Managementul Mediului Si Dezvo proiect-ROSCA DANIELA

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ
Titular disciplină
Roșca Daniela
Management de mediu. Dezvoltare durabilă 5
Suport pentru proiect
CUPRINS
Activități specifice orelor de proiect 7

1 ECO-PROIECTAREA–UN PRIM PAS SPRE O DEZVOLTARE DURABILĂ 9
1.1 Eco-proiectare - Aspecte generale ……………………………………………….. 9
1.1.1. Concepte de bază. Definiţii ………………………………………………. 9
1.1.2. Metoda de stabilire a cerinţelor generale în materie de proiectare 16
ecologică, conform Directivei 2009/125/CE ……………...........................
1.1.3. Metoda de stabilire a cerinţelor specifice în materie de proiectare 18
ecologică conform Directivei 2009/125/CE ………………………………
1.1.4. Marcajul CE , conform Directivei 2009/125/CE ………............................ 19
1.1.5. Controlul intern al proiectării, conform Directivei 2009/125/CE ……...... 20
1.1.6. Sistemul de management pentru evaluarea conformităţii, conform 20
Directivei 2009/125/CE ……………………………………………………
1.1.7. Declaraţia de conformitate CE, conform Directivei 2009/125/CE ………. 22
1.2. Elemente de bază ale implementării procesului de eco-proiectare …………….. 22
1.2.1. Abordări ale procesului eco-concepţie …………………………………… 22
1.2.2. Procesul de eco-proiectare şi succesul în afaceri …………………………. 25
1.2.3. Bazele eco-proiectării şi respectarea cadrului legal ..................................... 26
1.2.4. Legătura dintre sistemele de management de mediu şi eco-proiectare ....... 29
1.2.5 Analiza ciclului de viaţă …………………………………………………... 32
2 ELEMENTE DE BAZĂ ÎN ECO-PROIECTARE ……………………………..... 36
2.1 Principii de proiectare ecologică ……………………………………………. 36
2.2 Materiale ecologice folosite în eco-proiectare ………………………………. 40
2.3. Metode utilizate în eco-proiectare ………………………………………….. 43
2.4 Etapele procesului de eco-concepţie ………………………………………... 48
3 PROGRAME UTILIZATE ÎN ECO-PROIECTARE …………………………… 58
3.1 ECODESIGN ………………………………………………………………... 58
3.2 ECO-BILAN ………………………………………………………………… 60
4. REUŞITĂ ŞI RISC ÎN PROCESUL DE ECO-CONCEPTIE ............................... 65
4.1. Axele strategice ale procesului de eco-concepţie ........................................... 65
4.2. Instrumentele utilizate într-un proces de eco-concepţie ................................ 67
4.3. Sarcini esențiale ale unui proiect de eco-concepţie ........................................ 70
4.4. Factori de reușită ............................................................................................ 70
4.5. Riscuri în procesul de eco-concepţie .............................................................. 71
5. APLICAREA SR EN ISO 14001 LA STABILIREA CERINȚELOR DE BAZĂ ÎN 73
IMPLEMENTAREA UNUI SMM (SISTEM DE MANAGEMENT DE MEDIU)
5.1.SMM - Prezentare generală .............................................................................. 73
5.2.Sisteme de management de mediu – conform SR EN ISO 14001…..…………… 75
5.2.1. Politica de mediu .......................................................................... 76
5.2.2. Planificare ...................................................................................... 77
5.2.2.1. Aspecte de mediu .......................................................... 78
5.2.2.2. Cerinţe legale şi alte cerinţe ......................................... 81
5.2.2.3. Obiective, ţinte şi programe ......................................... 83
6 Management de mediu. Dezvoltare durabilă
5.2.3. Implementare şi operare ................................................................ 85

5.2.3.1. Resurse, atribuţii, responsabilitate şi autoritate…………. 85
5.2.3.2. Competenţă, instruire şi conştientizare ........................ 85
5.2.3.3. Comunicare .................................................................. 86
5.2.3.4. Documentaţie ............................................................... 88
5.2.3.5. Controlul documentelor ................................................ 89
5.2.3.6. Control operaţional ....................................................... 89
5.2.3.7. Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns 90
5.2.4. Verificare ...................................................................................... 90
5.2.4.1. Monitorizare şi măsurare............................................... 90
5.2.4.2. Evaluarea conformării................................................... 91
5.2.4.3. Neconformitate, acţiune corectivă şi acţiune preventivă 91
5.2.4.4. Controlul înregistrărilor................................................ 92
5.2.4.5. Audit intern .................................................................. 92
5.2.5. Analiza efectuată de management................................................. 93
5.2.5.1. Analiza sistemului de management de mediu.................. 93
5.2.5.2. Îmbunătăţirea continuă................................................. 93
5.3. Certificare. Înregistrare. Acreditare………………………………………….. 94
5.4. Ghid pentru implementarea unui Sistem de management de mediu (SMM),
conform ISO 14001 .........…………………………………………………… 95
5.4.1. Management de mediu – Implementarea unui SMM ……......... 95
5.4.2. Principii cheie – Structura în 4 etape « PDCA » ..……………... 97
5.5. Ghid pentru planificarea tranziţiei la ISO 14001:2015……………………… 105
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................ 109
ANEXE ……………………………………………………………………………… 111
STUDII DE CAZ
Activitățile specifice orelor de proiect se vor derula pe echipe

Etapa 1
1.1.Analiza şi însușirea temei / Formarea echipelor.
1.2. Brainstorming
- - Denumire echipă / slogan
- Stabilirea profilului de activitate / denumirea firmei / Logo
- Stabilirea produsului
1.3. Elaborarea Diagramei Gantt
Etapa 2
2.1. Prezentarea firmei
2.2. Analiza concurenței
2.3. Stabilirea grupului țintă. Elaborarea, aplicarea și interpretarea chestionarelor
2.4. Prezentarea produsului - Prezentarea ideii inovante (ecoprodus)
Etapa 3
3.1. Întocmirea fișelor de lucru si a diagramei strategice pentru o concepție / gândire ecologică
3.2. Întocmire ”Fișa ECODESIGN”
- Întocmirea ”Fișei de analiză a impactului asupra mediului”, conform tipului de
produs (A, B, C, D, E)
Etapa 4
Aplicarea SR EN ISO 14001 la stabilirea cerințelor de bază în implementarea unui
SMM (Sistem de Management de Mediu).
Etapa 5
5.1. Analiza SWOT
5.2. Propunerea unor soluții pentru o dezvoltare durabilă
5.3. Politica de mediu a firmei
5.4. Eco-responsabilitate
5.5. Strategia firmei pentru o dezvoltare durabilă
Etapa 6
Elaborarea Prezentării Power Point
Etapa 7
Susținerea proiectelor
CAPITOLUL 1
ECO-PROIECTAREA – UN PRIM PAS SPRE O DEZVOLTARE DURABILĂ
1.1. Eco-proiectare - Aspecte generale

1.1.1. Concepte de bază. Definiţii
Eco-proiectarea constă în integrarea aspectelor de mediu în faza de proiectare, luându-se în
considerare întreg ciclul de viaţă al produsului.
“Eco” înseamnă în acelaşi timp economie şi ecologie, astfel încât putem vorbi despre o
„formulă pentru o proiectare ecologică a produselor”
Ecologie + Economie = Eco-Design. [44]
Ideea de bază în Eco-Design este reducerea impactului asupra mediului de-a lungul întregului
ciclu de viaţă printr-o gândire ecologică a produsului încă din faza de proiectare.
Responsabilitatea producătorului faţă de mediul înconjurător reprezintă o ocazie de a susţine
proiectarea ecoproduselor şi de a creşte succesul afacerii. [44]
Un proces de eco-concepţie: „eco-conception” sau ”conception respectuese de
l’environnement” în franceză şi „ecodesign” în engleză presupune luarea în calcul a unui nou
parametru - mediul - în procesul dezvoltării produselor.
În ISO14062 este definit ca o activitate care integrează aspecte de mediu în schiţa şi
dezvoltarea produsului. Activităţile integrate conduc la o îmbunătăţire continuă a acţiunii
ecologice a produsului prin intermediul inovaţiei tehnologice.
Ecoprodus - Termenul de ecoprodus a început să fie utilizat din anul 1987 având următoarea
semnificaţie - un produs care respectă pe tot parcursul ciclului de viaţă, cât mai bine posibil,
mediul înconjurător. [6, 9]
Un ecoprodus este un produs “curat”, care nu este nociv şi care are cel mai mic impact asupra
mediului, în raport cu alte produse din aceeaşi categorie.
Ecoprodusele contribuie la conservarea resurselor naturale şi la economisirea resurselor
energetice, reducând emisiile din aer, apă, sol, minimizând volumul de deşeuri şi nivelul de
zgomot, prin utilizarea tehnologiilor curate.
Dezvoltarea durabilă creează cadrul în care se înscriu posibilităţile de realizare a progresului,
economia este un mijloc care ne ajută să atingem obiectivul global şi colectiv, care constă în
ameliorarea calităţii vieţii la scară mondială. Reuşita constă în unirea celor trei piloni pe
aceeaşi traiectorie a progresului. [4]
Respectarea cerinţelor dezvoltării durabile ”reclamă soluţii ce se înscriu pe toată gama, de la

cele sociale şi politice la cele economice, demografice şi tehnice. Angajând eforturile pe o
paletă atât de variată, dezvoltarea durabilă nu poate fi abordată decât aşa cum se deschide ea
studiului, multidimensional şi multidisciplinar.” [7]
În centrul dezvoltării durabile, se găseşte necesitatea de a ţine seama simultan de trei piloni
importanţi: societatea, economia şi mediul. Oricare ar fi contextul, ideea de bază rămâne
aceeaşi: persoanele, habitatele şi sistemele economice sunt în interdependenţă.[4, 13]
Dacă vrem să avem atât o producţie cât şi un consum durabil, trebuie să luăm în considerare
tot ciclul de viaţă al unui produs de la materiile prime necesare producţiei până la gestionarea
deşeurilor, trecând prin costurile aferente mâinii de lucru, condiţiile de muncă, costurile de
transport, de distribuţie şi de utilizare. [13]
Aşa după cum se arată în Raportul Brundtland „dezvoltarea durabilă nu este o stare fixă de
armonie, ci mai curând un proces de evoluţie”.
Cei trei piloni, dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului, devin astfel
suportul pentru dezvoltarea durabilă. (figura 1.1) [4]
Figura 1.1 Schema dezvoltării durabile – confluenţa celor trei piloni
În consecinţă, se poate spune că dezvoltarea durabilă este: [13]

- un cadru conceptual: un mijloc pentru a schimba viziunea predominantă a lumii şi a
adopta o viziune holistică şi echilibrată;
- un proces: o posibilitate de a pune în practică principiile integrării, în timp şi spaţiu, în toate deciziile;
- o finalitate: conduce la determinarea problemelor specifice epuizării resurselor, sănătăţii,
excluziunii sociale, sărăciei, şomajului etc. şi la posibilitatea reglării acestora.
În cadrul unei organizaţii se pleacă de la analiza unui număr mare de impacturi posibile şi se
impune studierea riscurilor, putându-se identifica astfel impacturile semnificative. La finalul
acestei analize întreprinderea va fi în măsură să-şi stabilească strategia, politica şi obiectivele
pentru a elabora programul anual, care este în concordanţă cu dezvoltarea durabilă.
În figura 1.2 sunt prezentate etapele cheie ale procesului de dezvoltare durabilă. [52]
Procesul de management are la bază logica PDCA (PLAN, DO, CECK, ACT) – Planifică,
Execută, Verifică, Acţionează. (V. capitolul 5)
1. Performanţe şi viziune
Explicit Implicit
2. Determinarea cerinţelor 3. Identificarea

dezvoltării durabile actorilor interesaţi
4. Ierarhizarea cerinţelor
dezvoltării durabile
5. Obiective 6. Revizuirea performanţelor

Stabilirea politicii de mediu PLAN
7. Elaborarea planului de acţiuni

DO
8. Verificări interne şi externe CECK
9. Raportare . Comunicare ACT
Figura 1.2. Etapele principale ale procesului de

dezvoltare durabilă
Procesul descris în figura 1.2 se prezintă sub forma unei „scheme logice” care permite o
îmbunătăţire continuă a performanţelor. Ţintele specifice dezvoltării durabile sunt legate de
context şi de o perioadă fixată. Este recomandat să se reevalueze periodic atât ţintele cât şi
cerinţele părţilor interesate înainte de a se elabora strategia.
Elaborarea unei strategii pentru o dezvoltare durabilă constituie baza de plecare pentru
implementarea unui sistem de management.
Pentru urmărirea îmbunătăţirii performanţelor unei dezvoltări durabile, AFNOR a propus
parcurgerea a patru etape (figura 1.3): [52]
Performanţe d.d.
4
3
2
1
Etape
Figura 1.3 Etape pentru îmbunătăţirea performanţelor dezvoltării durabile
1. Înţelegerea noţiunii de dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă este un subiect complex. De aceea, la nivelul fiecărei ţări din UE, se fac
eforturi pentru a pune la dispoziţia celor interesaţi cât mai multe informaţii (definiţii, istoric,
calendarul evenimentelor din domeniu, publicaţii, standarde, oferte pentru evaluare şi
certificare, programe de formare etc.)
2. Stabilirea cerinţelor specifice unei dezvoltări durabile
Etapa a doua constă în stabilirea unei legături operaţionale între tema dezvoltării durabile şi
performanţele globale ale întreprinderii.
Obiectivul vizat conduce la descoperirea unor beneficii potenţiale în procesul de
implementare a unei dezvoltări durabile: noi oportunităţi strategice, obiective noi care vizează
motivarea personalului, integrarea unor elemente în procesul de dezvoltare pe termen lung,
noi moduri de colaborare cu părţile interesate etc.
3. Aplicarea mecanismului
Etapa a treia, implementarea mecanismului la nivelul întreprinderii, este corelată cu
verificarea atât a demersurilor, cât şi a fezabilităţii, concretizându-se prin aplicarea metodei.
4. Valorificarea exemplelor de bună practică
Este esenţial să se determine gradul de integrare al dezvoltării durabile în strategia unei
organizaţii. Trebuie să se pună în evidenţă pe de o parte modul de abordare a strategiei
manageriale şi pe de altă parte performanţele obţinute.
Se propun, de asemenea, soluţii pentru a se recunoaşte progresele obţinute: evaluarea şi certificarea
unui sistem de management de mediu sau a unui sistem integrat (mediu – calitate -
securitate); certificarea produselor utilizând eco-marcarea; pentru instalaţii se fac diferite
verificări (de ex. verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră) etc.
Standardul ISO 26000 furnizează un cadru de referinţă internaţional cu ajutorul căruia statele,
întreprinderile, ONG-urile, consumatorii din ţările dezvoltate, emergente şi în curs de
dezvoltare se angajează să definească perimetrul responsabilităţii sociale şi să fixeze regulile
unei concurenţe responsabile, conducând către o dezvoltare durabilă.
Responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) reprezintă o oportunitate de a combina
obiectivele economice, sociale şi de mediu. Asumarea de către întreprinderile europene a
unor angajamente mai ferme în favoarea RSI va spori capacitatea de dezvoltare durabilă a
Europei. Numeroase state membre ale UE şi-au intensificat eforturile de promovare a
adoptării conceptului de RSI, punând accentul pe dialogul între părţile interesate.
Organizaţiile trebuie să răspundă provocării de a face faţă la cerinţele corespunzătoare celor
trei paliere ale dezvoltării durabile. (figura 1.4)
Dimensiunea ecologică a dezvoltării

 Reducerea utilizării resurselor epuizabile
 Utilizarea durabilă a resurselor regenerabile
Dimensiunea DEZVOLTARE
economică a dezvoltării DURABILĂ
 Competitivitate
 Cost / eficienţă
Dimensiunea socială a dezvoltării

 Egalitate de şanse între indivizi
 Egalitate de şanse între generaţii
 Lupta contra şomajului
 Etică, Sănătate, Securitate
Figura 1.4 Cerinţe corespunzătoare celor trei paliere

ale dezvoltării durabile
În Livre vert, Promouvoir un cadre européen pour la responsabilité sociale des entreprises,
comisia Comunităţii Europene menţionează - responsabilitatea socială a unei întreprinderi
înseamnă, în primul rând, că organizaţia decide care sunt iniţiativele pe care le adoptă pentru
a contribui la dezvoltarea societăţii şi pentru a-şi îmbunătăţi performanţele de mediu. [21]
Responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) implică luarea în considerare a aşteptărilor
diverselor părţi interesate, identificarea problematicii importante şi asumarea răspunderii
pentru acţiunile şi performanţele obţinute.
Întreprinderile sunt interesate să răspundă aşteptărilor părţilor interesate, reprezentate de:
clienţi, angajaţi, comunitatea locală, asociaţiile de consumatori, ONG-uri, acţionari, furnizori,
concurenţă etc. (figura 1.5)
Principalii actori ai implementării unei strategii de dezvoltare durabilă
Companii de Investitori Cercetare-Dezvoltare Comunitatea

asigurări locală
Acţionari Clienţi
Furnizori Intreprindere Mediul politic
Asociaţii profesionale
Vecini
Alte tipuri de
asociaţii Angajaţi ONG-uri Alte intreprinderi
Figura 1.5 Părţile interesate de strategia pentru o dezvoltare durabilă

Definiţii conform DIRECTIVEI 2009/125/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerinţelor
în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic: [28]
- „produs cu impact energetic” („produs”) - orice bun care are un impact asupra
consumului de energie în timpul utilizării sale şi care este introdus pe piaţă şi/sau pus în
funcţiune şi include piese destinate încorporării în produse cu impact energetic care sunt
introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune ca piese izolate pentru utilizatori finali şi a
căror performanţă de mediu poate fi evaluată separat;
- „componente şi subansambluri” - piese destinate încorporării în produse şi care nu sunt
introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune ca piese izolate pentru utilizatori finali sau a
căror performanţă de mediu nu poate fi evaluată separat.
- „măsuri de punere în aplicare” - dispoziţiile adoptate pentru stabilirea cerinţelor în
materie de proiectare ecologică pentru produsele definite sau pentru caracteristicile de
mediu ale acestora.
- „introducere pe piaţă ” - punerea la dispoziţie a unui produs pentru prima dată pe piaţa
comunitară în vederea distribuirii sau folosirii acestuia în cadrul Comunităţii fie contra
cost, fie gratuit şi indiferent de tehnica de vânzare.
- „materiale” - toate materialele folosite pe durata ciclului de viaţă al unui produs;
- „proiectarea produsului” - setul de procese care transformă cerinţele legale, tehnice, de
securitate, funcţionale, de piaţă sau de alt tip pentru un produs în specificaţii tehnice pe
care acesta trebuie să le îndeplinească;
- „caracteristică de mediu” - un element sau o funcţiune a unui produs care poate
interacţiona cu mediul pe durata ciclului de viaţă al acestuia;
- „impact asupra mediului” - orice modificare adusă mediului provenită, în întregime sau
parţial, de la un produs pe durata ciclului de viaţă al acestuia;
- „ciclu de viaţă” - stadiile consecutive şi interdependente ale unui produs de la folosirea
materiei prime până la eliminarea finală a acestuia;
- „refolosire” - orice operaţie prin care un produs sau componentele sale, ajungând la
sfârşitul primei utilizări, sunt folosite pentru acelaşi scop pentru care au fost concepute,
inclusiv folosirea continuată a unui produs care este returnat la un punct de colectare, un
distribuitor, o întreprindere de reciclare sau un producător, precum şi refolosirea unui
produs în urma recondiţionării;
- „reciclare” - reprelucrarea într-un proces de producţie a deşeurilor în scopul iniţial sau în
alte scopuri, dar exclusiv recuperarea energiei;
- „recuperarea energiei” înseamnă folosirea deşeurilor combustibile ca mijloace de generare a
energiei prin incinerare directă cu sau fără alte deşeuri, dar cu recuperarea căldurii;
- „recuperare” - oricare dintre operaţiile aplicabile prevăzute în anexa II B din Directiva
2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deşeurile
- „deşeu” - orice substanţă sau obiect din categoriile stabilite în Anexa I la Directiva
2006/12/CE pe care deţinătorul îl elimină sau intenţionează ori este obligat să îl elimine;
- „profil ecologic” - o descriere, în conformitate cu măsura de punere în aplicare relevantă
în cazul unui produs, a intrărilor şi ieşirilor (precum materiale, emisii şi deşeuri) asociate
cu un produs pe durata ciclului său de viaţă care sunt semnificative din punctul de vedere
al impactului asupra mediului şi sunt exprimate în cantităţi fizice care pot fi măsurate;
- „performanţă de mediu” a unui produs - rezultatele gestionării de către producător a
caracteristicilor de mediu ale produsului, reflectate în documentaţia sa tehnică;
- „ameliorarea performanţei de mediu” - procesul de consolidare a performanţei de mediu a
unui produs de-a lungul generaţiilor succesive, însă nu neapărat pentru toate
caracteristicile de mediu ale produsului în acelaşi timp;
- „proiectare ecologică” - integrarea caracteristicilor de mediu în proiectarea unui produs,
în scopul îmbunătăţirii performanţei de mediu pe durata întregului ciclu de viaţă;
- „cerinţă în materie de proiectare ecologică” - orice cerinţă legată de un produs sau de
proiectare a unui produs, destinată să îi îmbunătăţească performanţa de mediu sau orice
cerinţă de furnizare a unor informaţii cu privire la caracteristicile de mediu ale unui produs;
- „cerinţă generală în materie de proiectare ecologică” - orice cerinţă în materie de
proiectare ecologică bazată pe întregul profil ecologic al unui produs fără a fixa valori
limită pentru anumite caracteristici de mediu;
- „cerinţă specifică în materie de proiectare ecologică” - o cerinţă în materie de proiectare
ecologică cuantificată şi măsurabilă, legată de o anume caracteristică de mediu a unui
produs, cum ar fi consumul de energie în timpul utilizării calculat pentru o unitate dată de
randament util;
- „standard armonizat” - o specificaţie tehnică adoptată de un organism de standardizare
recunoscut, în cadrul unui mandat din partea Comisiei, în conformitate cu procedura
stabilită de Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie
1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul
standardelor şi reglementărilor tehnice în scopul elaborării unei cerinţe europene,
conformitatea cu acesta nefiind imperativă.
- marcajul şi declaraţia de conformitate CE – înainte de introducerea pe piaţă şi/sau
punerea în funcţiune a unui produs reglementat de măsurile de punere în aplicare, se
aplică un marcaj CE şi se emite o declaraţie de conformitate CE prin care producătorul
sau reprezentantul său autorizat garantează şi declară faptul că produsul se conformează
tuturor dispoziţiilor relevante ale măsurilor de punere în aplicare corespunzătoare.
- informaţii pentru consumatori - producătorii trebuie să se asigure, în forma pe care o
consideră adecvată, că furnizează consumatorilor de produse următoarele elemente:
(a) informaţiile necesare despre rolul pe care îl pot avea aceştia în folosirea durabilă a
produsului;
(b) profilul ecologic al produsului şi beneficiile proiectării ecologice.
De ce sectoarele electronic şi electrotehnic? [12]

Industria electronică este o componentă majoră a economiei europene şi IMM-urile din acest
sector sunt un motor al inovării şi al noilor idei. Dar acest sector este strâns legat de aspecte
de mediu. De exemplu, aparatura casnică şi de birou utilizează mai mult de 25% din totalul
consumului final, iluminatul casnic reprezintă 17% din cantitatea de energie folosită în
locuinţe, iar o mare parte din energie reprezintă pierderi de căldură în proporţie mult mai
mare decât reprezintă iluminatul. In plus, inovarea, dezvoltarea şi disponibilitatea produselor
electronice se asociază cu rapida lor disponibilizare şi înlocuire. Atunci când un produs este
introdus pe piaţă, este aproape sigur că acesta este fabricat din componente care provin
dintr-o mare varietate de surse din întreaga lume. Complexitatea dispozitivelor electrice şi
electronice înseamnă în acelaşi timp şi o mare varietate de materiale, unele specifice acestui
sector, unele periculoase pentru sănătate şi mediu. Acestea sunt motivele pentru care ramurile
electronică şi electrotehnică joacă un rol însemnat în domeniul protecţiei mediului.
Pe de altă parte, produsele acestor ramuri prezintă şi un mare potenţial “verde”, oferind un
mare potenţial de dezvoltare durabilă. Miniaturizarea, care înseamnă un consum redus de
materiale pentru aceeaşi funcţie, mai multă informaţie concentrată pe un suport fizic redus, o
eficienţă sporită prin automatizarea proceselor şi a maşinilor, reprezintă câteva exemple. [12]
1.1.2. Metoda de stabilire a cerinţelor generale în materie de proiectare ecologică,

conform Anexei 1 - DIRECTIVA 2009/125/CE [28]
Cerinţele generale în materie de proiectare ecologică au scopul de a îmbunătăţi performanţa
ecologică a produselor, axându-se pe caracteristicile de mediu semnificative ale acestora, fără
să stabilească valori limită. Această metodă trebuie să se aplice atunci când nu este oportună
stabilirea unor valori limită pentru grupa de produse supusă examinării.
Partea 1. Parametri de proiectare ecologică pentru produse [28]
P1.1. În etapa de proiectare a produsului trebuie să se identifice caracteristicile de mediu
semnificative privind următoarele faze ale ciclului de viaţă al produsului:
(a) alegerea şi utilizarea materiei prime;
(b) fabricare;
(c) ambalare, transport şi distribuţie;
(d) instalare şi întreţinere;
(e) utilizare;
(f) sfârşitul vieţii, semnificând starea unui produs ajuns la termenul primei utilizări până la
eliminarea finală.
P1.2. Pentru fiecare fază, trebuie evaluate următoarele caracteristici de mediu:
(a) consumul prevăzut de materiale, energie şi alte resurse;
(b) emisiile anticipate, în aer, apă sau sol;
(c) poluarea anticipată, prin efecte fizice, cum ar fi zgomotul, vibraţiile, radiaţiile, câmpurile
electromagnetice;
(d) generarea de deşeuri prevăzută;
(e) posibilităţi de refolosire, reciclare şi recuperare a materialelor şi/sau a energiei, luând în
considerare Directiva 2002/96/CE.
P1.3 Pentru a evalua potenţialul de ameliorare a caracteristicilor de mediu menţionate la

punctul P1.2 se au în vedere următorii parametri:
(a) greutatea şi volumul produsului;
(b) folosirea materialelor rezultate din activităţi de reciclare;
(c) consumul de energie, apă şi alte resurse pe durata ciclului de viaţă; [RO 31.10.2009
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 285/23];
(d) folosirea substanţelor clasificate ca periculoase pentru sănătate şi/sau mediu în
conformitate cu Directiva 67/548/CEE a Consiliului;
(e) cantitatea şi natura consumabilelor necesare pentru o funcţionare şi o întreţinere
corespunzătoare;
(f) refolosirea şi reciclarea exprimate prin: numărul materialelor şi componentelor folosite,
folosirea de componente standardizate, timpul necesar pentru dezasamblare, complexitatea
uneltelor necesare pentru dezasamblare, folosirea standardelor de codificare a componentelor
şi materialelor pentru identificarea componentelor şi materialelor adecvate pentru refolosire şi
reciclare (inclusiv marcarea pieselor din mase plastice în conformitate cu standardele ISO),
folosirea materialelor uşor reciclabile, accesul facil la componente şi materiale valoroase
reciclabile şi alte componente şi materiale reciclabile; accesul facil la componente şi
materiale care conţin substanţe periculoase;
(g) încorporarea unor componente uzate;
(h) evitarea soluţiilor tehnice care sunt în detrimentul refolosirii şi reciclării componentelor şi
aparatelor în întregime;
(i) prelungirea duratei de viaţă exprimată prin: durata de viaţă minimă garantată, perioada
minimă de disponibilitate a pieselor de schimb, construcţie modulară, capacitate de
îmbunătăţire şi posibilitate de a suporta reparaţii;
(j) cantităţi de deşeuri generate şi cantităţi de deşeuri periculoase generate;
(k) emisii atmosferice (gaze cu efect de seră, agenţi acidifianţi, compuşi organici volatili,
substanţe care atacă stratul de ozon, poluanţi organici persistenţi, metale grele, materii în
particule fine şi în suspensie);
(l) emisii în apă (metale grele, substanţe cu efecte adverse asupra balanţei de oxigen, poluanţi
organici persistenţi);
(m) emisii în sol (în special scurgeri şi împrăştieri de substanţe periculoase în faza de utilizare
a produsului şi potenţialul de percolare bazică la eliminarea ca deşeu).
Partea a 2-a. Cerinţe privind furnizarea de informaţii [28]
Măsurile de punere în aplicare pot obliga producătorul la furnizarea de informaţii care pot
influenţa modul de manipulare, folosire sau reciclare a produsului de alte părţi în afara
producătorului. Aceste informaţii cuprind:
(a) informaţii de la proiectant privind procesul de fabricare;
(b) informaţii pentru consumatori despre performanţa şi caracteristicile de mediu

semnificative ale produsului, însoţind produsul atunci când este introdus pe piaţă, pentru a
permite consumatorilor să compare aceste caracteristici ale produselor;
(c) informaţii pentru consumatori privind instalarea, utilizarea şi întreţinerea produsului
pentru a reduce la minim impactul său asupra mediului şi a asigura o durată optimă de viaţă,
precum şi despre cum să returneze produsul la sfârşitul vieţii şi, după caz, informaţii despre
perioada de disponibilitate a pieselor de schimb şi posibilităţile de îmbunătăţire a produselor;
(d) informaţii destinate instalaţiilor de tratare privind dezasamblarea, reciclarea sau
eliminarea la sfârşitul vieţii.
Partea a 3-a. Cerinţe pentru producător [28]
P3.1. La abordarea caracteristicilor de mediu identificate în măsura de punere în aplicare ca
putând fi influenţate în mod substanţial de proiectarea produsului, producătorii produselor
trebuie să efectueze o evaluare a modelului de produs pe durata ciclului său de viaţă, pe baza
unor ipoteze realiste despre condiţiile şi scopurile normale de utilizare. Pot fi examinate şi
alte caracteristici de mediu pe bază de voluntariat.
Pe baza acestei evaluări, producătorii trebuie să stabilească profilul ecologic al produsului.
Acesta se bazează pe caracteristicile de mediu relevante ale produsului şi pe intrările/ieşirile
de-a lungul ciclului de viaţă, exprimate în cantităţi fizice măsurabile.
P3.2. Producătorii trebuie să folosească această procedură pentru a evalua soluţii alternative
de proiectare şi performanţa de mediu realizată prin raportare la criterii de referinţă.
Alegerea unei anumite soluţii de proiectare trebuie să reprezinte un echilibru rezonabil între
diferitele caracteristici de mediu şi între caracteristicile de mediu şi alte considerente
relevante, cum sunt sănătatea şi siguranţa, cerinţele tehnice în materie de funcţionalitate,
calitate şi performanţă şi aspectele economice, inclusiv costurile de fabricaţie şi valoarea de
piaţă, respectând în acelaşi timp întreaga legislaţie aplicabilă.
1.1.3. Metoda de stabilire a cerinţelor specifice în materie de proiectare ecologică

conform Anexei II - DIRECTIVA 2009/125/CE [28]
Cerinţele specifice în materie de proiectare ecologică urmăresc să îmbunătăţească o anumită
caracteristică de mediu a produsului. Ele pot lua forma unor cerinţe de consum redus al unei
resurse, cum ar fi o limită de folosire a unei resurse în diferite stadii ale ciclului de viaţă al unui
produs (de ex. o limită pentru consumul de apă în faza de folosire sau a cantităţilor dintr-un
material dat încorporat în produs sau o cerinţă privind cantităţile minime de material reciclat).
La elaborarea măsurilor de punere în aplicare şi de stabilire a cerinţelor generale de proiectare
ecologică o comisie trebuie să identifice parametrii de proiectare ecologică relevanţi şi să
fixeze nivelurile acestor cerinţe în conformitate cu procedura de reglementare menţionată în
Directiva 2009/125/CE - articolul 19 alineatul (2):
1. O analiză tehnică - de mediu şi economică - trebuie să selecteze un număr de modele
reprezentative ale produsului în cauză aflate pe piaţă şi să identifice opţiunile tehnice de
ameliorare a performanţei de mediu a produsului, fără să piardă din vedere viabilitatea
economică a opţiunilor şi evitând orice pierdere semnificativă de performanţă sau de utilitate

pentru consumatori.
Analiza tehnică, de mediu şi economică trebuie să identifice, de asemenea, pentru
caracteristicile de mediu luate în discuţie, produsele şi tehnologiile cu cele mai bune
performanţe, disponibile pe piaţă.
Performanţele produselor disponibile pe pieţele internaţionale şi criteriile de referinţă fixate în
legislaţiile altor ţări trebuie luate în considerare pe parcursul analizei, precum şi la fixarea cerinţelor.
Pe baza acestei analize şi luând în considerare fezabilitatea economică şi tehnică, precum şi
potenţialul de ameliorare, trebuie să se ia măsuri concrete în vederea reducerii la minim a
impactului produsului asupra mediului.
În ceea ce priveşte consumul de energie în faza de folosire, nivelul randamentului energetic
sau al consumului trebuie să se fixeze urmărind costul minim pe ciclu de viaţă la utilizatorul
final pentru modelele de produse reprezentative, ţinând seama de consecinţele asupra altor
caracteristici de mediu. Metoda analizei de cost pe ciclu de viaţă foloseşte o rată reală de
actualizare, obţinută pe baza datelor furnizate de Banca Centrală Europeană şi o durată de
viaţă realistă pentru produs; se bazează pe suma variaţiilor preţului de cumpărare (rezultat din
variaţiile costurilor industriale) şi ale cheltuielilor de exploatare, rezultate din niveluri diferite
ale opţiunilor de ameliorare tehnică, actualizate pe ciclul de viaţă al modelelor reprezentative
de produse vizate. Cheltuielile de exploatare acoperă în primul rând consumul de energie şi
cheltuielile suplimentare cu alte resurse (cum sunt apa sau detergenţii).
Trebuie să se efectueze o analiză de senzitivitate care să includă factorii relevanţi (cum sunt
preţul energiei sau al altei resurse, costul materiei prime sau costurile de producţie, rata de
actualizare) şi, după caz, costurile de mediu externe, inclusiv cele legate de evitarea emisiilor de
gaze cu efect de seră, pentru a verifica dacă există schimbări semnificative şi dacă sunt fiabile
concluziile generale. O metodologie similară poate fi aplicată şi altor resurse, cum ar fi apa.
2. Pentru elaborarea analizelor tehnice, de mediu şi economice se pot folosi informaţii
disponibile în cadrul altor activităţi comunitare. Pot fi, de asemenea, folosite informaţii
disponibile din programele existente aplicate în alte părţi ale lumii pentru a fixa cerinţe
specifice în materie de proiectare ecologică a produselor comercializate cu parteneri
economici ai Uniunii Europene.
3. Data intrării în vigoare a cerinţei trebuie să ţină seama de ciclul de reproiectare a
produsului. [RO L 285/26 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 31.10.2009]
1.1.4. Marcajul CE , conform Anexei III- DIRECTIVA 2009/125/CE [28]

