Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria

București Materialelor

Proiect la disciplina Ingineria Proceselor de Obținere

a Aliajelor Neferoase

Bronzul

Coordonator științific: Studenți:

Ș.l. Dr. Ing. Valeriu Ghica Andreea Marin
George Vizitiu
Vlădescu Bogdan
Mădălina
Apostolescu
Solomon Ștefan

București
1
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

2012

Cuprins:
Cap.I Procedeele de elaborare ale bronzului.
Cap.II Proprietati fizice si chimice ale bronzurilor.
Cap.III Clasificarea Bronzurilor.
Cap.IV Caracteristici si utilizari ale bronzului.
Cap.V Utilaje folosite in sectiile de elaborare, pentru bronzuri
Cap.VI Evoluția prețului la bronz

2
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

Cap.I Procedeele de elaborare ale bronzului.

Bronzurile sunt cele mai vechi aliaje fabricate, ce constau initial in aproximativ 75 %
cupru si 25% staniu.
Deoarece aliajele Cu-Sn au fost cele mai răspândite în perioada de început, există tendinţa
de a denumi „bronzuri” numai aceste aliaje, ceea ce este incorect. În funcţie de elementul
principal de aliere aceste aliaje se pot grupa în două mari categorii:
• bronzuri cu staniu, pe baza sistemului Cu-Sn
• bronzuri speciale, care după elementul principal de aliere pot fi: bronzuri cu aluminiu,
bronzuri cu siliciu, bronzuri cu mangan, bronzuri cu plumb, bronzuri cu beriliu, bronzuri
cu nichel etc.

Bronzurile cu staniu

Bronzurile cu staniu sunt aliajele cuprului în care componentul principal de aliere este
staniul. Pe lângă staniu, aceste bronzuri mai conţin uneori şi alte elemente de aliere cum ar fi:
zincul, plumbul şi nichelul. Bronzurile cu staniu pot fi aşadar bronzuri binare (simple) care au ca
element de aliere numai staniul, şi bronzuri complexe care pe lângă cupru şi staniu mai contin şi
zinc, plumb sau nichel în cantităţi importante.

Structura bronzurilor cu staniu

Aliajele Cu-Sn fac parte din grupa aliajelor binare cu miscibilitate totală în stare lichidă şi
solubilitate parţială în stare solidă. Structura lor poate fi apreciată prin luare în considerare a
diagramei de echilibru termic binare Cu-Sn.
Bronzurile cu staniu sunt caracterizate printr-o temperatură relativ înaltă de topire, prin
tendinţa de absorbţie a gazelor, printr-un interval mare de solidificare ceea ce le face sensibile la
formarea microretasurilor. Elaborarea lor însă nu se face cu pierderi mari prin oxidare, şi nu reţin
incluziunile de oxizi sau de zgură. Adaosuri ale diferitelor elemente chimice în bronzurile cu
staniu au rolul de a îmbunătăţi proprietăţile mecanice şi tehnologice ale acestora.

Proprietăţile bronzurilor cu staniu

Cunoaşterea proprietăţilor fizice şi tehnologice ale bronzurilor cu staniu este foarte

importantă atât din punct de vedere a prelucrării metalurgice cât şi din punct de vedere a utilizării
lor. Din punct de vedere chimic, bronzurile cu staniu au o bună rezistenţă la acţiunea apei sărate,
a soluţiilor neutre de săruri, a acizilor sulfurici şi fosforici, a atmosferelor cu H2S, SO2, CO2,
H2O, dar sunt atacate de acizii azotic şi clorhidric, precum şi de soluţiile tari de baze.
Proprietăţile mecanice variază în funcţie de conţinutul de staniu:

3
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
- în domeniul 0-6% Sn, aliajele monofazice sunt constituite din soluţia solidă α, plastică şi sunt
caracterizate de o rezistenţă mecanică bună combinată cu valori ridicate ale alungirii, însă
duritatea este scăzută;
- în intervalul 6-10% Sn, apare eutecticul (α + δ) dur şi fragil, ceea ce conduce la creşterea
rezistenţei mecanice şi a durităţii, în schimb alungirea rămâne aproximativ constantă sau în
uşoară scădere;
- în intervalul 10-15% Sn, pe lângă soluţia solidă α se va găsi o cantitate importantă de eutectoid
(α + δ), care va determina o creştere a rezistenţei mecanice şi a durităţii, dar şi o scădere
pronunţată a alungirii.

Proprietăţile de turnare se caracterizează printr-o fluiditate scăzută şi o tendinţă de

creştere a porozităţii pieselor, ca urmare a unui interval de solidificare mare. Aceste proprietăţi
pot fi îmbunătăţite prin adaosuri de zinc, fosfor sau plumb.
În bronzurile cu staniu cele mai dăunătoare impurităţi sunt: oxigenul, fierul, siliciul,
aluminiul, stibiul, arseniul şi bismutul. Aluminiul este o impuritate foarte dăunătoare a
bronzurilor cu staniu, deoarece favorizează apariţia porozităţii, a incluziunilor nemetalice şi a
unei structuri cu grăunţi mari care defavorizează caracteristicile mecanice. Oxigenul determină
apariţia oxidului de staniu SnO2, ce se separă sub forma unor incluzi cenuşii, colţuroase, dure şi
fragile care pot deteriora cuzineţii şi lagărele[20]. Celelalte impurităţi, menţinute în limitele
admise prin standarde, nu influenţează semnificativ structura şi proprietăţile bronzurilor cu staniu
de turnătorie, ci doar a celor prelucrate prin deformare plastică.
Bronzurile cu staniu prezintă o serie de proprietăţi tehnologice cum ar fi: antifricţiune
ridicată, rezistenţă la oboseală mare, prelucrabilitate prin aşchiere bună, durificare prin ecruisare,
sudabilitate satisfăcătoare şi ceea ce este cel mai important o foarte bună rezistenţă la uzură în
condiţii de frecare cu ungere. Această proprietate este determinată de structura eterogenă
specifică a bronzurilor cu staniu: soluţia solidă α reprezintă constituientul moale care se uzează
în timpul exploatării şi crează canale de lubrifiere, în timp ce faza δ reprezintă constituientul dur
care preia solicitările mecanice. Datorită proprietăţilor bune de antifricţiune, bronzurile cu staniu
se utilizează la turnarea pieselor solicitate la uzură chiar şi în condiţii dificile de ungere: lagăre,
roţi melcate, bucşe de ghidare, piuliţe etc.
Aceste bronzuri au însă şi unele inconveniente de care trebuie să se ţină seama la alegerea
lor pentru aplicaţii tehnice:
- au intervalul de solidificare mare ceea ce le face sensibile la formarea microretasurilor,
a segregaţiilor şi a tendinţei de fisurare la cald;
- au fluiditate mică în intervalul lichidus - solidus;
- au fragilitate ridicată la conţinuturi de staniu mai mari de 14 – 16%, iar la peste 18%Sn
alungirea devine nulă;
- au tendinţă ridicată de absorbţie a hidrogenului şi de formare a porozităţilor;
- au temperaturi de topire şi turnare relativ înalte.
Culoarea bronzurilor cu staniu este în funcţie de nivelul de aliere:
- galben-roşiatic pentru conţinuturi mai mici de 6-8% Sn;
- galben pentru conţinuturi de 8-12% Sn;
- galben-cenuşiu pentru conţinuturi de 12-15% Sn;
- cenuşiu pentru conţinuturi mai mari de 15% Sn.

