CENTRUL INTERNATIONAL PENTRU INVATAMANT SUPERIOR “TEHNOECONOMIA EUROPEANA” \CADEMIA DE TEHNOECONO! UENERIIATA ee ISTORIA DREPTULUI ROMANESC -Note de curs- PROF. UNIV. DR. LIVIU P. MARCU BUCURESTIPROGRAMA ANALITICA A CURSULUL: 4 “ Istoria Dreptutul Rominesc” Marew Obieetival curauli: trecutul poporului roman gi wastre. Din punt de * sineronich ‘nons vedere, n principal ) Prezentarea normelor i inslitfilorjurdice de pe teriteninl Romani in contextl itoriel nationale si marilor evenimente de pe plan mondial, by Stabilirea print-o abordare sistemict a aspectelor de continuitate gi Aiscontinuitate in succesivnen foroafivnilorjuridice, ° PPneren in luisink a unital gh fenomenelor juridice in diferitele etape ale Dezvolt popoare si minoritaife nafionnle: ul pe letiloriul frit woastee raport cu alte 4). Stbiliea diferente apestice dine pai de dept porsindu-se dele criteria obiectiv al succes perl de proprietae, ©) inbinnren snail exlittive cu cea eantaivh» fenomenta joridie prints-0 combint metodotogit in care modelaren ocups oe primordia in cadvul cursului, tipul de drept comemporat este considerat en exintand pant Indlecembrie 1989, mnrefinduse afl 9h je Inacen dah CCursurile in aternate de momente de seminarlzare gi intregite de hier de conto Sistennide-evajuate.a studentior del toate Forme de invifindnt ge face prin examen ‘a sfirgtul anului pentru intregul curs,2 “storia dreptulul roméinese’ Lesjia! —_Introducere. Origine dreptuli Lecjia2 _Dreptul geto-dac.Sistemul juridic al colonilorgrocest. Leclia3 —_Dreptul public roman in Dacia, Lecia 4 Dreptul privat roman in Dacia, : Leela 5 inceputurite dreptului medieval. Dreptul popoarelor migratorii pe terioriul Romani Lectin Dreptul popular rominese. Lecjia7 _—“Trasituile dreptului medieval foménese. lzvoarele. Problema receptrii dreptut romano-bizantn, Deeptul publi medieval, Drepti public medieval, Dreptul public medieval Lectia 11 Dept privat medieval Leciia 12 Dreptul privat medieval, Lectia 1 Inceputurte dreptului public modern, Inceputurite dreptuli privat modern CCaracteristicile dreptului modern, Izvoare. Dreptul public modem in perioada monarhiei consituyionale gi a seqimuloiparlamentar Lectin 17 rept public modern, Lecia 18 Dre pubic moder Lecfa 19 Dre privat modern Lesia 20, Dept privat madem Lecia 21 rept privat modern Lectin 22 Dreplprval modern Lesa 23 replul in peronda inebelck Lecta 2425 Drepiul pubic interblic Lectin 26.27.28 Drepl privat inerbelc Leele29° Drepul public periondapostetics. Leet 30. rep prva in prioada postboic, IBLIOGRAE Marcu P. Istria dreplului romnese, Bucuresti Cermea E Istria sttulu g dreptului romiinese, Bucuresti, 1991 Moteu E, Firoiu D, Istria statu gi dreptului roméneso, Bucuresti, 1976, Gogeanu P._Istoria statului si dreptului romiinesc, Bucuresti 1989. Heerlen A Studi de istorie a dreptului, Cluj Napoca, Fotino G. __Pagini de istoria dreptului romnesc, Bucuregli, 1972,Cuvant inainte CUVANT iNAINTE Istoria Dreptului roménese este 0 parte din trecutul poporului roman gi anume privitoare la evolufia structurilor juridice pe teritoriul {Writ noastre. Aceasti disciplin& este destinat nu numai a intregi Cunogtinyele intr-un domeniu de specialitate, ci si de a contribui la ‘inelegerea sensului dezvoltirii societitii pe un Rigas trasat de legile subiective create de om, alituri de cele obiective care sunt opera naturii si de care trebuie si se tind seama deoarece, aga cum afirma Fr.Bacon, natura nu poate fi supusé decdt supundndu-te legilor ci Ca atare, prezentul demers stiinific urmareste si prezinte, in linii mari, pe Ing’ succesiunea sistemelor de Drept de-a lungul epocilor istorice conditiile vielii sociale ca izvoare materiale, precum si diferitele concepjii juridice ca j2vor spiritual, in incercarea de a Surprinde ceea ce se poate numi “fenomenul juridic”. In acest sens, se vor analiza si implicatile structurilor politice si juridice, intregind in anumite cazuri datele concrete prin analogii si chiar prin operatii de “atheologie juridica”, prin reconstituiri de situayii impuse de legitatea Procesului evolutiv; pentru o mai sugestiva ilustrare, analiza calitativa a fost intregita cu cea cantitativa prin metoda model Obiectul studiului este vechiul Drept romanese, renunfand. la formularea “Istoria Statului si Dreptrlui romanesc, legati de o anumita conceptie desuetti ce nu tine seama de faptul ct problemele juridice legate de Stat sunt cuprinse in Dreptul public. Din aceleasi Imotive s-u considerat necesar si se inceapi cu © parte introductiva care si familiarizeze pe cititor cu caracterul stiin{ific al Istoriei Dreptului roménesc, insistind asupra unei abordri sistemice a diferitelor aspecte si continuiind apoi cu inceputurile structurilor Juridice pe teritoriul firii noastre ( “nomogenezi"), cu elementele de continuitate gi discontinuitate ale tipurilor istorice de Drept si acele are mai_miulte neveste (gynatkas polls)" spune Herodot (V, 5), iar Solinus (X, 1) arati si el ci “la traci barbatii se laud’ cu numarul nevestelor $1 socotést ca o cinste cisitoria cu. mai multe femei”. Pe miasuri ce se dezvoltau diferentierile sociale si se intirea pozitia economict a gefului de familie, monogamia se impune, determinati de nevoia ca bunurile de care dispunea acum birbatul s& se poati transmite prin mostenire unei anumiite clase de succesori. Pe columna lui Traian de la Roma si pe monumental de la Adamclisi din Dobrogea, unele scene reprezint& pe dacii ce se intorc, dupi{ luptele cu romanii, impreun& cu sofiile lor unice la vetrele.pe care le plrisiser’ temporar. in sfargit, din spusele lui Horatiu (Carmina, Ul, 24, 17-24) rezulté cl familia geto-dact era patrilocala si patrilineal, sofia locuia la bitbat, descendenta’se stabilea dup tat, iar copiii rimaneau in familia acestuia si dup moartea mamei (matre carentibus), find ingrijiti de mama vitreg4. Cu privire la formele céisdtoriei geto-dace, {ntt-o perioada mai veche femeile erau scoase la licitajie gi vandute; prejul varia dup’ cinstea si frumusefea lor, iar in caz contrar birbagii erau cumplragi de fete..Un text din Horajiu, deja amintit, ne last sit binuim c& la incheierea cissitoriei sofia era inzestrat’ (dotaia canjux) fapt ce pare a rezulta din termenul romanesc “zestre™ care are origine geto-dacd (dali di da=a