Sunteți pe pagina 1din 13

Cappadocia, cel mai frumos loc pe care l-am văzut

vreodată!
Cappadocia pare să fie scoasă din cărțile cu povești pentru copii. M-am îndrăgostit de locul ăsta iremediabil și scriu acest ghid
de călătorie în speranța că te voi convinge să vizitezi și tu acest loc minunat.

Cappadocia este acea destinație care te rupe de realitate. Când pleci într-o vacanță în Europa ești conștient de
ceea ce te așteaptă. Stabilești încă de acasă obiectivele turistice pe care vrei să le vizitezi, știi că trebuie să te
deplasezi cu metroul sau cu un mijloc de transport în comun și ești pregătit să vezi clădiri mari și impunătoare,
ca-n occident. Ei bine, în Cappadocia nu vezi așa ceva. Nu vezi nicio stație de metrou, nu vezi niciun tramvai, nu
vezi blocuri sau clădiri care să te lase cu gura căscată. Vezi stanci și atât!

Probabil te întrebi de ce ai plăti pentru o vacanță în care să vezi doar niște stânci. Cappadocia este inclusă în
patrimoniul mondial UNESCO, se mai numește „The land of beautiful horses” și este considerat cel mai frumos
loc din lume de unde poți să zbori cu balonul. Astea sunt doar o parte din motivele pentru care ar trebui să ajungi
și tu aici.

Ca să te pregătesc pentru următoarea ta vacanță, mai jos am pregătit cinci întrebări cu răspunsuri care sigur îți vor
fi de folos.

3. La ce hotel ne cazăm?

Ai două variante. Ori te cazezi la un hotel în grotă, ori la un hotel normal. Noi am ales inițial un hotel normal,
însă când am ajuns acolo am aflat că este primul hotel din lume săpat vreodată în stâncă. Se numește Kaya Hotel,
iar serviciile sunt ireproșabile. Am plătit pentru 3 nopți de cazare 220 euro, asta înseamnă 110 euro/ persoană.
Hotelurile în stâncă sunt foarte căutate și sunt ceva mai scumpe. Dacă alegi să te cazezi la un hotel normal,
categoric vei plăti mai puțin.

Trebuie, însă, să ții cont de un lucru foarte important atunci când alegi un hotel săpat în stâncă. Trebuie să fie
foarte bine aerisit, așa că alege unul cu cel puțin trei stele. Altfel, riști să te întorci acasă cu telefonul sau laptop-
ul stricat din cauza umidității.

4. De câți bani avem nevoie pentru trei zile în Cappadocia?

Cappadocia nu este scumpă. O măsă pentru două persoane costă în jur de 70 de lire turcești, asta înseamnă 15
euro. Totul este ieftin, începând de la mâncare, până la suveniruri. Nu știu cât ești dispus să scoți din buzunar
pentru cadouri, suveniruri sau mâncare, așa că îți spun exact de câți bani ai nevoie pentru a vizita regiunea.

Pentru că aici nu găsești metrou sau tramvai, nu vei putea să te plimbi de unul singur. Cappadocia este o regiune,
nu este un oraș, așadar ai nevoie de un ghid turistic care să te ducă în toate orașele din regiune pe care trebuie să
le vizitezi. Toți cei care ajung aici apelează la un ghid. În mare parte, fiecare hotel are contract cu câte o agenție
de turism care organizează tururi speciale pentru turiști. De exemplu, noi am făcut „red tour” și „green tour”.
Sunt cele mai populare, majoritatea oamenilor care ajung aici aleg în prima zi „red tour”, iar în a doua zi „green
tour”.  Mai jos vei găsi toate obiectivele turistice pe care le poți vizita în aceste tururi.

Noi am plătit pentru un tur 120 de lire, asta înseamnă 30 euro maximum.

5. Cum ajungem să zburăm cu balonul?

Tot cu ajutorul agențiilor. După cum îți spuneam mai sus, aproximativ toate hotelurile au contract cu diverse
agenții de turism. Trebuie să iei legătura cu cineva de la recepția hotelului la care te vei caza pentru a rezerva un
loc în balon. Prețurile încep de la 85 de euro pe persoană. Cu cât sunt mai multe persoane în balon, cu atât prețul
e mai mic. Cu cât sunt mai puține persoane în balon, prețul crește.
Asta este harta pe care o vei primi de la agențiile de turism. Sunt patru variante, dar două dintre ele sunt cele mai
căutate: red tour (porțiunea roșie de pe hartă) și green tour (porțiunea verde de pe harta).

Red Tour:
1. Esentepe Village

Aici ai parte de prima întâlnire la propriu cu Cappadocia. Este de fapt un punct panoramic. Aici vei găsi un
restaurant cu o priveliște superbă și câteva cave-uri pe care poți să le vizitezi. În aceste grote locuiau cândva
oameni.

2. Goreme Open Air Museum 

Este un muzeu în aer liber cu zeci de mănăstiri construite în stâncă. Fiecare mănăstire are câte o biserică proprie.
Goreme înseamnă „nu ne puteți vedea aici”. Creștinii au numit acest oraș așa pentru că acum două milenii au
fugit din sud pentru a se ascunde de persecuția musulmanilor. Aceste biserici sunt printre cele mai vechi biserici
din lume.

Ceea ce pe mine m-a fascinat a fost faptul că în fiecare biserică se intră printr-un tunel care are maximum un
metru înălțime. Motivul? Oricine vrea să intre în mănăstire trebuie să intre aplecat.

Din anul 1984 Muzeul Goreme este mebru al Patrimoniului Mondial UNESCO.

3. Love Valley

Nu, nu are nicio legătură cu dragostea. Nu vezi stânci în formă de inimioară, nici nu e vreun loc romantic. De

fapt, depinde de viziunea fiecăruia. Se numește „Love Valley” pentru că aici toate stâncile au formă de…
ciupercă, să zic așa.

4. Monk’s Valley

Ăsta este locul care pe mine m-a dat pe spate. Este tot un punct panoramic și se numește așa datorită pilonilor din
stâncă unde calugarii au construit adaposturi și biserici. Aici ei obișnuiau să cultive vița de vie. Probabil te întrebi
de unde au răsărit toate stancile astea sau cum au apărut. M-am întrebat și eu asta și am aflat răspunsul. Acum
sute de ani în regiunea Cappadocia existau trei vulcani activi. Cândva totul era o stâncă, însă din cauza eroziunii
au rămas doar aceste forme.

Încă există, totuși, bucăți mari de stâncă care probabil peste vreo 100 sau 200 de ani vor deveni la fel ca cele din
„Love Valley”. Ca să-ți dai seama cât de veche este o stâncă trebuie să te uiți la „cap”. Dacă este subțire, este
veche/bătrână. Dacă este gros, atunci stânca urmează să treacă prin transformări peste câțiva zeci sau chiar sute
de ani, depinde de „vârsta” fiecarei stânci.

