Universitatea Agora

Oradea

Politici naţionale şi europene în materia dreptului penal

Student

Rus Camelia Florina

 ​ onceptul de spatiu penal european implică depăşirea principiilor de bază ale dreptului
C
international, acela al teritorialității şi suveranității statale, conform cărora fiecare stat este
competent să îşi definească domeniul de aplicare a normelor sale şi modul de cooperare, dar
numai în limitele teritoriului său.

În condițiile în care respectarea suveranității naționale este impusă de trăsăturile specifice ale
fiecărui stat, apropierea legislațiilor penale naționale face parte dintre cerințele obiective ale
unei riposte eficiente, organizate și unificate a statelor împotriva criminalității.

Dreptul penal al fiecărei ţări membre trebuie să joace un rol important în funcţionarea Uniunii
Europene, astfel că legislaţiile penale naţionale trebuie să se adapteze cerinţelor Uniunii,
receptând legislaţia comunitară din domeniu. Dreptul penal european s-a dezvoltat treptat,
atât sub egida Consiliului Europei, cât şi, mai ales, în cadrul Uniunii Europene. Elementele
fundamentale, ce stau la baza dreptului european penal, sunt întărirea cooperării judiciare
între state şi apropierea legislaţiilor naţionale.

Astfel, sunt recunoscute trei aspecte ale dreptului penal european:

- cooperarea între Autorităţile judiciare şi de poliţie;
- drepturile omului, un domeniu în care dreptul penal ocupă un loc primordial;
- dreptul Uniunii Europene, care, deşi nu este, în principiu, un drept penal, implică numeroase
aspecte de drept penal

De fapt, dreptul european penal îşi are în prezent sediul materiei în Titlul VI din Tratatul
privind instituirea Uniunii Europene „Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală"
(art. 29-42), care constituie cel de-al treilea Pilon al Uniunii Astfel, art. 29 parag. 1 din TUE
statuează că unul din obiectivele fundamentale ale Uniunii Europene este „să asigure
cetăţenilor săi un nivel ridicat de protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie,
elaborând o acţiune în comun în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie
penală, prevenind rasismul şi xenofobia şi luptând cu aceste fenomene".

În conformitate cu prevederile celui de-al doilea paragraf al art. 29 din TUE, acest obiectiv
este atins prin prevenirea criminalităţii, organizate, dar nu numai, şi lupta împotriva acestui
fenomen, în principal a terorismului, traficului de fiinţe umane şi a infracţiunilor împotriva
copiilor, traficului de droguri, traficului de arme, corupţiei şi fraudei, prin următoarele
mijloace:
-cooperare mai strânsă între forţele de poliţie, Autorităţile vamale şi celelalte autorităţi
competente din statele membre, deopotrivă direct şi prin intermediul Oficiului European de
Poliţie (Europol);
- o cooperare mai strânsă între Autorităţile judiciare şi celelalte autorităţi competente din
statele membre, inclusiv Unitatea europeană de cooperare judiciară (Eurojust);
- apropierea, atât cât este nevoie, a normelor de drept penal ale statelor membre
Principiile Dreptul penal al Uniunii Europene

Dreptul penal al Uniunii Europene are menirea de a apăra ordinea juridică a UE, facilitând
colaborarea statelor în lupta criminalităţii ce afectează interesele Uniunii Europene şi a
cetăţenilor acesteia. Dreptul penal al Uniunii Europene este diferit de dreptul penal alstatelor
membre care este specific pentru fiecare stat în parte. Totuşi,influenţa dreptului european în
privinţa drepturilorpenale ale statelor membre se poate consimţi în virtutea principiilor
generale de drept comunitar. Principiile nepenale (dar care au investit în cîmpurile interne
chiar penale), şi care au condus, în numele libertăţilor şi politicilor comunitare, în numele
principiilor în special proporţionalităţii şi nediscriminării şi neutralizarea incriminărilor
şisancţiunilor interne .

În manieră indirectă mai întîi, acest drept de a pedepsi statele, care a fost atins prin
combinarea principiilor pentru majoritatea descoperirilor pentru CJUE (principiul imediat,
principiul priorităţii, principiul efectului direct, interpretării în conformitate cu dreptul
comunitar, principulul loialităţii).

