COLECȚIA AMFITEATRU

Seria Arte vizuale

 Redactor: Irina Sercău
Tehnoredactare şi copertă: Iosif Mihailo

© 2017 Editura Universității de Vest, pentru prezenta ediție

Editura Universității de Vest

Str. Paris, nr. 1
300003, Timișoara
E-mail: editura@e-uvt.ro
Tel./fax: +40-256 592 681

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MIHAILO, IOSIF
Desen tehnic şi construcţii geometrice pentru design : îndrumător de
curs şi laborator / Iosif Mihailo. - Timişoara : Editura Universităţii de Vest,
2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-125-572-9

744
 IOSIF MIHAILO

DESEN TEHNIC
ȘI CONSTRUCȚII GEOMETRICE
PENTRU DESIGN

Îndrumar de curs și laborator

Editura Universității de Vest

Timişoara, 2017
 Cuprins
Argument 7

I. Construcţii geometrice plane 9

- Secțiunea de aur 12
- Împărțirea unghiurilor 13
- Construcția poligoanelor regulate înscrise în cerc 16
și a poligoanelor regulate de latură dată
- Racordări 25
- Construcția arcelor și a curbelor 28
- Construcția elipselor 30
- Construcția ovoidelor 31
- Construcția spiralelor 33
- Aplicații de laborator 37

II. Contrucții și volume geometrice 39

- Poliedre 39
- Construcții ale poliedrelor regulate 41
- Construcții ale poliedrelor semiregulate 46
- Echipartiții plane 60
- Echipartiții spațiale 65

III. Desen tehnic 69

- Noțiuni de cotare a desenelor tehnice 72
- Reprezentări convenţionale 82
- tipuri de prinderi 83
- zidărie, ferestre, uși 84
- obiecte sanitare, mobilier 85
- Indicatorul desenelor tehnice 88

Bibliografie 89
 Argument
Lucrarea de față este structurată sub forma unui îndrumar de
curs și laborator, fiind în felul acesta concepută pentru a servi drept
instrument de lucru util studenților din anul I de la specializarea
Design, rutele individuale de studiu design ambiental, design de
produs și design grafic. Îndrumarul tratează într-o abordare sintetică
aspecte esențiale de convenționalitate a reprezentărilor din desenul
tehnic, precum și date referitoare la construcții geometrice, acestea find
necesare desfășurării cursurilor conexe de la specializarea Design.
Întrucât pregătirea inițială a studenților admiși în anul I nu este
în mod exclusiv cea specifică liceelor de profil artistic sau de
arhitectură, este mai mult decât necesară asigurarea unui anume nivel
de cunoștințe de reprezentare în desenul tehnic coroborate cu
informații esențiale despre construcții geometrice plane și despre
construcții ale unor volume geometrice spațiale. Venind în
întâmpinarea acestor studenți, lucrarea poate constitui astfel un
material suport util pentru însușirea aspectelor referențiale, necesare
încă de acum pentru activitățile unui student. Conținutul acestei
discipline este corelat cu obiectivele de asimilare a cunoștințelor,
deprinderilor și competențelor specifice.
Văzut și înțeles la modul acesta, îndrumarul de curs nu se
dorește a oferi o abordare comprehensivă asupra desenului tehnic, ci
constituie un fascicul concentrat orientat către aspectele pe care trebuie
un designer să le cunoască, la nivel de începător. De aici, alte
discipline, precum Perspectivă - Geometrie descriptivă, Tehnologii,
materiale, machetare, Scara arhitecturală, Bazele proiectării ori 3D
design suplimentează informațiile din această lucrare, alături de alte
discipline desăvârșind cunoștințele și competențele specifice nivelului
de studii Licență în design la Facultatea de Arte și Design din
Timișoara.

7
8
I. Construcţii geometrice plane

Trasarea unei perpendiculare în mijlocul unui segment

Cu vârful compasului în punctul

A, respectiv B, se trasează două
arce de cerc cu R>AB/2, care se
vor intersecta în două puncte, M,
respectiv N. Dreapta care unește
punctele M și N e perpendiculară
pe AB, iar punctul P se va afla la
mijlocul segmentului AB, îm-
părţindu-l în două părţi egale.
MN este, așadar, mediatoarea
segmentului AB.

Ridicarea unei perpendiculare pe o dreaptă, dintr-un punct

oarecare conținut (P)

Cu vârful compasului în punctul

P şi cu o rază oarecare se
trasează două arce de cerc.
Acestea intersectează dreapta
care conţine punctul iniţial P, în
câte două puncte, E şi F. Apoi,
din E şi F se trasează două arce
de cerc cu R>PF, acestea inter-
sectându-se în punctul H.
Astfel, PH este perpendiculara
dorită.

9
Coborârea unei perpendiculare pe o dreaptă, dintr-un punct
exterior (P)

Din punctul P, cu o rază mai mare decât distanţa până la dreaptă

se trasează un semicerc, care va intersecta dreapta în punctele M şi N.
Cu vârful compasului din M, respectiv N, şi cu o rază mai mare decât
MN/2 se descriu două arce de
cerc, care se intersectează în
punctul E. Unind punctul E cu
punctul P şi prelungind se obţine
punctul F, care împarte segmentul
MN în două părţi egale, PF fiind
perpendiculară pe MN.

Ridicarea unei perpendiculare pe o semidreaptă

Se consideră un punct oarecare

(P), exterior dreptei. Cu vârful
compasului în P şi R=PA se
descrie un cerc care va intersecta
semidreapta, în punctul B. Unind
B cu P şi prelungind până la
intersecţia cu cercul se obține
punctul C.
CA este perpendiculara pe AB.

10
Construcţia unei paralele printr-un punct exterior dreptei (P)

Din punctul M al dreptei,

ales arbitrar, se descrie un
arc de cerc de rază MP,
care va intersecta dreapta
în punctul P1. Cu vârful
compasului în punctul P şi
cu R=PM se trasează un
arc de cerc. Cu aceeaşi
deschidere, dar cu vârful în
punctul P1 se trasează un
alt arc de cerc. La inter-
secţia celor două arce se
află punctul N.
PN este paralelă cu M P1.

Construcţia unei paralele printr-un punct exterior dreptei (A)

Prin punctul arbitrar ales

(C) se trasează un semicerc
cu R=CA. Acesta va inter-
secta dreapta în punctele M
şi N. Din N, cu aceeaşi
rază, se trasează un arc de
cerc care intersectează
semicercul în punctul P.
AP este paralelă cu MN.

11
Împărţirea unui segment de dreaptă în părţi egale sau într-un
raport dat
Din capătul A al segmentului AB se
trasează o dreapă arbitrară (D), pe
care se măsoară numărul de unităţi
necesar împărţirii (în cazul din ima-
gine, 5 unităţi.) Se uneşte punctul 5
cu punctul B, iar prin paralele la
această dreaptă se obţine împărţirea
segmentului AB în 5 părţi egale.