Marcajul CE trebuie să aibă înălţimea de cel puţin 5 mm. Dacă marcajul se micşorează sau se
măreşte, trebuie respectate proporţiile existente în desenul gradat – prezentat în Directiva
2009/125/CE (Figura 1.6). Marcajul CE trebuie aplicat pe produs. În cazul în care nu este
posibil, trebuie aplicat pe ambalaj şi pe documentele de însoţire. [28]
Figura 1.6 Marcaj CE

1.1.5. Controlul intern al proiectării, conform Anexei IV - DIRECTIVA 2009/125/CE [28]
1. Directiva 2009/125/CE propune utilizarea unei proceduri prin care producătorul se asigură
şi declară că produsul îndeplineşte cerinţele relevante din măsura de punere în aplicare
corespunzătoare. Declaraţia de conformitate CE poate reglementa unul sau mai multe produse
şi trebuie păstrată de producător.
2. Producătorul întocmeşte un dosar cu documentaţie tehnică, făcând posibilă o evaluare a
conformităţii produsului cu cerinţele din măsura de punere în aplicare corespunzătoare.
Documentaţia trebuie să cuprindă:
(a) o descriere generală a produsului şi a utilizării prevăzute a acestuia;
(b) rezultatele studiilor de evaluare de mediu relevante efectuate de producător şi/sau trimiterile
la literatura de specialitate sau studiile de caz privind evaluarea de mediu folosite de producător
pentru evaluarea, documentarea şi alegerea soluţiilor de proiectare a produsului;
(c) profilul ecologic, dacă este cerut de măsura de punere în aplicare;
(d) elemente ale specificaţiei de proiectare a produsului referitoare la aspecte legate de
proiectarea ecologică a produsului;
(e) o listă a standardelor adecvate, aplicate integral sau parţial, precum şi o descriere a soluţiilor
adoptate în vederea îndeplinirii cerinţelor din măsura de punere în aplicare relevantă;
(f) un exemplar din informaţiile privind aspectele de proiectare ecologică a produsului
furnizate în conformitate cu cerinţele specificate în Anexa I - Partea a 2-a;
(g) rezultatele măsurătorilor efectuate în sensul cerinţelor de proiectare ecologică, inclusiv
detalii referitoare la conformitatea acestor măsurători în raport cu cerinţele de proiectare
ecologică stabilite prin măsura de punere în aplicare relevantă.
3. Producătorul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că produsul este
fabricat în conformitate cu specificaţiile de proiectare menţionate la punctul 2 şi cu cerinţele
din măsura de punere în aplicare corespunzătoare.
1.1.6. Sistemul de management pentru evaluarea conformităţii, conform Anexei V

DIRECTIVA 2009/125/CE [28]
1. Directiva 2009/125/CE descrie procedura prin care producătorul se asigură şi declară că
produsul îndeplineşte cerinţele măsurii de punere în aplicare corespunzătoare. (Declaraţia de
conformitate CE poate reglementa unul sau mai multe produse şi trebuie păstrată la producător.)
2. Se poate folosi un sistem de management pentru evaluarea conformităţii unui produs cu
condiţia ca producătorul să aplice elementele legate de mediu.
3. Elemente legate de mediu ale sistemului de management - Sunt specificate elementele

unui sistem de management şi procedurile prin care producătorul poate demonstra că
produsul se conformează cerinţelor cuprinse în măsura de punere în aplicare corespunzătoare.
1.1.6.1. Politica privind performanţa de mediu a produsului [28]
Producătorul trebuie să poată demonstra conformitatea cu cerinţele cuprinse în măsura de
punere în aplicare corespunzătoare. Producătorul trebuie, de asemenea, să poată asigura un
cadru de stabilire şi revizuire a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă de mediu în
vederea îmbunătăţirii performanţei generale de mediu a produsului. Toate măsurile adoptate
de producător pentru ameliorarea performanţei ecologice generale şi stabilirea profilului
ecologic al unui produs, dacă acest lucru este cerut prin măsura de punere în aplicare
corespunzătoare, prin proiectare şi fabricare, trebuie să fie documentate în mod sistematic şi
ordonat, sub forma unor proceduri şi instrucţiuni scrise.
Aceste proceduri şi instrucţiuni trebuie să conţină o descriere adecvată pentru fiecare din
următoarele categorii:
(a) lista de documente care trebuie pregătite pentru a demonstra conformitatea produsului;
(b) obiectivele şi indicatorii de performanţă de mediu ale produsului şi structurii
organizaţionale, responsabilităţilor, competenţelor sistemului de management şi alocării
resurselor în ceea ce priveşte punerea în aplicare şi întreţinerea acestora;
(c) verificările şi încercările care urmează să fie efectuate după fabricare pentru a verifica
performanţa produsului în raport cu indicatorii de performanţă de mediu;
(d) procedurile de control al documentaţiei cerute şi de asigurare a actualizării acesteia;
(e) metoda de verificare a punerii în aplicare şi a eficienţei elementelor legate de mediu ale
sistemului de management.
1.1.6.2. Planificarea - Producătorul trebuie să stabilească şi să menţină: [28]
(a) procedurile de stabilire a profilului ecologic al produsului;
(b) obiective şi indicatori ai performanţei de mediu a produsului, care iau în considerare
opţiunile tehnice, ţinând seama de cerinţele tehnice şi economice;
(c) un program de realizare a acestor obiective.
1.1.6.3. Punere în aplicare - documentaţie [28]
Documentaţia sistemului de management trebuie să respecte:
(a) responsabilităţile şi competenţele trebuie definite şi documentate, cu scopul de a asigura o
performanţă de mediu eficientă a produsului şi de a raporta modul de funcţionare în scopul
revizuirii şi îmbunătăţirii;
(b) trebuie să se întocmească o documentaţie care să indice tehnicile de control ale procesului
de proiectare şi de verificare folosite şi procesele şi măsurătorile sistematice folosite la
proiectarea produsului;
(c) producătorul trebuie să stabilească şi să păstreze informaţiile care descriu elementele de
mediu esenţiale ale sistemului de management şi procedurile de control.
Documentaţia privind produsul trebuie să cuprindă:

(a) o descriere generală a produsului şi a normelor de utilizare;
(b) rezultatele studiilor de evaluare de mediu relevante efectuate de producător şi/sau trimiterile
la literatura de specialitate sau studiile de caz privind evaluarea de mediu folosite de producător
pentru evaluarea, documentarea şi alegerea soluţiilor de proiectare a produsului;
(c) profilul ecologic, dacă este cerut de măsura de punere în aplicare;
(d) documente care prezintă rezultatele măsurătorilor efectuate în sensul cerinţelor de
proiectare ecologică, inclusiv detalii referitoare la conformitatea acestor măsurători în raport
cu cerinţele de proiectare ecologică stabilite prin măsura de punere în aplicare relevantă;
(e) producătorul trebuie să stabilească specificaţiile, indicând în special standardele aplicate;
(f) un exemplar din informaţiile referitoare la aspectele de proiectare ecologică a produsului
furnizate în conformitate cu cerinţele specificate în Anexa I - Partea a 2-a.
1.1.6.4. Verificare şi acţiune de corecţie - Producătorul trebuie: [28]
(a) să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că produsul este fabricat în conformitate
cu specificaţia de proiectare şi cu cerinţele cuprinse în măsura de punere în aplicare
corespunzătoare acestuia;
(b) să stabilească şi să menţină procedurile de investigare şi răspuns la neconformitate şi pune
în aplicare schimbările în procedurile documentate rezultate din acţiunea de corecţie;
(c) să efectueze, cel puţin la fiecare trei ani, un audit intern complet al sistemului de
management cu privire la elementele legate de mediu ale acestuia. [RO L 285/30 Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene 31.10.2009]
1.1.7. Declaraţia de conformitate CE, conform Anexei VI - DIRECTIVA 2009/125/CE [28]

Declaraţia de conformitate CE trebuie să conţină următoarele elemente:
1. denumirea şi adresa producătorului sau a reprezentantului său autorizat;
2. o descriere a modelului suficientă pentru identificarea neambiguă a acestuia;
3. după caz, trimiterile la standardele armonizate aplicate;
4. după caz, alte standarde şi specificaţii tehnice folosite;
5. după caz, trimiterea la alte dispoziţii legislative comunitare aplicabile privind aplicarea
marcajului CE;
6. identificarea şi semnătura persoanei împuternicite să angajeze răspunderea producătorului
sau a reprezentantului său autorizat. [RO 31.10.2009 Jurnalul Oficial al UE L 285/31]
În vederea stabilirii unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene,
Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 55/2011 privind stabilirea cerințelor în materie
de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic. [56]
1.2. Elemente de bază ale implementării procesului de eco-proiectare
1.2.1. Abordări ale procesului eco-concepţie [20]
Dezvoltarea durabilă este un concept legat de mediul înconjurător în care contextul industrial
se combină cu aspectele culturale şi sociale într-o viziune pe termen lung. „O concepţie
durabilă” poate fi compromisul ideal a numeroase criterii de dezvoltare care permit o creştere
economică în armonie cu natura. (Figura 1.7) [20]
Se regăsesc în această categorie toate studiile realizate care au ca bază noţiunile:

- durabilitatea produselor: produse cu durata de viaţă lungă care au o mare valoare afectivă
pentru clienţi;
- dematerializare: nu se mai vinde un produs ci un serviciu;
- partajul utilizării de produse în scopul economiei de resurse.
Tabelul 1.1. Diferite abordări industriale ale procesului de eco-concepţie [20]
Iniţiativă
Tip de abordare Strategie de întreprindere
ierarhică
Depoluare Rezolvarea problemelor de mediu prin
soluţii numite ”end of pipe”; lucrările sunt
Abordare răspuns la concentrate asupra procedeelor de
Descrescătoare
evoluţia legislaţiei fabricare si asupra emisiilor de poluanţi.
Motiv:
(clean up initiatives) - legislaţia
Abordare Economie interna
de proces Punerea în funcţiune a circuitelor de
reciclare a deşeurilor la toate nivelele si a
Abordare orientata asupra
echipamentelor de producţie care consuma
resurselor de materiale si Descendentă şi
putina energie pentru a face economii.
energie pentru a le ascendentă
Motive:
economisi
- reducerea costurilor;
- restrângerea personalului.
(Good House Keeping)
Abordarea este focalizata pe un aspect

Concepţie verde ecologic al produsului fără a lua în
considerare în mod forţat impacturile cele
Abordare focalizata pe un mai semnificative. Abordare operaţională. Ascendentă
criteriu de mediu Motive:
- legislaţia;
(Green Design) - presiunea pieţei;
- o acţiune proactivă personala a unui
Abordare membru al echipei de concepţie.
de produs Eco-concepţie Abordare strategica care ia în considerare
toate nivelele întreprinderii. Toate
impacturile de mediu potenţiale ale
Abordare care ia în
produsului sunt luate în considerare si
considerare ansamblul Descendentă
acţiunile angajate sunt parte integranta din
impacturilor de mediu ale
politica întreprinderii.
unui produs de-a lungul
Motive:
întregului său ciclu de viaţă
- o strategie de întreprindere care doreşte
să se diferenţieze;
(Eco-Design)
- legislaţia.
Concepţie globală în Abordare globală născută dintr-o puternică
optica Dezvoltării conştiinţă de mediu şi care ia în
Durabile considerare în afară de mediul
înconjurător, probleme de ordin cultural,
Abordare Descendentă şi
Abordare globală care etic şi economic; întreprinderea nu mai
sistem Ascendentă
leagă o întreprindere de este considerată singură în sistem.
altele Motiv:
- Politica de Dezvoltare Durabila a
(Global design) Guvernului.
Figura 1.7 Dimensiunile procesului de eco-concepţie [20]
Factorii externi şi interni care motivează o societate să demareze un proces de eco-concepţie

În general, motivele externe reies dintr-o strategie reactivă a companiei, ca răspuns la
presiunile exterioare: ele sunt privite ca un set de constrângeri la care trebuie să se supună
compania. (Figura 1.8)
Figura 1.8 Principalele motive externe ale unei societăţi pentru a demara
un proces de eco-concepţie [20]
Motivele interne reies dintr-o strategie proactivă, dintr-o voinţă deliberată de a se

poziţiona pe anumite pieţe, de a face economii sau de a ameliora calitatea produselor. Acestea
sunt oportunităţi pentru societate. (Figura 1.9)
Figura 1.9 Principalele motive interne ale unei societăţi de demarare

a unui proces de eco-concepţie [20]
1.2.2. Procesul de eco-proiectare şi succesul în afaceri
Când o întreprindere decide să elaboreze un proiect de eco-concepţie în cadrul politicii sale
de protejare a mediului înconjurător, trebuie să fixeze obiectivele de eco-dezvoltare şi una sau
mai multe strategii pentru a le atinge.
Principiile esenţiale care trebuie avute în vedere pentru adoptarea acestor strategii sunt:
 Protecţia resurselor - reducerea de la început a cantităţii de resurse necesare
fabricării unui produs.
 Prevenirea deşeurilor - reducerea poluanţilor şi daunelor produse de un produs
în ciclul său de viaţă suprimând cauza impactului ecologic.
 Optimizarea serviciului făcut de produs - ameliorarea funcţiilor, a
performanţelor şi a duratei de utilizare a produsului, fără a creşte potenţiale
impacturi ecologice pe ansamblul ciclului de viaţă.
Întreprinderile sunt în măsură să adopte de o manieră pro-activă cerinţele care decurg nu
numai din legislaţie, dar şi cele din partea clienţilor, a pieţei etc. Companiile care au o
abordare strategică şi pro-activă în ceea ce priveşte eco-proiectarea reuşesc să promoveze
inovarea creativă.
Responsabilitatea pentru mediu este strâns legată de creativitate şi inovaţie. Respectarea
legislaţiei conduce la conformitate, dar implică şi un anumit grad de birocraţie care reduce
valoarea adăugată. Descoperirea beneficiilor asociate strategiilor unui produs “verde” este
primul pas spre dezvoltarea unei strategii pro-active şi depăşirea unei abordări pasive, reactive.
Responsabilitatea pentru mediu conduce la crearea unei imagini pozitive şi la o vizibilitate
mai mare pe piaţă.
Selectarea furnizorilor de către producătorii de echipamente originale (OEM) se face pa baza
profilului de mediu. Pentru anumiţi consumatori, conştienţi de importanţa protecţiei mediului
care îşi dau seama că produsele verzi sunt în multe cazuri mai eficiente decât celelalte
produse, se poate spune că “verdele se vinde mai bine”. Există numeroase etichete ecologice
care certifică şi comunică proprietăţile ecologice ale produselor. In afara unei mai mari
eficienţe a produselor proiectate ecologic, acestea prezintă un nivel mai mare de securitate,
sunt mult mai fiabile şi de o calitate mai bună. Se spune că, de regulă, strategiile de mediu
sunt costisitoare, dar, în multe cazuri, eco-proiectarea conduce la economii; de exemplu,
reducerea consumurilor materiale şi a risipei în cursul procesului de fabricaţie a produselor cu
un consum redus de energie constituie beneficii directe pentru fabricanţi, fără a menţiona
reducerea riscului intern şi motivarea angajaţilor.
Aplicarea unei strategii de eco-proiectare înseamnă dezvoltarea de produse inovatoare cu
eficiență ridicată.
Eco-proiectarea este o abordare pro-activǎ pe calea spre conformitate legală
O abordare iniţială a eco-proiectǎrii poate începe cu evaluarea costurilor de producţie. Cât din
costuri reprezintă materiile prime, materialele auxiliare, consumul de apă şi de energie?
Consumatorii industriali constituie un alt motor important al eco-proiectǎrii. În special, marile
firme cu importante politici de mediu pot avea un impact hotărâtor asupra furnizorilor. Ele cer
furnizorilor cel puţin utilizarea unor principii minime de management de mediu. Sunt cerute
detalii asupra materialelor folosite, mergând de la liste de verificare a substanţelor până la
declaraţii complete asupra materialelor. Prin urmare, faptul de a fi un furnizor “verde” este un
argument pentru a fi ales drept furnizor.
Un alt avantaj al eco-proiectării constă în perspectiva schimbată asupra produsului. O proiectare
care porneşte de la luarea în considerare a aspectelor de mediu conduce la concepte noi şi
inovatoare. Analiza de mediu a produsului conduce la o mai bună înţelegere a compoziţiei şi
funcţiei părţilor componente, ca şi a relaţiilor pe întreg fluxul de aprovizionare. Un management
corespunzător al acestui flux constituie o premisă pentru o calitate superioară a întregului produs.
1.2.3. Bazele eco-proiectării şi respectarea cadrului legal [12]

Respectarea cadrului legal este obligatorie şi implică eforturi în domeniul protecţiei mediului.
Cu toate acestea, legislaţia nu ar trebui să fie singura motivaţie a activităţilor “verzi”, căci ea
singură nu conduce la strategii inovatoare.
În ultimii ani, Uniunea Europeană a creat cadrul legislativ în domeniul protecţiei mediului, cu
referire directă la industriile electronică şi electrotehnică. Cele mai importante documente
juridice şi de politici se referă la:
• IPP – “Integrated Product Policy” (politica integrată a produsului)
• directiva EuP – “Eco Design of Energy-using Products” (eco-proiectarea produselor
consumatoare de energie)
• directiva WEE – “Waste Electrical and Electronic Equipment” (deşeurile de echipamente
electrice şi electronice)
• directiva RoHS – “Restriction of the use of certain Hazardous Substances” (restricţii în
utilizarea unor substanţe periculoase)
IPP stabileşte cadrul şi filozofia legislaţiei europene în domeniul aspectelor de mediu ale
produsului, iar directivele stabilesc cerinţele detaliate. Tabelul 1.2 prezintă obiectivele, conţinutul
şi relevanţa directivelor pentru întreprinderile din sectoarele electronic şi electrotehnic.
Tabelul 1.2
EuP WEEE RoHS
Obiective
Optimizarea întregului ciclu Îmbunătățirea managementului la Restricţii la utilizarea substanţelor
de viaţă a produselor terminarea ciclului de viaţă periculoase în EEE (plumb, mercur,
Luarea în considerare a Creşterea responsabilităţii producătorului cadmiu, crom VI, PBB, PBDE)
aspectelor de mediu de-a
lungul ciclului de viaţă
Grupe de produse
In general, produse cu un • aparatură casnică mică şi mare • aparatură casnică mică şi mare
volum semnificativ de vânzări, • echipamente ITC • echipamente ITC
cu un impact de mediu • bunuri de consum • bunuri de consum
semnificativ şi cu potenţial • aparatură de iluminat • aparatură de iluminat
semnificativ de îmbunătăţire. • unelte electrice şi electronice (cu excepţia • unelte electrice şi electronice (cu
Grupe de produse pentru care se celor fixe de mari dimensiuni) excepţia celor fixe de mari dimensiuni)
discută măsuri de implementare: • jucării, echipamente sportive şi de • jucării, echipamente sportive şi de
echipamente de încălzire a apei, agrement agrement
motoare electrice, iluminatul • dispozitive medicale • distribuitoare automate
casnic şi în sectorul terţiar, • instrumente de supraveghere şi control
aparatură casnică, echipamente • distribuitoare automate
de birou, produse electronice de
uz casnic, sisteme de ventilare şi
de condiţionare a aerului
Cerinţe
Stabilirea unui eco-profil al Distribuitorii şi producătorii sunt obligaţi Restricţii privind utilizarea unor
produselor ar putea fi impus să respecte cerinţele, care nu au relevanţă substanţe periculoase în toate produsele
prin măsurile de implementare. directă pentru furnizorii de componente. introduse pe piaţă.
Control al proiectării sau un Colectare la nivel de minimum 4 kg /an/locuitor.
sistem de management de Cote de refolosire şi reciclare pentru toate
mediu adecvat. categoriile de produse.
Marcajul CE impune Producătorii vor finanţa reciclarea.
conformitate EuP. Producătorii trebuie să ofere soluţii de
Cerinţe generale (“îmbunătăţire”) preluare corespunzătoare de la clienţi.
şi specifice (“valori/praguri limită”) Producătorii sunt obligaţi să furnizeze centrelor
vor fi stabilite prin directive. de reciclare toate informaţiile relevante.
Relevanţă pentru eco-proiectare
EuP implementează IPP. Proiectarea va trebui sǎ uşureze demontarea, Conţinutul va trebui sǎ fie cunoscut, cel
Proiectarea produselor trebuie recuperarea şi refolosirea DEEE. puţin în privinţa setului de substanţe
îmbunătăţită ţinând cont de Produsele vor fi proiectate astfel încât sǎ periculoase.
întreg ciclul de viaţă al permită dezasamblarea componentelor Comunicare de-a lungul lanţului de
produsului. critice (PCB, baterii). livrare în privinţa conformării legale.
Producătorul va trebui sǎ plătească pentru Reducerea / eliminarea substanţelor
reciclare. periculoase.
Se post sublinia şi alte directive care susţin procesul de eco-proiectare - Directiva “autovehicule
ieşite din uz” restrânge folosirea anumitor materiale. Unul dintre obiectivele directivei a fost
creşterea procentului de recuperare şi reutilizare la 95% din greutatea medie a vehiculului pânǎ
în 2015. Directiva este în vigoare de mai mulţi ani, precedând astfel directivele WEEE şi
RoHS. Industria auto a reacţionat prin crearea sistemului internaţional de date asupra
materialelor (IMDS) care a devenit un punct de referinţǎ pentru sectoarele electronic şi
electrotehnic.
Există şi trei directive direct legate de produse, care pot fi corelate cu directivele EuP:
• Directiva referitoare la cerinţele de eficienţă energetică a balasturilor pentru iluminatul
fluorescent (2000/55/CE)
• Directiva referitoare la cerinţele de eficienţă energetică a frigiderelor, congelatoarelor şi
combinelor frigorifice (96/57/CE)
• Directiva referitoare la cerinţele de eficienţă energetică pentru cazanele de încălzire a apei
noi cu combustibil lichid sau gazos (92/42/CE)
De o importanţă deosebită este DIRECTIVA 2009/125/CE A PARLAMENTULUI

EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru
stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact
energetic. Aceasta contribuie la dezvoltarea durabilă prin creşterea eficienţei energetice şi a
nivelului de protecţie a mediului. [28]
„Produsele cu impact energetic au o pondere importantă în consumul de resurse naturale şi

de energie la nivelul Comunităţii. Acestea prezintă şi alte forme importante de impact asupra
mediului. Pentru marea majoritate a categoriilor de produse disponibile pe piaţa
comunitară, pot fi observate grade foarte diferite de impact asupra mediului, deşi produsele
prezintă performanţe funcţionale similare. În interesul dezvoltării durabile, ar trebui
încurajată ameliorarea continuă a impactului general al acestor produse asupra mediului, în
special prin identificarea surselor majore de impact negativ asupra mediului şi evitarea
transferului de poluare, atunci când respectiva ameliorare nu presupune costuri excesive.
Numeroase produse cu impact energetic au un potenţial de ameliorare semnificativ în
vederea reducerii impactului asupra mediului şi a economisirii de energie printr-o mai bună
proiectare, ceea ce conduce, de asemenea, la economii pentru întreprinderi şi pentru
utilizatorii finali. Pe lângă produsele care utilizează, produc, transferă sau măsoară energia,
anumite produse cu impact energetic, inclusiv produsele utilizate în construcţii, cum ar fi
ferestrele şi materialele izolante, sau produsele care utilizează apa, cum ar fi duzele
duşurilor sau robinetele, ar putea, de asemenea, contribui în timpul utilizării la realizarea de
importante economii de energie.
Proiectarea ecologică a produselor este un factor esenţial în strategia comunitară privind
politica integrată a produselor. Ca abordare preventivă, destinată să optimizeze
performanţele de mediu ale produselor simultan cu păstrarea funcţionalităţii acestora,
aceasta oferă noi şi reale posibilităţi pentru producători, pentru consumatori şi pentru
întreaga societate.
Sporirea eficienţei energetice – printre opţiunile disponibile fiind şi utilizarea mai eficientă a
energiei electrice la nivelul consumatorilor finali – este privită ca având o contribuţie
substanţială la atingerea ţintelor de emisii de gaze cu efect de seră în Comunitate.
Ar trebui să se acţioneze în faza de proiectare a produselor cu impact energetic, deoarece se
pare că în acest stadiu este determinat gradul de poluare pe durata ciclului de viaţă a
produsului şi sunt angajate cele mai multe dintre costurile asociate
Ar trebui să se stabilească un cadru coerent de aplicare a cerinţelor comunitare în materie
de proiectare ecologică pentru produse cu impact energetic cu scopul de a asigura libera
circulaţie a acelor produse care sunt conforme cu cerinţele respective şi de a îmbunătăţi
impactul lor general asupra mediului. Astfel de cerinţe comunitare ar trebui să respecte
principiile concurenţei loiale şi ale comerţului internaţional.
Prezenta directivă urmăreşte să atingă un înalt nivel de protecţie a mediului prin reducerea
potenţialului impact asupra mediului al produselor cu impact energetic, care în cele din
urmă va fi benefic pentru consumatori şi alţi utilizatori finali. Dezvoltarea durabilă necesită,
de asemenea, examinarea adecvată a impactului social, economic şi asupra sănătăţii al
măsurilor vizate.
Ameliorarea randamentului energetic al produselor precum şi a eficienţei resurselor,
contribuie la siguranţa aprovizionării cu energie şi la reducerea cererii de resurse naturale,
care constituie condiţii prealabile ale activităţii economice sustenabile şi, în consecinţă, ale
dezvoltării durabile.
În scopul maximizării beneficiilor de mediu printr-o proiectare optimizată, poate fi necesar
ca utilizatorii să fie informaţi asupra performanţelor de mediu şi caracteristicilor produselor
cu impact energetic şi să fie consiliaţi cu privire la un mod ecologic de folosire a acestora.”
Abordarea stabilită în Comunicarea Comisiei din 18 iunie 2003 intitulată „Politica integrată a
produselor – Dezvoltarea unei gândiri asupra mediului înconjurător bazată pe ciclul de viaţă”,
constituie un element inovator major care se regăseşte în al şaselea program comunitar de
măsuri pentru mediu ce urmăreşte să reducă impactul produselor asupra mediului de-a
lungul întregului lor ciclu de viaţă, inclusiv în etapele de selectare şi utilizare a materiilor
prime, în fabricare, ambalare, transport şi distribuţie, instalare şi întreţinere, utilizare şi la
sfârşitul vieţii. Luarea în considerare în faza de proiectare a impactului unui produs asupra
mediului de-a lungul întregului său ciclu de viaţă are un mare potenţial pentru a facilita
ameliorarea performanţei de mediu într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor,
inclusiv în ceea ce priveşte eficientizarea utilizării resurselor şi a materialelor, contribuind
astfel la îndeplinirea obiectivelor Strategiei tematice privind utilizarea durabilă a resurselor
naturale. Ar trebui să existe suficientă flexibilitate pentru a face posibilă integrarea acestui
factor în proiectul produsului, ţinând totodată seama de consideraţiile tehnice, funcţionale şi
economice.
„Directiva încurajează integrarea proiectării ecologice în întreprinderi mici şi mijlocii
(IMM-uri) şi în firmele foarte mici. O astfel de integrare poate fi facilitată de larga
disponibilitate a informaţiilor referitoare la durabilitatea produselor.
Produsele cu impact energetic conforme cu cerinţele în materie de proiectare ecologică
stabilite în măsurile de punere în aplicare a directivei trebuie să poarte marcajul „CE” şi
informaţiile asociate, pentru a avea posibilitatea să fie introduse pe piaţa internă şi să
circule liber.
Unul dintre principalele roluri ale standardelor armonizate trebuie să fie acela de a ajuta
producătorii să execute măsurile de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentei
directive. Astfel de standarde pot fi esenţiale în stabilirea metodelor de măsurare şi
încercare. În cazul cerinţelor generale în materie de proiectare ecologică, standardele
armonizate pot contribui în mod considerabil la orientarea producătorilor cu privire la
stabilirea profilului ecologic al produselor în conformitate cu cerinţele măsurii de punere în
aplicare corespunzătoare. Standardele trebuie să indice clar relaţia dintre clauze şi cerinţele
vizate.”
1.2.4. Legătura dintre sistemele de management de mediu şi eco-proiectare [12]
În conformitate cu EMAS (schema de management şi audit de mediu) sau ISO 14001,
sistemele de management de mediu pun accentul pe tehnici de producţie curate, existând astfel
unele puncte comune cu eco-proiectarea. De aceea, un sistem de management de mediu este

un bun punct de plecare în abordarea eco-proiectării produselor.
În scopul de a măsura evoluţia performanţelor de mediu, cifrele-cheie se bazează pe “unităţi de
producţie”. Astfel de cifre-cheie se referă la consumul de energie sau de apă, de substanţe
chimice sau eliminarea de deşeuri periculoase.
Cu ajutorul acestor cifre-cheie, se poate realiza o analiză a evoluţiei produsului. În cadrul
sistemului de management de mediu, se pot stabili obiective privind îmbunătăţirea acestor
performanţe, ceea ce va conduce şi la îmbunătăţirea eco-proiectării.
Standardele din familia ISO 14000 acoperă o paletă de cinci direcţii de acţiune: [35]
- Sisteme de management de mediu,
- Audit de mediu,
- Evaluarea protecţiei comunităţilor umane faţă de activităţile industriale cu impact negativ,
- Clasificarea din punct de vedere al politicii de mediu,
- Evaluarea ciclurilor de viaţă pentru produse şi servicii.
Ghidul de utilizare, oferit de ISO 14000, prevede cerinţe cu privire la integrarea
managementului de mediu în structura generală a managementului organizaţiei. Aplicarea
concretă a acestuia se face în funcţie de politica de mediu adoptată de organizaţie.
Familia ISO 14000 cuprinde standarde generale referitoare la sistemele de management de
mediu care sunt destinate ţinerii sub control a impactului asupra mediului pe care îl au
procesele organizaţiei.
Aceste standarde definesc modele de sisteme de management de mediu, care pot fi
implementate de o organizaţie în scopuri interne sau externe, oferă instrumentele necesare
pentru evaluarea conformităţii sistemului de management de mediu cu referenţialul ales,
evaluarea performanţei de mediu, analiza preliminară şi evaluarea de mediu a
amplasamentelor organizaţiei.
Principalele standarde din familia ISO 14000: [35]
SR EN ISO 14001:2005 Sisteme de management de mediu. Cerinţe si ghid de utilizare

