Sunteți pe pagina 1din 5

Poate o cunoașteți din auzite, poate din faimoasa emisiune Insula Iubirii, din filmul

Hangover 2 sau poate chiar ați fost acolo, dar Thailanda este mereu o destinație uimitoare,
unde veți găsi noi lucruri de făcut și noi experiențe de trăit. Dacă stați să analizați poveștile
celor care au optat pentru un sejur în Thailanda, nu doar pentru a sta la plajă, veți descoperi
că pentru fiecare este o anumită experiență care a lăsat urme adânci și amintiri de spus
nepoților, diferită de la om la om. Cu toate acestea, vom încerca să facem un top al celor
mai frumoase experiențe de bifat în Thailanda, dacă nu doriți doar o vacanță în care să
tolăniți la soare.

După cum știm cu toții, Thailanda este o țară din Sud-Estul Asiei, visată de călători,
în special pentru plajele sale superbe, dar și pentru misterul pe care îl emană prin exotismul
său. Renumită pentru masajul care îi poartă numele, toți turiștii își imaginează că odată ce
ajung în Thailanda, vor avea parte doar de tratamente de acest gen. Însă experiențele pe
care această țară le oferă sunt mult mai variate, care îi conduc prin toate trăirile ființei
omenești.

De aceea, ne-am permis să trecem în revistă 12 activități care ne vor face să


descoperim Thailanda în întregime, trecând prin toate punctele importante pe care aceasta
le pune la dispoziție. Cu toate acestea, nu vrem să punem aceste activități într-un top, ci le
vom enumera într-o ordine mai mult sau mai puțin aleatorie, tocmai din motivul că pentru
fiecare persoană, experiențele au un impact mai mic sau mai mare, în funcție de stilul de
viață și de preferințele personale.

1. Excursie pe insulele Phi Phi


Primul lucru care ne vine în minte când ne gândim la Thailanda, sunt tocmai plajele
superbe, cu nisip alb, care se întind pentru a oferi un peisaj parcă desprins din filmele SF.
Este adevărat că, decorul din unele filme au fost inspirate tocmai de aceste insule, iar o
vizită printre acestea ar fi o adevărată aventură în care vom descoperi:
1. Plaja Maimuțelor, care ne permite să intrăm și noi în rândul lumii pe rețelele
de socializare, unde aceasta a devenit celebră, putând să ne facem o
mulțime de poze cu maimuțele care trăiesc aici în număr foarte mare și care
adoră să se joace cu turiștii, cu condiția să nu fie hrănite de aceștia.
2. Maya Bay, sau platoul de filmare al peliculei ”Plaja” cu Leonardo DiCaprio,
este un spațiu idilic în care te poți pierde meditând la albastrul cristalin al apei
și albul nisipului de pe plajă.
3. Peștera Vikingă unde localnicii obișnuiau să se adăpostească de furtuni
4. Laguna Pileh, locul unde omul se întâlnește cu bogata viață marină
thailandeză, prin activități de snorkeling.
5. Golful Loh Samah, un alt prilej de a face snorkeling și de a explora coralii
care trăiesc aici, dar și viața marină foarte variată. Acesta se află în spatele
golfului Maya. În plus, aici putem intra puțin și în Parcul Național, pentru a
admira vegetația luxuriantă specifică climei de aici.
6. Plaja Loh Sama, de cele mai multe ori ocolită de turiști, dar perfectă pentru o
mică pauză și pentru intimitate în timp ce facem nenumărate poze care îți taie
respirația, având stâncile calcaroase de-o parte și de alta a plajei.
2. Descoperă viața de noapte din Phuket
Insula Phuket este una dintre miile de insule din arhipelagul thailandez, dar este un
punct de atracție în sine, și asta nu doar datorită numeroaselor plaje superbe și golfuri cu
apă verde-smarald, ci și pentru viața de noapte. În orice parte a insulei ai merge, noaptea
este un adevărat spectacol de lumini și de artă stradală.
Iar dacă ești fin ascultător de muzică live, atunci trebuie să ajungi și pe Bangla Road,
care devine pietonală la apusul soarelui. Atunci este momentul în care ea devine chiar
neîncăpătoare pentru mulțimea de turiști și localnici care își doresc să revadă spectacolul de
stradă al travestiților și al dansatoarelor la bară care oferă și un show vizual, pe lângă
muzica, care răsună din fiecare bar și terasă.
Nimic nu trebuie să te mai surprindă după ce vei vedea piețele de noapte sau chiar
unul dintre renumitele spectacole de ping-pong.

