CULTURALISM. FUNCTIONALISM. STRUCTURALISM.

Culturalismul constituie unul dintre curentele care a dominat sociologia americana din anii 1930
pana in anii 1950. Aceasta noua abordare sociologica este pusa in valoare prin intermediul
centrului intelectual al Universitatii americane din Columbia. Scoala culturalista se va constitui
plecand de la o imbinare a studiilor psihanalistilor (A. Kardiner) si antropologilor (R. Benedict,
R. Linton, M. Mead). Analizele acestora acorda culturii statutul de element explicativ major in
functionarea societatilor. Pe baza acestui postulat simplu, unii sociologi se straduiesc sa
demonstreze coerenta societatilor, precum si a anumitor segmente ale acestora - orase, bande de
tineri etc. Alti sociologi incearca sa testeze rolul efectiv al mass-mediei in formarea opiniilor
individuale. Dar indiferent de tema abordata, acest curent pune pe primul plan integrarea sociala.
Dar in ciuda meritelor sale incontestabile, culturalismul a fost acuzat de un determinism excesiv
si nu a fost acceptat intotdeauna ca o teorie sociologica valabila in orice context. Culturalismul
este utilizat la ora actuala mai mult ca un demers auxiliar al altor traditii (marxista sau
functionalista) cu scopul de a lamuri conditiile integrarii si stabilitatii sistemului social.

Structuralismul este o orientare teoretică și metodologică interdisciplinară care studiază structura,

funcțiile și sistemele de relații ce caracterizează obiectele și procesele în științele contemporane,
punând în prim plan totalitatea în raport cu individul și sincronicitatea faptelor în raport cu evoluția.
Structuralismul a avut momentul său culminant între anii 1960 și 1970. Metodele structuralistice
au fost adoptate mai ales în lingvistică, semiotică și teoria literaturii. Aplicarea acestor metode se
pot regăsi și în psihanaliză, teoria cunoașterii, psihologie, științele sociale și antropologie.
Mișcarea structuralistă s-a caracterizat încă de la ivirea ei printr-o critică a metodei istoricizante a
școlilor antropologice anterioare, difuzionismul și evoluționismul. Ea a dat naștere la două curente
distincte: structuro-funcționalismul anglo-saxon și structuralismul lui Claude Lévi-Strauss.

Structuralismul anglo-saxon
În literatura de limbă engleză antropologia structuralistă este reprezentată în special de Bronislaw
Malinowski (1884-1942) și Alfred Reginald Radcliffe-Brown (1881-1955). Ambii folosesc
metoda structuralistă în măsura în care se consideră că fiecare societate constituie un sistem, un
ansamblu de elemente interdependente, cum sunt relațiile de rudenie, cultura, religia, economia,
tehnica, care nu au sens decât în interrelațiile reciproce. Sarcina antropologiei este de a descoperi
și de a analiza aceste relații. Se poate vorbi de un punct de vedere funcționalist, pentru că prin
această metodă se definește funcția asumată de fiecare element constitutiv al structurei sociale
respective.

Structuralismul antropologic al lui Claude Lévi-Strauss

Structura este definită de Claude Lévi-Strauss ca un ansamblu de raporturi invariabile (corelative
sau antitezice), care exprimă organizarea unui sistem: "noțiunea de structură socială nu se
raportează la realitatea sa empirică, ci la modelele construite după aceasta" (C. L-S.). În consecință,
ea nu poate fi observată în mod direct, ci constituie realitatea devenită inteligibilă sub formă logică,
modelul, sistem simbolic care permite accesul la structură.
Prin cercetările lui Lévi-Strauss asupra grupurilor sociale primitive (de exemplu clanurile
totemice, miturile amerindiane), structuralismul a atins în antropologie și etnografie un grad de
perfecțiune care nu va mai fi depășit. Analiza structurală și-a arătat eficacitatea în studiul acestor
forme sociale fixe, devine însă insuficientă când este confruntată cu realitatea societăților
complexe, cum este aceea din zilele noastre.

Functionalismul
Introducere
În functionalism, unele societăţi sunt considerate "primitive", aflate la baza unei scări ierarhice a
dezvoltării. În cazul acestora, frica ar fi sentimentul dominant, şi ea determină cooperarea.
Spencer a fost un gânditor care a influenţat masiv gândirea secolului XIX. Acesta a pus în mişcare
o paradigm, cea evoluţionistă care a influenţat întreaga mişcare de idei europeană. În această
paradigmăşi-a aflat suportul ideatic şi antropologia socială, care în Marea Britanie se
vainstituţionaliza ca disciplină academică prin Edward Burnett Tylor şi James Frazer.
În momentul naşterii antropologiei ca ştiinţă epoca marilor descoperiri geografice se încheiase iar
lumea era pe cale de a deveni în întregime ocolonie europeană.
Functionalismul ca scoala antropologica (antropologia sociala britanica), metodologie etnografica,
si ca teorie sociala. Functionalismul impunerea antropologiei ca stiinta.
Metodologia functionalista: abordarea sincronica, prezentul etnografic, analiza functiei religiei,
relatiilor de inrudire, ritualurilor, miturilor in raport cu mentinerea ordiniisociale, punctul de
vedere al nativilor, metoda comparativa transculturala (modalitatile in care instutiile si credintele
analizate se manifesta in diverse societati).
Un reprezentant al functionalismului Mark Cohen spunea: functionalismul esteteoria conform
careia starile mentale sunt definite in termenii relatiilor lor cu input-urilecauzale si output-urile
comportamentale si cu alte stari mentale. eoria sustine ca aceiasi stare mentala poate fi realizata
de mai multe stari sau procesefizicale diferite. Prin urmare starile mentale nu pot fi reduse la stari
fizicale.
Isi are originea in filosofia pragmatic, pentru a găsi înţelesul unei idei trebuie să căutăm
consecinţele acesteia.
Functionalismul s-a constituit ca o reactie, atât împotriva evolutionismului cât si a difuzionismului,
împotriva reconstructiilor hazardate ale trecutului pe care aceste curente le-au propus ca si
împotriva caracterului lor speculativ. Functionalismul poate fi considerat a fi deopotriva o doctrina
si o metoda.
Pornind de la constatarea ca între faptele sociale exista relatii de corespondenta functionala,
functionalistii ajung la concluzii generale privind natura societatii. Societatea - în viziunea
functionalistilor - formeaza un întreg organizat si functional în care diferitele elemente
(comportamente, credinte modelate cultural, rituri, ritualuri, institutii) pot fi explicate prin cerintele
functionarii întregului. Ca urmare, fiecare element constitutiv al societatii are un caracter
functional si necesar. [existenta lui se datoreaza faptului ca "este nevoie de el" în ansamblul
sistemului; nici un element nu este întâmplator sau în întregime autonom].
Se remarca, prin urmare un anumit teleologism al doctrinei functionaliste: fiecare institutie
constitutiva unui sistem social exista pentru ca are un rol de îndeplinit în mentinerea ordinii sociale,
contribuind la buna functionare a sistemului.
Sarcina antropologului este - dupa parerea lui Alfred Radcliffe-Brown - aceea de a studia caile
prin care obiceiurile si credintele (respectiv diferitele componente ale culturii) functioneaza în
sensul rezolvarii problemelor de care depinde mentinerea sistemului.
Rezulta în mod firesc, din presupunerile de mai sus, accentul pus pe echilibru social. Structura
unei societati functionale ramâne în esenta constanta, structura fata de care evenimentele vietii
cotidiene ramân periferice, accidentale.