Acest standard stabileşte cerinţele referitoare la un sistem de management de mediu care
permite unei organizaţii să-şi formuleze şi să-şi implementeze politica şi obiectivele ţinând
seama de cerinţele legale şi de alte cerinţe la care organizaţia subscrie, plecând de la
informaţiile referitoare la impacturile semnificative asupra mediului. Se aplică acelor aspecte
de mediu pe care organizaţia le identifică şi le poate controla şi pe care le poate influenţa.
Standardul nu stabileşte criterii specifice de performanţă în domeniul mediului.
SR EN ISO 14004:2005 Sisteme de management de mediu. Ghid privind principiile,

sistemele şi tehnicile de aplicare
Reprezintă un ghid referitor la stabilirea, implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea unui
sistem de management de mediu şi coordonarea acestuia cu alte sisteme de management.
Politica de mediu a organizaţiei se realizează prin punerea la punct a activităţilor legate de:
- Planificarea activităţilor şi integrarea acestora în sistemul societăţii cu punerea în
evidenţă a aspectelor şi obiectivelor de urmărit prin programul de mediu;
- Implementarea şi funcţionarea sistemului cu evidenţierea structurii, a responsabilităţilor,
formarea şi sensibilizarea competenţelor necesare, comunicarea între sectoarele de
activitate, controlul şi prevenirea unor situaţii de urgenţă, care pot apărea în sistem,
elaborarea şi implementarea documentaţiei şi a activităţilor respective;
- Verificare şi acţiuni corective asupra activităţilor concrete din cadrul proceselor de
producţie, respectiv auditarea sistemului.
Structura unui SMM se bazează pe logica utilizată în managementul calităţii, care a fost
definită în anii ’50 de economistul american Deming. Este un proces care se desfăşoară în
patru mari etape, cunoscut şi sub numele P.D.C.A. (Plan-Do-Check-Act). [10]
P.D.C.A. este un proces continuu, repetabil, care permite unei organizaţii să-şi stabilească, să-şi
implementeze şi să-şi menţină politica de mediu, având la bază angajamentul managementului
la cel mai înalt nivel faţă de sistemul de management de mediu. (v.capitolul 5) [6, 10]
Etapele procesului P.D.C.A. sunt:
Planifică: Este o fază importantă care cere timp şi o minimă expertiză. Întreprinderea trebuie
să identifice tipurile de impact (existente sau potenţiale) datorate activităţilor, produselor sau
serviciilor, precum şi aspectele de mediu. În această etapă se stabilesc obiectivele, ţintele şi
programele necesare obţinerii rezultatelor în concordanţă cu politica de mediu.
Execută: Etapa de implementare a procesului care asigură funcţionarea sistemului de management.
(structură, proceduri, module de formare etc.)
Verifică: În această etapă se monitorizează procesele şi se determină diferenţele faţă de
politica de mediu, obiectivele, ţintele şi alte cerinţe legale şi se raportează rezultatele. Este
necesar ca organizaţia să se asigure, utilizând seturi de indicatori, că rezultatele obţinute sunt
în conformitate cu obiectivele stabilite în prealabil. În cazul constatării unor diferenţe se iau
în considerare diferite tipuri de acţiuni corective.
Acţionează: Acţiunea de a revedea şi de a corecta, desfăşurată de reprezentanţii conducerii,
încheie o buclă care devine punct de plecare pentru un nou ciclu. Această etapă permite
organizaţiei să se asigure că ceea ce s-a finalizat este bine făcut şi permite să se acţioneze
asupra elementelor care pot conduce la o îmbunătăţire continuă a performanţei sistemului de
management de mediu.
Conform ISO 14001, îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu este asigurată prin
parcurgerea a patru etape: Planificare, Implementare și operare, Verificare, Analiza efectuată de
management. [36]
Această interpretare subliniază ideea de buclă, care antrenează o îmbunătăţire continuă a
performanţei sistemului de management de mediu.
Pentru a construi un SMM de succes, organizaţia trebuie să înceapă cu obţinerea

angajamentului, la cel mai înalt nivel, pentru îmbunătăţirea managementului de mediu în
activităţile, produsele şi serviciile specifice.
Avantajele implementării unui S.M.M. [35]
Reducerea costurilor
- reducerea costurilor materiilor prime;
- reducerea consumului de energie;
- reducerea costurilor de transport şi depozitare;
- reducerea riscului de îmbolnăvire;
- prime de asigurare mai mici datorită reducerii riscurilor.
Beneficii pe piaţă
- îmbunătăţirea imaginii publice;
- folosirea avantajelor pe pieţe noi;
- păstrarea pieţelor deja câştigate.
Beneficii pentru clienţi
- creşterea încrederii clienţilor în probitatea furnizorului;
- preţuri competitive datorită minimizării cantităţii de deşeuri;
- o utilizare mai bună a surselor financiare.
Beneficii pentru angajaţi
- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă;
- îmbunătăţiri posibile ale sănătăţii şi creşterea calităţii vieţii;
- angajamentul privind o politică de îmbunătăţire a calităţii mediului va duce la
creşterea implicării angajaţilor.
Beneficii pentru mediu
- reducerea consumurilor de materii prime, emisii, deşeuri, zgomot, utilizării energiei şi
impactului asupra ecosistemelor.
Relaţii mai bune cu autorităţile din domeniul protecţiei mediului
- creşterea abilităţii de a înţelege mai bine cerinţele legislative şi o abordare sistematică în atingerea lor.
1.2.5 Analiza ciclului de viaţă

Pentru a minimiza impactul general asupra mediului, întreprinderile trebuie să ia în
considerare atât fazele de utilizare a produsului cât şi de eliminare a deşeurilor încă din etapa
de concepţie a produsului. Trebuie abordate toate etapele ciclului de viaţă al produsului
(concepţie, utilizarea resurselor naturale, procesele de producţie, transport/distribuţie,
utilizare/consum şi eliminarea deşeurilor).
În paralel, întreprinderile trebuie să elaboreze „strategii de eco-eficienţă” care au efecte
pozitive imediate în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie şi de resurse,
diminuarea cantităţii de deşeuri etc.
Evaluarea ciclului de viaţă al produsului poate fi interpretată ca instrument pentru
monitorizarea impactului asupra mediului înconjurător.
Figura 1.10 Etapele analizei ciclului de viaţă

Derularea unei analize a ciclului de viaţă, conform ISO 14000 [18, 34]
Analiza Ciclului de Viaţă este un proces iterativ: (Figura 1.10)
Etapa 1: Definirea obiectivului şi a domeniului studiului (ISO 14040) [34]
 Determinarea obiectivelor studiului;
 Alegerea unităţii funcţionale;
 Delimitarea frontierelor sistemului;
 Reprezentativitatea datelor;
 Reguli de neglijare.
Etapa 2: Calculul şi analiza inventarului (ISO 14041) [34]

 Sistemul: construcţia arborelui ciclului de viaţă;
 Colectarea datelor;
 Utilizarea datelor;
 Aplicarea regulilor de neglijare şi luare în considerare a coproduşilor;
 Calculul de inventar;
 Identificarea contribuţiei fluxurilor diferitelor etape ale ciclului de viaţă în
vederea stabilirii etapelor reprezentative.
Etapa 3: Evaluarea impacturilor (ISO 14042) [34]
 Alegerea metodei de studiu a impacturilor ;
 Determinarea fluxurilor luate în calculul impacturilor;
 Determinarea contribuţiei acestora la impacturi;
 Calculul impacturilor;
 Identificarea fluxului principal care contribuie la impacturi.
Etapa 4: Interpretarea rezultatelor (ISO 14043) [34]

 Identificarea punctelor forte şi punctelor slabe pentru cazul studiat;
 Răspunsurile obiectivelor fixate la prima etapa;
 Validarea răspunsului dacă este necesar;
 Colectarea de date complementare;
 Analiza de sensibilitate, analiza scenariilor;
 Detalii de aplicaţii şi limitări ale studiului;
 Deschiderea către alte potenţiale studii.
ECV răspunde:
 nevoilor interne ale întreprinderii:
o gestionarea fluxurilor de materiale şi energie;
o compararea tehnologiilor;
o optimizarea modului de scoatere din uz a produselor şi ambalajelor;
o implică o nouă abordare a conceptului de produs.
 nevoilor externe ale întreprinderii:
o comunicări de mediu;
o dialogul client / furnizor (tehnologii, servicii şi produse);
o loby european.
Analiza ciclului de viaţă este o tehnică utilizată în cadrul procesului de management de mediu.
Obiectivul general: Dezvoltarea şi promovarea unui instrument modern de analiză a
modificărilor aduse mediului înconjurător de activităţile economice.
Cea mai mare parte a profesiunilor au o legătură directă sau indirectă cu procesul de
concepţie, realizarea sau controlul produselor, fiind astfel implicate în analiza funcţională a
produsului. Analiza funcţională se poate utiliza pe toate nivelurile arborescenţei sistemului şi
se poate aplica la diverse momente ale vieţii programelor de fabricaţie. Cea mai eficientă este
însă la nivel de sistem (produs) şi în amonte, în faza de dezvoltare deoarece în aceste etape se
iau cele mai importante decizii strategice. În faza de dezvoltare şi după aceea, analiza
funcţională a scopurilor se aplică la nivel de subsistem, produse sau echipamente.[46]
În figura 1.11 sunt prezentate componentele analizei funcţionale.
Figura 1.11 Componentele analizei funcţionale
De ce este nevoie de ECV?

Pentru a selecta din două produse care îndeplinesc aceeaşi funcţie pe cel mai bun din punct de
vedere al respectării mediului înconjurător. Această selecţie presupune efectuarea unor
calcule, utilizarea unor baze de date şi stabilirea unor ipoteze - Evaluarea Ciclului de Viaţă
(Life Cycle Assessment - LCA)
SR EN ISO 14040:2007 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Principii şi

cadru.[35]
Creşterea conştientizării asupra importanţei protecţiei mediului şi a impacturilor posibile

asociate cu produsele a mărit interesul pentru dezvoltarea metodelor pentru o mai bună
înţelegere şi analiză a impacturilor. Una din tehnicile dezvoltate în acest scop este evaluarea
ciclului de viaţă (ECV), care are conduce la:
- identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a performanţei de mediu a produselor în
diferite puncte din ciclul de viaţă;
- informarea factorilor de decizie din industrie, organizaţii guvernamentale sau
neguvernamentale în scopul planificării strategice, a stabilirii priorităţilor, a proiectării
sau reproiectării produsului sau a procesului;
- selectarea indicatorilor relevanţi ai performanţei de mediu, inclusiv a tehnicilor de măsurare;
- un marketing eficient (implementarea unei scheme de eco-etichetare, realizarea unei
declaraţii de mediu sau emiterea unei declaraţii de mediu pentru produs).
CAPITOLUL 2
ELEMENTE DE BAZĂ ÎN ECO-PROIECTARE
2.1 Principii de proiectare ecologică

În literatura de specialitate este analizată implementarea unor trasee conceptuale specifice
procesului de proiectare a produsului ecologic. Aceste trasee, aplicabile eco-proiectării, sunt
caracterizate de anumite etape: documentarea (privind legislaţia de mediu, istoricul, stilul,
materiale, tehnologii), schiţe de idei, soluţia optimă, proiect, machete, pregătirea fabricaţiei,
fabricarea produsului, lansarea produsului pe piaţă, feedback-ul pieţei, continuarea vieţii
produsului după scoaterea din uz (componente). Aceste trasee conceptuale în procesul de
eco-design reprezintă o metodă preventivă de abordare a protecţiei mediului.
În figura 2.1 sunt prezentate etapele procesului de eco-design. [14]
Figura 2.1 Etapele procesului de eco-design

Cercetările şi analizele de produse efectuate au condus la stabilirea unor măsuri aplicabile în
cazul strategiei proiectării ecologice a produselor.
Principiul eco-formei. Conform acestui principiu, se urmăreşte eficientizarea formei
produsului. Forma produsului trebuie să fie concepută conform trendului pieţei
anticipându-se evoluţia acesteia în viitor ţinând cont de timpul necesar proiectării, fabricării,
lansării pe piaţă a produsului. Acest fapt evită crearea unui produs „uzat moral” - perimat din
punct de vedere estetic la data lansării pe piaţă. Astfel, se va asigura o durată de viaţă mai
mare a produsului prin prevenirea uzurii morale timpurii a formei. Rezultatul va fi amânarea
schimbării produsului datorată uzurii morale a formei. Forma trebuie să fie uşor de prelucrat,
cu un consum minim de materiale şi energie, să nu dăuneze mediului prin compoziţia
chimică, să fie rezistent în timp, să conserve proprietăţile estetice ale produsului, inclusiv
finisajele, accesoriile, inscripţionările, funcţionalitatea etc. [46, 49]
În figura 2.2, este propus un port USB a cărui carcasă este realizată dintr-un material
ecologic, natural, respectiv din lemn. Produsul poate fi utilizat ca accesoriu. Forma
produsului presupune analiza şi alegerea optimă inclusiv a formei ambalajului. Din punct de
vedere al ambalajului (individual sau colectiv), forma acestuia trebuie să asigure integritatea
produsului pe toată durata transportului de la fabricant la utilizator, în condiţii de maximă
eficienţă. [49]
Figura 2.2 Prezentarea portului USB realizat din materiale ecologice

Forma produsului trebuie să asigure un optim între partea constructivă şi cea estetică. Forma
ambalajului trebuie să permită ca la acelaşi transport cantitatea de produse transportate să fie
cât mai mare.
Modul de ambalare trebuie să permită stivuirea unui număr cât mai mare de produse
ambalate, iar în ambalajul colectiv, forma acestuia să reprezinte optimul ca siguranţă şi
număr de produse depozitate (volum minim de ambalaje cu un număr maxim de produse).
Proiectarea formei ţinând cont de evaluările estetice şi cele matematice reprezintă soluţiile
pozitive. Forma produsului este caracterizată atât de macrogeometria formei cât şi de
microgeometria ei. Evaluările acestora trebuie să conducă spre soluţii optime.
Microgeometria este un factor important în evaluarea estetică a produsului, tipurile de finisaje
recomandate fiind alese în consens cu principiile ecoeficienţei. Inscripţionarea produsului va
avea în vedere principiile ecofontului, bazate pe economie de consumabile, materiale,
energie. Fonturile folosite la inscripţionare trebuie să prezinte acurateţe estetică, tehnică şi
tehnologică. Vopseaua nu trebuie să conţină componente toxice pentru utilizator sau mediu.
Se ţine cont în eco-proiectare de relaționarea dintre formă, finisaje, asamblare, material,
semifabricat, tehnologie, preţ. Se va aplica o grilă de analiză a formei din care să rezulte
avantajele ecologice aduse de noul concept. [49]
Reutilizarea unor subansamble sau a unor materiale, reprezintă un adevărat test de creativitate
pentru designeri. Aceştia prin experimentări şi exerciţii de creativitate pot propune şi inventa
noi produse (de ex. au fost propuse produse rezultate prin refolosirea materialelor de
ambalaje, cartelelor telefonice etc.).
În figura 2.3 sunt prezentate două tipuri de produse care se obţin din reutilizarea unor
materiale. [49]
Figura 2.3 Obţinerea de noi produse prin refolosirea materialelor

Principiul eco-asamblării. Modul de asamblare este dependent de forma produsului, iar
forma produsului este dependentă de modul de asamblare. Din punct de vedere estetic,
funcţional, tehnologic, ergonomic, economic, modul de asamblare are un rol important în
viaţa produsului. Succesul pe piaţă al produsului este asigurat de optimul relaţiei dintre aceşti
factori. Indiferent ce fază din viaţa produsului este analizată, modul de asamblare poate
conduce la un produs prietenos cu mediul. O asamblare optimă permite realizarea produsului
într-o varietate mare de culori / finisaje / materiale, prin interschimbabilitatea reperelor cu
efecte estetice, un service cu o manoperă minimă la demontare şi montare, dezasamblarea
produsului la sfârşitul vieţii acestuia pentru direcţionarea reperelor în funcţie de compoziţia
materialelor pentru reutilizare, reciclare, recuperare. [46, 49]
Principiul eco-funcţionalităţii. Un produs eco-funcţional trebuie să prezinte un cumul de cât
mai multe funcţii, principale şi secundare. Rezultatul va consta în înlocuirea sau renunţarea la
noi achiziţii de produse cu funcţii similare. Multifuncţionalitatea produsului reprezintă o
alternativă bună pentru eco-design. [46, 49]
Figura 2.4 Dispozitiv multifuncţional

În figura 2.4 este prezentat un concept de dispozitiv multifuncţional care însumează mai
multe funcţii. Conceptul este benefic pentru utilizator din punct de vedere al spaţiului de
depozitare, manevrare rapidă şi facilă pentru mici intervenţii casnice.
Acest concept de produs asigură economie de materiale şi energie, o plajă mare de activităţi,
o bună ergonomie.[49]
Principiul eco-ergonomic. Conform căruia soluţionarea zonelor cu implicaţii ergonomice se
va face prin folosirea unor materiale care să asigure confortul psihic şi fizic. Folosirea
materialelor ecologice, biodesignul, bionica sunt domenii care pot influenţa pozitiv
ecoprodusul.[49]
Principiul implementării noilor descoperiri din domeniul ştiinţei materialelor, tehnologiilor,
care aduc în prim plan noi soluţii ecologice, este o bună alternativă. Aceasta este unul din
motivele pentru care una din etapele importante ale activităţii de proiectare este
documentarea. Informaţiile din domeniul ştiinţei şi tehnicii, contribuie la luarea unei decizii
pertinente pentru produs, producător, utilizator şi mediu.[49]
Principiile utilizate în ecodesign - prezentate în figura 2.5 - urmăresc conştientizarea proiectantului,
în calitate de principal factor de promovare al unui produs, în alegerea formei, a finisajelor,
funcţionalităţii, materialelor, tehnologiilor etc. în vederea obţinerii unor produse ecologice. [46, 49]
Figura 2.5 Principiile folosite în eco-design

2.2 Materiale ecologice folosite în eco-proiectare [46, 49]

Eco-proiectarea trebuie să se face resimţită pe întreaga durată de viaţă a unui produs.
Proiectantul intervine asupra produsului pentru a răspunde cerinţelor clientului în armonie cu
mediul - fie că este vorba de concepţie, proiectare, machetă, produs de serie, lansare pe piaţă,
comercializare, îmbunătăţirea produsului existent sau scoaterea din uz a produsului (reciclare,
reutilizare, reconcepţie).
Ideea de bază în EcoDesign : reducerea impactului negativ asupra mediului înconjurător, pe
tot parcursul ciclului de viaţă al produsului, printr-o mai bună proiectare a acestuia.
Pentru realizarea unor produse competitive - proiectantul va avea în vedere consumul de
material şi energie necesar pe toată durata ciclului de viaţă al produsului.
Motivarea întreprinderilor este dependentă nu numai de rezultatul pozitiv al acţiunilor
ecologice ci şi de : consumatorii privaţi, creşterea conştientizării pe plan global, varietatea de
opţiuni, priorităţi, preţ, funcţionalitate, service-ul, factorii care stau la baza deciziei de a
cumpăra. “A fi ecologic” devine un argument suplimentar ce favorizează un anumit produs.
Consumul de materiale, energie şi alte resurse utilizate în realizarea unui produs (tabelul 2.1)
poate fi redus prin gestionarea optimă a unor parametrii: greutatea şi volumul produsului,
utilizarea materialelor reciclate, energia consumată de-a lungul ciclului de viaţă, folosirea
substanţelor periculoase, cantitatea şi natura consumabilelor necesare pentru utilizare şi
întreţinere corespunzătoare, încorporarea componentelor uzate.
Organizaţiile preocupate de utilizarea unor materiale ecologice au făcut cunoscute două liste
de materiale (tabelul 2.2). [46,49]
 Lista A-Materiale interzise sau cu restricţii: plumb, cadmiu, crom-VI, mercur, azbest.
 Lista B-Materiale cu probleme: antimoniu, arsenic, beril, bismut, PVC, selenium,
argint.
Tabelul 2.1 Ciclul de viaţă al produsului: consumul de materiale, energie, emisii toxice
Material (M) Consum de energie (E) Emisii toxice (T)
Producere si furnizare Materiale şi componente Consum de energie pentru
Deşeuri toxice în
materiale necesare achiziţei de extracţie materii prime, timpul achiziţiei de
componente materii prime transport materii prime
Fabricare produs Materiale adiţionale Consum de energie în Deşeuri toxice de
procesul de producţie producţie
reziduuri
Distribuţie către Transport şi ambalare Consum de energie pentru Deşeuri ambalaje
clienţi ambalare, transport Emisii transport
Utilizare produs Felul şi cantitatea de Consum de energie în Deşeuri din înlocuirea
consumabile timpul folosirii părţilor componente şi
Materiale auxiliare materiale
consumabile
Sfârşitul ciclului de Folosirea de materii Consum de energie pentru Deşeuri toxice
viaţă prime şi materiale procesul de
auxiliare pentru tratare depozitare/reciclare
Tabelul 2.2 Lista materiale cu impact negativ asupra mediului
Material Eco-indicator 99 milipuncte/kg

Cupru(Cu), 0% rec. 1400
Plumb (Pb), 50% rec. 640
Zinc (Zn), 0% rec. 3200
Nichel (Ni), 0% rec. 5200
Aluminiu (Al), 0% rec. 780
Aluminiu (Al), 100% rec. 60
Crom (Cr), 0% rec. 970
Oţel, 20% rec. 86
Proiectarea produsului sub deviza ”o producţie mai curată”, va avea în vedere alegerea
materialelor necesare, folosind metodele de abordare caracteristice protecţiei mediului: [46, 49]
 Abordarea “reactivă”, este o metodă interesată de soluţii pentru transformarea

poluărilor rezultate din procesul de producţie într-o formă mai puţin periculoasă.
Abordarea reactivă aplică tehnologia la capătul conductei (end-of-pipe), complică
procesul de producţie, creşte consumul de energie, de materiale şi riscurile.
Metoda reactivă nu reduce ci transformă cantitatea de substanţe poluante (uneori
chiar o măreşte);
 Abordarea ”preventivă” modifică procesul de producţie în aşa fel încât poluarea să
fie mai scăzută. Strategia preventivă cercetează motivul poluării intervenind
asupra sursei problemei. Măsurile practice în cazul strategiei preventive constau
în: schimbări efectuate asupra produsului (materiale de bază omogene, naturale
etc); implicare mai mare (motivarea angajaţilor, organizarea procesului de muncă,
economisire); înlocuirea materialelor de bază şi a celor auxiliare cu materiale
naturale; schimbări tehnologice (tehnologii cu consum de energie şi de materiale
redus); refolosire internă; reciclare; neutralizare.
Prin eco-design se încearcă - încă din etapa de proiectare - reducerea efectelor asupra
mediului. Principalele aspecte al eco-designului au în vedere prelungirea duratei de
exploatare a produsului, o mai bună valorificare a materialelor, reducerea emisiei de deşeuri.
Pentru alegerea optimă a materialelor folosite la realizarea unui produs, se recomandă
întocmirea unei eco-hărţi (chestionar). Această hartă (tip tabel) evidenţiază procesul de
management şi gestionarea deşeurilor, stabileşte informativ nivelul de reciclare, măsurile de
prevenire ce pot fi luate, situaţia furnizorilor (dacă aceştia sunt obligaţi să preia deşeurile
provenite din reperele proprii) etc. Gradul de risc al produselor, potenţialul de a găsi soluţii
alternative (reciclarea) sau lipsa unor soluţii specifice pentru unele deşeuri (probleme la
depozitare, factori de risc din afara întreprinderii), pot fi evidenţiate prin relaţionarea
elementelor de pe eco-hartă, evidenţiind astfel zonele cu probleme de management. [46, 49]
Politica de alegere a materialelor impune realizarea unei analize a fluxului de materiale.

Această etapă constă în identificarea drumului parcurs de unele materii prime şi auxiliare în
cadrul procesului de producţie, cu specificarea proporţiei în care se regăsesc în produsul finit,
evidenţiind pierderile (care în final contribuie la poluarea mediului). Pentru efectuarea unor
analize corecte, este nevoie de date exacte. Realizarea bazei de date se face utilizând
următoarele surse: contabilitate, departamentul de aprovizionare şi magazie, secţia vânzări,
reţete, norme, prevederi, furnizori (scrisoare de însoţire, facturi, compoziţia materialelor)
declaraţii către autorităţi, jurnal de producţie etc.
În cazul analizei fluxului de materii, problema constă în faptul că sistemul şi parametrii
analizaţi nu sunt stabiliţi cu exactitate. [46, 49]
Alegerea materialelor folosite în eco-concepţie va avea în vedere şi tehnologiile de
prelucrare. Ecotehnologiile protejează mediul înconjurător, sunt mai puţin poluante, folosesc
resursele în mod sustenabil, reciclează o proporţie mai mare a deşeurilor.
Categorii de materiale ecologice: [46, 49]
 Materiale naturale, cele obţinute din compuşi pe care îi găsim în natură (vegetali, lână,
minerale etc.).
 Materiale ecologice, cele care au impact scăzut asupra mediului în: procesul de
producţie, utilizare sau reciclare (a căror prelucrare necesită un consum redus de
energie şi sunt biodegradabile);
 Materiale sănătoase, cele care nu dăunează sănătăţii individului.
Materialele ecologice se disting prin aceea că nu dăunează mediului înconjurător şi
oamenilor. Puţine produse pot fi 100% verzi, dar industria se orientează în această direcţie.
Astfel apar materialele compozite la care armarea este asigurată cu fibre vegetale. Toate
produsele organice naturale se degradează îndată ce mor. Pentru a împiedica poluarea cu
mase plastice, se caută soluţii sub forma materialelor biodegradabile. Ideal ar fi să se poată
produce materiale care se degradează atâta vreme cât sunt folosite, dar care să poată fi
restituite mediului înconjurător, când nu mai sunt utile. [46, 49]
Se dezvoltă noi materiale, noi concepte de produse, în cele mai variate domenii de activitate.
Materialele ecologice câştigă teren de la domeniul construcţiilor imobiliare până la domeniul
auto. Reinventarea materialelor naturale şi a tehnologiilor meşteşugăreşti cu vechi tradiţii,
reprezintă noi opţiuni pentru proiectanţi. Materialele ecologice reprezintă o provocare atât
pentru designeri, proiectanţi, tehnologi, cât şi pentru utilizatori. [46, 49]
2.3. Metode utilizate în eco-proiectare

Eco-proiectare: strategii, instrumente şi metodologii [12]
Primul pas în eco-proiectare e determinat de o abordare perceptivă şi pro-activă. Trebuie să vă
gândiţi la caracteristicile esenţiale ale produsului şi dacă veţi înţelege problemele de mediu,
atunci veţi putea să evaluaţi cele mai importante aspecte de mediu asupra cărora va trebui să
vă concentraţi în elaborarea strategiei de eco-proiectare. [12]
Întrebările - cheie sunt: [12]
• Care este scopul sau domeniul de aplicare a produsului ?
• Care sunt modelele potenţiale de utilizare?
• Care este perioada de viaţă prevăzută, dar şi cea uzuală?
• Cine va fi utilizatorul (profesional sau casnic)?
• Care este mărimea produsului?
Pentru un produs este important să ştim cum se face corelaţia cu răspunsurile la acest set de
întrebări.
Exemple: [12]
• Are produsul un ciclu de viaţă de mai mulţi ani, este în funcţiune mai multe (sau chiar 24)
ore pe zi? Dacă da, consumul de energie şi eficienţa energetică în perioada de utilizare va
constitui un aspect esenţial. O eficienţă energetică mai mare va compensa consumul
suplimentar de energie din procesul de producţie (de ex. Prin componente mai eficiente şi
mai “inteligente”, reduceri ale consumului de energie în perioada de utilizare etc.)
• Dacă produsul este de mici dimensiuni şi destinat utilizatorilor casnici, este aproape sigur că
el va ajunge la groapa de gunoi a oraşului (deşi directiva WEEE interzice acest lucru). In
consecinţă, materiale valoroase nu vor fi recuperate, iar substanţele periculoase vor crea
probleme. O strategie corespunzătoare de eco-proiectare ar trebui să se focalizeze pe
diminuarea conţinutului de materiale cu impact asupra mediului care nu pot fi reciclate
totdeauna şi a substanţelor periculoase care conduc la cheltuieli şi eforturi suplimentare în
procesul de tratare.
 Dacă produsul este de mari dimensiuni (produsele albe) va fi vândut profesioniştilor,
şansele ca el să fie reutilizat sau reciclat sunt mai mari. De aceea, proiectarea va trebui să
conducă la un produs uşor de reparat, uşor de dezasamblat şi uşor de reciclat.
În contextul general al dezvoltării durabile problemele referitoare la impactul asupra mediului

trebuie analizate de-a lungul diferitelor etape ale ciclului de viaţă al produsului. În acelaşi
timp, aceste preocupări nu trebuie considerate izolat ci trebuie integrate în analize mult mai
complexe alături de alte aspecte legate de produs, cum ar fi: performanţele, calitatea
securitatea etc. [12]
Există o reţetă pentru eco-proiectare? Din păcate, nu, căci ea ţine de creativitate şi inovare.
ISO/TR 14062/2002 trasează liniile pentru integrarea eco-proiectării în procesul de

dezvoltare a produselor. Tabelul 2.3 sintetizează stadiile procesului de proiectare şi măsurile
corespunzătoare adaptate după ISO/TR 14062. [34, 42]
Tabelul 2.3 Stadiile procesului de eco-proiectare [12]