Rafting pe râul Maeteang


Ne îndepărtăm de plajă, dar rămânem în apă, pentru a ne bucura de o experiență
inedită, atât pentru iubitorii de adrenalină, cât și pentru cei pasionați de cultură. De-a lungul
celor 10 km de râu unde se desfășoară sesiunea de rafting în siguranță, se află așezări
tribale care parcă te transpun într-o altă lume, într-o altă eră, unde totul se desfășoară sub
alte reguli, mult mai rudimentare și mai simple decât cele ale civilizației moderne. În plus,
este plăcerea de a face rafting și de a trece prin inima junglei. Pe parcursul traseului trecem
și pe la cascada Phachee cu apă foarte limpede și unde se pot face sărituri de pe stânci.

Vizitează temple budiste


În timpul zilei, chiar și în Phuket, sunt o mulțime de temple budiste, iar dacă îți place
să admiri luxul și opulența, acestea sunt unele dintre cele mai bune locuri în care să începi
să te bucuri de peisaj. Cel mai cunoscut templu budist din Phuket este Big Buddha, unul
dintre cele mai venerate, de altfel, de către localnici. Statuia uriașă care tronează deasupra
se poate vedea din oraș și chiar de pe plaja Karon.
Un alt templu grandios este Marele Palat din Bangkok, care este unul dintre cele mai
vizitate din Thailanda, dar care prezintă și un Buddha imens de Smarald, una dintre cele mai
importante atracții din acest templu, imediat după somptuoasa sală a tronului.
Iar pentru că nu doar Pissa poate avea construcții înclinate, îți recomandăm și Wat
Pho, care se află tot în Bangkok, și care se mai numește și templul lui Buddha înclinat. De
ce oare?
Indiferent de templul ales, toate sunt un spectacol fabulos, parcă sunt într-o întrecere
de grandoare și fast. Iar dacă dorești să le vizitezi, umerii, brațele și picioarele trebuie
acoperite pentru a putea intra. În schimb, nu trebuie să crezi în karma sau reîncarnare ca să
încerci o sesiune de meditație thailandeză.

Sanctuarele elefanților
Elefantul este un alt simbol al Thailandei. Însă aceștia au fost exploatați în numele
turismului, ceea ce a alarmat o comunitate de oameni cu suflet, care au construit aceste
sanctuare ale elefanților, unde aceștia sunt readaptați în natură, acolo unde este locul lor,
într-un mediu natural controlat, unde sunt hrăniți și îngrijiți pentru a se putea adapta la viața
lor normală.
Ceea ce este frumos în aceste sanctuare este faptul că, deși elefanții sunt în
habitatul lor natural, putem interacționa cu ei, putem chiar merge cu ei la râu și putem face
baie cu ei.

Plimbare cu tuk-tuk
Tuk-tuk-ul sau scuterul sunt mijloacele de transport preferate de localnici. Așadar,
„când ești la Roma, faci ce fac și romanii”, în acest caz, ce fac thailandezii. Ia un tuk-tuk sau
un scuter și vino să descoperim munții Chiang Mai.
Dacă te-ai întrebat cum arată o plantație de orez sau o fermă tradițională tailandeză,
aici este locul cel mai bun să le vizitezi. Nimic nu te va scoate din cotidian ca această
plimbare de peste 100km. Pe parcurs, drumul mai trece și pe lângă cascada Mae Sa,
Templul Wat Pa Dara Phirom Phra Aram Luang, grădina botanică Sirikit, pădurea Samoeng
și chiar pe Canopy Walkway, care este un pod suspendat la mare înălțime. Sigur asta îți va
da o extra doză de adrenalină.

Piețele plutitoare
Pentru mulți dintre noi, o piață trebuie să aibă un spațiu bine definit, tarabe și
persoane care stau țintuiți acolo ore în șir ca să își vândă marfa. Nimeni nu își imaginează
că o piață poate fi și plutitoare, iar ca să îți faci piața, trebuie să ai o barcă pe care să știi să
o mânuiești printre „tarabele” plutitoare, exact acolo unde dorești, să negociezi, să revii la
taraba cu preț mai mic…
Toate acestea par SF, dar sunt reale pentru Thailanda. Piețele plutitoare sunt un real
spectacol pentru ochiul privitorului, dar sunt realitatea de zi cu zi pentru locuitorii din
Bangkok, piața Damnoen Saduak fiind una dintre cele mai vizitate de către turiștii care
doresc să ia parte la cultura și civilizația thailandeză.
O altă atracție, tot în ideea de piață, este piața Maeklong Railway Market, care
depinde de mersul trenurilor, tarabele deschizându-se și închizându-se în momentul în care
trece fiecare tren. De ce să alegi o astfel de locație pentru o piață? Vei afla de la ghidul local
atunci când o vei vizita.