imparyi)(J.1, Rusu) ¢planga 11).Dreptul geto-dac 33 35 ln perioada de formare a Statului, comunitatea stteascl reunea principiul proprieteiii private cu cel al proprietitit obstesti. Din spusele lui Horafiu (Carmina, 1, 24,9-16), rezult& cla geto-daci existau si “ogoare nehotimicite” (immetata jugera), alituri de cele hotimicite. ‘Textul, interpretat de unii cao rotatie a cultivatorilor (vicarius). reprezenta in realitate 0 alternare a culturilor pe mai multe tarlale, practicat’ prin rragere la sorti (aequali sone) anual’, aga cum se. va proceda pani tarziu i in satele devidlmage roménesti (H.H. Stahl). Cit priveste roadele, acestea erau “libere” (libera fruges), spre deosebire de comunitatile gentilice, sau casnice in care produsele recoltate aparfineau tuturor membrilor. Dovada unui -schimb de produse si a unui comert activ o constituie circulatia vie a-mionedelor macedonene, apoi a denarului roman, republican sau imperial, moned& universald in acea vreme, exploatirile miniere permigind gi objinerea ‘metalului prejios utilizat o vreme la contrafaceri locale. 36. Marele preot era si judecitorul suprem. care: “impiirfea poporului dreptate 1a scaunul de judecat&”. (in sua justitia populos indicabat), dupt cum, spune Iordanes (Getica, XI, 73-74); Izvoarele antice vorbeso in materia penaldt de pedepse aspre date sotiei infidele, despre duelul judiciar, despre rizbunarea.séngelui, resturi de justitie zentilic& etc. tt Dupa spusele lui Ovidiu, geto-dacilor:"Nici nu le past de Jegi (non metuunt leges),’ cici puterii se, pleacd dreptatea (cedit viribus aequum)/Spada cea crunt& la ei; biruie‘origice drept.jura sub vense Jacent)"...” Caici.dreptatea (jis) pe-aici prin fort’ cu spada se face/ iar prin piatf ades la singe se bat” (7ristia;-V, 7, 47-48; V, 10). 37. Relajile diplomatice erau stabilite prin solii, ca cea trimis’ de regele Burebista la generalul roman Pompeius sau regeleé Decebal, Ja imparagii Domitian si Traian. In cadrul tratatelor de pace incheiate de daci cu popoarele invinse se stabilea plata unui tribut, decare nu au fost crutate nici cetitile grecesti din Dobrogea gi.nici romani in sflrgit, regii daci,nu disprejuiau nici legtturile matrimoniale pentru’ a objine anumite rezultate politice. Suetonius (Augustus, EXT, 2)ne spune cf, dup o informatie, “Augustus fégtduise pe Julia mai intéi lui Augustus, fiul su, apoi lui Cotiso, regele gefilor j34 (Getoram regi rege” 38. in dezvoltarea social-ecomonic’ a populatiei locale, un anumit rol I-a avut gi factorul extern. Mai intai coloniile grecesti de pe parmul Marii Negre; acestea, intrefinand active legituri comerciale cu autohtonii, incepand din secolele VI-V #.Chr., vor impulsiona procesu de trecere spre forme superioare de organizare institutional. Cele mai importante cet&ti intemeiate in Dobrogea au fost: Histria, pe malul apusean al lacului Sinoe, Tomis azi Constanta si Callatis azi Mangalia. Primele dow’ colonii au, fost fundate de oragul ionian Milet, iar cefelalté de dorienii oragului Heracleea. 39. Cette grecesti find organizate , in general, pe baze democratice erau conduse de “adunarea poporului liber” (ekklesst, démos), in care erau cupringi cetifenii si de “sfatul oraigenesc” sau senat (boulé). Acest din urma organ’ avea in competent’, pe lang’ solufionarea unor probleme orligenesti curente, discutarea projectelor de legi inainte de a fi supuse votului adundrii populare. Alfturi de aceste organe, existau gi altele ce aveau un rol mai mic tn conducerea treburilor politice. Aga, la Histria intalnim un colegiu de “synedroi” (sedroi) care redactau proiectele ce urmau a fi supuse votului popular (ca gi la Milet, metropola Histriei) gi unul’de “hegemoni” (hegeménes) ce aducea la indeplinire deciziile adundrii populare. ‘In ‘fine, la Callatis aflim colegiul “probulilor” (prébouloi) cu attibuyi -aseminitoare cu cele ale hegemonilor de-la Histria (de pild’ supravegheau ca decretele adundrii populare sa fie inscrise pe stele de piatra); probuluii isi indeplineau sarcilile lunar, prin rotati. 40. in ce priveste treburile administrative ale cettjenilor, acestea erat incredintate unor dregttori special desemnaii. Aga, de pilda, la Histria constatm existenta unor “agoranomi” (agorandmoi) ce se ocupau Gu aprovizionarea oragulué gi cu unele probleme legate de aceasta, precum gi a unor “athonti” (drhontes) - o inscriptie ni-i aratt sila Tomis -, care, pe langa atributii administrative, aveau gi unele politice; arhontii erau constituiti in colegii. in Histria impirtirea administrativa cuprindea $i triburi, asemdnitore cu cele din metropole, {ns triburi teritoriale, cu valoare de cartier, ca mai tarziu in Roma antic’. \ in vreme ce el insugi ceruse in clsttorie pe fiicaDreptul geto-dac 35 41. Administrajia financiard era incredinjat& la Histria unuia sau mai multor “vistieri” (oikondmoi) care aveau ca sarcini gestiunea efectiva a tezaurului si unor “impatitori” (meristdi) ce distribuiau fondurile publice; un rol fiscal il avea gi “colegiul celor zece” (oi déka) care stabilea probabil vimile, impozitele gi controla’ poate si visteria public a oragului:-acest colegiu avea, dupa cum se pare, si un “secretat” (gramaréus).. 42. Cu privire Ja organizarea militardt a cetiyilor grecesti, 0 inscriptie de 1a.Tomis aminteste de existenta in acest, orag.a unot conducttori mililari, iar o alta, de.la Histria, despre un “amiral cu uteri depline” (navdrhos),” cfruia i se incredinja, probabil, un comandament naval cu largi prerogative pentru indeplinirea unor sarcini de riizboi temporare. 43. in legatur’. cy. instantele judiciare, 0 inscripie din Callatis aminteste despre un colegiu al celor care “introduceau”, procesele, (eisagogéis), in general civile, In instant pentrua fi, judecste in termen scurt. Unele,-atributii judiciare, in. special de ordin religios, avea si arhontele rege, iar agoranomii, tinénd seama de faptul c& supravegheau aprovizionarea piefelor, exercitau probabil o jurisdictie asemaniitoare cu aceea a edililor curuli din Roma veche. 