Sunteți pe pagina 1din 13

Simpozionul Național „ECOTERRA”

Ediția a XII-a
18 decembrie 2020

Istoria banilor

Profesor: Soare Elena


Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” Ploiești
Când a simțit omul nevoia de a avea bani?
 Primii strămoși, vânători-culegătorii nu aveau nevoie de bani.
 Erau agricultori, meșteșugari, pescari; produceau cele necesare pentru trai.
 Cu timpul, au înțeles că nu reușeau să își procure singuri toate bunurile de care
aveau nevoie; a trebuit să facă schimb de produse (un vânător îi propunea unui
agricultor blănuri de animale pentru grâne, iar un pescar putea să-i ofere
cizmarului scoici decorative în schimbul unor perechi de încălțări).
 Acest schimb de bunuri este cunoscut sub denumirea de troc
(numit și barter).
Apariția comunităților specializate a intensificat schimbul
de produse
 Începutul Revoluției Agricole (în jurul anilor 12000 î Hr.), prin care s-a realizat tranziția de la vânători-
culegători la cultivatori de plante și crescători de animale, a organizat societatea în comunități mici,
fiecare fiind o unitate economică menţinută prin diferite trocuri de produse sau servicii între membrii
acesteia.
 Apariția primelor oraşe, în Orientul Apropiat (în jurul anului 3000 Î.Hr.), a primelor regate (în secolul
IX î.Hr.), a căilor de transport între acestea, au intensificat specializarea muncii (așezările îşi câştigau
reputația că produc: vin, ulei de măsline, încălțăminte) și implicit schimburile între acestea.
 Specializarea comunităților de a produce diferite bunuri a fost influențată de așezarea lor geografică,
climă, sol (de exemplu, din argila pe care un sat o are se puteau confecționa vase mai rezistente şi mai
frumoase decât din argila altui sat).

Tranziția de la vânător-culegător la
fermier
Necesitatea banilor-marfă (marfă monetară)
 Schimbul între comunități era eficient doar pentru o
gamă limitată de produse (nu se putea face schimb de
produse perisabile sau greu de transportat).
 Era dificil să se compare valoarea unor bunuri, să se
găsească eventuale compensaţii, dacă acestea erau mai
„scumpe” decât altele.
 Apare nevoia unei metode prin care să fie apreciată
rapid și corect valoarea produselor, iar trocul să fie ușor
Tipuri de bani marfă de realizat.
 Banii-marfă, cu funcție monetară, au rezolvat această
problemă, utilizarea lor ca mijloc de plată
simplificând mult lucrurile.
Care au fost primele produse monetare?
 Cu funcţie de marfă monetară au circulat: mărgele de
fildeş, pietre șlefuite, cochilii, sare, grâne, mătăsuri.
 Prima utilizare a cochiliilor ca marfă monetară a fost în
China, în anii 1200 î Hr.
 În arhipelagul Caroline, în insula Yap (1100 î Hr) erau
folosite imense „monede” din piatră, (numite Rai), găurite
în mijloc pentru a putea fi transportate cu ajutorul unor
prăjini.
 Pietrele erau foarte valoroase, deoarece pe această insulă
nu exista nicio carieră de piatră și trebuiau aduse cu
plutele.
 Oamenii țineau pietrele în fața locuinței pentru a-și etala
averea, unele pietre având un diametru de trei metri
 Potrivit localnicilor, valoarea unui Rai (diametrul de 1m)
este de 1000 de nuci de cocos (se mai folosesc în prezent de
către locuitorii insulei pentru achiziția de terenuri și
locuințe).

Bani din piatră-Insula Yap


Apariția produselor monetare unitare

 Banii marfă ridicau la rândul lor probleme: nu erau întotdeauna uşor de divizat
şi pentru că erau foarte diverși, era greu să se ajungă la un consens privind
valoarea lor în cadrul trocului.
 A fost necesară găsirea unei modalități unitare și de încredere prin care erau
convertite produsele-produse monetare unitare.
 Primul produs monetar unitar, care a inspirat încrederea oamenilor, a fost orzul
Sumerian, în jurul anului 3000 î.Hr.
 Schimbul se făcea pe baza unei cantități fixe de boabe de orz, utilizată ca
măsură universală pentru a evalua toate celelalte bunuri (orzul era măsurat cu
un vas de lut de aproximativ un litru care reprezenta o silă-unitatea de măsură).
 Serviciile erau plătite în sila de orz, în funcție de tipul activității desfășurate (un
muncitor câștiga 60 sile pe lună).
Apariția banilor/monedelor

 Surplusul de orz acumulat era greu de utilizat sau transportat, astfel, în scurt
timp orzul ca monedă de schimb trebuia înlocuit cu altceva.

