Profesorul stabileşte pentru fiecare lecţie finalităţi concrete,

măsurabile – altfel spus, va enunţa expectanţele privind activitatea şi

performanţele elevilor - şi va gândi structura şi conţinutul activităţilor de
învăţare care să conducă cu cele mai mari şanse spre aceste „ţinte”.
Finalităţile se descriu pornind de la competenţele specifice ale unităţii de
învătare, iau forma obiectivelor operaţionale sau a competenţelor
derivate.
Termenul operaţional nu este întâmplător, el semnalează
legătura majoră între operaţii/acţiuni (cognitive, motorii) care se
interiorizează, conducând la învăţare. Situaţiile de învăţare pe care le
anticipăm atunci când proiectăm lecţia sunt situaţiile în care elevii
vor

acţiona, vor face operaţii cu şi asupra materialului didactic sau, la

nivel formal, cu noţiunile ştiinţifice, cu cunoştinţele anterioare şi cu
cele noi. Învăţarea este un proces, apropierea elevilor de cunoştinţele
științifice, de noi capacităţi intelectuale, priceperi şi abilităţi nu poate
fi decât progresivă, respectând caracterul procesual al învăţării.
Profesorul imaginează activităţile ce vor fi propuse elevilor în lectie
astfel încât să-i conducem pe aceştia spre „zona proximei dezvoltări”
(L.S. Vâgotski).

Obiectivele operaţionale sunt de tip cognitiv, afectiv şi psiho-

 motor, reflectând taxonomia clasică a obiectivelor educaţionale.
Sunt binecunoscute sistemele taxonomice propuse de: B. B. Bloom –
pentru domeniul cognitiv, D. R. Krathwohl – pentru domeniul
afectiv şi E. J. Simpson – pentru domeniul psiho-motor, care
grupează tipuri de comportamente vizate ca finalităţi ale instruirii şi
educaţiei (Anderson, L., Krathwohl, D. R., eds., 2000).

Obiectivele
Operaţionalizarea obiectivelor în proiectarea lecţiei este o
acţiune de transpunere a obiectivelor în expresie concreta. Presupune
exprimarea performanţelor aşteptate din partea elevilor în termeni de
actiune, sub forma unor comportamente care pot fi observate de
profesor dar şi măsurate (cuantificate) într-un timp scurt (timpul
desfăşurarii unei lecții). Vizează achiziţiile concrete, detectabile,
observabile în mod direct.
Pentru formularea obiectivelor operaţionale este bine să avem la
îndemână listele
verbelor operaţionale sau de acţiune (a se vedea, de ex. Copilu, D., Copil,
V., Dărăbăneanu,
I. 2002)
şi să ne familiarizăm cu o procedură sau algoritm de
operaţionalizare a obiectivelor.
82
Obiectivele
Profesorul va stabili pentru fiecare lecţie finalităţi concrete,
măsurabile – altfel spus, va enunţa expectanţele privind activitatea şi
performanţele elevilor - şi va gândi structura şi conţinutul activităţilor
de învăţare care să conducă cu cele mai mari şanse spre aceste „ţinte”.
Finalităţile se descriu pornind de la competenţele specifice ale unităţii
de învăţare, iau forma obiectivelor operaţionale sau a competenţelor
derivate.
Termenul operaţional nu este întâmplător, el semnalează
legătura majoră între operaţii/acţiuni (cognitive, motorii) care se
interiorizează, conducând la învăţare. Situaţiile de învăţare pe care le
anticipăm atunci când proiectăm lecţia sunt situaţiile în care elevii
vor
acţiona, vor face operaţii cu şi asupra materialului didactic sau, la
nivel formal, cu noţiunile ştiinţifice, cu cunoştinţele anterioare şi cu
cele noi. Învăţarea este un proces, apropierea elevilor de cunoştinţele
științifice, de noi capacităţi intelectuale, priceperi şi abilităţi nu poate
fi decât progresivă, respectând caracterul procesual al învăţării;
inspiraţi fie de modelul constructivist, fie de cel acţional sau de alte
teorii care descriu formarea noilor cunoştinţe*, vom imagina
activităţile ce vor fi propuse elevilor în lecţie astfel încât să-i
conducem pe aceştia spre „zona proximei dezvoltări” (L.S. Vâgotski).
(*un plus de informaţii găsiţi în Caseta de lectură Învăţarea prin
acţiune sau construirea cunoştinţelor)

