Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre sistemul constituţional din România în

secolul al XX-lea, având în vedere:

-precizarea unui fapt intern favorabil adoptării unei Constituţii a statului român în prima jumătate a
secolului al XX-lea şi a două principii înscrise în aceasta;

-menţionarea unei Constituţii adoptată în prima jumătate a secolului al XX-lea, care modifică regimul
politic şi a unei consecinţe a adoptării acesteia asupra organizării statului;

-prezentarea unei deosebiri între prevederile cuprinse în două constituţii adoptate în prima jumătate a
secolului al XX-lea;

-formularea unui punct de vedere referitor la rolul legii fundamentale în evoluţia politică a României în a
doua jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Sistemul constituţional din România în secolul al XX-lea

INTRODUCERE

Necesitatea adoptării unei Constituţii s-a resimţit în societatea românească încă de la începuturile
modernităţii, fapt confirmat de apariţia, pe parcursul secolului al XIX-lea, mai multor proiecte
constituţionale şi a unor documente cu valoare constituţională.

CUPRINS

Prima Constituţie internă românească, votată de reprezentanţii naţiunii române, a fost adoptată la
1866 în contextul aducerii în ţară a prinţului străin, fapt ce legitima trecerea la monarhia
constituţională ereditară a României.

Odată cu înfătuirea României Mari în 1918 era nevoie de o nouă lege fundamentală, care să
legifereze noul statut politico – territorial al României. Este vorba despre Constituţia din 1923.
La fel ca precedenta, aceasta prevedea monarhia constituţională ereditară ca formă de
guvernare a statului român modern unitar, dar făcea referire la respectarea principiilor
democratice, precum suveranitatea naţională, separaţia puterilor în stat, drepturi şi libertăţi
cetăţeneşti. A rămas în istorie drept Constituţia Unificării. Ea a fost urmată de Constituţia din
1938, adoptată după lovitura de stat a regelui Carol al II-lea.

Constituţia din 1938, redactată de juristul Istrate Micescu, impunea monarhia autoritară, în
care se desfiinţa separaţia puterilor în stat, iar atribuţiile regelui erau lărgite (potrivit art. 30,
Regele este Capul Statului). În mâinile regelui sunt concentrate puterea executivă şi cea
legislativă. Parlamentul avea un rol pur decorativ, limitat; regele putea convoca, închide dizolva
una sau ambele camere ale Parlamentului. Constituţia din 1938 a rămas în vigoare până la
instaurarea dictaturii antonesciene, în ianuarie 1941.
Dacă analizăm diferenţele dintre cele două constituţii, putem afirma că: ultima acorda puteri
sporite monarhului, încălcând astfel principiul democratic al separării puterilor în stat, ceea ce în
1923 nu se îmtâmpla. De asemenea, în 1938 Parlamentul îşi pierde importanţa legislativă, în
timp ce în 1923, această instituţie deținea cu adevărat puterea legislativă.

Istoria constituţională a României a continuat în secolul al XX-lea prin adoptarea altor

constituţii, dintre care fac parte cele comuniste. În 1945, sub influenţa Uniunii Sovietice, în
România începe să se impună regimul comunist. Astfel, după abdicarea regelui Mihai I şi
proclamarea Republicii Populare Române (30 decembrie 1947), statul român intră sub
umbrela Moscovei, devenind un satelit al U.R.S.S.

Astfel, regimul totalitar comunist şi-a legitimat obţinerea puterii prin Constituţia din 1948, de
inspiraţia stalinistă (1936). Prin această nouă constituţie, se introducerea ca formă de guvernare
republica, se prevedeau în continuare drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, precum şi principiile
democratice (votul universal, suveranitatea poporului), dar, care în practică, au fost grav
încălcate.

Prevederile Constituţiei din 1948 au fost reluate de Constituţia din 1952 şi de cea din 1965.
Astfel, în ceea ce priveşte executivul şi legislativul, acestea erau exercitate de Marea Adunare
Naţională, un Parlament unicameral considerat organul suprem al puterii. De asemenea, puterea
executivă aparţinea - în toate cele trei constituţii - şi Consiliului de Miniştri, care avea în frunte
un preşedinte. Rolul acestor constituţii fost acela instituirea şi consolidarea, respectiv de
prezentare a modalităţii în care s-a guvernat, de către noul regim politic instalat la Bucureşti cu
ajutorul tancurilor sovietice.

ÎNCHEIERE/CONCLUZII

Adoptarea unei Constituţii este necesară pentru a da legitimitate regimului politic, oricum
ar fi el, democratic sau totalitar. Astfel se întâmplă şi în timpul guvernării autoritare a regelui
Carol al II-lea, care avea nevoie de o constituţie s-o legitimeze. Revenirea la democraţie, în urma
revoluţiei din decembrie 1989, a impus şi ea, la scurt timp, adoptarea unei constituţii, care să dea
soliditate noului regim politic.