5. Imagination Valley

Se spune că trebuie să vii aici după ce bei măcar un pahar de vin. Eu nu am băut și tot a funcționat. Locul ăsta îți
provoacă imaginația. Fiecare stâncă seamănă a ceva. Unele în formă de mână, altele în formă de rățușcă, altele în

forma de cămilă. Aici este locul în care realitatea se întâlnește cu imaginația.

Ei bine, asta a fost „red tour”. Pe lângă obiectivele turistice, agenția îți mai pune la dispoziție și o masă la un
restaurant împreună cu grupul de turiști.
Green Tour:
1.  Orașul subteran

Aici se ascundeau oamenii în timpul războaielor și în perioadele în care vulcanii erupeau. Nimeni nu ştie
câte oraşe subterane ascunde Cappadocia. Până acum au fost descoperite opt oraşe şi numeroase sate mai
mici, însă cu siguranţă mai sunt şi altele ce se ascund în subteran. Cel mai mare oraş subteran din
Cappadocia, Derinkuyu, a fost descoperit abia în 1965. Este considerat cel mai mare și mai misterios oraș
subteran descoperit vreodată și a fost construit datorită formaţiunilor geologice nemaiîntâlnite pe glob.
Arheologii şi speologii au descoperit că orașul subteran se întindea pe cel puţin 18 etaje sub pământ până
la o adâncime de aproximativ 85 de metri, şi putea găzdui aproximativ 30.000 de oameni. Oraşele erau
luminate cu torţe sau cu lămpi cu ulei de in, acestea producând suficientă căldură pentru a menţine
temperatura la un nivel plăcut. Foloseau uleiul de in pentru că altfel riscau să se sufoce de la fum.

Am coborât până la etajul 7 al orașului subteram și am fost de-a dreptul fascinată. Este șocant să conștientizezi că
acei oameni au săpat atât de adânc în pământ. Există încă bucătării și locuri în care își țineau proviziile pentru că
stăteau acolo câteva luni de zile. Fiecare bucătărie era și o capană pentru inamici. Orașul este format din sute,
chiar mii de tuneluri, unele dintre ele fiind atât de strâmte încât trebuia să mergem aproape în patru labe. Nu le-
au făcut așa pentru că erau mici, ci pentru că inamicii nu aveau altă soluție decât să intre unul câte unul. În așa
fel, oricine intra în orașul subteran era omorât.

2. Ihlara Valley

Aici vei vedea al doilea cel mai mare canion din lume. Știm bine că primul loc îl ocupă Grand Canyon, dar dacă
tot este atât de dificil să ajungem în America, cred că mai degrabă dăm o fugă în Cappadocia pentru a-l vedea pe
cel care ocupă locul doi ca lungime. Această zonă este total diferită de restul regiunii, dar la fel de frumoasă.
Dacă îți place natura și ești pregătit psihic și fizic să faci patru km pe jos, ești în locul potrivit.

De aici am luat-o la pas până în orașul Selime. Ne-am plimbat pe malul râului Melendiz, iar după primii doi km
am făcut un popas la o cafenea pe râu. A fost de-a dreptul superb, fiecare masă a fost, practic, înlocuită cu un
separeu care plutea efectiv pe râu. Înainte să intri trebuia să te descalți. Aici am băut un ceai turcesc, după care
am pornit din nou la drum.

3. Catedrala Selime

Este cea mai mare clădire religioasă din Cappadocia. Mănăstirea a fost abandonată după secolul al XVI-lea și
nimeni nu a mai folosit-o, cu excepția păstorilor și a copiilor din sat care, din nefericire, au deteriorat-o.

Asta a fost „Green Tour”. Pachetul a inclus, bineînțeles, o masă pe râu împreună cu grupul de turiști.

Zborul cu balonul

A fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o vreodată. Vara aceasta a fost una ciudată în Cappadocia. În
mod normal este foarte cald, iar vântul bate domol. Pentru a zbura cu balonul e nevoie ca vântul să nu depășească
12 km/h. În ziua în care am ajuns în Cappadocia, cei de la hotel ne-au anunțat că nu vom putea zbura cu balonul
din cauza vântului. După două zile, însă, am avut norocul de a prinde dimineața perfectă pentru zbor. Ne-am
trezit la ora trei dimineața și am văzut cel mai frumos rasarit din viața mea, din balon. Aici cuvintele nu-și mai au
rostul.

Înainte să închei aș vrea să-ți spun încă o dată! Cappadocia este cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată.
Îți transmite o stare, are o poveste incredibilă și indiferent cine esti, cu ce te ocupi, câți ani ai sau ce preferințe ai,
că îți place marea sau muntele, Cappadocia te va fascina.

Satul Avanos este situat pe malul Raului Rosu, denumire provenita de la culoarea rosiatica a solului, si
este celebru pentru ceramica produsa si obiectele derivate. Indeletniciti cu manipularea ceramicii,
localnicii isi rezerva pentru realizarea platourilor colorate chiar saptamani sau luni. Ai ocazia sa-ti
construiesti propriul obiect din lut, sub indrumarile mestesugarilor, care sunt deosebit de primitori si
dornici sa-si spuna povestile.

TOP LUCRURI DE FACUT IN CAPADOCIA


1. Orasul subteran Kaymakli

Primul motiv pentru care trebuie sa vizitezi Cappadocia il constituie prezenta aici a nu mai putin de 36 de orase
subterane ce dateaza de mai bine de 2000 de ani! Unul dintre cele mai mari orase subterane este Kaymakli, oras
in care crestinii se refugiau pentru a scapa de invadarea arabilor si persanilor. Orasul este situat la 20 km la sud
de Nevesehir.

Cele 36 de orase au fost construite cu aproximativ 100 de tunele sapate in roca tufului vulcanic care faciliteaza
trecerea intre ele. In prezent sunt folosite ca locuri de depozitare, grajduri si pivnite. Odata cu constructia a fost
conceput si un sistem de aparare si putem observa prezenta unor pietre rotunde mari, menite a bloca usile, dar si
a unor gauri in tavan prin care aparatorii isi puteau arunca sulitele catre atacatori.

Orasul Kaymakli are pasaje mici, inguste si inclinate si este alcatuit din opt etaje sub pamant. Pentru turisti sunt
deschise doar patru etaje, dotate cu sisteme de ventilatie.

La primul etaj este o incapere mica, cu pietre, pe partea stanga exista o usa care permite accesul intr-o biserica iar
pe partea dreapta poti vedea camerele in care locuiau cei ce se adaposteau aici.