Stadiu Activităţi de eco-proiectare
(1) Planificarea • Care este ideea de produs?
• Care sunt priorităţile economice, tehnice şi
ecologice pentru produs?
• Este un produs nou sau o dezvoltare a unui produs
mai vechi? (în acest ultim caz, generaţia anterioară
de produse poate fi un punct de reper)
• Pe ce activităţi de eco-proiectare vă bazaţi?
Folosiţi relaţiile cu sistemele de management de
mediu
• Ţineţi cont de mediul de afaceri: nevoile clienţilor
şi ale pieţei, legislaţie, eticheta ecologică, nişele de
piaţă, produsele concurenţei
(2) Concepţia • Integraţi aspectele de eco-proiectare atunci când
elaboraţi specificaţiile
• Verificaţi fezabilitatea (tehnologică, financiară)
• Folosiţi ghiduri, liste de verificare etc. pentru a rafina
specificaţiile
• Comunicaţi cu lanţul de furnizori
(3) Proiectarea • Folosiţi instrumente şi baze de date de eco-
proiectare
• Căutaţi alternative pentru materiale
• Elaboraţi scenarii privind ciclul de viaţă pentru a
înţelege mai bine evoluţia produsului
• Analizaţi asamblarea/dezasamblarea
(4) Testarea, prototipul • Comparaţi cu generaţia anterioară de produse
• Analizaţi realizarea obiectivelor
(5) Lansarea pe piaţă • Promovaţi grupurilor de clienţi calităţile produsului
care conduc la excelenţa de mediu
• Promovaţi caracteristicile suplimentare: calitate,
costurile în timpul utilizării
• Sensibilizaţi utilizatorii
(6) Revizuirea • Evaluaţi succesul produsului (ce argumente au
contat pentru clienţi)
• Identificaţi posibilităţile de îmbunătăţire ulterioară
pentru viitoarea generaţie de produse
• Ce inovaţii vor apărea (în firmă şi pe piaţă)?
• Ce fac concurenţii?
Instrumentele de bază în eco-proiectare sunt listele de verificare care indică unde trebuie
intervenit şi ce trebuie făcut; ele vă ajută să vă gândiţi la aspectele de mediu. Verificările
repetate conduc la îmbunătăţiri. [12]
Unele întrebări din aceste liste de verificare pot părea prea simple, dar ele conţin elementele de
bază pentru obţinerea unui produs din ce în ce mai ecologic. Exemple: [12]
• Produsul are caracteristici legate de economia de energie?
• Motivaţi clientul să reducă timpii de stand-by?
• Caracteristicile legate de economia de energie sunt cele uzuale şi uşor de folosit?
Important în timpul verificărilor nu este de a răspunde prin “da” sau “nu”, ci de a gândi cum să
transformaţi data viitoare un “nu” în “da”. [12]
Alte întrebări (cum ar fi de ex. cele referitoare la conţinutul de materiale) vă vor ajuta să aflaţi
cât de bine cunoaşteţi produsul, ceea ce va conduce la identificarea şi aplicarea unor viitoare
îmbunătăţiri ale produsului. [12]
Declaraţiile privind materialele au devenit o cerinţă minimă pentru lanţul de furnizori. Există
diverse niveluri, începând cu listele negative sau declaraţii de conformitate şi mergând până la
declaraţii complete. Toate întreprinderile din sectoarele electronic şi electrotehnic furnizoare
pentru producătorii de echipamente originale trebuie să furnizeze declaraţii complete.
Administrarea bazelor de date necesare pentru completarea declaraţiilor complete reprezintă
un avantaj pentru firme, în special IMM-uri. [12]
O strategie inteligentă foloseşte aceste date ca punct de plecare în eco-proiectare, iar
IMM-urile pregătite să folosească gestionarea declaraţiilor privind materialele vor putea
îndeplini mai bine cerinţele şi vor avea mai multă siguranţă în legătură cu respectarea
prevederilor legale.
O strategie de bază în eco-proiectare constă în a stabili o listă a substanţelor (derivată din lista
materialelor) folosind indicatori corespunzători de mediu. Astfel de indicatori se pot referi la
consumul de energie primară pentru achiziţionarea de materii prime, date de evaluare a
ciclului de viaţă a materialelor (de exemplu, “eco-indicatorul 99” care centralizează impactul
de mediu) sau indicatori de toxicitate. Pornind de la obiectivele îmbunătăţirii eco-proiectării
(care este aspectul de mediu cel mai important?), produsul poate fi optimizat folosind acest
indicator. In timp ce declaraţiile privind materialele oferă informaţii comparabile referitoare la
greutate, indicatorii de evaluare dau posibilitatea comparării impactului potenţial asupra
mediului. Mai mult chiar, ei ajută în a evalua produsul dintr-un alt unghi şi pot elimina nevoia
unei evaluări viitoare a punctelor sensibile. [12]
Indicatorii nu acoperă toate aspectele de mediu şi nu pot da o idee generală asupra ciclului de
viaţă a produsului.
Un exemplu de instrument de eco-proiectare: indicatorul de potenţial toxic elaborat de
Franhofer IZM (TPI) [12]
Ideea de la care s-a pornit a fost evaluarea şi compararea toxicităţii materialelor. Clasificarea
se bazează pe datele uşor accesibile din listele de materiale şi din legislaţia Uniunii Europene:
nivelul de radiaţii, concentraţiile admisibile la locul de muncă şi nivelul poluării apei. Aceste
clasificări sunt agregate într-un indice unitar mergând de la 0 (fără potenţial pericol) la 100
(cel mai înalt potenţial pericol) per mg de substanţă. Folosind acest indice şi lista de substanţe
se obţine o clasificare a materialelor şi a componentelor care facilitează analiza punctelor
critice şi identificarea materialelor şi componentelor care trebuie îmbunătăţite sau înlocuite cu
prioritate.
Calculatorul TPI poate fi descărcat gratuit de la adresa: [12]
http://www.pb.izm.fhg.de/ee/070_services/75_toolbox/index.html
O abordare diferită, care ajută la stabilirea relaţiei dintre fazele ciclului de viaţă, aspectele de
mediu şi alte aspecte, cum ar fi cerinţele clienţilor, este matricea MET elaborată de H. Brezet.
Aceasta este, în principiu, un tabel al fazelor ciclului de viaţă în care se face o evaluare a ciclului
materialelor (M), a consumului de energie (E) şi a emisiilor toxice (T) pentru fiecare fază. O
dată ce evaluarea de mediu pentru diverse alternative a fost făcută, ea poate fi conexată cu alte
aspecte, cum ar fi beneficiile pentru clienţi şi societate, beneficiile tehnice şi financiare. [12]
De unde începem? [12]

Ca un prim pas pentru optimizarea şi reproiectarea produselor, se poate aplica filozofia celor 6 RE:
1. Regândiţi produsul şi funcţiile lui (de exemplu, cum poate fi folosit mai eficient
produsul)
2. Reduceţi consumul de materiale şi de energie de-a lungul întregului ciclu de viaţă
3. Reînlocuiţi substanţele periculoase cu alternative mai prietenoase pentru mediu
4. Reciclare. Alegeţi materiale care pot fi reciclate şi gândiţi produsul astfel încât el să
poată fi uşor dezasamblat pentru reciclare
5. Refolosire. Proiectaţi produsul astfel încât părţile lui componente să poată fi
refolosite.
6. Reparare. Gândiţi un produs uşor de reparat, astfel încât el să nu trebuiască să fie
înlocuit prea repede.
Elemente care trebuie să stea ca bază la prima strategie de eco-proiectare: [12]

1. Verificaţi stadiul actual: ce cere piaţa, ce aşteptări are clientul, ce aţi făcut până
acum?
2. Identificaţi aspectele de mediu: care sunt aspectele relevante de mediu ale
produsului? Utilizaţi reţeaua EcoDesignARC. [46]
3. Stabiliţi şi îmbunătăţiţi obiectivele.
4. Implicaţi departamentele şi lanţul de furnizori. Utilizaţi reţeaua EcoDesignARC.
5. Alegeţi instrumente, liste de verificare şi ghiduri corespunzătoare; stabiliţi relaţia
dintre argumentele ecologice şi cele de cost.
6. Analizaţi produsul şi veţi identifica uşor potenţialul de ameliorare; şi nu uitaţi:
eco-proiectarea înseamnă produse mai bune!
7. Promovaţi aspectele inovatoare.
Proiectantul englez Wolfgang Wimmer a propus o abordare a eco-proiectǎrii care este

considerată una dintre cele mai practice şi durabile metode de ecodesign. (Figura 2.6)
Figura 2.6 Abordarea privind proiectarea ecologică

În lucrarea ECODESIGN Implementation - A Systematic Guidance on Integrating

Environmental Considerations into Product Development experţii în ECODESIGN -
Wolfgang Wimmer, Rainer Züst şi Kun-Mo Lee au propus o abordare în 12 etape pentru
implementarea eco-proiectării. (Tabelul 2.4) [45]
Tabelul 2.4 Etape de bază în implementarea eco-designului
Etapa Întrebări de ghidare Sarcini
1 Care este produsul ce trebuie analizat? Descrierea produsului de referinţă şi a
parametrilor de mediu.
2 Care sunt cerinţele părţilor interesate? Îmbunătăţirea funcţiei calitative a mediului.
Ce se aşteptă de la produs?
3 Care sunt punctele forte şi punctele slabe în Compararea din punct de vedere ecologic cu
comparaţie cu produsele concurenţilor? produsele similare de pe piaţă
4 Care sunt aspectele de mediu esenţiale ale Aplicarea programului de asistenţă
produsului de referinţă de-a lungul întregului ECODESIGN PILOT sau realizarea evaluării
său ciclu de viaţă? ciclului de viaţă şi interpretarea rezultatelor.
(v. Capitolul 3)
5 Cum trebuie combinate cerinţele părţilor Strategii de îmbunătăţire care decurg din
implicate şi aspectele semnificative legate de ecodesign
mediu în strategii de îmbunătăţire?
6 Care variantă de ecodesign ar trebui aplicată Aplicarea fişelor de evaluare ale programului
produsului? ECODESIGN PILOT pentru a determina
sarcinile la regândirea produsului (v. Capitolul 3)
7 Care sunt aspectele de mediu indicate ale Îmbunătăţirea produsului.
produsului cu care ar trebui să se înceapă?
8 Cum trebuie modificată structura funcţională a Adăugarea de funcţii noi şi/sau modificarea
produsului? funcţiilor produsului de referinţă.
9 În ce mod trebuie generate idei pentru Realizarea unei sesiuni de creativitate

îmbunătăţirea funcţionalităţii produsului?
10 În ce mod trebuie selectată cea mai bună Asamblarea de idei corespunzând fiecărei
variantă a produsului? funcţii a ecoprodusului şi evaluarea lor.
11 Cum arată produsul îmbunătăţit? Îmbunătăţirea continuă a designului,

realizarea de prototipuri şi testări.
12 În ce mod pot fi comunicate pieţei îmbunătăţirile Elaborarea declaraţiei de mediu sau
aduse produsului în ceea ce priveşte protecţia specificarea cerinţelor de mediu autodeclarate.
mediului?
Eco-designul adoptă o abordare integrată a relaţiilor dintre produse / servicii şi mediu : [10]
 Este luat în considerare întreg ciclul de viaţă al produsului / serviciului. Impacturile
asupra mediului ale unui produs nu apar doar în timpul producerii, utilizării sau când
a devenit deşeu, ci de-a lungul întregului ciclu de viaţă. Acest stadiu include extracţia
şi transportul resurselor necesare pentru fabricarea produsului, distribuire, utilizare şi
întreţinere, refolosire şi tratarea deşeurilor.
 Produsul este văzut ca un sistem, toate elementele de care un produs are nevoie pentru
a-şi dezvolta funcţionalitatea (consumabile, ambalaj, reţele de energie) trebuie să fie
luate în considerare.
 Este luată în considerare o abordare pe baza unor criterii multiple. Toate impacturile
de mediu care pot fi generate din sistemul de produse de-a lungul ciclurilor de viaţă,
sunt evaluate pentru a evita schimburile între diferitele categorii de impacturi (resurse
epuizabile, efecte de seră, toxicitate). Această structură integrată facilitează utilizarea
eco-proiectării în combinaţii cu alte procese.
Aplicarea eco-proiectării poate produce beneficii utilizatorului şi societăţii în acelaşi timp
pentru că răspunde la interesul comun de a obţine produse noi, eficiente din perspectiva
economică şi de mediu. Pe lângă acestea eco-designul mai prezintă şi alte caracteristici:
 Fixarea unui set de obiective realiste care să fie îndeplinite treptat pe termen scurt,
mediu sau lung;
 Asigurarea unei “relaţii prietenoase” cu mediul şi prezentarea caracteristicilor de ecoproiectare;
 Perspective asupra “ciclului de viaţă al produselor”, cu scopul de a îmbunătăţi
acţiunile legate de mediu şi informarea despre consecinţele eventualelor impacturi
negative asupra mediului.
Eco-proiectarea este un factor esenţial în strategia comunitară privind politica integrată a
produselor. Ca abordare preventivă, destinată să optimizeze performanţa de mediu a
produselor simultan cu păstrarea calităţilor funcţionale, aceasta oferă noi şi reale posibilităţi
pentru producători, pentru consumatori şi pentru întreaga societate.
Eco-proiectarea se adresează primului stadiu din lanţul de furnizare: stadiul de dezvoltare a
produsului, vizând diminuarea impactului de mediu pe întreg ciclul de viaţă.
Produsele ecologice sunt inovative şi au o acţiune prietenoasă faţă de mediu. O dată ce
proiectarea s-a încheiat şi tehnologiile de fabricaţie au fost stabilite, rămâne o foarte mică
marjă de manevră pentru creşterea eficienţei proceselor şi minimizarea emisiilor acestora. În
plus, cele mai avansate tehnologii de reciclare trebuie să facă faţă cerinţelor definite în faza
de proiectare. Respectarea cadrului legal este obligatorie.
Eco-designul reprezintă încorporarea studiului de mediu în designul şi dezvoltarea produsului
şi serviciilor alături de alte cerinţe importante care sunt deja luate în considerare în procesul
de proiectare (de ex: calitatea, legislaţia, costurile, funcţionalitatea, durabilitatea, economia,
estetica şi aspectele legate de siguranţă şi sănătate.) [12]
2.4 Etapele procesului de eco-concepţie [12, 20]

Integrarea parametrului „mediu”, încă din faza de concepţie a produsului, implică adăugarea
problemelor legate de mediu şi utilizarea de instrumente suplimentare în cadrul diferitelor
etape ale unui proces de concepţie "clasic". [12]
Demersul de a concepe un ecoprodus, care poate fi introdus în categoria produselor inovante
se bazează pe aprofundarea studiilor tehnico-economice de marketing şi de analiză
funcţională. Alegerea nivelului de eco-concepţie la care trebuie să se ajungă trebuie făcută la
începutul etapei de proiectare.
Figura 2.7 Alternative de concepţie [20]
Pentru a integra parametrul „mediu”, este fundamental să se acţioneze încă din faza de
concepţie a produselor (80% din „caracterele dăunătoare” ale produsului sunt determinate în
această etapă) şi, dacă se poate, să se acţioneze cât mai în amonte în procesul de concepţie,
ceea ce constituie un vector pertinent de integrare a dimensiunii de mediu. [20]
În Figura 2.7 se arată că identificarea unor soluţii cât mai ecologice trebuie făcută atunci când
câmpul de alternative este cel mai mare posibil. Cu cât se avansează în proiect cu atât
problemele ce trebuie rezolvate vor deveni mai dificile.
La fiecare schimbare de etapă, o revedere a concepţiei produsului permite alegerea între
numeroasele soluţii posibile (aceasta corespunde nodurilor din figura 2.7). Pe măsură ce
proiectul avansează, libertatea de acţiune se micşorează, numărul de soluţii de concepţie se
reduce şi aria cunoştinţelor referitoare la produs se lărgeşte.
Integrarea parametrului mediu în procesul de concepţie implică o abordare metodologică
deoarece problema fiind complexă şi incertitudinile numeroase, contează ca echipa de proiect
să se bazeze în demersul său pe un suport metodologic de lucru .
Etapele procesului de eco-concepţie - prezentate în figură sunt: [20]
1. Planificarea proiectului [20]
Această fază revine parţial conducerii întreprinderii. Ea nu face parte propriu-zis din fazele
asociate procesului de concepţie clasică deoarece ea presupune o abordare strategică în timp
ce sarcina echipei de concepţie implică mai degrabă o abordare operaţională. Ea este în
schimb bine integrată în procesul de eco-concepţie. Această etapă constă în stabilirea
conceptului de dezvoltare a unui produs permiţând determinarea specificaţiilor sale.
a) Analiza cerinţelor / necesităţilor - Etapă importantă atunci când se doreşte să se
investească într-un nou proiect, conform politicii companiei / întreprinderii. [20]
Departamentul / Serviciul Marketing analizează:
 Care sunt propriile cerinţe / necesităţi?
 Există pentru întreprindere oportunităţi relevate de elaborare a noilor tehnologii?
 Trebuie să se ţină cont de constrângeri viitoare, de ameninţări, conform unor

noi reglementări vizând activităţile sau produsele?
 Care sunt cerinţele / necesităţile generale ale clienţilor?
 produsele actuale - desemnate ca produse de referinţă - corespund cerinţelor?
 Există alte mijloace de a satisface aceste cerinţe / necesităţi?
 Se poate imagina o posibilitate de evoluţie a acestor cerinţe / necesităţi?
 Schimbările radicale ale unui produs au şanse de a fi acceptate?
În termenii eco-concepţiei se va acţiona, la acest nivel de ordin strategic, pentru identificarea

cerinţelor de mediu ale consumatorului.
Principalele întrebări ce trebuie puse sunt următoarele: [20]
 Care sunt tendinţele actuale globale în materie de protecţia mediului?
 Sunt aceste cerinţe / necesităţi mai greu sau mai uşor de identificat?
 Cerinţele sunt satisfăcute de către produsele comercializate de companie/întreprindere
în prezent?
 Cum ar putea evolua aceste cerinţe / necesităţi în următorii 10-20 ani? (viziune
proactivă)
b) Analiza pieţei [20]

Serviciul Marketing va realiza o analiză strategică în raport cu principalii reprezentanţi ai
concurenţei pe care îi va identifica şi cu cerinţele/necesităţile clienţilor:
 Ce strategie au adoptat concurenţii?
 Pe ce pieţe sunt ei stabiliţi?
 Ce produse dezvoltă ei?
 Există cerinţe / necesităţi ale clienţilor pe care produsele concurente nu le satisfac?
Obiectivul acestei analize este de a se poziţiona în raport cu principalii concurenţi pentru a

încerca identificarea oportunităţilor pieţei. În termeni de eco-concepţie, serviciul Marketing
va analiza principalele tendinţe în materie de preocupare de mediu în mod deosebit printre
clienţii săi, reprezentanţii concurenţei şi opinia publică. [20]
În ceea ce priveşte clienţii: [20]
 Care sunt necesităţile clienţilor în materie de mediu?
 Sunt clienţii gata să plătească mai scump pentru produse ecologice?
 Vor accepta clienţii sa plătească o taxă suplimentară pentru produse în vederea
asigurării costului tratării produselor uzate?
 Care sunt criteriile de mediu ce pot permite ameliorarea vânzărilor produselor?
 Acordă clienţii importanţă eco-etichetelor (în ce măsură au ei informaţia necesară şi
suficientă)?
 Care sunt criteriile de mediu utilizate de asociaţiile de consumatori pentru a compara
mai multe produse pe piaţă?
În ceea ce priveşte concurenţa: [20]

 Ce strategii de mediu au adoptat principalii concurenţi identificaţi?
 Pe ce pieţe sunt ei poziţionaţi?
 Care sunt riscurile de a pierde eventuale pieţe unde concurenţii direcţi au luat în
considerare un număr de criterii de mediu pentru produse similare?
 Comercializează concurenţii produse ce poartă etichete eco?
Eco-Benchmarking (H. Brezet).
În ceea ce priveşte opinia publică: [20]
 Cum este percepută noţiunea de "responsabilitate a fabricantului”?
 Care este percepţia opiniei publice faţă de produsele actuale?
 Ce poate opinia publică considera drept criteriu de mediu fundamental şi ce influenţă
poate avea acesta asupra produselor actuale?
 In ce măsură produsele actuale pot participa direct sau indirect la poluarea de mediu?
Pe baza rezultatelor acestor analize, conducerea va caracteriza noul proiect de dezvoltare

evaluând, pe de o parte în extern, oportunităţile şi ameninţările pe care le reprezintă proiectul, iar
pe de altă parte în intern, punctele forte şi punctele slabe în termeni tehnici, economici şi de
mediu.
c) Caracterizarea proiectului [20]
După identificarea principalelor cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească produsul ce
urmează a fi conceput, echipa de management va determina dacă se vor îmbunătăţi
performanţele unui produs existent sau dacă trebuie gândit un produs complet nou.
- Se defineşte ideea produsului.
- Se stabileşte componenţa echipelor (marketing, birou de studii, cumpărări,
metode, producţie, calitate etc.).
- Se fixează bugetul.
- Se stabileşte Diagrama Gantt a proiectului.
În termeni de eco-concepţie, se defineşte proiectul ţinând cont de analizele precedente,

(elaborarea uneia sau a mai multor idei pentru produsul de conceput); Compania /
întreprinderea va alege nivelul de eco-concepţie pe care doreşte să-l atingă, fie nivelul de
reactualizare a produselor sale: un nivel de eco-reconcepţie (nivelul 1 şi 2) sau eco-inovare
(nivelul 3). O astfel de strategie va fi aprofundată în termeni de ţinte (sistem şi criterii de
mediu) conform studiilor realizate în etapa următoare. Echipa constituită a proiectului poate
fi asistată de un expert în eco-concepţie (extern sau intern echipei). [20]
În paralel cu acest demers, este vorba de sensibilizarea personalului faţă de mediu şi în

mod special sensibilizarea echipei proiectului.
Figura 2.8 Integrarea datelor de mediu în procesul de eco-concepţie [20]
La sfârşitul fazei "planificarea proiectului", conducerea întreprinderii şi-a fixat un anumit

număr de obiective generale de atins, resursele necesare (umane şi financiare) şi acţiunile de
angajat. În materie de eco-concepţie proiectul este definit şi echipa poate fi asistată în
măsura în care este posibil de un expert în eco-concepţie. Principalele obiective, în mod
deosebit cele în termeni de mediu, sunt fixate şi nivelul de eco-concepţie de atins (cel care
defineşte tipul de proiect) practic determinat; el va fi confirmat în etapa următoare după
studiile asupra "contextului". În materie de marjă a proiectului, obiectivul principal de atins
este cel de sensibilizare a personalului şi a furnizorilor faţă de mediu pentru ca toţi să poată
participa activ la acest demers. [20]
2. Specificaţiile produsului (Studiul contextului) [20]

Această etapă va consta în identificarea unui anumit număr de cerinţe generale pe care va
trebui să le respecte produsul: acestea sunt cerinţele funcţionale sau specificaţiile care vor
apare în caietul de sarcini funcţional. Se poate vorbi de obiective de concepţie, care pot fi pe
termen scurt sau lung.
a) Specificaţiile de mediu pot face obiectul unui caiet de sarcini specific sau să fie integrate în
caietul de sarcini funcţional. Aceste cerinţe urmează a fi stabilite realizând mai multe studii
"ale contextului" în acelaşi timp de ordin strategic şi operaţional. [20]
b) Studiul pieţei specifice [20]

Acest studiu referitor la clienţi va permite să se decidă asupra domeniului de explorat în
termeni tehnici, nivelul de calitate cerut, scara de preţ de prevăzut şi caracteristicele estetice.
în termeni de eco-concepţie, acest studiu trebuie să asigure identificarea precisă a criteriilor
de mediu de luat în considerare în conceperea produsului: consum energetic mai mic în faza
de utilizare, fără substanţe toxice, concepţie modulară, produs mai uşor etc.
c) Studiul Tehnico-Economic [20]

Acest studiu operaţional va consta în observarea produselor concurente: formă, structură,
materiale utilizate. Un studiu de Benchmarking care trebuie completat cu verificarea
existenţei brevetelor şi realizarea unei analize a BAT.
În intern, este vorba de a identifica "know-how-ul" întreprinderii şi tehnologiile disponibile şi
de a determina gradul de adaptare al personalului.
În termeni de eco-concepţie: [20]

c.1 Studiul produselor concurente:
Studiul de Benchmarking în termeni ecologici - în cazul unei evaluări a impacturilor
de mediu din ciclul de viaţă complet al produselor este realizabil în raport cu criteriile
de concepţie (componente care permit o dezasamblare uşoară, tipuri de conexiuni
utilizate, materiale folosite etc.).
c.2 Studiul produselor actuale:
 Studiul impacturilor de mediu a ceea ce există pe ansamblul ciclului de viaţă
pentru a identifica punctele slabe precum: procedeele tehnice poluante,
substanţele toxice utilizate şi pentru a identifica căile de ameliorare: utilizarea
materialelor mai curate, reducerea consumului de energie, reducerea masei
produsului etc.
 Studiul concepţiei actuale a produselor pentru a le compara cu cele ale
concurenţei şi a identifica posibilităţile de îmbunătăţire a performanţelor:
ameliorarea dezasamblării, reducerea ambalajelor etc.
c.3 Realizarea unei liste a tehnologiilor:

Întrebări: Există alte tehnologii de fabricaţie mai puţin poluante? Sunt altele în studiu?
Care ar putea fi impactul economic şi/sau de mediu al modificării tehnologiilor utilizate?
c.4 Studiul costurilor:
 Costurile actuale de tratare ale produselor la sfârşit de viaţă în funcţie de
costurile de colectare, costurile tehnologiilor disponibile şi aceasta în raport cu
filierele de reciclare existente. Obiectivul este acela de a identifica principalele
cauze ale cheltuielilor pentru a găsi posibilităţile de reducere.
 Riscurile de creştere a costurilor de descărcare (conform reglementărilor), a
costurilor de energie, a costurilor de modificare a procedeelor legate de
interdicţia de utilizare a unei anumite substanţe etc.
d) Studiul Reglementărilor şi Normativelor [20]
Analiza reglementărilor în vigoare (inclusiv de mediu) care se pot aplica la produsul de dezvoltat.
Astfel de studii vor fi realizate de serviciul Marketing ajutat mai ales de serviciul de
Proiectare (pentru studiul tehnic al produselor), serviciul Aprovizionare (pentru
supravegherea tehnologică în materie de tehnici noi de producţie, de elaborare de materiale
mai puţin poluante etc.) şi de serviciul Mediu (pentru supravegherea reglementării şi
normării). Rezultatele acestor studii se vor traduce în cerinţe de luat în considerare în
concepţia viitorului produs, care vor fi listate şi clasate în funcţie de priorităţi. Aceste cerinţe
vor fi în continuare clasificate în funcţie de serviciile şi constrângerile la care va trebui să
răspundă produsul: reglementări, performanţă, cost, calitate, mediu. Acesta este rezultatul
analizei funcţionale a produsului. Specificaţiile sale funcţionale pot fi caracterizate calitativ
şi/sau cantitativ. Nivelul de eco-concepţie şi obiectivele precise de îndeplinit sunt definite.
Se stabileşte politica „mediu – produs” a întreprinderii, derivată din politica produsului

general, cu componentele externe şi interne ale eco-concepţiei clar exprimate. Se pun în
evidenţă două categorii de obiective : pe termen scurt (TS) şi pe termen lung (TL).
La acest nivel al proiectului, frontierele sistemului considerat sunt stabilite, şi anume echipa
se va focaliza pe: [20]
 Ciclul de viaţă complet al produsului: abordare DfE sau LCD,
 Faza ciclului de viaţă: sfârşit de viaţă: de exemplu (abordare DfD sau DfR),
 Un criteriu pe ansamblul ciclului de viaţă al produsului, criteriu ce poate fi
considerat ca pertinent după tipul de activitate al întreprinderii,
 Un criteriu pe o fază a ciclului de viaţă: consumul de energie al produsului în faza de utilizare.
La sfârşitul fazei "specificaţiile produsului", numeroasele studii realizate în special de serviciul

Marketing permit stabilirea unui caiet de sarcini funcţional (CdCF), care conţine o "mapă" de
mediu relativă la sistemul considerat, în mod deosebit pe ce criteriu şi pe ce faze ale ciclului de
viaţă trebuie focalizate cercetările pentru a propune soluții tehnice mai ecologice.
Pot fi stipulate obiective de eco-concepţie precise.

