Arbitraj

Fülöp Noémi
Universitatea ‘’Dimitrie Cantemir’’
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Managementul Resurselor Umane
Anul I
Definiția arbitrajului
Arbitrajul este un proces de soluționare a litigiilor convenit între părți în care litigiul este supus
unuia sau mai multor arbitri care emit o hotărâre. Este un rezolvare alternativa a
disputei (ADR) mecanism deoarece permite părților să-și rezolve disputa în afara instanțelor de
stat, adică, fără litigii (Bogdan, 2017).

Printre metodele alternative de soluționare a litigiilor, arbitrajul este definit ca

a jurisdicțional mijloace de soluționare a litigiilor din cauza puterii acordate arbitrilor de a
decide un caz și de a emite o hotărâre. Diferent de mediere și negocieri, părțile nu au nicio opinie
cu privire la soluția găsită de tribunalul arbitral, care le este impus într-un mod final și
obligatoriu (Elkouri, Elkouri, Ruben, 1960).

Arbitraj : este institutia prin care partile incredinteaza arbitrilor, liber desemnati de ele, misiunea
de a transa litigiile lor. Intr-o formula laconica, arbitrajul semnifica instituirea unei jurisdictii
private, solutionarea litigiilor fiind astfel sustrase jurisdictiilor de drept comun. Arbitrajul
prezinta un aspect contractual, in considerarea conventiei de arbitraj prin care acesta este creat,
un aspect jurisdictional, in considerarea hotaririi prin care el se finalizeaza, si un aspect
procedural, in considerarea desfasurarii unei veritabile judecati arbitrale (Paulsson, 2013).

Tipuri de Arbitraj
Formele arbitrajului voluntar:
1. arbitraj „ad hoc”
2. arbitrajul institutional;
3. arbitraj intern si arbitraj international;
4. arbitraj civil si arbitraj comercial;
5. arbitraj „in drept”;
6. arbitraj „in echitate”.
1. Arbitrajul ad-hoc (sau ocazional)
Arbitrajul ad-hoc este un arbitraj neinstitutional, fiind organizat de parti pentru solutionarea unui
litigiu determinat, în afara unei institutii permanente de arbitraj.
Trăsături:
 functionează numai în vederea solutionării unui litigiu; odată cu pronuntarea sentintei,
existenta acestei instante de arbitraj încetează;
  atât structura cât si regulile de procedură ale arbitrajului ad-hoc vor fi diferite, în
functie de interesele părtilor din fiecare litigiu;
 prin conventia lor, părtile pot încredinta solutionarea diferendului unui arbitru unic
sau unui numar mai mare de arbitri; în cazul unui dezacord între părti, se va recurge la
decizia unui tert sau a unei autorităti;
 părtile pot conveni ca sentinta arbitrală să fie supusă căilor de atac ori să fie definitivă
si obligatorie;
 un arbitraj ad-hoc localizat în România poate fi supus, în temeiul vointei părtilor, unei
legi străine atunci când o conventie internatională le autorizează să exercite o atare
optiune; este necesar să fie însă îndeplinită conditia ca legea străină preferată de părti
să nu contrazică normele imperative si de ordine publică din dreptul nostru ;
 instantele de judecata au obligatia de a desemna un supraarbitru când se ivesc
neîntelegeri între arbitri sau atunci când arbitrii desemnati nu sunt împuterniciti prin
compromis sau prin clauză compromisorie să-l aleagă ;

2. Arbitrajul institutional
Arbitrajul instituţional are loc atunci când părţile au încredinţat misiunea organizării arbitrajului
unei instituţii specializate, litigiul soluţionându-se după reguli stabilite de această instituţie.
Arbitrajul instituţional beneficiază în România de existenţa unei structuri permanente,
prestabilite, menite să asigure constituirea tribunalului arbitral şi anume, Curtea de Arbitraj
Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie. Aceasta este o instituţie
permanentă de arbitraj neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă, cu
exercitarea atribuţiilor ce îi revin, organizată să funcţioneze în conformitate cu propriul său
regulament.