La al doilea etaj se afla o biserica, cu diferite nume gravate pe pereti, ceea ce atesta ca in altfel de orase subterane
locuiau odinioara crestini.

Al treilea etaj este una dintre cele mai importante locuri, fiind o zona de depozitare pentru presa de ulei si vin; tot
aici veti putea vedea si o bucatarie. Aici se mai gaseste si o bucata de piatra din roca vulcanica, cu gauri, care se
presupune ca era folosita pentru prelucrarea cuprului rece.

Vizitarea etajului patru ne demonstreaza ca oamenii care locuiau in acest oras subteran erau stabili din punct de
vedere economic, datorita numeroaselor locuri de depozitat prezente de-a lungul etajului. De la acest etaj poate fi
observat si arborele de ventilatie, lung de 80 metri, care coboara printre etaje ca un lift intr-un apartament.

Daca nu suferi de claustrofobie, cu siguranta va fi cea mai fascinanta experienta sa te deplasezi prin tunele
subterane stramte si sa vizitezi incaperile mici construite din roci.

2. Parcul National Goreme

Daca ajungi in Cappadocia trebuie sa-ti faci timp sa vizitezi Parcul National Goreme, un obiectiv turistic foarte
cautat de catre cei ce ajung aici. Parcul National Goreme este un complex monahal de biserici sapate in piatra si
capele acoperite cu fresce. A fost trecut pe lista monumentelor mondiale Unesco in anul 1985 si este situat la 1
km de satul Goreme (de aici si numele).

Deoarece crestinismul a fost acceptat mult mai tarziu ca si religie, adeptii acesteia erau fortati sa practice
ritualurile in secret. Printre cele mai importante locasuri de cult de aici se numara Biserica Yilanli Kilise, cu
picturi ce infatiseaza pe Sfantul Gheorge, Sfantului Teodor, Sfintii Constantin si Elena dar si Biserica Tokali
Kilise, cu uimitoare scene pictate din viata lui Hristos ce acopera intreaga bolta. Recomandam de asemenea si
vizitarea Bisericii Karanlik Kilise, unde veti putea admira scene din „Cina cea de taina”, „Tradarea lui Iuda” si
„Rastignirea lui Isus”.

 3. Muzeul in aer liber Zelve

Muzeul Zelve este un sat abandonat format din pesteri, situat la 10 km de Goreme. Aici au trait crestinii si
musulmanii pana cand viata a devenit prea periculoasa, la modul propriu, din cauza riscului de prabusire al
tavanului pesterilor ca urmare a eroziunii.
Astazi poti sa vizitezi cele trei vai din Zelve si sa admiri cele mai vechi exemple de arhitectura si picturi
religioase ale Cappadociei. In prima vale poti observa picturile de pe suprafata stancilor, care ilustreaza
principalele simboluri religioase ale crestinismului cum ar fi Crucea, cerbul si pestele; in a doua vale gasesti o
moschee sculptata in stanca si o manastire in forma unui castron topit in stanca iar in a treia vale se poate admira
o moara din pietris care a fost folosita pana in anii 50. Ca puncte de interes aici va recomandam sa nu ratati
Biserica Uzumlu Kilise (Biserica cu struguri) numita dupa ciorchinii de struguri, simbolul lui Hristos si Biserica
Balikli Kilise (Biserica cu pesti), cu picturi ce infatiseaza pesti intr-un rosu decolorat.

Exista de asemenea si o zona amenajata special pentru alpinisti, unde, daca esti practicant al acestui sport, poti
trai o experienta de neuitat.

 4. Valea Ihlara

Valea Ihlara iti ofera o priveliste de poveste, datorita formatiunilor de roci in diferite forme, care par a fi hornuri
sau chiar ciuperci. Aceasta vale se afla la 36 km de Aksaray, intre muntele Hasan si muntele Melendiz (doi dintre
cei trei munti vulcanici din Cappadocia). Valea incepe in satul Ihlara si se sfarseste cu Manastirea Selime, dupa o
distanta de 14 km pe langa raul Melendi. Statistic, este al doilea cel mai mare canion din lume!

Ceea ce face ca valea sa fie unica este istoria antica a locuitorilor. Intregul canion este acoperit cu locuinte
subterane sculptate in piatra si biserici din perioada bizantina. Aici puteti vizita diferite biserici rupestre, precum
Biserica Purenli Seki („Biserica cu terasa”) si Biserica Agacalti („Biserica de sub copac”). Cu siguranta iti vor
atrage atentia picturile colorate de pe pereti, prin detaliile deosebite, admirabilul simt al designului si o uimitoare
libertate de exprimare.

 5. Pasabag sau Valea Calugarilor

Valea Calugarilor este plina de piloni din stanca, construite de calugari ca si adaposturi. Aceasta se afla doar la
cativa kilometri de Goreme. Oriunde te uiti, vei vedea nenumarate stanci indreptate spre cer, sub forma unor
ciuperci. Aceste stanci s-au format de-a lungul a mii de ani din cauza eroziunii. Calugarii se ascundau aici pentru
a fi izolati de restul populatiei si a se ruga. Ceea ce face Valea Calugarilor atat de speciala este faptul ca nicaieri
in lume nu s-au folosit stanci pentru a fi populate.

 6. Orasul Avanos

Avanos este un oras intins pe langa raul Kizilirmak, recunoscut pentru productia obiectelor din ceramica.
Comertul cu ceramica dateaza inca din perioada Hitilor si inca de pe atunci mestesugarii folosesc argila rosie din
raul Kizilirmak pentru operele lor de arta. Avanos este unul dintre cele mai vizitate orase din Cappadocia datorita
cladirilor vechi, fabricilor de ceramica, strazilor pietruite si privelistelor de langa rau.

Magazinele cu produse ceramice se afla pe drumul principal din centru, de pe langa rau, si multi mestesugari sunt
fericiti sa te lase sa le admiri munca sau chiar sa te ajute sa creezi singur un produs.

Aici puteti vizita Muzeul Guray Ceramic unde exista cea mai mare si uimitoare colectie de ceramica din toata
Turcia si cele mai frumoase pesteri sculptate sub muzeu.

7. Plimbarea cu balonul

Daca nu te-am convins pana acum, cu siguranta o plimbare cu balonul va fi cea mai frumoasa experienta pe care
o poti trai in Cappodocia. Deoarece pilotul poate controla doar altitudinea, nu si directia de mers, vantul nu
trebuie sa depaseasca 12 km/h. Te lasi in voia vantului timp de o ora.