Împărţirea unui segment în proporţie de aur

(Secţiunea de aur)

Secţiunea de aur reprezintă un raport armonic folosit frecvent în

artele vizuale. Raportul de aur este un număr iraţional (număr real care
nu se poate exprima ca raportul a două numere întregi) şi are ca
rezultat: 1, 6180339887...
Dacă se pornește de la segmentul
AB și se urmărește a se construi
un segment mai mic, dar care să
păstreze raportul de aur, se va
proceda astfel:
Se împarte AB în două părţi
egale. Jumătatea BO se rabate
până la intersecția cu perpendicu-
lara din B, rezultând punctul C.
Se uneşte punctul A cu punctul
C. Cu vârful compasului în C şi
cu R=BO se trasează arcul de cerc care intersectează AC în punctul D.
AD se rabate pe AB obținându-se punctul E.
AB/AE=1, 618 şi în acelaşi timp AE/EB=1, 618.
12
Construcţia unui segment în raport de aur
(Secţiunea de aur)
Dacă se pornește de la
segmentul AE, dorindu-se
construcția unui segment
mai mare în raport de aur,
se poate proceda astfel:
După ce se construieşte
pătratul AEDC se uneşte
punctul O, aflat la jumă-
tatea segmentului AE, cu
punctul D. Cu R=OD se
obține apoi punctul B.
AB/AE=1,618 şi în acelaşi
timp AE/EB=1, 618.

Trasarea bisectoarei unui unghi oarecare

Arcul de cerc arbitrar, cu
vârful în X intersectează
unghiul dat în punctele A şi
B. Cu vârful compasului în
punctul A şi cu o deschi-
dere oarecare se descrie un
arc de cerc. La fel se
procedează şi din punctul
B. Unind punctul astfel
obţinut (Y) cu vârful se
obţine bisectoarea unghiu-
lui.

13
Trasarea bisectoarei unui unghi oarecare

În acest caz se construiește o

secantă oarecare, obţinându-se
astfel punctele A şi B. Se
determină bisectoarele celor patru
unghiuri determinate de secantă
pe interior, (vezi construcția ante-
rioară). La intersecţia bisectoa-
relor se află punctele C şi D, CD
fiind bisectoarea unghiului dat.

Împărţirea unui unghi drept în trei părţi egale

Din punctul V, cu o deschidere

oarecare, se descrie un arc de
cerc, obținându-se la intersecție
punctele A şi B. Cu aceeaşi
deschidere se trasează arcele de
cerc din punctul A, respectiv B.
La intersecţia cu semicercul
rezultă punctele X şi Y.
XV şi YV împart unghiul dat în 3
părţi egale.

14
Împărţirea unui unghi oarecare în părţi egale

Din punctul O, cu o deschidere arbitrară, se construiește un

semicerc până la intersecţia cu prelungirea segmentului AO, în punctul
C. Cu R=AC, din A, respectiv C, se trasează două arce de cerc, care se
intersectează în punctul P. Unind P cu B se obţine punctul D.
Segmentul AD se împarte în numărul de părţi dorite. Unind P cu
punctele ce împart segmentul AD şi prelungind până la intersecţia cu
semicercul se obţin punctele 1, 2 și 3. Conectând aceste puncte
proiectate pe semicerc cu punctul O se împarte astfel unghiul în
numărul de părți egale dorite.

15
Construcţia triunghiului echilateral înscris în cerc

După ce s-au construit diametrele

cercului, din punctul B, cu raza
BC, se trasează un arc de cerc
care intersectează cercul in
punctele D şi E.
ADE este, așadar, triunghiul
echilateral înscris în cerc

Construcţia triunghiului echilateral de înălţime dată

Se alege pe înălţimea AB un
punct arbitrar, C. Se construieşte
cercul, cu R=CA, la intersecţia
acestuia cu înălțimea AB aflându-
se punctul D.
Din punctul obţinut D, cu R=CA,
se descrie un arc de cerc, care
intersectează cercul în puntele E
şi F. Apoi se uneşte punctul A cu
punctele E şi F şi se prelungeşte
până la intersecţia cu perpen-
diculara din punctul B.
AGH este triunghiul echilateral de
înălţime dată (AB).

16
Construcţia triunghiului echilateral de latură dată

Dacă segmentul AB este

predefinit, pentru a se
construi un triunghi echi-
lateral, de latură AB, din
punctele A, respectiv B, se
trasează două arce de cerc
cu R=AB. Aceste arce se
intersectează în punctul C.
ABC este, așadar, triunghi
echilateral.

Construcţia hexagonului înscris în cerc

Folosindu-se metoda de
construcție a triunghiului
înscris în cerc se află
punctele F, G, D și E.
Acestea, alături de A şi B,
dacă se unesc se obţine un
hexagon regulat cu latura
egală cu raza cercului
circumscris.

17
Construcţia pentagonului regulat înscris în cerc

După construirea diametrelor cer-

cului și determinarea punctelor
A, B, D şi E, se împarte jumătate
din rază (CE în cazul prezentat).
Astfel, din punctul M, cu R=MA,
se trasează un arc de cerc, care
intersectează DE în punctul N.
Segmentul AN reprezintă latura
pentagonului înscris în cerc.
A se avea în vedere faptul că
punctul N nu împarte segmentul
DC în două părţi egale, el fiind obţinut prin intersecţia arcului de cerc
cu segmentul DC.
Cu deschiderea egală cu segmentul AN şi cu vârful compasului
în A, sau în orice alt punct conţinut de cerc, se vor determina punctele
ce vor forma pentagonul înscris în cerc.

Construcția pentagonului regulat înscris în cerc

Asemeni metodei anterioare, se

construiesc diametrele, rezultând
punctele A, B, D şi E. Se împarte
jumătate din rază (CE în cazul
prezentat). Din punctul M, cu
R=ME, se construieşte un cerc,
care va trece prin punctele C şi
E. Unind M cu B se intersectează
cercul în punctul F.
Cu compasul din punctul B şi cu
R=BF se descrie un arc de cerc, care intersectează cercul iniţial în
punctele G şi H. Segmentul GH este latura pentagonului înscris în cerc.
Din G, respectiv H, se trasează arce de cerc de rază GH rezultând
punctele I şi J. AIGHJ este pentagonul înscris în cerc.
18
Construcţia pentagonului regulat de latură dată

Într-un pentagon regulat, dacă se unesc intercalat vârfurile se

obţine un pentagon stelat (pentagramă). Între latura pentagonului stelat
şi latura pentagonului regulat este un raport de aur (vezi construcțiile
anterioare ale Secțiunii de aur). Aşadar, dacă este dată latura
pentagonului regulat, adică AB, şi se dorește a se construi un pentagon
regulat de latură dată (AB), se recurge la raportul de aur dintre latura
pentagonului regulat şi latura pentagonului stelat.

Prin construcţia unui segment în raport de aur se obține punctul

F. Segmentul AF este egal ca mărime cu latura pentagonului stelat.
Din punctul A, cu R=AF, se trasează un arc de cerc. Din punctul B, cu
aceeaşi deschidere se trasează alt arc de cerc. Cele două arc de cerc se
intersectează în punctul J, care este un punct comun al celor două
pentagoane. Pentru a descoperi şi celelalte două puncte ale penta-
gonului regulat, cu vârful compasului în punctul A, respectiv B, cu
R=AB, se trasează arce de cerc, care la intersecţia cu arcele de rază AF
determină punctele H şi I.
ABIJH este pentagonul regulat de latură dată.

