EMISFERELE CEREBRALE

Emisferele cerebrale se dezvoltă din vezicula telencefalică, care de la apariţia sa

prezintă diametrul transversal mai mare ca cel cranio-caudal, iar în porţinea mijlocie a feţei
sale ant., schiţează o depresiune, ce indică tendinţa timpurie de subdiviziune a telencefalului
în două jumătăţi (dreaptă şi stângă). Adâncirea progresivă a şanţului duce la formarea
emisferelor cerebrale primitive. Porţiunea peretelui veziculei telencefalice din fundul şanţului,
care leagă cele două vezicole emisferice, se numeşte lama terminală (lama supraoptică).
Aceasta constitue peretele ant. al ventricolulul III, fiind întinsă între chiasma optică şi
comisura albă ant.
Fiecărui emisfer primitiv îi putem distinge 4 pereţi: extern, superior(bolta emisferului),
inferior(baza) şi intern. Acesta din urmă vine în parte în contact cu diencefalul, la care apoi se
sudează. Porţiunea din faţa internă care se sudează la diencefal delimitează cu cea de partea
opusă şanţul interemisferic, care cu timpul se strâmtează şi se adânceşte.
Feţele interne, în imediata apropiere a diencefalului se unesc, ducând la formarea
comisurilor interemisferice(trigonul şi corpul calos).
Pereţii veziculei cerebrale primitive ulterior se dezvoltă inegal, astfel, partea inf. a
peretelui ext. corespunzătoare groapei silviene creşte în grosime, proeminând în ventricolul
lat. până ajunge în contact cu diencefalul. Această îngroşare constituie masa nucleilor striaţi şi
între ea şi diencefal apare capsula internă.
Cavitatea veziculei telencefalice se subîmparte şi ea o dată cu vezicula, dând naştere la
două cavităţi corespunzătoare emisferelor cerebrale primitive, denumite ventriculi laterali
primitivi, care comunică cu ventriculul median prin găurile lui Monro.
Dezvoltarea nucleilor striaţi va duce la îngustarea ventriculilor laterali, care vor îmbrăca în
acelaşi timp forma unei potcoave cu deschiderea înainte, în jurul masei optostriate. În
porţiunea ant. şi inf.a emisferelor care constituie aşa zisul rinencefal, iau naştere doi
diverticuli(veziculele olfactive) ce se vor obstrua, dând bulbii olfactivi. La completa lor
dezvoltare, emisferele cerebrale înglobează nucleii talamici şi ventricolul III şi alcătuieşte
creerul mare, care se prezintă sub forma unui ovoid, cu polul mare situat post.
Creierul mare ocupă cea mai mare parte a cutiei craniene, fiind şi cel mai voluminos
segment al encefalului. Cele două emisfere(dreaptă şi stângă) sunt separate între ele de şanţul
interemisferic, care este întrerupt în porţiunea mijlocie şi inferioară, de formaţiunile
interemisferice şi dedesubtul lor, de diencefal.
Fiecărui emisfer cerebral îi putem distinge 3 feţe (ext, inf, int), 3 margini (sup, ext şi int) şi
2 poli (ant şi post).
 Marginea sup separă faţa int de cea ext, fiind întreruptă de scizurile lui Ronaldo şi
perpendiculara ext; are o formă curbă cu convexitatea dirijată inf.
Marginea ext. separă faţa ext de cea inf şi este întreruptă la unirea a 1/3 ant. cu 2/3 post.
de scizura lui Sylvius.
Marginea int separă faţa int de cea inf; în porţiunea mijlocie este curbă cu concavitatea
înăuntru, îmbrăţişând pedunculii cerebrali. La unirea 1/3 ant. cu cea mijlocie prezintă o zonă
de discontinuitate, care este ocupată de spaţiul perforat ant.
Suprafaţa emisferelor cerebrale este brazdată de o serie de şanţuri (scizuri) care
delimitează între ele zone de relief, numite circumvoluţii (girusuri).
Circumvoluţiile dintr-un lob pot fi legate cu o circumvoluţie a lobului vecin printr-un pliu
de substanţa cenuşie, care este denumit pliu de trecere. Atunci când pliul leagă 2
circumvoluţii vecine ale aceluiaşi lob, poartă denumirea de pliu de anastomoză. Pliurile care
se găsesc mai aproape de suprafaţa emisferului se numesc superficiale, iar cele situate mai
profund, de exemplu într-o scizura, se numesc profunde.
Faţa ext (lat) este cea mai întinsă şi prezintă 3 scizuri principale: Sylvius, Rolando şi
pediculară ext.