3. Arbitrajul bilateral, regional si international

Arbitrajele bilaterale sunt create prin conventii internationale bilaterale si au competenta să
solutioneze numai litigiile între parteneri din cele două state contractante (ex: Camera arbitrală
franco–germană pentru produsele solului, Comisia americano–canadiană de arbitrajul
comercial).
Arbitrajele regionale sunt constituite printr-o conventie multilaterală realizata între statele
dintr-o anumită zonă geografică si rezolvă diferendele între parteneri apartinând statelor dintr-o
anumită zonă geografică (ex.: Comisia scandinavă de arbitraj pentru piei, Comisia
interamericană de arbitraj comercial).
Arbitrajele internationale a căror competentă teritorială se extinde indiferent de zona
geografică solutionează litigiile provenind din orice tară (ex.: Curtea de Arbitraj de pe lîngă
Camera de Comert Internatională de la Paris).

4. Arbitrajul civil si arbitrajul comercial

Arbitrajul civil are ca obiect solutionarea unui litigiu izvorat dintr-un contract civil (contract de
vanzare – cumparare, contract de inchiriere, contracte de cesiune, etc.). Arbitrajul comercial are
ca obiect solutionarea unui litigiu izvorat dintr-un contract commercial (Mentschikoff, 1961).

5. Arbitrajul „IN DREPT”

În cazul arbitrajului în drept sau in jure, arbitrii solutionează litigiile după lege, la fel ca
instantele judecătoresti. Acestia vor hotărî asupra unui litigiu, aplicând normele de drept
incidente în cauză. În arbitrajul în drept, hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă pe langa altele si
motivele de drept pe care se întemeiază solutia.

6. Arbitrajul „ÎN ECHITATE”

Arbitrajul în echitate este acea formă a arbitrajului civil sau comercial, national sau international
care se realizează după principiile de echitate si nu potrivit normelor de drept.
Trăsături:
- arbitrul nu are obligatia să aplice normele legale de drept material si nici pe acelea de
procedură;
- solutia dată de arbitru are caracter definitiv, fiind inatacabilă la o altă instantă de arbitraj;
- arbitrii vor aprecia împrejurările de fapt, determinând continutul notiunii de echitate;
- ideea de echitate este inseparabil legată de ideea de justitie; evitând aplicarea strictă a
dispozitiilor legale, hotărârile în echitate permit adoptarea unor solutii favorabile intereselor
reciproce ale părtilor;
- arbitrul în echitate nu este dispensat de obligatia motivării cu arătarea temeiurilor în echitate
care justifică solutia, nerespectarea acestei cerinte fiind sanctionată cu anularea hotărârii arbitrale
în conditiile Art. 364 lit. g din CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ;
Avantajele arbitrajului
 Principalul avantajul arbitrajului este posibilitatea de a avea un proces de rezolvare a
litigiilor, adaptat la particularitățile litigiului. De exemplu, părțile pot conveni asupra
persoanei arbitrului sau cel puțin asupra criteriilor pe care ar trebui să le îndeplinească
arbitrul. Procedura arbitrală poate fi mai puțin costisitoare decât litigiile, având în vedere
absența recursului în majoritatea cazurilor, ceea ce face ca procesul să fie mai scurt, și
mulțumesc 1958 Convenția privind recunoașterea și executarea premiilor arbitrale
externe, hotărârea arbitrală rezultantă poate fi executată în 154 națiuni, spre deosebire de
hotărârile judecătorești.

 Operativitate – orice litigiu, daca partile nu convin altfel, se solutioneaza de tribunalul

arbitral in termen de cel mult 5 luni de la data constituirii acestuia.

 Confidentialitate – dosarele, dezbaterea litigiilor, toate lucrarile acestora si hotararile

tribunalului arbitral sunt confidentiale. Toate persoanele implicate au obligatia sa asigure
confidentialitatea arbitrajului

 Intrucat justiţia statală este o instituţie cu un grad ridicat de imobilism, arbitrajul, prin
beneficiile pe care le reprezinta este opţiunea favorită a mediilor de afaceri
internaţionale.

 Taxe reduse. Taxele arbitrale sunt regresive si mai reduse decat in cadrul unui proces
judiciar. In cazul in care litigiul este solutionat de un arbitru unic, taxa arbitrala se reduce

 Părţile pot conveni să solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele,
ceea ce evocă ideea de parteneria,, de natură să permită menţinerea şi continuarea
relaţiilor de afaceri, în general a relaţiilor interumane între persoanele implicate;
  Realizăndu-se de regula, prin arbitrii desemnaţi de părţi, aceasta sporeşte încrederea
părţilor şi garanţia competenţei celor ce vor judeca.

 Specializarea arbitrilor. Arbitrii numiti de Curte sunt specialisti cu renume international

cu o bogata experienta in domeniul arbitraajului.