Mărci de bronzuri cu staniu

4
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

În România, bronzurile cu staniu sunt reglementate prin SREN 1982 - 1999, şi sunt
clasificate în mărci, care de regulă sunt indicate în documentaţia de execuţie prin simboluri.
Domeniile de utilizare ale aliajelor cupru-staniu sunt variate, alegerea lor trebuind să se
facă după proprietăţile specifice şi după caracteristicile mecanice ale fiecărei mărci. În acest sens
pot fi date următoarele orientări:
- CuSn14 – pentru organe de maşini supuse la uzură, dar care să lucreze fără şocuri: lagăre,
cuzineţi, piese pentru echipament hidraulic etc.
- CuSn12 – roţi melcate, roţi dinţate elicoidale, piuliţe, cuplaje, piese de articulaţie etc.
- CuSn12Ni – cu aceeaşi destinaţie ca şi CuSn12 însă acolo unde solicitările sunt mai mari şi de
asemenea unde este nevoie de rezistenţă la uzură în condiţii de coroziune şi cavitaţie;
- CuSn10 până la CuSn5Zn5Pb – pentru cuzineţi de alunecare, cuplaje, cu solicitări mici, bucşe,
inele şi şaibe de fricţiune, roţi melcate şi sectoare dinţate, piuliţe etc.;
- CuSn4Zn4Pb17 – pentru piese care lucrează la frecare şi lagăre solicitate la sarcini mai mici;
- CuSn3Zn11Pb4 – pentru armături şi piese mai puţin importante în exploatare.
Deoarece atât cuprul cât mai ales staniul sunt metale deficitare şi scumpe, utilizarea lor
trebuie să se facă cu mult discernământ, adică numai acolo unde sunt de neînlocuit sau utilizarea
altor materiale ar fi riscantă.

Elaborarea şi turnarea bronzurilor cu staniu

Aşa cum s-a arătat mai sus, elaborarea unei mărci de bronz cu staniu poate să se facă fie
pornindu-se de la elementele metalice pure, fie pornindu-se de la diverse sorturi de bronz cu
staniu, constituite din lingouri de marcă cunoscută sau deşeuri metalice de asemenea cunoscute.
Pentru elaborarea bronzurilor cu staniu se pot utiliza următoarele materialele metalice:
- Staniu tehnic, SREN 610 - 2000;
- Cupru catozi (diverse mărci);
- deşeuri de cupru electrotehnic provenit din demontări, cum ar fi: bare, sârmă de bobinaj
balotată, piese din cupru;
- lingouri de aliaje Cu-Sn, SREN 1982 - 1999 (diverse mărci);
- deşeuri de bronz Cu-Sn, provenite de la demontări a căror compoziţie chimică este cunoscută:
bucşe, ghidaje, roţi melcate, lagăre etc.
- span de bronz Cu-Sn din prelucrarea mecanică, cu compoziţie chimică cunoscută;
- deşeuri proprii din turnătorie: rebuturi, maselote, reţele de turnare;
- prealiaje ale cuprului
Materialele nemetalice sunt reprezentate de fondanţii specifici elaborării acestor aliaje.

A. Elaborarea bronzurilor cu staniu din elemente presupune următoarele operaţii:

a) Curăţirea cuptorului de elaborare;
b) Încălzirea cuptorului de elaborare până ce căptuşeala refractară a acestuia a atins temperatura
de 800-900°C indicată de culoarea roşu luminos. În acest moment se va mai efectua o curăţire a
cuptorului, îndepărtându-se urmele de zgură de la elaborarea precedentă. La cuptoarele electrice
cu inducţie această operaţie nu este necesară;
c) Pe fundul vatrei cuptorului, sau a creuzetului, se va încărca o cantitate de mangal bine uscat
sau un alt fondant de protecţie cum ar fi: amestec de 50% sodă calcinată + 50% florină, amestec
de 50% sodă + 50% borax sau un alt fondant de acoperire prezentat în tabelele 2.5 şi 2.6;

5
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
d) Se introduc în cuptor bucăţile de cupru catozi sau cupru deşeu. Întâi se vor introduce bucăţile
cele mai mari iar aşezarea lor trebuie să se facă astfel încât să se evite un contact direct cu
flacăra. Dacă în încărcătură sunt şi materiale prea subţiri (sărme, table etc.) sau şpan acestea se
vor introduce după topirea completă a primelor bucăţi;
e) Se continuă topirea cu reglajul optim al arzătorului, sau al curentului, astfel încât să se asigure
maximul de căldură, iar atmosfera să fie neutră sau uşor oxidantă. Pentru a preveni oxidarea şi
gazarea băii se va limita contactul cu atmosfera şi se va scurta durata de topire;
f) Se va controla topirea astfel încât suprafaţa metalului lichid să fie acoperită complet de fluxul
de protecţie. Dacă se consideră necesar se vor afunda bucăţile de la suprafaţă în topitură, însă pe
cât posibil nu trebuie să se agite baia metalică formată;
g) Se va completa încărcătura cu bucăţile mai mici, neintroduse iniţial. Acestea trebuie să fie
preîncălzite. Introducerea se face prin afundare cu cuptorul oprit;
h) Se continuă topirea până ce temperatura băii metalice a atins temperatura de 1120-1150 °C,
urmărindu-se completarea stratului de flux de protecţie;
i) Se opreşte cuptorul şi cu o lingură uscată se toarnă proba de dezoxidare;
j) În funcţie de aprecierea probei de dezoxidare se va hotărî mersul în continuare al elaborării:

• dacă se apreciază că metalul este puţin oxidat şi fără gaze se efectuează o primă
dezoxidare cu prealiaj Cu-P, care se va introduce în baie în proporţie de 0,25-0,35% din
încărcătură (cca. 60% din cantitatea totală de Cu-P), cu o sculă specială;
• dacă se apreciază că metalul este foarte oxidat şi cu gaze se va proceda la îndepărtarea
zgurii existente şi la formarea imediat a alteia prin adăugare de fluxuri pentru rafinare,
degazare şi protecţie . Se menţine metalul lichid la temperatura de 1150-1200 °C şi după
10-15 min se repetă proba de dezoxidare, efectuându-se dezoxidarea cu Cu-P.

k) Se lasă baia să se liniştească şi se introduce cantitatea de staniu tehnic, debitată în bucăţi de 2-

4 Kg, preîncălzite la 150-200 °C. Se introduc şi celelalte elemente de aliere;
l) Se omogenizează baia cu o bară metalică protejată cu material refractar, astfel ca zgura să nu
se „rupă” sau să fie antrenată în topitură;
m) După omogenizare se supraîncălzeşte topitura la temperatura de 1190-1200 °C şi se menţine
circa 5-10 min;
n) Se opreşte cuptorul şi se îndepărtează zgura;
o) Se evacuează bronzul în oala de turnare. Înainte de evacuare, oala va fi de asemenea
preîncălzită la roşu, iar pe fundul ei se va adăuga restul de 0,15-0,25% din încărcătură, prealiaj
Cu-P (cca. 40% din cantitatea de Cu-P);
p) Se toarnă într-un timp cât mai scurt.

B. Elaborarea bronzurilor cu staniu, din diverse sorturi de bronz, în principal, respectă

acelaşi traseu ca la punctul A, cu următoarele precizări:
a) Dacă se apeciază că metalul este dezoxidat, se vor introduce elementele de aliere sub formă de
metale tehnice sau prealiaje;
b) Deoarece gradul de impurificare al componenţilor şarjei este mare se impune rafinarea. Cea
mai eficace rafinare se face pe cale chimică prin formarea zgurelor oxidante. În acest scop se
îndepărtează zgura de protecţie existentă şi se introduc fondanţii rafinatori (Tab. 2.6 şi 2.7) la

6
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
care se poate adăuga şi cuprit (Cu2O) în proporţie de 25-30% din cantitatea totală de fondant.
Cantitatea de zgură oxidantă nou formată trebuie să fie de cca. 2-4% din cantitatea metalului.

