Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cap 1minerale
Cap 1minerale
Autorii
1
CAPITOLUL I
2
1.1.1. Proprietăţi morfologice
Sistemele de cristalizare
3
d). sistemul romboedric are ca formă de
bază romboedrul. Mineralele ce cristalizează în
sistem romboedric sunt: calcitul, dolomitul,
hematitul, magnetitul;
e). sistemul monoclinic are ca formă de
bază prisma monoclinică. Mineralele ce
cristalizează în acest sistem sunt: azuritul,
asbestul, biotitul, caolinitul, gipsul, muscovitul,
talcul, ortoza;
f). sistemul triclinic are ca formă de bază
prisma triclinică. Mineralele ce cristalizează în
acest sistem sunt: albitul, oligoclazul, anoritul.
Aspectul cristalelor
Cristalele unui mineral se deosebesc unele de altele datorită feţelor care le
limitează şi care nu sunt la fel de bine dezvoltate. Aceste deosebiri ale feţelor dau
aspectul exterior numit şi habitusul cristalelor.
La minerale deosebim următoarele forme de habitus:
1. izometric, caracterizat prin dezvoltarea egală a diferitelor feţe ale
cristalelor (cuburi de pirită);
1. prismatic, cristalele prezintă feţe de prismă, mai dezvoltate în una din
cele trei direcţii (cuarţ);
2. acicular sau fibros, alungirea feţelor prismatice este extrem de alungită
într-o anumită direcţie (stibină);
3. lamelar sau tubular, feţele cristalelor sunt alungite în două direcţii
(biotit, clorit).
Pe lângă cele patru forme principale mai sunt cunoscute şi forme de
tranziţie sau complexe precum dendritele.
Maclele
4
1.1.).
Formele de agregare
5
întrucât cele mai multe dintre ele pot fi observate cu ochiul liber.
Dintre proprietăţile optice enumerăm: culoarea mineralelor, culoarea
urmei, luciul şi transparenţa.
Culoarea mineralelor
Este una din cele mai importante proprietăţi, întrucât atrage atenţia de la
prima vedere.
Culoarea mineralelor - este determinată de însuşirea acestora de a
absorbi sau de a reflecta total sau parţial componentele luminii albe. (după
DRĂGAN I., OPRIŞ L., 1974).
Din acest punct de vedere, avem următoarele forme de minerale:
- mineralele care lasă să treacă prin ele toată lumina sunt incolore (sarea
gemă, calcitul);
- minerale care absorb total lumina apar de culoare închisă (biotit,
magnetit, grafit);
- minerale care resping total lumina apar colorate în alb (cuarţ, gips,
ortoză).
Culoarea diferită pe care o au mineralele este determinată de culoarea
spectrului reflectat (de exemplu, hematitul - reflectă culoarea roşie şi apare colorat
în roşu). Sunt cazuri în care culoarea mineralelor este caracteristică şi constantă
(pirita), dar există cazuri când unul şi acelaşi mineral apare diferit colorat, datorită
impurităţilor înglobate în masa lor (cuarţul apare colorat în alb, galben, violet,
negru, etc).
După culoare, mineralele se împart în:
leucocrate - sunt mineralele care au culoare deschisă;
melanocrate - sunt mineralele de culoare închisă.
Culoarea urmei
Luciul
6
sticlos, caracteristic mineralelor transparente (cuarţ, granaţi);
metalic, caracteristic mineralelor opace (galenă, pirită, calcopirită);
semimetalic, caracteristic mineralelor transparente şi semitransparente
(hematit);
sidefos, caracteristic mineralelor stratificate (muscovit, gips lamelar);
mătăsos, caracteristic mineralelor fibroase (gips fibros, sericit);
adamantin, este luciul unor minerale transparente, cu indicele de refracţie
foarte ridicat (diamant, blendă);
de ceară sau cornos, caracteristic mineralelor rezultate din geluri uşor
colorate (calcedonia, opalul).
Transparenţa
7
- solzoasă, când feţele de separaţie au un aspect solzos (agatul);
- compactă, când suprafaţa de separaţie este netedă sau cu slabe
neregularităţi (dolomit).