44. Relajiile externe erau' stabilite cu ajutorul unor organe specializate; este cunoscut, de pild’, rratatul incheiat in secolul al II- lea i.Chr. intre Histria, si Apollonia si care. reglementa rrelatiile de lian devenite inci de mai inainte tradigionale. Celi si Scipii vor exercita gi ei o influent’, deoarece injgheband incepand din secolul VI i.Chr. organizari de tipul democratiei militare, au cuprins in sfera lor si o parte din teritoriul locuit de-geto-daci. Nu a fost lipsité de importanji nici inrdurirea Odrizilor, populatie tracic& sudicd ce a oferit geto-dacilor modelul unei organiziri statale proprii, ca gi regatul macedonean ce gi-a extins fruntariile pani la Duntire.36 Istoria dreptului romanesc Sectiunea a I1I-a Conceptiile juridice 45. Conceptiile juridice se incadrau in mentalitatea epocii, puternic impregnati de credinfele religioase, in contextul c&irora forma suprema de organizare politic s-a realizat prin unificarea cultelor, iat normele juridice’ sub forma legii si-au gisit consacrarea prin interventia direct a divinit&tii. Gandirea evolueazX spre forme logice abstracte, cunostintele stiintfice, desi aparjineau unei corporatii sacre, se impun in societatea geto-dactt in diferite domenii (astronomie, botanic’, fizie’, s.2.) ajungénd la un sistem filozofic propriu, apreciat ca atare de autori precum Iordanes (Getica, 70). Faptul s-a Vadit pe plan: juridic in modul de organizare a Statului, familie, proprietate, telatiile ou vecinii, cu un caracter evolusiv de Ia forme incipiente, aparjinand perioadei stritvechi (poligamie, vendet’, otdalie, proprietate colectiva), la cele ale unui sistem de Drept nu numai bine inchegat, dar si'avansat in raport cu antichitatea si a cirui dezvoltare pe 0 cale proprie a fost curmati de stipanirea romant, INDICATIL BIBLIOGRAFICE. 1. Izvoare: 1. VL.HANGA, Crestomayie pentru studiul istoriéi Sratului si Dreptului RP.R., vol, Bucuresti, 1955, 272 pas: 2. Ievoare privind istoria Romaniei, 3 vol, Bucuresti; 1964- 1975. : 3. G. POPA-LISSEANU, Dacia in autori clasici, 2 vol. Bucuresti, 1943. . 4. FLORENTINA PREDA, Geto-dacii tn izvoarele antice. Culegere de texte, Bucuresti, 1978, 340 pag, IL, Lucrairi generale: 1. LH. CRISAN, Burebista si epoca sa, ed. a U-a, Bucuresti, 1978, 532 pag, 2. H. DAICOVICIU, Dacia de la Burebista la cucerirea romani, Cluj, 1972, 414 pag.Dreptul geto-dac 37 3. F. DE COULANGES, Cetatea antica, 2 vol., Bucuresti, 1984. - 4. A. MORET gi G. DAVY, Des clanes aux empires, Paris, 1923, XXVIII+340 pag. 5. V. PARVAN, Getica. O protoistorie a Daciei, Bucuresti, 1926, 851 pag. 6. I. STOIAN, Tomitana. Contribuli epigrafice ta istoria cetdfi Tomis, Bucuresti, 1962, 379 pag III Organizarea de Stat: 1. C. DAICOVICIU, Le probléme de'I'Etat et de la culture des Daces a la lumiére des nouvelles recherches, in Nouvelle Revue @ Histoire, 1, 1955, p.121-138, 2. H. DAICOVICIU, Cronologia regilor daci, in vol. Unitate si continuitate in istoria poporului romén, Bucuresti, 1968, p.65-72. VL. HANGA, Formarea Statului dac, in “Studi si cercetici XXIV (1979), nr. 3, p175-191. 4. LP. MARCU, Caracterul gi structura, primului Stat dac centralizat si independent, in “Revista Romani de Drept”, XXXVI (1980), nr. 7, p.3-12. 5.R. VULPE, La priorité des agnats dans Ig transmission de Iq royauté chez les Thraces, les Daces et leurs voisins, in, Studia Thracologica, Bucuresti, 1976, p.15-21. IV, Institutii juridice: 1. LH. CRISAN, Spiritualiratea geto-dacilor, Bucuresti, 1986, 450 pag, 2, VL..HANGA, Le Droit geto-dace, in vol. Gesellschaft und Recht im griechisch-rémischen Alterum, II, Berlin, 1969, p.47-76; 3. Idem, Les geto-daces furent-ils polygames ou monogames, in “Revue historique de droit francais et étranger”, 1975. 4. Idem, Instinufiile de Stat si Drept in cetdzile grecesti din Dobrogea, in “Studia Universitatis Bubes-Bolyai”, S. Jur., 1974, p. 95-104. Juridic38 Istoria dreptului romanese Capitolul 11 DREPTUL ROMAN iN DACIA Justizia este vointa statornicat si faira sflirsit de a da flectruia dreprul sé Ulpian Sectiunea I Dreptul public § 1. Organizarea puterii 46. Dupi cucerirea Daciei de c&tre romani (106 d.Chr.), noii stpanitori, urmiirind si-si consolideze pozitia, au introdus propria administratie, favorizind stabilirea aici de elemente romane sau romanizate “din tot Imperiul raman (ex toto orbe Romano)” peste populatia dacic& aflatX ind in numir mare, asa cum dovedesc vestigiile arheologice (Soporul de Campie, Obreja, Locusteni etc.) gi corpurile de osteni daci ce alimentau armata roman’, Unii au venit din provinciile riséritene, altii erav originari din Ilyricum si Moesia, din sudul Dunatii, iar alii din p&rgile apusene ale Imperiului; din Italia au venit mai pufini, deoarece acolo lipsa de populatie se faceadestul de mult resimtiti. Goana dupa aur, stimulata de prezenta pretiosului metal in Mungii Apuseni si avalanga de noi veniti in aceasté "Californie a lumii vechi” (C.C.Giurescu) explicd romanizarea ei intr-un ristimp relativ scurt fal de celelelte provineii ale Imperiului roman. {in ceea ce privesté organizarea politica, forma de guverntimant, era cea monarhicd, de tip imperial, in timp ce regimul politic era acela al Principatului, introdus de Augustus si conceput ca o sintezi a’ aristocrajiei, democratiei si regalit&qii ce conferea regimului politic un caracter de stipanire luminatd, dovedits de imparagi ca AntoninusDreptul roman fri Dacia 39. - Pius, Marcus Aurelius si insusi Traian, considerat ca model de bunaitate (optimus princeps). Pe linga imparat, organizarea politic’ cuprindea si Senatul, comitiile, magistrali si dregatori de diferite grade. In perioada Principatului, Senatul devine un organ de executie a yoinjei capului Statului, iar comipiile curiate, centuriate si tribute sunt tot mai rar convocate. Magistragii «(consuli; pretori, tribuni ai plebei,” edili, chestori) capati atributit diferite fej de perioada anterioar’, iar numérul dregatorilor spoteste; pe Vingé cei din cancelaria imperial’ (cu atribute ab epistolis, a libellis,.a cognitionibus, a memorie) se femarc& Consiliul imperial (Concilium principis), prefectul Palatului, al Romei, al aproviziondrii, al strGjilor, curatorii. De drepturi politice mu dispuneau tofi ‘camenii liberi, ci doar anumite categorii: cavalerii (equites), senatorii. (nobiles), cetitenii-cu~-plenitudinea -drepturilor (cives optimo jure), liberti (libertini) $i contribuabilii (aerarii) § 2. Organizarea administrativa 47. Hotarele Daciei rortiane, considerati provincie imperiald, mergeau la apus pana la confluenta Tisei cu Dunarea, spre spre