Există şi posibilitatea rafinării cu clor, în raport de 2-4 volume fără a se îndepărta zgura de
acoperire. În vederea rafinării, metalul va fi încălzit la 1180-1200 °C.

Bronzurile cu aluminiu

Bronzurile cu aluminiu sunt cele mai răspândite şi cele mai valoroase bronzuri speciale
datorită proprietăţilor lor superioare. Bronzurile cu aluminiu pot fi aliaje binare (simple), când
cuprul este aliat numai cu aluminiul, sau bronzuri complexe, când pe lângă aluminiu mai conţin
şi alte elemente de aliere cum ar fi: fierul, manganul, sau nichelul.

Structura bronzurilor cu aluminiu

Aliajele Cu-Al fac parte din grupa aliajelor binare cu miscibilitate totală în stare lichidă şi
solubilitate parţială în stare solidă, a căror structură se poate aprecia pe baza diagramei de
echilibru termic.
Diagrama cuprinde domenii peritectice, eutectice şi eutectoide în care se găsesc
următoarele trei faze de interes practic:
- Faza α este o soluţie solidă izomorfă cu cupru care cristalizează în sistemul cubic cu feţe
centrate şi al cărui domeniu variază cu temperatura;
- Faza β este o soluţie solidă intermediară formată pe baza compusului intermetalic Cu3Al care
cristalizează în sistemul cubic cu volum centrat şi care la 5650C se descompune eutectoid în α si
2γ;
- Faza 2γ este o soluţie solidă intermediară formată pe baza compusului intermetalic Cu32Al19
ce cristalizează în sistemul cubic complex şi care provine din transformarea fazei 1γ, stabilă la
temperaturi ridicate.
Aliajele cu până la 5% Al vor avea o structură constituită din soluţie solidă α, şi vor
prezenta o bună plasticitate şi alungire ridicată, în schimb valori modeste pentru rezistenţa la
tracţiune şi duritate.
Aliajele cu 7-10% Al, vor avea o structură formată din soluţie solidă β până la
temperatura de cca. 850 °C când începe să se separe faza α, iar faza β se va descompune după o
transformare eutectoidă. Din cauza prezenţei eutectoidului (α + γ2) aliajul capătă caracteristici
mecanice superioare în ceea ce priveşte rezitenţa şi duritatea.
La aliajele cu peste 12% Al, va creşte cantitatea de eutectoid (α + γ2) dar şi faza γ, ceea
ce determină o scădere a rezistenţei la tracţiune şi o creştere a durităţii. Adaosurile diferitelor
elemente în bronzurile cu aluminiu aduc o îmbunătăţire a proprietăţilor acestora.
Fierul determină finisarea structurii, măreşte rezistenţa la tracţiune şi duritatea însă
micşorează fluiditatea .
Manganul are o acţiune favorabilă numai în prezenţa fierului îmbunătăţind
caracteristicile mecanice.
Nichelul, în afara îmbunătăţirii caracteristicilor mecanice, produce o creştere a
proprietăţilor anticorozive şi antifricţiune precum şi mărirea rezistenţei la temperaturi înalte.

7
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
Sunt o serie de elemente chimice care au o acţiune negativă asupra bronzurilor cu
aluminiu, cum ar fi: staniul, plumbul, siliciul, stibiul, fosforul.

Proprietăţile bronzurilor cu aluminiu

Caracteristic bronzurilor cu aluminiu este faptul că au un interval de solidificare foarte

mic (10-15 °C), ceea ce conferă o mai bună compactitate pieselor turnate şi o concetrare a
retasurii.
Numeroasele aplicaţii în tehnică ale bronzurilor cu aluminiu necesită cunoaşterea cât mai
exactă a proprietăţilor fizico-chimice ale acestora, precum şi a transformărilor de fază care se
produc la solidificare şi tratamentele termice ulterioare.
Considerate a fi bronzuri speciale, aliajele Cu-Al reprezintă cea mai valoroasă grupă
datorită caracteristicilor mecanice şi tehnologice ridicate, putând înlocui cu succes o mare gamă
de materiale metalice.
În ceea ce priveşte rezistenţa la oxidare şi coroziune, bronzurile cu aluminiu se plasează
printre cele mai bune aliaje cu bază de cupru, uneori înlocuind cu succes chiar şi oţelurile
inoxidabile. Aceste aliaje rezistă bine la coroziunea provocată de acizii minerali şi organici, de
apă dulce sau sărată precum şi în atmosfere de hidrogen sulfurat şi bioxid de sulf, în soluţii de
cloruri şi cloraţi, ca rezultat al pasivizării superficiale datorită formării peliculei de Al2O3 care
rezistă la acţiunea substanţelor reducătoare.
Caracteristicile mecanice sunt, în general, superioare altor aliaje de cupru şi chiar unor
aliaje Fe-C, şi depind atât de structură cât şi de adaosurile altor elemente în compoziţia chimică.
Rezistenţa mecanică la tracţiune este direct proporţională cu cantitatea de eutectoid
(α+γ2). Dacă structura bronzurilor cu aluminiu este constituită din fază α (până la 5-6% Al),
rezistenţa mecanică are valori modeste (20-25 daN/mm2); ea înregistrează un salt important
(până la 50-60 daN/mm2) dacă structura este constituită din fazele β+(α+γ2) + α (9-11% Al). La
creşterea conţinutului de Al (peste 12%), rezistenţa mecanică scade ca urmare a creşterii
proporţiei de fază dură şi fragilă β.
Duritatea acestor aliaje creşte pe măsură ce se măreşte conţinutul de fază β în structură,
atingând valori maxime de 350-400 HB. Alungirea bronzurilor cu aluminiu creşte proporţional
cu conţinutul de fază α, putând ajunge la valori maxime (de cca. 30%) la aliajele cu structura β +
α.
Adaosurile de fier, până la 5%, conduc la creşterea rezistenţei mecanice la tracţiune, a
durităţii şi a rezistenţei la temperaturi înalte, însă micşorează fluiditatea.
Manganul are o acţiune favorabilă în prezenţa fierului, el singur nu afinează structura, şi
rolul său constă în durificarea prin aliere a soluţiei solide. Are o influenţă favorabilă asupra
rezistenţei la tracţiune şi a durităţii precum şi asupra proprietăţilor de antifricţiune a acestor
bronzuri.
Nichelul reprezintă cel mai preţios element de aliere al bronzurilor cu aluminiu, deoarece
ameliorează toate proprietăţile mecanice şi tehnologice: rezistenţa mecanică, duritatea,
plasticitatea, rezistenţa la coroziune, reduce fragilitatea etc. Adaosuri de 5%Ni şi 5%Fe
determină formarea de noi faze intermetalice precum: FeAl3, NiAl3, FeNiAl9, care conduc la
îmbunătăţirea semnificativă a proprietăţilor mecanice prin aplicarea tratamentelor termice.
Bronzurile cu aluminiu complexe au rezistenţa mecanică maximă în domeniul structural [α+β+
(α+γ2)], plasticitatea este maximă pentru structura α+β, iar duritatea(de până la 400 daN/mm2)
pentru structura β.