Cele două faze ale procesului de eco-concepţie, planificarea şi specificaţiile, au fost

denumite conceptul "ARPI" (Tabelul 2.5) [20]
Tabelul 2.5 Conceptul "ARPI” asupra definirii proiectului si determinarea
specificaţiilor produsului [20]
Nivel strategic Nivel operaţional
A Analiza Identificarea motoarelor externe si interne Evaluarea de mediu a celui existent
Comunicarea politicii de mediu a întreprinderii Comunicarea rezultatelor de

R Raport
in vederea sensibilizării personalului evaluare a echipei de concepţie
Alegerea unei strategii de eco-conceptie cu Identificarea punctelor de ameliorare

obiective globale de atins (alegerea indicatorilor). Stabilirea obiectivelor precise de
P Prioritate
(Strategie inclusă în strategia de concepţie pentru determinarea
dezvoltare a produsului). specificaţiilor
Stabilirea precisă a planului de acţiune. Concepţia produsului cu ajutorul

I Îmbunătăţire Dezvoltarea sau adaptarea instrumentelor si instrumentelor adecvate utilizate de
metodelor de sprijin pentru echipa proiectului „conceptori” formaţi.
Etapele următoare vor consta într-o abordare progresivă care să transforme exigenţele
funcţionale sau specificaţiile în termeni de cost, de performanţă, de calitate, de securitate şi
de mediu în parametrii precişi de concepţie a produsului: dimensiuni, formă, materiale,
componente etc. Procesul este iterativ în sensul că la trecerea de la o etapă la alta, revizuirea
concepţiei permite autorizarea sau neautorizarea continuării procesului pe calea aleasă şi
acest lucru se face evaluând dacă obiectivele fixate pot sau nu pot fi îndeplinite.
3. Elaborarea conceptelor [20]
Aceasta fază constă în propunerea de concepte inovative sau ameliorate în termeni de mediu, în
termeni tehnici, care trebuie sa răspundă specificaţiilor caietului de sarcini funcţional CdCF.
Echipa proiectului organizează şedinţe de brainstorming sau de creativitate pentru a face mai
multe propuneri. Munca în echipă va fi deci focalizată pe cercetarea conceptelor tehnologice,
care asociate vor conduce la propunerea de concepte de produse. Procesul este marcat de
cercetări divergente cu o multitudine de soluţii, care în urma efectuării diverselor analize
tehnico-economice (revizuiri de concepţie) converg către soluţii previzibile. Sunt prevăzute
mai multe planuri tehnice şi machete ale produsului. Această noţiune de divergenţă în
cercetare şi de convergenţă către soluţii previzibile se va regăsi în fiecare etapă a procesului.
În termeni de eco-concepţie, expertul desemnat joacă rol de consilier în căutarea de
alternative de concepţie în favoarea mediului susţinând ca aceste soluţii să fie studiate apoi în
termeni de fezabilitate. Se vor alege mai multe soluţii care vor fi supuse evaluării în termeni
tehnico-economici şi de mediu. Listele de verificare adecvate pot permite expertului să
elimine anumite concepte cu soluţii prea îndepărtate de obiectivele de mediu vizate şi să
valideze alte concepte avute în vedere pentru etapa următoare. O atenţie specială trebuie
acordată faptului că exigenţele de mediu nu trebuie în nici un caz respectate în dauna altor
exigenţe. Trebuie realizat un compromis.
La sfârşitul fazei "elaborarea conceptelor", se reţin mai multe concepte de produs. Cu ocazia
revizuirii concepţiei produsului, o listă de verificări de mediu va permite expertului să
valideze anumite alegeri de soluţii ce permit respectarea obiectivelor de eco-concepţie fixate
anterior, fără a fi însă neglijate celelalte obiective ale concepţiei.
Se elimină soluţiile care nu răspund exigenţelor funcţionale.
4. Concepţia preliminară [20]

În acest stadiu, soluţiile alese anterior, se îndreaptă către noi şedinţe de creativitate.
Principalele elemente ale produsului sunt determinate (desenul pieselor în special) şi
organizate după mai multe arhitecturi potenţiale: pot fi luate în considerare mai multe legături
şi conexiuni ale elementelor.
In termeni de eco-concepţie, rezultatele studiului a ceea ce există (concepţie, mediu) şi a
benchmarking-ului vor ajuta la propunerea a mai multor arhitecturi ale produsului, care pot permite
o dezasamblare mai uşoară, mai puţine conexiuni, o mai mică diversitate a materialelor etc.
Alternativele posibile sunt evaluate pe prototipuri mai elaborate, apoi reţinute sau abandonate.
La sfârşitul fazei "concepţie preliminară", alegerea arhitecturii produsului este efectuată şi
aceasta după ce s-a verificat atingerea maximului de obiective vizate, inclusiv a obiectivelor de
mediu referitoare la reducerea consumului de energie a produsului, a unei optimizări a
dezasamblării sale etc. Principalele componente ale produsului sunt cunoscute. O revizuire a
concepţiei a permis validarea alegerii dintre mai multe arhitecturi posibile.
Se poate efectua o evaluare de mediu conform fazei de concepţie şi/sau a impacturilor
potenţiale pentru a valida sau nu alegerea. În cazul unei invalidări majore trebuie avute în
vedere noi soluţii (reîntoarcerea la începutul acestei etape sau la etapa precedentă).
5. Concepţia detaliată [20]

Această fază descrie complet produsul: forma, dimensiunea, arhitectura, elementele
componente, materialele etc. (Poate fi elaborat un prototip funcţional al produsului final.)
În termeni de mediu, este prevăzută o evaluare aprofundată a impacturilor; acest studiu va fi
mai precis decât în etapa precedentă deoarece produsul este complet definit. Se verifică dacă
problemele identificate la produsul de referinţă existent au fost soluţionate.
Validarea de către echipa de management se face pe baza aprobării expertului în eco-
concepţie şi a şefului de proiect după studierea rezultatelor analizei de mediu; vor putea fi
utilizate liste de verificări de mediu şi instrumente de evaluare mai elaborate.
Această validare permite finalizarea fazei de concepţie a produsului.
La sfârşitul fazei "concepţie detaliată", este finalizat prototipul funcţional al produsului.

Validarea cu ocazia revizuirii concepţiei are la bază acordul de la expertul în eco-concepţie
după verificarea rezultatelor analizei de mediu. Acordul Conducerii permite continuarea
fazei de dezvoltare.
6 / 7 / 8 Dezvoltare, industrializare, comercializare [20]

Faza de dezvoltare va consta în difuzarea desenelor diferitelor componente, comanda utilajelor, studiul
mijloacelor de montaj, comanda pieselor tip, încercările de montaj ale produsului etc.
In termeni de eco-concepţie, integrarea datelor de mediu se va face în modul următor: [20]
6 / 7 Dezvoltare / industrializare [20]
Este vorba de reducerea impacturilor de mediu potenţiale datorate procedeelor de fabricaţie,
optimizarea logisticii (sistem de distribuţie) şi ameliorarea comportamentului de mediu al
furnizorilor: adăugarea unui paragraf referitor la mediu în caietul de sarcini trimis
furnizorilor, contribuie o dată în plus la sensibilizarea lor faţă de mediu şi progresiv îi
constrânge la a ţine cont de acesta în activităţile lor.
Este posibil să se constate, în cursul industrializării, ecarturi neaşteptate faţă de obiectivele de
concepţie, probleme de mediu etc. În acest caz trebuie gândită o acţiune de corecţie retroactivă
asupra procesului de concepţie (în special în faza de concepţie preliminară sau detaliată).
8. Comercializare [20]
Produsul fabricat este introdus pe piaţă. Este vorba de a ajuta serviciul Marketing şi Agenţii
Comerciali să facă comunicări referitoare la caracteristicile de mediu ale produsului, pe calea
argumentărilor, a cifrelor cheie (rezultatele studiului de mediu al produsului la sfârşitul
procesului de concepţie de exemplu), suporturi ad-hoc de comunicare în funcţie de piaţa vizată.
9. Retururi de experienţă [20]
S-a dorit considerarea acestei etape în modelul de proces deoarece aceste retururi după
comercializarea produsului, în cursul vieţii / la sfârşitul duratei de viaţă, sunt esenţiale în
procesul de îmbunătăţire a performanţelor.
S-a evocat mai sus posibilitatea de a evalua impacturile reale ale produsului asupra mediului
şi măsurarea distanţei faţă de cele care au fost presupuse în cursul procesului de concepţie.
Acest studiu poate permite rectificarea unui produs sau prevederea unei ameliorări asupra
proiectului de reconcepţie viitoare (o nouă versiune a produsului de exemplu).
Concret, acest retur de experienţă se poate face prin intermediul comercianţilor, serviciilor de
marketing, calitate post-vânzare (daca există), care centralizează remarcile, cerinţele şi
nemulțumirile clienţilor sau actorilor fazei de "sfârşit de viaţă".
CAPITOLUL 3
PROGRAME UTILIZATE ÎN ECO-PROIECTARE
3.1. ECODESIGN
Eco-Design este un concept care ia în considerare cerinţele ecologice în proiectarea
produselor. În acest fel, compatibilitatea ecologică va fi asigurată pe toată durata de viaţă a
produsului respectiv.
Impactul asupra mediului înconjurător poate fi diminuat prin optimizarea produsului în faza
de proiectare. Optimizarea nu contribuie doar la protecţia mediului înconjurător, ea
facilitează în acelaşi timp reducerea costurilor şi asigură o creştere a eficienţei şi a avantajelor
competitive.
Beneficiile obţinute prin Eco-Design [44]
 Succesul afacerii
 Avantaje economice
 Aspecte legate de marketing
De ce accent pe eco-proiectare ? [12]

Abordarea tradiţională în domeniul protecţiei mediului are în vedere prevenirea poluării şi
managementul deşeurilor, dar aceste strategii vizează doar minimizarea impactului potenţial
de mediu, fără a se lua în considerare proiectarea produselor.
Eco-proiectarea se adresează primului stadiu din lanţul de furnizare: stadiul de dezvoltare a
produsului. Noul concept vizează “diminuarea impactului de mediu din produs şi din procesul
de producţie”. Deşi în sine proiectarea este un proces “curat”, ea este cea care determină
majoritatea elementelor de impact de mediu al produsului. O dată ce proiectarea s-a încheiat şi
tehnologiile de fabricaţie au fost stabilite, rămâne o foarte mică marjă de manevră pentru
creşterea eficienţei proceselor şi minimizarea emisiilor acestora. In plus, cele mai avansate
tehnologii de reciclare trebuie să facă faţă cerinţelor definite în faza de proiectare.
Este foarte importantă luarea în considerare a aspectelor economice şi de mediu încă din faza
de proiectare a produsului deoarece circa 80% din impactul de mediu al produsului se poate
determina în această etapă. De asemenea, se pot face aprecieri şi în ceea ce priveşte costurile
pentru întregul ciclu de viaţă al produsului.
Stabilirea tipului de produs şi modalităţile de îmbunătăţire în ceea ce priveşte impactul asupra
mediului se realizează cu ajutorul softului ECODESIGN. [47]
Figura 3.1 ECODESIGN – Pilot [47]

Cu ajutorul programului ECODESIGN se întocmeşte Fişa de analiză a impactului asupra
mediului, conform tipului de produs (Figura 3.1)
http://www.ecodesign.at/pilot/ONLINE/ENGLISH/PDS/INDEX.HTM
- Descrierea produsului (A-E)
- Fişa produsului (A-E)
Produs de tip A – Produs cu un consum mare de materii prime

Produsul conţine o proporţie importantă de materiale care au un impact semnificativ asupra
mediului. De asemenea, consumul de energie pentru obţinerea materiilor prime depăşeşte
consumul de energie din fazele ulterioare ale cilului de viaţă al produsului. (Produse
caracteristice: calculatoare)
Produs de tip B - Produs cu impact puternic asupra mediului în faza de fabricaţie
Efectul cel mai important asupra mediului apare în timpul prelucrării materiilor prime în
fazele de fabricaţie. Consumul de energie şi de materii prime în timpul produsului de
fabricaţie reprezintă componenta principală a impactului global al produsului asupra
mediului. ((Produse caracteristice: mobilă)
Produs de tip C – Produs cu impact semnificativ asupra mediului în faza de transport

Produsul necesită transport pe distanţe lungi între producător şi utilizator. În prezent,
distribuţia nu utilizează în mod ecologic mijloacele de transport (feroviar, maritim etc.).
Produsul necesită o cantitate mare de material pentru ambalare. (Produse caracteristice:
produse care necesită ambalaje speciale şi care sunt transportate pe distanţe mari)
Produs de tip D - Produs cu impact puternic în faza de utilizare
Impactul asupra mediului din timpul utilizării domină impactul global asupra mediului.
Impactul de mediu se defineşte pe parcursul perioadei de utilizare prin consum de materiale
şi/sau energie sau prin producerea de deşeuri. (Produse caracteristice: maşini de spălat – cu
utilizare intensivă etc.)
Produs de tip E – Produse a căror eliminare generează impacturi importante.
Impactul global asupra mediului este datorat, în mare parte, fazei de eliminare a produsului.
Principalele efecte asupra mediului apar la eliminarea substanţelor periculoase. (Produse
caracteristice: baterii, produse care conţin substanţe toxice etc.)
3.2. BILAN PRODUIT

Circa 70% din contribuţia la efectul de seră se poate imputa produselor pe care le
consumăm : procesului de fabricaţie, distribuţie şi ieşire din uz la « sfârşitul vieţii ». A
produce şi a consuma produse care au un impact mai mic supra mediului a devenit una
dintre preocupările majore la nivel mondial.
Eticheta ecologică europeană reprezintă un simbol grafic însoţit de un scurt text descriptiv,
aplicat pe produs, ambalaj, într-o broşură sau în alt document informativ care însoţeşte
produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei tipuri de impact asupra
mediului. Aceste informaţii sunt deosebit de importante în procesul de orientare a
consumatorilor în susţinerea unui consum responsabil.
Din punctul de vedere al producătorilor, îmbunătăţirea calităţilor ecologice ale unui produs
necesită o primă etapă de caracterizare : Bilan Produit ® a fost conceput de ADME pentru a
permite întreprinderilor să evalueze uşor, rapid şi într-o manieră autonomă impactul asupra
mediului pentru produsele lor.
Bilan Produit ® propus de ADEME rămâne unul dintre puţinele programe gratuite pentru
evaluarea calităţii ecologice a produselor. Este un program simplu care permite
cuantificarea impacturilor asupra mediului pentru un produs (sau un serviciu) de-a lungul
întregului său ciclu de viaţă : de la fabricaţie până la eliminarea la sfârşitul vieţii.
Bilan Produit ® este destinat întreprinderilor din toate sectoarele de activitate. Este
disponibil pe site-ul ADEME. [48]
Prezentarea Programului: BILAN PRODUIT 2008
A. Metodologie (figura 3.2)

1. „Charger une BdD” - Încărcarea
bazei de date;
2. „Ouvrir fichier” - Deschidere fişier
această opţiune permite încărcarea
unei variante de rezervă. Numai
descrierea produsului este încărcată,
rezultatele trebuie să fie recalculate,
făcând click pe butonul corespunzător
de pe foaia “Rćsultats”.
Figura 3.2 Fişa - Metodologie
3. „Nouveau cas” - Făcând click pe acest buton se va reiniţializa tot programul. Singura
informaţie stocată va fi numele proiectului.
4. Cadrul “Description”- oferă primele informaţii despre elementele proiectului. Trebuie
completate câmpurile “Project” şi “Cas”.
B. Unitatea Funcţională
În această fişă de calcul se defineşte Coeficientul Unităţii Funcţionale (CUF) pentru produsul
analizat. (figura 3.3)
Figura 3.3 Fişa - Unitatea funcţională a produsului

C. Faza de Producţie
Această fişă de calcul va găzdui prima parte a descrierii produsului. (Figura 3.4)
Figura 3.4 Fişa - Faza de producţie

1. „Insérer composant” - permite adăugarea unui element în tabelul corespunzător produsului.
2. „Effacer sélection” - permite ştergerea unei zone selectate.
3. „Enregistrer” - cu aceasta etapă se începe procesul de analiză (conţinutul este prezentat
sub forma unei foi Excel).
Butonul “Insérer composant”- oferă acces la baza de date. (Figura 3.5)
Figura 3.5 Baza de date - Listă de materiale

D. Faza de transport – procedura este asemănătoare cu cea prezentată la Faza de producţie.
De fiecare dată când este selectat un modul care

utilizează această unitate, un “Asistent” va facilita
calculul . (Figura 3.6)
Figura 3.6 Asistent pentru calcularea masei

E. Faza de Utilizare
Fişa de calcul a impacturilor la utilizare este asemănătoare cu cea de la faza de producţie. În
figura 3.7 este prezentat un exemplu.
Figura 3.7 Faza „Utilizare”

F. Faza “sfârşitul duratei de viaţă a produsului“
În această etapă se alege scenariul pentru etapa corespunzătoare sfârşitului de viaţă al
produsului. (Figura 3.8)
Figura 3.8 Prezentarea fişei de calcul a fazei ”sfârşitul duratei de viaţă a produsului”
Butonul “Choix de la fin de vie” prezintă meniul

de selecţie pentru ciclul de viaţă. (Figura 3.9)
Fiecare scenariu corespunde unui model, oferind
rate diferite de reciclare, incinerare, depozitare de
deşeuri în funcţie de materialele folosite la
realizarea produsului studiat.
Figura 3.9 Alegerea scenariului pentru ”sfârşitul duratei de viaţă a produsului”.

În figurile 3.10 şi 3.11 sunt prezentate o parte dintre rezultatele obţinute la aplicarea
programului Bilan_Produit 2008 pentru un produs electrocasnic.
Figura 3.10 Reprezentarea grafică a impactului pe ciclul de viaţă al produsului
Figura 3.11 Reprezentarea grafică a impactului pe subansamble

CAPITOLUL 4
REUŞITĂ ŞI RISC ÎN PROCESUL DE ECO-CONCEPŢIE
4.1. Axele strategice ale procesului de eco-concepţie [20]

Principiile de bază la adoptarea unei strategii de eco-concepţie:
A. Protecţia resurselor
Obiectiv: Reducerea cantităţii de resurse necesare fabricării unui produs.
B. Prevenirea deşeurilor
Obiectiv: Reducerea poluanţilor şi a impacturilor asupra mediului produse de un produs pe
tot parcursul ciclului de viaţă.
C. Optimizarea performanţelor produsului
Obiectiv: Ameliorarea funcţiilor, a performanţelor şi a duratei de utilizare a produsului, fără a
creşte potenţialele impacturi ecologice pe ansamblul ciclului de viaţă.
Plecând de la principiile de bază şi în funcţie de strategia pe termen scurt, mediu şi lung a
companiei se stabilesc axele strategice.
 In faza de pre-fabricare: utilizarea de materiale reciclate, de materiale mai puţin
consumatoare de energie;
 In faza de fabricare: utilizarea de procedee care necesită mai puţine materiale;
 In faza de distribuţie - transport: diminuarea volumului şi a greutăţii, utilizarea de
materiale reciclate pentru ambalaje etc.;
 In faza de utilizare: mai puţin consum de energie, creşterea duratei de viaţă,
întreţinere mai uşoară;
 In faza sfârşitului de viaţă: dezasamblare uşoară, recuperarea materialelor etc.
În literatura de specialitate se descriu mai multe axe strategice de concepţie clasate după patru
abordări: (1) referitoare la materiale, (2) referitoare la producţia, distribuirea şi utilizarea
produsului, (3) referitoare la sfârşitul duratei de viaţă şi la noţiunea de durabilitate,
(4) referitoare la un nou concept de dezvoltare.
În tabelul 4.1 este prezentată legătura dintre axele strategice şi principalele principii, plecând
de la metodele utilizate în procesul de eco-concepţie. [20]
Tabel 4.1 Axe strategice în procesul de eco-concepţie [20]

Principii generale
Axe strategice ale procesului de eco-concepţiei
Optimizarea
Mijloacele de acţiune Conservarea Prevenirea
serviciului
resurselor deşeurilor
efectuat
(1) Alegerea materialelor cu impact scăzut
Folosirea materialelor „curate” V V
Consum redus de energie V V
Folosirea materialelor reciclabile V
Folosirea materialelor parţial sau total reciclate V
(1) Reducerea numărului de materiale
Reducerea masei produselor şi a ambalajelor V
Reducerea volumului produselor şi al ambalajelor V
(2 ) Optimizarea tehnicilor de producţie
Alegerea tehnicilor alternative de producţie V V
Reducerea numărului de etape de producţie V
Minimizarea consumului de energie V V
Reducerea cantitatii de deşeuri V
Reducerea producerii de consumabile V V
(2) Optimizarea distribuţiei
Folosirea ambalajelor „curate” / reutilizabile V V
Consum redus de energie în faza de transport V V
Alegerea unei logistici mai eficace (ex. distanţe reduse) V
(2) Reducerea impacturilor în timpul utilizării
Reducerea consumului de energie V
Alegerea unei surse de „energie curate” V
Reducerea cantităţii de consumabile necesare V
Utilizarea de „consumabile curate” V

Fără deşeuri de energie sau de consumabile V
(3) Optimizarea duratei de viaţă iniţiale
Creşterea durabilităţii şi fiabilităţii produsului V V
Întreţinere uşoară V V
Concepţia unei structuri de produs modular V V
Concepţie clasică V V
Utilizarea noilor tehnologii V V
O legătură puternică utilizator - produs V V
(3) Optimizarea sfârşitului de viaţă
Posibilitate de reutilizare a produsului sau a anumitor

V
componente
Posibilitate de refabricare V
Reciclarea materialelor V
Incinerare „curată” (fără riscuri de emanaţii toxice) V
(4) Un concept nou de dezvoltare
Utilizare partajată a produsului V
Integrarea funcţiilor suplimentare V
Optimizarea funcţională a produsului V
Alegerea axelor şi a metodelor de acţiune depinde de domeniul de activitate, de evoluţia

pieţei, de politica de dezvoltare etc.
4.2. Instrumente utilizate într-un proces de eco-concepţie [20]

Instrumentele utilizate în elaborarea unui produs sunt specifice etapei procesului de concepţie
în care, de o importanţă deosebită în luarea deciziilor, este studierea întregului ciclu de viaţă
al produsului.
În derularea unui proces de eco-concepţie se pot utiliza simultan sau succesiv mai multe
tipuri de instrumente: instrumente clasice, instrumente de calitate precum QFD (Quality
Function Deployment), instrumente de tip organizaţional pilotate de serviciul de marketing
de-a lungul proiectului şi AMDEC (Analyse des Modes de Defaillance, de leurs Effets et de
leur Criticité).
QFD este un instrument organizaţional care ţine seama, de-a lungul tuturor fazelor de
dezvoltare, de cerinţele clientului - de la identificarea până la traducerea fidelă şi de o manieră
concentrată, concretă, obiectivă, riguroasă, sistematică şi disciplinată a aşteptărilor clienţilor.
Metodele utilizate presupun 5 etape: [20]

1. studiu de piaţă (aşteptările clienţilor, lista clară de exigenţe, exhaustivă şi ierarhizată);
2. definirea produsului (analiza funcţională; funcţiuni de serviciu; Cine?; Cum?; Câte?);
3. definirea componentelor (specificaţiile tehnice ale produsului);
4. definirea procesului (mijloace şi metode de muncă în cursul fabricaţiei);
5. organizarea producţiei.
Principalele servicii care se ocupă cu dezvoltarea de produs au ca bază munca în echipă.
AMDEC este o metodă riguroasă şi preventivă vizând inventarierea, apoi evaluarea,
potenţialelor defecte care pot să apară în timpul funcţionării produsului. Activitatea se
derulează în echipe permiţând ierarhizarea cauzelor care conduc la apariţia unor potenţiale
probleme şi este urmată de luarea unei decizii care conduce la acţiunile ce trebuie întreprinse.
Aceste instrumente, QFD şi AMDEC, pot fi utilizate integrând componenta de mediu:
exigenţele de mediu ale clienţilor pentru QFD şi riscurile de mediu prevăzute pentru
AMDEC. Mai multe echipe de cercetare au elaborat câteva piste pentru a extinde utilizarea
acestor instrumente clasice într-o abordare de mediu: : [20]
 QEFD - Quality and Environment Function Deployment (modelul danez): metoda QFD în
cursul căreia se utilizează rezultatele ACV-ului pentru ameliorarea poziţiei produsului pe piaţă;
 EOD - Environmental Objective Deployment (modelul suedez): model inspirat din
matricea ”casa calităţii” a metodei QFD; Se analizează corelaţia între criteriile de mediu şi
produse pentru a identifica cele mai bune criterii de eco-concepţie de luat în considerare.
 EIFA - Environmental Impact and Factor Analysis (modelul californian): model bazat
pe metoda FMEA (Failure Mode and Effect Analysis), metoda practic echivalentă cu
AMDEC. Prin aceasta metodă se identifică potenţialele pericole pentru mediu produse
de componentele individuale sau grupe componente în cazul unui mod de concepţie dat.
 Environmental FMEA sau E-FMEA (model suedez): modelul care identifică şi
evaluează potenţialele impacturi de mediu ale produsului într-o abordare a ciclului de
viaţă şi aceasta pentru a preveni eventualele probleme de mediu.
În tabelul 4.2 sunt prezentate principalele instrumente şi potenţialii utilizatori. : [20]

Tabelul 4.2. Instrumente şi potenţiali utilizatori [20]

Actori
Instrument Tip Echipa Serv Expert

Echipa
de de în eco- Conceptori Cumpărători
marketing
proiect mediu concepţie
ACV complet X
ACV simplificat X X
Evaluare
Metoda eco- cantitativa
X X
indicatorilor
Analiza de cost X X
Abordare
X X
matriciala
Evaluare bazata
X
pe reglementare
Evaluare
Indice ecologic calitativă X
Eco-compas X X
Check-list 1 X X
Lista de materiale X
Norme X X
Linii de ghidare X X
Check-list 2 X X
Lista de materiale X X
Ameliorare
Ghid X X
Programe dedicate X X X
Instrument
X
organizaţional
Eco-proiectare Sensibilizare X
Matricea Eco-portofoliu Strategic X
Declaraţia de mediu
X
pentru produs
ECMA TR / 70 X X
Comunicare
Raport de mediu X
Rezultatele evaluării X
Trebuie subliniată necesitatea identificării, înainte de utilizarea instrumentului, a actorilor

implicaţi şi aceasta în raport cu cunoştinţele cerute şi modul de exploatare a rezultatelor. De
asemenea, conform tipului şi a necesarului de informaţii referitoare la produs aceste
instrumente se vor putea utiliza în anumite etape ale procesului de concepţie. [20]
4.3. Sarcinile principale ale procesului de eco-concepţie : [20]

Anchete pentru stabilirea contextului
Înainte de demararea propriu-zisă a proiectului de eco-concepţie, trebuie parcurşi paşii
concepţiei clasice - trebuie cunoscută piaţa şi se face o analiză a concurenţei încercând să se
identifice problemele legate de mediu. Se face o evaluare a competenţelor pentru a se decide
dacă se impun resurse suplimentare (de exemplu un consultant extern).
Măsuri pentru identificarea oportunităţilor şi a beneficiile economice
Măsurile întreprinse vor permite, încă din faza de proiectare, identificarea oportunităţilor şi a
beneficiilor economice în raport cu produsele existente pe piaţă, luând în considerare evoluţia
reglementărilor.
Motivarea personalului
Personalul trebuie să cunoască mizele eco-concepţiei pentru a se dedica proiectului. Este una
dintre sarcinile cele mai importante, deoarece nu sunt suficiente reuniunile de sensibilizare.
Angajaţii au nevoie de lucruri concrete (obiective clare şi precise), exemple de bună practică
şi participare la grupuri de lucru.
Punerea în practică
După constituirea echipei proiectului şi stabilirea obiectivelor de mediu, trebuie acţionat
pentru derularea procesului de creare a produsului. La integrarea datelor de mediu trebuie să
se utilizeze instrumentele adaptate la tipul de întreprindere / proces / produs.
Diseminarea abordării eco-concepţiei în cadrul organizaţiei
Procesul de diseminare este deosebit de important pentru echipa de proiect.
4.4. Factori de reuşită
Studiile de specialitate asupra contextului organizaţional în care este abordată eco-concepţia,
subliniază că principalii factori de reuşită sunt: : [20]
- Motivarea echipei de lucru şi a conducerii întreprinderii este esenţială în procesul de
eco-concepţie. O abordare organizaţională top-down este importantă: conducerea fiind
puternic sensibilizată şi implicată conferă bazele unei „eco-culturi” de ansamblu pentru
motivarea personalului.
- Lucrul în echipă: Cele mai bune rezultate se obţin în cazul echipelor pluridisciplinare
care conţin reprezentanţi din diferite departamente şi chiar parteneri externi (furnizori,
reciclatori).
- Apropierea de mecanismele clasice de concepţie: Stabilirea rolurilor în echipă se face
luând în considerare expertiza fiecărui membru/specialist.
- Prezentarea exemplelor de bună practică. Obiectivul progresului în eco-concepţie este

îmbunătăţirea continuă. Se utilizează tehnicile moderne de comunicare organizaţională.
Membrii echipei proiectului trebuie să fie motivaţi, inclusiv prin prezentarea exemplelor
de bună practică. (proiecte care au reuşit - în termeni de imagine de marcă ameliorată, de
creştere a vânzărilor etc.).
- Utilizarea instrumentelor de eco-concepţie şi corelarea acestora cu rezolvarea
problemelor cotidiene: Membrii echipei proiectului trebuie sensibilizaţi la ameliorarea
problemelor de mediu şi în afara companiei, în sarcinile lor cotidiene prin utilizarea unor
instrumente simple şi eficiente.
- Sprijinul unui expert în eco-concepţie: În echipa de proiectare este importantă activitatea
unui expert în eco-concepţie.
Abordarea eco-concepţiei trebuie să fie globală, structurată şi pragmatică.
4.5. Riscuri în procesul de eco-concepţie
Conform H-J Bullinger, principalele probleme întâlnite de o echipă de concepţie sunt
prezentate în tabelul 4.3. [20]
Tabelul 4.3 Probleme întâlnite de echipele de concepţie [20]
În intern
Materiale Baza de date insuficienta referitoare la materiile prime si materialele reciclate
Procedee Informaţii insuficiente asupra procedeelor de dezasamblare
Produs Reconcepţie orientata asupra protectiei mediului redusa/imposibila

Specificaţii stricte ale clientului
Grad de libertate redus al specialistului de concepţie
Imposibilitatea suprimarii substanţelor toxice
Costuri Creşterea costurilor din cauza masurilor de protecţie a mediului
Organizare Adaptare dificila a procedurilor si a structurilor departamentului de concepţie

Lipsa de norme si linii directoare
Metode Lipsa metodelor si instrumentelor de evaluare

Lipsa unei legături cu bazele de date (clasice)
Nici o regula stabilita/impusa
În extern
Piaţă Posibilitatea scăderii vânzărilor din cauza preturilor mai ridicate in cazul produselor verzi
Economie Inexistenta sau slaba dezvoltare a structurilor economice specifice activităţilor de reciclare
ecologica
Reglementare Lipsa sau insuficienta dezvoltare a structurii legislative

Lipsa unei cooperări internaţionale
Sustenabilitate Dificultăţi în a prevedea viitoarele dezvoltări ale pieţelor şi tehnologiilor

Studiile din literatura de specialitate prezintă principalele obstacole care se constituie într-o
potenţială frână în eco-dezvoltarea unui produs şi care pot conduce chiar la eşec: [20]
- Lipsa de know-how şi de cunoştinţe asupra mediului din partea personalului implicat în
proiect.
- Numeroase incertitudini legate de: viziunea şi strategia pe termen mediu şi lung, de
numărul actorilor implicaţi (cine trebuie implicat din întreprindere şi cine din exterior?),
de tehnicile de punere în practică (ce tehnici de tratare - de exemplu - există pe termen
scurt, dar pe termen lung?), de evoluţia foarte rapidă a reglementărilor.
- Neînţelegerea anumitor mize, ca respectarea reglementărilor sau reducerea costurilor în
intern şi oportunităţile concurenţiale sau o ameliorare a imaginii de marcă a întreprinderii
în extern.
- Existența unui număr mare de instrumente şi metode de lucru
- Existenţa unui număr redus de norme
CAPITOUL 5
APLICAREA SR EN ISO 14001 LA STABILIREA CERINȚELOR DE BAZĂ ÎN
IMPLEMENTAREA UNUI SISTEM DE MANAGEMENT DE MEDIU (SMM)
5.1. SMM – Prezentare generală