Principiile speciale ale Dreptului Penal sunt următoarele:

- Principiul materialităţii , afirmă că nimeni nu poate fi pedepsit dacă voinţa lui
criminală nu apare printr-un comportament material, perceptibil din exterior.
- Principiul infracţiunii, acest principiu prevede că, din moment ce dreptul penal a fost
creat pentru a proteja interesele sociale relevante, astfel de comportament ar trebui
pedepsit numai în cazul în care are ca rezultat un risc pentru binele juridic protejat.
- Principiul culpabilităţii .
- Principiul subsidiarităţii.
- Principiul pedepsei onorabile potrivit căruia se aplică pedeapsă corespunzătoare
gravităţii infracţiunii,subiectului infracţiunii şi circumstanţelor cauzei .
- Principiul aplicabilităţii imediate, potrivit căruia dreptul comunitar originar şi derivat
este imediat aplicabil în ordinea juridică internă.
- Principiul supremaţiei dreptului comunitar, potrivit căruia normele de drept comunitar
au prioritate în raport cu normele de drept naţional.
- Principiul efectului direct în virtutea căruia dispoziţiile tratatului şi ale altor acte
comunitare pot fi invocate de justiţiabili în faţa jurisdicţiilor naţionale şi
suntsusceptibile de a crea, în mod direct, drepturi şi obligaţii în privinţa persoanelor
fizice şi juridice.
- Principiul legalităţii pedepselor se inspiră din tradiţiile constituţionale ale statelor
membre, atunci când trebuie să se determine întinderea responsabilităţii penale, care
rezultă dintr-o lege, în mod special adoptată în vederea implementării unei directive,
nu trebuie să se aplice legea penală în manieră extensivă în dezavantajul persoanei
urmărite penal. \
În materia penală pot fi invocate următoarele principii:

a) Principiul proporţionalităţii CJCE a remarcat faptul că „în principiu, legislaţia penală

şi regulile de procedură penală sunt probleme pentru care competenţa aparţine încă
statelor membre”.
b) Principiul aplicării retroactive a pedepsei mai uşoare, potrivit căruia judecătorul
naţional trebuie să îl respecte atunci când aplică dreptul naţional adoptat pentru a pune
în operă dreptul UE.
c) Principiul protecţiei private: presupune respectarea dreptului la viaţa privată
d) Principiul „non bis in idem”, în conformitate cu care „nici o pedeapsă nu poate fi
urmărită într-un stat membru pentru aceleaşi fapte pentru care a fost în mod definitiv
judecată într-un alt stat membru”
e) Principiul respectării dreptului la apărare este garantat de art. 36 al. 1 al Tratatului
CECA.
f) Principiul prezumţiei nevinovăţiei este garantat de art. 6 paragraful 2 - Tratatul
instituind UE, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale, art. 6 din CEDO.
g) Principiul dreptului la un proces echitabil art. 6 paragraful 1 al CEDO, care vizează o
completă egalitate a armelor, care cere procedura litigioasă, considerată în ansamblul
său, să ofere acuzatului o ocazie adecvată şi suficientă pentru a contesta bănuielile
care planează asupra lui.
h) Principiul „nulla poena sine culpa” . Principiul este cel al priorităţii dreptului
comunitar asupra dreptului intern, de fapt dreptul european este direct aplicabil în
ordinea juridică a statelor membre.

Cadrul instituţional şi normativ al UE în materie penală

Dreptul Penal al Uniunii Europene include clivage instituţionale, un drept care derivă din
primul pilon. Dreptul comunitar ar putea deveni un component foarte important al Dreptului
Penal al UE a celui de-al treilea pilon, în funcţie de evoluţia cadrului instituţional al pilonilor
şi jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE. Evoluţia jurisprudenţei Curţii de Justiţie a UE
provoacă o evoluţie a dispoziţiilor cu caracter penal în dreptul comunitar, în ce priveşte
armonizarea sancţiunilor şi de asemenea emiterea principiilor generale care influenţează în tot
sau în parte dreptul penal ce rezultă din al treilea pilon. Instituţiile UE coordonatoare Eurojust
şi Reţeau Judiciară Europeană, care ar putea deveni un actor major în spaţiul penal european,
nu ca o sursă primară de drept penal, dar ca organe de interpretare şi de executare.