8
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
Proprietăţile mecanice ale bronzurilor cu aluminiu pot fi mult îmbunătăţite pe calea
introducerii în aliaj a microadaosurilor (sutimi şi miimi de procente) de vanadiu, titan, bor etc.
Adaosul de alte elemente cum ar fi: plubmul, staniul sau fosforul au o acţiune
nefavorabilă asupra proprietăţilor mecanice dacă sunt introduse în proporţii mai mari de 0,3-
0,5%, însă ele pot fi utilizate cu anumite precauţiuni în scopul îmbunătăţirii unora dintre
proprietăţile tehnologice.
Aliajele Cu-Al se caracterizează printr-un interval foarte mic de solidificare, fluiditate
bună, tendinţă redusă de formare a microretasurilor, însă au o contracţie mare la solidificare (1,8-
2,2% contracţie liniară), absorb gaze(hidrogen), formează incluziuni de oxizi care se
aglomerează la limita grăunţilor şi determină fisurarea. La răcirea înceată a pieselor turnate apare
defectul denumit autorecoacere care constă în separarea fazei fragile 2γ sub forma unei reţele la
limita grăunţilor.
Bronzurile cu aluminiu sunt de culoare galben-aurie, se prelucrează uşor prin aşchiere, au
o conductibilitate termică şi electrică bună, însă au o sudabilitate scăzută. Câteva caracteristici
fizice ale unor mărci de bronzuri cu aluminiu sunt prezentate în tabelul 4.7.

Tabelul 4.7. Caracteristici fizice ale unor bronzuri cu aluminiu

Marcaaliaju Densitatea Contracţia Conductivit Capacitatea

lui [g/cm3] liniară [%] atea termică calorică
[W/cm∙°K] [J/g∙K]
CuAl10Mn 7,6 1,7-2,2 0,588 0,436
T
CuAl9Fe5N 7,5 2,4 0,543 0,419
iT
CuAl9Fe3T 7,8 1,8-2,0 0,588 0,418

Mărci de bronzuri cu aluminiu

În România, bronzurile cu aluminiu pentru turnătorie sunt reglementate de SREN 1982 -

1999. Compoziţia chimică şi caracteristicile mecanice ale principalelor mărci de bronzuri sunt
date în tabelul 4.8.,respectiv 4.9.

Tabelul 4.8. Compoziţia chimică a unor marci de bronzuri cu aluminiu

Marca aliajului Compoziţia chimică [%] Impurit

ăţi
Fe Mn Ni Cu
Al
CuAl9T 8-10 - - - Rest Max 0,7
CuAl9Fe3 8-10,5 2-4 - - Rest Max 0,7
T
CuAl9Fe5 8-10,7 4-6 Max 1,5 4-6,3 Rest Max 0,6
Ni5T
CuAl10Fe 8,5-11 2-4,5 - - Rest Max 0,6

9
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
T
7,5-10 1,5-2,5 - Rest Max 2,5

Impurităţile reprezintă suma concentraţiilor altor elemente chimice.

Abateri de până la 20% de la compoziţiile chimice din tabel se admit cu acceptul părţilor
şi cu condiţia menţinerii caracteristicilor mecanice.
Tabelul 4.9. Caracteristici mecanice ale unor bronzuri cu aluminiu

Marca Modul de Rezistenţa Alungirea Duritatea

aliajului turnare la tracţiune [%] Brinell
[N/mm2] [HB
10/1000]
1 2 3 4 5
CuAl9T N 340 15 80
C 39 16 90
0
CuAl9Fe3 N 400 8 90
T
C 45 10 100
0
CuAl9Fe5 N 540 10 110
Ni5T
C 59 11 120
0
CuAl10Fe3 N 440 10 90
T
C 49 12 100
0
CuAl10Mn N 440 12 90
T
C 49 12 100
0

Simbolurile din tabel au semnificaţia: N – turnare în amestec; C – turnare în cochilă

Domeniile de utilizare ale aliajelor cupru-aluminiu sunt multiple, alegerea lor făcându-se
după proprietăţile specifice şi după caracteristicile mecanice. Indicaţiile de utilizare pentru aceste
aliaje sunt următoarele:
- CuAl9T – pentru piese turnate din industria chimică şi alimentară, armăruri;
- CuAl9Fe3T – pentru cuzineţi, angrenaje elicoidale, rotori de pompă de apă şi de pompe
centrifuge, utilaje chimice.
- CuAl9Fe5Ni5T – pentru piese cu rezistenţă mecanică şi la coroziune ridicată, rezistenţe la
cavitaţie şi la solicitări alternante de lungă durată. Armături care lucrează în mediu de vapori
fierbinţi, carcase de pompe, rotori, distribuitoare, în aparatura pentru petrochimie etc.;

10
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
- CuAl10Fe3T – pentru angrenaje elicoidale, rotoare de pompe şi alte piese pentru industria
chimică;
- CuAl10MnT – pentru armături şi piese rezistente la coroziunea chimică, piese destinate
industriei alimentare şi industria chimică.

Elaborarea şi turnarea bronzurilor cu aluminiu

Pentru obţinerea uneia sau alteia dintre mărcile de bronzuri cu aluminiu, procesul de
topire poate fi început fie pornind de la elemente metalice pure, fie pornind de la diverse sorturi
de bronzuri cu aluminiu aflate sub formă de lingouri sau sub formă de deşeuri. Încărcătura
metalică în cazul bronzurilor cu aluminiu poate fi compusă din următoarele:
• cupru catozi, (diverse mărci);
• aluminiu tehnic, SREN 576 - 2004 şi SREN 1676 - 1998;
• deşeuri de aluminiu tehnic provenit din electrotehnică sau din alte domenii: bare, sârme,
table etc.;
• lingouri de prealiaje Cu-Al;
• deşeuri de bronz Cu-Al, provenite din demontări şi a căror compoziţie chimică este
cunoscută;
• şpan de bronz Cu-Al, provenit de la prelucrarea mecanică, a cărui compoziţie chimică
este cunoscută;
• deşeuri proprii din turnătorie: rebuturi, maselote, reţele de turnare, scoarţe etc.;
• prealiaje ale cuprului conform tabelelor 2.7 şi 2.8;
• feromangan.
Materialele nemetalice sunt reprezentate de diferite sorturi de fondanţi specifici elaborării
aliajelor cupru-aluminiu.

A. Elaborarea bronzurilor cu aluminiu din elemente presupune parcurgerea următoarelor

operaţii:
a) Curăţirea cuptorului de elaborare;
b) Încălzirea cuptorului de elaborare până ce căptuşeala refractară a acestuia a atins temperatura
de 800-900 °C (roşu-luminos). La cuptoarele electrice cu inducţie această încălzire nu este
necesară;
c) Pe fundul vetrei cuptorului sau pe fundul creuzetului se va încărca o cantitate de fondant de
acoperire apreciată ca suficientă pentru a acoperi suprafaţa băii metalice ce se va forma. Ca
fondanţi de acoperire se pot utiliza, în ordinea rezultatelor obţinute, următorele combinaţii:
cărbune de lemn (mangal); - 30% borax + 60% clorură de sodiu; - 40% borax + 60% sodă
calcinată; - 50% sodă calcinată + 50% sticlă pisată; - 60% mangal + 40% nisip cuarţos; - 35%
clorură de sodiu + 65% florină;
d) Se introduc în cuptor bucăţile de cupru catozi sau cupru deşeu. Întâi se introduc bucăţile cele
mai mari aşezându-se astfel încât să nu existe un contact direct cu flacăra. Materialele subţiri
(table, sârme, şpan etc.) se vor introduce după topirea completă a primelor bucăţi. Topirea se va
face dintr-o atmosferă neutră sau slab reducătoare trădată de culoarea uşor albăstruie a flăcării de
la gura cuptorului. Pe parcursul topirii se va completa acoperirea băii metalice formate cu fondaţi
de acoperire;