Organizaţiile întreprind acţiuni în domeniul protecţiei mediului în scopul evaluării
performanţelor de mediu. Pentru a fi eficiente, aceste acţiuni trebuie realizate în cadrul unui
sistem structurat de management, integrat în ansamblul activităţilor de management.
Succesul sistemului depinde de angajamentul asumat la toate nivelurile şi funcţiile
organizaţiei, în special, la nivelul cel mai înalt al conducerii organizaţiei. Un sistem de acest
tip permite unei organizaţii să stabilească şi să evalueze eficienţa procedurilor pentru
elaborarea politicii de mediu şi a obiectivelor sale de mediu, să obţină conformitatea cu
acestea şi să o demonstreze părţilor interesate. Scopul general al prezentului standard
internaţional este de a susţine protecţia mediului şi de a preveni poluarea, în echilibru cu
necesităţile socio-economice. De menţionat este faptul că pot fi abordate mai multe cerinţe
care pot fi reconsiderate în orice moment.
Integrarea problemelor legate de mediu în cadrul sistemului de management general al
organizaţiei poate contribui la implementarea efectivă a sistemului de management de mediu,
precum şi la eficientizarea şi clarificarea atribuţiilor.
Organizaţia trebuie să stabilească, să documenteze, să implementeze, să menţină şi să
îmbunătăţească în mod continuu sistemul de management de mediu în conformitate cu
cerinţele acestui standard internaţional şi să determine modul în care va îndeplini aceste
cerinţe.
Managementul mediului implică luarea în considerare globală a protecţiei mediului în cadrul
deciziilor şi a proiectelor unei întreprinderi. Analizarea impacturilor datorate activităţilor
întreprinderii devine parte integrantă a preocupărilor organizaţiei, la fel ca şi aspectele
financiare sau tehnice. Managementul mediului depăşeşte o simplă urmărire a conformităţii
cu reglementările în vigoare, reprezintă o formă de stăpânire şi de anticipare a cerinţelor,
destinate să transforme o constrângere în atuu concurenţial.
Managementul de mediu vizează: funcţionarea sau organizarea unei întreprinderi (metode sau
mijloace pentru îmbunătăţirea gestionării problemelor de mediu şi conducerea organizaţiei);
procesele, produsele sau serviciile dintr-o întreprindere.
Sistemul de management de mediu permite unei organizaţii: [15, 34]
- să stabilească o politică de mediu corespunzătoare;
- să identifice aspectele de mediu care rezultă din activităţile, produsele sau serviciile
existente, anterioare sau planificate, pentru a determina impactul semnificativ asupra
mediului;
- să identifice reglementările şi prevederile legale relevante;

- să identifice şi să fixeze obiective generale şi obiective specifice de mediu;
- să stabilească o structură şi unul sau mai multe programe pentru a pune în practică
politica şi pentru a atinge obiectivele de mediu fixate;
- să faciliteze activităţile de tipul: planificare, control, monitorizare, acţiuni corective ,
audit şi analiză; pentru a se asigura că politica de mediu este respectată şi sistemul de
management de mediu rămâne corespunzător;
- să fie capabilă să se adapteze la schimbări.
Standardul stabileşte cerinţele pentru un sistem de management de mediu. Acesta a fost
elaborat pentru a putea fi aplicat tuturor organizaţiilor, de orice tip şi mărime şi de a fi adaptat
diverselor condiţii geografice, culturale şi sociale.
În esenţă, un SMM răspunde abordării cunoscute managementului calităţii şi anume:
Planifică, Execută, Verifică, Îmbunătăţeşte.
SMM, este deci un instrument de identificare şi rezolvare a problemelor, care poate fi
implementat într-o companie în diferite modalităţi, depinzând de condiţiile specifice.
Funcţionarea unui SMM implică respectarea unor principii cheie. Dacă dorim să prezentăm
pe scurt ideea de bază a unui SMM, se poate spune că este vorba despre asocierea dintre o
bună cunoaştere a întreprinderii (rezultate în urma analizei de mediu) şi un management
voluntar (politica de mediu) pentru a stabili obiectivele cărora le sunt asociate mijloacele (un
program în care sunt specificate datele şi resursele).
Întreprinderile abordează SMM într-o manieră voluntară. Dacă întreprinderile doresc să
obţină certificarea şi deci recunoaşterea de către o terţă parte trebuie să respecte 6 principii.
Principiile cheie corespund unei structuri care se desfăşoară în patru etape. Structura unui
SMM se bazează pe logica utilizată în managementul calităţii, care a fost definită în anii ’50
de economistul american Deming. Este un proces care se desfăşoară în patru mari etape,
cunoscut şi sub numele P.D.C.A. (Plan-Do-Check-Act).
P.D.C.A. este un proces continuu, repetabil, care permite unei organizaţii să-şi stabilească, să-şi
implementeze şi să-şi menţină politica de mediu, având la bază angajamentul managementului
la cel mai înalt nivel faţă de sistemul de management de mediu. [37]
Această interpretare subliniază ideea de buclă, care antrenează o îmbunătăţire continuă a
performanţei sistemului de management de mediu.
Pentru a construi un SMM de succes, organizaţia trebuie să înceapă cu obţinerea
angajamentului, la cel mai înalt nivel, pentru îmbunătăţirea managementului de mediu în
activităţile, produsele şi serviciile specifice.
Identificarea beneficiilor / neajunsurilor implementării unui sistem de management de mediu
poate contribui la susţinerea angajamentului managementului la cel mai înalt nivel. [37]
Managementul la cel mai înalt nivel trebuie să definească domeniul sistemului de
management de mediu şi să determine limitele organizaţiei pentru care se aplică un SMM.
Toate activităţile, produsele şi serviciile organizaţiei, care sunt în domeniul definit, trebuie să
fie incluse în sistemul de management de mediu.
ISO 14001 are ca obiectiv furnizarea unui cadru pentru o acţiune strategică globală a
politicilor, programelor şi acţiunilor organizaţiei în ceea ce priveşte protecţia mediului. ISO
14001 prezintă cerinţele generice referitoare la un sistem de management de mediu. Este
foarte important de reţinut că cerinţele pentru un SMM eficient rămân aceleaşi indiferent de
tipul activităţii. Un limbaj sau cadru comun a fost creat pentru o mai bună comunicare între
organizaţii, clienţi, public etc.
Legătura care există între elementele unui SMM sunt prezentate schematic în figura 5.1.
Când se stabileşte pentru prima dată un sistem de management de mediu, organizaţia trebuie
să demareze cu ceea ce conduce la obţinerea unui avantaj evident. (de ex.: concentrarea
atenţiei asupra recuperării costurilor directe; conformarea cu reglementările referitoare la
aspectele semnificative de mediu ale organizaţiei etc.). Pe măsură ce organizaţia construieşte
sistemul de management de mediu se introduc proceduri, programe şi tehnologii care să
permită îmbunătăţirea performanţelor de mediu. [15,37]
Scopul organizaţiei
Politica de mediu
Aspecte de Obiective Cerinţe legislative şi

mediu şi ţinte de alt tip
Documentare Audit
SMM
Acţiuni preventive
Instruire şi corective
Control
operaţional
Monitorizare
Analiza
managementului
Figura 5.1 Relaţiile dintre elementele SMM

Un sistem de management de mediu - SMM este un cadru organizatoric care trebuie
monitorizat continuu şi analizat periodic pentru a furniza direcţii eficiente pentru
managementul de mediu al unei organizaţii, ca răspuns la factorii interni şi externi. [37]
5.2. Sisteme de management de mediu – conform SR EN ISO 14001

Îmbunătăţirea continuă a performanţelor de mediu se realizează prin parcurgerea unor etape
bine definite în SR EN ISO 14001:2005 - Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid
de utilizare, unde se propune un „model pentru sistemul de management de mediu.” [36]
Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească sistemul

de management de mediu.
5.2.1. Politica de mediu [36,37]

În cadrul fiecărei organizaţii echipa de management trebuie să definească politica de mediu în
care sunt prezentate principiile de acţiune. Se stabileşte nivelul de responsabilitate şi de
performanţă de mediu faţă de care vor fi evaluate toate acţiunile următoare.
Politica de mediu trebuie să fie adecvată impacturilor asupra mediului pentru activităţile,
produsele şi serviciile din organizaţie (incluse în domeniul definit al sistemului de
management de mediu) şi trebuie să direcţioneze stabilirea obiectivelor şi ţintelor.
De asemenea, reprezentanţii echipei de management de la cel mai înalt nivel trebuie să se
asigure că, în cadrul domeniului definit al sistemului de management de mediu, politica de
mediu răspunde următoarelor cerinţe: [36, 37]
- corespunde impacturilor asupra mediului ale activităţilor, produselor şi serviciilor
specifice organizaţiei;
- include un angajament de îmbunătăţire continuă a performanţelor şi de prevenire a
poluării;
- include un angajament de conformare cu cerinţele legale;
- oferă cadrul pentru stabilirea şi analizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu;
- are la bază misiunea, viziunea, valorile fundamentale ale organizaţiei;
- este implementată şi menţinută;
- este clară, pentru a fi înţeleasă şi corespunde cerinţelor părţilor interesate;
- corespunde condiţiilor specifice locale sau regionale;
- este analizată şi revizuită periodic pentru a reflecta modificarea condiţiilor şi a
informaţiilor;
- este corelată cu celelalte politici organizaţionale (calitate, sănătate şi securitate
ocupaţională)
- este comunicată întregului personal din organizaţie;
- este disponibilă pentru public.
În politica de mediu organizaţia trebuie să recunoască faptul că toate activităţile, produsele şi
serviciile din cadrul domeniului definit al sistemului de management de mediu al organizaţiei
pot determina impacturi asupra mediului, problemele abordate depinzând de natura
organizaţiei. [36, 37]
Politica de mediu trebuie să stabilească angajamente pentru: [15, 37]
- conformarea cu sau depăşirea cerinţelor legale sau a altor cerinţe referitoare la
aspectele de mediu la care organizaţia subscrie;
- prevenirea poluării;
- îmbunătăţirea continuă prin elaborarea procedurilor de evaluare a performanţelor de
mediu şi a indicatorilor asociaţi;
- diminuarea oricăror impacturi semnificative asupra mediului, prin utilizarea
procedurilor de management de mediu integrat şi planificare;
- proiectarea unor ecoproduse;

- stabilirea unui exemplu de leadership în domeniul managementului de mediu.
O gândire ecologică, în scopul prevenirii poluării, poate fi inclusă atât în etapa de proiectare
şi dezvoltare de noi produse şi servicii cât şi în dezvoltarea proceselor asociate.
Un ghid despre conceptele de proiectare a ecoproduselor este prezentat în ISO 14062 : 2008 -
Management de mediu. Integrarea aspectelor de mediu în proiectarea şi dezvoltarea produsului.
În SR ISO 14004: 2005 - Sisteme de management de mediu. Linii directoare referitoare la
principii, sisteme şi tehnici de aplicare se subliniază că reducerea la sursă poate să fie o
practică importantă deoarece are un beneficiu dublu: evitarea generării deşeurilor şi a
emisiilor şi economisirea resurselor. Organizaţia trebuie să ia în considerare utilizarea unei
ierarhizări a abordărilor pentru prevenirea poluării:
- Reducerea la sursă sau eliminarea poluării, inclusiv prin: procesele de proiectare şi
dezvoltare; înlocuirea materialului; modificări ale procesului, produsului sau
tehnologiei şi utilizarea eficientă şi conservarea energiei şi a resurselor materiale.
- Refolosirea internă/externă sau reciclarea materialelor;
- Recuperarea şi tratarea (recuperarea din fluxul de deşeuri, tratarea emisiilor şi a

pierderilor sau deşeurilor în interior sau în exterior pentru a reduce impacturile
asupra mediului) etc.
Politica de mediu defineşte strategia organizaţiei în raport cu mediul, fiind adaptată la
impacturile şi aspectele de mediu semnificative.
Politica de mediu a unei organizaţii este elementul motor pentru implementarea sistemului de
management de mediu, în vederea îmbunătăţirii performanţelor de mediu.
5.2.2. Planificare [15, 36, 37]
Planificarea este o etapă importantă pentru a îndeplini politica de mediu a unei organizaţii şi
pentru a stabili, a implementa şi a menţine un SMM. Organizaţiile trebuie să aplice un proces
de planificare complex, care are la bază următoarele elemente: [37]
- Identificarea aspectelor de mediu;
- Evidenţierea aspectelor de mediu semnificative;
- Identificarea cerinţelor legale la care organizaţia subscrie;
- Stabilirea criteriilor de performanţă internă;
- Stabilirea obiectivelor şi ţintelor;
- Stabilirea programului / programelor pentru atingerea obiectivelor şi ţintelor.
Un proces de planificare bine structurat poate să ajute organizaţia să-şi concentreze resursele
spre zonele cele mai importante pentru atingerea scopurilor.
Informaţiile rezultate pot să fie utilizate în stabilirea şi îmbunătăţirea altor părţi ale SMM –
instruire, control operaţional şi monitorizare, măsurare.
Planificarea este un proces continuu, care se desfăşoară în cadrul unei organizaţii în scopul
stabilirii şi implementării elementelor sistemului de management de mediu, având ca punct
central menţinerea şi îmbunătăţirea sistemului pe baza schimbării circumstanţelor şi a

elementelor de intrare şi de ieşire.
Organizaţiile trebuie să coreleze procesul de planificare cu modul de măsurare şi de evaluare
a performanţei pentru îndeplinirea angajamentelor din politica de mediu. Este utilă stabilirea
indicatorilor de performanţă în timpul procesului de planificare.
5.2.2.1. Aspecte de mediu [15, 36, 37]

Întreprinderea trebuie să identifice impacturile (existente sau potenţiale) datorate activităţilor,
produselor sau serviciilor, precum şi cauzele acestora.
Un aspect de mediu se referă la un element al activităţii, produsului sau serviciului unei
organizaţii care poate interacţiona cu mediul. [36]
Un impact asupra mediului se referă la modificarea, dăunătoare sau benefică, care se produce
asupra mediului ca rezultat al aspectelor de mediu. [36]
Organizaţia trebuie să elaboreze, să implementeze şi să menţină proceduri specifice pentru
identificarea aspectelor de mediu şi pentru determinarea acelor aspecte care au sau pot avea
impact semnificativ asupra mediului. După identificare, este necesar să se facă o ierarhizare,
utilizându-se una dintre metodele existente. Obiectivul este de a obţine informaţii clare şi
precise despre perimetrul analizat şi despre impacturile de mediu.
Identificarea aspectelor de mediu şi evaluarea impactului asupra mediului asociat acestor
aspecte reprezintă un proces care poate fi tratat în patru etape:
- Alegerea unei activităţi, produs sau serviciu;
- Identificarea aspectelor de mediu ale activităţii, produsului sau serviciului;
- Identificarea impacturilor asupra mediului;
- Evaluarea importanţei impacturilor.
Organizaţia trebuie să se asigure că aspectele de mediu semnificative sunt luate în considerare în

elaborarea, implementarea şi menţinerea sistemului de management de mediu.
Se recomandă ca orice organizaţie în care nu există un sistem de management de mediu să
stabilească, într-o primă etapă, poziţia sa în raport cu mediul printr-o analiză de mediu.
Rolul analizei de mediu este de a se reveni asupra elementelor de bază care pot să conducă la
apariţia impacturilor asupra mediului. Aspectele de mediu sunt, în general, puţin cunoscute în
lipsa unei analize sistematice, exhaustive şi la zi. Scopul acestei analize este de a lua în
considerare toate aspectele de mediu ale organizaţiei ca bază pentru stabilirea sistemului de
Această analiză, conform literaturii de specialitate, trebuie să acopere patru domenii
principale: [15, 36]
- identificarea aspectelor de mediu semnificative asociate atât condiţiilor normale
de funcţionare cât şi condiţiilor anormale (situaţii de urgenţă şi accidente);
- identificarea cerinţelor legale şi a reglementărilor;
- examinarea tuturor procedurilor şi practicilor de management de mediu existente;
- evaluarea acţiunilor întreprinse în urma investigării incidentelor anterioare (situaţii

de urgenţă şi accidente).
O abordare corespunzătoare pentru această analiză de mediu preliminară poate include „liste
de verificare, interviuri, măsuri şi inspecţii directe, rezultate ale auditurilor anterioare sau ale
altor analize” care depind de natura activităţilor organizaţiei. [36]
Organizaţiile în care este implementat un SMM, ar putea să nu necesite elaborarea unei
analize de mediu, cu toate că acest tip de analiză le ajută la îmbunătăţirea sistemului de
management de mediu. [37]
Organizaţiile trebuie să-şi identifice aspectele de mediu în domeniul sistemului de management
de mediu, luând în considerare datele de intrare şi de ieşire asociate cu activităţile curente, trecute
sau care vor fi abordate în viitor.
Se recomandă ca procesul de identificare a aspectelor de mediu semnificative asociate
activităţilor din unităţile operaţionale ale organizaţiei, în funcţie de cazul concret analizat, să
ia în considerare: [15. 36]
- emisiile în aer;
- deversările în apă;
- deversările pe sol;
- deşeurile şi sub-produsele;
- utilizarea materiilor prime şi a resurselor naturale;
- utilizarea energiei;
- energia emisă (de ex. căldură, radiaţii, vibraţii etc.);
- alte probleme referitoare la comunitate şi la mediul local.
Procesul are drept scop identificarea aspectelor semnificative de mediu asociate activităţilor,
produselor sau serviciilor şi nu evaluarea detaliată a ciclului de viaţă.
Organizaţiile nu trebuie să evalueze fiecare intrare de produs, componentă sau materie primă.
Ele pot selecta categorii de activităţi, produse sau servicii pentru a identifica acele aspecte
care pot avea un impact semnificativ asupra mediului.
La nivelul unei organizaţii, în SR ISO 14004, se recomandă să fie luate în considerare „aspectele
referitoare la activităţi, produse sau servicii:
- proiectare şi dezvoltare;
- procese de fabricaţie;
- ambalare şi transport;
- performanţa de mediu şi practicile contractanţilor şi furnizorilor;
- managementul deşeurilor;
- extracţia şi distribuţia materiilor prime şi a resurselor naturale;
- distribuţia, utilizarea şi sfârşitul duratei de viaţă a unui produs;
- ecosistemul şi biodiversitatea.” [37]
Controlul şi influenţa asupra aspectelor de mediu asociate unui produs furnizat de o

organizaţie poate varia semnificativ, în funcţie de poziţia pe piaţă o organizaţiei. Dacă în
organizaţie există un departament de proiectare se poate interveni încă din etapa de concepţie
a produsului printr-o gândire ecologică.
Schimbările produse asupra mediului, benefice sau nu, care rezultă parţial sau total datorită
aspectelor de mediu sunt numite impacturi asupra mediului. Relaţia între aspectele de mediu
şi impacturi este aceea dintre cauză şi efect.
Se analizează pe de o parte gravitatea unui impact potenţial (de ex. contaminarea unei pânze
freatice care alimentează cu apă potabilă un oraş) şi pe de altă parte se studiază probabilitatea
de apariţie a acestui tip de impact (frecvenţa). Întreprinderea defineşte ceea ce se va considera
semnificativ, dar trebuie să prezinte o argumentare clară, care este importantă şi pentru
auditori în procesul de certificare.
Studiile de specialitate recomandă utilizarea unui set de întrebări care trebuie luate în
considerare la identificarea aspectelor de mediu şi evaluarea impacturilor asupra mediului: [15]
- Care sunt aspectele de mediu ale activităţilor, produselor, serviciilor organizaţiei?
- Activităţile, produsele sau serviciile organizaţiei provoacă diferite tipuri de impact negativ
important asupra mediului?
- Organizaţia are o procedură de evaluare a impactului fiecărui nou proiect asupra
mediului?
- Amplasarea organizaţiei necesită luarea în considerare în mod deosebit a aspectelor
de mediu, de exemplu, zonele de mediu sensibile?
- Cât sunt de importante sau de severe impacturile potenţiale asupra mediului, din cauza
unei disfuncţii a procesului?
- De câte ori trebuie să se producă o anume situaţie pentru a avea un impact asupra
mediului?
- Care sunt aspectele semnificative de mediu ţinând seama de impacturi, probabilitate,
gravitate şi frecvenţă?
- Impacturile importante asupra mediului sunt locale, regionale sau globale?
Pentru o organizaţie este important să înţeleagă rolul unei analize de mediu. Acest tip de
gândire stă la baza unui proces ciclic, care permite elaborarea unui raport de sinteză care
trebuie să fie revizuit şi validat în fiecare an. [15]
La elaborarea unei analize de mediu se pleacă de la abordarea următoarelor elemente de
bază:
- Definirea activităţilor, produselor şi serviciilor care trebuie analizate. Pentru fiecare
dintre aceste categorii trebuie să se identifice aspectele şi impacturile asupra mediului actuale
sau potenţiale, luându-se în considerare toate tipurile de situaţii de lucru, inclusiv situaţiile de
urgenţă, accidentele etc.
- Stabilirea unei ierarhii a aspectelor de mediu pentru a fi reţinute numai cele care sunt
în categoria - aspecte de mediu semnificative. Se pot utiliza diferite metode pentru a se stabili
o ierarhie, dar trebuie alese cele care au o metodică de aplicare clară şi bine documentată.
Metoda utilizată trebuie să furnizeze rezultate consecutive şi să includă stabilirea şi aplicarea
criteriilor de evaluare.
Plecând de la analiza literaturii de specialitate, consider că se poate aplica, cu bune rezultate, o

metodă care are la bază o analiză tip AMDEC (Analyse des Modes de Défaillance, de leurs
Effets et de leur Criticité).
Organizaţiile pot alege o variantă simplificată de AMDEC, care are avantajul de a fi uşor de
înţeles şi de aplicat. Este o metodă riguroasă şi preventivă, care vizează un proces de
recenzie şi apoi de evaluare a aspectelor şi impacturilor potenţiale, pentru a evita ca acestea
să apară.
Se face o ierarhizare a cauzelor care produc impacturi potenţiale asupra mediului, urmată de
luarea unor decizii, prin stabilirea unui calendar. Aplicarea măsurilor corective se verifică pe
teren. Fiecare studiu este capitalizat pentru a se utiliza în proiectele viitoare.
SR ISO 14004:2005 propune un set de recomandări practice pentru elaborarea unei analize
iniţiale de mediu, subliniind că metodele care pot fi utilizate pentru a examina practicile şi
procedurile existente de management de mediu trebuie să includă:
- interviuri cu persoane care lucrează sau au lucrat în organizaţie în vederea
determinării domeniului activităţilor, produselor şi serviciilor;
- evaluarea comunicărilor interne şi externe cu părţile interesate, inclusiv reclamaţii,
probleme referitoare la cerinţele legale sau alte cerinţe, istoricul problemelor de mediu;
- obţinerea de informaţii legate de practicile actuale de management (controlul asupra
procesului de achiziţionare a substanţelor chimice periculoase, depozitarea şi
manipularea substanţelor chimice, metode de eliminare a deşeurilor, echipament
pentru pregătirea situaţiilor de urgenţă, utilizarea resurselor, programe de formare
privind mediul, procesul de analiză şi aprobare pentru procedurile de control
operaţional, stocarea informaţiilor referitoare la monitorizare, modul de găsire a
înregistrărilor istorice etc.)
La elaborarea analizei de mediu se pot utiliza: liste de verificare, diagrama flux a procesului,
interviuri, inspecţii directe, rezultate ale auditurilor anterioare etc. Dacă analiza de mediu
este bine realizată rezultatele obţinute pot fi utilizate la fixarea domeniului de activitate şi la
stabilirea sau perfecţionarea sistemului de management de mediu al organizaţiei. [37]
5.2.2.2. Cerinţe legale şi alte cerinţe [36, 37]
Organizaţia trebuie să elaboreze, să implementeze şi să menţină proceduri specifice pentru: [36]
- a identifica şi a permite accesul la cerinţele legale şi la alte cerinţe aplicabile
referitoare la aspectele de mediu;
- a determina modul în care aceste cerinţe se aplică la aspectele de mediu
identificate.
Pentru a menţine conformitatea cu reglementările din domeniu, se recomandă ca organizaţia
să identifice şi să înţeleagă dispoziţiile legale aplicabile activităţilor, produselor sau
serviciilor sale, care se pot prezenta sub mai multe forme: [36]
- cerinţe legale naţionale şi internaţionale;
- cerinţe legale statale / regionale / departamentale;
- cerinţe legale guvernamentale locale.
Cerinţele legale se referă la orice cerinţă sau autorizaţie referitoare la aspectele de mediu ale
unei organizaţii – de ex. cele emise de autoritatea guvernamentală şi au putere de lege.
Conform SR ISO 14004, “cerinţele legale se pot prezenta sub mai multe forme:
- legislaţie, inclusiv statute şi reglementări;
- decrete şi directive;
- permise, licenţe sau alte forme de autorizaţii;
- ordine emise de agenţiile de reglementare;
- hotărâri judecătoreşti dau ale tribunalelor administrative;
- legi locale sau practici acceptate cu putere de lege;
- tratate, convenţii şi protocoale.” [37]
Organizaţia poate identifica şi „alte cerinţe:
- acorduri încheiate cu autorităţile publice;
- acorduri încheiate cu clienţii;
- ghiduri;
- principii voluntare sau exemple de bună practică;
- angajamente voluntare de eco-etichetare sau de gestiune responsabilă a
produselor;
- cerinţe ale asociaţiilor comerciale;
- acorduri cu organizaţii neguvernamentale sau cu grupuri ale comunităţii;
- angajamente publice ale organizaţiei;
- cerinţe ale organizaţiei etc.” [36, 37]
În SR EN ISO 14001:2005 se subliniază că „este posibil să nu fie necesar ca organizaţia să
aibă o procedură separată sau suplimentară” specifică determinării modului în care se aplică
cerinţele legale sau alte cerinţe specifice aspectelor de mediu. Determinarea modului în care
se aplică cerinţele legale sau alte cerinţe aspectelor de mediu ale unei organizaţii este realizat
în mod curent în procesul de identificare al acestor cerinţe. [36]
SR ISO 14004:2005 recomandă ca „organizaţiile să stabilească, să implementeze şi să
menţină proceduri pentru a identifica şi a avea acces la cerinţe legale şi la alte cerinţe la
care organizaţia subscrie, care se aplică aspectelor de mediu corespunzătoare activităţilor,
produselor şi serviciilor.” Scopul acestor proceduri este de a determina organizaţiile să
identifice care sunt cerinţele şi să stabilească modul în care se aplică aspectelor de mediu.
Organizaţia trebuie să se asigure că informaţiile legate de cerinţele legale şi de alte cerinţe
aplicabile la care aceasta subscrie sunt comunicate şi sunt cunoscute atât de contractanţi cât
şi de furnizori.
O organizaţie trebuie să fie preocupată de dezvoltarea unui proces care să permită anticiparea
şi pregătirea pentru cerinţe noi sau pentru introducerea unor modificări, având la bază acţiuni
corespunzătoare pentru menţinerea conformării.
Pentru a identifica şi a menţine informaţii actualizate despre cerinţele legale şi alte cerinţe
aplicabile, în SR ISO 14004:2005, se arată că organizaţia poate utiliza diferite surse care includ
„toate nivelurile guvernamentale, asociaţiile industriale sau grupuri de comerţ, baze de date
comerciale şi publicaţii, servicii profesionale şi de consiliere.”
Costurile suplimentare potenţiale pot fi compensate de obţinerea unui grad înalt de

competitivitate, anticiparea unor noi cerinţe legale, îmbunătăţirea performanţei de mediu,
îmbunătăţirea relaţiei cu publicul şi autorităţile etc.
5.2.2.3. Obiective, ţinte şi programe [36, 37]

Obiective şi ţinte. Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină obiective
şi ţinte care să fie în conformitate cu politica de mediu, cu angajamentul de prevenire a
poluării, cu cerinţele legale şi care au drept scop realizarea unei îmbunătăţiri continue.
Performanţa managementului şi performanţa operaţională pot fi puse în evidenţă prin
alegerea obiectivelor.
SR ISO 14004 recomandă ca la stabilirea şi analizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu,
organizaţia să ia în considerare: [37]
- principiile şi angajamentele în politica de mediu;
- cerinţele legale şi alte cerinţe;
- aspectele de mediu semnificative;
- efectele îndeplinirii obiectivelor asupra altor activităţi şi procese;
- punctele de vedere ale părţilor interesate;
- opţiuni tehnologie şi fezabilitate;
- consideraţii financiare, operaţionale şi organizaţionale;
- constatări ale analizelor de mediu etc.
Se recomandă ca organizaţia să gândească împărţirea obiectivelor în două categorii: obiective
generale şi obiective specifice. La stabilirea obiectivelor şi ţintelor de mediu se utilizează
seturi de întrebări. [48]
 Cum reflectă obiectivele de mediu politica de mediu şi impacturile importante asupra
mediului asociate activităţilor, produselor sau serviciilor organizaţiei?
 Cum participă personalul responsabil de realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu la
dezvoltarea acestora?
 Se iau în considerare punctele de vedere ale părţilor interesate?
 Ce indicatori măsurabili specifici se stabilesc pentru obiectivele şi ţintele de mediu?
 Obiectivele şi ţintele de mediu se analizează şi se revizuiesc cu regularitate pentru a
reflecta îmbunătăţirile dorite în domeniul performanţei de mediu?
Practic, obiectivele pot include angajamentul organizaţiei referitor la: [15]
 Reducerea deşeurilor şi a epuizării resurselor;
 Reducerea sau eliminarea descărcărilor poluante în mediu;
 Proiectarea produselor pentru minimizarea impactului acestora asupra mediului în
fazele de producţie, utilizare şi eliminare;
 Controlul impactului asupra mediului produs de sursele de materii prime;
 Limitarea oricărui impact negativ important asupra mediului pentru noile activităţi;
 Promovarea conştientizării angajaţilor şi a colectivităţii cu privire la problemele de
mediu.
Programe pentru realizarea obiectivelor şi ţintelor