Duritatea
1. TALCUL 6. ORTOZA
2. GIPSUL 7. CUARŢUL
3. CALCITUL 8. TOPAZUL
4. FLUORINA 9. CORINDONU
5. APATITUL 10. DIAMANTUL
Cunoscând scara durităţii lui F. MOHS, se poate determina duritatea
diferitelor minerale prin stabilirea ultimului mineral din scara etalon pe care
acesta îl zgârie sau de care este zgâriat. Mineralele care sunt zgâriate cu unghia au
duritatea de 1-2, cele care nu se zgârie cu unghia ci cu lama unui briceag sau cu
sticla au duritatea mai mare de 2 şi mai mică de 5 (sticla are duritatea 5),
mineralele care zgârie sticla au duritatea mai mare de 5.
Elasticitatea
Elasticitatea - reprezintă proprietatea pe care o au unele minerale de a-şi
modifica forma atunci când sunt supuse unor acţiuni mecanice exterioare şi de a
reveni la forma iniţială după încetarea acţiunii.
Mineralele se comportă diferit din punct de vedere a elasticităţii, astfel:
minerale cu limita de elasticitate mare - sunt mineralele care se pot îndoi
fără a-şi pierde proprietatea (micele);
minerale cu limita de elasticitate mică - sunt mineralele care se pot îndoi
puţin şi care rămân îndoite (clorit, talc);
minerale foarte puţin elastice şi cu o coeziune mică - sunt mineralele
casante (cuarţ, stibina).
8
potrivit magnetice (almandin, cromit);
slab magnetice (turmalina);
nemagnetice (cuarţ, feldspaţii).
Mirosul
Unele minerale prin lovire sau spargere, emană un miros caracteristic, care
poate indica prezenţa anumitor elemente în masa materialului respectiv, după cum
urmează:
mineralele ce conţin arsen prin lovire degajă un miros de usturoi;
argilele aburinde degajă un miros asemănător cu cel de pământ uscat şi
umezit.
Talcul şi sericitul dau la palpare o senzaţie de gras sau unsuros.
Gustul
9
1.1.7. Proprietăţi chimice
Efervescenţa
Carbonaţii şi îndeosebi carbonatul de calciu fac efervescenţă în prezenţa
acizilor tari (acid clorhidric 20%). In urma reacţiei chimice rezultată bioxidul de
carbon.
CaCO3 + 2HCl CO2 + CaCl2 + H2O
sau
CaCO3 + 2HCl CaCl2 + CO2 + H2O se degajă producând
efervescenţa.
Coloraţia flăcării
10
organice se împart în următoarele clase:
I. Clasa elementelor native;
I. Clasa sărurilor haloide;
II. Clasa sulfurilor;
III. Clasa oxizilor şi hidroxizilor;
IV. Clasa sărurilor oxigenate.
Fiecare clasă se poate împărţi în subclase, acestea în grupe, iar grupele în
subgrupe.
11
transparentă, iar impurificată are culori diferite: alb-lăptoasă, roşie sau roză.
Luciul este sticlos, spărtura concoidală, iar clivajul perfect. Duritatea este mică
1,5-2,0; densitatea în jur de 1,9-2. Colorează flacăra în violet şi se topeşte la o
temperatură de 768ºC. Are gust amar astringent, este bună conducătoare termică,
uşor solubilă în apă.
În ţara noastră se găseşte răspândită la Târgu-Ocna, Piatra Neamţ, Cuţ.
Importanţă pedologică. Este folosită ca îngrăşământ mineral pe solurile
sărace în K, în industria chimică la prepararea lacurilor şi a vopselelor, în
medicină.
Tot din clasa sărurilor haloide mai fac parte şi Carnalita, şi Cainita folosite
ca îngrăşământ mineral pe bază de potasiu.
12
urma alterării acesteia rezultă în masa solului limonit, hematit şi sulf.
Se întrebuinţează de asemenea în industrie la fabricarea acidului sulfuric.
13
Pe lângă mineralele enumerate mai sus, din această clasă mai fac parte:
Marcasita, Pirotina, Stibina, Auripigmentul, Realgarul, Argentita şi
Cinabrul.
CUARŢUL (SiO2)
Cuarţul cristalizează în sistemul hexagonal. Se găseşte sub formă de cristale
bine formate numai în cavităţi sau medii afânate. Cristalele de cuarţ se
caracterizează prin prezenţa feţelor de prismă terminate cu piramide hexagonale.
În natură, apare sub formă de cristale de mărimi diferite, agregate grăunţoase,
mase compacte, macle.