nord urma cursul Muresului, trecand. prin Mungii. Apuseni pana in. Valea Somesului spre. pasul Oituz, de unde cobora pe linia Carpatilor meridionali si Valea Oltului pana, la, Dundire. Purtea: de nord a Transilvaliei $i Muntenia.nu erau cuprinse in aceste hotare."o linie de demarcajie strabitea sudul Moldovei pana la Nistru, iar legdtura cu Pannonia nu era posibil prin zona mldstinoasa dintre Tisa gi Duniire (Alfold), fapt explicabil.printr-o climd giflord. cu “paduri nebune”, greu accesibile pnd si intr-o epock mai tarzie, constituind pentra autohtoni un mijloe de apirare chiar a c&mpie gi un puteric obstacol pentru atacatori, Provincia Dacia a fost condust fn timpul mpratului Traian de un guvernator numit legatus Augusti propraetore. in anul 119 d.Chr., in timpul Jui Hadrian, ea a fost imparyiti, din punct de vedere administrativ, in dou’ parti: Dacia Superior, cuprinzdind partea dinspre miazinoapte, era condusi de un legarus Augusti propraetore din ordinul senatorial si Dacia Inferior, intinzindu-se spre miazizi, era guvernaté la fneeput de un pruefectus si apoi de un procurator40. Isforia dreptului romanese prezidial. Implrfirea Daciei in doud par, ca gi mtreaga administra s-a dovedit neindestulitoare si de aceea, tot implratul Hadrian. 0 imparte, inainte de 2 iulie 133, dup cum rezult& dintr-o diploma militard descoperiti la Gherla, in trei piri: Dacia Superior, Dacia Inferior si Dacia Porolissensis. In anii 167-168, odat cu sau dup’ aducerea Ia Potaissa a Legiunii a V-a Macedonica, in locu! Daciei superioare si a Daciei inferioare se cteeaz% provinciile Dacia Apulensis si Dacia Malvensis. Dacia Porolissensis, cu. capitala la Porolissum (azi Moigrad), cuprindea partea de miazizi “a Transilvaniei, inclusiv munfii Apuseni, Dacia Apulensis, cu capitala la Apulum (Alba Tulia), restul Transilvaniei si Banatul, iar Dacia ‘Malvensis, cu capitala la Malva (in sudul Olteniei?), Oltenia gi o parte a Munteniei. Organizarea unitard din punct de vedete administrativ ne face's credem ci Dacia constituia 0 singurdl provincie, implitité totusi, pentru o mai eficient& conducere, in trei subdiviziuni Guvernatorului provinciei ti erau acordate atribuyii de ordin politic, judecttoresc, administrativ etc, El avea, dup imparat, “cea ‘mai mate competenf&” (imperium majus, ULPIAN, D, 1, 18, 4) asupra tuturor locuitorilor provinciei. Se ingrijea ‘de asemenea de administrafia gi reprimarea tulburatilor, pentru ca provincia pe care 0 guverna si fie “potolitd si linistita” (pacata argue quieta)(ibid.,1,18,4), Guvernatorul.avea gi jus edicendi (GAIUS, 1, 6), adici dreptul de a da edicte ca la Roma; intr-o prima faza, le promulga sub forma edictelor provinciale, iar mai tarziu le redacta in conformitate cu edictul-tip al lui Salvius Tulianus, ctruia ins& fi putea aduce amendamente tn temeiul Dreptului provincial. Competenta sa jurisdictional era similar cti cea pe care 6 aveau consulii; pretorii, prefectul oragului si al pretoriului tn Roma (HERMOGENIAN, D, 1, 18, 1), putdnd totodatt s& ia miisurite corespunzitoate. : Alfiuiri de guvernatoral provinciei. un rol fnsemnat fn organizarea central de stat avea “Adunarea provincial” (cnciliwn provinciae), organ exponent al intereselor noii stipiniri. Denumirea ei complet era “Adunarea: provinciald a celor trei Dacii” (concitinn provinciae Daciarum trum). Aceast® adunare avea tn: grija sa cult familiei imperiale, flind prezidati de sacerdotul provinciei, numit “preot al alarului Jui Augustus” (sacerdos arae Augusti) sau “cel cureDreptul roman in Dacia 4 poartt coroana celor trei Dacii” (coronatus Daciarum trium). Adunarea provincial’ mai avea gi alte’ aribufi: ridica munomente sau statui in cinstea celor ce ficusers binefaceri provinciei, aducea mulfumiri guvernatorului la iegirea acestuia din slujbi pentru chipul ‘cum administrase etc. Cei mai de seam magistrayi origenesti erau aga-numitii duumviri si quatuorviri; de obicei, pe cei dintai fi intdlnim in colonii, iar pe ceilalfi in municipii. in exercitiul atribuiilor lor, ei puteau fi fnlocuigi vremelnic de un prefect. Terarhia functionireascti din orase cra alcdtuita din magistratiinferiori: aedili si quaestori. In subordinea Ior se aflau diferiti sluybagi; lictori, aprozi, scribi, arhivari, crainici etc. fn jurul oragelor se aflau diverse unitdfi teritoriale ce depindeau administrativ de acestea. Aga sunt forurile (fora) si conciliabulele (conciliabula) targuri cu magistrati proprii, slesi de locuitori, apoi satele (vici, pagi) si diversele aseziri rurale intirite (castella).” § 3. Organizare financiara 48. Organizarea financiard a Daciei era asemanatoare cu ceea a celorlalte provincii romane. Veniturile se realizau din: 2) domeniile publice; ») diiri provinciale; ©) impozite directe; ¢) taxe pentru transferul de proprietate; ) mohopoluri si drepturi regaliene; £ taxe extraordinare, vama-e. Cheltuielite priveau ? a) nevoile cultului; b) lucririle publice: c) armata; 4) aprovizionarea capitalei; ¢) administraia Impozitele erau de doa feluri: directe si indirecte. in prima categorie intrau impozitul funciar si capitatia. Dirile funciare (capitatio terrene, stipendium, jugatio) grevau toate terenurile particulare; acest fapt se explica prin ideea cl asupra p&mantului din provincie cetijeanul proprietar avea numai un drept de Folosinyy sau de2 Istoria dreptului romanese posesitine, proprietatea deplin’ aparjinand Statului roman (GAIUS, TI, 7), Stabilirea cuantwmului impozitului funciar se ficea in temeiul declarajiei proprietarului, care era obligat si precizeze valoarea economica 2 fondului si fertilitatea solului (ULPIAN, D, 50, 15, 4). Localititile ce se bucurau de jus Italicum (Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca si Diema -ULPIAN, D, 50, 15, 1, 8) nu pliteaw impozitul funciar, deoarece térenurile lor erau, printr-o fictiune, socotite ca ficind parte din teritoriul roman si, in conseciny’, neimpozabile. Impozitul personal sau capitatia (tributum capitis, capitatio plebeia) este platit de toti locuitorii province, indiferent daca erau sau nu ce-‘feni. Negustorii, la randul lor, pkiteau un impozit special, cunoscut sub denumirea de aurum negotiatiorum, pe care |-a introdus imparatul Alexandru Sever. Mai importante sub aspectul veniturilor pe care le aduceau vistieriei