Sunteți pe pagina 1din 2

GRÂUL DE TOAMNĂ

Triticum aestivum (L), Familia Gramineae

Întrucât în campania de toamnă, cultura grâului ocupă un loc important, reuşita unei culturi bune
depinde de respectarea tehnologiei specifice de cultură.

 Rotaţia culturilor
Cele mai recomandate culturi premergătoare sunt: borceagurile, trifoiul, lucerna, cartoful, porumbul.
La grâu nu se recomandă monocultura.
 Fertilizarea
Odată cu pregătirea terenului, se aplică 20 – 30 tone gunoi de grajd/ha, o dată la 3 – 4 ani şi
îngrăşăminte pe bază de fosfor şi potasiu, în cantitate de 40 – 60 kg substanţă activă/ha. În lipsa
gunoiului de grajd, cantitatea de fosfor şi potasiu creşte la 80 – 100 kg s.a. la hectar.
 Lucrările solului
Se efectuează în aşa fel încât între executarea arăturii şi semănat să treacă un interval de 15 – 20
zile, necesar pentru a se realiza „aşezarea solului”. Arătura se efectuează, funcţie de sol, la 18 – 20
cm adâncime, cu precizarea că pe solurile cu o vegetaţie prea înaltă se procedează mai întâi la o
mărunţire a acesteia cu grapa cu discuri. Dacă solul este prea uscat şi rezultă bulgări prea mari, se
renunţă la arat şi se pregăteşte terenul utilizând grapa cu discuri grea, GDG-4,2M, în agregat cu
grapa stelată. Pregătirea patului germinativ se face cu 1 – 2 zile înainte de semănat şi constă în
afânarea şi mărunţirea bulgărilor pe o adâncime de 6 – 8 cm cu ajutorul grapei cu discuri.
 Sămânţa trebuie să aibă o valoare biologică şi culturală ridicată, cu îndeplinirea următoarelor
condiţii: puritate peste 98%, capacitate germinativă peste 90%, sănătoasă, umiditate sub 14%.
Înainte de semănat sămânţa se tratează în mod obligatoriu cu fungicide sau insectofungicide
pentru protejarea împotriva principalelor boli si daunatori.
 Semănatul se realizează în epoca optimă, care pentru judetul Teleorman este 1 – 20
octombrie. Cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar de cultură este cuprinsă între
200 şi 270 kg/ha, funcţie de condiţiile pedo-climatice, fertilitatea terenului şi epoca
semănatului. Adâncimea de semănat este de 3 – 4 cm pe solurile luto-argiloase sau lutoase şi
5–6 cm pe solurile nisipoase.
Este bine de ştiut că cercetările efectuate au consemnat că pentru fiecare zi de întârziere a
semănatului în luna octombrie se pierd 60 kg/ha, iar pentru luna noiembrie 100 kg/ha.
Semănat în perioada optimă, grâul are posibilitatea să înfrăţească şi să se călească,
fortificându-se pentru perioada de iarnă, în aceste condiţii putând rezista până la -200C.
 Lucrările de întreţinere
În situaţia în care, în perioada semănatului, se manifestă fenomenul de secetă, se recomandă
tăvălugirea semănăturilor pentru a realiza un contact mai bun al seminţelor cu solul şi a asigura o
răsărire uniformă şi rapidă
Combaterea buruienilor se efectuează prin respectatrea tuturor lucrărilor agrotehnice şi fitotehnice
sau prin aplicarea de erbicide, în funcţie de gradul de îmburuienare şi structura speciilor de buruieni:
● pentru combaterea buruienilor din familia Cruciferae (muştar sălbatic, ridiche sălbatică, susai,
pălămidă, etc.) se pot aplica erbicide, epoca de aplicare fiind primăvara, când buruienele sunt în faza
de rozetă şi plantele de grâu în faza de înfrăţire, iar temperatura aerului să fie de peste 15 0C;
● în combaterea buruienilor mai rezistente la erbicidele pe bază de 2,4-D (volbură, mohor,
muşeţel sălbatic, iarba bărboasă, rocoină) se pot folosi: Lontrel, Granstar , Glean, etc.. Epoca de
aplicare: când temperatura aerului este de peste 120 C, plantele de grâu se găsesc în faza de
înfrăţire-începutul formării primului internod, iar buruienele în faza de rozetă;
● în timpul vegetaţiei, pentru combaterea unui complex de boli (fuzarioză, făinarea, septorioza,
etc), se pot aplica: Miraje (1 l/ha), Tilt 250 EC (0,5 l/ha), Bayleton 250 EC (0,5 kg/ha).
Combaterea dăunătorilor se efectuează utilizand insecticide, în funcţie de specia dăunătoare.
Principalii daunatori sunt :
● ploşniţelor cerealelor
 gândacului ghebos
 gândacului bălos al ovăzului

In funcţie de nivelul precipitaţiilor, irigarea constituie o măsură eficientă şi se aplică astfel:


o udare pentru răsărire şi 1-2 udări în timpul vegetaţiei, cu o normă de udare de 500-600 mc/ha
apă.
 Recoltarea
Recoltarea se efectuează mecanizat în totalitate, cu combinele de recoltat cerealele păioase, în faza
de coacere deplină, când umiditatea boabelor este cât mai aproape de 14%.
Durata optimă a recoltării grâului este de 5-7 zile în zonele mai secetoase (la câmpie) şi 7-9 zile în
zonele mai umede (colinare). În funcţie de soiul folosit, paiele reprezintă 55-65% din recolta totală a
părţii aeriene.

S-ar putea să vă placă și