 Răspunderea pentru daune, instituită pe seama arbitrilor, este de natura să

accentueze exigenţa şi chibzuinţa acestora.

Codul de Procedura Civilă

Dispoziţii generale

Art. 2 –  Definiții

(1) În accepțiunea prezentelor Reguli de procedură arbitrală, termenii și expresiile de mai jos au
următoarele înțelesuri:

1. asistent arbitral – persoana de specialitate din cadrul Secretariatului Curții de Arbitraj

care îndeplinește atribuții de administrare a procedurii prealabile constituirii tribunalului
arbitral, de consemnare a dezbaterilor, precum și orice alte atribuții prevăzute în
prezentele Reguli sau în Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de Arbitraj;
2. audiere – ședința arbitrală în cadrul căreia se desfășoară faza orală a procedurii arbitrale;
3. cerere de arbitrare – cererea de soluționare a unui litigiu arbitral;
4. cerere reconvențională – cererea de arbitrare formulată de către pârât pe cale incidentală;
5. Colegiul Curții – organul colegial de conducere a Curții de Arbitraj;
6. convenția arbitrală – clauza compromisorie sau compromisul încheiate de orice persoane
fizice sau persoane juridice de drept privat ori de drept public; modelul convenției
arbitrale este cuprins în Anexa I la prezentele Reguli;
7. clauza compromisorie – clauza prin care părțile convin ca litigiile ce se vor naste din
contractul în care este stipulată sau în legatură cu acesta, să fie soluționate pe calea
arbitrajului;
 8. compromisul – înțelegerea scrisă a părților făcută în fața tribunalului arbitral, ori
introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare şi acceptarea de către pârât ca
această cerere să fie soluţionată de Curtea de Arbitraj;
9. încheiere – orice hotărâre preparatorie sau interlocutorie dată în cursul procedurii
arbitrale și prin care nu se rezolvă în întregime fondul cauzei sau nu se dezînvestește
tribunalul arbitral;
10. întâmpinare – act de procedură conținând punctul de vedere prin care pârâtul,
intervenientul ori chematul în garanție răspunde la cererea de arbitrare;
11. litigiu arbitral – orice litigiu, izvorât dintr-un raport juridic contractual sau
extracontractual, supus soluționării pe calea arbitrajului;
12. memoriu – actul de procedură prin care părțile dezvoltă pretențiile sau apărările proprii,
întocmit la cererea tribunalului arbitral sau la solicitarea părților și cu aprobarea
tribunalului arbitral;
13. parte – reclamantul, pârâtul, intervenientul sau chematul în garanție, precum și alți
participanți la procedura arbitrală;
14. Președintele Curții – președintele Curții de Arbitraj;
15. Reguli – prezentele Reguli de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj;
16. Secretariatul Curții – Secretariatul Curții de Arbitraj ce funcționează în baza
Regulamentului Secretariatului;
17. sentință arbitrală – hotărârea arbitrală finală prin care se rezolvă în întregime fondul
cauzei sau se dezînvestește tribunalul arbitral;
18. tribunal arbitral – arbitrul unic sau, după caz, arbitrii și supraarbitrul, desemnați să
soluționeze litigiul arbitral.

 Art. 3 – Obiectul arbitrajului

(1)Persoanele care au capacitatea civilă deplină de exerciţiu a drepturilor pot conveni să

soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc
starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, precum și
drepturi asupra cărora părțile nu pot să dispună.
(2) Persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate și activități economice
au facultatea de a încheia convenții arbitrale, în afară de cazul în care legea ori actul lor de
înființare sau organizare prevede altfel.

Art. 4 – Principiile arbitrajului

(1) Pe întreg parcursul procedurii, Curtea de Arbitraj, Președintele Curții, Colegiul Curții,
Secretariatul Curții, tribunalul arbitral și părțile vor acționa cu bună-credință, într-o manieră
eficientă și cu celeritate, cu respectarea egalității de tratament, a dreptului la apărare și a
principiului contradictorialității.
(2) Pe parcursul desfășurării procedurii arbitrale, oricare parte are dreptul la judecarea cauzei
sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către un tribunal arbitral independent și
imparţial.
(3) Părțile au dreptul să ia cunoștință de conținutul tuturor actelor dosarului, cu respectarea
principiului confidențialității procedurii arbitrale.
(4) În caz de contrarietate între convenția arbitrală și prezentele Reguli, la care aceasta trimite, va
prevala convenția arbitrală, cu excepția cazului în care prezentele Reguli 6 dispun, în mod
expres, altfel.