19
Construcţia hexagonului de latură dată

Pornind de la segmentul AB, din

A şi apoi din B se trasează două
arce de cerc cu R=AB, care se
intersectează în punctul C. ABC
este un triunghi echilateral, iar
punctul C este totodată şi centrul
cercului circumscris hexagonului
regulat de latură AB.
Cercul intersectează arcele de
cerc descrise din A şi B, în
punctele D şi E. Din aceste puncte, cu aceeaşi rază, se trasează arcele
de cerc care la intersecţia cu cercul determină punctele F şi G.
Așadar, BEGFD este hexagonul regulat de latură dată.

Construcţia septagonului regulat înscris în cerc

Se construiesc diametrele cecului și punctele A, B, D şi E. Din

B, cu R=BC, se trasează arcul de cerc care intersecteză cercul în
punctele F şi G. Așadar, AFG este triunghi echilateral.

Știind că latura septago-

nului regulat e jumătate din
latura triunghiului echilate-
ral, se poate spune că FM
are aceeași mărime ca
latura septagonului înscris
în cercul dat. Se ia măsură
segmentului FM pe cerc,
astfel obţinându-se cele
şapte puncte care alcă-
tuiesc septagonul regulat
înscris în cerc.
20
Construcţia septagonului regulat de latură dată

Cunoscând că latura septagonului regulat este jumătate din latura

triunghiului echilateral, se pornește de la segmentul AB, de unde se
construiește triunghiul echilateral.
Împărţind segmentul AB în două părţi egale, se obține punctul
C. Din A, respectiv B, cu R=AC, se construiesc două semicercuri care
intersectează prelungirea segmentului AB, în punctele D, repectiv E,
astfel, AB=DE/2. Se obţine triunghiul echilateral DEF, apoi la
intersecţia mediatoarelor laturilor triunghiului se obține G, care e
centrul cercului care va circumscrie triunghiul DEF, dar care nu este
acum tangent punctelor A şi B.
Aşadar, din A, respectiv B, se trasează două arce de cerc de rază
GD, care se intersectează în punctul H. Cu aceeaşi rază, din punctul H
se construieşte cercul care circumscrie septagonul regulat Pe acest
cerc, segmentul AB va determina punctele de la 1 la 7, ce alcătuiesc
septagonul regulat de latură dată

21
Construcţia octogonului regulat de latură dată

Pornind de la segmentul AB, se construiește un triunghi

dreptunghic isoscel. Din A, respectiv B, cu deschiderea până în vârful
triunghiului se trasează două arce de cerc care se intersectează cu
prelungirea segmentului AB în punctele D, respectiv E. Se construiește
pătratul de latură DE, apoi i se trasează diagonalele. La intersecţia
diagonalelor se află centrul cercului care circumscrie pătratul.
Prelungirile bisectoarelor pătratului de latură DE intersectează cercul
în patru puncte, care determină un pătrat asemenea. La intersecţia
acestor două pătrate se află punctele care alcătuiesc octogonul de latură
dată (AB).

22
Împărţirea cercului în părţi egale

Se trasează diametrele şi se află punctele A, B, C şi D. Se

împarte diametrul CD în numărul de părţi dorit (12 în cazul prezentat)
(vezi metoda împărţirii segmentului). Din punctul D, respectiv C, cu o
rază CD se trasează două arce de cerc care se intersectează în punctele
E şi F. Unind pe rând punctul E, respectiv F, cu punctele ce împart
diametrul, intercalat, rezultă câte 6 proiecţii pe cerc ale acestor puncte,
din E şi din F.
Punctele obţinute pe cerc se unesc între ele obţinându-se
poligonul cu numărul de laturi dorit (dodecagon în cazul prezentat).

23
Construcţia poligoanelor regulate de latură dată, de la 6 la 12
laturi - metodă generală

Se construieşte hexagonul da latură dată (AB) şi apoi cercul

circumscris corespunzător, cu centrul în C. Se uneşte punctul C cu
punctul D şi se împarte acest segment în şase părţi (de la 6 la 12).
Punctul 6 corespunde centrului cercului circumscris
hexagonului. Punctul 7 corespunde centrului cercului circumscris
septagonului. Punctul 8 corespunde centrului cercului circumscris
octogonului. Punctul 9 corespunde centrului cercului circumscris
nanogonului. Punctul 10 corespunde centrului cercului circumscris
decagonului. Punctul 11 corespunde centrului cercului circumscris
poligonului cu 11 laturi. Punctul 12 corespunde centrului cercului
circumscris dodecagonului.
Pe cercuri, AB va determina poligoane de la 6 la 12 laturi.

24
Racordări

Prin racordare se înţelege unirea a două curbe sau drepte cu o

altă linie, cel mai frecvent curbă, în aşa fel încât să urmeze o trecere
lină, fără inflexiuni.
Racordarea cu o rază dată a unor
drepte la unghi de 90° se face
ducând două paralele la distanţa
la care se doreşte să fie raza de
racordare. La intersecţia parale-
lelor se află centrul de racordare
(C). Din centrul de racordare se
construiesc perpendiculare pe
cele două drepte şi rezultă
punctele de racordare (în cazul
acesta, dreptele fiind la 90°,
paralela pe o dreaptă este şi perpendiculară pe cealaltă.
Cu compasul în C şi raza CP1 se realizează racordarea.

Racordarea a două drepte

Dacă sunt date două drepte

neparalele, se construiesc drepte
paralele la distanţa dorită pentru
racordare. La intersecţia parale-
lelor se află centrul de racordare
(C). Din C se duc perpendiculare
pe drepte rezultând astfel P1 şi P2.
CP1 este raza racordării.

Dacă dreptele sunt paralele

se duce o perpendiculară care le intersectează în punctele P1 şi P2.
Segmentul P1 şi P2 se împarte în jumătate prin punctul C, iar CP1 este
raza racordării.

25
Racordarea a două drepte paralele prin arce de cerc

Dacă se cunosc punctele de

racordare (P1 şi P2), aces-
tea se unesc, iar la mijlocul
segmentului se obține P3.
Se construiește mediatoarea
segmentului P1P3 şi a seg-
mentului P3P2. Din P1 şi
din P2 se duc perpendicu-
lare care intersectează me-
diatoarele în centrele de
racordare (C). Cu, R=CP1,
se face racordarea, care se
numește dusină.

Racordarea dintre un cerc şi o dreaptă la o rază dată

Se construiește paralela la
dreapta dată aflată la
distanţa n. Arcul de cerc, de
rază R+n și cu centrul în O,
intersectează paralela în
punctul C, (centrul de
racordare). Punctul C se
uneşte cu centrul cercului,
iar la intersecţie se află P1
(punct de racordare). Din C
se coboară o perpendiculară
pe dreaptă rezultând astfel
punctul de racordare P2.
Din punctul C, cu R=CP1,
se face racordarea.
26
Racordarea a două cercuri date printr-o rază dată (Rr)

Din O1 cu o raza R1+Rr se

trasează un arc de cerc. Din O2
cu o rază R2+Rr se descrie alt arc
de cerc, care se va intersecta cu
primul în centrul de racordare
(C). Unindu-se centrul C cu O1 şi
O2, la intersecţia cu cercurile vor
rezulta punctele de racordare P1
şi P2. Din C cu o rază CP1, sau
CP2, se face racordarea.