Statului erau impozitele indirecte. Din aceasta categorie ficeau parte impozitul pe mosteniri (vicessima hereditatum) si cel pe eliberarile de sclavi (vicessima manumissionum sive libertatis), primul reprezentind 5% din valoarea mostenirilor, iar al doilea 5% din valoarea sclavului eliberat. Taxele vamale (portoria) se incasau pentru produse si c&litorii atit la ttecerea frontierelor circumscriptiei vamale a Illiriei (portorium lilyrici), din care facea parte si Dacia, cét si ca taxe speciale pentru intrarea_ in orage, pentru trecerea peste poduri, pentru folosirea Principalelor c&i de comunicatie etc. Se pare ci taxa vamal& pentru marfuri era de 3% si se percepea la statiunile de vam& fixate de autorititi. Din datele epigrafice, rezult& ca certe trei asemenea stafiuni Dierna (Orgova), Pons Augusti (Marga), Micia (Vefel), iar ca statiuni ipotetice se presupun: Drobeta, Sucidava, Porolissum, Ampelum, Apulum si Seghedin, Minele de fier erau concesianate, asemenea salinelor, arendasilor (conductores ferarium); in schimb. cele de aur formau proprietatea impiratului, de exploatarea lor ingrijindu-se un procurator aurarium, ajutat de un corp intreg de slujitori. Monedele care circulau in Dacia erau: ') de aur - aureus (7,80 grame); ) de argint - denarius (3,41 grame) si quinarius (1,705 gramey,Dreptul roman in Daci ©) de aram’ galbend (13,44 grame); 4d) de aram& rosie - as (13,44 grame), semis (6,72 grame) si quadrans (3,24 grame) Raportul dintré ele era simplu: un aureus valora 100 sestergi si in continuare fiecare moned{ ate 0 valoare dubla taf de cea inferioard; greutatea lor s-a diminuat treptat. sestertius (27,20 grame) §i ip § 4. Organizarea militar 49. in perioada Principatului, ostirea era alc&tuitd din a) legiuni (impirite in 10 cokorte fiecare cu trei manipule de cate doua centuri; b) trupe auxitiare (cohorte, cavalerie, fortificati); ©) corpuri speciale (garda imperial, cohorte urbane si de paza, grzi de corp, politie imperial); 4) milifii municipale si provinciale; €) marina. Inrolarea se flicea pe bazi de voluntariat sau prin conscriptie dintre tinerit intre 18 si 22 ani, Pe durata serviciului militar care era de 20 ani in legiuni si 25 ani in trupele auxiliare, ostenii primeau o sgratificajie de 750 denari pe an, iar la Tésaree la vatr8 Veteranii cXpitau fie 0 pensie de 3.000 denari sau loturi de pamant Jn Dacia gasim, in perioada stipanirii romane, dou’ legiuni Legiunea a XIII-a Gemina ce a stationat fart intrerupere la Apulum de la cucerire si pand la retragerea aureliand si Legiune a V-a Mecedonica ce a fost adust in Dacia in anii 166/7..,fiecare din ele cuprinzind circa ‘ase mii de osteni. Pe Tanga aceste dou legiuni, au mai stagionat sau au activat temporar in Dacia si detasamente din alte legiuni: I Ialica, IV Flavia, Vil Claudia, X1 Claudia, X Gemina si XXII Primigenis. Comandantul legiunilor era un legatus, iar dup’ imparatul Gallienus un prefectus legionis. Legatii erau numiti dintre membrii ordinului senatorial, iar prefectii dintre militarii de profesie. Pe lang’ trupele amintite, in Dacia se aflau sii un mare numar de wrupe auxiliare de cilirasi (alae), conduse de praefecti si de pedestrasi (cohortes), comandate de praeposti, de tribuni sau tot de pracjecfi. Trupele neregulate, folosite si in Dacia; se numeau numeri dacti erau alcituite44 Istoria dreptului romanese Gin “barbari” ce luptau dupy radigille gi cu armele lor nafionale gi vexillationes dac& aveau 0 organizare roman’; 0 colonizare cu astfel de trupe se pare ca a existat si tn Dacia, constituind un mijloc economicos de apirare a frontierelor, aga cum procedase si Pan Teh'ao cu un secol mai inainte in China apuseand. § 5. Organizarea religioasi 50. in ceea ce priveste organizarea religioasd, ca la toate popoarele din antichitate retigia ocupa un loc major si in societatea romani, avand la bazi strivechiul cult domestic, de origine indo- europeand si extins la scara intregii cetii-stat sub forma unei bogate mitologii ce urma indeaproape pe cea a vechilor eleni. ‘Se distingeau urmatoarele forme de cult: a) privat- spiritele strimosilor (mani) divinitttile altarului casei (ari, penati), divinitéyi gentilice comune mai multor famitii, solemnitati la nastere, c’stitorie, moarte; b) popular (sacra popularia) - comune unei parti a populatiei curiilor, larilor de cartier sau diferitelor profesiuni; ©) oficial (pro popolo) - expiatori, sitesti fixe sau variabile; @) public - impéiratul divinizat, spiritele celor decedati alturate Ilo pena etki Roma, in ce priveste oficiangii, cultul domestic, cu altarul casei se afla fn grija capului familiei (pater familisa), cel al gingilor in seama confreriilor, pentru dreptul sacru erat. colegiile, far pentru divinitiile strine diferitele corporaii, un statut de persoane juridice. Templele si altarele gisite pe teritoriul Daciei atest la Sarmisegetuza un cult al lui Jupiter Optimus Maximus, oficiat de sacerdotul incoronat al celor trei Dacii, iar altturi se afla templul Romei si al Impiratului; la Apulum, inscriptiile vorbese de temple inchinate Iui Jupiter gi Junonei. Populatia autohtond si-a pastrat vechile culte, iar noi veniti cinsteau divinitifile locurilor lor de origine: Isis, Nemesis, Glycon, Azisus, Serapis, alituri de Jupiter Ganeus, Jupiter Heliopotamus, Jupiter Prusenus etc., cu oficianti constituiti in diferite corporatii, Ca in fntreaga antichitate religia era astfel legatti de mecanismul Statului, cuceritorii romani “adpotdnd” in Pantheonul lor divinititile popoarelor supuse si asigurandu-si pe‘east cale o dominajie spiritual prin captarea bundivoingei acelor forge supranaturale, Sectiunea a Ila Dreptul privat § 1. Izvoarele Dreptului 51. Dintte izvoarele Dreptului, obiceiu! (consuetudo) continua si preocupe un loc primordial, consténd in principal din vechile norme juridice geto-dace, cu caracter cutumiar gi tolerate ca atare (praeter Tegem), ca si in restul Imperiului. Izvoarele formale ale Dreptului roman igi schimb& structura in perioada Principatului, constitufille imperiale (constutiones, placita principum) c&patind o importanya sporiti fn raport cu legea, senatus-consultele gi edictele pretoriene, si aceastea fn toate cele patru forme ale lor: edictia, decreta, mandata §i rescripta. © importang’ deosebit’ pentru locuitorii