Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Particularități de construcție a personajului principal

Nuvela Moara cu noroc aparține marelui scriitor Ioan Slavici, fiind publicata în
anul 1881, în volumul de debut Novele din popor. Ioan Slavici este un prozator
care aparține perioadei Marilor Clasici (a doua jumătate a secolului XIX-lea),
afirmat în cadrul Societății Culturale “Junimea” și prin intermediul revistei
“Convorbiri literare”. Proza acestuia prezinta tendința moralizatoare care reflecta
un crez artistic influențat de Confucianism.
Titlul conține substantivul “Moara” care, în sens figurat, devine o metafora
pentru conflictele interioare care macină conștiința protagonistului și pentru
conflictele dintre personaje care degradează armonia familiei acestuia.”Moara”
poate fi interpretata și ca o metafora a destinului schimbător, favorabil familiei
protagonistului până în momentul renunțării la principiile morale.
Incipitul introduce protagonistul operei, Ghita. De profesie cizmar, el dorește să
ofere un trai mai bun familiei sale, pe care o iubește sincer.Astfel, acesta renunță la
meseria de cizmar pentru meseria de hangiu.
Inițial, este conturat și statutul familial al personajului principal, Ghita fiind
căsătorit cu Ana. Aceștia au doi copii împreună și locuiesc modest, alaturi de
mama Anei. Relația acestora era una armonioasa.
De asemenea, incipitul susține și nota moralizatoare prin replica bătrânei “Omul să
fie mulțumit cu sărăcia sa, căci daca e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te
face fericit.Dar voi să faceți după cum vă trage inima.”
Acțiunea nuvelei pune accentul mai mult pe evoluția protagonistului decât pe
evenimente, urmarindu-se evoluția acestuia după ce se muta la hanul Moara cu
noroc alaturi de familia sa.
Portretul fizic este realizat succint, fiind redat prin caracterizare directa de către
narator: “înalt lat în umeri, cu ochiul limpede și fata nemișcată”.
Portretul moral este amplu, fiind realizat prin mijloace de caracterizare diferite.
La început, el este prezentat în mod direct de către narator că un om harnic, drept,
muncitor: “om harnic și sârguitor,…,așezat și pus pe gânduri”.Că mai apoi să
devina egoist, obsedat de îmbogățire, corupt, “mai de tot ursuz” și uneori chiar
violent cu Ana. Treptat, faptele lui Ghita demonstrează și dezumanizarea acestuia,
fiind reprezentativa și secvența în care îi implica pe cei doi copii într-un joc alaturi
de caini, ceea ce o îngrijorează pe soția sa.
Evoluția morala a lui Ghita evidențiază ca trăsătură dominanta lăcomia, deoarece
acesta își pune în pericol familia pentru bani, în urma tovărășiei cu Lica, producând
astfel conflicte interioare intre patima înavuțirii și dragostea pentru familie.
Acesta este redat prin introspecție în secvența în care Ghita este singur după
plecarea de la han a oamenilor lui Lică: acesta se gândea la câștigul pe care îl putea
face în tovărășie cu Lica. Pentru prima oara în viață sa, își dorea să nu aibă familie
deoarece singur ar fi putut să se puna în primejdie pentru bani, să îi câștige mai
repede alaturi de Lica și să facă ceea ce îi place: “…vedea banii grămadă înaintea
să și I se impaienjenau parca ochii. De dragul acestui caștig, ar fi fost gata să-și
puna pe un an,doi, capul în primejdie”.
Lăcomia protagonistului este dublata de o accentuata decădere morala, ceea ce
produce un al conflict interior intre dorința îmbogățirii și mustrările de conștiință,
acesta fiind redat prin analiza psihologica. Conflictul se amplifica în momentul în
care Ghita este nevoit să depună mărturie în procesul de la Oradea, fiind implicat
în proces alaturi de Lica și porcarii lui, acuzați de crima. El depune o mărturie
mincinoasa, care îl salvează pe Lica, deoarece acesta se gândea la faptul că daca
spune adevărul și Lica ajunge la închisoare, oamenii acestuia puteau face rău
familiei sale. Ca o consecință a acestui fapt, degradarea să morala în ochii opiniei
publice este ireversibila. Văzând asta, își roagă soția să-l ierte:”Iartă-mă cel puțin
tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trai pe fata pământului” și gandinduse la omul
care a devenit, le mărturisește copiilor “Tatăl vostru e un ticălos”. Astfel, și
autocaracterizarea evidențiază aceasta trăsătură.
Pe fondul amplificării proceselor de conștiință, protagonistul decide să-l predea
pe Lica jandarmului Pintea. Cu toate acestea, rămâne un om dominat de lăcomie,
cu o voință slaba, trăsături ce reies din secvența în care Ghita îi predă lui Pintea
doar o parte din banii primiti de la Lica, restul păstrând pentru sine. De asemenea,
autoanaliza pune în valoare aceleași trăsături în momentul în care protagonistul
caută o scuza pentru patima înavutirii care îl domina: Ei! Ce să-mi fac!? (…) Ce
să-mi fac daca e în mine ceva mai tare decât voința mea!?
Încălcarea normelor morale de către personaje în mod repetat atrage un final
tragic. Lica pleacă de la Moara și este rugat de Ana să o ia cu el, acesta refuzând.
Pe drum, acesta își aduce aminte că a uitat chimirul cu bani.Ghita, Pintea și încă
doi jandarmi ajung la Moara cu noroc și îl văd pe Lica plecând. Aceștia pornesc în
urmărirea lui, cu excepția lui Ghita, care se duce să își omoare soția. Destinul îl va
sancționa, protagonistul sfârșind tragic, ucis la ordinul lui Lica. Răut și Păun dau
foc hanului, iar Lica pleacă la Fundureni .Însă, pe drum este înconjurat de jandarmi
așa că decide să se sinucidă, izbindu-și capul de un pom.
Mama Anei, ajungând la han, își spune că totul se datorează unui fulger și pleacă
alaturi de copii.
Concluzia nuvelei este tot o replica a bătrânei, ”Simțeam eu că nu are cum să iasă
bine…” , care este în relație de simetrie cu nota moralizatoare din incipt.
Astfel, în secvența finala apar elemente simbolice precum: arderea hanului ca semn
al purificării locului și revenirea la han într-o zi de luni că simbol al unui nou
început.
Evoluția lui Ghita pune în valoare atât caracterul psihologic al nuvelei, deoarece
prezinta tensiunile sufletești acumulate de personaje și transformările moral-
comportamentale prin care aceștia trec, cât și tendință moralizatoare a prozei lui
Ioan Slavici, pentru că analiza psihologica susține caracterul moralizator: goana
după înavuțire cu orice preț distruge echilibrul interior și liniștea familiei.
Ghita pune în valoare și construcția unui personaj-tip, specific prozei realiste, dat
fiind că acesta este tipul omului deumanizat de patima banului, care este sancționat
cu moartea pentru slăbiciunile sale. Nuvela ilustrează, astfel, teza conform căreia
încălcarea normelor atrage pedeapsa destinului, un destin necruțător urmărind
evoluția personajelor.