Racordarea a două cercuri date printr-o rază dată (Rr)

(caz în care raza de racordare este prea mare)
Dacă raza de racordare este prea
mare, racordarea nu se poate face
prin interior, ci prin exterior.
Aşadar, din O1 cu o rază Rr R1 se
trasează un arc de cerc. Din O2 cu
o rază Rr-R2 se descrie alt arc de
cerc, ce se va intersecta cu primul
în centrul de racordare (C). Se
unește C cu O1 prelungindu-se
până la intersecția cu cercul în
punctul de racordare P1. Apoi se
unește punctul C cu O2 şi se
prelungește până la intersecția cu
cercul în punctul de racordare P2.
Din C cu o rază CP1 se face
racordarea

27
Construcţia arcului cu trei centre (mâner de coş)

Având lăţimea (AB) şi înălţimea

(CD) se construiește un triunghi
echilateral de latură AC. Cu
compasul în punctul C se rabate
punctul D pe latura triunghiului,
astfel rezultă punctul E. Se uneşte
punctul D cu E şi se prelungeşte
până la intersecţia cu triunghiul în
G. Prin G se construiește o
paralelă la EC, care intersectează
prelungirea înălţimii DC, în
punctul I. Din I, cu R=ID, se trasează arcul de cerc până în G. Din J, cu
R=JG, se trasează arcul de cerc până în punctul A.
Se procedează la fel şi pentru jumătatea cealaltă a arcului.

Construcţia elipsei prin puncte

Elipsa este locul geometric al

punctelor pentru care suma
distanţelor la două puncte fixe,
numite focare, este constantă şi
egală cu axa mare a elipsei.
Sunt date lăţimea (AB) şi
înălţimea (CD). Din punctul C,
cu, R=AO, se trasează un arc de
cerc care intersectează AB în
punctele F1 şi F2 (focare). Apoi
se împarte OF1 în părţi egale (5
părți aici). Din F1, cu R=1A, se trasează un arc de cerc. Din F2, cu
R=1B, se trasează un arc de cerc. Din F1, cu R=2A, se trasează un arc
de cerc. Din F2, cu R=2B, se trasează un arc de cerc ş.a.m.d...
Punctele obţinute la intersecţia arcelor de cerc formează o elipsă.
28
Construcţia elipsei

Sunt date lăţimea (AB) şi

înălţimea (CD). Din punctul C se
construiește o perpendiculară,
care se va intersecta cu perpen-
diculara dusă din punctul A,
rezultând astfel punctul E.
Ulterior, se construieşte diago-
nala dreptunghiului obţinut. La
intersecţia bisectoarelor unghiu-
rilor determinate de diagonala
CA se află punctul F. (Vezi
trasarea bisectoarea unui unghi). Din F se coboară o perpendiculară pe
diagonala AC şi se prelungeşte până la intersecţia cu AB, respectiv cu
prelungirea CD. Rezultă astfel punctele G şi H, acestea fiind centre de
racordare.
Din punctul H, cu R=HF, se trasează un arc de cerc care va trece
şi prin punctul C. Din G, cu R=GF, se trasează arcul de cerc până în A.
Constucţia descrisă acoperă doar o parte din elipsă, restul realizându-se
prin paşi similari.

Construcţia elipsei

Dacă sunt stabilite înălţimea şi

lăţimea, pornind din centrul O se
construiește un cerc cu diametrul
lăţimii, respectiv un cerc cu
diemetrul înălţimii. Se împart
cercurile în părţi egale (16 părți
aici). Din fiecare punct se duc atât
orizontale cât şi verticale, care se
întâlnesc în punctele de la 1 la 16.
Aceste puncte alcătuiesc elipsa.

29
Construcţia scotiei prin racordări la 90°

Se pornește de la paralelele D, D1 și punctele de racordare A şi

B. Din A se coboară o perpendiculară pe D1 până în punctul C. Cu
compasul în C şi R=CB se trasează arcul de cerc care intersectează
perpendiculara în B1. Mijlocul
segmentului AB1, punctul O1,
este centrul de racordare al
arcului la 90° din punctul A.
Din punctele B şi O1 se
duc perpendiculare care se inter-
sectează în O2, acesta fiind
centrul de racordare la 90° cu
rază dusă din B.

Construcţia arcului rampant cu săgeata AB egală cu semirampa

MN dată

Perpendiculara din B pe rampa

MN se intersectează în punctul O
cu prelungirea dreptei orizontale
din M şi în O1 cu prelungirea
orizontalei din N. Punctul O este
centru de racordare, iar M şi B
sunt puncte de racordare. Punctul
O1 e centru de racordare, iar B şi
N sunt puncte de racordare.

30
Construcţia ovoidului

Din punctul O se construieşte cercul cu raza OA. Apoi se

construieşte triunghiul dreptunghic isoscel ABC.
Cu vârful compasulului în punctul B, respectiv în A, şi cu
deschiderea egală cu lungimea segmentului AB se trasează arcele de
cerc până la intersecția cu prelungirile catetelor în punctele P1 şi P2.
Pentru aflarea vârfului, se consideră punctul C ca fiind centrul de
racordare, iar punctele P1 şi P2 ca puncte de racordare.

Construcţia ovoidului de dimensiuni date

Sunt date lăţimea şi înălţimea. De la segmentul AB (laţimea) se

construieşte cercul cu raza OA, precum și diametrele. Se uneşte
punctul C cu punctul D şi se prelungeşte. Din C se măsoară înălţimea
ovoidului până în E. Punctul E se uneşte cu punctele A şi B. Se
măsoară în compas distanţa ED si cu vârful din punctul A, respectiv B,
se descriu două arce de cerc care intersectează triunghiul AEB în
punctele F şi G.

31
 Se construiește mediatoarea segmentelor EF şi EG. Prelungind
AB și prelungind mediatoarele se vor obține la intersecție punctele
OR1 şi OR2. Din punctul OR1, respectiv OR2, cu o rază OR1B, se
trasează două arce de cerc care intersectează prelungirile mediatoarelor
în P1 şi P2. Pentru a construi racodarea vârfului, din punctul Cr
(centrul de racordare) se construiește arcul care va trece prin punctele
de racordare P1 şi P2.

32
Construcţia spiralei cu două centre

Pornind de la segmentul AB, cu

vârful compasului în punctul A și
cu R=AB se trasează un
semicerc. Din B, cu R=B1, se
trasează un alt semicerc. Din A,
cu R=A2, se trasează un alt
semicerc ș.a.m.d.

Construcţia spiralei cu trei centre

Se pornește de la triunghiul
echilateral ABC. Se prelungesc
laturile triunghiului în sensul
acelor de ceasornic. Din punctul
A, cu R=AB, se trasează un arc de
cerc la 120°, care intersectează
prelungirea CA, în punctul 1. Din
C, cu R=C1, se trasează un arc de
cerc la 120°, care intersectează
prelungirea BC, în punctul 2. Din
B, cu R=B2, se trasează un arc de
cerc la 120°, care intersectează
prelungirea AB, în punctul 3. Din A, cu R=A3, se trage un arc de cerc
la 120°, care intersectează prelungirea CA, în punctul 4 ş.a.m.d.

33
Construcţia spiralei cu patru centre
Se pornește de la pătratul ABCD,
căruia i se prelungesc laturile în
sensul acelor de ceasornic. Din
A, cu R=AD, se trasează un arc
de cerc la 90°, care intersectează
prelungirea laturii BA, în punctul
1. Din B, cu R=B1, se trage un
arc de cerc la 90°, care intersec-
tează prelungirea laturii CB, în
punctul 2. Din C, cu R=C2, se
trage un arc de cerc la 90°, care
intersectează prelungirea laturii
DC, în punctul 3. Din D, cu R=D3, se trage un arc de cerc la 90°, care
intersectează prelungirea laturii AD, în punctul 4 ş.a.m.d.