din Dacia a avut-o Constitutia lui Caracalla (constitutio antoniana) din anul 212 d.Chr., prin care s-a acordat drept de cetijenie peregrinilor. egile mai importante, cu efecte gi in perioada urmftoare, au fogt legile Julia, Papia Poppea, Aelia Sentia, Fufia Caninia, iar dintre senatus-consulte s.c. Velleianum (an, 46 d.Chr.), Trebellianum (an. 55/56), Macedonianum (an. 69/79), Juvenitianum (an. 129) Orfitianum (an. 178), 1a care se ad&ugau oratio Severi (an, 195) si oratio Antonini (an, 208). in timpul Iui Hadrian (117-138), a avut loc si codificarea edictului pretorian, realizati de Salvius Julianus, Continuand si existe gi edictele edililor curuli, ale guvernatorilor si pretorilor peregrini, probabil si ele codificate. Un izvor important de rept in aceasta period’ I-au constituit opiniile jurigtilor (responsa predentium) cate, in virtutea unor concesii speciale din partea Ampirajilor (permissio jure condendi), au devenit norme obligatorii (legis vicem optinet - GAIUS.I,1)46 -Istoria dreptului romanesc § 2. Statutul personal 52. in ce priveste statutul personal, locuitorii liberi din Dacia rau impirtifi, inainte de emiterea edictului lui Caracalla din anul 212 .Chr., in rrei categorii: cet’fenii romani, latini si peregrini. Ceraentt romani locuiau‘in marea lor majoritate. in orase,colonii sau municipii (coloniae, municipia civium Romanorum). Bi se bucurau, cu o singura exceptie, de aceleagi drepturi ca si cetifenii rezidenii in Roma sau alia, fiind inscrigi, spre a sublinia drepturile gi obligatile lor politice, intr-unul din triburile rustice sau urbane ale capitalei: cei din Ulpia Traiana Sarmizegetusa in tribul Papiria, iar cei din Drobeta gi Napoca in wibul Sergia, cu efecte si asupra onomasticei. Colonistii ceties’ romani ce locuiau in Dacia se deosebeau de cetitenii din Roma prin faptul ci ei nu puteau avea in materie imobiliar’ 0 adeviratt proprietate roman, afar de cazul And piméntal coloniei respective clpiitase jus Italicum, adic& dup ce primise, printr-o fictiune juridic’, calitatea de sol roman. Latinii ocupau 0 pozitie intermediara intre cetajeni si peregrini: ei aletiuiau populafia urban’ care, avand pozitia juridicd a latinilor coloniari (atiné coloniarif), beneficiau de dreptul tatin (jus Latii), se bucurau de aceleasi drepturi patrimoniale ca gi romanii (jus conmerdi), dar nu si de jus conubii, adic’ dreptul de a se cisstori in conformitate cu dispozitiile legii romane. De asemenea, nu le erau concedate toate drepturile politice. . Marea masi a populatiei libere alcituia categoria peregrinilor Situatia lor era reglementat& prin legea de organizare a provinciei (lex provinciae) si prin edictele guveratorilor. In general, se deosebeau dou feluri de peregrini: peregrini obignuiti si peregrini dediticii, Cei Gintii erau strfinii a clror cetati n-au fost desfiinjate din punct de vedere politic; ei puteau sisi exercite drepturile lor politice in cetate, find supusi, c@t priveste capacitatea lor juridic’t Dreptului lor naional. Desi nu. aveau prerogativele cettenilor romani, ei ptea, datoritt dezvoltitii comerqului i relafiilor economice din Imperiu, sa intre in raporturi juridice cu acestia. In asemenea cazuri, se aplica un sistem juridic comun atat romanilor , c&t gi peregrinilor, in cadrul mai larg al lui jus gentium. Peregrinii erau desemmnafi, spre deoscbire de romani, care purtau un praenomei, nomen si cognomen, numai cu cognomen,Dreptul roman in Dacia 41 urmat de numele (attlui la genitiv: Lupus Carentis, Maximus Batonis, Bellicus Alexandri, Ingenus Callitri etc. Peregrinii dediticii erau acei peregrini ai c&ror cetati au fost, dupa cucerire, desfiingate din punct de vedere juridic si administrativ. Ei nu aveau drepturi politice si nu se puteau folosi de Dreptul lor national decat in limitele fixate de stapfnitorii romani: bucurandu-se de o libertate precari (pessima, cum o numeste Gaius, 1, 26) ei nu puteau deveni cetifeni romani. Edictul Iui Caracalla din anul 212 .Chr. a insemnat o larga acordare a dreptului de cetijenie pe seama peregrinilor, ins& in Dacia, ca gi in restul Imperiului roman a continuat si existe un numar insemnat de peregrini si dup aceasta, iar noi incetijenigi continuau sx aplice, in puterea objpndfiproprifle norme juridice, in Dacia, ca si in alte provincii, atat cetéfenii romani, cat si peregrinii puteau avea sclavi, deoarece “sclavia este 0 institujie ce fine de drepul popoarelor (servitus est constitutio juris gentium)”, dupa cum afirma jurisconsultul Florentinus (D, 1,5,4.1)..In cazul in care sclavii se aflau in proprietatea cetitenilor romani, situajia lor era reglementata de Dreptul roman, iar -dack se giseau in aceea a peregrinilor li se aplicau normele juridice locale, intregite cu unele reguli ale Dreptului roman, Izvoarele juridice din Dacia ne amintese de vanziri si cumpariri de sclavi, dar gi de eliberdrile ce aveau foc in aceastii provincie. O parte din cei dezrobiti provin din categoria sclavilor publici, dintre care cei mai mul{i aparjinusera familie’ imperiale. Majoritatea celor dezrobiti pistrau si dupt eliberare numele lor de sclavi, ceea ce ne face s& credem c¥ ei deveneau prin dezrobire, in marea lor majoritate, numai peregrini. Spre deosebire de societatea geto-daci, tn Imperiul roman sclavajul era mult mai dezvoltat, in special in ultimele secole ale Republicii, inst mcepdnd cu Principatul se constatii un declin cauzat de impujinarea captivilor, de lipsa de rentabilitate a muncii servile, precum si de conceptiile umanitaré promovate de stoicism (Seneca, Marcus Aurelius) si crestinism. Ca atare, stipdnirea roman nu a putut introduce in Dacia un sclavaj de tip clasic, ci a amplificar doar scalvia domestic deja existent gi inlocuiti treptat de colonat, fapt pentru care cu greutate se poate vorbi aici de un mod de procuctie sclavagist,4B su electele politice si juridice mult limitate chiar de misurile legislative ale epocii Existen{a colonatului, atestat documentar in diverse pirti ale Imperiului roman, nu putea lipsi_ nici in Dacia unde proprietitile mai mari incep a fi lucrate, pentru cresterea’rentabilitajii lor, de citre {Aranii s&raci din imprejurimi, Pozitia juridicé a colonilor nu putea fi alta decat aceea in restul Imperiului roman de oameni_semiliberi; clsatoria lor era valabil’, deoarece