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia şi
America Latină, unde ajung să aibă o pondere de peste 66% din totalul energiei
utilizate.
Evaluarea impactului global al industriei asupra mediului se poate realiza prin
studiul metabolismului industrial, concept care pune în evidenţă modul în care are
loc redistribuirea energiei şi materialelor începând cu extragerea, prelucrarea şi
consumul lor şi ajungând la faza finală de pătrundere a acestora în mediu (prin emisii
de gaze şi pulberi în atmosferă, prin poluarea apelor, depozitarea deşeurilor etc.).
Strategiile pentru dezvoltarea durabilă a industriei prevăd conturarea în viitor a
unor ecosisteme industriale cu funcţii analoage ecosistemelor naturale. Un ecosistem
industrial are avantajul unei eficienţe mărite a consumului de energie şi materiale şi
asigură reciclarea deşeurilor care devin materie primă pentru noi activităţi
industriale.
Modificarea utilizării terenurilor reprezintă un alt element major pentru
evoluţia globală a mediului prin efectele sale cumulative. Utilizarea terenurilor are o
influenţă directă asupra climatului, asupra ciclului hidrologic şi asupra ciclurilor
biogeografice. Extinderea agrosistemelor şi despăduririle determină şi reducerea
biodiversităţii prin dispariţia unor specii şi micşorarea diversităţii genetice. Ratele de
extincţie a speciilor sunt apreciate a fi de 1 000 până la 10 000 de ori mai mari decât
înaintea intervenţiei umane. Transformarea terenurilor cu vegetaţie naturală în
agrosisteme, în ultimii 150 de ani, a determinat un flux net de dioxid de carbon în
atmosferă aproximativ egal cu cantitatea netă eliberată în aceeaşi perioadă prin
arderea combustibililor fosili. În acelaşi timp, oxidul de azot, rezultat în urma

4
înlocuirii vegetaţiei naturale prin culturi, a reprezentat sursa umană cea mai
importantă care a contribuit la accentuarea efectului de seră.
Prin extinderea culturii orezului în Asia de Sud-Est se înregistrează o creşterte
semnificativă a cantităţii de gaz metan eliberate în atmosferă. Intensificarea eroziunii
solului ca urmare a activităţilor antropice distruge anual productivitatea a 60 000 –
70 000 km2 şi are drept consecinţă extinderea terenurilor agricole pe versanţi în
detrimentul pădurilor şi al pajiştilor.
Fenomenele de defrişare sunt intensificate prin păşunat, desţelenirea terenurilor
şi prin distrugerea vegetaţiei lemnoase în regiunile semideşertice cu ecosisteme
extrem de fragile.

BIBLIOGRAFIE
Bălteanu D. (1993), Dimensiunea umană a modificărilor globale a mediului. Repere
Geografice, Terra nr. 1-4, Bucureşti
Bălteanu, D., Popescu, Claudia (1996), Dezvoltarea durabilă în context geografic
est-european, Terra XXVI - XXVII
Bălteanu, D., (2002), Cercetarea geografică şi dezvoltarea durabilă, Revista
Geografică, T.VIII
IPCC (2001a), Climate change 2001: The scientific basis, Contribution of Working
Group I to the Third Assessment Report of the Intergovernmental Panel on
Climate Change, Houghton JT, Ding Y, Griggs DJ, Noguer M, van der Linden
PJ, Dai X, Maskell K, Johnson CA (eds), Cambridge University Press,
Cambridge and New York.
Morse, S., McNamara, N., Acholo, M., Okwoli, B. (2001), Sustainability, Indicators:
The problem of integration, Sustainable Development, J.Wiley, Chichester.
Moss, R.H. (1992), Research on Global Change and its Human Dimensions, Global
Change Newsletter, 9, Stockholm.
Serageldin, I. (1995), Sustainability and the Wealth of Nations: First Steps in an
Ongoing Journey, Draft, Third Annual World Bank Conference on
Environmentally Sustainable Development, Washington D.C.
* * * (1990), Research Strategies for the U.S., Global Change Research Program,
National Academy Press, Washington D.C.
*** (1997), A synthesis of GCTE and related research, IGBP Science, no. 1.
*** (2002) A European Union Strategy for Sustainable Development, European
Commission
*** (2002), World Summit on Sustainable Development in Johannesburg, South
Africa from 2 – 4 September 2002

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE
1. Care sunt etapele de globalizare a activităţilor antropice?
2. Menţionaţi caracteristicile perioadei antropocene.
2. Prin ce se particularizează la nivel spaţial modificările mediului?

SINTEZĂ A NOŢIUNILOR ŞI TERMENILOR IMPORTANŢI


Relaţii om-mediu; presiune antropică; etape de globalizare; Perioda Antropocenă

S-ar putea să vă placă și