Masaj thailandez
Acest tip de masaj, chiar dacă nu pare credibil, s-a născut într-un templu. Acesta se
numește Wat Pho și este cel mai vechi templu din Thailanda. Și, bineînțeles, dacă ai ajuns
până aici, ar fi mare păcat să pleci fără să te bucuri de această metodă de relaxare care a
fost foarte bine studiată în timp, pentru a oferi oamenilor exact relaxarea de care au mai
mare nevoie, în special în aceste perioade tensionate și greu de suportat. Ținem să
menționăm că este mult mai decent decât vă imaginați.
Piața de flori Pak Klong Talad
Dacă nu ai norocul să îți programezi vacanța în Thailanda în luna februarie, atunci
când se desfășoară Festivalul Florilor din Chiang Mai, cealaltă variantă este să vizitezi piața
de flori Pak Klong Talad, unde vei descoperi aceeași varietate mare de flori, de culori și de
miresme minunate, pentru că aici vin toți cei care doresc să ducă ofrande sub formă de flori
în templele din zonă, acesta fiind modul lor de manifestare al credinței. Vei fi absorbit de
frumusețea și culorile vibrante care le vei regăsi în acest loc superb.

Vezi o partidă de Muay Thai


Chiar dacă nu ești un fan al boxului, sau dacă mereu ți-ai dorit să vezi un sport
asemănător, dar mai puțin brutal, Thailanda este țara care are ca sport național Muay Thai
sau, cum mai este cunoscut, boxul thailandez. Această formă de box este mai mult un
spectacol decât o bătaie, ceea ce o face mult mai ușor de privit de cei slabi de înger. Până la
urmă, le-ai făcut pe toate pentru a cunoaște și a înțelege cultura și viața acestui popor viu
colorat, de ce nu ai face și asta?

Testează mâncarea tradițională


Vizitând toate obiectivele, este inevitabil să nu vezi abundența de culoare și de
arome ale bucătăriei thailandeze. Bineînțeles, nici nu vei putea să te abții din a gusta măcar
o parte dintre aceste preparate pe care la noi nu vei avea ocazia niciodată să le regăsești, în
special deoarece ingredientele folosite aici se întâlnesc foarte greu în România. Așa că,
bucură-te de acest festival de arome și culori pe care acest capăt de lume le oferă. Nu vor fi
toate pe placul tău, dar sigur vei găsi câteva preparate care să îți gâdile simțurile.
Dintre toate, cea mai apreciată pare să fie supa Tom Yum, o supă preparată din lapte
de cocos și ghimbir, ceea ce o face și picantă, deci nimic din ce ai mai gustat până acum.

Învață să gătești mâncare thailandeză


Ai gustat, ai testat, ai mâncat chiar, iar dacă aromele și gusturile ți-au încântat
papilele, atunci poate un curs de gătit în stil thailandez te va face să descoperi noi tehnici de
preparare a ingredientelor, dar și noi combinații de gusturi cu care sigur nu erai obișnuit. Iar
dacă descoperi că te pricepi, poate încerci și acasă acest tip de mâncare, chiar și doar în
amintirea clipelor petrecute în sejurul tău din Thailanda.

În concluzie, dacă nu ai mai fost în Thailanda, dar dorești să ajungi acolo, nu îți
programa doar o vacanță pe plajă și șezlong. Alege un circuit în Thailanda bine organizat,
care să te poarte prin toată cultura și modul de trai al thailandezilor, care să îți arate cum
trăiesc, dar și cum se distrează aceștia.
În general, vă recomandăm să faceți asta în fiecare țară pe care o vizitați și să
extrageți din ea toate acele lucruri care vă plac, toate acele amintiri care v-au adus o nouă
perspectivă asupra vieții și care v-au învățat ceva nou despre un alt mod de viață. Ieșiți din
zona voastră de confort, cu riscul de a trăi o experiență neplăcută, doar pentru a putea
spune cu mâna pe inimă că ați încercat și nu v-a plăcut. Însă toate aceste experiențe sunt
făcute să vă încânte și să vă aducă bucurie, în siguranță și în condiții cât mai plăcute pentru
fiecare dintre voi.

S-ar putea să vă placă și