Admiri de la distanta vaile golase, stancile cu varfuri tuguiate, casele, drumurile si te bucuri de liniste si de
imaginea de ansamblu pe care ti-o ofera Cappadocia. Este bine sa fii matinal, deoarece zborurile se realizeaza
doar dimineata si altfel te poti bucura de rasarit printre nenumaratele baloane colorate. Cu siguranta dupa aceasta
imagine nu mai ai nevoie de nimic o zi intreaga!
Ce trebuie sa stiti pentru a zbura cu balonul:
– zborurile se realizeaza numai la rasarit, o singura data pe zi. Aventura incepe in jurul orei 4 dimineata si nu
uitati sa discutati inainte – este important sa comunicati numele hotelului la care stati

– in Cappadocia exista mai bine de 30 de firme care ofera acest serviciu. Eu am ales Sultan Balloons in urma
recomandarilor si datorita profesionalismului. Nu e chiar de colo’ sa zbori cu sefu’ pilotilor 🙂

– daca nu zbori aici cu balonul, atunci unde si cand? Este spectaculos sa vezi cum se ridica peste 100 de baloane
de la sol, in acelasi timp. Dar poate si mai spectaculos este ca fac asta in timp ce rasare soarele. Ramaneti fara
aer, va spun!

– in pachetul oferit de Sultan Balloons aveti preluare si returnare la hotel (beneficiati si de un mic tur al orasului)

– de asemenea, sunt incluse: asigurare de zbor, diploma care atesta nebunia voastra, gustarile de dinainte si de
dupa zbor, sampania de la final.

 – zborul este anuntat ca fiind de o ora, insa eu am stat in aer mai bine de o ora jumate. Sa nu va puneti intalniri
dupa, la ore fixe :))

– pilotii sunt poligloti. Ismail stie: turca, engleza, franceza, portugheza, spaniola si putina romana

– in aer nu e tocmai cald, mai ales la orele imposibile la care rasare soarele. Luati cu voi un pulover, o bluzita

– asigura-te ca ai cardul de memorie liber. O sa fotografiezi like crazy. O sa ai ce.

– in Cappadocia puteti zbura cu balonul oricand, chiar si iarna!

– ce mi s-a parut foarte interesant: Locul decolarii unui balon nu este niciodata bine stabilit. Acest lucru
depinde foarte mult de conditiile meteorologice – care iti pot schimba la 180 de grade zborul. De asemenea, nicio
“excursie” nu seamana cu cealalta, chiar daca aveti acelasi pilot.  Balonul merge practic acolo unde il duce
vantul, de aceea nu exista un itinerariu. Este un fel de “Baloooon, du-ma unde vrei” 🙂

Daca va bate vreun gand sa va cumparati un balon, acesta costa aproximativ 95.000 de euro, iar durata de viata a
panzei este de 5 ani. Cred ca amortizati repede investitia, zic eu.

De ce sa alegi Sultan Balloons? Sa fie oare nevoie de un motiv mai serios decat recomandarea Lonely
Planet? 🙂

Pretul unui zbor cu balonul – Sultan Balloons:

– in cos de maxim 20 de persoane: 150 euro (cash), 160 euro (credit card) / persoana/ 1 ora.

Copiii cu varstele intre 6-12 ani: jumatate din pret. Copiii pana in 6 ani: gratuit.

– in cos de maxim 12 persoane (asa am ales eu si a fost perfect): 175 euro (cash), 185 euro (credit card) /
persoana / 1 ora.

Copiii cu varstele intre 6-12 ani: jumatate din pret. Copiii pana in 6 ani: gratuit.

– in cos de maxim 5 persoane: 1100 euro (cash) / 1200 euro (credit card) / persoana / 1 ora.

De mentionat faptul ca pretul poate fi negociat: un mail, un mesaj privat pe Facebook si PAC!
CAPPADOCIA EXCURSIE

Cappadocia este recunoscuta si pentru bazarurile mici, care se gasesc la tot pasul. Gasesti vase de ceramica
pictate de locatarii de aici in motive florale bizantine, bijuterii cu pietre semi pretioase, esarfe sau genti in diferite
culori.

Atunci când am început jurnalul de călătorie dedicat circuitului Turcia-Cappadocia, circuit


pe care l-am realizat la începutul lunii septembrie prin intermediul agenției Galatea
Travel, nu mi-am închipuit că voi scrie cu atâta pasiune despre obiectivele vizitate. Îmi
place Orientul, m-a fascinat Istanbulul de prima oară când l-am vizitat în 2008. De-a
lungul anilor mi-am dorit mereu să revin, ceea ce am și făcut. Însă Turcia nu e doar
Istanbul, aveam să constat prin intermediul acestei excursii. Am descoperit cu plăcere
locuri spectaculoase încărcate de istorie și frumuseți naturale nebănuite. Toate acestea
pălesc însă în fața mirificului ținut al Cappadociei.

Cappadocia rămâne din punctul meu de vedere atracția principală a Turciei. Nicăieri nu
vei găsi atâta frumusețe stranie, concentrată într-un singur loc. Am ajuns în Cappadocia
cu mult după lăsarea întunericului, în cea de a patra zi a circuitului. Drumul lung de la
Pamukkale și escala în orașul dervișilor rotitori - Konya ne-a obosit pe toți. Abia am
așteptat să primim cheile de la camera hotelului. Suntem cazați la Hotel Turban din
Ürgüp, una din așezările care înconjoară zona cunoscută generic sub numele de
Cappadocia. Hotelul este de fapt un imens complex format din mai multe vile și având
toată infrastructura turistică necesară: piscină exterioară, restaurante, zonă de
agrement, baie turcească, saună, mescita (casă de rugăciune). Vilele sunt clădiri elegante
cu un nivel, ce seamănă cu cele din zona mediteraneană. Nu apuc să văd multe din
complex, vreau să mă culc devreme căci mă așteaptă o zi plină.

O zi plină care începe la 4,15 dimineața când a sunat telefonul de la recepția hotelului.
Știam că ne vor trezi, însă am dormit ca un iepure. Nici nu e de mirare, urma să am
parte de cea mai extraordinară experiență de până acum: zborul cu balonul și nu oriunde
ci aici, în Cappadocia. La 4,45 eram deja la recepție iar o jumătate de oră mai târziu
undeva între stâncile cu forme ciudate din Cappadocia. Am fost șase ”curajoși” așa cum
aveau să ne numească ceilați colegi de excursie. Nu voi insista acum asupra experienței
zborului cu balonul. Voi reveni cu un material mai amplu. Am scris deja un articol pe
tema aceasta pentru site-ul cluj.travel. Pot spune însă că niciodată nu mi s-a părut
răsăritul soarelui mai frumos ca și din balon, de la 600 de metri deasupra celui mai
fascinant loc pe care l-am văzut vreodată. 