Arbitrul de urgență
Art.1 Arbitrul de urgență
(1) Orice parte are dreptul de a solicita numirea unui arbitru de urgență privind măsurile
provizorii sau asigurătorii solicitate conform prevederilor art. 40 alin. (3) din Reguli.
(2) Atribuțiile arbitrului de urgență încetează la momentul constituirii Tribunalului Arbitral sau
în condițiile art. 9 alin. (4) pct. 3, 4 și 5 de mai jos.
Art.2 Solicitarea numirii unui arbitru de urgență
Solicitarea numirii unui arbitru de urgență va include:
a) elementele prevăzute la art. 10 alin (1) lit. a), b) și d) din Reguli;
b) o scurtă prezentare a disputei;
c) indicarea măsurii provizorii sau asigurătorii solicitate și a motivelor care justifică urgența
măsurii;
d) observațiile sale sau prezentarea convențiilor existente între părți cu privire la locul de
desfășurare a procedurilor de urgență, dreptul aplicabil și limba arbitrajului;
e) dovada plății costurilor procedurii de urgență prevăzute de Normele privind taxele și
cheltuielile arbitrale;
f) înscrisuri sau informații care contribuie la examinarea eficientă a cererii de luare a măsurilor
provizorii sau asigurătorii.
Art.3 Notificarea părții adverse
După primirea cererii de numire a unui arbitru de urgență, Secretariatul Curții va trimite cererea
și celeilalte părți.
Art.4 Numirea Arbitrului de urgență
(1) Președintele Curții va numi un arbitru de urgență în termen de 48 de ore de la primirea
cererii de numire a acestuia de către Secretariatul Curții.
(2) Cererea va fi respinsă dacă Președintele Curții constată lipsa evidentă a competenței Curții de
Arbitraj.
(3) Prevederile art. 21 - 23 din Reguli sunt aplicabile. O cerere de recuzare poate fi făcută numai
în 24 de ore de la momentul în care motivele de recuzare au devenit cunoscute părții.
(4) Toate părțile trebuie să aibă posibilitatea de a transmite în scris observațiile lor cu privire la
cererea de recuzare.
(5) Un arbitru de urgență nu poate fi membru al unui tribunal arbitral ce se va constitui în
legătură cu disputa, în afara cazului în care părțile convin altfel.
Art.5 Locul desfășurării procedurilor de urgență
Locul desfășurării procedurilor va fi cel convenit de părți ca loc al arbitrajului. Dacă locul
arbitrajului nu a fost convenit de părți, arbitrul de urgență va stabili locul de desfășurare a
procedurilor de urgență.
Art.6 Sesizarea Arbitrului de urgență
De îndată ce arbitrul de urgență a fost numit, Secretariatul îl va informa și îi va transmite dosarul.
Art.7 Desfășurarea procedurii de urgență
În două zile de la desemnarea arbitrului de urgență, acesta va stabili un calendar procedural
provizoriu, pronunțându-se și cu privire la necesitatea depunerii unei cauțiuni, precum și cu
privire la termenul în care partea împotriva căreia se solicită măsura provizorie sau asigurătorie
poate prezenta răspunsul său la cerere.
Art.8 Încheierea cu privire la măsurile provizorii sau asigurătorii
(1) Orice încheiere asupra măsurilor provizorii sau asigurătorii va fi emisă nu mai târziu de 10
zile de la data la care numirea a fost comunicată arbitrului de urgență conform art. 6. Președintele
Curții va putea prelungi acest termen la solicitarea motivată a arbitrului de urgență.
(2) Orice încheiere asupra măsurilor provizorii sau asigurătorii va conține elementele prevăzute
de art. 27 din Reguli.

Bibliografie
Bogdan, I.(2017). Arbitrajul. București: Universul Juridic.

Elkouri, F., Elkouri, E. A., Ruben, A. M., American Bar Association, & Employment Law.
(1960). How arbitration works (p. 188). BNA.

Mentschikoff, S. (1961). Commercial arbitration. Columbia Law Review, 61(5), 846-869.

Paulsson, J. (2013). The idea of arbitration. OUP Oxford.

https://www.international-arbitration-attorney.com/ro/definition-of-arbitration/

https://arbitration.ccir.ro/wp-content/uploads/2018/01/Reguli-de-procedura-arbitrala-ale-Curtii-
de-Arbitraj.pdf