Construcţia spiralei cu cinci centre

Se pornește de la pentagonul regu-
lat ABCDE, căruia i se prelungesc
laturile în sensul acelor de ceasor-
nic. Din A, cu R=AE, se trasează
un arc de cerc la 72°, care
intersectează prelungirea laturii
BA în punctul 1. Din B, cu R=B1,
se trasează un arc de cerc la 72°,
ce intersectează prelungirea laturii
CB în punctul 2. Din C, cu R=C2,
se trasează un arc de cerc la 72°,
care intersectează prelungirea laturii DC în punctul 3. Din D, cu R=D3,
se trasează un arc de cerc la 72°, care intersectează prelungirea laturii
ED în punctul 4. Din E, cu R=E4, se trasează un arc de cerc la 72°,
care intersectează prelungirea laturii AE în punctul 5. Din A, R=A5, se
trasează un arc de cerc la 72°, care intersectează prelungirea laturii BA
în punctul 6 ş.a.m.d.
34
Construcţia spiralei prin puncte

Se imparte cercul într-un număr n de părţi egale (16 aici), apoi

se împarte şi raza cercului în acelaşi număr de părţi egale. Cu vârful
compasului în O cu deschiderea până în punctul 1 se trasează un arc de
cerc până la intersecţia cu raza 1 a cercului. Cu vârful compasului în O
cu deschiderea până în punctul 2 se trasează un arc de cerc până la
intersecţia cu raza 2 a cercului. Cu vârful compasului în O cu
deschiderea până în punctul 3 se trasează un arc de cerc până la
intersecţia cu raza 3 a cercului ş.a.m.d.
Unind punctele se obţine spirala prin 16 puncte

35
Construcţia spiralei de aur

Pornind de la AE se află segmentul mare AB, în raport de aur,

(vezi construcția Secțiunii de aur) şi se construieşte dreptunghiul de
aur ABFC. Apoi se construiesc încă 5 dreptunghiuri asemenea în
interior.
Din punctele obţinute prin construcţia pătratelor în interiorul
dreptunghiurilor de aur, se trasează arce de cerc la 90°, care vor alcătui
o spirală de aur. 1

1
Autorul imaginilor din această lucrare este Iosif Mihailo. Unele imagini au mai fost
folosite într-o altă lucrare, cu același autor, proveniența lor fiind precizată acolo unde
este cazul.
36
Aplicaţii de laborator:

1. Pornind de la segmentul AB = 8 cm, să se construiască un

dreptunghi în raport de aur, caz în care segmentul dat reprezintă latura
mare a dreptungiului.
2. Pornind de la un segment MN = 5 cm să se construiască un
dreptunghi în raport de aur, caz în care segmentul dat reprezintă latura
mică a dreptungiului.
3. Construcţia poligoanelor regulate înscrise în cerc: triunghi, pătrat,
pentagon, hexagon, septagon, octogon. Prin metoda universală se va
construi un poligon cu 11 laturi.
4. Pornind de la segmentul AB = 5cm, să se construiască, pe rând,
următoarele poligoane de latură dată: pătrat, pentagon, hexagon,
septagon, octogon.
5. Pornind de la segmentul AB = 6cm, să se construiască un ovoid.
6. Construiţi un ovoid cu lăţimea de 5 cm şi înălţimea de 8 cm.
7. Construcţia unei elipse de 13 cm lăţime şi 8 cm înălţime.
8. Pornind de la un cerc cu raza de 5 cm şi de la o dreaptă aflată la 8
cm distanţă de centrul cercului, să se facă două racordări de 4 cm între
cerc şi dreaptă. Din cele două puncte de racordare, de pe dreaptă, se
vor trasa câte două segmente de 5 cm şi înclinate la 45º faţă de dreaptă.
Pe aceste segmente construiţi câte o dusină.
9. Pornind de la un segment MN=8cm, construiţi un arc rampant, ce
are săgeata AB egală cu semirampa MN dată.
10. Construiţi o scotie prin racordări la 90°, pornind de la dreptele
paralele, D şi D1 aflate la o distanţă de 5 cm şi punctele de racordare A
(de pe dreapta D) şi B (de pe dreapta D1), care, unite determină un
unghi de 60° faţă de paralela D.
11. Construcţia spiralelor cu: 2 centre, 3 centre, 4 centre, 5 centre şi
construcţia spiralei prin 16 puncte (ultima, intr-un cerc cu raza de 7
cm).
12. Pornind de la segmentul AB=12cm şi segmentul CD=3cm,
construiţi un arc cu trei centre (mâner de coş).
13. Pornind de la un segment AB= 5cm, să se construiască un hexagon
de latură dată. Pe latura superioară a acestuia construiţi un pentagon de
37
latură dată. Pe o latură a pentagonului construiţi un ovoid cu lăţimea de
5cm şi înălţimea de 7 cm, iar pe altă latură construiţi un octogon de
latură data, iar în interiorul acestuia un alt octogon în raport mărime de
3/5. În interiorul hexagonului construiţi o spirală cu 6 centre. De
asemenea, se vor face şi două racordări de 3 cm între latura
hexagonului şi latura pentagonului şi între latura octogonului şi latura
pentagonului.

38
II. Contrucții și volume geometrice

Poliedre regulate

Etimologia cuvântului poliedru este din limba greacă, fiind o

combinație a cuvintelor poly (gr. multe) și hedron (gr. bază).
Poliedrele, conform unor cercetători, se pare că erau cunoscute încă din
perioada târzie a neoliticului. Unele inscripții și volume cioplite
descoperite în Scoția arată preocuparea oamenilor pentru aceste
volume, însă într-o manieră stângace, preponderent asimetrică.
Poliedrele platonice fost descoperie de către adepții ai Școlii lui
Platon, de aici căpătând și denumirea. Unele surse îl creditează ca
descoperitor pe Thetet, alții i le atribuie lui Pitagora. Cert este însă că
poliedrele sunt menționate de către Platon în lucrarea sa Timaeus (360
î.Hr.), unde sunt atribuite empiric simbolismului elementelor funda-
mentale. Platon, asociază astfel cubul cu elementaritatea pământului,
aerul cu octaedrul, apa cu icosaedrul, focul cu tetraedrul, dodecaedrul
având rol simbolic în aranjarea divină a Universului.
Din punct de vedere geometric, poliedrele sunt volume ce au
fețe poligoane regulate și vârfurile dispuse la unghiuri egale. Între
poliedre și sferă există o relație de dualitate, ele putând fi înscrise în
aceasta, respectiv, sfera putând fi înscrisă în poliedrele regulate. 2

2
Informații aprofundate privind geometria poliedrelor regulate și structurile
constructive specifice, (Adrian Gheorghiu, Virgil Dragomir, Geometria poliedrelor și
a rețelelor - Forme și structuri constructive, vol. I, Editura Tehnică, București, 1978,
pp. 61-76).

39
Cele cinci poliedrele platonice sunt:
- Tetraedrul regulat, compus din 4 triunghiuri echilaterale;
- Cubul (hexaedrul), compus din 6 pătrate;
- Octaedrul, compus din 6 triunghiuri echilaterale;
- Dodecaedrul, compus din 12 pentagoane;
- Icosaedrul, compus din 20 de triunghiuri echilaterale.