Am revenit la hotel pe la 8,30 numai bine să servim micul dejun împreună cu ceilalți.
Apoi, împreună cu ghidul turc, am pornit să vedem Cappadocia. Un ținut fabulos, pe care
nu ai cum să-l vezi într-o zi decât în fugă. Pentru a-l explora cum se cuvine ar fi necesare
câteva zile, poate chiar o săptămână. Sunt atât de multe de văzut, atâtea locuri de
explorat. Căci dincolo de obiectivele unde se intră cu bilet, întreaga zonă e la dispoziția
ta. Am văzut turiști care se plimbau peste tot, dornici să vadă de aproape ce minune a
făcut Mama Natură aici.  Noi am început cu o oprire la unul din locurile de unde ai o
panorama spectaculoasă asupra zonei. Nu suntem singurii care se opresc aici.
Impresionează acele stânci care seamănă cu niște ”coșuri” - defapt au o formă conică.
Din cauza diferențelor de rocă, cea mai dură fiind deasupra iar cea mai moale dedesupt,
stâncile au tendința sub acțiunea conjugată a factorilor de mediu să se subțieze astfel
încât acestea par a avea o pălărie de bazalt. Pălărie care cu timpul fie ajunge să
strivească roca moale de dedesupt, fie se prăbușește. Grupul de trei stânci este botezat
”familia” pentru că seamănă cu mama, tata și copilul. Asta depinde de imaginația
fiecăruia. După ședința foto - căci fiecare vrea să-și facă poze cu stâncile, ne îmbarcă din
nou cu destinația Kaymakli. 

Orașul Kaymakli este situat la aproximativ 20 de kilometri la sud de Nevşehir - cea mai
mare aglomeraţie urbană din Cappadocia. Este cunoscut mai ales pentru Orașul
Subteran - obiectiv aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Intrarea se taxează cu
20 lire (30 de lei) însă experiența de care ai parte merită toți banii. Este fascinant ce au
reușit oamenii din primele secole ale erei noastre să facă aici: un întreg oraș funcțional,
cu străzi( de fapt tuneluri) săpate în roca tufului vulcanic, cu încăperi mai mari sau mai
mici având cele mai diverse destinații, cu biserică, cu locuri de depozitare și guri de
aerisire. Un obiectiv care nu este recomandat celor ce suferă de claustrofobie, căci pe
alocuri tunelurile sunt atât strâmte cât și joase ca înălțime și trebuie să mergi îndoit de
spate preț de câteva minute. În rest, un obiectiv inedit, interesant, nu credeam că există
așa ceva.

Recunosc că abia am așteptat să ies afară, eram prea mulți turiști acolo în acele încăperi
mici. În afară de grupul nostru ne-am mai intersectat cu cel puțin alte 4-5 grupuri.
Fiecare cu ghid, se vorbeau toate limbile pământului. Afară, am avut foarte puțin timp să
aruncăm o privire în bazar. Un alt bazar, la fel de tentant ca mai toate bazarele din
Turcia. Dacă îți plac souvenirurile atunci sigur ai de unde alege. Eu am fost interesat de
clădirile vechi, abandonate din zonă. ca mai peste tot în Turcia, ai impresia că te afli în
plin șantier. Am aflat că au fost ale grecilor și că au fost părăsite prin anii 1923-1925
odată cu schimbul de populații dintre turci și greci de după proclamarea Republicii de
către Mustafa Kemal Atatürk pe 29 octombrie 1923. Un capitol trist din istoria celor două
popoare, o rană ce încă mai sângerează.

De la Kaymakli revenim prin Nevșehir și mergem în centrul Cappadociei. Prima oprire la


Güvercinlik Vladisi (Valea Porumbeilor). Întotdeauna, porumbeii au fost ocrotiți în
Cappadocia. Ba mai mult, oamenii au scobit în piatra tufului vulcanic mici cavități pentru
simpaticele păsări. Excrementele porumbeilor erau și încă mai sunt, foarte prețioase aici,
folosindu-se pe post de îngrășământ natural. Te sus de pe terasa unde există - firesc și
un bazar, admirăm peisajul fantastic. Se poate coborî spre o terasă de unde panorama e
și mai spectaculoasă. De asemenea, dacă timpul ne-ar permite s-ar putea coborî în vale.
Undeva în zare se vede o localitate. Casele tradiționale se pierd pe versantul unui deal și
se confundă cu pietrele din jur. Din mijlocul orașului se înalță un munte ca o cetate.
Ghidul turc ne lămurește că este vorba despre orașul Uçhisar, orașul lui natal. 

Uçhisar pare desprins dintr-o altă lume. Întreg orășelul pare a se confunda cu muntele
pe care este construit. La prima vedere casele par sărăcăcioase, te mir din ce trăiesc
oamenii aici. Însă valurile de turiști ce vin să vadă de la înălțime Cappadocia sunt sursa
de venit a localnicilor. Aproape toți trăiesc din turism și din comerț. Ca de obicei, aici se
vinde și se cumpără orice. De la mici magazine de bijuterii, la souvenir-uri sau antichități.
Autocarul ne lasă în ceea ce pare a fi piața centrală a orașului. Cei care n-au zburat
dimineața cu balonul merg să urce la cetate pentru a vedea și ei de la înălțime zona.
Castelul Uçhisar este cel mai înalt punct terestru al Cappadociei. E un colț de stâncă din
același material moale de tuf vulcanic, în care omul a scobit diverse încăperi legate între
ele printr-un labirint de străduțe, tuneluri sau scări. Un bilet de intrare care-ți asigură
accesul în cetate costă 6 lire (9 lei). Cei mai mulți din grupul nostru de turiști aleg să urce
pe munte.
Noi ceilalți ne bucurăm de timpul liber și hoinărim pe străduțele înguste și prin micile
magazine. Îmi place aces orășel care seduce prin farmecul lui aparte. Îmi place cum
printre casele vechi ponosite, dar care au pe alocuri elemente de arhitectură interesante,
răsare câte un minaret. 

În drum spre Göreme - care este centrul Cappadociei, ne mai oprim pe o terasă la
marginea văii. Sunt multe astfel de locuri de popas de unde poți admira în voie zona de la
una din terase în timp ce bei un ceai sau o cafea. Evident, dai și de un mic bazar unde
găsești tot ce vrei. Îmi place copacul de care sunt agățate sute de amulete de sticlă ce
imită un ochi. Se găsesc pretutindeni în Turcia, și se spune că apără de deochi, de ”ochiul
rău”. Se numesc Nazar Boncuk și sunt confecționate manual din sticlă. Alături, alt copac
plin cu șervețele înnodate unul de altul, exact cum am văzut în Selçuk la Casa Fecioarei. 

