Lecția 6

Caranterizare fizico-geografica Africa

Așezare

În raport cu Ecuatorul, care străbate aproape simetric continentul, Africa se află atât în
Emisfera Nordică, cât și în Emisfera Sudică
În raport cu Meridianul Greenwich (Primul meridian), care străbate partea de vest a
continentului, Africa se află atât în Emisfera Vestică, cât și în Emisfera Estică
Limite
N - Strâmtoarea Gibraltar
S - Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic
E - Marea Roșie- Strâmtoarea Bab-el-Mandeb-Golful Adem-Oceanul Indian
V - Oceanul Atlantic
Puncte extreme
N - Capul Blanc din Tunisia
S - Capul Acelor (Capul Bunei Speranțe) din Africa de Sud
E - Capul Ras-Hafun (Capul Guardafui) din Somalia
V - Capul Verde din Senegal
Țărmurile:
Articulațiile țărmurilor
• țărmuri puțin crestate
• țărmul estic predominant coraligen
Țărmul nordic - are ieșire la Marea Mediterană, între Str. Gibraltar și Peninsula Sinai
- singurele articulații mai pronunțate sunt: Golfurile Sitra Mare și Sitra Mică
- la vărsare în Mediterana, fluviul Nil formează o deltă
Țărmul estic - legătura dintre Marea Mediterană și Marea Roșie se realizează prin intermediul
Canalului Suez (inaugurat în 1869)
- trecerea în Golful Aden se face prin Str. Bab el Mandeb, cu deschidere la Oceanul Indian
- cuprinde Peninsula Somalia, Insula Madagascar, Arhipelagul Seychelles, Arhipelagul
Comore
Țărmul sudic - deschidere la Oceanul Indian
Țărmul vestic - deschidere la Oceanul Atlantic
-cuprinde Golful Guineea, Insulele Capului Verde, Arhipelagul Canare, Arhipelagul Madeira
Insule
- Madagascar
- Canare (aparțin Spaniei)
- Seychelles
- Capului Verde
- Comore
- Mascarene
- São Tomé și Príncipe

Relieful
Aproape tot relieful africii reprezintă un imens podiș, adâncit în centru. Spre mările și
oceanele înconjurătoare relieful Africii scade treptat, continuându-se pe țărm cu o îngustă
câmpie litorală. Ca înălțime medie (750 m), relieful Africii ocupă al doilea loc printre
celelalte continente, după Asia (950 m). În același timp, cel mai de jos punct al continentului
este fundul lacului sărat Assal, a cărui adâncime ajunge la 157 de metri sub nivelul mării. În
totalitatea lui, podișul African se prezintă ca un bloc uriaș format în timpuri îndepărtate și care
a suferit puține schimbări de-a lungul multor milioane de ani. Numai în câteva locuri ploile și
vânturile l-au tocit, iar în altele podișul s-a rupt în blocuri mai mici. Unele dintre aceste
blocuri s-au ridicat, iar altele s-au scufundat dând naștere faliilor. Aceste falii formează un
imens lanț tectonic, pe fundul cărora au luat ființă lacurile Tanganyika, Malawi ș.a. cu o
adâncime foarte mare (peste 1000 m). Prin rupturile care s-au produs, au ieșit din interiorul
pământului materii topite care au dat naștere unor vulcani din care cei mai înalți: Kenya și
Kilimanjaro
Asia are un relief variat, cu forme (munți, podișuri, câmpii) și tipuri de relief (vulcanic,
glaciar, carstic, deșertic).
Munții,

 După vârstă sunt:

 - munți tineri, formați în orogeneza alpină - Munții Atlas,
- munți vechi, formați în orogeneza hercinică - Munții Antiatlas

 După modul de formare sunt:

- Munți formați prin încrețitea scoarței/prăbușirea scoarței terestre: Munții Atlas,
Munții Capului Munții Scorpiei
- Munți vulcanici: Munții Kilimanjaro (5.895 m - cel mai înalt din Africa), Munții
Kenya, Munții Ahaggar, Munții Tibesti
 vulcanici activi : Nyiragongo, Meru