Pentru atingerea obiectivelor şi a ţintelor, organizaţia elaborează, implementează şi menţine
un program, care trebuie să includă atât desemnarea responsabilităţilor pentru îndeplinirea
obiectivelor şi a ţintelor cât şi stabilirea mijloacelor şi a termenelor de realizare.
Elaborarea unuia sau a mai multor programe este importantă pentru implementarea cu succes
a unui sistem de management de mediu.
Crearea şi utilizarea unuia sau a mai multor programe constituie un element cheie al
succesului implementării unui sistem de management de mediu.
Se recomandă ca programul să descrie modul în care vor fi atinse obiectivele generale şi
obiectivele specifice fixate de către organizaţie şi să indice termenele şi personalul
responsabil de punerea în practică a politicii de mediu a organizaţiei. Acest program poate fi
subdivizat pentru a aborda elementele specifice ale activităţilor organizaţiei. Programul
trebuie să cuprindă o analiză de mediu pentru activităţile noi.
Programul poate include consideraţii asupra etapelor de planificare, proiectare, producţie,
comercializare şi eliminare. Această analiză poate fi întreprinsă atât pentru produsele,
serviciile şi activităţile existente, cât şi pentru cele noi. Pentru produse, acest program poate
aborda proiectarea, materiile prime, procesul de producţie, utilizarea şi eliminarea. Pentru
instalaţii, sau în cazul modificărilor importante ale proceselor, programul poate aborda
planificarea, proiectarea, construcţia, punerea în funcţiune, exploatarea şi, la momentul
corespunzător determinat de organizaţie, scoaterea din uz a instalaţiei.
Se recomandă ca la elaborarea programului de management de mediu să fie analizate
răspunsurile organizaţiei, conform unor seturi de întrebări: [15]
 Care este procesul prin care organizaţia realizează programele de management de
mediu?
 Procesul de planificare a managementului de mediu implică toate părţile
responsabile?
 Există un procedeu pentru analizarea periodică a programului?
 Cum tratează acest program problemele legate de resurse, responsabilităţi,
îndeplinirea la timp şi priorităţi?
 Cum răspund programele de management de mediu la politica de mediu şi la
activităţile de planificare generală?
 Sunt monitorizate şi revizuite programele de management de mediu?
În SR ISO 14004 se subliniază că „organizaţiile pot integra programe pentru a îndeplini
obiectivele şi ţintele de mediu cu alte programe în cadrul procesului de planificare
strategică.” [37]
Programele pentru îndeplinirea obiectivelor şi ţintelor ajută organizaţia să-şi îmbunătăţească
performanţa de mediu printr-un proces dinamic care să ţină seama de modificările apărute în
procesele, activităţile, serviciile şi produsele din sistemul de management de mediu.
Pentru realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu, în SR ISO 14004 se arată că, o

organizaţie trebuie să urmeze un proces complex, care presupune parcurgerea mai multor
faze: „pentru fiecare angajament de politică de mediu identifică fiecare obiectiv şi ţintă
corespunzătoare acelui angajament; stabileşte unul sau mai multe programe pentru a
îndeplini fiecare obiectiv şi ţintă şi pentru a identifica indicatorii specifici de performanţă
şi acţionează pentru a implementa fiecare program”. [37]
5.2.3. Implementare şi operare [15, 36, 37]
5.2.3.1. Resurse, atribuţii, responsabilitate şi autoritate [36]
Succesul implementării unui sistem de management de mediu presupune angajamentul
întregului personal al organizaţiei. SR EN ISO 14001:2005 recomandă ca responsabilităţile în
domeniul mediului să nu fie lăsate numai responsabililor de mediu, ele putând fi atribuite şi
altor structuri ale organizaţiei.
Conducerea organizaţiei trebuie să asigure alocarea resurselor la un nivel corespunzător
pentru ca sistemul de management de mediu să fie implementat şi să poată fi menţinut.
La identificarea resurselor necesare pentru a stabili, implementa şi menţine sistemul de
management de mediu, conform SR ISO 14004, o organizaţie trebuie să considere ca puncte
de plecare: „infrastructura; sistemele de informare; instruirea; tehnologia şi resursele
financiare şi umane”. [37]
Organizaţia poate elabora proceduri pentru a urmări atât beneficiile cât şi costurile referitoare
la mediu. Pot fi analizate: costul controlului poluării, deşeurilor etc. [37]
Conducerea organizaţiei, la cel mai înalt nivel, trebuie să stabilească politica de mediu a organizaţiei
şi să asigure implementarea sistemului de management de mediu. SR EN ISO 14001:2005
recomandă ca în cadrul acestui angajament să fie desemnaţi unul sau mai mulţi reprezentanţi
cu responsabilităţi şi autorităţi definite pentru implementarea sistemului de management de
mediu, astfel în organizaţiile mari sau complexe, pot fi desemnaţi mai mulţi reprezentanţi,
iar în întreprinderile mici şi mijlocii, aceste responsabilităţi pot reveni unei singure persoane.
Este important, de asemenea, ca responsabilităţile cheie ale sistemului de management de
mediu să fie definite şi comunicate personalului implicat.
Reprezentanţii numiţi de managementul organizaţiei la cel mai înalt nivel, trebuie să aibă
definite atribuţiile, responsabilităţile şi autoritatea pentru: [37]
 a se asigura că sistemul de management de mediu este stabilit, implementat şi
menţinut conform ISO 14001;
 a raporta performanţa sistemului de management de mediu în vederea analizei şi
stabilirea recomandărilor pentru îmbunătăţire continuă.
5.2.3.2. Competenţă, instruire şi conştientizare

Se recomandă ca organizaţia să stabilească şi să menţină proceduri de identificare a necesităţilor de
instruire pentru ca personalul care lucrează pentru / în numele său să înţeleagă: [36]
 aspectele de mediu semnificative şi impacturile asociate;
 efectele rezultate prin îmbunătăţirea performanţelor de mediu;
 atribuţiile şi responsabilităţile pe care le au în realizarea conformităţii cu cerinţele

unui SMM;
 consecinţele posibile ale abaterilor de la procedurile specificate.
De asemenea, SR EN ISO 14001:2005 recomandă ca organizaţia să solicite
subcontractanţilor, care lucrează în numele său, să demonstreze că angajaţii lor au
competenţa cerută şi / sau instruirea necesară.
Conducerea organizaţiei trebuie să determine nivelul de experienţă, competenţă şi instruire
necesare pentru a asigura capabilitatea personalului, în special a celor însărcinaţi cu funcţii
specializate în managementul de mediu. [36]
Toţi membrii organizaţiei ar trebui să înţeleagă şi să fie încurajaţi să accepte importanţa
atingerii obiectivelor şi ţintelor de mediu pentru care sunt responsabili şi/sau răspunzători. La
rândul lor, aceştia ar trebui să-i încurajeze pe toţi ceilalţi membri ai organizaţiei să răspundă
în mod similar.
Motivaţia pentru îmbunătăţirea continuă poate fi întărită atunci când angajaţilor li se
recunoaşte meritul în realizarea obiectivelor şi atingerea ţintelor şi sunt încurajaţi să exprime
sugestii care pot conduce la îmbunătăţirea performanţei de mediu.
Se recomandă să se asigure întregului personal din organizaţie instruirea corespunzătoare,
adecvată realizării politicilor, obiectivelor şi ţintelor de mediu. Este necesar să se introducă
un sistem de instruire, care să permită angajaţilor să cunoască: cerinţele reglementărilor
corespunzătoare şi curente; standardele interne; politicile şi obiectivele organizaţiei. [15, 37]
5.2.3.3. Comunicare [15, 36, 37]

În SR EN ISO 14001:2005 se recomandă ca organizaţiile să pună la punct „o procedură de
primire, de documentare şi de răspuns” la informaţiile şi cererile pertinente ale părţilor
interesate. „Această procedură poate include un dialog cu părţile interesate şi luarea în
considerare a preocupărilor” acestora. În anumite cazuri, răspunsurile la preocupările
părţilor interesate pot include o informare corespunzătoare privind impacturile semnificative
asupra mediului asociate activităţilor organizaţiei. „De asemenea, se recomandă ca aceste
proceduri să abordeze comunicarea necesară cu autorităţile publice privind planurile
referitoare la situaţiile de urgenţă şi la alte probleme relevante”. [36]
Comunicarea include stabilirea proceselor de raportare internă şi externă dacă se solicită,
privind activităţile organizaţiei legate de mediu, pentru: [15, 37]
- demonstrarea angajamentului organizaţiei şi prezentarea eforturilor pentru
îmbunătăţirea performanţei de mediu;
- tratarea preocupărilor şi problemelor referitoare la aspectele de mediu ale activităţilor,
produselor şi serviciilor organizaţiei;
- conştientizarea importanţei politicii, obiectivelor, ţintelor şi programelor de mediu ale
organizaţiei;
- informarea părţilor interesate interne sau din exterior cu privire la SMM al organizaţiei
şi la performanţa sa de mediu.
- promovarea îmbunătăţirii continue a performanţei de mediu.
Comunicarea internă. La implementarea sistemului de management de mediu, comunicarea între şi

pe toate palierele şi funcţiile din interiorul unei organizaţii este foarte importantă pentru: [37]
- rezolvarea problemelor;
- coordonarea activităţilor;
- urmărirea planurilor de acţiune;
- dezvoltarea SMM.
O comunicare internă corectă poate sprijini motivarea angajaţilor şi poate ajuta organizaţia să-şi
atingă obiectivele şi ţintele de mediu.
Organizaţiile trebuie să promoveze feedback-ul şi să se implice în procesul de primire şi de
răspuns la sugestiile şi preocupările angajaţilor.
De asemenea, rezultatele de la monitorizarea SMM, de la audit şi de la analiza efectuată de
management trebuie comunicate la departamentele de resort din interiorul organizaţiei.
La nivelul organizaţiei se pot utiliza diferite metode de comunicare internă: [37]
- procese verbale ale întâlnirilor;
- panouri informative;
- buletine informative interne;
- cutie/panou de sugestii;
- website, e-mail;
- întâlniri şi comitete comune.
Comunicarea externă. Comunicarea cu părţile externe interesate este un instrument important
pentru implementarea unui SMM eficient.
Organizaţiile trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină proceduri pentru primirea,
documentarea şi răspunsul la comunicarea relevantă cu părţile externe. [37]
Metodele de comunicare externă pot încuraja înţelegerea şi acceptarea eforturilor de
management de mediu, promovând dialogul cu părţile interesate.
La nivelul organizaţiei se pot utiliza diferite metode de comunicare externă: [37]
 discuţii informative;
 organizarea de zile deschise;
 dialoguri cu comunitatea;
 implicarea în evenimentele comunităţii;
 website;
 e-mail;
 comunicate de presă;
 publicaţii periodice şi reclame;
 rapoarte anuale / periodice;
 linii telefonice cu apel gratuit.
Conform SR ISO 14004, în cadrul comunicării interne / externe se transmit diferite tipuri de
informaţii: [37]
 informaţii generale despre organizaţie;
 declaraţia managementului;
 politica de mediu, obiective, ţinte;
 procese de management de mediu;
 angajamentele organizaţiei referitoare la îmbunătăţirea continuă şi prevenirea
poluării;
 informaţii referitoare la aspectele de mediu ale produselor şi serviciilor (ex. etichete,
declaraţii de mediu etc.)
 informaţii referitoare la performanţele de mediu ale organizaţiei (ex. reducerea
deşeurilor, gestionarea responsabilă a produsului, performanţe anterioare etc);
 conformarea organizaţiei cu cerinţele legale;
 informaţii financiare (ex. economiile / costurile investiţiilor în proiecte de mediu);
 strategiile potenţiale pentru a îmbunătăţi performanţele de mediu;
 informaţii referitoare la incidentele de mediu;
 sursele de informaţii / persoanele de contact etc.
Pentru o comunicare internă / externă eficientă organizaţiile trebuie să se asigure că: [37]
 informaţiile sunt uşor de înţeles şi sunt explicate adecvat;
 este prezentată o imagine corectă a performanţelor de mediu.
Stabilirea programelor de comunicări se face în funcţie de natura şi mărimea organizaţiilor;
de aspectele semnificative de mediu şi de natura şi cerinţele părţilor interesate, parcurgându-
se următoarele etape: [37]
 culegerea de informaţii / efectuarea de anchete;
 determinarea audienţei ţintă şi a necesităţilor de informaţii sau dialog;
 selectarea informaţiilor;
 decizia asupra informaţiilor care trebuie să fie comunicate audienţei ţintă;
 alegerea metodelor pentru comunicare;
 evaluarea periodică a procesului de comunicare.
Furnizarea unor informaţii adecvate angajaţilor organizaţiei şi altor părţi interesate vizează
motivarea angajaţilor şi încurajarea publicului în înţelegerea şi acceptarea eforturilor
organizaţiei pentru îmbunătăţirea performanţei de mediu.
5.2.3.4. Documentaţie [15, 36, 37]
Se recomandă ca nivelul de detaliere al documentaţiei să fie suficient pentru a descrie
elementele esenţiale ale sistemului de management de mediu, interacţiunea lor şi pentru a
indica modul de acces la informaţiile detaliate privind funcţionarea fiecărei părţi a sistemului
de management de mediu.
Volumul documentaţiei poate fi diferit de la o organizaţie la alta, dar trebuie să descrie clar
sistemul de managementul mediului. Standardul SR ISO 14004:2005 prezintă „exemple de
documente:
 declaraţii de politică, obiective şi ţinte;
 descrierea domeniului sistemului de management de mediu;
 descrierea programelor şi responsabilităţilor;
 informaţii despre aspectele semnificative de mediu;

 proceduri;
 informaţii despre proces;
 organigramă;
 planuri de urgenţă;
 înregistrări etc”. [37]
Organizaţiile pot sintetiza informaţiile sub forma unui manual sau un rezumat al SMM.
Pentru un management eficient, organizaţiile trebuie să stabilească proceduri care descriu în
detaliu o modalitate specifică de desfăşurare a fiecărui proces. Dacă organizaţia decide să nu
documenteze o procedură trebuie să se asigure că angajaţii implicaţi sunt informaţi, prin
comunicare sau instruire, despre cerinţele care trebuie respectate. [37]
Această documentaţie poate fi integrată în documentaţia altor sisteme implementate de organizaţie.
Documentaţia poate să cuprindă: informaţii despre proces; organisme; standarde interne şi
proceduri operaţionale; planuri de urgenţă locale.
5.2.3.5. Controlul documentelor [15, 36, 37]
Scopul controlului documentelor este de a verifica dacă organizaţiile elaborează şi menţin
documentele într-un mod adecvat implementării sistemului de management de mediu. Se
recomandă ca preocupările principale ale organizaţiilor să fie centrate pe implementarea
efectivă a sistemului de management de mediu şi obţinerea performanţei de mediu şi nu pe
crearea unui sistem complex al documentelor.
SR ISO 14004 recomandă ca „organizaţia să se asigure că:
 documentele pot fi identificate de organizaţie, departament, funcţie, activitate sau
persoană de contact;
 documentele (altele decât înregistări) se analizează periodic, sunt revizuite dacă este
necesar şi se aprobă de personalul autorizat, înainte de emitere;
 versiunile actuale ale documentelor relevante sunt disponibile în toate locaţiile unde
se efectuează operaţiile esenţiale pentru funcţionarea eficientă a sistemului;
 documentele depăşite se retrag cu promptitudine din toate punctele de difuzare şi de
utilizare.” [37]
5.2.3.6. Control operaţional [15, 36, 37]

Organizaţiile trebuie să aplice diferite tipuri de controale operaţionale pentru:
 îndeplinirea angajamentelor de politică de mediu;
 realizarea obiectivelor şi ţintelor;
 asigurarea consecvenţei cu politica de mediu;
 asigurarea conformării cu cerinţele legale şi cu alte cerinţe aplicabile la care
organizaţia subscrie;
 gestionarea aspectelor de mediu semnificative.
Organizaţia trebuie să ia în considerare diferite operaţii şi activităţi atunci când se identifică

necesităţile de controale operaţionale şi se elaborează sau modifică procedurile: [15, 37]
 cercetare, proiectare, dezvoltare tehnologică;
 aprovizionare;
 vânzare;
 marketing şi publicitate;
 manipularea şi depozitarea materiilor prime;
 procese de producţie;
 mentenanţă;
 analize de laborator;
 depozitarea produselor;
 transport;
 servicii etc.
Controalele operaţionale pot să fie sub diferite forme: proceduri, instrucţiuni de lucru,
controale fizice etc.
La nivelul unei organizaţii, la stabilirea controalelor operaţionale se parcurg mai multe etape:
alegerea metodei de lucru; selectarea criteriilor operaţionale; stabilirea procedurilor;
documentarea procedurilor (dacă este cazul) sub formă de instrucţiuni, indicatoare,
formulare, înregistrări video, fotografii etc. Controalele operaţionale pot include prevederi
pentru măsurare şi evaluare şi pentru determinarea modului în care sunt îndeplinite criteriile
de operare. [15, 37]
După stabilirea controalelor operaţionale, organizaţiile trebuie să monitorizeze aplicarea
continuă / eficacitatea controalelor şi să întreprindă acţiuni corective, dacă este cazul.
5.2.3.7. Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns [15, 36, 37]
Organizaţia trebuie să elaboreze, să implementeze şi să menţină proceduri care să trateze
incidentele de mediu şi situaţiile de urgenţă care pot să apară.
Conform SR ISO 14004, procedurile operaţionale şi etapele de control trebuie să ţină seama,
atunci când este cazul, de: „emisii accidentale în atmosferă; evacuări accidentale în apă sau
în sol; efecte specifice asupra mediului şi asupra ecosistemelor determinate de evacuările
accidentale”. [37]
5.2.4. Verificare [15, 36, 37]
Conform SR ISO 14004, la nivelul unei organizaţii etapa de „verificare presupune
măsurarea, monitorizarea şi evaluarea performanţei de mediu”. [37]
5.2.4.1. Monitorizare şi măsurare [15, 36, 37]

Se recomandă să existe un sistem de măsurare şi monitorizare a performanţei reale faţă de
obiectivele şi ţintele de mediu ale organizaţiei în domeniile sistemelor de management şi ale
proceselor operaţionale. Acesta include evaluarea conformităţii cu legislaţia şi reglementările
de mediu relevante. Rezultatele se analizează şi se utilizează pentru determinarea zonelor în
care se înregistrează un succes şi pentru identificarea activităţilor care necesită acţiuni

corective şi îmbunătăţiri.
În cadrul unei organizaţii, stabilirea indicatorilor corespunzători pentru performanţa de mediu
trebuie să fie un proces permanent. Indicatorii trebuie să fie relevanţi pentru activităţile
organizaţiei, în concordanţă cu politica de mediu, fezabili tehnologic şi eficienţi din punct de
vedere al costurilor.
5.2.4.2. Evaluarea conformării [15 36, 37]

Se recomandă ca organizaţia să fie capabilă să demonstreze că a evaluat conformarea atât cu
cerinţele legale cât şi cu alte cerinţe identificate la care a subscris.
În SR ISO 14004 se subliniază că organizaţiile pot să utilizeze „o varietate de metode pentru
a determina conformarea, inclusiv procese cum sunt:
 audituri;
 analiza documentelor şi/sau înregistrărilor;
 inspectarea facilităţilor;
 interviuri;
 analiza proiectului sau activităţii;
 analiza probelor / rezultatele încercărilor / verificări etc”. [37]
5.2.4.3. Neconformitate, acţiune corectivă şi acţiune preventivă [15, 36, 37]
Pentru ca un sistem de managementul mediului să fie eficient, în mod continuu, în SR ISO
14004 se arată că organizaţiile trebuie să implementeze „o metodă sistematică pentru
identificarea neconformităţilor existente sau potenţiale, să facă corecţii şi să întreprindă
acţiuni corective şi acţiuni preventive”. [37]
În timpul stabilirii şi menţinerii procedurilor de investigare şi corectare a neconformităţii, se
recomandă ca organizaţia să ia în considerare următoarele elemente de bază: [15]
 identificarea cauzelor neconformităţii;
 identificarea şi punerea în practică a activităţii corective necesare;
 introducerea sau modificarea controalelor necesare pentru evitarea unei repetări a
neconformităţii;
 înregistrarea în proceduri scrise a oricăror schimbări, rezultate din acţiunile corective.
În funcţie de situaţie, acestea se pot realiza rapid şi cu un minimum de planificare formală,
sau pot constitui o activitate mai complexă şi pe termen lung. Se recomandă ca documentaţia
asociată să corespundă nivelului acţiunii corective.
În SR ISO 14004 se arată că „procesul de audit intern al unui SMM reprezintă o modalitate de
identificare periodică a neconformităţilor”.
Pentru a beneficia de un SMM eficient, o organizaţie trebuie să se asigure că acţiunile
preventive şi corective au fost corect implementate şi că se realizează o urmărire sistematică.
5.2.4.4. Controlul înregistrărilor [15, 36, 37]

Se recomandă ca procedurile de identificare, de menţinere şi de punere la dispoziţie a
înregistrărilor să se concentreze atât pe înregistrările necesare aplicării sistemului de
management de mediu cât şi pe cele care arată în ce măsură au fost atinse obiectivele
generale şi obiectivele specifice planificate. [15]
Înregistrările referitoare la mediu pot include: [15, 37]
 informaţii referitoare la cerinţele legale aplicabile;
 înregistrări referitoare la conformarea legală;
 înregistrările reclamaţiilor;
 înregistrări referitoare la instruire;
 înregistrări ale procesului de monitorizare;
 detalii ale neconformităţilor şi ale acţiunilor corective preventive;
 informaţii asupra produsului şi a proceselor aplicate;
 înregistrări referitoare la inspecţii;
 înregistrări pertinente privind furnizorii;
 rapoarte cu privire la incidente;
 informaţii cu privire la pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a capacităţii de răspuns;
 informaţii despre aspectele semnificative de mediu;
 rezultatele auditurilor;
 rezultatele analizelor efectuate de echipa de management;
 informaţii privind performanţa de mediu;
 decizii referitoare la comunicările externe etc.
Succesul implementării unui SMM are la bază controlul înregistrărilor, având drept
caracteristici cheie mijloacele de identificare, colectare, indexare, completare, depozitare,
mentenanţă, retragere şi reţinere.
5.2.4.5 Audit intern [15, 36, 37]

La nivelul unei organizaţii, auditurile interne ale unui SMM trebuie să se realizeze la intervale
planificate pentru a determina şi pentru a furniza echipei de management informaţii legate atât de
respectarea acţiunilor planificate cât şi de corectitudinea implementării şi menţinerii sistemului.
Auditurile interne ale sistemului de management pot fi realizate de către personalul din
interiorul organizaţiei şi/sau de către persoane din exterior alese de organizaţie. În orice
situaţie, persoanele care realizează auditul trebuie să fie competente, imparţiale şi obiective.
Se recomandă ca programul şi procedurile de audit să cuprindă: [15]
 activităţile şi domeniile care fac obiectul auditului;
 frecvenţa auditurilor;
 responsabilităţile asociate realizării şi conducerii auditurilor;
 comunicarea rezultatelor auditului;
 competenţa auditului;
 modul de conducere a auditului etc.
Rezultatele unui audit intern al sistemului de management de mediu pot să fie transmise sub
forma unui raport, fiind utilizate pentru a corecta sau a preveni neconformităţile specifice,
furnizând astfel elemente de intrare pentru analiza efectuată de echipa de management.
5.2.5. Analiza efectuată de management [15, 36, 37]

5.2.5.1. Analiza sistemului de management de mediu [36, 37]
Pentru a susţine îmbunătăţirea continuă, adaptarea şi eficienţa sistemului de management de
mediu şi prin aceasta, a performanţei de mediu, se recomandă conducerii organizaţiei să
analizeze şi să evalueze sistemul de management de mediu. Domeniul acestei analize trebuie să
fie cuprinzător, deşi nu este necesar ca toate elementele sistemului să fie analizate în acelaşi
timp, procesul de analiză putându-se desfăşura într-o anumită perioadă.
Se recomandă ca politica, obiectivele şi procedurile să fie analizate de persoane care aparţin
nivelului de management care a participat şi la definirea lor.
Conform SR ISO 14004, elementele de intrare ale analizelor efectuate de echipa de
management pot să includă:
 rezultatele auditurilor;
 măsura în care obiectivele generale şi obiectivele specifice au fost atinse;
 comunicarea cu părţile interesate;
 performanţa de mediu a organizaţiei;
 stadiul acţiunilor corective şi preventive;
 continua adaptare a sistemului de management de mediu la schimbările de condiţii şi
informaţii;
 recomandări pentru îmbunătăţire etc. [37]
Datele de ieşire ale analizei efectuate de echipa de management, conform SR ISO 14004, pot
include decizii despre:
 eficacitatea sistemului;
 modificări ale resurselor fizice, umane şi financiare;
 acţiuni referitoare la posibilele schimbări în politica de mediu, obiective, ţinte şi alte
elemente ale SMM”. [37]
Observaţiile, concluziile şi recomandările trebuie să fie redactate sub forma unor
documentate pentru a putea fi întreprinse acţiuni concrete.
5.2.5.2. Îmbunătăţirea continuă [36, 37]

Un sistem de management de mediu eficient are ca element cheie îmbunătăţirea continuă.
Îmbunătăţirea continuă poate fi pusă în evidenţă prin realizarea obiectivelor şi ţintelor de
mediu şi prin îmbunătăţirea sistemului de management de mediu.
Conform SR ISO 14004, îmbunătăţirea continuă are la bază diferite surse de informaţii:
 experienţa anterioară;
 utilizarea exemplelor de bună practică;
 rezultate ale auditurilor de conformare;
 rezultate ale monitorizării caracteristicilor cheie ale activităţilor;

 gradul de atingere a obiectivelor şi ţintelor;
 păreri ale părţilor interesate (angajaţi, clienţi, furnizori) etc.
În cadrul unei organizaţii, după identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire, acestea sunt
evaluate pentru a se stabili ce acţiuni trebuie întreprinse.
5.3. Certificare. Înregistrare. Acreditare
Prezentarea familiei ISO 14000 trebuie să înceapă cu analiza celor trei elemente
importante: certificare, înregistrare şi acreditare.
Pentru a înțelege semnificaţia acestor termeni trebuie să plecăm de la definiţiile standardizate
ale acestor concepte, care nu sunt sinonime în contextul ISO 9001 / ISO 14001 : [38]
- certificarea se raportează la acordarea unei asigurări scrise (certificat) de către un
organism independent şi exterior care a auditat sistemul de management al unei
organizaţii şi a verificat că acesta este conform cu cerinţele specificate în norme.
- Înregistrarea arată că organismul de audit înregistrează certificarea în registrul său de
clienţi.
Termenul de certificare este cel mai utilizat în lume, dar trebuie subliniat că cei doi
termeni sunt, de asemenea, utilizaţi într-o manieră interschimbabilă.
- A utiliza acreditare ca pe un termen care poate să înlocuiască certificare sau
înregistrare este o eroare, pentru că acreditarea are un sens diferit. În contextul ISO
14001, acreditarea se raportează la recunoaşterea formală de către un organism
specializat – un organism de acreditare – a competenţei unui organism de certificare de
a efectua certificarea conform ISO 14001 în sectoare economice specifice. Se constată
că piaţa acordă credibilitate certificatelor emise de organisme de certificare acreditate.
Este corect ca o organizaţie să declare că este certificată sau înregistrată (dacă este cazul),
dar nu este corect să declare că este acreditată (în afara cazului în care este vorba despre un
organism de certificare / înregistrare).
Certificarea nu este obligatorie. O organizaţie poate să aplice ISO 14001 fără să ceară
auditarea sistemului de management şi certificarea conformităţii de către un organism de
certificare independent şi exterior.
La fel ca şi celelalte norme ISO, normele ISO 14001 sunt norme a căror adoptare este
voluntară. Se pot aplica doar pentru a crea avantaje în plan intern şi a creşte eficienţa
operaţiilor, fără a investi într-un program de certificare.
Cererea unui audit independent de sistemul unei organizaţii pentru a obţine confirmarea că
acesta este conform cu normele, este o decizie care se ia, de exemplu, dacă auditul: este o
cerinţă contractuală; răspunde preferinţelor clientului; face parte dintr-un program de gestiune
a riscurilor; sau se estimează că acesta va motiva personalul definind un obiectiv clar pentru
elaborarea sistemului de management.
5.4. Ghid pentru implementarea unui Sistem de Management de Mediu (SMM),

conform ISO 14001
5.4.1. Management de mediu – Implementarea unui SMM
În fața a numeroase presiuni (reglementări, constrângeri financiare, opinia publică etc.),

întreprinderile care au dorit să-şi consolideze un avans au adoptat, ca şi în domeniul calității,
angajamente voluntare.
Obiectivul este de a valorifica sistemul de management din întreprindere printr-o formă de

recunoaștere publică (certificare), dar în același timp de a utiliza protecția mediului sub forma
unei axe de progres intern (reducerea costurilor, motivarea personalului, îmbunătățirea
relațiilor cu administrația sau cu vecinii etc.) Toate aceste demersuri pot fi incluse în ideea de
O dată cu lansarea ISO 14001, numeroase întreprinderi au găsit în acest standard un sprijin în
implementarea unui Sistem de Management de Mediu (SMM), parcurgând următoarele etape:
Etapa 1: Pregătirea
 Strângerea informațiilor deja disponibile,
 Redactarea politicii de mediu
Etapa a 2-a: Cunoașterea parametrilor de mediu și planificarea îmbunătățirii acestora
 Legislația de mediu
 Evaluarea de mediu
 Definirea obiectivelor și a țintelor în vederea obținerii unei îmbunătățiri a
performanțelor de mediu
 Stabilirea programului de mediu
Etapa a 3-a: Aplicarea unui SMM
 Gestionarea operațională a activităților
 Urmărirea performanțelor de mediu
 Comunicarea
 Formarea și sensibilizarea angajaților
Etapa a 4-a: Pregătirea pentru certificare
 Audit intern
 Revizuirea la nivel de management
 Testarea SMM în cadrul unui pre-audit
 Audit de certificare
După certificare
 Analizarea posibilității implementării unui Sistem de management integrat
a. Înțelegerea şi acceptarea conceptului la nivelul conducerii întreprinderii
Managementul de mediu implică luarea în considerare, sub formă globală, a protecției

mediului în alegerile şi în proiectele întreprinderii.
Stăpânirea / cunoașterea impacturilor produse de activitățile întreprinderii devine parte
integrantă a preocupărilor întreprinderii, la fel de importantă ca şi aspectele financiare sau
tehnice.
Managementul de mediu depășește o simplă conformare cu reglementările, devenind o formă
de conducere şi de anticipare a necesităților, destinată să transforme o constrângere într-un
atuu concurențial.
Managementul de mediu vizează:

 funcționarea sau organizarea unei întreprinderi: metode sau mijloace care vizează
îmbunătățirea procesului de gestionare a problemelor de mediu.
sau
 produsele sau serviciile din cadrul unei întreprinderi: procesul de eco-marcare a
ecoproduselor răspunzând în esență Analizei Ciclului de viață (ACV).
b. Funcționarea unui Sistem de Management de Mediu (SMM)
Construirea
sistemului şi
analiza riscurilor SMM (conform figurii 5.2)
Analiză CUNOŞTINŢE – alăturarea cunoașterii reale a întreprinderii

(rezultată din analiza de mediu)
Politică VOLUNTARIAT – la ideea de management (politica de

mediu)
Program MIJLOACE – pentru a fixa obiectivele cărora le sunt

asociate mijloacele (un program unde
sunt specificate date şi resurse).
S.M.M.
Figura 5.2
Întreprinderile abordează un SMM într-o manieră voluntară. Dacă întreprinderile doresc să obțină
certificarea şi deci recunoașterea de către o terță parte trebuie să respecte 6 principii. (figura 5.3)
Angajamentul conducerii
Implicarea tuturor angajaților
Proceduri şi documente
Prevenirea poluării
Îmbunătățirea continuă
Conformitate
Figura 5.3
5.4.2. Principii cheie – Structura în 4 etape « PDCA »
Principiile cheie corespund unei structuri care se desfășoară în patru etape. Structura unui
SMM se bazează pe logica utilizată în managementul calității, care a fost definit în anii ’50 de
economistul american Deming. Este un proces care se desfășoară în patru mari etape, cunoscut şi
sub numele P.D.C.A. (Plan-Do-Check-Act).
Procesul P.D.C.A. este prezentat

schematizat prin Roata lui Deming
(figura 5.4).
P Plan
D Do
C Check
Figura 5.4 Roata lui Deming
A Act
P « Plan » (Planifier) Planifică

D « Do » (Mettre en œuvre) Execută
C « Check » (Vérifier ou Contrôler) Verifică
A « Act » (Agir ou réagir) Îmbunătățește
P.D.C.A. este un proces continuu, repetabil, care permite unei organizații să-şi stabilească, să-şi
implementeze şi să-şi mențină politica de mediu, având la bază angajamentul conducerii la cel
mai înalt nivel față de sistemul de management de mediu.
1. Performanțe şi viziune
Explicit Implicit
2. Determinarea cerinţelor 3. Identificarea

dezvoltării durabile actorilor interesaţi
4. Ierarhizarea cerinţelor
dezvoltării durabile
5. Obiective 6. Revizuirea performanţelor

Stabilirea politicii de mediu
7. Elaborarea planului de acţiuni

PLAN
DO
8. Verificări interne şi externe
CECK
9. Raportare . Comunicare ACT
Figura 5.5. Etapele principale ale procesului de dezvoltare durabilă

