Conceptul de dezvoltare durabilă

Prof. dr. Ioan Pohoaţă sublinia „conceptul de dezvoltare susţinută (sustenabilă) sau durabilă
aparţine teoriei noi a dezvoltării economice, ea însăşi ramură relativ nouă a teoriei economice generale
de care s-a desprins şi individualizat ca un corp teoretic autonom la nivelul anilor ′50 - ′60.

Din disputa teoretică alimentată de această încercare de definire considerăm că merită a fi reţinute
următoarele aspecte:
a. Se consideră, în unanimitate, că introducerea sintagmei dezvoltare durabilă în vocabularul uzual al ştiinţei
economice a reprezentat o necesitate obiectivă. Noţiunea a fost chemată şi impusă să servească, în plan teoretic,
drept răspuns la criza economică şi ecologică pe care o parcurge lumea la sfârşit de secol XX şi început de nou
mileniu.

b. Tot la nivelul unanimităţii, în sondajul opiniei publice, se află ideea după care dezvoltarea durabilă are o
puternică încărcătură morală. Se pleacă, aici, de la premisa realistă că, pe zestrea pe care o moşteneşte, fiecare
generaţie îşi construieşte viitorul.

c. Dezvoltarea durabilă va deveni tot mai mult o constantă a politicilor economice şi sociale ale fiecărui stat.

d. Dezvoltarea durabilă comportă un tratament diferit ca nivel, mod de abordare şi înţelegere, tehnologie, resurse
la care se poate face apel şi şanse de reuşită. Capătă, altfel spus, sensuri şi semnificaţii diferite funcţie de timp,
spaţiu, zonă geografică etc. În interiorul acestei matrici teoretice, semnificaţie aparte pentru conturarea
conceptului dezvoltării durabile are departajarea ţărilor lumii în bogate şi sărace.

e. Strict etimologic vorbind, noţiunea de durabil trimite la durată, la un interval de timp îndelungat... Ceea ce pare
a fi punctul forte în sprijinul definiţiei dezvoltării durabile ţinteşte spre anatomia internă a fenomenului. Se vrea, pe
scurt, a se asigura o ascendenţă a calităţii în defavoarea creşterii cantităţii bunurilor produse şi consumate.

f. Atenţie merită şi constatarea că abordarea şi tematizarea fenomenului cu numele dezvoltare durabilă s-a făcut şi
se face de pe poziţii predominant economice. Explicaţia ţine de împrejurarea că vinovată de degradarea ecologică
şi de mutaţiile, unele cu consecinţe negative asupra socialului, moralului, politicului etc. este filosofia economică
după care s-a fasonat şi s-a dat configuraţie modului de producţie şi de consum.

g. Tot de un tratament privilegiat, în economia teoriei cu privire la dezvoltarea durabilă, se bucură mediul şi
politica de mediu. Cadenţa degradării ecosferei oferă singură explicaţie în această direcţie. Există chiar pericolul ca
preocuparea preponderentă pe această temă, a politicii de mediu, să reducă nepermis de mult atenţia şi eforturile
necesare pentru limpezirea şi soluţionarea celorlalte probleme pe care fenomenul şi conceptul dezvoltării durabile
le subsumează.

h. Conotaţia termenului ca şi anatomia internă a fenomenului dezvoltării durabile sunt influenţate şi de

<specialitatea> celor care-şi consumă energia şi talentul pe această temă. Astfel, pentru biologi şi ecologişti,
importante sunt resursele şi mediul natural. Economiştii, în schimb, îşi axează cercetarea pe costuri şi preţuri;
sunt de acord că nu poate fi acceptată o dezvoltare cu costuri de mediu foarte ridicate, dar, în acelaşi timp, uzând
de logica pieţei, rezolvă problema cu o piruetă; nutresc convingerea că de îndată ce o resursă costă prea scump din
cauza internalizării costurilor de mediu, semnalul pieţei, prin intermediul preţului, va fi acela ca respectiva resursă
să fie înlocuită. Din unghiul lor de vedere, demografii, sensibilizaţi de sporirea accentuată a populaţiei în ultimii 50
de ani, acceptă că este de neimaginat dezvoltarea viitoare fără încălcarea regulilor care definesc şi stabilesc stocul
mondial de resurse. Futurologii, optimişti, pleacă de la premisa că o bună parte din ceea ce astăzi înseamnă
universul planetar este o necunoscută; că ştiinţa şi progresele cunoaşterii ne vor ajuta să accedem spre resurse noi
şi spre noi metode de exploatare a lor. Sociologii şi moraliştii sunt preocupaţi de clivajele mari la care conduce
repartiţia veniturilor. "
Definiţia dezvoltării durabile prezentată în Raportul Brundtland din 1987 este acceptată ca formulare
oficială, reprezentând o bază de raportare.

Analizând Raportul Brundtland prof. Pohoarţă arată "la modul tehnic vorbind lucrarea cuprinde câteva
obiective potrivit cărora realizarea dezvoltării durabile înseamnă:
- asigurarea în continuare a creşterii economice cu respectarea condiţiei de bază a conservării resurselor naturale;

- eliminarea sărăciei şi asigurarea condiţiilor satisfacerii nevoilor esenţiale de muncă, hrană, energie, apă, locuinţă
şi sănătate;

- orientarea proceselor de creştere economică spre o nouă calitate;

- asigurarea unei creşteri controlate a populaţiei;

- conservarea şi sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului;

- restructurarea tehnologiilor de producţie şi menţinerea sub control a riscurilor acestora;

- asigurarea unei abordări integrate a deciziilor privind creşterea economică, mediul înconjurător şi resursele de
energie. "

Numeroşi specialişti au încercat să înţeleagă şi să explice modul în care trebuie privit acest
concept. Camelia Cămăşoiu consideră că "obiectivul general al dezvoltării durabile este de a găsi un
optim al interacţiunii dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic într-un proces
dinamic şi flexibil de funcţionare"

Dacă se pleacă de la obiectivele şi cerinţele generale, dezvoltarea durabilă este "un concept mondo,
comun în măsura în care:
- nu există graniţe economice sau ideologice ale poluării;

- gradul de suportabilitate atât al poluării cât şi al sărăciei, dacă lucrurile îşi păstrează tendinţele actuale, se va
pune în termenii supravieţuirii şi, atunci, globalizarea acţiunilor necesare a contracara asemenea trend va fi singura
soluţie;

- nu mai poate fi tolerată risipa, indiferent unde se produce ea, deşi pământul este rotund, resursele sale de mediu
şi viaţă sunt limitate;

- nu poate fi acceptată la infinit degradarea umană indusă de un tip de creştere care a convertit dar, mai ales, a
pervertit valori ce definesc progresul general etc.

În acelaşi timp, dezvoltarea durabilă este şi o realitate mozaicată. Specificul naţional - înţelegând prin
aceasta concreteţea situaţiei proprii fiecărei ţări, situaţie privind populaţia, nevoile proprii de creştere,
de producţie şi de consum, particularităţile de mediu, filosofia specifică de viaţă etc. - dă configuraţie,
substanţă concretă şi contur, politicilor de dezvoltare durabilă în interiorul fiecărui perimetru naţional.
Dar fapt demn de reţinut, tocmai această <specializare> în configurarea şi aplicarea unor politici de
dezvoltare durabilă de către fiecare ţară obligă la colaborare spre rezolvare reciprocă a unor probleme
cu grad mare de intercondiţionare, întărind prin aceasta latura comună, globală, a dezvoltării durabile. "