Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău

Facultatea de Științe Economice


Specializarea: MAAMM

ESEU LEADERSHIP

Coordonator științific,
Conf. Univ. Dr. Roxana Mironescu

Student: Matasa Ana-Maria


An: II
Grupa: 4751
În cartea ,, Către leadership prin management” scrisă de Radu Nechita se vorbește depsre
instrumentele de management care inspiră un bun lider și îl instruiește pe acest drum.

Leadership-ul și managementul reprezintă două sisteme distincte și complementare de a


lucra cu oamenii în context organizațional. Fiecare sistem are propriile funcții și acțiuni
specifice. Nici unul nu îi este superior celuilalt. Managementul este legat de desfășurarea
eficientă a unor activități complexe, într-un context dat. Un management corespunzator
conferă ordine și consecvență unor caracteristici cheie pentru succesul organizației, cum ar fi
calitatea și profitabilitatea produselor sau serviciilor realizate. Managementul presupune
stabilirea obiectivelor pe termen scurt, planificarea, stabilirea bugetelor, alocarea resurselor
necesare. Toate acestea trebuie însă precedate de stabilirea și comunicarea viziunii, misiunii
și strategiei, activități care aparțin liderilor. Una dintre greșelile companiilor, în care
predomină managementul, este utilizarea planului ca înlocuitor al direcției strategice, pe care
o conferă misiunea, viziunea și strategia, care lipsesc. Este foarte important de reținut că
planul nu le poate înlocui pe acestea, ci le este complementar. În vederea îndeplinirii
planului, managerul stabilește structura organizatorică și asigură personalul necesar prin
recrutare și selectare. Îi informează pe membrii organizației cu privire la prevederile planului,
deleagă responsabilitățile și asigură pregatirea și dezvoltarea personalului, astfel încât să
poata face față solicitarilor. De asemenea, stabilește sistemele de implementare și
monitorizare a planului. Leadership-ul este, spre deosebire de management, legat de procesul
de schimbare, de aceea devine din ce în ce mai important în condițiile în care mediul este tot
mai volatil și mai competitiv. Ideile care afirmă că leadership-ul este mai important decât
managementul și că este condiționat de carismă și de anumite trăsături speciale s-au dovedit a
fi mituri.

Liderul este cel care stabilește direcția strategică a organizației, prin viziunea pe care o are
asupra viitorului ei și, apoi, elaborează și pune în practică strategia. Deoarece mediul este în
continuă schimbare, iar viziunea și strategia trebuie adaptate în permanență la caracteristicile
mediului, liderul este agentul de schimbare în cadrul organizației. O viziune care conduce
organizația spre succes nu are neaparat ceva spectaculos și nemaiîntalnit. Ea servește însă
intereselor clienților, acționarilor, angajaților și este realistă. Etapa urmatoare conturării
viziunii și strategiei constă în alinierea membrilor organizației pe direcția realizării acestora.
Liderul reușește să facă acest lucru explicând în ce constă importanța lor, astfel încât să fie
înțelese și sprijinite. În procesul de comunicare căruia îi dă naștere, liderul se adresează și se
adaptează nevoilor, emoțiilor, valorilor celor care dorește să-l urmeze. De cele mai multe ori
comunicarea depașește granițele organizației, implicându-i pe clienți, furnizori, parteneri și
uneori chiar pe guvernanți. Pentru ca mesajele pe care le comunică liderul să fie acceptate,
credibilitatea este absolut obligatorie. Mesajul trebuie să fie credibil. Liderul trebuie să fie, la
rândul lui, credibil prin reputația și integritatea sa. Pentru a fi urmat în realizarea viziunii și
strategiei de către cei cărora li s-a adresat, liderul îi motivează, utilizând mai multe metode:
își adaptează stilul de adresare caracteristicilor, valorilor și nevoilor auditorilor; îi implică în
procesul de luare a deciziilor legate de modul în care trebuie realizată viziunea; îi sprijină în
întreaga lor activitate prin coaching, feedback, exemplu personal, deci ii ajuta să se dezvolte
și să devină mai încrezători în forțele proprii; îi recompensează pentru realizări și le
recunoaște meritele. La ora actuală, managementul și leadership-ul sunt importante în egală
măsură în cadrul organizației. Importanța leadership-ului, în cadrul organizației, a crescut pe
măsura ce mediul a devenit mai volatil și competitiv, iar oamenii mai bine pregătiți și
informați.

Cu toate că leadership-ul este atat de important, eforturile care se fac pentru dezvoltarea
lui în cadrul organizațiilor sunt încă insuficiente. Recrutarea angajaților cu potențial
reprezintă numai primul pas. La fel de importantă este gestiunea carierei. Dar expunerea
timpurie (la varste cuprinse intre 20 si 30 de ani) a angajaților cu potențial la situații care le
impun să conducă, să-și asume riscuri, să facă față unor situații neprevăzute, să interacționeze
cu persoane importante și să-și creeze relații, să învețe din succese și din eșecuri, s-a dovedit
esențială pentru formarea liderilor de succes de mai târziu. Acest lucru se realizează prin
descentralizare și împingerea autorității spre nivelurile inferioare ale organizației. Companiile
de succes acționează în acest sens.

Concluzionând, Radu Nechita își propune prin intermediul aceste cărți să prezinte
oamenilor leadershipul prin management și să arate diferența dintre a fi numit manager și a
deveni unul.

S-ar putea să vă placă și