 Problema a fost depăşită odată cu descoperirea metalelor, deoarece aurul,


argintul sau fierul erau valoroase și de încredere pentru toată lumea (de
exemplu, un agricultor putea să schimbe vitele pe o anumită cantitate de
argint, pe care o putea apoi utiliza pentru a-şi plăti impozitele).
 Astfel, au apărut banii, nu ca o realitate materială, așa cum erau grânele,
scoicile, mătăsurile, ci ca un construct psihologic, care convertea în mintea
omului bunurile materiale, fiind un sistem eficient, universal și de încredere
mutuală.
Care au fost primii bani/monede?
 Primii bani au fost siclii de argint, în Mesopotamia, la
mijlocul anilor 3000 î Hr. (un siclu de argint nu era o
monedă, ci 8,33g argint). Greutățile fixe de metale prețioase
au dat naștere monedelor.
 Primele monede au fost bătute în jurul anilor 640 î Hr. în
vestul Anatoliei, de regele Alyattes al Lydiei, aveau o greutate
standardizată de aur sau argint și erau ștanțate, indicând
materialul din care era făcută moneda și autoritatea care a
emis-o.
Monede antice din Lydia  Monedele în stil lydian erau folosite de la Marea Mediterană
până la Oceanul Indian, în câteva sute de ani negustorii
musulmani și europeni au răspândit mondele de aur până în
cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, astfel că lumea întreagă
a format o singură zonă monetară, bazată pe aur și argint.
Apariția unei singure zone monetare
 Aurul și argintul pe care conchistadorii l-au găsit
 În Roma antică, 290 î Hr., în secolul al XVI-lea în America au ajuns în Europa
fabricarea monedelor era realizată prin intermediul negustorilor europeni și în Asia prin
în Templul Iunonei Moneta, de comerțul de mătase și porțelan, astfel monedele au
unde și originea cuvântului devenit universale.
„monedă”.
 A apărut o singură zonă monetară transnațională
care a unificat economic întreaga lume.
 Mai târziu, când Imperiul  Chiar dacă aveau regimuri politice diferite,
Roman s-a extins, au fost deschise vorbeau limbi diferite, venerau zei diferiți, toți au
și alte monetării, iar moneda crezut în monedele de aur și argint.
romană a fost acceptată pentru
schimburi în toată Europa, aceasta  Această credință comună a făcut posibilă apariția
fiind prima monedă paneuropeană. rețelelor comerciale globale.
Apariția bancnotelor
 Monedele ridicau la rândul lor probleme, erau dificil de
transportat atunci când se făceau schimburi cu valori
mari.

 Apariția primelor hârtii cu valoare a fost în China, în


timpul dinastiei Tang (secolul al VII-lea), iar banii de hârtie
adevărați au apărut în timpul dinastiei Song (secolul al XI-
lea), numiți jiaozi.

 Negustorii italieni (secolul al XI-lea), au început să


utilizeze bancnote numite cambii în locul cantităţilor mari
Jiaozi, cea mai veche
de monede.
bancnotă din lume
Bani digitali. Monede virtuale. Bitcoin.
 În zilele noastre banii pot exista și independent de o
reprezentare fizică.
 Pot figura într-un cont bancar, sub forma unor date
informatice, sunt bani digitali sau bani electronici.
 Există și monede digitale mai noi (monede virtuale)-Bitcoin,
pentru care nu există un punct de control central (nu sunt
considerați bani din punct de vedere juridic).
 Chiar dacă sunt tot mai puțin palpabili, banii îşi păstrează
aceeaşi importanţă pe care au dobândit-o pe vremea când erau
obiecte şi nu doar numere abstracte.

Bani virtuali
În încheiere
 Istoria banilor se întinde pe mii de ani, paralel cu întreaga istorie a umanității.

 În 4000-5000 de ani, banii au evoluat sub diverse forme, de la scoici și roți de piatră
la carduri bancare, portofele electronice și monede virtuale.

 Apăruți ca o necesitate în cadrul schimburilor de mărfuri, banii au mijlocit relațiile


dintre oameni, au ușurat dezvoltarea economiei și au impulsionat dezvoltarea
societății.
 Banii sunt unul dintre cei mai importanți factori ai economiei, societății si
dezvoltării civilizației.
 Sistemele actuale financiare sunt strâns legate de sistemele politice și sociale iar
crizele financiare sunt declanșate adesea de evoluțiile politice.
 Comportamentul oamenilor s-a schimbat în mod repetat în funcție de puterea
banilor, lucru care se întâmplă și azi, cu siguranță se va întâmpla și în viitor.
Mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și