11
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
e) Se va completa încărcătura cu bucăţile mai mici de material metalic neintroduse iniţial. După
formarea băii metalice toate materialele se introduc în cuptor în stare preîncălzită şi se imersează
în aceasta.
f) Se continuă topirea până ce temperatura băii metalice atinge 1150-1200 °C, urmărindu-se
completarea stratului de flux de protecţie;
g) Se opreşte cuptorul şi se toarnă proba de dezoxidare;
h) Funcţie de configuraţia probei se decide mersul elaborării:
h1. Dacă se apreciază că metalul este puţin oxidat se va proceda la o primă dezoxidare în
scopul dizolvării trioxidului de aluminiu (Al2O3) format. Dezoxidarea se va efectua cu prealiaje
sau fluxuri care să conţină magneziu, magneziu şi mangan, titan sau calciu, în cazul în care se
folosesc la topire lingouri Cu-Al. Cantitatea de dezoxidant va fi astfel calculată încât aportul de
magneziu să fie de 0,02-0,03% sau când se utilizează amestecuri de magneziu-mangan acestea să
aducă 0,015-0,02% magneziu şi 0,8-1,0% mangan.Dacă topirea se face pornind numai de la
cupru catozi sau de la deşeuri de cupru, dezoxidarea se face cu 0,2-0,3% cupru fosforos;
h2. dacă se apreciază că metalul este foarte oxidat şi conţine o cantitate mare de gaze, se
va îndepărta zgura existentă şi se va forma imediat alta nouă prin adăugarea de fluxuri pentru
rafinare, degazare şi protecţie. Se va menţine metalul la o temperatură de 1150-1200 °C,
favorabilă desfăşurării proceselor de dezoxidare-rafinare, şi după cca. 10-15 min. se repetă proba
de dezoxidare, efecuându-se dezoxidarea ca la puncul h1.
i) Se lasă baia să se liniştească şi să se răcească până la temperatura de 1120-1140°C în vederea
introducerii aluminiului. Răcire este necesară deoarece la introducerea aluminiului se degajă o
cantitate mare de căldură ce determină creşterea temperaturii băii cu 50-100°C;
j) Se introduce aluminiu metalic sau sub formă de prealiaj, preîncălzit la 150-180°C, în baia
metalică sub stratul de zgură;
k) Se omogenizează baia cu ajutorul unei bare de oţel, astfel încât să nu se „rupă” stratul de
zgură sau aceasta să fie antrenată în topitură;
l) Se vor introduce sub formă de prealiaj sau în stare solidă, celelalte elemente de aliere:
procedându-se la omogenizarea băii. Aceste materiale vor fi mărunţite sau debitate la dimensiuni
mici şi preîncălzite;
m) Se supraîncălzeşte topitura la temperatura de turnare, aleasă în funcţie de piesele ce se toarnă,
şi se va menţine la această temperatură cca. 5-10 min. Temperatura de turnare este recomandabil
să fie de 1,05-1,30% din temperatura lichidus, determinată pe diagrama de echilibru.
Temperatura optimă de turnare a bronzurilor cu aluminiu este cuprinsă în intervalul 1175-
1225°C în funcţie de piesele turnate, iar pentru piesele simple turnate în amestec de formare
uscat va putea fi chiar în intervalul 1150-1180°C. La turnarea în cochile, temperatura aliajului
este de 1200-1250°C, iar temperatura cochilei metalice de cca. 250°C;
n) Se opreşte cuptorul şi se îndepărtează zgura;
o) Se evacuează bronzul în oala de turnare preîncălzită la roşu;
p) Se toarnă într-un timp cât mai scurt, de la o înălţime cât mai mică.
Încărcătura cuptorului se va calcula în funcţie de compoziţia aliajului şi de cantitatea
dorită precum şi de materialele aflate la dispoziţie.
B. Elaborarea bronzurilor cu aluminiu din diverse sorturi de bronz şi din deşeuri, respectă
acelaşi traseu ca la punctul A, cu următoarele precizări: pentru dezoxidare se va folosi o cantitate
de magneziu mai mare, cca. 0,10-0,20% din încărcătură şi eventual adăugarea a 0,3-0,5%
aluminiu tehnic, imediat înainte de turnare combinat cu amestecarea băii ceea ce uşurează
eliminarea trioxidului de aluminiu (Al2O3).Se poate folosi şi prealiajul Mn-Mg cu aceeaşi

12
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
indicaţie pentru cantitatea de magneziu, mai ales atunci când s-a folosit drept fondant acoperitor
cărbunele de lemn (mangalul) sau fluorurile. Dezoxidarea cu cupru fosforos nu este recomandată
pentru aliajele cupru-aluminiu.

Cap.II Proprietati fizice si chimice ale bronzurilor.

Bronzurile sunt cele mai vechi aliaje fabricate, ce constau initial in aproximativ 75 %
cupru si 25% staniu.

Proprietăţile bronzurilor cu staniu

Cunoaşterea proprietăţilor fizice şi tehnologice ale bronzurilor cu staniu este foarte
importantă atât din punct de vedere a prelucrării metalurgice cât şi din punct de vedere a utilizării
lor. Din punct de vedere chimic, bronzurile cu staniu au o bună rezistenţă la acţiunea apei sărate,
a soluţiilor neutre de săruri, a acizilor sulfurici şi fosforici, a atmosferelor cu H2S, SO2, CO2,
H2O, dar sunt atacate de acizii azotic şi clorhidric, precum şi de soluţiile tari de baze.
Proprietăţile mecanice variază în funcţie de conţinutul de staniu:
- în domeniul 0-6% Sn, aliajele monofazice sunt constituite din soluţia solidă α, plastică şi sunt
caracterizate de o rezistenţă mecanică bună combinată cu valori ridicate ale alungirii, însă
duritatea este scăzută;
- în intervalul 6-10% Sn, apare eutecticul (α + δ) dur şi fragil, ceea ce conduce la creşterea
rezistenţei mecanice şi a durităţii, în schimb alungirea rămâne aproximativ constantă sau în
uşoară scădere;
- în intervalul 10-15% Sn, pe lângă soluţia solidă α se va găsi o cantitate importantă de eutectoid
(α + δ), care va determina o creştere a rezistenţei mecanice şi a durităţii, dar şi o scădere
pronunţată a alungirii.
Proprietăţile de turnare se caracterizează printr-o fluiditate scăzută şi o tendinţă de
creştere a porozităţii pieselor, ca urmare a unui interval de solidificare mare. Aceste proprietăţi
pot fi îmbunătăţite prin adaosuri de zinc, fosfor sau plumb.
În bronzurile cu staniu cele mai dăunătoare impurităţi sunt: oxigenul, fierul, siliciul,
aluminiul, stibiul, arseniul şi bismutul. Aluminiul este o impuritate foarte dăunătoare a
bronzurilor cu staniu, deoarece favorizează apariţia porozităţii, a incluziunilor nemetalice şi a
unei structuri cu grăunţi mari care defavorizează caracteristicile mecanice. Oxigenul determină
apariţia oxidului de staniu SnO2, ce se separă sub forma unor incluzi cenuşii, colţuroase, dure şi
fragile care pot deteriora cuzineţii şi lagărele[20]. Celelalte impurităţi, menţinute în limitele
admise prin standarde, nu influenţează semnificativ structura şi proprietăţile bronzurilor cu staniu
de turnătorie, ci doar a celor prelucrate prin deformare plastică.
Bronzurile cu staniu prezintă o serie de proprietăţi tehnologice cum ar fi: antifricţiune
ridicată, rezistenţă la oboseală mare, prelucrabilitate prin aşchiere bună, durificare prin ecruisare,
sudabilitate satisfăcătoare şi ceea ce este cel mai important o foarte bună rezistenţă la uzură în
condiţii de frecare cu ungere.
Deoarece cuprul este principalul element in acest aliaj trebuie sa amintim si niste
proprietati ale acestui metal destul de cautat pe pietele mondiale.