Poliedre semiregulate

Au fost descoperite și teoretizate de către Arhimede în sec. al III-

lea î.Hr. Sunt volume geometrice compuse din două sau mai multe
poligoane regulate. Au laturile egale, însă unghiurile nu. Poliedrele
semiregulate derivă din cele regulate și sunt în număr de 13. 3

Poliedrele semiregulate și componența lor:

- Tetraedrul trunchiat (4 triunghiuri echilaterale și 4 hexagoane);
- Cuboctaedrul (8 triunghiuri și 6 pătrate);
- Cubul trunchiat (8 triunghiuri echilaterale și 6 octogoane);
- Octaedrul trunchiat (6 pătrate și 8 hexagoane);
- Rombocuboctaedrul (8 triunghiuri echilaterale și 18 pătrate);
- Cuboctaedrul trunchiat (12 pătrate, 8 hexagoane și 6 octogoane);
- Cubul teșit (32 triunghuri echilaterale și 6 pătrate);
- Icosdodecaedrul (20 de triunghuri echilaterale și 12 pentagoane);
- Dodecaedrul trunchiat (20 triunghuri echilaterale și 12 decagoane);
- Icosaedrul trunchiat (12 pentagoane și 20 de hexagoane);
- Rombicosdodecaedrul (20 triunghiuri echilaterale, 30 pătrate și 12
pentagoane);
- Icosdodecaedrul trunchiat (30 pătrate, 20 hexagoane și 12
decagoane);
- Dodecaedrul teșit (80 de triunghiuri echilaterale și 12 pentagoane).

3
Informații aprofundate privitoare la geometria poliedrelor semiregulate, (Adrian
Gheorghiu, Virgil Dragomir, Op. cit., pp. 94-132).
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
 Poliedre în relație de dualitate
(dinspre interior spre exterior: tetraedru, dodecaedru, icosaedru)

59
Fragment de echipartiție regulată cu pătrate

Fragment de echipartiție regulată cu

triunghiuri echilaterale

Fragment de echipartiție regulată cu

hexagoane

Fragment de echipartiție semiregulată cu

pătrate și triunghiuri echilaterale

60
Fragment de echipartiție semiregulată
cu pătrate și triunghiuri echilaterale

Fragment de echipartiție semiregulată

cu hexagoane și triunghiuri echilaterale

Fragment de echipartiție
semiregulată cu hexagoane și
triunghiuri echilaterale

61
Fragment de echipartiție
semiregulată cu hexagoane, pătrate
și triunghiuri echilaterale

Fragment de echipartiție
semiregulată cu
octogoane și pătrate

Fragment de echipartiție
semiregulată cu dodecagoane,
hexagoane și pătrate

62
Fragment de echipartiție semiregulată cu
dodecagoane și triunghiuri echilaterale

Fragment de echipartiție semiregulată cu

hexagoane, pătrate și triunghiuri echilaterale

Fragment de echipartiție semiregulată cu

dodecagoane, pătrate și triunghiuri
echilaterale

63
 Fragment de echipartiție
semiregulată cu decagoane,
pentagoane și hexagoane
neregulate

Fragment de echipartiție
semiregulată cu decagon,
pentagoane, pentagrame și
romburi

Fragment de echipartiție
semiregulată cu decagon,
pentagoane, pentagrame și
romburi 4

4
Ibidem, pp. 168-169.
64
 Fragment de echipartiție spațială cu octaedri trunchiați

Fragment de echipartiție spațială cu cuboctaedri și octaedri

65
Fragment de echipartiție spațială cu octaedri trunchiați, tetraedri trunchiați și
cuboctaedri

Fragment de echipartiție spațială cu cuburi trunchiate și octaedri

66
 Fragment de echipartiție spațială cu cuburi trunchiate, rombocuboctaedri,
prisme octogonale și cuburi

Fragment de echipartiție spațială cu cuboctaedri trunchiați, octaedri trunchiați

5
și cuburi

5
Ibidem, pp. 215-226.
67
68
III. Desen tehnic

Desenul tehnic este modalitatea standardizată de reprezentare

proiectivă, constituind astfel o convenționalitate, un limbaj universal
între cei implicați în procesul de proiectare, respectiv execuție. Luând
în considerare mai multe criterii, desenul tehnic se clasifică după:
- sistemul proiectiv;
- execuția desenelor;
- utilitatea și scopul desenelor executate;
- aspectele și natura obiectelor desenate.
Trebuie făcute din început câteva distincții cu rol de departajare
între anumite tipuri de desene diferite. De pildă, desenul proiectiv
ortogonal presupune existența unor vederi, proiecții după planurile de
proiecție. De asememena, în funcție de necesitate se poate recurge la
secțiuni, rupturi etc.
Pe de altă parte, desenul perspectival este o modalitate de
reprezentare având în vedere condiții opto-fizice specifice, bazate pe
proiecția conică, precum și reprezentarea obiectelor din spatele sau din
fața tabloului de proiecție, într-o manieră care să înfățișeze realitatea.
Aparte de cele două tipuri de desene prezentate anterior,
desenele cartografice sunt convenționalități de reprezentare plani-
metrică, reprezentând curbe de nivel, drumuri, delimitări etc.
În vederea desfășurării procesului de proiectare, sunt necesare
mai multe tipuri de desene, diferite în funcție de etape:
- Desenele de proiect – înfățișează aspectele și trăsăturile gene-
rale ale proiectului avut în vedere;
- Desenele de execuție – prezintă detaliat obiectul în deplinătate;
69
 - Desenele de montaj – au menirea de a clarifica aspectele de
asamblare a obiectului sau ale instalațiilor / construcțiilor avute
în vedere;
- Desenele schematice de funcționare – au funcția de reprezen-
tare a modului de utilizare a unui produs. Pot fi asociate sau
completate de desene cu explicații pe text.

În funcție de domenii, desenele tehnice pot fi clasificate astfel:

- Desene pentru construcții și instalații – reprezintă concepții,
ansambluri, structuri civile ori industriale, incluzând și insta-
lațiile ce le deservesc (electricitate, gaze, canalizare, cablaje
etc);
- Desenele de arhitectură – cuprind totalitatea desenelor pentru
edificii, fiind fundamentul proiectelor de acest gen;
- Desenele industriale – tratează elementele producției indus-
triale, mașini, piese, ansambluri și subansambluri etc.;
- Desenele de amplasament – includ totalitatea reprezentărilor
de situare ale unor construcții sau alte elemente proiectate;
- Desenele de urbanism – sunt o reflecție generală aspura unui
concept mai amplu, general, care are o complexitate mai mare.
Sunt asociate și cu desenele căilor de comunicație, precum și
cu desenele cartografice.

În desenul tehnic, formate uzuale de lucru sunt (în mm):

A0 (841x1189), A1 (594x841), A2 (420x594), A3 (297x420) și A4
(210x297).
Desenele tehnice se realizează având în vedere standardele în
vigoare, referitoare la format, liniere, scriere standardizată, indicator și
scara desenului. Liniile cu care se construiește un desen tehnic sunt
reglementate de STAS-ul 103-84 (pentru desene industriale), fiind
astfel de mai multe feluri: linie continuă, linie întreruptă, linie-punct și
linie-două puncte. Grosimile liniilor (exprimate în mm) sunt: 0,18;
0,25; 0,35; 0,5; 0,7; 1; 1,4; 2.