Podișurile
- podișuri care ocupă suprafețe mari - Podișul Siberiei Centrale, Podișul Tibet, Podișul Decan
- - podișuri care au altitudini ce depășesc 5000 m - Tibet, Pamir.
Câmpiile sunt întinse și străbătute de mari fluvii: Câmpia Siberiei de Vest, Câmpia Gangelui,
Marea Câmpie Chineză, Câmpia Mesopotamiei.
Clima Africii

Clima este influențată de așezarea geografică (Africa este dispusă simetric față de ecuator și
este străbătută de cele 2 tropice). Varietatea climatică face ca Africa să fie un continent al
contrastelor, reflectate atât în ceea ce privește tipurile de vegetație și dispunerea acesteia și
care, împreună, determină și dispunerea speciilor faunistice. Din centru spre cele 2
extremități se deosebesc următoarele tipuri climatice:
 ecuatorial - cald și umed tot anul
 suecuatorial - cald tot anul dar cu un sezon ploios și unul secetos (dependente de
alizee)
 tropical deșertic
 mediteranean
 climatul munților înalți
Hidrografia
Apele interioare ale Africii sunt inegale ca structură, dar în același timp vaste și extinse. Pe continent,
cel mai lung râu este râul Nil (lungimea sistemului său ajunge la 6852 km), iar râul Congo este
considerat cel mai mare râu (lungimea sistemului său ajunge la 4374 km), care este renumit pentru că
este singurul fluviu care traversează ecuatorul de două ori. Alte fluvii importante sunt: Nigerul,
Congo (Zair pe hărțile mai vechi), Orange, Zambezi.
Lacurile după origine se împart în:
 lacuri tectonice: Ciad, Victoria, Tanganyka, Malawi
 lacuri antropice: Nasser pe Nil, Cabora Bassa pe Zambezi, Volta pe fluviul Volta.