Scizura lui Sylvius (lat),este cea mai lungă şi prima care apare. Astfel, la sfârşitul primei
luni intrauterine, pe faţa inf a feţei lat a emisferului apare o depresiune numită groapa sylviană
de la nivelul căreia se va dezvolta masa nucleară a corpului striat. Cu timpul marginile acestei
gropi se apropie şi în urma dezvoltării inegale a veziculei,în luna a 3 groapa ia aspectul unui
şanţ care se curbează şi se alungeşte în sus şi îndărăt.
În timpul dezvoltării, scizura prezintă 2 porţiuni: una curbă, cu concavitatea în post situată pe
faţa inf, despărţind lobul orbitar de cel temporo-occipital, a doua continuând pe prima la
marginea ext a emisferului, se dirijează oblic în sus şi îndărăt pe faţa ext,pe o lungime de 8-9
cm, până la lobul parietal. Suprafaţa din emisfer care se găseşte în fundul scizurii sylviene alc
lobul insulei. În această scizură se găseşte artera cerebrală mijlocie, de und esi denumirea ei
de arteră sylviană. Porţiunea iniţială a segmentului oblic a scizurii emite 2 prelungiri lungi de
2-3 cm, din care una orizontală cu direcţie ant, situată la limita dintre feţele ext şi inf a lobului
frontal şi cealaltă are o direcţie vertical ascendentă.
Scizura lui Rolando (centrala), apare spre sfarşitul lunii a 5,are o direcţie oblic
ascendentă, întinzându-se din unghiul format de scizura lui Sylvius şi prelungirea sa
ascendentă, până la faţa int a emisferului,trecând peste marginea sup, puţin înapoia mijlocului
ei. La ambele extremităţi ale scizurii există câte un pliu de trecere la capătul inf şi de
anastomoză la cel superior.
 Scizura perpendiculară ext, este cea mai mică dintre şanţurile primare şi se găseşte plasată
în apropierea polului post, pe marginea sup şi pe o mică distanţă pe faţa lat. Prezenţa acestor
şanţuri delimitează pe faţa ext a emisferului cerebral 4 lobi: frontal, temporal, parietal şi
occipital.
Lobul frontal, se găseşte situat înaintea scizurii lui Ronaldo.În aria lui există 2 şanţuri de
ordinul II paralele cu marginea sup, denumite frontal sup şi inf. Pornind de la polul ant, se
îndreaptă către şanţul central fără să-l atingă terminându-se prin bifurcaţie în câte un ram
ascendent şi altul descendent. Din reunirea mai mult sau mai puţin completă a acestor şanţuri,
rezultă un al treilea cu direcţie ascendentă,care fiind situat înainte şanţului central şi paralel cu
el este denumit precentral. Aceste şanţuri delimitează 4 circumvoluţii, numite frontala 1,2 şi 3,
pornind de la marginea sup către cea ext şi frontala 4, ascendentă sau precentrală ,situată
înaintea şanţului rolandic. Circumvoluţia frontală 3, numită şi a lui Broca, fiind străbătută de
cele 2 şanţuri plecate din scizura lui Sylvius este împărţită în 3 porţiuni, care dinainte înapoi
sunt următoarele: orbitară, triunghiulară şi operculară. Aeastă din urmă porţiune,denumită şi
zona lui Broca(sediul vorbirii articulate) este străbătută de un şanţ în diagonală, a lui
Eberstaller. Frontala ascendentă este legată de parietala ascendentă de pliul fronto-parietal inf
sau operculul rolandic, care înconjoară extremitatea inf a scizurii centrale. Aceeaşi situaţie se
află şi la extremitatea sup a scizurii rolandice, unde se găseşte pliul fronto-parietal sup.(lobul
precentral).
Lobul temporal, este situat dedesubtul scizurii lui Sylvius şi este străbătut de 2 şanţuri cu
direcţie ant-post: temporal sup şi temporal inf. Primul este paralel cu scizura lat şi sfârşeşte la
nivelul pliului curb, iar al doilea este situat sub primul este întrerupt din loc în loc de pliuri de
anastomoză. Aceste şanţuri cu scizura lui Sylvius şi marginea ext a emisferului delimitează 3
circumvoluţii care sunt de sus în jos: temporala 1, 2 şi 3. Temporala 1 este legată de lobul
parietal printr-o serie de pliruri, ce sunt situate în fundul scizurii lui Sylvius, denumite
circumvoluţiile lui Heschl. Temporala 2 se continuă post cu pliul curb.
