Finalitatile educatiei:

clasificare (ideal educational, scop, obiective)

proceduri de operationalizare.
Avantaje si limite ale operationalizarii
 Finalităţile educaţionale
– reprezintă anticipări, intenţionalităţi, proiecţii,
aspiraţii pe termen lung, mediu sau scurt, la
nivel de politică educaţională, care orientează
acţiunea educativă, în vederea modificării
(formării şi dezvoltării) intenţionate a
personalităţii umane, în raport cu anumite
valori dezirabile, acceptate de o societate sau
alta.
 Finalităţile educaţionale -
caracteristici
• exprimă sensul (caracterul) teleologic sau
finalist al educaţiei
• dau educaţiei un sens, o orientare, evitându-se
eşuarea în „confuzie, fragmentarism,
contradictoriu”, lipsă de „coerenţă, echilibru,
globalitate a abordării
TIPURI DE FINALITĂȚI

IDEAL EDUCAȚIONAL
SCOPURI EDUCAȚIONALE
OBIECTIVE EDUCAȚIONALE
 Idealul educaţional
- lat. idealis = perfecţiune de atins
- finalitatea cu cel mai ridicat grad de generalitate, pe
termen lung
- exprimă modelul dezirabil cerut de o societate
- indică sensul axiologic, nivelul perfecţiunii umane;
- este o sinteză a aşteptărilor sociale;
- indică orientările strategice ale acţiunii educative,văzută în
ansamblu, la nivelul întregii societati;
- caracteristici: caracter naţional, istoric, dinamic, permanent,
strategic, prospectiv, obiectiv, subiectiv, caracter abstract;
- dimensiuni: socială, psihologică, pedagogică.
 Scop educațional
- derivat, ca grad de generalitate, din ideal
- detaliază idealul la nivelul dimensiunilor
educaţiei;
- defineşte proiecte pe termen mediu;
- indică direcţii de acţiune pe niveluri, cicluri,
profiluri de învăţământ, dimensiuni ale
educaţiei;
 OBIECTIVELE EDUCAȚIONALE
- ipostaze concrete ale finalitatilor
- orientări pe termen scurt;
- sprijină formularea sarcinilor de învăţare;
Categorii:
• generale / cadru (pe etape de şcolaritate),
• specifice / de referinţă (pe arii, discipline, tipuri
de şcoli),
• concrete, operaţionale, pe acţiuni, situaţii, sarcini
• de evaluare / referenţiale / standarde
 Taxonomia finalităţilor / obiectivelor
educaţionale
• grecescul taxis – ordine, aşezare, clasificare +
nomos – regulă, normă)
= teoria legilor şi principiilor clasificării,
ordonării, sistematizării fenomenelor şi
obiectelor realităţii, pe baza unor criterii clare
şi precise
Clasificarea finalităților după gradul de
generalitate
• Ideal > scopuri> • Obiective generale
obiective (scopuri) > Obiective
intermediare (specifice)
> Operaţionale /
finale /Performative /
Comportamentale
 Casificarea finalităților după tipul de activitate
(predominant intelectuală /
predominant acţională)
• obiective informative • obiective formative
(cunoaştere, întelegere, (formarea şi dezvoltarea
achiziţionare) unor capacităţi,
priceperi, deprinderi,
atitudini, aptitudini,
competenţe)
 Clasificarea finalităților după sfera
personalităţii
• Obiective cognitive

• Obiective afective

• Obiective psihomotorii
Clasificarea finalităților după durata de
realizare
• Pe termen lung (ideal, scopuri)

• Pe termen mediu (obiective specifice)

• Pe termen scurt (operaţionale)

 Clasificarea finalităților după
performanța așteptată
• Centrate pe cunoştinţe
• Centrate pe capacităţi
• Centrate pe atitudini
• Centrate pe comportamente
• Centrate pe competenţe
Clasificarea finalităților după gradul de
diferențiere
• Obiective comune

• Obiective diferenţiate

• Obiective individualizate

• Obiective personalizate
 Modelul integrării ierarhice a obiectivelor după sfera
personalităţii

• B. S. Bloom (pentru domeniul cognitiv)

• Krathwohl (pentru domeniul afectiv)
• Simpson (pentru domeniul psihomotor)
În interiorul acestor domenii (de conţinut)
există o dimensiune de diferenţiere şi ordonare
a proceselor psihice implicate în învăţare, în
funcţie de gradul lor de complexitate
 Domeniul psihomotor
1. Percepere: observarea mediului extern
2. Dispoziţie: inducerea motivatiei pentru
declanşarea reacţiei
3. Reacţie dirijată: realizarea activităţii
voluntare
4. Automatism: repetarea în vederea formării
deprinderilor
5. Reacţie complexă: structurarea actelor în
comportamentul complex
 Domeniul
cognitiv
1. Receptarea (cunoaştere)
2. Aprofundarea (înţelegerea)
3. Aplicare
4. Analiza
5. Sinteza
6. Evaluarea
 Domeniul afectiv
1. Receptare: contactul iniţial şi recunoaşterea
unei valori
2. Reacţie: comportare conform normelor
3. Valorizare: conştientizarea şi evaluarea
comportamentului
4. Organizare: sistematizarea valorilor
5. Caracterizare: autoevaluarea propriei
persoane
 DERIVARE PEDAGOGICĂ