O vizită în Cappadocia nu este completă fără un tur al orașului Göreme. Este


impresionant cum un oraș ce se vrea a fi modern, cu tot ce înseamnă asta: rețea de apă
curentă, canalizare, electricitate, telefonie etc s-a dezvoltat în acest mediu ce pare rupt
de pe o altă planetă. Case pe care le-am putea numi moderne se învecinează cu locuințe
rustice săpate în piatră. Cum e să ai în curtea casei o stâncă cu forme ciudate ce se înalță
spre cer? Am văzut locuințe improvizate lângă câte o stâncă. Îmi amintesc că am văzut
cum în fața unui complex de ”coșuri”, de stânci cu formă ciudată, o bătrânică în haine
tradiționale stătea pe un divan scos afară. Nu se sichisea de lumea pestriță formată din
turiști din toată lumea ce roia prin preajmă. 

În Göreme vizităm Open Air Museum (în turcă Göreme Açikhava Müzesi) aflat sub
protecție UNESCO. Este cel mai fascinant muzeu pe care l-am văzut vreodată. Pe de o
parte este un vast muzeu în aer liber, format dintr-o serie de stânci cu forme ciudate. Pe
de altă parte este locul în care creștinismul a reușit să supraviețuiască prigoanei
Imperiului Roman din primele secole ale erei noastre și mai apoi invaziei islamului. Este
un loc pe care creștinii l-ar putea considera sfânt și așa este dacă te gândești doar la acei
creștini care au eles să trăiască aici în comuniune cu Dumnezeu. Ca orice obiectiv turistic
important, și acesta excelează la capitolul infrastructură turistică. Prețul unui bilet este de
20 lire (30 lei) însă fascinantele capele și biserici cu picturi rupestre săpate în stâncă
merită toți banii. Complexul cuprinde o serie de biserici care mai de care mai
spectaculoase. Nu-ți vine să crezi că în interiorul unei grote săpate în stâncă poți da de o
biserică adevărată. Pictura murală este de două feluri: fie e pictură naivă din primele
secole ale creștinismului, caracterizată prin linii simple; fie e una elaborată în stil bizantin.
Figurile sfinților sunt scrijelite, probabil că musulmanii care le-au descoperit au
interpretat ad-literam porunca din Coran referitoare la chipul cioplit. Important este
dincolo de orice contradicție religioasă, faptul că odată cu protecția UNESCO există șansa
ca aceste minunate picturi să-și capete strălucirea de odinioară. Pentru cine vrea să
descopere acest complex, iată un tur virtual ce te va face să-ți dorești să vezi zona.

Din păcate nu avem decât o zi să vizităm acest vast spațiu ce se numește Cappadocia. Nu
ai cum să vezi totul într-o zi, oricât de mult ai vrea. Organismul obosește la un moment
dat, așa că trebuie să-i dai atenția cuvenită. După ce am văzut atâtea locuri
spectaculoase, e timpul pentru o bine meritată odihnă. Avem șansa ca lângă parcarea de
autocare să găsim un complex de magazine - iarăși magazine - și restaurante. Alegem un
loc mai puțin aglomerat și servim o plăcintă turcească (gözleme) și un pahar de ceai
(çay). Gözleme este o plăcintă nedospită ce se coace pe o plită și poate avea diverse
umpluturi. 
Pe autocar votăm dacă mergem să vedem un magazin de bijuterii sau unul de ceramică.
Cei mai mulți vor ceramică, așa că ghidul turc ne duce în Avanos un orăşel situat la doar
câţiva kilometri nord de Cappadocia, acolo unde este un renumit atelier de ceramică. Am
fost surprinşi să vedem o demonstraţie pe viu a ceea ce înseamnă confecţionatul
ceramicii la roata olarului. Vizităm atelierul Sultan Ceramic - o afacere de familie veche
de 250 de ani, care păstrează tehnica ancestrală de confecționare a ceramicii cu influențe
hitite. Proprietarul este mândru că are musafiri, ne poftește printr-un culoar luminat
discret în care stau ”aruncate” în colțuri diverse vase de ceramică. Apoi ne explică cum
ajunge farfuria ornamentală din stadiul de lut la cea de mare finețe. Avem șansa să-i
vedem pe câțiva dintre meșteri la treabă. 

Ne duce apoi într-o sală unde are locuri pentru toți. Urmărim o nouă demonstrație de
mare rafinament, pentru ca apoi să ne ducă - firesc, în magazin. Niciodată n-am văzut
atâtea vase de ceramică la un loc. Farfurii de diferite dimensiuni și modele, căni, figurine
colorate, tablouri de ceramică, diverse obiecte practice, toate tapetează pereții și umplu
până la refuz vitrinele. Când credem că am văzut totul, cineva spune că mai există o
încăpere. Aici, prețurile depășesc cu mult ceea ce ne putem noi permite. Este un magazin
de lux, cu produse extraordinare, realizate cu mare finețe artistică. După ce târguim
diverse produse, lăsate la jumătate de preț special pentru noi (politică de marketing),
mergem spre autocar. 

Deja se înserează. Nici nu am realizat că a trecut o zi. O zi specială în fabulosul ținut al


Cappadociei. O zi în care deși am văzut multe, ai impresia că n-ai văzut de fapt mai
nimic. Cu siguranță Cappadocia merită vizitată în ciuda distanței mari care o separă de
România. Poate odată, vom mai avea șansă să ajungem aici și atunci cu siguranță o vom
redescoperi cu plăcere. 

Până atunci însă, trebuie să ne urmăm traseul stabilit. A doua zi plecăm spre Istanbul, via
Ankara. Se anunță o nouă zi la fel de interesantă.

Capadocia, labirinturi ascunse si peisaje selenare


In inima Turciei moderne se ascunde un petic de pamant care pare desprins dintr-o alta lume: formatiuni
geologice stranii, similare cu cele lunare, labirinturi subterane, fortarete, orase construite sub pamant... elemente
care, luate impreuna, ofera o savoare unica acestei zone aflata mai tot timpul in atentia istoriei. Capadocia nu
inseamna doar straturi de lava si roca vulcanica depuse de-a lungul timpului, ci si suprapunerea unor fasii de
istorie care dau nastere unei povesti magice despre cuceritori, culturi disparute, razboaie si sfinti.