erau priviti ca oameni liberi, dar stdpanii aveau asupra lor un drept de corectie ce se va accentua treplat, pani cand vor objine dreptul de a-i urméri, printr-o aciune real si de ai readuce pe domeniile de unde plecaser’, dar asupra cérora aveau un drept propriu (jura in re aliena), Alituri de persoanele fizice, Dreptul roman cunostea si persoane juridice care, asemenea celor dintai, puteau avea drepturi si datorii, inzestrate fiind cu personalitate juridic’. Printre persoanele Juridice recunoscute in Dacia erau, in primul rand, grupairile teritoriale, ca municipiile, coloniile-etc. si diferitele colegii (collegia). Potrivit legit Iulia de collegis, ele puteau fi constituite numai dup’ o prealabil aprobare gi incetau s& mai existe cdnd scopul nu mai putea fi realizat, cum a fost de pilda cazul colegiului funerar al credinciosilor zeului upiter Cereus, amintit de o t&bligé ceratii din anul 167 4.Chr. Persoanele ce desfigurau aceeiasi activitae profesional se uneau de obicei gi ele in colegii. Inscriptiile ne fac cunoscute asemenea colegii de fierari (fabri), de coribieri (nautae), de luntrasi (utricularii), de aurati (collegium aurarium), alcatuit din mici arendasi ce exploatau minele de aur, de negustori (negotiatores), dendrofori (plutagi) si centionari (croitori). §3. Familia Institutia familie’ la cetijenii romani stabilifi in Dacia urma regulile Dreptului roman, Existau, probabil, si unele dispozitii specifice pentru asemenea cetifeni. De pild’, Gaius aminteste de controversa ce diinuia inci pe timpul stu cu privire la faptul dacd legea Julia de fundo dotali se aplica sau nu romanilor din provincii, adicti dacd soul era obligat si aibi consimpamdntul femeii pentru aDreptul roman in Dacia 49, instraina imobilele dotale provinciale, asa cum erau obligagi la Ron pentru cele italice (GAIUS, Il, 63). Cat priveste pe peregtini, acestia neavand jus conubii, nu puteau contracta intre ei 0 csttorie legala conform Dreptului roman, ci numai “potrivit legis lor nationale” (secundum leges moresque peregrinorum -GAIUS, 1, 92), iat daci sofii erau peregrini dediticii, unirea lor era reglementati de Dreptul popoarelor (jus gentium) Sclavii din Dacia, ca pretutindeni in lumea romani, nu puteau incheia © cisitorie: uniunea sclavilor (contubernivm) avea valoarea unui pur fapt si nu aceea a unei cisitorii (matrimonium). Inscriptiile ne amintesc de unele uniuni incheiate intre robi gi femei libere, peregrine sau dezrobite cele mai multe. in majoritatea cazurilor, era vorba de servi publici, adica sclavi care, datorita functiunilor pe care le aveau in aparatul de Stat, se imbogitiserd, agonisindu-si o avere personals (peculium) important’, asemenea uniuni erau ins foarte rare nu numai in Dacia, dar gi in alte provincii Cat priveste institute Dreptului familial (vutela, curatel’, adopjiune etc.), cetajenilor romani li se aplicau legile romane cu unele particularitati, mai ales procedurale, caracteristice Dreptului roman provincial. Existen{a unor adopyiuni peregrine geto-dace poate sa fie i aici prezumatt; se pare tolodati ca practica infrafirit, mult rspandita in provinciile orientale, sa fi fost cumoscuta si in Dacia.(planga II) $4, Regimul bunurilor 54. Regimul proprietdti cetatenilor romani ce rezidau in Dacia era acela prevazut de legile romane, cu 0 singur excepjie: ei nu puteau avea in materie imobiliard 0 adevérat’ proprietate “proprietate romani” (dominium ex jure Quiritium), afar numai duct pirmantul coloniei romane respective nu primise calitatea de “sol roman” Asupra fondurilor provinciale, cetijenii romani nu aveau - dup’ cum ne spune Gaius (II, 7)- decat 0 “posesiune sau uzufruct” (possessio vel usufructus). Adevératul proprietar al acestor fonduri era fie Statul roman (GAIUS, II, 7, 2) dac& era vorba de provincii senatoriale (provinciae senatus, populi), fie imparatul daci provincia ei imperiala (provinciae Caesaris, principis), cum era cazul Daciei. In primul caz, fondurile erau numite praedia stipendiaria, iar in cel de al50 Istoria dreptului romanes: doilea praedia triburaria (GAIUS, Il, 21). In ambele sittaii, posesorul lor trebuia s& plateasc’i un impozit funciar (vectigal)'ce avea, pe Hing importanja economici, rolul de a recunoaste, sub aspect juridic, dreptul de proprietate superioari a poporului sau impiiratului roman asupra fondului respectiv Peregrinii din Dacia, ca de altfet din tot Imperiul roman, mu puteau avea o proprietate romana, afar numai daca li se acordasera un Jus commerci. Cu toate acestea, la Roma, pretorul peregrin si in provineii guvernatorii ocroteau proprietatea de fupt a peregrinilor, pe care 0 considerau ca pe un fel de dominium ce {inea de Dreptul gingilor. Pretorii peregrini si guvernatorii acordau proprietarilor peregrini actiuni ce prezentau mari asemiindri cu cele ce sanctionau proprietatea quiritard, intemeindu-se pe fictiune ci acestia ar fi cetateni romani (ac gi civis Romanus esset). Ca mijloc de dobéndire a proprietatii, peregrinii foloseau ocupatiunea (GAIUS.Dig..41,1,3 pr.) sii mai ales traditiunea (iraditioy, pentru apdrarea propriet®ii peregrine, in cazul in care aceasta fusese dobanditt de la o persoana care nu avea calitatea de proprietar. un rescript al impirajilor Sever gi Caracalla din anul 199 d.Chr. le oferea exceptia prescriptiei de zece ani intre prezenti sau douszeci de ani intre absengi pentru a respinge actiunea in revendicare a proprietarului § 5. Obligafii si contracte 55. in privinta obligayiilor, problema aplicarii Dreptului roman in Dacia este ilustrat de mai multe izvoare de o importang deosebit’ pentru istoria Dreptului; este vorba de aga-zisele “tablife cerate”. Descoperite in minele de aur de Kinga Alburnus Major (azi Rosia Montandiy in vicus Pirustorum (unde fuseseri ascunse de teama atacurilor Marcomanilor, aproximativ in anul 467 d.Chr.) ele sunt aleatuite din trei mici tblije de brad, legate impreund, de unde si denumirea de triptic. Faa primei tiblige gi dosul celei de a treia nu au nimic scris pe ele. Celelalte patru fee ins& sunt pufin scobite, iar in scobitura se afla ceara pe care au fost scrise, cu un varf ascutit, diferite contracte, in total au fost descoperite doueizeci gi cinci asemenea tblie: din acestea, patrusprezece au un text inteligibil total sau partial, iarDreptul