Sunteți pe pagina 1din 2

Fisa de lectură 4

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război


De Camil Petrescu

1. Titlul operei literare: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

2. Autorul: Camil Petrescu

3. Genul: Epic

4. Specia literară: roman modern, de analiza psihologica, subiectiv

5. Tema textului: tema iubirii şi tema războiului

6. Personaje: Ela, Ștefan Gheorghidiu, Tache Gheorghidiu, Domnul Grigorade, Nae


Gheorghidiu, Vasile Lumânăreanu

7. Rezumatul:

Acțiunea începe cu o discuţie aparent neînsemnată de la popotă, din anul 1916, unde
personajul principal este Ștefan Gheorghidiu, sublocotent rezervist în Valea Prahovei.
Acesta asistă la o discuţie între colegii săi, care au văzut o știre despre o crimă a unui bărbat
asupra soţiei sale. Aceştia povestesc și schimbă păreri despre cum bărbatul şi-a ucis soția
adulterǎ, afirmând că fapta nu este de blamat şi susţinând că nimeni nu poate obliga pe
cineva să îşi iubească partenerul toată viaţa.
Aceste afirmaţii declanşează un punct sensibil în memoria lui Ştefan Gheorghidiu, trezindu-i
amintirile legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela. Astfel, îl determină pe acesta
să intervină în discuție, considerând că această faptă nu este normală şi afirmând că soţii au
drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt. Această afirmaţie al lui Ştefan Gheorghidiu
survine din trăirile sale interioare, bănuind de ceva vreme că soția sa îi este infidelă.
Ştefan Gheorghidiu era însurat de doi ani şi jumătate cu o fostă colegă de universitate şi îşi
mărturisise că se căsătorise cu Ela mai mult dintr-o ambiţie, mai exact datorită faptului că se
simţea iubit de una dintre cele mai frumoase fete.
Ştefan şi cu Ela duceau o viață modestă împreună, cu toate acestea, iubirea fiind singura şi
cea mai prețioasă avere pe care o aveau. Totuşi, acest lucru avea să se schimbe radical în
momentul în care unchiul său, Tache, a murit și i-a lăsat lui Ştefan Gheorghidiu o moştenire
impresionantă în bani, dar şi o casă la Paris. După moştenirea primită, Ştefan obvservă că
soția sa Ela îşi schimbase comportamentul pe care îl avea în trecut, astfel că de la o
persoană idealistă, intelectuală, devenise o persoană mai înclinată spre o viață de lux și
modernă.
În casa unei verişoare, Ela cunoaşte un avocat, pe domnul G, care schimbă fericirea
cuplului, deoarece aceasta începe să îi acorde o atenţie deosebita acestuia, lucru observat
şi de Ștefan Gheorghidiu, care devine suspicios în ceea ce priveşte fidelitatea Elei.
Excursia de la Odobești reprezintă un moment cheie, deoarece se concretizează bănuielile
lui Ştefan cum că Ela flirtează cu domnul G. Faptul că într-o seară, venit în permisie, nu o
găseşte acasă pe Ela şi revenirea ei în dimineaţa zilei următoare îl determină pe Ştefan să
realizeze că femeia de langa el nu l-a iubit niciodată şi îi cere divorţul, dar după doi ani
aceştia se împacă.
Concentrat pe Valea Prahovei, Gheorghidiu doreşte ca Ela să petreacă vara la Câmpulung,
dar liniştea acestuia este tulburată de vederea domnului G în oraş. El conştientizează că
acesta este amantul soţiei sale și plănuiește să îi omoare pe amândoi, dar întâlnirea cu
locotenentul colonel, care îl obligă să meargă împreună cu el în regiment, îi aduce
confirmarea faptului că domnul G vizitează o femeie din înalta societate în lipsa soțului, fără
să ştie că soţul înşelat era chiar Ştefan Gheorghidiu.
Imaginea terifiantă a frontului este prezentată de naratorul personaj care debutează în a
doua parte a romanului intitulat "întâia noapte de război" cu o imagine dezorganizată a
armatei. Imaginea fictivă, creată din cărțile de specialitate citite, pe care o ştia el despre
război şi armată este repede demolată de dorinţa de supraviețuire pe câmpul de luptă a
fiecăruia, în detrimentul patriotismului. Acest lucru îl face pe Ștefan să îşi schimbe percepţia
asupra vieții, concentrându-se pe libertatea Ardealului aflat sub ocupația trupelor austro-
ungare. Rănit pe front, acesta se întoarce la Bucureşti, unde o vede pe Ela ca pe o străină
www şi privind retrospectiv cu luciditate realizează că putea fi înlocuită de orice altă femeie.
Ştefan îi lasă acesteia casele de la Constanţa cu tot ce este in ele, respectiv cu tot trecutul.
Participarea pe front a fost pentru Ștefan o experienţă totală care l-a schimbat radical, fapt
dovedit şi de primirea scrisorii, de la un anonim care confirma infidelitatea soţiei, lucru ce nu
l-a mai impresionat sub nicio formă, deşi în trecut ar fi dat orice să aibă această certitudine.

S-ar putea să vă placă și