70
 Scrierea standardizată este reglementată de standardul ISO
3098/1-93, ce definește aspectele scrierii manuale sau cu șablonul.
Poate fi dreaptă sau înclinată în sensul de scriere la 75º. Înălțimea
corpului de literă pentru scrierea standardizată are dimensiunile
exprimate în mm: 2,5; 3,5; 5; 7; 10; 14; 20. 6

6
Aspecte referitoare la standarde de liniere și scriere standardiztă, (Rodica Păunescu,
Desen tehnic și infografică, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2006, pp. 6-7.)
71
 Scara desenului tehnic (SR EN ISO 5455: 1997) este raportul
dintre dimensiunea din reprezentare a unui element sau a ansamblului
și dimensiunea reală. Scări uzuale sunt:
1:1 reprezentare în mărime reală

1:2
1:5
1:10
1:20
1:50 scări de reducere
1:100 (desenul e mai mai mic decât mărimea reală)
1:200
1:500
1:1000
………………………………………………………………………................................................
2:1
5:1
10:1 scări de mărire
20:1 (desenul e mai mai mare decât mărimea reală)
50:1
100:1

Noțiuni de cotare a desenelor tehnice

Desenul tehnic este o convenționalitate, adică o reprezentare
standardizată care poate fi citită și interpretată de toți cei implicați în
procesele de proiectare-execuție. În momentul execuției pieselor
dimensiunile se folosesc diverse instrumente de măsurare: ruleta,
centimetrul, metrul de lemn etc. Pentru piese de precizie se folosesc
instrumente precum: șublerul, micrometrul instrumente de măsurare cu
ceas comparator, instrumente de măsurare cu laser etc.
Unghiurile se măsoară cu raportorul (ce are precizie de la 5 la 2
minute), sau cu instrumente de măsurare cu laser. Pentru măsurarea
unghiurilor în spații deschise se folosește teodolitul.

72
 Cotarea desenului tehnic asigură dimensionarea liniară
(segmente cotate în mm, cm, m, cu precizarea unității de măsură) și
dimesionarea unghiulară. După ce s-au trasat desenele, pentru a fi
oferite informațiile dimensionale necesare este nevoie de intruducerea
cotelor. Acestea sunt deosebit de importante în economia unui desen
tehnic, întrucât completează datele pentru execuția acelor desene.
Operațiunea prin care se înscriu aceste dimensiuni pe desenul
executat este numită cotare. Principale elemente constitutive ale
sistemului de cotare sunt:
- Cotele – dimensiunile reale reprezentate de o valoare prin cifre
ori simboluri. În cazul desenelor pentru arhitectură sau design
ambiental se mai folosesc și cote de nivel ce marchează diferențele de
nivel dintre un reper și alte obiecte sau elemente ambientale luate în
considerare. Trebuie menționat faptul că s-au evidențiat de-a lungul
timpului confuzii frecvente în rândul studenților, așadar un aspect
deosebit de important care trebuie însușit este acela că este obligatoriu
ca pe proiecții în desenul tehnic să fie trecută dimensiunea reală, iar nu
dimensiunea desenului de pe suprafața de lucru.
- Liniile de cotă – elemente ajutătoare, prelungiri ale liniilor sau
elementelor desenului în vederea susținerii și clarificării asupra zonei
la care se face referire prin acea cotă.
- Liniile ajutătoare – marchează zone de cotare în cazurile când
anumite linii de cotă se suprapun întâmplător peste obiectul în cauză.
- Liniile de referință – folosite în situațiile unde distanțele și
spațiile dintre liniile de cotare nu permit scrierea cotei.

73
 Dimensionarea piselor industriale are în vedere mai multe
aspecte, acestea constituind apanajul proiectanților. Pentru designeri,
este bine să fie cunoscut faptul că piesele ce necesită îmbinări sunt
dimensionate având în vedere mai multe aspecte de ordin tehnologic și
nu numai. De pildă, elementele care trebuie asamblate vor fi
dimensionate având în vedere coeficienții de dilatare (dacă este cazul),
precum și toleranțele pentru a se potrivi. Ajustajul este asamblarea unor
piese, posibilă prin existența toleranțelor. În cazul unei uși și al tocului
acestuia, cota ușii ar putea fi 800-3/2000 mm, iar a tocului în care intră
800+2/2000+5 mm. Piesa care intră în ajustaj (aici, ușa) se numește
arbore, iar piesa în care intră arborele (în acest exemplu, tocul) se
numește alezaj. În situația în care arborele și alezajul au aceleași cote,
ansamblarea este fixă, fiind numită asamblare prin strângere.

74
 Cotele sunt înscrise după normativele și standardele valabile în
acel moment, fiind scrise cât mai citeț. Sunt plasate, de preferat, în
exteriorul obiectului sau ansamblului proiectat. În cazul desenelor
tehnice și al planurilor de arhitectură ori design ambiental sunt permise
și introducerea unr cote în interiorul desenului, acolo unde nu este
posibilă plasarea cotelor și a liniilor de cotă în exterior. Cotele se
introduc doar în mărime reală și doar pe muchiile vizibile.
Dimensiunile se înscriu pentru a putea fi citite în poziție normală
sau înclinând capul spre stânga. Dacă dimensiunea are mărimea unei
raze de racordare cu centrul dat, cotarea se face fie în interior, fie în
exterior. Deasupra liniei de cotă se înscrie valoarea și simbolul “R”.
Capetele liniei, la intersecția cu liniile de cotă, sunt delimitate de:
săgeți (la desenele industriale), linii înclinate la 45° în sensul scrierii
față de liniile cotei / liniile ajutătoare (în cazul desenelor de construcții
și arhitectură) sau puncte (folosite la desenele de construcție din
realizate din beton armat).

Dacă dimensiunea repre-

zintă diametrul unui cerc,
cotarea se poate face pe
interiorul ori pe exteriorul
cercului, iar deasupra
liniei va fi plasat și
simbolul “Ø”. Dacă o
cotă este dispusă peste o
zonă hașurată, această
hașură va fi intreruptă
acolo unde este înscrisă
cota.

75
 Dacă raza este prea mare și centrul nu este inclus în suprafața de
lucru, linia de cotă poate fi reprezentată ca imaginea din partea stângă
de mai jos.

În cazul cotării unor obiecte complexe, se disting două categorii:

cote care dau forma mare, gabaritul obiectului și cote care dau poziția
și dimensiunea unor elemente sau detalii din interiorul sau exteriorul
piesei.
Liniile de cotă paralele vor fi așezate la distanțe egale între ele,
la cel puțin 5 mm. Nu este permisă folosirea conturului obiectelor sau a
axelor drept linii de cotă. Desenele care sunt simetrice se reprezintă în
proiecție cu un ax de simetrie central (linie întreruptă cu puncte) acest
lucru însemnând că valorile de cotă vor fi simetrice de o parte și de alta
a axului.
Totodată, trebuie avut în vedere faptul că nu este de dorit ca
liniile ajutătoare sau cele de cotă să fie intersectate cu linii din desen
ori cu axe. Foarte importantă rămâne evitarea încrucișării liniilor de
cotă între ele. Pentru a preîntâmpina acest lucru, întotdeauna liniile de
cotă cele mai mici sunt plasate în apropierea obiectului, pe când cotele
generale, cele mai mari sunt tot timpul spre exterior. Într-o dispunere
greșită, cu cotele mari la interior și cele mici spre exterior, apar
intersectări intre cote și alte linii de cotă, acest lucru făcând imposibilă
citirea corectă a desenului.