roman in Dacia 31 unsprezece au un text ce nu poate fi descifrat. Conjinutul lor juridic este variat, cele mai multe fiind contracte consensuale gi anume: patra de vanzare cumptirare (emptio-venditio), (rei de inchiriere (locatio conductio), unul de asociere (societas) si unul de dizolvare de colegiv; dintre cele reale, trei erau de imprumut (cautio crediti) gi unul de depozit (depositum), considerat ins de unii a fi un contract de imprumut de consumajie (murwum). Singurul contract cuprinzdnd insemniri de venituri gi cheltuieli pare a apartine categorie celor formale, poate de tipul litters. Dintre cele nelizibile, se crede c& ar fi sase de cautiuni (cauriones), unul de cautio societatis, unul de cautio crediti, iar rei diferite ‘Aceste acte ne ofera o imagine concreti asuipra unor aspecte ale relafiilor juridice din Dacia romani si anume a) Ponderea contractelor consensuale, form’ mai evoluat in sistemul roman de obligati; b) Existenja unui sclavaj domestic, vadit in vanzarea gi cumpirarea de sclavi improprii unor munci mai grele; ©) O serie de particulariti{i in folosirea pe baz dé contract 1a exploatitile miniere a unor oameni liberi care trebuiau st presteze “o ‘munca stinitoas’ (operes suas sanae valentes edere dlebebit), fixandu- se 0 sancfiune (poena) uniform’ de 5 sesterti pe zi pentru lucrator in caz de renunjare Ia contract si pentru cel ce angaja (conductor) pentru intarziere la plata salariului; in caz de inundare a minei, salariul se reducea proportional, ceea ce constituie 0 derogare in defavoarea lueratorului in raport cu prevederile Dreptului comun in caz de forfa majora (D.,19,2,38,19,9); 4) Folosirea de terfi care sk acjioneze nomine domini ta incheierea de contracte €) Un cuantum al dobdnzit care atinge cota maxima de 12%: 9 Introducerea unor clauze de penalizare convengionala in caz de dol a unei paryi contractante: pentru un-as -un dinar si pentru un dinar - 20 dinari, precum gi a unor daune moratorii de 25 denari peste suma datorata, Forma textului arati c& este vorba de niste formulare model, folosite Ia radactare, iar actul avea valoarea de chirographum si testatio, ca in contractele formale; avandu-se in vedere ci ele erat, in32 Istoria dreptului romanese ‘und parte, incheiate de peregrini care se aflau in afara sistemului Dreptului civil, pentra a da valabilitatea prevederilor contractuale acestea erau dublate de o stipulatio, uneori de 0 stipulatio duplae ca in contractele verbale, suu de interventia unui chezag (fidejussor), procedee juridice accesible si necetitenilor, Cateva texte se bazeazi pe unele reguli de Drept al gintilor, aplicabile in egal masurd romanilor si peregrinilor daci. Dintre acestea, amintim cele referitoure la imbogiitirea fara cauzi (MARCIAN, Dig., 25, 2, 25), stingerea obligatiilor prin acceptilatio (ULPIAN,Dig..46,48), conveniia de precar (ibidem, 43, 26, 1) si de imprumut (GAIUS, III, 132) (V1.Hanga), Reguli comune aplicabile romanilor si peregrinilor in Dacia gdsim si in materie de delicte ca izvor al obligatiilor. Gaius (IV, 37) aminteste despre furt yi despre damnum injuria datum prevzut de Jegea Aquilia din secolul TIT i.Chr., in care caz trebuiau intentate cu fictiunea calititii de cetéyean roman, atribuite numai ad-hoc peregrinilor. § 6, Infractiuni si pedepse 57. in ceea ce priveste sistemal penal, si la Roma, ca gi in general in lumea antic, caracterul privat s-a menjinut multi vreme, find considerate a atinge interesele statului doar un muindr limitat de infractiuni (delicta publica), Dintre acestea, sunt de semnalat: inalta idare (perduellio), delapidare (repetundae), warea de mitt (peculatus);, pedepsele puteau fi capitale, necapitale sau dectideri din drepturi (capitis deminutio) § 7. Procedura de judecati 58. Procedura de judecatii in Dacia era aceea pe care o cunoastem si in celelalte provineii imperiale romane. Cetijenii romani se adresau instanjelor potrivit procedurié formulare. Guvernatorul sat reprezentantul sau (legatus) trimitea partile, dup’ ce le déduse formula jn faza fn jure, la un judecttor (udex) care statua in faza in juudicio. Totusi, guvernatorul putea judeca personal pricinile, far a le mai trimite la un judecitor, Este asaezisa procedurd extra-ordinem, care ighDreptul roman in Dacia 53 face aparijia in provincii, in caz de pedeapsd capital, cet@jenii puteau face apel la Roma, Peregrinii erau judecagi tot de guvernatorul provinciei sau de reprezentantul su. Acesta putea rezolva pricina singur sau didea numai formula de judecati, trimitand pricina spre solujionare unui judecttor unie Gjudex unus) sau unor judecttori — multiplii (recuperatores). in litigiile dintre un cetétean roman gi un peregrin, acesta din urma era socotit pentru durata procesului ca si cand ar fi fost cetijean roman. in materie penal, guvernatorul avea jus gladii, adicd putea s& condamne Ia moarte pe locuitorii provinciei. Atunci ins cand era vorba de un fruntas din randul popoarelor supuse (ex principalibus alicuius civitatis), pedeaspa capital’ nu putea fi dati decat de impeiat. Sectiunea a II-a Concepiiile juridice 59. Concepjiile jyridice in primele secole ale Imperiului se caracterizeazi prin prezenta unor teoreticieni de vaz’, grupati in celebrele scoli sabiniand gi proculiand,-prima cu tendinfe republicane si inclinayii spre filozofie stoic, cea de a doua sustindtoare a regimului imperial si influentat& de, Aristotel. Dreptul clasic, atat cel public eat si cel privat, cunose o serie de modificdiri, unele de esengi. Forma de guverndimant introdust de Augustus permitea 0 concentraré a puterii in mina capului Statului, care, prin actele normative elaborate (constitutiones principis), incepe si-si impun’ tot mai mult voinja. Caracterul monathiei era ponderat, in “Cugetirile” sale Marcus Aurelius recomandand: “Ia seama si nu te cezarizezi... Fii simplu, bun, curat, grav, serios, iubitor de dreptate, temiitor de zei, binevoitor, ‘omenos, neclintit pentru aplicarea dreptaii” Senatul igi pierde din importany’, ca gi comitiile, magistragit depind tot mai mult de puterea central, in special dupa codificarea edictului sub Hadrian, in timp ce opiniile jurigtilor (responsa prudentium) se bucurti de o larg’ apreciare printr-un rescript al aceluiagi impirat; rolul caipeteniilor militare sporeste, finanjele sunt