13
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
Cuprul (denumire populara “arama”) este un metal de tranziţie situate în grupa întâia
secundară a sistemului periodic al elementelor împreună cu argintul şi aurul(subgrupa cuprului).

Principalele proprietăţi fizice ale cuprului sunt prezentate în tabelul 1dintre care putem
aminti: conductivitate termică bună, temperatura de topire, temperatura de fierbere, masa
atomică.

Caracteristica Valoarea Caracteristica Valoarea

Culoarea Roşie-Arămie Căldura latentă de 13,05 Kj/mol
topire
Structura cristalină cfc Temperatura de 2582˚C
fierbere
Structura electronică K,L,M,4s Căldura latentă de 300,3 Kj/mol
fierbere
Numărul atomic 29 Căldura specifică la 0,385Kj/Kg,grd
20˚C
Masa atomică 63,452 Conductivitatea 3,93j/cm,s,grd
termică la 0˚C
Raza atomică 1,28Å Rezistivitatea la 0˚C 1,692.10Ωcm

Volumul atomic la 7,1cmc/atomgr Valenţa I,II,(III)

20˚C
Densitatea la 20˚C 8,92g/ c Potenţial normal de Cu/Cu: +0,522V
electrod Cu/Cu: +0,364V
Duritatea 37,4….42,0 Kg/m Densitatea la Ttop 8,03g/c
Brinell(Mohs)
(2,5…3,0)
Temperatura de topire 1083˚C Vâscozitatea la Ttop 5,8cp

În foițe foarte subțiri apare de culoare albastru-verzui datorită transparenței. În stare

coloidală culoarea cuprului variază de la verde la violet.
Sistemul de cristalizare, care se caracterizează printr-un număr mare de planuri cu
densitate atomică ridicată și implicit, printr-un număr mare de sisteme de alunecare, conferă
cuprului o capacitate de deformare plastică foarte bună. Cuprul nu prezintă transformări
alotropice în stare solidă. După clasificarea tehnică a metodelor neferoase, cuprul face parte din

14
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
grupa metalelor grele, având densitatea la 20°C de 8960 kg/m3, iar volumul atomic la 20°C de
7,1.
Densitatea variază cu temperatura pentru cupru în stare lichidă, după cum urmează:

1083° C.......................................8,03

1100°C........................................8,02

1200° C.......................................7,94

1300° C.......................................7,86

1400° C.......................................7,78

1500° C.......................................7,70
Pentru temperaturi cuprinse în domeniul 1083....1500° C densitatea se poate calcula cu
formula:

Temperatura de topire are valoarea l083°C.

Temperatura de fierbere a cuprului este de 2500°C, iar căldura de volatilizare de 1755

cal/g.
Tensiunea superficială a cuprului are valoarea medie de 1,178 N/m.
Conductivitatea termică a cuprului este mai mică decât cea a argintului și a aurului și
reprezintă 73,2%, respectiv 88,8% din conductivitatea termică a acestora.

Proprietăţile chimice care definesc cuprul sunt în principal cele care au ca bază
reacţiile dintre Cu şi celelalte elemente chimice fie ele metale, nemetale sau chiar soluţii.Este un
metal cu reactivitate chimică redusă chiar dacă la cald sau la rece se combină direct cu oxigenul,
sulful, halogenii, seleniul, telurul, arseniul, stibiul, fosforul şi altele.În soluţiile apoase cuprul se
dizolvă în acidul sulfuric concentrat, în acidul azotic, în acidul clorhidric concentrat în sărurile de
amoniu, în sărurile fierului trivalent şi cianurile metalelor alcaline.Cuprul reacţionează în
prezenţa aerului cu acizii organici în soluţii apoase sau în soluţii alcoolice, aldehidice sau
cetonice, etc.În stare lichidă cuprul formează cu majoritatea metalelor soluţii binare sau
complexe (aliaje), cele mai cunoscute fiind alamele(aliaje Cu-Zn), bronzurile(aliaje Cu-Sn şi
aliajele cuprului cu alte metale decât zincul), în schimb faţă de toate aceste reacţii cuprul nu
reacţionează direct cu azotul şi carbonul.

15
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

Proprietăți mecanice și tehnologice

Proprietățile mecanice ale cuprului, care depind de gradul de puritate, natura impurităților,
starea materialului metalic (turnat, deformat, tratat termic) sunt prevăzute în tabelul 4.2.

Tabelul4.2 Caracteristici mecanice ale cuprului

Caracteristici mecanice Starea cuprului
Turnat Recopt Ecruisat
2
Rezistența la rupere la tracțiune daN/mm 17 20....24 40....50
2
Limita de elasticitate daN/mm - 2,5 30
Limita de curgere daN/mm2 - 7.... 10 35....38
Alungirea relativă % 16-18 35....50 5....6
2
Rezistența la oboseală daN/mm - 2,8 4,2
2
Rezistența la forfecare daN/mm - 19 43
2
Duritate HB daN/mm - 35....40 95.... 100
2
Reziliența Nm/cm 53 - -

Majoritatea elementelor de aliere măresc valoarea rezistenței la rupere. Excepții fac

metalele care nu sunt solubile în cupru și formează cu acesta eutectice ușor fuzibile.
Duritatea, ca și rezistența mecanică, depinde de puritatea metalului, de starea în care
acesta se află și de temperatură, fiind minimă pentru metalul de înaltă puritate în stare recoaptă și
maximă pentru stare ecruisată.

16
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

Cap.III Clasificarea Bronzurilor.

Printre aliajele pe bază de cupru se numără bronzul, alama şi aliajele din cupru şi nichel.
Bronzul - cel mai vechi aliaj fabricat - consta iniţial din aproximativ 75% cupru şi 25% staniu. În
prezent denumirea de bronz se referă la o gamă largă de aliaje pe baza de cupru, care conţin o
varietate de metale şi uneori puţin staniu sau deloc.
Printre cele mai importante bronzuri sunt bronzurile fosforoase făcute prin adăugarea
de până la 0,5% fosfor, la un bronz de cupru şi staniu ce conţine 85-90% cupru. Cu mai puţin de
0,3% fosfor, aliajul este elastic şi nemagnetic. Un astfel de aliaj este folosit la fabricarea
armăturilor de contact pentru relee - întrerupătoare acţionate de electromagneţi. Armăturile din
aliaj sunt unite uşor pentru a face contact. Ele nu se magnetizează, astfel se desprind la
întreruperea curentului electric.
Bronzuri de plumb
Pentru fabricarea lagărelor care trebuie să reziste la viteze si presiuni mari, este mai
potrivit bronzul fosforos de plumb. Acesta se obţine prin includerea a 3,5% plumb în bronzul
fosforos.â
Plumbul este folosit şi pentru obţinerea bronzurilor de plumb cu staniu. Tipurile cu
conţinut redus de plumb, doar 0,5% plumb, sunt folosite pentru fabricarea garniturilor pentru
conducte de aburi şi de apa şi pentru lucrări ornamentale. Bronzurile cu staniu cu conţinut
ridicat, până la 20% plumb , se folosesc pentru lagăre de înaltă performanţă.
Bronzul roşu
Bronzul roşu este o formă de bronz care conţine zinc. Bronzurile roşii tradiţionale conţin
aproximativ 88% cupru, 8-10% staniu şi 2-4% zinc. Bronzurile roşii cu nichel conţin până la 5%
nichel. Unele forme de bronz roşu conţin până la 5% plumb. Iniţial folosit la fabricarea ţevilor de
puşti, bronzul roşu este utilizat la componente pentru construcţii de maşini, inclusiv rulmenţi.
Bronzul cu aluminiu.