Regiunea cailor frumosi


Situata la 320 de kilometri de Ankara, capitala Turciei moderne, Capadocia se desfasora sub forma unui peisaj
unic, in alcatuirea caruia intra pesteri, tuneluri si sute de orase subterane sapate de hititi in urma cu peste 3.000
de ani. Aici, secretele se afla in fiecare coltisor, de la tunele capcana si pesteri, pana la rute clandestine, utile in
aprigele lupte care s-au dat in aceste locuri. Capadocia sau Kapadokya, dupa numele hitit care insemna “regiunea
cailor frumosi”, este o lume subterana care ascunde in faldurile sale campurile de batalie ale cuceritorilor,
razboaie sangeroase sau lupte religioase care au amenintat tot timpul sa o distruga. In aceste locuri, sacrul si
profanul au cunoscut convietuirea. Dincolo de chestiunile de razboi, aici au fost construite primele manastiri
din lume, iar numarul lacasurilor de cult s-a ridicat de-a lungul timpului la peste 200 de biserici. In ciuda
invaziei turistice, regiunea a reusit intr-un fel sau altul sa isi pastreze o aura de mister, chiar si in fata
arheologilor si istoricilor moderni. Nu numai considerentele istorice fac posibila aceasta afirmatie, ci si
evenimentele moderne, care includ campuri magnetice despre care se presupune ca au proprietati curative sau
semnalarea unor obiecte zburatoare neidentificate.

O istorie din adancuri


Cu milioane de ani in urma, eruptiile vulcanice au reprezentat primul fenomen care avea sa fie piatra de temelie
a ceea ce inseamna Capadocia azi. De-a lungul timpului, trei vulcani mari din zona au raspandit tone de materiale
in toata regiunea. Primele eruptii au lasat in urma o roca mai moale, numita tuf, dupa care a venit randul naturii
sa joace rolul artistului. Ploaia, vantul si nisipul au inceput sa erodeze, creand platourile imense, vaile, defileurile
si hornurile care impanzesc zona. Roca moale de tuf, rezultata in urma activitatilor vulcanice, a “albit” regiunea
timp de 10 milioane de ani, in vreme ce stratul superior de bazalt oferea protectie necesara adaposturilor. In
urmatoarele mii de ani, oamenii au fost ocupati cu saparea rocii moi, pentru a crea o vasta metropola subterana.
Capadocienii au inceput cu locuinte simple, insa in timp arta lor s-a perfectionat, ceea ce a dus la crearea unor
vaste labirinte subterane, a oraselor si a fortaretelor menite sa le asigure linistea. Unele orase puteau adaposti
pana la 20.000 de oameni, ceea ce s-a si intamplat timp de 25 de secole, pana in anii 1300 d Hr.. Peste 260 de
kilometri patrati au fost ocupati de constructiile care au protejat locuitorii impotriva ofensivelor inamice.

Chiar daca aspectul sau de la suprafata incita in continuare interesul turistilor, autenticul spirit al Capadociei este
ingropat in adancuri. Sutele de orase subterane si fortarete sapate in munti sunt conectate pentru a crea una
dintre cele mai masive retele terestre din lume. In urma cu 3.500 de ani, aceste locuinte sapate in stanca asigurau
supravietuirea locuitorilor in timpuri grele, in care orase intregi erau sterse pe fata Pamantului. Istoria
sangeroasa a zonei aflata la congruenta unor rute comerciale importante, care legau marile imperii ale lumii,
China, India, Egipt, Grecia si Roma, ne ofera motivul pentru care bastinasii au preferat sa isi construiasca
locuintele in subteran, mai degraba decat la suprafata. Pe scurt, cine controla Capadocia controla cele mai
importante rute comerciale si avea promisa o parte din toate avutiile care luau calea exportului. Romanii, persii
si mongolii au purtat batalii sangeroase pentru a controla acest nod. Presiunile externe cumulate cu luptele
interne au rezultat un loc care cu greu se putea numi “acasa”. Populatia locala era depasita din punct de vedere
numeric si din punct de vedere al inarmarii. Singura solutie viabila care le asigura supravietuirea era ascunderea
in dedesubturile Pamantului si pastrarea stricta a acestui secret.

Dupa venirea vremurilor pasnice, utilitatea acestor ascunzatori a inceput sa se diminueze, ducand la o inevitabila
iesire la lumina a localnicilor. In secolul XIV, un numar mare de orase erau deja uitate. Abandonarea continua,
dar sigura, a facut ca in curand praful sa se aseze nu numai pe orase, ci si pe memoria oamenilor. Abia in anii ‘60
ai secolului XX, localnicii au inceput sa exploreze tunelele ingropate sub povara timpului. Dupa sase secole de
tacere, doar zvonurile despre asezarile subterane reusisera sa supravietuiasca, insa nici unul dintre exploratorii
amatori nu isi putea imagina cat de vaste erau aceste locuri in realitate. Dupa ce primul pas a fost facut, a venit
randul expertilor sa inceapa lucrarile de cercetare. Peste 200 de orase au fost descoperite intacte dedesubtul
Capadociei, insa cercetatorii sunt convinsi ca mai sunt inca foarte multe care asteapta sa fie descoperite.

Capadocia la modul concret


Pentru amatorii de calatorii, istoria unui obiectiv care urmeaza sa fie vizitat este cat se poate de importanta,
deoarece in cele mai multe cazuri, chiar ea reprezinta “pata de culoare” de care are nevoie o zona geografica
pentru a fi “actuala” in limbajul turistic. Insa nici aspectele practice nu sunt deloc de neglijat, de aceea va
prezentam mai jos cateva informatii utile in cazul unei viitoare calatorii pe taramul turcesc.

Cea mai buna perioada de vizitare

Regiunea Capadocia inseamna propriu-zis provinciile Aksaray, Nevsehir, Nigde, Kayseri si Kirsehir si este, in
general, o zona mai racoroasa decat coastele marilor Mediterana si Egee. Daca doriti sa evitati caldura extrema
si aglomeratiile turistice, cea mai indicata perioada este din aprilie pana la jumatatea lunii iunie sau din
septembrie pana in octombrie.

Cum ajungem
Daca optati pentru o calatorie cu avionul pana in Ankara sau Istanbul, de aici pana in Capadocia puteti lua
autocarul. Cel mai apropiat aeroport se afla in Kaisery, iar zborurile dinspre Istanbul spre Kaisery, se efectueaza
cu regularitate. Autobuzele sunt valabile si dinspre aeroportul Erkilet pana la autogara din Kaisery. Serviciile de
transport sunt foarte bine puse la punct in Turcia, prin urmare, veti putea ajunge la destinatie plecand din oricare
oras mare al Turciei. Pentru a vizita orasele din apropiere, puteti opta fie pentru serviciul de transport public,
fie pentru un taxi. Daca nu va aflati intr-o excursie organizata, folositi serviciile unei agentii locale. Majoritatea
au programe de vizitare, insotite de ghid, pentru aceasta zona. In cazul unei calatorii cu masina personala sau
inchiriata, asigurati-va ca aveti o harta rutiera sau un GPS, deoarece acestea sunt dificil de procurat in afara
localitatilor mari.