Vegetația și fauna Africii

Africa prezintă o diversitate de specii, dar, în funcție de zonele de climă, prezintă mari
contraste. Pe de o parte, întinse regiuni din Africa sunt acoperite cu păduri înalte și dese
cunoscute sub denumirea de păduri ecuatoriale, pe de altă parte, uriașe suprafețe sunt aproape
total lipsite de vegetație, formând cele mai mari deșerturi de pe Glob.
Pădurile ecuatoriale se dezvoltă pe țărmul Golfului Guineei și în bazinul fluviului Zair,
adică în locurile cele mai umede ale Africii. Pădurile sunt dese, întunecoase și de nepătruns
din cauza lianelor care se încolăcesc pe copaci, dar și a ferigilor care acoperă solul.
Pădurea ecuatorială ocupă 1/10 din teritoriul Africii, fiind formată din arbori veșnic verzi.
Speciile sunt foarte diferite, începând cu arbori cu înălțimi mici, până la arbori foarte înalți
(uneori peste 60 m), astfel încât pădurea se prezintă etajată. Primul etaj este format din ierburi
înalte, ferigi, palmieri pitici, arbuști și liane, iar al doilea etaj din arbori cu înălțimi de 30-40
m. Din loc în loc apar copaci înalți de 50-60 m, formând ultimul etaj.
Printre arborii acestei păduri se găsesc multe specii valoroase: arborele de cauciuc, cocotierul,
bananierul, arborele de pâine, palmierul de ulei, abanosul, santalul, în pădurile musonice
acajuul abanos, teck, santal şi bambus ș.a.
Fauna pădurilor ecuatoriale este, de asemenea, foarte bogată și variată. Dintre animalele de
pradă se întâlnesc în desișurile acestor păduri leoparzi, iar către marginea pădurii șacali
vărgați și lei. Dintre erbivore trăiesc: antilopa de pădure și mistrețul de păr lung, iar pe copaci
viețuiesc numeroase specii de maimuțe, printre care: gorila, cimpanzeul și pavianul. În
frunzișul pădurii trăiesc numeroase specii de păsări cu penaj viu colorat, cum sunt papagalii.
Mare este și numărul insectelor: fluturi viu colorați, termite, musca țețe, maimuţe de talie
mică (babuin, pavian), de talie mare (gorilă, cimpanzeu, urangutan), feline, reptile de mari
dimensiuni (boa, piton, anaconda, iguane).
De asemenea, se află păianjeni, șerpi uriași cum este pitonul, iar în ape numeroși crocodili și
hipopotami. Acolo unde pădurea este mai rară, în afară de lei trăiesc elefanți africani și
rinoceri.
Savanele sunt specifice climei subecuatoriale. Aici se află împărăția ierburilor înalte care pot
să ajungă și la 5 m. Trecerea de la pădurea ecuatorială la savane se face printr-o zonă în care
vegetația de pădure se împletește cu cea de ierburi, până când pădurea cedează aproape
definitiv locul în favoarea ierburilor. Savanele sunt presărate din loc în loc cu arbori adaptați
secetei din anotimpul uscat, printre care baobabul (arbore cu trunchiul ca un butoi), iar în
unele locuri palmierii.
Baobabul, unul dintre copacii cei mai groși de pe Pământ, are uneori 20 m circumferință, dar
este numai de 15-20 m înălțime. Trunchiul său se ramifică în numeroase crengi groase, care
formează o coroană mare. Baobabul dă fructe bune de mâncat care plac maimuțelor; de aceea
i se mai spune și „arborele de pâine al maimuțelor”.
De-a lungul râurilor cresc fâșii de pădure care-și întind coroanele peste albia apelor, formând
un fel de tunel de verdeață, lung de sute de kilometri. Acestea poartă numele de „păduri-
galerii”.
Lumea animală a savanelor este variată. Bogăția ierburilor constituie o hrană abundentă
pentru animalele erbivore: antilope, zebre, girafe, gazele, rinoceri, elefanți și bivoli sălbatici.
Tot aici, în preajma erbivorelor, trăiesc animale carnivore: lei, leoparzi, hiene și șacali. În ape
se întâlnesc crocodili și hipopotami; ca și în zona pădurilor ecuatoriale, aici sunt numeroase
vietăți (termite, scorpioni, păianjeni, musca țețe). Peste tot în savane se întâlnesc numeroși
țânțari, care răspândesc malaria. Multe animale din savane au fost vânate, astfel că numărul
unora dintre ele (elefantul, rinocerul) s-a redus simțitor.
Deșerturile sau zona pustiurilor corespunde zonei de climă uscată.
Vegetația este reprezentată de mărăcinișuri, ierburi mărunte, care cresc obișnuit sub forma
unor smocuri.
Se întâlnesc, de asemenea, plante cu frunze groase, rezistente la secetă. Din loc în loc, acolo
unde câte un izvor aduce apa la suprafață, apar insule de verdeață numite oaze. În aceste oaze
cresc palmierii (în special curmalii) și smochinii.
În deșerturi fauna este săracă. În Sahara trăiesc scorpioni, șopârle și șerpi care se pot lipsi
multă vreme de hrană și apă (chiar și câteva luni).
Vegetația mediteraneană. Vegetația arborescentă reapare în cuprinsul celor două zone
mediteranene. Această zonă corespunde climei subtropicale (mediteranene).
Vegetația mediteraneană e formată din desișurile de mărăcinișuri, tufișuri de arbuști cu spini
și unele specii de arbori, ca stejarul de plută. Dintre arbuști, cei mai des întâlniți sunt mirtul și
leandrul.
Regiunile cu relief de podiș sunt acoperite cu ierburi sărăcăcioase și ierburi alfa. Ținuturile
muntoase sunt acoperite cu păduri și pășuni.
Dintre plantele cultivate, cele care au condiții bune de dezvoltare sunt: vița de vie, citricele
(lămâi, mandarini, portocali), și cereale (grâu, orz, porumb).
Animalele sunt reprezentate prin maimuțe, șacali, hiene și mufloni.
Solurile: laterite, terra rosa, soluri feruginoase, cenușii și roșii de deșert (foarte sărace în
humus).
Resursele naturale
Africa este foarte bogată în minerale, deși acestea sunt încă puțin înțelese. Printre alte
continente, acesta ocupă primul loc în rezervele următoarelor resurse naturale: mangan,
hromitov, bauxită, aur, platină, cobalt, diamante, fosfor.
Resursele de petrol sunt, de asemenea, mari, gaz natural, grafit, azbest. Cota Africii în lume
industria minieră - 1/4. Aproape toate materiile prime extrase și combustibilii sunt exportate
din Africa către țările dezvoltate economic.
La acestea se adaugă resursele de sol: agroclimatice, resurse de apă, forestiere.