17
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
Bronzul cu aluminiu este un aliaj de cupru şi aluminiu, adesea cu cantităţti mici de
alte metale precum nichel, fier sau mangan. Deşi se numeşte bronz, adesea nu conţine staniu.
Bronzul cu aluminiu este la fel de rezistent ca şi oţelul moale şi are o bună rezistenţă la
coroziune, inclusiv la acţiunea acizilor diluaţi. Este folosit la fabricarea elicelor navelor, a unor
piese pentru utilaje hidraulice grele şi a utilajelor de tehnologie chimică, cum ar fi rezervoare şi
pompe rezistente la acizi.

Bronzurile - sunt aliaje ale cuprului cu staniu (Cu+Sn), de cupru cu aluminiu (Cu+Al) sau
de cupru cu plumb (Cu+Pb).
-bronzurile cu staniu conţin maximum 14% Sn,sunt foarte rezistente la
coroziune, au caracteristici mecanice bune şi excepţionale calităţi antifricţiune (coeficient de
frecare mic). Bronzurile cu staniu se simbolizează prin literele Bz (bronz) urmate de un număr
care indică conţinutul procentual de staniu ( Exemplu Bz 6). Din bronzurile cu staniu se fabrică
bare, benzi, armături, lagăre,obiecte de artă.
-bronzurile cu aluminiu conţin 5-10% Al, iar restul cupru. Sunt bronzuri cu proprietăţi
mecanice şi chimice foarte bune. Se simbolizează prin literele Bz (bronz), Al (aluminiu) cu un
număr (procentul de aluminiu). Din bronzurile cu aluminiu se fabrică bare, profiluri, benzi,
lagare, roţi dinţate, armături, monede,conductoare electrice.
-bronzurile cu plumb sunt aliaje cupru-plumb cu 10-40% Pb. Se folosesc numai pentru
turnare de lagăre sau piese speciale. Exemplu de simbolizare: BzPb25
Aliaje cupru-nichel-zinc sunt foarte numeroase, constituenţii principali putând intra în
diferite procente. Cel mai cunoscut este alpacaua care se întrebuintează pentru tacâmuri,
instrumente de măsură, instrumente chirurgicale, obiecte de artă, etc., având aspect plăcut şi
proprietăţi foarte bune de coroziune.

Bronzul - cel mai vechi aliaj fabricat - consta iniţial din aproximativ 75% cupru şi 25%
staniu. În prezent denumirea de bronz se referă la o gamă largă de aliaje pe bază de cupru, care
conţin o varietate de metale şi uneori puţin staniu sau deloc.
Bronzurile cu staniu au cea mai largă răspândire. Ele pot fi laminabile şi turnate.
Bronzurile laminabile au conţinuturi mici de staniu. Datorită acestui fapt, sunt plastice şi
se folosesc sub formă de semifabricate sau de produse deformate la rece sau la cald ca: table,
arcuri, membrane, conductoare electrice, etc.
Bronzurile turnate pot fi:
- bronzuri moi (cu 3….6% Sn)
- bronzuri dure (9…..14%Sn)
Bronzurile moi se folosesc la turnarea bucşelor, a armăturilor, etc., care lucrează în medii
corozive obişnuite .

18
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
Bronzurile dure au rezistenţe mai mari şi se folosesc la turnarea pieselor mecanice ca:
armături, roţi, carcase pentru pompe. O caracteristică importantă a acestor bronzuri este
rezistenţa mare la frecare, conferită de compusul definit Cu, Sn; de aceea se mai numesc
bronzuri antifricţiune şi se folosesc la turnarea roţilor melcate, a bucşelor, a lagărelor etc., care
sunt solicitate la frecare.
Bronzurile cu aluminiu se folosesc în stare turnată la fabricarea pieselor pentru industria
chimică şi electrotehnică (rotoare de pompe, lagăre, tije de pistoane, coroane dinţate, glisiere,
conductoare pentru curenţi de intensitate mică, etc). Bronzurile de aluminiu se folosesc şi în stare
laminată (bare, piese), pentru piese rezistente la coroziune şi pentru piese antifricţiune.
Bronzul roşu este o formă de bronz care conţine zinc. Bronzurile roşii tradiţionale conţin
aproximativ 88% cupru, 8-10% staniu şi 2-4% zinc. Bronzurile roşii cu nichel conţin până la
5% nichel. Unele forme de bronz roşu conţin până la 5% plumb. Iniţial folosit la fabricarea
ţevilor de puşti, bronzul roşu este utilizat la componente pentru construcţii de maşini, inclusiv
rulmenţi.
Bronzul cu beriliu se foloseşte pentru piese supuse la uzură, pentru arcuri inoxidabile,
nemagnetice, pentru piese de ceasornice, pentru scule care nu produc scântei, etc.
Bronzurile cu plumb se folosesc la turnarea lagărelor pentru piese de motoare cu ardere
internă, a lagărelor de motoare grele, etc.
Bronzurile cu nichel şi zinc sunt foarte numeroase, constituenţii principali putând intra în
diferite procente. Cel mai cunoscut este alpacaua care se întrebuinţează pentru tacâmuri,
instrumente de măsură, instrumente chirurgicale, obiecte de artă, etc., având aspect plăcut şi
rezistenţă foarte bună la coroziune.

19
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

Cap.IV Caracteristici si utilizari ale bronzului.

Bronzul este un metal compus din cupru si alte elemente. Termenul de bronz a fost
original prima data dat unui aliaj din cupru cu cositor, dar astăzi termenul este folosit pentru a
descrie o varietate de aliaje intre cupru si alte materiale, printre care si bronzul-aluminiu,
bronzul-mangan si bronzul-silicon.
Bronzul a fost descoperit in anii 3500 i.H. de către vechii sumerieni in Valea Tigrului si
Eufratul. Istoricii nu ştiu cum acest aliaj a fost descoperit, dar cred ca bronzul a fost prima data
făcut accidental, când roci bogate in minereu de cupru si de cositor au fost puse laolaltă la baza
unui loc de făcut foc de tabăra. Când focul încălzea aceste roci, probabil ca metalele s-au
amestecat, formând bronzul. Aceasta teorie este bazata pe faptul ca bronzul nu a fost descoperit
in America de Nord, unde rareori se găsesc roci care sa contina in acelaşi timp si minereuri de
cupru si de cositor.
In jurul anilor 3000 i.H., fabricarea bronzului s-a răspândit si in Persia, unde s-au găsit
obiecte ornamentale si arme din bronz. Bronzul a apărut in China si in Egipt in jurul anilor 2000
i.H. Primele mulaje din bronz au fost făcute in nisip. Mai târziu pentru aceasta treaba s-au folosit
piatra si lutul. Zincul, plumbul si argintul au fost adăugate la aliajele din bronz de către fierarii
greci si romani, pentru a fi folosite la fabricarea uneltelor, armelor, monezilor si obiectelor de
arta. In timpul Renaşterii (o serie de miscari culturale care a ocupat Europa in sec. XIV-XVI ),
bronzul a fost folosit pentru fabricarea armelor, dar artişti ca Michelangelo si Benvenuto Cellini

20
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
l-au folosit in sculptura. Astăzi, bronzul este folosit pentru fabricarea obiectelor din jurul casei, a
yalelor , a ceasurilor, dar si pentru fabricarea anumitor parţi ale unei maşini si a firelor.
Tipuri:
Bronzul-cositor, bronzul original, este un aliaj dintre cupru si cositor. El poate conţine de
la 5% la 22% cositor. Când bronzul-cositor conţin cel puţin 10% cositor, aliajul este puternic si
are un punct de topire foarte jos. Bronzul-cositor plumbat (conţine plumb), folosit pentru mulaje,
conţine intre 5% si 10% cositor, intre 1.5% si 25% plumb si intre 0% si 4.5% zinc. Bronzul-
mangan conţine 39% zinc, 1% cositor si intre 0.5% si 4% mangan. Bronzul-aluminiu conţine
intre 5% si 10% aluminiu. Bronzul-silicon conţine intre 1.5% si 3% silicon. Bronzul este făcut
prin încălzirea si amestecarea elementelor componente.