Lobul parietal, se află plasat îndărătul scizurii rolandice şi deasupra scizurii sylviene. Pe
suprafaţa lui se găseşte un şanţ intraparietal,care prezintă 2 segmente: unul ascendent, paralel
cu scizura lui Rolando, denumit şanţul post-central şi altul orizonatla în continuarea
precedentului, paralel cu marginea sup a emisferului. Acesta din urmă emite către
extremitatea lui post o prelungire ascendentă, ce poartă numele de şanţul parietal transvers a
lui Brisaud; de asemenea mai emite o prelungire, descendentă, situată mai ant faţă de
precedenta, denumită şanţul intermediar al lui Jensen. Şanţul intraparietal împarte aria lobului
parietal în 3 circumvoluţii:
- ascendentă sau postrolandică, situată îndărătul scizurii centrale şi înaintea segmentului
ascendent al şanţului intraparietal;
- parietală sup cuprinsă între marginea sup a emisferului şi segmentul orizontal al
scizurii interemisferice;
- parietala inf, ce se gaseşte îndărătul şi dedesubtul şanţului intraparietal şi deasupra
şanţului lateral. Şanţul lui Jensen o desparte într-o porţiune ant, lobulul marginal sup a
lui Gratiollet şi alta post lobulul pliului curb (girsu angularis), care este dispusă în
jurul extremităţii post a şanţului temporal sup. Pliul curb face deci legătura între
parietala inf şi temporala 2.
Lobul occipital cuprinde faţa ext a polului sup a emisferului, fiind limitată ant pe
o distanţă redusă de şanţul perpendicular ext,în rest printr-o linie convenţională ce
continuă a cest şanţ pănă la marginea ext a emisferului. El se învecinează în partea ant
şi sup cu lobul parietal, ant şi inf cu lobul temporal. Suprafaţa lobului occipital este
străbătută de 2 şanţuri orientate ant-post, denumite occipital sup şi inf. Aceste şanţuri
împart suprafaţa lobului în 3 circumvoluţii, care sunt de sus în jos: occipitala 1,2 şi 3.
Faţa ext mai prez un lob, care este vizibil la făt,dar care mai târziu este ascuns de
marginile şanţului sylvian; acesta este lobul central sau al insulei(Reill).
Faţa int (medială) este ocupată în porţinea mijlocie de formaţiunile
interemisferice: corpul calos, trigonul cerebral şi comisura albă ant, care s-au
dezvolatat din pereţii mediali ai emisferelor cerebrale primitive,iar dedesubtul lor de
talamus, care a fost sudat la această faţă,prin înglobare alui de către emisferele
cerebrale. Între trigon şi corpul calos se află un spaţiu care reprezintă ventriculii
laterali. Pe restul suprafeţei int rămasă liberă se observă următoarele şanţuri: caloso-
marginal,calcarin şi perpendicular int.
Scizura caloso-marginală (sulcus cinguli), porneşte de desubtul extremităţii ant a
corpului calos, apoi merge paralel cu el, fără însă să-i atingă extremitatea post,
deoarece se îndreaptă în sus, sfârşind pe marginea sup a emisferului cerebral. În
drumul ei scizura caloso-marginală emite 3 prelungiri secundare: ant sau şanţul
supraorbitar, care se deschide în vecinătatea extremităţii ant a corpului calos,
îndreptându-se oblic în sus şi înainte; post, care ia naştere în momentul când scizura se
îndreptă către marginea sup a emisferului şi continuă direcţia şanţului caloso-marginal,
către scizura perpendiculară int; şanţul precentral care porneşte din sulcus cinguli,
înaintea terminării lui şi se îndreaptă în sus către marginea sup a emisferului.
 Scizura perpendiculară int sau parieto-occipitală int, este continuarea pe faţa int a
scizurii perpendiculare ext, terminându-se în scizura calcarină,îndărătul extremităţii
post a corpului calos.
Scizura calcarină, porneşte de la polul occipital,merge uşor ascendent până la
întâlnirea cu scizura perpendiculară int,după care seîndreaptă în jos sjungând până sub
corpul calos. Aceste şanţuri delimitează pe faţa int 2 circumvoluţii şi 2 lobi.
Circumvoluţia frontală int se află inaintea şi deasupra şanţului caloso-marginal,fiind
o continuare a frontalei 1-a. Porţiunea post a frontalei int care se găseşte îndărătului
şanţului paracentral se numeşte lobul paracentral.
Circumvoluţia caloso-marginală (girus cinguli) este situată dedesubtul şanţului cu
acelaşi nume; înconjurând corpul calos la partea ant se leagă cu frontala int prin pliul
fronto-limbic,iar post cu circumvoluţia hipocampului prin pliul temporo-limbic.
Lobul cuneus este delimitat de şanţul perpendicular int şi calcarin.
Lobul precuneus (patrulater) este circumscris de şanţul perpendicular int, terminarea
scizurii caloso-marginale şi prelungirea post a acestuia.