În figura 5.5 sunt prezentate etapele cheie ale procesului de dezvoltare durabilă. [52]
Etapele corespunzătoare primei faze au ca idee de bază definirea setului de performanţe (1), a
obiectivelor şi proceselor (5) necesare obţinerii rezultatelor în concordanţă cu politica de
mediu a organizaţiei (6).
Se definesc mizele specifice unei dezvoltări durabile (2) şi se stabileşte mecanismul de
identificare a părţilor interesate (3). Acestea trebuie să corespundă studierii şi stabilirii unei
liste de priorităţi conform aşteptărilor şi să conducă la propunerea unui sistem de relaţii.
Mizele specifice unei dezvoltări durabile se vor analiza şi ierarhiza (4), având în vedere şi părţile
interesate şi se va defini perimetrul responsabilităţilor întreprinderii. La identificarea cerinţelor
specifice unei dezvoltări durabile şi la găsirea unei legături între obligaţiile stabilite prin
reglementări şi acţiunile voluntare se recomandă utilizarea exemplelor de bună practică, în
vederea implementării cu succes a procesului.
Revizuirea setului de performanţe, a obiectivelor şi politicii de mediu (6), permite să se îmbunătăţească
rezultatele obţinute la etapa 1, ţinând cont şi de rezultatele obţinute la etapele 2, 3, 4 şi 5.
Elaborarea planului de acţiune (7) şi aplicarea acestuia corespunde unei faze operaţionale.
Acţiunile sunt evaluate în raport de costuri, de resursele necesare (interne şi / sau externe), de
graficul de realizare şi de gradul de fezabilitate.
Faza de verificare (8) permite estimarea diferenţelor dintre obiectivele fixate şi rezultatele obţinute.
Ultima etapă (9), permite un retur al informaţiilor pertinente asupra părţilor interesate, constituind date
de intrare în cadrul procesului de reanalizare / revedere, care se va face de către echipa de management.
Procesul descris în figura 5.5 se prezintă sub forma unei „scheme logice” care permite o
îmbunătăţire continuă a performanţelor. Ţintele specifice dezvoltării durabile sunt legate de
context şi de o perioadă fixată. Este recomandat să se reevalueze periodic atât ţintele cât şi
cerinţele părţilor interesate înainte de a se elabora strategia.
Elaborarea unei strategii pentru o dezvoltare durabilă constituie baza de plecare pentru
implementarea unui sistem de management.
Pentru urmărirea îmbunătăţirii performanţelor unei dezvoltări durabile, Grupul AFNOR a
propus parcurgerea a patru paliere : [52]
1. Înţelegerea noţiunii de dezvoltare durabilă
Dezvoltarea durabilă este un subiect complex. De aceea, la nivelul fiecărei ţări din UE, se fac
eforturi pentru a pune la dispoziţia celor interesaţi cât mai multe informaţii (definiţii, istoric,
calendarul evenimentelor din domeniu, publicaţii, standarde, oferte pentru evaluare şi
certificare, programe de formare etc.)
2. Stabilirea cerinţelor specifice unei dezvoltări durabile
Etapa a doua constă în stabilirea unei legături operaţionale între tema dezvoltării durabile şi
performanţele globale ale întreprinderii. Obiectivul vizat conduce la descoperirea unor
beneficii potenţiale în procesul de implementare a unei dezvoltări durabile: noi oportunități
strategice, obiective noi care vizează motivarea personalului, integrarea unor elemente în
procesul de dezvoltare pe termen lung, noi moduri de colaborare cu părţile interesate etc.
3. Aplicarea mecanismului
Etapa a treia, implementarea mecanismului la nivelul întreprinderii, este corelată cu
verificarea atât a demersurilor cât şi a fezabilităţii, concretizându-se prin aplicarea metodei.
5. Valorificarea exemplelor de bună practică
Este esențial să se determine gradul de integrare al dezvoltării durabile în strategia unei organizaţii.
Trebuie să se pună în evidenţă pe de o parte modul de abordare a strategiei manageriale şi pe de altă
parte performanţele obţinute.
5.4.2.1. P pentru « Plan » - Planificare

Planifică: Este o fază importantă care cere timp şi o minimă expertiză.
Întreprinderea trebuie să identifice tipurile de impact (existente sau potenţiale)
datorate activităţilor, produselor sau serviciilor, precum şi cauzele care pot fi
interpretate ca aspecte de mediu. O dată identificate acestea trebuie ierarhizate.
Există mai multe metode care se pot aplica. Obiectivul este de obţine o cunoaştere
aprofundată a întreprinderii şi a impacturilor asupra mediului. Se face o analiză de mediu.
La elaborarea unei analize de mediu se pleacă de la abordarea următoarelor elemente de bază:
- Definirea activităţilor, produselor şi serviciilor care trebuie analizate. Pentru fiecare
dintre aceste categorii trebuie să se identifice aspectele şi impacturile asupra mediului actuale
sau potenţiale, luându-se în considerare situaţiile de lucru normale şi anormale (situaţii de
urgență, accidente etc.).
- Stabilirea unei ierarhii a aspectelor de mediu pentru a fi reținute numai cele care sunt
în categoria - aspecte de mediu semnificative. Se pot utiliza diferite metode pentru a se stabili
o ierarhie, dar trebuie alese cele care au o metodică de aplicare clară şi bine documentată.
1. Identificare:
Activităţi, Produse. Servicii
2. Identificarea aspectelor 3. Evaluarea conformităţii

şi impacturilor asupra cu cerinţele legale şi alte
mediului cerinţe
4. Evaluarea ierarhizării impacturilor

semnificative de mediu
7. Revizuire şi validare
5. Evaluarea gradului de
cunoaştere a aspectelor de mediu
6. Raport de sinteză
Figura 5.6. Etapele gândirii unei analize de mediu

Metoda utilizată trebuie să furnizeze rezultate consecutive şi să includă stabilirea şi aplicarea
criteriilor de evaluare. (Figura 5.6)
SR ISO 14004:2004 propune un set de recomandări practice pentru elaborarea unei analize
inițiale de mediu, subliniind că metodele care pot fi utilizate pentru a examina practicile şi
procedurile existente de management de mediu trebuie să includă:
- interviuri cu persoane care lucrează sau au lucrat în organizaţie în vederea
determinării domeniului activităţilor, produselor şi serviciilor;
- evaluarea comunicărilor interne şi externe cu părţile interesate, inclusiv reclamaţii,
probleme referitoare la cerinţele legale sau alte cerinţe, istoricul problemelor de mediu;
- obținerea de informații legate de practicile actuale de management (controlul asupra
procesului de achiziţionare a substanțelor chimice periculoase, depozitarea şi
manipularea substanţelor chimice, metode de eliminare a deşeurilor, echipament
pentru pregătirea situaţiilor de urgență, utilizarea resurselor, programe de formare
privind mediul, procesul de analiză şi aprobare pentru procedurile de control
operaţional, stocarea informațiilor referitoare la monitorizare, modul de găsire a
înregistrărilor istorice etc.)
La elaborarea analizei de mediu se pot utiliza: liste de verificare, diagrama flux a procesului,
interviuri, inspecții directe, rezultate ale auditurilor anterioare etc. Dacă analiza de mediu
este bine realizată rezultatele obținute pot fi utilizate la fixarea domeniului de activitate şi la
stabilirea sau perfecționarea sistemului de management de mediu al organizaţiei. [37]
.:. PASUL I
Pasul I constă în definirea activităților, produselor şi serviciilor care se vor

analiza. Pentru fiecare dintre ele se identifică impacturile reale sau potențiale, în
situații normale de lucru sau în cazul unor accidente.
În tabelul 5.1 sunt prezentate exemple de activități cu aspectele şi impacturile pe care le pot genera.
Tabelul 5.1. Exemple de aspecte şi impacturi

Producerea de
Activitate/Produs/Servicii
vapori
Aspect Emisii
Miros, pulberi,
emisii de SO2,
Impact CO, CO2 (efect de
seră), poluarea
aerului etc.
Depozitarea
Activitate/Produs/Servicii
produselor chimice
Deversări
Aspect
potenţiale
Impact Poluarea solului
Transportul
Activitate/Produs/Servicii mărfurilor cu
autovehicule
Aspect trafic, emisii
Zgomot, vibraţii,
Impact Poluarea aerului
(efect de seră)
Corelând activitățile, produsele şi serviciile (linii) cu lista impacturilor asupra apei / aerului /
solului, consumul de energie etc. (coloane) se obține un tabel care conține ansamblul
impacturilor de mediu. (Tabelul 5.2)
Tabelul 5.2 Identificarea impacturilor semnificative

Consum Consum
Consum
Aer Apă Sol Materii de Deşeuri Zgomot Vibraţii
de apă
prime energie
Activități
Fabricație
Note pentru fiecare caz (1 – 5)
……..
Depozitare
Produse
Materii
prime
Solvenți
Reactivi
…….
Servicii
Întreținere
Mentenanță
Cumpărări
…….
TOTAL
Totalul permite cunoașterea
impacturilor semnificative
.:. PASUL II
Pasul al II-lea constă în stabilirea unei ierarhii a aspectelor/impacturilor pentru a

nu reține decât pe acelea care intră în categoria semnificative.
Sunt diferite metode care se pot utiliza pentru a stabili acest clasament.
Se poate aplica, cu bune rezultate, o metodă care are ca bază o analiză tip AMDEC (Analyse des
Modes de Défaillance, de leurs Effets et de leur Criticité).
Organizațiile pot alege o variantă simplificată de AMDEC, care are avantajul de a fi ușor de
înțeles şi de aplicat. Este o metodă riguroasă şi preventivă care vizează un proces de recenzie
şi apoi de evaluare a aspectelor şi impacturilor potențiale, pentru a evita ca acestea să apară.
Eforturile se concentrează, pe de o parte, asupra gravității unui eventual impact (de ex.
contaminarea pânzei freatice care se utilizează pentru alimentarea cu apă potabilă a unui oraș)
şi, pe de altă parte, asupra probabilității apariției acestui impact (de la puțin frecvent la foarte
frecvent). Întreprinderea este liberă să definească ce va estima ca fiind semnificativ, dar
trebuie să prezinte o argumentare a alegerii. (de ex. pentru audit)
Se face o ierarhizare a cauzelor care produc impacturi potențiale asupra mediului, urmată de
luarea unor decizii, prin stabilirea unui calendar. Aplicarea măsurilor corective se verifică pe
teren. Fiecare studiu este capitalizat pentru a se utiliza în proiectele viitoare.
Întreprinderea trebuie să elaboreze:
1. O politică de mediu care definește strategia de mediu, adaptată la impacturile şi aspectele
sale de mediu.
2. Un program de acțiune (program de mediu) în care se fixează obiectivele şi țintele care
se urmăresc şi se pot măsura.
Se prezintă un exemplu de program pentru a arăta cum se face trecerea de la analiza de
mediu şi obiectivele fixate la acțiuni concrete. (Tabelul 5.3)
Tabelul 5.3 Exemplu de program de management de mediu

Aspecte de
mediu Obiectiv Țintă Indicator Acțiuni Buget Termen Resp.
semnificative
Reducerea Scăderea .. X1. .. X1.. ieșire Diminuarea 45 k€ 05/2019 HT
poluării cu 30% la ieşirea Maşina 1 cantităţii de
efluenților ……. din maşina 1 şi aditivi
...X2.. cu 15% la .. X2… ieşire Maşina 1 şi 2 30 k€
A31
Scăderea …X1… maşina 2 şi 3 în Maşina 2 09/2020 FP
şi ...X2.. cu 5% în raport cu anul Închiderea
raport cu anul precedent Cantitate de circuitului
precedent aditivi %1
Reducerea Reducerea Zone de Verificarea 30 k€ 09/2020 TS
riscurilor de riscurilor de transfer tuturor
poluare a solului poluare în timpul etanşe / zonelor de
transferului. sigilate etanşare
A12
Formarea Număr de Module de 22.5 k€ 09/2020 HT
părţilor persoane de Formare la
interesate la serviciul de serviciul
recepţie recepţie
formate
Se stabilesc obiectivele, ţintele şi programele necesare obţinerii rezultatelor în concordanţă cu

politica de mediu.
5.4.2.2. D pentru « Do » (Mettre en œuvre) Execută
Execută: Etapa de implementare a procesului care asigură funcționarea sistemului de

management. (structură, proceduri, module de formare etc.)
5.4.2.3. C pentru « Check » (Vérifier sau Contrôler) - Verifică
Verifică: În această etapă se monitorizează procesele şi se determină diferențele

față de politica de mediu, obiectivele, țintele şi alte cerințe legale şi se raportează
rezultatele. Este necesar ca organizația să se asigure, utilizând seturi de
indicatori, că rezultatele obținute sunt în conformitate cu obiectivele stabilite
în prealabil. În cazul constatării unor diferențe se iau în considerare diferite tipuri de acțiuni
corective.
5.4.2.4. A pentru « Act » (Agir sau réagir) - Acționează
Acționează: Acțiunea de a revedea şi de a corecta, desfășurată de reprezentanții

conducerii, încheie o buclă care devine punct de plecare pentru un nou ciclu.
Această etapă permite organizației să se asigure că ceea ce s-a finalizat este bine
făcut şi permite să se acționeze asupra elementelor care pot conduce la o
îmbunătățire continuă a performanței sistemului de management de mediu.
În esenţă, un SMM răspunde abordării cunoscute managementului calității şi anume:

Planifică, Execută, Verifică, Îmbunătățește.
Conform ISO 14001, îmbunătățirea continuă a performanțelor de mediu este asigurată prin
parcurgerea a patru etape. (figura 5.7)
Planificare
Analiza efectuată de Implementare şi

management operare
Verificare
Figura 5.7. Etape pentru îmbunătățirea continuă a performanțelor

sistemului de management de mediu
conform ISO 14001
Această interpretare schematică subliniază ideea de buclă, care antrenează o îmbunătățire
continuă a performanței sistemului de management de mediu.
Sisteme de management de mediu – conform SR EN ISO 14001
Îmbunătățirea continuă a performanțelor de mediu se realizează prin parcurgerea unor etape
bine definite în SR EN ISO 14001:2004, unde se propune un model pentru sistemul de
management. (figura 5.8) [36]
Îmbunătăţire
continuă
Politica de
mediu
Analiza efectuată de
management
Planificare
Verificare şi Implementare
Acţiuni corective şi operare
Figura 5. 8. Model pentru sistemul de management de mediu

conform SR EN ISO 14001
Organizația trebuie să stabilească, să implementeze, să mențină şi să îmbunătățească sistemul

de management de mediu. Este deci un instrument de identificare şi rezolvarea a problemelor,
care poate fi implementat într-o companie în diferite modalități, depinzând de condițiile
specifice.
5.5. Ghid pentru planificarea tranziţiei la ISO 14001:2015 [16]

International Accreditation Forum (IAF) în colaborare cu ISO/TC 207/SC1 au elaborat un
Ghid pentru planificarea tranziţiei la ISO 14001:2015 care furnizează îndrumări pentru
tranziţia de la ISO 14001:2004 la ISO 14001:2015 părţilor interesate privind modalitățile de
tranziție care urmează să fie luate în considerare înainte de implementarea ISO 14001:2015.
Figura 5.9 Termene pentru tranziție

ISO 14001 :2015
Septembrie 2015 Tranziție de 3 ani până în 2018
publicare
Au fost identificate activităţile care ar trebui luate în considerare de părţile interesate
relevante pentru creșterea gradului de înțelegere a contextului ISO 14001:2015
ISO/TC/SC1 pe website – www.iso.org/iso/tc207sc1home - furnizează periodic note
informative despre revizia ISO 14001.
Care sunt schimbările apărute? [16]

Managementul Strategic de Mediu - Există o creştere importantă a managementului de mediu
în procesul de planificare strategică a organizaţiei. O nouă cerinţă de a înţelege contextul
organizaţional a fost încorporată pentru a identifica și utiliza oportunități atât pentru
beneficiul organizaţiei cât şi al mediului. Un accent special se pune pe aspecte sau
circumstanțe în schimbare referitoare la nevoile şi aşteptările părţilor interesate (inclusiv

cerinţelele autorităţii) şi condiţiile de mediu locale, regionale sau globale care pot afecta sau
pot fi afectate de organizaţie. O dată identificate ca prioritate, măsurile pentru a diminua
riscul nefavorabil sau de a exploata oportunitățile benefice sunt integrate în planificarea
operațională a sistemului de management de mediu.
 Leadership – Pentru a asigura succesul sistemului, a fost adăugat un nou articol care
atribuie responsabilităţi specifice pentru aceia în roluri de leadership pentru a promova
managementul de mediu în cadrul organizaţiei.
 Protejarea mediului – Aşteptările privind organizaţiile au crescut referitor la angajamentul
privind inţiativele proactive pentru a proteja mediul împotriva deteriorării şi degradării în
concordanţă cu contextul organizaţiei. Textul revizuit nu defineşte “protecţia mediului” dar
subliniază că include prevenirea poluării, utilizarea durabilă a resurselor, atenuarea
schimbărilor climatice și adaptarea, protecţia biodiversităţii şi a ecosistemelor etc.
 Performanţa de mediu – există o schimbare cu accent în ceea ce priveşte îmbunătăţirea
continuă, de la îmbunătăţirea sistemului de management la îmbunătăţirea performanţei de
mediu. În concordanţă cu angajamentele din politica organizaţiei, organizaţia ar trebui, după
cum este aplicabil, să reducă emisiile, efluenţii şi deşeurile la nivelurile stabilite de organizaţie.
 Concepţia ciclului de viaţă – Suplimentar faţă de cerinţa actuală de a gestiona aspectele
de mediu asociate bunurilor şi seviciilor procurate, organizaţiile vor avea nevoie să-şi
extindă controlul şi influenţa faţă de impacturile de mediu asociate cu utilizarea
produsului şi scoaterea din uz sau eliminarea acestuia. Aceasta nu implică o cerinţă pentru
a face o evaluare a ciclului de viaţă
 Comunicarea – A fost adăugată dezvoltarea strategiei de comunicare cu accent egal pe
comunicarea internă şi externă. Aceasta include o cerinţă privind comunicarea
infomaţiilor coerente şi de încredere, şi stabilirea mecanismelor pentru persoanele care
lucrează sub controlul organizaţiei de a face sugestii pentru îmbunătăţirea sistemului de
management de mediu. Decizia de a comunica extern aparţine organizaţiei, dar decizia
trebuie să ia în considerare raportarea informaţiilor cerute de agenţiile de reglementare şi
de aşteptările altor părţi interesate.
 Documentarea – Reflectând evoluţia calculatoarelor şi a sistemelor bazate pe cloud
pentru funcţionarea sistemelor de management, revizia include termenii “informaţie
documentată” în loc de “documente” şi “înregistrări”. Pentru a se alinia cu ISO 9001,
organizaţia va menţine flexibilitatea de a stabili când “procedurile” sunt necesare pentru a
asigura un proces de control eficient.
Ce se întâmplă cu PDCA [16,57]

Standardul face legătura cu structura Anexei SL şi modelul PDCA ISO 14001 (figura 5.11).
Figura 5.11 [16, 57]
Tranziţia [16]
International Accreditation Forum (IAF) şi Comitetul ISO pentru Evaluarea Conformităţii
(CASCO) au agreat o perioadă de tranziţie de trei ani de la data publicării ISO 14001:2015.
Rezoluţia IAF 2014 – 11 a fost adoptată de Adunarea Generală IAF la Vancouver din 17
octombrie 2014 şi a avizat o perioadă de tranziţie de 3 ani pentru ISO 14001:2015.
Validitatea certificărilor faţă de ISO 14001:2004 [16]
Certificările ISO 14001:2004 nu vor mai fi valide după perioada de 3 ani de la publicarea ISO
14001:2015.
Data expirării certificărilor faţă de ISO 14001:2004 emise în timpul perioadei de tranziţie
trebuie să corespundă cu sfârşitul perioadei de tranziţie de trei ani.
Îndrumări specifice pentru părţile interesate implicate în certificare şi acreditare [16]

Pentru orice organizaţie gradul schimbărilor necesare va fi depinde de maturitatea şi eficienţa
sistemului de management în vigoare, structura organizaţională şi practicile, prin urmare o
analiză de impact/evaluarea diferenţelor este recomandată pentru identificarea resurselor şi a
timpului implicat în mod realist.
Organizaţiilor care utilizează ISO 14001:2004 li se recomandă următoarele acţiuni: [16]

 Identificarea discrepanţelor organizaţionale care este nevoie să fie abordate pentru a
îndeplini noile cerinţe.
 Dezvoltarea unui Plan de Implementare.
 Furnizarea instruirilor adecvate şi conştientizării pentru toate părţile care au un impact
asupra eficienţei organizaţiei.
 Actualizarea sistemului de management existent (SMM) pentru a îndeplini cerinţele
revizuite şi furnizarea verificării eficacităţii.
 Unde este aplicabil, legătura cu Organismul de Certificare pentru aranjamentele
referitoare la tranziţie.
Organismele de Certificare (OC) au informat clienţii de la etapa DIS, şi au efectuat analize

pentru stabilirea diferenţelor dintre sistemul clientului şi DIS. [16]
OC urmăreasc toate activităţile de evaluare în timpul etapei DIS pentru verificarea completă
la momentul auditului de tranziţie la ISO 14001:2015.
Certificările acreditate faţă de ISO 14001:2015 şi/sau echivalentele naţionale se emit odată ce
OC a fost acreditat să furnizeze certificări faţă de noul standard şi după ce organizaţia a
demonstrat conformitatea cu ISO 14001:2015.
Organismul de certificare trebuie să conducă un audit pentru fiecare client faţă de ISO
14001:2015. Având la bază acordurile cu organizaţia certificată, OC pot conduce activităţile
de tranziţie în timpul unei supravegheri de rutină, audit de certificare sau un audit special.
BIBLIOGRAFIE
[1] Harribey, J.M., Le Développement soutenable, Economica, Paris, 1998.

[2] Ionescu, C. ş.a., Politica şi legislaţia europeană a mediului, Editura HGA, Bucureşti, 2000.
[3] Lamarche, T., La notion d'entreprise în: Revue trimestrielle de droit commercial et de
droit économique. - Paris : Dalloz, 2006.
[4] Libaert, T. S.a., Le développement durable – DUNOD , Paris, 2008
[5] Manoliu, M., ş.a., Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, H.G.A., Bucureşti, 1998.
[6] Petit, J. A., Ingenierie et Environnement, Vol. I, II, III, ENI Tarbes, 2002.
[7] Pohoaţă, I., Dezvoltarea durabilă şi politica de mediu în UE, Iaşi, 2004.
[8] Rojanschi, V. ş.a., Economia şi protecţia mediului, Editura Tribuna Economica,
Bucureşti, 1997.
[9] Roşca, Daniela, Introducere în ingineria mediului, Editura Universitaria, Craiova, 2002
[10] Roşca, Daniela, Management de mediu. Dezvoltare durabilă, Editura Sitech, Craiova, 2011
[11] Sadgrove, K., Ghidul ecologic al managerilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
[12] Schischke, K., Hageluken, M., Steffenhagen g., O introducere in ECODESIGN,
Fraunhofer IZM Berlin, Germania
[13] Strange T. ş.a., Le développement durable – A la croisée de l’économie, de la société et
de l’environnement, OCDE, 2008
[14] Wimmer W., Züst, R., Lee, K-M., ECODESIGN Implementation - A Systematic
Guidance on Integrating Environmental Considerations into Product Development,
Springer, 2004
[15]  Managementul mediului - Curs realizat în cadrul proiectului Oltenia
Environmental Euro-Info Center. Program PHARE 2001 Societate civila, Componenta
4 ACCESS. 4.2 Acquis comunitar în domeniul protecţiei mediului şi al dezvoltării
socio-economice. 2005 (CCIO, ARPM Craiova).
[16]  Ghid pentru planificarea tranziţiei la ISO 14001:2015, IAF ID 10:2015
[17]  Guide pratique du management de l’environnement, Edition DPE, Paris, 2002.
[18]  Evaluarea ciclului de viață al produsului ca instrument pentru monitorizarea
impactului asupra mediului înconjurător, S.C. ICTCM S.A.
[19]  Innovation and the Environment, OECD, 2000.
[20]  Implementarea eco-concepției in întreprinderi - imperativ al protecției mediului
înconjurător si al capitalului natural, S.C. ICTCM S.A.
[21]  Livre vert, Promouvoir un cadre européen pour la responsabilité sociale des
entreprises, Bruxelles, Commission des communautés européennes, 2001.
[22]  La prise en compte du développement durable dans les projets d’action stratégique
de l’Etat en région (Note de synthèse) janvier 2006.
[23]  Plan d'action de l'ISO pour les pays en développement 2005-2010
[24]  Prosperity without Growth? The transition to a sustainable economy. UK
Sustainable Commission, 2009.
[25]  Strategia națională pentru dezvoltare durabilă a României, Orizonturi
2013-2020-2030.
[26]  Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă - Setul de indicatori pentru
dezvoltare durabilă, un instrument de lucru pentru procesul de monitorizare şi
raportare.
[27]  The EU Eco-industry's export potential, Ecotec Research and Consulting Ltd, 1999.
[28] Directiva 2009/125/CE a parlamentului european şi a consiliului din 21 octombrie
2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerinţelor în materie de proiectare
ecologică aplicabile produselor cu impact energetic (Jurnalul oficial al Uniunii
Europene, L 285 din 31.10.2009)
[29] HG nr. 1043/2007 privind cerinţele de ecoproiectare pentru produsele consumatoare de
energie, precum şi pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte normative .
[30] ORDIN nr. 1918/2009 ME - pentru modificarea Ordinului ministrului economiei şi
comerţului nr. 175/2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la
activitatea de protecţie a mediului de către agenţii economici cu activitate industrială .
[31] Legea 137/1995, Legea protecţiei mediului, MAPPM, 1995.
[32] Colecţie Standarde, Editura Tehnică, Bucureşti.
[33] Colecţie standarde – Familia ISO 9000
[34] Colecţie standarde – Familia ISO 14000
[35] https://standardizare.wordpress.com/2009/03/09/familia-iso-14000/
[36] SR EN ISO 14001:2005 - Sisteme de management de mediu. Cerinţe cu ghid de
utilizare
[37] SR ISO 14004:2005 - Sisteme de management de mediu. Linii directoare referitoare la
principii, sisteme şi tehnici de aplicare
[38] http://www.iso.org/iso/fr
[39] http://www.anpm.ro
[40] http://ec.europa.eu
[41] http://ec.europa.eu/economy_finance/thematic_articles/article14761_en.htm
[42] http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sustainable-business/environmental-
management/index_fr.htm
[43] http://ec.europa.eu/environment/climat/climate_action.htm
[44] http://www.ecodesignarc.info/servlet/is/631/
[45] http://www.ecodesign.at/methodik/twelvesteps/index.en.html
[46] http://www.EcoDesignARC.info
[47] http://www.ecodesign.at/pilot/ONLINE/ENGLISH/PDS/INDEX.HTM
[48] http://www.base-impacts.ademe.fr/
[49] http://www.arteiasi.ro/ecodesign
[50] http://www.mmediu.ro
[51] http://www.asro.ro
[52] http://www.afnor.org/developpementdurable
[53] http://ec.europa.eu/environment/impel/
[54] http://ec.europa.eu/environment/waste/rohs_eee/review/introduction_en.htm
[55] http://www.pb.izm.fhg.de/ee/070_services/75_toolbox/index.html
[56] https://www.oar-bucuresti.ro/legislatie/2011/HG_nr_55-
2011_stabilirea_cerintelor_in_materie_de_proiectare_ecologica.pdf
[57] https://www.iso.org/obp/ui/#iso:std:iso:14001:ed-3:v1:en

Managementul Mediului Si Dezvo proiect-ROSCA DANIELA

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul Mediului Si Dezvo proiect-ROSCA DANIELA

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE INGINERIE ELECTRICĂ

Activități specifice orelor de proiect 7

5.2.3. Implementare şi operare ................................................................ 85

Activitățile specifice orelor de proiect se vor derula pe echipe

ECO-PROIECTAREA – UN PRIM PAS SPRE O DEZVOLTARE DURABILĂ

1.1. Eco-proiectare - Aspecte generale

Respectarea cerinţelor dezvoltării durabile ”reclamă soluţii ce se înscriu pe toată gama, de la

Figura 1.1 Schema dezvoltării durabile – confluenţa celor trei piloni

În consecinţă, se poate spune că dezvoltarea durabilă este: [13]

2. Determinarea cerinţelor 3. Identificarea

5. Obiective 6. Revizuirea performanţelor

7. Elaborarea planului de acţiuni

8. Verificări interne şi externe CECK

9. Raportare . Comunicare ACT

Figura 1.2. Etapele principale ale procesului de

1. Înţelegerea noţiunii de dezvoltare durabilă

Dimensiunea ecologică a dezvoltării

Dimensiunea socială a dezvoltării

Figura 1.4 Cerinţe corespunzătoare celor trei paliere

Principalii actori ai implementării unei strategii de dezvoltare durabilă

Companii de Investitori Cercetare-Dezvoltare Comunitatea

Furnizori Intreprindere Mediul politic

Figura 1.5 Părţile interesate de strategia pentru o dezvoltare durabilă

Definiţii conform DIRECTIVEI 2009/125/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

De ce sectoarele electronic şi electrotehnic? [12]

1.1.2. Metoda de stabilire a cerinţelor generale în materie de proiectare ecologică,

P1.3 Pentru a evalua potenţialul de ameliorare a caracteristicilor de mediu menţionate la

(b) informaţii pentru consumatori despre performanţa şi caracteristicile de mediu

1.1.3. Metoda de stabilire a cerinţelor specifice în materie de proiectare ecologică

economică a opţiunilor şi evitând orice pierdere semnificativă de performanţă sau de utilitate

1.1.4. Marcajul CE , conform Anexei III- DIRECTIVA 2009/125/CE [28]

Figura 1.6 Marcaj CE

1.1.6. Sistemul de management pentru evaluarea conformităţii, conform Anexei V

3. Elemente legate de mediu ale sistemului de management - Sunt specificate elementele

Documentaţia privind produsul trebuie să cuprindă:

1.1.7. Declaraţia de conformitate CE, conform Anexei VI - DIRECTIVA 2009/125/CE [28]

Se regăsesc în această categorie toate studiile realizate care au ca bază noţiunile:

Abordarea este focalizata pe un aspect

Figura 1.7 Dimensiunile procesului de eco-concepţie [20]

Factorii externi şi interni care motivează o societate să demareze un proces de eco-concepţie

Motivele interne reies dintr-o strategie proactivă, dintr-o voinţă deliberată de a se

Figura 1.9 Principalele motive interne ale unei societăţi de demarare

1.2.3. Bazele eco-proiectării şi respectarea cadrului legal [12]

De o importanţă deosebită este DIRECTIVA 2009/125/CE A PARLAMENTULUI

„Produsele cu impact energetic au o pondere importantă în consumul de resurse naturale şi

unele puncte comune cu eco-proiectarea. De aceea, un sistem de management de mediu este

SR EN ISO 14001:2005 Sisteme de management de mediu. Cerinţe si ghid de utilizare

SR EN ISO 14004:2005 Sisteme de management de mediu. Ghid privind principiile,

Pentru a construi un SMM de succes, organizaţia trebuie să înceapă cu obţinerea

1.2.5 Analiza ciclului de viaţă

Figura 1.10 Etapele analizei ciclului de viaţă

Etapa 2: Calculul şi analiza inventarului (ISO 14041) [34]

Etapa 4: Interpretarea rezultatelor (ISO 14043) [34]

Figura 1.11 Componentele analizei funcţionale

De ce este nevoie de ECV?

SR EN ISO 14040:2007 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viaţă. Principii şi

Creşterea conştientizării asupra importanţei protecţiei mediului şi a impacturilor posibile

2.1 Principii de proiectare ecologică

Figura 2.1 Etapele procesului de eco-design

Figura 2.2 Prezentarea portului USB realizat din materiale ecologice

Figura 2.3 Obţinerea de noi produse prin refolosirea materialelor

Figura 2.4 Dispozitiv multifuncţional