Unde dormim

Tarifele pentru cazare difera in functie de sezon. Ca si in alte zone turistice, in extrasezon preturile sunt mai
scazute, iar diferenta se invarte in jurul sumei de 10-15 euro. O camera decenta poate porni de la 25 de euro, in
vreme ce hotelurile confortabile practica tarife intre 70 si 100 de euro pe noapte.

Ce mancam

La capitolul mancare, veti gasi destule specialitati ale bucatariei turcesti ale caror denumiri nu va vor fi complet
necunoscute, cu diferenta ca aici veti gusta un kebap autentic. “Manti” este un alt deliciu, care se asemana cu
ravioli si este servit cu sos de iaurt si usturoi. Fructele uscate si vinurile locale sunt atat delicii culinare, cat si
posibile cadouri pentru cei de acasa. O masa pentru o persoana costa in jur de 18 lire turcesti (1 lira turceasca
(TRY) = 1.96 lei), insa costul acesteia variaza in functie de optiuni si …pofte.

Ce vizitam

Locuitorii regiunii Capadocia sunt destul de conservatori, chiar daca vorbim despre o zona turistica foarte
populata de straini. Doamnele sunt sfatuite sa evite pantalonii scurti, tricourile stramte si in general, orice fel de
tinuta care ar putea atrage atentia. De altfel, toti turistii sunt indrumati sa poarte palarie, incaltaminte cat mai
confortabila si sa foloseasca cu incredere lotiunea de protectie solara. Cei care planuiesc sa viziteze si alte
regiuni, trebuie sa tina cont de faptul ca acestea se afla la distante considerabile una de cealalta, prin urmare vor
fi nevoiti sa apeleze la serviciile de transport aerian sau la excursiile cu autocarul. Avantajul este ca in Turcia
calatoriile sunt destul de ieftine, iar programul de functionare a fost gandit conform nevoilor clientilor.

In ceea ce priveste vizitarea zonei, este recomandat sa acordati mai mult de trei zile excursiilor si sa nu ratati
localitatea Konya, unde puteti admira mostre extraordinare de arhitectura si caligrafie. O alta zona a carei
vizitare solicita mai mult timp este Guzelyurt, unde merita vizitata asa numita Biserica Rosie (Kizil Kilise),
datand din secolul VI, construita in forma de cruce, care are in partea superioara o neobisnuita structura
octogonala, faurita dintr-o roca vulcanica de culoare rosie. Adaugati acestor obiective si fortareata de piatra de
la Ortahisar, valea Devrent sau valea Iush Soganli. O vizita la Bogazkale va va oferi o priveliste asupra a ceea ce
a mai ramas din fosta capitala a Imperiului Hitit, Hatusa. Chiar daca regiunea adaposteste o multime de orase
subterane, in principiu, daca l-ati vazut pe unul, le-ati vazut pe toate. Insa nu ratati Marele Templu, Poarta
Sfinxului, Poarta Regelui sau Palatul Regal.

Facts
- Datorita unicitatii date de relief si de contextul cultural si istoric, zona a fost inclusa in anul 1985 in Patrimoniul
Mondial UNESCO, avand o zona protejata de 9.576 de hectare;
- Despre hititii care au format unul dintre cele mai avansate imperii din trecutul foarte indepartat, din 1700 i.Hr.
pana in 1190 i.Hr., se crede ca au fost primii locuitori subterani. Scrierile lor stravechi fac referinte la invadatori
numiti “oamenii marii”, iar alte dovezi sugereaza ca acestia au cunoscut o perioada de inflorire in aceasta zona,
care a durat 500 de ani, insa in secolul XII i.Hr. au disparut in mod misterios. Subteranele Capadociei au fost
ultimul lor refugiu;
- Valea ascunde si sute de biserici, de la simple pesteri pana la biserici elaborate care rivalizeaza cu marile
catedrale ale Romei. In una dintre aceste pesteri a fost creata prima manastire crestina, iar regimul de viata al
calugarilor de atunci nu este in esenta diferit de cel al calugarilor contemporani;
- Prima comunitate crestina a fost infiinta aici de catre Sf. Petru;
- Mai multi sfinti crestini s-au nascut in aceasta zona, printre care Sf. Vasile, Sf. Grigore de Nacianzo cel Batran
si Sf. Grigore de Nacianzo cel Tanar
- Mai multe surse indica Capadocia ca loc de nastere al Sf. Gheorghe, insa originea este inca disputata din punct
de vedere istoric. Acesta a fost fiul unui soldat din armata romana a secolului III, iar legenda conform caruia Sf.
Gheorghe a ucis dragonul a luat nastere abia in Evul Mediu. Sf. Gheorghe este patronul Armatei Romane, care isi
serbeaza ziua nationala in aceeasi zi in cu cea a patronului spiritual, pe 23 aprilie.

Ce poţi să vezi în Goreme, Turcia


Goreme: un oras sculptat in roca vulcanica, acest oras este pragul Parcului National Goreme, patrimoniu
UNESCO unde poti vizita case spectaculoase care dateaza din secolul al X-lea sau biserici construite in pesteri in
secolul XI. Este de asemenea, locul ideal pentru a incerca preparatele specifice bucatariei turcesti si vinurile
casei. Cappadocia este o aventura prin orase subterane si biserici saptate in stanca.

1.    Goreme National Park: se afla situat in zona vechii Capadocii, o regiune incarcata cu o istorie bogata si
multe obiective turistice care merita vizitate. Bisericile rupestre din Ihlara fiind de asemenea un obiectiv ce
merita vizitat.

2.    Rose Valley: un peisaj parca desprins din lucrarile lui Monet, o plimbare in aceasta vale nu va dezamagi.

3.    Goreme Open-Air Museum: un bun punct de plecare intr-o excursie in Cappadocia il reprezinta acest
muzeu. Poti vizita numeroasele biserici sapate in stanca din secolele VIII – XI, cum sunt Biserica Sfantului
Onophrius, Capela Sfintei Barbara sau Biserica Marului si poti admira numeroase fresce ce evoca scene biblice.
Cea mai impresionanta este cu siguranta este Biserica Neagra care a fost si renovata. In aceasta biserica exista
fresce care infatiseaza crucificarea lui Iisus sau tradarea de catre Iuda.

4.    Pigeon Valley: daca te astepti la o imagine gen piata Trafalgar, atunci vei fi impresionat de o imagine
distincta, un tablou cu multi porumbei salbatici pe care ii poti hrani cu seminte.

5.    The Dalton Brothers Ranch: o modalitate perfecta pentru a te bucura de peisajul vailor este sa inchiriezi un
cal de la aceasta ferma si sa calaresti alaturi de un grup si ghizi prietenosi care sa te ghideze si sa intretina o
atmosfera relaxata si vesela.

S-ar putea să vă placă și