• reprezintă succesiunea de operaţii de trecere

progresivă de la categoria de finalitate cu cel
mai ridicat grad de generalitate (ideal) până la
finalităţile cele mai concrete (obiective
operationale)
 Integrare pedagogică
• Trecerea progresivă de la obiective
concrete, la finalităţi cu un grad de
generalizare ridicat
 Derivarea
• demersul de transpunere a scopurilor procesului
de învăţământ în obiective specifice şi a acestora
în obiective concrete, finale, prin precizarea unor
comportamente cognitive / psihomotorii
observabile şi masurabile, prin intermediul unor
verbe de actiune
• presupune transformarea unui obiectiv în operaţii,
manifestări, comportamente, conduite, atitudini,
direct observabile, dar şi măsurabile şi evaluabile
 Operaţionalizarea vizează atingerea de către elevul implicat într-o
sarcină de învăţare a unei performanţe sau competenţe.
Astfel,
operaţionalizarea se poate face după:

Criteriul performanţei Criteriul competenţei

• se referă la ceea ce elevul
poate să facă, este apt să
realizeze pe parcursul şi la
finele unei secvenţe de
instruire, în raport cu un
conţinut ideatic precis
delimitat
se referă la capacitatea de
conservare şi transfer la nivel
superior, ceea ce uşurează
atingerea unor performanţe
stabilite, obiective
operaţionale viitoare.
Orice performanţă pretinde
exersarea unor capacităţi şi
competenţe.
 Condiţii / etape ale operaţionalizării

• Vizează construirea/elaborarea unui

obiectiv prin respectarea simultană a unor
criterii
• Cea mai cunoscută metodologie de
operaţionalizare este a lui Mager
 1. Descrierea
comportamentului observabil

- se precizează în obiectiv conduita,

performanţele elevilor (procese, acţiuni,
operaţii observabile), rezultate aşteptate;
- utilizarea unor verbe de actiune
- evitarea unor verbe de acţiune ambigue (a
cunoaşte, a înţelege, a şti)
 2. Precizarea condiţiilor
psihopedagogice de manifestare a
performanţei
- materiale didactice, conţinut ideatic, mijloace
tehnice, istrucţiuni oferite, transferul unor
achiziţii, experienţa personală etc.
- pentru învăţământul diferenţiat se folosesc mai
multe niveluri de performanţă, deci, mai multe
condiţii;
- se pot utiliza sintagme precum: „cu ajutorul...”,
„utilizând...”, „folosind...”, „pe baza...”, „pornind
de la...”, „având la dispoziţie...”, „având acces
la...”, „valorificând...” etc.
 3. Stabilirea criteriilor de
reuşită
se referă la parametrii care pot fi valorificaţi în
explicitarea concretă şi precisă a schimbărilor
dorite (absenţa sau prezenţa unei achiziţii,
numărul minim de răspunsuri corecte, numărul
erorilor admise, numărul maxim de încercări
admise, caracteristicile erorilor acceptabile,
reuşita elevului în procentaje sau pe o anumită
scală, modul de lucru apreciat în indici de
viteză, precizie, unităţi de timp etc.)
 Exemple:
a). Să indice (1) cel puţin patru (3) tipuri de roci,
din Carpaţii Meridionali (1), folosind colecţia
de roci a şcolii (2)

b). Să explice circuitul apei în natură (1),

utilizând imaginile proiectate cu ajutorul
videoproiectorului
 Greşeli frecvente în operaţionalizare:
• Utilizarea unor verbe „intelectualiste” (a şti, a înţelege, a cunoaşte):
acestea nu induc măsurabilitate comportamentului;
• Obiectivele se referă la ce face profesorul: obiectivul trebuie să se
refere la comportamentul elevului;
• Obiectivul prezintă mai multe comportamente, operaţii, acţiuni:
obiectivele trebuie să se focalizeze pe un singur comportament;
• Obiectivele se referă la memorare şi înţelegere: obiectivele trebuie
să fie variate (cu verbe de acţiune diferite);
• Obiective prea numeroase: o activitate trebuie să aibă între 3 şi 5
obiective;
• Nu toate obiectivele se operaţionalizează ( obiectivele afective şi
unele obiective care vizează creativitatea, atitudinile şi convingerile
elevilor): în aceste cazuri, se recomandă enumerarea condiţiilor în
care urmează să fie atins obiectivul.
 a
• Performanţele - sunt corelate cu nivelul de
realizare al unei sarcini de învăţare. Indicatorul
cel mai concret al performanţei îl constituie
comportamentul sau manifestarea vizibilă a celui
care se educă.
• Competenţele – sunt realizabile pe intervale de
timp mai îndelungate şi presupun precizarea
capacităţilor vizate, care se bazează, la rândul lor,
pe anumite operaţii mintale.
 Obiective sau competenţe
educaţionale?
• Obiectivele centrate pe competenţe pun accent pe
caracterul formativ al procesului de învăţământ. Este
motivul pentru care, în prezent sunt preferate, deşi duc
la ambiguităţi în evaluare, datorită reducerii gradului de
operaţionalitate (nu sunt măsurabile şi observabile clar).
• Pedagogia actuală se bazează pe competenţe, este o
„pedagogiepentru competenţe” (V. Chiş, 2005), ca şi
finalităţi educaţionale.
• Programele analitice ale tuturor disciplinelor de studiu
(clasele a IX-a a XII-a) au finalităţile concepute în
termeni de competenţe (generale şi specifice).
 Obiective sau competenţe
educaţionale?
• pentru atingerea competenţelor, trebuie
realizate performanţe, comportamente
măsurabile şi observabile, cu fiecare lecţie,
sarcină de învăţare. Rezultă că între
competenţe şi obiective se stabileşte o relaţie
de interdependenţă funcţională.