76
 Cotare corectă Cotare incorectă

Desenele tehnice de piese metalice sau de orice alte produse

industriale sunt cotate în milimetri întrucât execuția acestora necesită o
precizie mai mare. Pentru anumite piese cu grad și mai ridicat de
precizie se folosesc în general micrometrul și nanometrul. Desenele ce
reprezintă construcții din zidărie, lemn etc. se pot cota în metri, în
cazul în care valorile sunt foarte mari. Dacă există valori sub 1 m,
acestea pot fi cotate în milimetri. Fracțiunile de unități sunt înscrise în
partea dreaptă, așezate mai sus de cele în unitățile mai mari. Dacă
desenul are o scară, dar există și cote scrise diferit, la o altă scară, acele
cote se vor evidenția prin subliniere.
Indicatorul desenelor tehnice industriale include și o secțiune
pentru indicele de rugozitate. Informația arată calitatea prelucrării
suprafeței. De pildă, o valoarea de 0.8 înseamnă un grad foarte ridcat
de prelucrare, tip luciu de oglindă.

77
 Reprezentarea desenelor tehnice în secțiune presupune
intersecția obiectului reprezentat cu un plan (aici, plan fronto-vertical),
după care se îndepărtează volumul din spatele planului, fiind
reprezentat doar ceea ce se vede în fața planului, după secțiune. Se va
preciza în proiecțiile celelalte linia de secțiune care se va reprezenta ca
o linie întreruptă cu puncte. La capetele ei sunt orientate săgeți, în acest
fel indicându-se direcția de vedere. Materialul secționat se reprezintă
hașurat (vezi imaginea următoare).
Reprezentarea la vedere a obiectului presupune că acolo unde
muchiile nu sunt vizibile acestea vor fi reprezentate prin linii
întrerupte. Acestea nu se cotează. În cazul reprezentăriilor în secțiune
există avantajul cotării unor elemente ale obiectului ce altfel ar fi fost
invizibile, deci imposibil de cotat.

78
79
 În desenele de arhitectură și construcții, pe lângă cotele
referitoare la mărimi lineare ori angulare, se practică și cotarea de
nivel. Aceasta se referă la diferențele de nivel între anumite elemente
ale construcției față de o referință. Acest reper îl poate constitui nivelul
parterului sau nivelul elevației terenului.
Cotarea de nivel de
execută în plan sau în
secțiune. Simbolul cotei de
nivel este un triunghi
orientat cu vârful în jos.
Nivelul de referință al
pardoselii parterului este
înscris prin simbolul unui
triunghi cu vârful în jos,
negru plin. Nivelul de
referință al terenului are
simbol un triunghi cu
vârful în jos, neînnegrit.
Cotarea desenelor pentru construcții se face, de regulă, pentru
construcția la nivel de zidărie, fără finisaje. Golurile din construcții
sunt cotate prin referința unui ax, fiind exprimate în centimetri, ca o
fracție având la numitor valoarea lățimii, iar la numărător pe cea a
înălțimii. Golurile din exterior sunt cotate prin raportarea la un element
semnificativ de referință aflat în exteriorul acestora.
O pantă a unei construcții (cale de acces, rampă, trotuar poate fi
cotată fie printr-un raport (de exemplu: 1:15), sau prin trasarea unei
axe paralele cu panta și un indice de înclinație în procente (de
exemplu: 6%).

80
81
 În cazul cotării scărilor, se ia în calcul golul ce le include, și
anume casa scărilor. Scările pot fi asemuite unei rampe, trasându-se o
axă de-a lungul rampei, de la prima până la ultima treaptă, cota fiind
înscrisă ca fracție cu înălțimea scării la numitor și lățimea la
numărător. Parapetul se notează prin simbolul “p”, podestul fiind cotat
pe lungime și lățime.

Pentru cotarea
pieselor care au
dimensiuni mari
ce nu pot să fie
reprezentate la
scara desenului,
se poate recurge
la reprezentarea
în ruptură.

82
Reprezentări convenţionale ale diferitelor tipuri de prinderi / asamblări

83
Semne convenţionale pentru zidărie

Semne convenţionale pentru uși / Semne convenţionale pentru ferestre

84
Semne convenţionale pentru mobilier şi obiecte sanitare 7

7
Sursa imaginilor pentru semnele convenţionale ale mobilierului şi ale obiectelor
sanitare: I., Mihailo; M., Sângeorzan; S., Zegrean, Elemente introductive pentru
designul ambiental, Editura Universității de Vest, Timişoara, 2016, pp. 26-27, autor al
imaginilor: Iosif Mihailo.

85
86
87
88
Bibliografie

BATOG, I., Geometrie descriptivă. Proiecţia cotată, Editura

Universităţii Transilvania din Braşov, 2004.

BÂRSAN, L.; BÂRSAN, A., Fundamentele proiectării produselor

industriale, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2003.

DALE, C., Desen tehnic industrial pentru construcţii de maşini,

Editura Tehnică, Bucureşti, 1990.

GAGEONEA, E.; CLINCIU, M. R., Desen Tehnic - Indrumar de

laborator şi teme, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2007.

GOANŢĂ, M., Geometrie descriptivă şi desen tehnic, Editura

Olimpiada, Brăila, 2002.

GHEORGHIU, A.; DRAGOMIR, V., Geometria poliedrelor și a

rețelelor - Forme și structuri constructive, vol. I, Editura Tehnică,
București, 1978.

HUSEIN, G., Desen tehnic de specialitate, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1996.

LIHTEŢCHI, I., Bazele geometrice ale reprezentării produselor,

Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2008.

MIHAILO, I., Conceptul obiectului în designul industrial, Editura

Artpress, Timişoara; Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2014.

MIHAILO, I.; SÂNGEORZAN, M.; ZEGREAN, S., Elemente

introductive pentru designul ambiental, Editura Universității de Vest,
Timişoara, 2016.

89
MONCEA, J., Geometrie descriptivă și desen tehnic, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.

OLTEANU, F.; CLINCIU, R.; OLTEANU, C., Elemente de proiectare

în ingineria mecanică. Desen Tehnic, Editura Transilvania din Braşov,
2007.

OLTEANU, F., Bazele teoretice şi practice ale desenului tehnic,

Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2004.

PĂUNESCU, Rodica, Desen tehnic și infografică, Editura Universității

Transilvania, Brașov, 2006.

SAVA, R.; POPA, E., Reprezentarea asamblarilor în sistemele

mecanice, Universității Transilvania, Brasov, 2007.

VASILESCU, E., Desen tehnic industrial (Elemente de proiectare),

Editura Tehnică Bucureşti, 1994.

WARREN, J., Fundamentals of Engineering Drawing, Prentice Hall,

New Jersey, 1965.

*** Desen tehnic industrial, Editura Universitătii Lucian Blaga din

Sibiu, 2001.

*** Noțiuni generale de desen tehnic, Editura Universității Lucian

Blaga din Sibiu, 1997.

90