Culoarea este variată, de obicei alb-lăptos sau cenuşiu. Atunci când apare
diferit colorat, poartă denumiri speciale şi anume: cristal de stâncă sau Diamant
de Maramureş (cristale incolore şi transparente), Citrin (cristale galbene aurii sau
galbene ca lămâia), Morionul (cuarţ colorat în negru sau brun închis) Aventurinul
(culoare roşu-brun sau gălbui), Ametist (violet), Prasenul (verde).
Luciul este sticlos sau gras pe spărtură. Duritatea în jur de 7, densitatea 2,5-
2,8, spărtură concoidală. Este atacat de acidul fluorhidric şi este solubil în alcooli.
Importanţă pedologică. Cuarţul este unul dintre cele mai răspândite
minerale din litosferă, fiind constituentul principal al rocilor magmatice acide,
intră în alcătuirea granitelor, dacitelor, pegmatitelor, riolitelor din Carpaţii
Meridionali, Munţii Apuseni şi Dobrogea, în şisturile cristaline din Carpaţii
Orientali, Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni şi Dobrogea, precum şi în unele
roci sedimentare: cuarţite şi conglomerate cuarţitice, gresii şi nisipuri în Munţii
Apuseni, Carpaţii Meridionali şi Orientali. Este unul dintre mineralele care se
alterează cel mai greu.
14
agregate sferice, reniforme şi mase compacte, uneori opalul constituie cimentul
unor gresii, conglomerate.
Culoarea este diferită datorită impurităţilor, putând fi: galbenă, brună,
cenuşie, verzuie, albă. Luciul este cornos sau chiar răşinos, duritatea 5,5,
densitatea 1,9-2,5, este casant. Se dizolvă în HF şi KOH.
Opalul se formează prin alterarea hidrotermală a silicaţilor, prin precipitarea
soluţiilor de silice din unele ape curgătoare.
În ţara noastră se găseşte în Munţii Apuseni, Carpaţii Orientali, Munţii
Drocea.
Importanţă pedologică. Oxizii de siliciu datorită participării însemnate la
alcătuirea litosferei prezintă o importanţă foarte mare. Partea grosieră din masa
solurilor (nisipul) este format în cea mai mare parte din SiO 2. In urma alterării
mineralelor şi a rocilor este eliberată în masa solului o importantă cantitate de
siliciu, care este absorbită de către rădăcinile plantelor.
Sticla din silice şi cuarţul transparent sunt întrebuinţate la fabricarea
lentilelor, precum şi la construcţia lămpilor cu vapori de mercur.
15
luciul mat sau semimetalic, duritate diferită în funcţie de starea de agregare fiind
între 1 şi 4, densitatea 3,3-4. Se dizolvă încet în HCl.
În ţara noastră este răspândit la Ocna de Fier, Ghelar, Teliuc, Căpuşul Mic
(judeţul Cluj).
În subclasa oxizilor de fier, alături de mineralele descrise mai sus, mai fac
parte: Oligistul (Fe2O3); Goethitul (HFeO2) etc.
16
CALCOPIRITA Mase pătratic Galben- Metalic Urmă neagră prin alterare
CuFeS2 compacte, alamă solubil în eliberează în
granule sau HNO3, sol Fe, S
verzui spărtură
neregulată
BLENDA Mase cubic Cenuşiu- Adamantin Urmă brună Mineral
semimetalic accesoriu în
ZnS compacte gălbui
sau diferite roci,
eliberează în
negricios
sol Zn, S
GALENA Mase cubic Cenuşiu Metalic Urmă Mineral
PbS compacte de plumb negricioasă accesoriu în
sau casant diferite roci,
eliberează în
granulare
sol Pb.S.
CLASA OXIZILOR ŞI HIDROXIZILOR
Subclasa oxizilor de siliciu
CUARŢUL Cristale,
agregate
hexagonal Incolor, sticlos Spărtură Greu alterabil,
formează partea
cenuşiu, concoidală,
SiO2 grăunţoase, violet, atacat de grosieră a solului
mase
fumuriu HF, solubil
compacte
în baze
OPALUL Mase amorf Cenuşiu, Cornos Casant, se Cimentează
compacte alb, de ceară dizolvă în rocile
SiO2 x nH2O HF şi KOH sedimentare
agr.sferice galben,
roşu atc.