Aderarea UE la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului asigură un nivel dublu de

protecţie a individului, astfel încât dacă cetăţenii Uniunii Europene nu vor fi mulţumiţi de
soluţiile pronunţate de CJUE în privinţa drepturilor fundamentale, se vor adresa la CEDO.
Caracterele dreptului penal european

1 )Dreptul penal european este un drept penal convenţional, adică rezultat al voinţei
suverane a statelor de a stabili reguli represive comune. Între state se încheie convenţii legi, şi
nu convenţii contracte; ca urmare, nu funcţionează principiul reciprocităţii, statele fiind
obligate să respecte convenţia, chiar dacă unele nu o respectă.

2) Dreptul penal european ocupă un loc primordial în ierarhia naţională a surselor de

drept. Aşa, de pildă, în unele state, dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu
sunt încorporate în ordinea juridică internă, însă, în practică, au o mare importanţă (Marea
Britanie, Irlanda), judecătorii interpretând legislaţia naţională în lumina acestei Convenţii.
Alte state au încorporat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în legislaţia naţională,
individul putând să o invoce direct în faţa instanţei. Legislaţia comunitară are prioritate faţă
de dreptul naţional; ea se aplică imediat şi este obligatorie pentru statele membre. Ca urmare,
dreptul comunitar paralizează norma naţională contrară, judecătorul naţional fiind obligat să
aplice norma comunitară.

3) Dreptul penal european are la bază Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

dispoziţiile acesteia se reflectă în întreaga activitate normativă a Consiliului Europei şi a
Uniunii Europene.
Deşi, principial, domeniul penal nu face obiectul unificării legislative la nivel european,
întrucât legea penală este considerată în continuare o expresie a suveranităţii naţionale a
fiecărui stat membru, apropierea legislaţiilor penale naţionale face parte dintre cerinţele
obiective ale unei riposte eficiente, organizate şi unificate a statelor împotriva criminalităţii.

Pentru funcţionarea şi realizarea obiectivelor Uniunii Europene, cât şi pentru apărarea

valorilor comune, este necesară menţinerea unei ordini juridice în spaţiul format de statele
Uniunii. Această ordine este guvernată, în prezent, cu preponderenţă, de reglementări penale
ale statelor membre, cât şi de reglementări ale Uniunii, care sunt în continuă ascensiune, atât
din punct de vedere al volumului, cât şi al importanţei în lupta cu infracţionalitatea.

Statele membre ale Uniunii Europene posedă, în consecinţă, reglementări proprii cu caracter
penal, care ar forma aşa-numitul drept comunitar penal, iar prin includerea în legislaţia
internă a unor reglementări de interes comun se poate spune că s-a creat aşa-numitul drept
penal comunitar, toate aceste reglementări aplicându-se, în principiu, pe teritoriul fiecărui stat
care le-a adoptat. Există însă şi reglementări cu caracter penal ale instituţiilor Uniunii
Europene, care au aplicabilitate directă, acestea fiind la baza formării dreptului comunitar
penal. Toate aceste reglementări cu caracter penal adoptate de statele membre şi de instituţiile
comunitare, deşi încă nu au un caracter unitar, ar putea fi subsumate noţiunii de drept penal al
Uniunii Europene, acesta fiind momentan instrumentul cu ajutorul căruia se acţionează pentru
prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în spaţiul Uniunii.
Dreptul penal al Uniunii Europene este o ramură a dreptului Uniunii care este guvernată de
aceleaşi principii generale ce se desprind din tratatele constitutive şi din celelalte acte
fundamentale, cât şi din cele mai avansate reglementări ale statelor membre. Acesta are rolul
de a apăra ordinea juridică a Uniunii Europene, în strânsă legătură cu dreptul penal naţional al
statelor membre, pe care îl influenţează în sensul perfecţionării şi uniformizării normelor
penale interne, spre a facilita colaborarea statelor în lupta contra criminalităţii care afectează
interesele Uniunii, ale ţărilor membre şi ale cetăţenilor acestora.

