Parcurgeți  

Capitolul 15  (  Manolescu M. și colab., (2008). Teoria și 

practica    evaluării  educaționale ), din lucrarea : Potolea, D.., Neacşu, I., Romiță , B., I.,
Pânişoară, I. O.( coord.) (2008). Pregătirea psiho pedagogică .  Manual  pentru 
definitivat şi gradul didactic II.. Iaşi: Editura Polirom, pp.305 – 310,   și   extrageți   ideile
dominante formulate pentru  domeniul evaluării școlare.

Evaluarea intereseaza din ce in ce mai mult din punct de vedere al procesualitatii

sale, al functionariisi al rolurilor pe care le joaca diferiti actori. Demersul evaluativ trebuie
sa fie centrat pe invatarea de catre elev, pe procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea si
pe autoreglarea cunoasterii.

Evolutia conceptului de evaluare a fost marcata de urmatoarele patru conceptii:

evaluarea comparativa, evaluarea prin obiective, evaluarea corectiva, evaluarea
constientizata.

In evolutia conceptului de evaluare indentificam trei categorii de definitii:

evaluare= masurare, evaluare= concurenta cu obiective operationalizate,
evaluare=emitere/formulare de judecati de valuare.

A evalua inseamna: a verifica, a judeca, a estima, a situa, a reprezenta, a da un verdict, a da

un aviz.

Elementele structurale sau variabilele evaluarii sunt: functiile evaluarii, strategiile

de evaluare, obiectul evaluarii, operatiile evaluarii, criteriile evaluarii si sistemul
metodologic.

Tipologiile functiilor evaluarii sunt: functia diagnostica, prognostica si de orientare; functia

educativa, stimulativa, motivanta; functia de clasificare, selectiva, de competitie; functia de
feedback; functia social-economica.

Functiile generale ale evaluarii sunt: functia constructiva; functia diagnostica;

functia predictiva.

Functiile specifice ale evaluarii vizeaza atat profesorii cat si elevii. Din perspectiva
profesorului, evaluarea este necesara la inceputul activitatii, pe parcursul si la finalul
acesteia. Din perspectiva elevului, evaluarea orienteaza si dirijeaza activitatea de invatare.
 Pedagogia romaneasca practică trei tipuri de strategii in evaluare: initiala, formativa
si sumativa. Evaluarea initiala se realizeaza la inceputul unui program de instruire, fiind
una dintre premisele conceperii programului. Evaluarea formativa se realizeaza in mod
constant si operativ pe tot parcursul procesului instructiv si are ca finalitate remedierea
lacunelor sau erorilor savarsite de elevi. Evaluarea formatoare tinde sa inlocuiasca
termenul de evaluare formativa, aceasta valoificand relatia predare-invatare, centrand
demersul pedagogic pe reglare. Evaluarea sumativa este una de bilant care apare la sfarsitul
unui ansamblu de sarcini de invatare. De multe ori aceasta evaluare este
externa( capacitate, bacalaureat, diploma). Cele trei strategii nu sunt distincte ci mai
degraba complemantare.

Pedagogia romaneasca a consacrat patru categorii de rezultate scolare: cunostintele

acumulate si integrate (calitatea cunostintelor), capacitatea de operare si aplicare a
achizitiilor, dezvoltarea capacitatilor intelectuale, conduitele si trasaturile de personalitate.

Operatiile pe care le parcurge demersul evaluativ sunt urmatoarele: masurarea,

aprecierea sin decizia. Masurarea reprezinta baza obiectiva a aprecierii. Instrumente de
masurare sunt: probele orale, scrise, practice, extemporale, lucrari de sinteza, teste.
Aprecierea corespunde emiterii unei judecati de valoare. Aceasta este ulterioara masurarii.
In decizie isi gasesc justificare si masurarea si aprecierea.

Tipuri de erori ce trebuie evitate: efectul halo (conservarea primei impresii), efectul
Pygmalion (subapreciere in baza unei reprezentari anterioare negative), efectul de contrast
( accentuarea a ceea ce ii deosebeste pe elevii evaluati), efectul de ordine (un raspuns gresit
dat dupa un raspuns bun devine si mai rau), eroarea de generozitate, eroarea personala
constanta (folosirea unui numar redus de note), eroarea de logica (nu sec masoara ceea ce
ar trebui masurat).

Abordarea evaluarii din perspectiva normativa presupune ierhizarea elevilor.

Abordarea criteriala presupune emiterea unei judecati din perspectiva progresului
individual.

Activitatea de invatare a elevilor este evaluata prin raportare la patru tipuri de criterii:
continutul programei; media clasei; norma individuala; raportarea la obiective.

Modele traditionale de evaluare

Evaluarea orala se realizeaza prin conversatie individuala, frontala sau combinata.

Evaluarea scrisa se realizeaza prin: probre scrise de control curent (15-20 minute), examinari
scurte de tip obiectiv (5 minute), lucrari scrise la sfarsit de capitol.

Evaluarea prin probe practice se foloseste pentru verificarea continutului experimental si

practic al instruirii.

Portofoliul este o selectie a lucrarilor reprezentative ale progreselor elevului.

Proiectul este o forma de evaluare puternic motivanta pentru elev.

Investigatia reprezinta o posibilitate de aplicare a cunostintelor si de explorare de situatii noi

de invatare.

Autoevaluaea permite elevului aprecierea propriilor performante.

Tipuri de itemi

Itemii obiectivi sunt: itemi cu alegere duala, itemi cu alegere multipla, itemi de tip pereche.

Itemii semiobiectivi sunt: itemi cu raspuns scurt, itemi de completare si intrebari structurate.

Itemii subiectivi sunt: ietmi cu raspuns construit, itemi tip rezolvare de problema, itemi tip
eseu.

Calitatile instrumentelor de evaluare: validitatea, fidelitatea, obictivitatea, aplicabilitatea.