Subclasa oxizilor de fier
MAGNETIT Cristale cubic Negru cu Urmă Mineral
granulare, Semimetalic
Fe3O4 nuanţe neagră, are accesoriu în
mase cenuşii proprietăţi diferite roci
compacte magnetice
HEMATIT Mase romboedric Roşu sau Urmă roşie Mineral
compacte, Semimetalic accesoriu în
Fe2O3 brun
agregate roşcat sau mat roci, imprimă
granulare solului culoare
ro şcată (oriz.
Bv)
LIMONIT Mase amorf Galben Semimetali Urmă Mineral
Fe2O3.nH2O compacte de ocru şi c sau mat galbenă, accesoriu în
pământoase brun brună roci, imprimă
solului culoare
gălbuie (oriz
Bt)
17
După structura şi importanţa lor, se împart în următoarele subclase:
1. Subclasa nitraţilor
Nitraţii - sunt săruri ale acidului nitric. Din această subclasă cea mai mare
răspândire o are Salpetrul de Chile (NaNO2) şi Salpetrul de India (KNO3).
Mineralele acestei subclase se formează în regiunile calde, cu precipitaţii
puţine şi atmosferă umedă.
Nitratul de sodiu este folosit ca îngrăşământ mineral în agricultură, are un
conţinut în azot de 15-16%.
2. Subclasa carbonaţilor
Mineralele acestei subclase sunt săruri ale acidului carbonic (tabelul 1.2.).
Din această subclasă fac parte următoarele minerale:
CALCITUL (CaCO3), conţine 56% CaO, 44% CO 2 iar ca impurităţi
conţine Fe, Mg, Mn, etc.
Calcitul cristalizează în sistemul romboedric, se găseşte răspândit sub formă
de cristale romboedrice, mase granulare, compacte, lamelare sau sub formă de
stalactite.
Culoarea este alb-lăptoasă sau poate fi incolor, însă datorită impurităţilor
poate să apară diferit colorat: galben, roşcat, brun, cenuşiu. Luciul este sticlos,
clivajul perfect, duritate 2,7, este casant. Face efervescenţă cu HCl, colorează
flacăra în galben cărămiziu.
Este un mineral foarte răspândit în scoarţa terestră, intră în compoziţia
calcarelor, marmorelor, tufurilor calcaroase, în filoane şi ca depuneri din izvoare
de ape minerale (după, DRĂGAN I., OPRIŞ L., 1974).
În ţara noastră se găseşte în Carpaţii Orientali, Munţii Făgăraş, Munţii
Metaliferi.
DOLOMITUL (CaMg(CO3)2), conţine 30,4% CaO, 21,7% MgO şi
47,9%CO2.
Dolomitul cristalizează în sistemul romboedric, se găseşte răspândit sub
formă de mase compacte, zaharoide sau granulare.
Prezintă culori diferite: alb-cenuşiu, brun-cenuşiu sau diferite nuanţe de
galben şi brun. Luciul este sticlos, adesea sidefos, duritatea 3,5-4, densitatea 2,8-
2,9, este casant. Face efervescenţă slabă în prezenţa HCl la rece şi puternică dacă
HCl este încălzit sau dacă se găseşte sub formă de pulbere.
Dolomitul s-a format pe cale sedimentară sau prin substituirea metasomatică
a calcarelor sub influenţa apelor mai bogate în magneziu.
Este folosit în farmacie la prepararea unui medicament pe bază de calciu şi
magneziu, care-i poartă numele.
În ţara noastră se întâlneşte la Ghelar, Teliuc, Vadul Dobrii, etc.
MALACHITUL (CuCO3 x Cu(OH)2, conţine 71,9% Cu (57,4% Cu),
19,9% CO2 şi 8,2% apă, iar în cantităţi mici poate conţine şi Fe2O3 şi SiO2.
Malachitul cristalizează în sistemul monoclinic, se găseşte de cele mai
multe ori sub formă de cruste, mase pământoase, agregate reniforme, stalactitice,
mamelonare cu structură radiară sau compactă, şi mai rar sub formă de cristale
bine individualizate.
Are culoare verde, lasă o urmă de culoare verde închis iar luciul este sticlos
18
şi mătăsos, prezintă un clivaj potrivit. Duritatea este de 3,5-4, densitatea 3,9-4,1,
spărtura slab concoidală, este casant şi face efervescenţă uşoară cu HCl. Flacăra o
colorează în verde deschis sau uşor albăstrui.