Obiectivele operaţionale sunt de tip cognitiv, afectiv şi psiho-

motor, reflectând taxonomia clasică a obiectivelor educaţionale. Sunt
binecunoscute sistemele taxonomice propuse de: B. B. Bloom – pentru
domeniul cognitiv, D. R. Krathwohl – pentru domeniul afectiv şi E. J.
Simpson – pentru domeniul psiho-motor, care grupează tipuri de
comportamente vizate ca finalităţi ale instruirii şi educaţiei
(Anderson, L., Krathwohl, D. R., eds., 2000).
Obiectivele cognitive sunt centrate pe cunoaştere, urmăresc
formarea conceptelor, însuşirea
 de informaţii, formarea priceperilor, deprinderilor, în general, a
capacităţilor intelectuale.
Obiectivele afective se referă la formarea şi modelarea
atitudinilor, convingerilor, judecăţilor de valoare, dezvoltarea intereselor
şi cultivarea sentimentelor - fundamente ale comportamentelor viitoare
ale elevilor.
Obiectivele psiho-motorii urmăresc formarea şi dezvoltarea
deprinderilor motrice generale, însuşirea operaţiilor manuale (unele
specifice, necesare în laborator, în activităţile practice dar transferabile în
viaţă) dar şi formarea competentelor motrice (ex. ţinuta posturală).
Operaţionalizarea obiectivelor în proiectarea lecţiei este o
acţiune de transpunere a obiectivelor în expresie concretă. Presupune
exprimarea performanţelor aşteptate din partea elevilor în termeni de
acţiune, sub forma unor comportamente care pot fi observate de
profesor dar şi măsurate (cuantificate) într-un timp scurt (timpul
desfăşurarii unei lecții). Vizează achiziţiile concrete, detectabile,
observabile în mod direct.
Pentru formularea obiectivelor operaţionale este bine să avem la
îndemână listele verbelor operaţionale sau de acţiune și să ne
familiarizăm cu o procedură sau algoritm de operaţionalizare a
obiectivelor.

Un obiectiv operaţional corect formulat răspunde următoarelor

condiţii (după modelul recomandat de pedagogul american R.F.
Mager83):
 numeşte comportamentul final observabil, operaţia efectuată de
elev, utilizând un verb de acţiune (la modul conjunctiv);
 trimite la condițiile în care se va realiza comportamentul, în care
elevii urmează să demonstreze că au dobândit performanța
preconizata, prin formule verbale ca: având acces la…, fiind
dat…, pus in situația de…, utilizând…, cu ajutorul…, după…,
alegând un…, pe baza…, sub forma…etc.
 indică un criteriu al performantei acceptabile (criteriul reușitei)
sau a criteriului de evaluare – specificarea nivelului de reușită
minima sau nivelul la care să se situeze cunoștintele,
deprinderilor elevilor pentru a decide asupra realizării sau
nerealizării obiectivelor (exemplu: numărul minim de răspunsuri
corecte solicitate, numărul maxim de greșeli tolerate, reușita
estimată în procente, intervale de timp acordate pentru rezolvarea
sarcinilor, indici de precizie și calitate în ceea ce privește modul
de lucru al elevilor etc.)
Observăm că, de exemplu, obiectivele de „stăpânire” a materiei
permit o descriere completă a comportamentului așteptat al elevului,
inclusiv precizarea criteriului de reușită. În schimb, în cazul
obiectivelor de transfer și de expresie atitudinală nu este posibilă o
specificare strictă a criteriilor. În cazul aspectele calitative - atitudine,
creativitate, convingeri
- nu întotdeauna comportamentul așteptat poate fi exprimat și în cheie
cantitativă.
Alte condiții și precizări utile în operaționalizarea obiectivelor:
 un obiectiv va viza o singură operaţie, pentru a face posibilă măsurarea
şi evaluarea;
 obiectivul va corespunde gradului de dezvoltare intelectuală al
elevilor şi va fi realizabil pe baza cunoştinţelor şi capacităţilor
elevilor la momentul respectiv
 obiectivele trebuie sa fie reale (sa descrie operații sau actiuni
ce pot fi asociate cu experiențele de învățare);
 operațiile sau comportamentele specificate trebuie sa fie cât mai
variate, depășind nivelul simplei reproduceri de informații;
 obiectivul operațional nu descrie activitatea profesorului, ci
schimbarea ce urmează să se producă în comportamentul
elevului.

Este de dorit ca numărul obiectivelor operaţionale precizate

să nu fie mai mare de 4-5 pentru a le putea urmări şi evalua fie pe
parcurs, fie la sfârșitul lecţiei. Printre obiective, alături
de cele instructive, trebuie să se găsească şi obiective formative
care vizează abilităţi, atitudini şi capacităţi spirituale
(responsabilitate, autonomie, sociabilitate, spirit critic, încredere în
sine, creativitate etc.).