Crearea şi consolidarea Dreptului Penal al UE este influenţată de dreptul naţional al statelor

membre atît în aspectele de drept material (traficul de droguri, crimele cibernetice, traficul de
fiinţe umane, crimele organizate, pornografia infantilă), cît şi prin elemente de drept
procedural penal (stabilirea criteriilor minime pentru dreptul de interpretare şi traducere,
dreptul la informare şi de a dispune de un apărător în procesele penale), precum şi de
cooperare judiciară în materie penală (mandatul de arest european, recunoaşterea şi punerea
în executare a hotărîrilor penale străine).

Dreptul Penal al UE influenţează drepturile penale naţionale prin armonizarea în baza

Tratatelor Uniunii Europene şi Funcţionării Uniunii Europene prin actele de drept derivat.
Aceste acte facilitează cooperarea transnaţională prin reducerea procedurilor, reducerea
timpului pentru recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţelor penale. În acest context, se
impune delimitarea unor ramuri de distincţie ale Dreptului Penal al UE, care să reglementeze
principiile Dreptului Penal al UE, metodele de aplicare ale acestuia, cadrul normativ,
instituţional şi jurisdicţional atît la nivelul UE, cît şi al statelor membre.
Bibliografie

1.Antoniu George, Drept penal european. Note de curs. -Târgu-Jiu: Ed. Academica, 2005.
2. Apropierea legislaţiilor penale ale statelor din Uniunea Europeană, Buletin de informare
legislativă, nr. 1/2009, Bucureşti, 2009.
3.Basarab Matei, Partea generală a Codului penal român într-o perspectivă europeană, RDP,
nr. 1/2004.
4. Cărăuşan Mihaela, Unele aspecte privind preeminenţa dreptului comunitar asupra dreptului
naţional al statelor membre, Revista de Drept Public Nr. 4/ 2003, Anul IX (29)Serie Nouă
Octombrie-Decembrie, Ed. Publicaţie a Institutului de Ştiinţe Administrative al României
«Paul Negulescu».
5. Collection de l’UMR de droit comparé de Paris(Université de Paris 1 / CNRS - UMR
8103) volume 28, le Droit Pénal de l’Union Européenne au du Traité de Lisbonne,
6. CJCE în hotărârea Costa din 15 iulie 1964.
7. Hotărârea C-105/03 procedura penală contra Maria Pupino.
8. Ivan Gheorghe V, Principiile de drept comunitar ca izvoare de drept penal, RDP nr.
1/2009, Bucureşti, 2009.
9. Neagu Norel, (Ed.) Tracogna Clara, Avrigeanu Tudor ş.a. Foundations of European
Criminal Law, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
10. CJCE în hotărârea Costa din 15 iulie 1964.
11. Paraschiv Gavril, Consideraţii asupra Dreptului Penal al Uniunii Europene, RDP, nr.
Bucureşti, 1/2009.
12. Păvăleanu Vasile, Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene, în
Revista de Drept Penal, Nr. 3 iulie-septembrie, Bucureşti, 2009.
13. Predescu Ovidiu, Convenţia europeană a drepturilor omului şi dreptul penal român,
Bucureşti: Ed. Lumina Lex, 2006.
14. Andreşan St. B.- Grigoriu, Drept comunitar, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007.
15. Dauses Manfred, Drepturile fundamentale ca elemente ale ordinii de drept a
UniuniiEuropene, în „Dreptul", nr. 9/2006
16. Pop Maria - Floarea, Noile valenţe ale cetăţeniei europene după Tratatul de la Lisabona:
Importanţa Cartei drepturilor fundamentale, în vol. Tratatul de la Lisabona. UE către reforma
instituţională şi consens, Editura Dacia, 2008.
17. Selejan B. - Guţan, Protecţia europeană a drepturilor omului, Ediţia a III-a revăzută şi
adăugită, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008
18. Viorescu R., Dumitrescu I.C. , Protecţia drepturilor omului şi Uniunea Europeană, în
„Dreptul", nr. 1/2011