În ţara noastră se întâlneşte la Moldova-Nouă, Deva, Bălan, Rodna, Băile
Borşa etc.
Malachitul este folosit la ornamente, iar minereul pulverulent la prepararea
vopselelor.
Alături de mineralele descrise mai sus din subclasa carbonaţilor mai fac
parte: Azuritul (CuCO3 x Cu(OH)2); Sideritul (CO3Fe); Magnezitul (CO3Mg);
Rodocrozitul (CO3Mn); Aragonitul (CaCO3); Ankeritul (CCO3)2CaMg, Fe));
Ceruzitul (CO3Pb); Stronţianitul (CO3S2).
3. Subclasa fosfaţilor
Fosfaţii sunt săruri ale acidului fosforic, fiind reprezentaţi printr-un număr
mare de minerale, cantitatea lor totală însă raportată la greutatea litosferei este
destul de redusă.
Fosfaţii sunt răspândiţi ca minerale accesorii sub formă de granule sau
prisme microscopice în rocile magmatice şi în rocile sedimentare. Cel mai
important şi răspândit mineral al acestei subclase este Apatitul.
APATITUL (Ca5(PO4)3) F sau Cl. Conţine 42,3% P2O5 şi 55,5% CaO.
Apatitul cristalizează în sistemul hexagonal, se prezintă sub formă de
cristale bine dezvoltate, prisme hexagonale, uneori aciculare. In natură, se găseşte
răspândit sub formă de mase granulare, mase compacte sau pământoase.
Este incolor, transparent sau poate fi diferit colorat (verde deschis, până la
verde de smarald, alb, albastru deschis, galben, brun). Luciul este sticlos sau gras
19
în spărtură, duritatea 5 densitatea 3,2, are spărtură neregulată, uneori concoidală,
când se află sub formă de pulbere colorează flacăra în albastru-verzui. Este solubil
în acidul azotic.
Apatitul se găseşte în unele şisturi cristaline, în lavele vulcanice şi mai rar în
zăcămintele filoanelor hidrotermale.
In România, apare sub formă de grăunţi în sienite (Ditrău), în pegmatite
(Teregova), corneene (Masivul Parâng).
Alături de apatit în subclasa fosfaţilor mai intră: Piromorfitul
(Pb5(PO4)3Cl); Vivianitul (CPO4)2)Fe3 x H2O); Turcoaza (Al6Cu(PO4)4 (OH)8 x
H2O).
4. Subclasa silicaţilor
Silicaţii cuprind cel mai mare număr de minerale (circa 35%) şi reprezintă
aproximativ 75% din greutatea litosferei, fiind constituenţii principali ai tuturor
rocilor eruptive, metamorfice şi a unui număr mare de roci sedimentare (tabelul
1.3.).
Au un rol important în formarea solului, produşii care rezultă în urma
alterării silicaţilor (săruri, oxizi şi hidroxizi, minerale argiloase), formează
principalii componenţi ai solurilor.
Datorită numărului mare şi a compoziţiei chimice foarte complexe pe care o
20
au, clasificarea silicaţilor s-a putut face numai luându-se în considerare structura
lor internă, care are la bază reţelele ionice, alcătuite din diferiţi ioni care apar sub
formă sferică şi au un volum bine determinat.
Cercetările care au fost efectuate în domeniul structurii silicaţilor, au arătat
că aceştia sunt alcătuiţi din tetraedrii de SiO4, formaţi din 4 ioni de oxigen în cele
patru colţuri iar în centru un ion de siliciu. Formula tetraedrului fiind (SiO4)-4.
In alcătuirea silicaţilor, tetraedrii se pot găsi izolaţi sau legaţi în diferite
moduri formând grupe, straturi, lanţuri simple sau duble etc. Legătura între
tetraedrii se face prin colţurile acestora, formându-se colţuri comune şi nu prin
feţe sau muchii.
Având în vedere modul de legare a tetraedrilor de SiO4 în structură, se
deosebesc mai multe subclase structurale de silicaţi: inosilicaţii, filosilicaţii,
neosilicaţii, sorosilicaţii şi tectosilicaţii.
NEOSILICAŢII
Grupa Olivinei
In această grupă intră silicaţii feromagnezeni cu formula generală (SiO4)R2.