Caracteristici si utilizari:
Bronzul este mai puternic decât orice metal si orice aliaj in afara de otel. Nu se rupe uşor,
este rezistent la coroziuni si poate fi transformat uşor in forme prin punere in forme si prin
mulare.Cele mai puternice aliaje din bronz conţin o mica cantitate de plumb. Cositorul, siliconul
sau aluminiul sunt adăugate pentru a intari rezistenta la coroziune. Bronzul are un punct de topire
foarte jos, fapt care îl face foarte folositor la unirea a doua piese de metal. Când este folosit ca
material de lipit, bronzul este încălzit la 430 de grade C dar nu peste temperatura de topire a
metalelor care vor fi lipite.
Plumbul este adesea adăugat pentru a face bronzul mai uşor de topit. Bronzul-silicon este
folosit si la construirea containerelor chimice, datorita marii lui rezistente la coroziune. Bronzul-
mangan este folosit pentru construirea valvelor. Bronzul aluminiu este folosit pentru fabricarea
pieselor folosite in marina.Bronzul care conţine 10% cositor este folosit pentru fabricarea firelor,
ţevilor si conductelor. Acestea sunt doar unele dintre utilizările bronzului.
BRONZURI DE PLUMB Pentru fabricarea lagarelor care trebuie sa reziste la viteze si presiuni
mari, este mai potrivit bronzul fosforos de plumb. Acesta se obtine prin includerea a 3.5% plumb
in bronzul fosforos.
Plumbul este folsit si pentru obtinerea bronzurilor de plumb cu staniu.Tipurile cu continut
redus de plumb, doar0.5% plumb, sunt folosite pentru folosirea garniturilor pentru conducte de
aburi si de apa si pentru lucrari ornamentale.Bronzurile cu staniu cu continut ridicat, pana
20%plumb,se folosesc pentru lagare de inalta performanta.

21
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

BRONZUL ROSU
Bronzul rosu este o forma debronz care contine zinc Bronzurile rosii traditionale contin
aproximativ 88%cupru, 8-10%staniu si 2-4%zinc. Bronzurile rosii cu nichel contin cu pana la
5% nichel. Initial folosit la fabricarea tevilor de pusti, bronzul rosueste utilizat la componente
pentru constructii de masini, inclusiv rulmenti.

BRONZUL CU ALUMINIU
Bronzul cu aluminiu este un aliaj de cupru si aluminiu, adesea cu cantitati mici de metale,
precum nichel, fier sau mangan. Desi se numeste bronz, adesea nu contine deloc staniu.Bronzul
de aluminiu este la fel de rezistent ca si otelul moale si are o buna rezistenta la coroziune,
inclusiv la actiunea acizilor diluati. Este folosit la fabricarea elicelor navelor, a unor piese pentru
utilaje hidraulice grele si a utlajelor de tehnologie chimica, precum rezervoare si pompe
rezistente la acizi.
Bronzuri de turnatorie: CuSn10-C (CC480K); CuSn12-C (CC483K); CuSn5Zn5Pb5-C
(CC491K); CuSn7Zn4Pb7-C (CC493K); CuAl9-C (CC330G); CuAl10Fe2-C (CC331G)
Bronzuri deformabile: CuSn6 (CW452K); CuSn8 (CW453K); CuAl7; CuAl7Si2 (CW302G);
CuAl8; CuAl8Fe3; CuAl9Mn2; CuAl10Fe3Mn2 (CW306G)
Bronzuri speciale (cu nichel): CuAl9Ni3Fe2; CuAl10Ni5Fe4 (CW307G); CuAl10Fe5Ni5-C
(CC333G)

22
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

Cap. VI Evoluţia producţiei mondiale de cupru şi a preţului

acestuia

23
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor

Efectul creșterii prețului cuprului pe piața internațională s-a simțit mai puțin la nivelul
producătorilor interni. Consumatorii însă au resimțit destul de puternic majorarea prețului
cuprului la nivelul costurilor de producție.

După ce a atins la mijlocul lunii mai un maxim istoric de 8.800 de dolari pe tonă la Bursa
Metalelor din Londra (LME), cotația cuprului pe piața internațională înregistrează în prezent un
avans de aproape 80% față de sfârșitul anului trecut, în ciuda scăderii de 10% din ultimele două
săptămâni. Așteptările jucătorilor de pe piață privind evoluția viitoare a prețului cuprului diferă.
Astfel, dacă majoritatea speculatorilor se așteaptă la noi creșteri ale cursului, companiile
consumatoare de cupru, în special cele din industria de echipamente electrice, speră că prețurile
să mai coboare spre niveluri comparabile măcar cu cele de la începutul anului.
Evoluția prețului cuprului în prima parte a acestui an are mai multe explicații. Principalul
factor care a determinat creșterea cererii pentru cupru a fost interesul ridicat manifestat de
fondurile de investiții și speculatori pentru piața metalelor. Acest interes are însă și o bază reală,
data de reducerea puternică a stocurilor de cupru pe plan mondial în ultimii trei ani, datorită
consumului ridicat, care a depășit producția. Astfel, în 2005, consumul de cupru a fost de 16,51

24
Universitatea Politehnica Facultatea de Știința și Ingineria
București Materialelor
milioane de tone, în timp ce producția a fost de 16,44 milioane de tone. Astfel, stocurile
mondiale s-au redus anul trecut cu circa 66.000 de tone, după ce în 2004 scăzuseră cu 0,86
milioane de tone, fapt care a avut o contribuție importantă la creșterea prețului în ultimele luni.
Stocurile mondiale de cupru au coborât la finele anului trecut la 0,85 de milioane de
tone, comparativ cu peste 2 milioane de tone în 2002. Cererea puternică vine în special din partea
Chinei și a altor țări asiatice, unde se înregistrează ritmuri foarte ridicate de creștere economică.

Totuși, cel mai recent studiu realizat de Internațional Copper Study Group arată că
producția de cupru va acoperi în următorii ani consumul și va permite majorarea stocurilor
existente.Preţul pe bursa LME(London Metals Exchange) în perioada septembrie 2007-
septembrie 2008 a oscilat intre 6200-8800 $/t, la sfarsitul intervalului fiind de 6900 $/t, dupa
care, ca efect al declanşării crizei financiare la nivel mondial, a scăzut brusc la cca 3350 $/t la
începutul anului 2009, dupa care a crescut lent la cca 3900 $/t pînă în martie 2009 şi are în
continuare o uşoară tendinţă de creştere.

25