Din punct de vedere pedologic cel mai important este silicatul dublu de fier şi
magneziu numit olivină.
Grupa Granaţilor
Mineralele acestei grupe alcătuiesc o serie izomorfă, iar dintre granaţi mai
importanţi sunt:
ALMANDINUL (Fe3Al2(SiO4)3)
Almandinul are culori închise: brună, brună negricioasă sau neagră.
GROSULARUL (Ca3Al2(SiO4)3)
Este asemănător cu almandinul, însă este de culoare mai deschisă: galben
verzui, verde deschis sau brun verzui.
SPESSARTINUL (Mn3Al2(SiO4)3)
Are culoare brună portocalie sau galbenă-portocalie.
Toate cele trei minerale enumerate anterior (almandinul, grosularul şi
spessartinul) cristalizează în sistemul cubic, apare sub formă de agregate
granulare şi mase compacte, luciul este sticlos sau gras, nu prezintă clivaj, are
duritate de 6,5-7,5, densitatea 3,5-4,2, spărtură neregulată sau aşchioasă.
Granaţii se găsesc în zonele de contact ale rocilor granitice cu calcarele, în
serpentine, şisturile cristaline şi mai rar în sienite şi pegmatite.
In România sunt răspândite în Munţii Banatului (Ocna de Fier), în Munţii
21
Apuseni (Zona Baia de Arieş, Băiţa Bihorului şi Brusturi), în Carpaţii Orientali şi
Munţii Lotrului.
Grupa Epidotului
Această grupă se caracterizează printr-o compoziţie chimică mai complexă
decât a granaţilor, cel mai răspândit mineral al acestei grupe fiind epidotul.
SOROSILICAŢII
INOSILICAŢII
Grupa piroxenilor
Mineralele acestei grupe sunt alcătuite din lanţuri infinite simple de
tetraedrii de SiO4, aranjaţi în şiruri. Ionii de oxigen au valenţe libere, neutralizate
de cationii de legătură: Mg, Ca, Fe, Al.
Piroxenii sunt silicaţi fero-magnezieni de Ca, Mn, Al, au culoare închisă şi
sunt foarte răspândiţi în rocile eruptive.
Cele mai reprezentative minerale ale acestei grupe sunt: Augitul, Diopridul,
Bronzitul, Enstatitul etc.
AUGITUL (Ca(Mg, Fe, Al)O6(Si, Al)2
Augitul cristalizează în sistemul monoclinic, apare sub formă de cristale
prismatice scurte şi mai rar ca agregate granulare.
Prezintă culori diferite: verzuie-negricioasă, verde-închis, brun-negricioasă
sau neagră, luciul este sticlos, lasă urmă de culoare cenuşie, duritatea de 5-6,
densitatea 3,3-3,6, este casant.
Augitul este un mineral de origine vulcanică, fiind răspândit în unele roci
vulcanice: gabrouri, andezite, bazalte, diabaze şi mai rar în diorite şi tufuri
vulcanice.
22
In ţara noastră se găseşte în andezitele din Munţii Călimani (Harghita) şi în
Banat (zona Dognecea).
Grupa amfibolilor
Această grupă cuprinde silicaţi alcătuiţi din lanţuri duble de tetraedrii, cu
ochiurile catenelor de formă hexagonală. Această structură rezultă în urma
dispersării tetraedrilor în două şiruri legate între ele, cationii de legătură găsindu-
se între lanţurile duble învecinate, motiv pentru care amfibolii clivează fibros.
Dintre amfiboli mai răspândiţi sunt: Hornblenda, Tremolitul şi Actinotul.
HORNBLENDA (Ca2Na(Mg, Fe)4(Al, Fe)(Si, Al)4O11 x 2 OH)2).
Hornblenda cristalizează în sistemul monoclinic, se găseşte sub formă de
cristale prismatice scurte şi mai rar agregate granulare.
Are culoare neagră sau brună-negricioasă, luciul este sticlos sau mat cu
aspect colţuros, clivajul este perfect, lasă urmă de culoare cenuşie, duritatea 5,5-6,
densitatea 3,3, este un mineral casant.
Este un mineral de origine magmatică, se găseşte răspândit în granite,
granodiorite, diorite, andezite, bazalte, sienite.
In România se găseşte în Munţii Giurgiului (Ditrău), Munţii Drocea, Munţii
Oaş-Gutâi, Metaliferi, Apuseni.
TECTOSILICAŢII
Grupa feldspaţilor
Dintre silicaţi, feldspaţii sunt cei mai răspândiţi în scoarţa terestră, ocupând
50% din greutatea acesteia.
După compoziţia chimică, se împart în două subgrupe:
subgrupa feldspaţilor potasici, alcalini sau ortoclazi;
subgrupa feldspaţilor calcosodici sau plasioclazi.
23
pe feţele de alterare mat. Duritatea este de 6-6,5, densitatea 2,5-2,6, prezintă o
spărtură concoidală. Prin alterare se transformă în caolin sau sericit.
Intră în compoziţia rocilor eruptive acide (granite, pegmatite, sienite,
riolite).
In România, este răspândită în granitele şi pegmatitele de la Pricopan,
Turcoaia (Dobrogea), Muntele Mare, Munţii Semenic.
Grupa feldspatoizilor
Feldspatoizii sunt aluminosilicaţi cu un conţinut mai mic de SiO 2 decât
feldspaţii, fiind reprezentaţi în principal prin sodalit şi nefelin.
Grupa zeoliţilor
Zeoliţii sunt aluminosilicaţi de Ca, Al, Ba, Na, K, Sr, hidrataţi, rezultaţi în
urma alterării feldspaţilor şi a feldspatoizilor.
Această grupă include un număr foarte mare de minerale, care se deosebesc
între ele prin raportul dintre cationi şi conţinutul în apă.
Cei mai răspândiţi zeoliţi sunt: analcimul, natrolitul, chabasitul şi
scolezitul.
ZEOLIŢII - cristalizează în sistemul cubic, romboedric, rombic etc. Se
prezintă sub formă de cruste, agregate compacte, mase fibroase, druze sau macle.
Culoarea acestora este albă, alb-brunie, alb-roşcată şi mai rar sunt incolori,
luciul este sticlos, au duritatea de 3,5-5,5, densitatea 2-2,5. Prin încălzire lentă
elimină apa, fără să se schimbe forma de cristalizare. Se descompun uşor în acizi
şi se umflă la flacără puternică.
In România se găsesc în Munţii Apuseni la Valea Lenei în Vârfurile.
FILOSILICAŢII
Filosilicaţii sunt alcătuiţi din tetraedrii de SiO, legaţi prin trei ioni comuni
24
de oxigen. Legătura tetraedrilor se face în plan sub formă de straturi, simetrie
structurală ce determină un clivaj lamelar perfect.
Această subclasă cuprinde mai multe grupe:
- grupa cloritelor;
- grupa talcului;
- grupa mineralelor argiloase.
25
sticlos, sub formă de foiţe este flexibil, duritatea 2-2,5, densitatea 2,6-3.
Cloritele se formează în urma alterării biotitului, amfibolilor sub acţiunea
soluţiilor hidrotermale sau a apelor de infiltraţie.
In România se găsesc în şisturile cristaline din Carpaţii Meridionali şi
Orientali.
SERICITUL
Sericitul este o varietate de muscovit intens hidratat, se prezintă sub formă
de mase fin solzoase sau fibroase.
Are culoare albă sau alb-cenuşie, mai rar este incolor, luciul mătăsos,
duritatea 1,5-2, prezintă un clivaj perfect.
Se prezintă sub formă de foiţe flexibile dar nu şi elastice.
Se găseşte răspândit în masa rocilor metamorfice, în şisturi sericitoase şi
sericito-cloritoase.
26
1. Subgrupa caolinitului
Caolinitul este cel mai stabil mineral. Are o structură formată din pachete
polare cu straturile de tetraedrii aşezaţi într-un singur fel. Aceste pachete sunt
legate prin forţe electrice şi nu prin cationi.
CAOLINITUL Al2O3 x 2SiO2 x 2H2O
Caolinitul cristalizează în sistemul monoclinic, se prezintă sub formă de
foiţe bistratificate sau agregate solzoase.
Are culoarea albă sau poate apărea diferit colorat: gălbui, cenuşiu, brun-
roşietic, luciul gras sau mat, duritatea 1-2, densitatea 2,58-2,60. Cu apa formează
o masă plastică. Nu este atacat de HCl şi HNO 3 dar se descompune uşor în H 2SO4
mai ales prin încălzire. Este principalul mineral ce intră în alcătuirea rocii numită
caolin.
2. Subgrupa montmorillonitului
Mineralele acestei subgrupe sunt constituite din foiţe tristratificate, formate
dintr-un strat de octoedrii aşezaţi între două straturi de tetraedrii. Au o capacitate
de adsorbţie mare de 60-150 m.e.
MONTMORILLONITUL Al2(OH)2 x Si4O10 x nH2O
Montmorillonitul cristalizează în sistemul monoclinic, se prezintă sub formă
de foiţe, agregate solzoase sau mase pământoase microcristaline.
Are culoare albă, verzuie, cenuşie, roz. Duritatea este redusă, densitatea
1,70-2,70, este gras la palmare. Are o capacitate mare de reţinere, este foarte avid
de apă. Prin absorbţie îşi măreşte volumul de peste 2,5 ori iar umezit cu apă şi
frecat între degete face spumă, prin uscare formează crăpături.
Montmorilonitul se găseşte în comerţ sub forma unui praf alb-cenuşiu, alb-
murdar, denumit clarinex, folosit cu mult succes în industria alimentară, la
limpezirea vinului, precum şi în cosmetică la prepararea diverselor măşti pentru
faţă.
27
de minerale argiloase, diferite săruri şi microelemente necesare creşterii şi
dezvoltării plantelor (K, Mg, Fe, Si, Al, Ca, Mn, B, etc.).
Tabelul 1.3.
Clasificarea mineralelor
Denumire Forma de Sistem de Culoare Luciu Alte Importanţă
agregare cristalizare proprietăţi pedologică
SUBCLASA SILICAŢILOR
1 2 3 4 5 6 7
ORTOZA Agregate Monoclinic Alb, roz Sticlos Spărturi Argile
K(AlSi3O8) granulare, neregulate caolinice
mase
compacte
ALBITUL Agregate Triclinic Alb, uşor sticlos Spărtură Striaţiuni
Na(AlSi3O8) granulare, cenuşiu aşchioasă încrucişate
cristale tubulare
1 2 3 4 5 6 7
Grupa granaţilor
ALMANDIN Cristale, mase Cubic Brună Sticlos Spărtură Intră în
Fe3Al2(SiO4)3 compacte închisă, neregulată sau alcătuirea
neagră aşchioasă rocilor
GROSULAR Cristale, mase Cubic Galben- Sticlos Nu este atacat de metamorfice
Ca3Al2(SiO4)3 compacte verzuie, HCl şi eliberează
verde în sol Fe,
deschis Ca, Mg, Mn
SPESSARTIN Cristale, Cubic Brună- Sticlos Nu clivează
Mn3Al2(SiO4)3 mase portocalie,
compacte galben-
portocalie
Grupa micelor
MUSCOVIT Cristale, turtite Monoclinic Incolor Sidefos Clivaj perfect Se găseşte în
KAl2(OH,F)2 cu habitul foios sau uşor flexibil rocile
AlSiO10 sau solzos alb-gălbui eruptive,
BIOTIT Mase foioase Monoclinic Brun- Sidefos, Clivaj perfect, se ca mineral
K(Mg,Fe)2Al neregulate, închisă metalic desface în foiţe accesoriu
Si3O10 agregate neagră,
(OH,Fe)2 granulare brun-
solzoase verzuie
Grupa cloritelor
CLORIT Agregate Monoclinic Verde, Sidefos, Clivaj perfect, Rezultă în
solzoase, neagră, metalic foiţe flexibile urma
microgranulare galbenă, alterării
cenuşie biotitului
SERICITUL Mase fine, Monoclinic Alb, alb- Sidefos, Foiţe flexibile Mineral
solzoase, cenuşiu sticlos accesoriu
fibroase mătăsos în roci
Grupa mineralelor argiloase
CAOLINITUL Agregate Monoclinic Albă, Gras sau Nu este atacat de Rezultă din
Al2O3*2SiO2* solzoase cenuşiu- mat HCl, HNO3, se alterarea
2H2O gălbuie, descompune sub silicaţilor
acţiunea H2SO4
roşu-brun
MONTMORI- Mase Monoclinic Alb, Gras la Foiţe tristratificate, Umezit şi
LONIT pământoase verzui, palmare îşi măreşte uscat
Al2(OH)2Si4O10 cenuşiu, volumul de 2 ori în formează
*nH2O contact cu apa,
roz crăpături
28
este f. avid de apă
29