NUTRITIE

1. Anorexie nervoasa
Se manifestă prin:
 păstrarea apetitului până la apariţia caşexiei, apoi acesta dispare;
 mâncat compulsiv, apoi inducerea vărsăturilor, purgaţiilor;
 efort fizic excesiv pentru controlarea greutăţii;
 constipaţii, balonare;
 inapetenţă sexuală;
 comportament introvertit;
 depresie;
 hipotensiune arterială;
 hipotermie;
 hirsutism;
 edeme;
 amenoree;
 deshidratare.
În laborator:
• scade secreţia de hormon luteinizant;
• scade concentraţia în hormoni tiroidieni;
• creşte cortizonul;
• alcaloză metabolică;
• hipopotasemie;
• scade musculatura cardiacă;
• pierderea de masă osoasă;
• dezechilibru hidro-electrolitic.
Tratament:
– medicamentos pentru restabilirea greutăţii corporale şi a sănătăţii psihice;
– terapie nutriţională:
• începe prin aport de 30 –40 kcal/kgcorp/zi până la restabilirea echilibrului hidroelectrolitic;
• tratament de întreţinere.

2. B1
Vitamina B1 (tiamina, aneurina)
Rol:
 participă la metabolismul glucidelor şi proteinelor, alcoolului etilic;
 menţine funcţionarea normală a sistemului nervos;
 participă la metabolismul apei;
 participă la procesul de creştere.
Absorbţia – are loc la nivelul intestinului subţire.
Excreţia – are loc prin urină ca metabolit şi ca atare.
Carenţa la oameni produce:
–boala beri – beri ( se caracterizează printr-o paralizie a membrelor inferioare şi tulburare funcţională
cardiacă). Apare la alcoolici, la oamenii care muncesc fizic mult;
–sindromul Wernicke – Korsakoff; apare la oamenii inactivi.
Observaţie: aceste două boli nu au loc simultan!
Encefalopatia Wernicke apare la alcoolici, la oamenii care fac greva foamei, la oamenii cu stări dese de
vomă. Apar pierderi de memorie.
Se manifestă prin:
 confuzii;
 incoordonare a mişcărilor;
 oftalmoplegie;
 afectarea memoriei (psihoza Korsakoff) cu apariţia leziunilor în cerebel.
Tratament – administrare de tiamină.
Surse:
• germeni de grâu, tărâţe, grâu integral, ovăz; • varză;
• drojdie de bere; • seminţe de floarea soarelui;
• nuci; • alge;
• carne de porc, raţă; • agrişe;
• icre de cod, scoici; • cătină.
Toxicitate – scăzută.
Aport recomandat: 0,4 mg tiamină la 1000 kcal (aprox., 1 mg/zi pentru adulţi).

3. B12
Vitamina B12 (ciancobalamina)
Rol:
 scade riscul apariţiei bolilor cardiovasculare;
 participă la sinteza hemoglobinei alături de factorul intrinsec din stomac;
 creşte imunitatea organismului.
Absorbţie –în duoden, intestinul subţire (în ileonul terminal).
Eliminarea are loc prin bilă în duoden, unde reia ciclul enterohepatic.
Are 2 origini: exogenă şi endogenă (în intestinul gros, de către unele bacterii anaerobe).
• Nivelul normal din ser: 200 – 900 pg/mL.
• Numai 0,2 % este excretată /zi.
Necesar numai 2 μg/zi.
Deficienţa la oameni produce:
• anemia pernicioasă;
• neuropatie vitaminică B12, produce spasme şi pierderea simţului poziţiei la membrele
inferioare;
• tulburări neuro-psihiatrice;
• creşte riscul pentru boli cardiovasculare.
Toxicitate – foarte rar.
Surse:
• alimente care se obţin pe bază de fermentaţie • cereale integrale;
bacteriană (varză murată); • peşte;
• ficat (de la rumegătoare) şi alte viscere; • scoici (stridii);
• drojdie de bere; • ouă;
• alge marine; • lapte şi derivate;
• legume verzi; • măceşe.
 4. B2
Vitamina B2 (riboflavina)
Rol:
 face parte din structura a 2 coenzime antioxidante: FMN şi FAD;
 participă la respiraţia celulelor;
 participă la procesul de creştere;
 participă la metabolismul glucidelor şi proteinelor;
 detoxifiază organismul de diferiţi agenţi toxici şi noxe microbiene;
 participă la procesul vederii;
 creşte rezistenţa organismului la infecţii;
 creşte rezistenţa organismului la efort.
Absorbţia – are loc aproape de intestinul subţire.
Circulă liberă sau sub formă de FMN sau legată de albumina din ser.
Repartiţia în organism – majoritar în muşchi (sub formă de FAD).
Eliminarea – are loc masiv prin urină
Deficitul la oameni:
– foarte rar, leziuni bucale, anemie;
– foarte des se întâlneşte alături de alte carenţe nutriţionale (pelagra).
Surse – în majoritatea alimentelor:
• lapte şi derivate; • drojdia de bere; • piersici;
• ouă; • prune; • hrean;
• ficat şi rinichi; • caise; • ţelină;
• cereale; • pere; • fructe uscate.
Se recomandă un aport de 1,3 mg/zi pentru un adult. Toxicitate – redusă.

5. B5
Acidul pantotenic (vitamina B5) (pantothen = de peste tot).
Rol:
 sinteza lipidelor;
 acilarea proteinelor;
 participă la elongarea lanţurilor de carbon din acizii graşi.
Repartiţia în organism:
• glande suprarenale; • ficat; • creier;
• rinichi; • inimă; • testicule.
Eliminarea – se face majoritar prin urină.
Deficienţa:
• la om – nu a fost descrisă;
• indusă la om produce:
– insomnie; – vomă;
– slăbiciune musculară; – oboseală;
– depresie; – senzaţie de arsură în picioare.
Aport recomandat de aproximativ 5 mg /zi pentru un adult (este minimul necesar când omul se hrăneşte
parenteral.
Surse:
• în aproape toate fructele şi legumele; • drojdie de bere;
• peşte; • ouă;
• lapte şi produse lactate; • aloe.
• cereale integrale;
 6. B6
Vitamina B6 (piridoxina, piridoxal, piridoxamina)
Rol:
 participă la toate reacţiile din metabolismul aminoacizilor;
 participă la degradarea glicogenului;
 participă la modularea receptorilor hormonilor steroizi.
Absorbţia – are loc în intestinul subţire.
Este transportată în sânge legată de albumină şi hemoglobină.
Repartiţia în organism –în creier, ficat, rinichi, muşchi, splină.
Eliminarea are loc prin urină.
Deficitul la oameni:
– slăbiciune; – anemie;
– neuropatie periferică; – glosită;
– insomnie; – schimbări de personalitate;
– dermatită; – imunitate scăzută.
Apare de regulă însoţit de alte carenţe vitaminice şi de proteine.
Apare la alcoolici.
Creşte excreţia de vitamină B6 la tratament cu izoniazidă.
Surse:
• alimente neprocesate: – cireşe negre;
– carne; – banane;
– legume; – căpşuni;
– cereale nedecorticate; tărâţe; – struguri;
– varză de Bruxelles; – cătină;
– mazăre verde; – nuci;
– mere; – drojdie de bere.
– afine;
Dozele farmacologice sunt folosite pentru:
• iradiaţii;
• sindrom premenstrual;
• scăderea homocisteinei plasmatice.
Doze toxice – 2 – 6 g/zi.
Doza maximă este de 100 mg/zi.

7. B9
o doză de mai mult de 200 μg acid folic/zi reduce incidenţa bolilor cardiovasculare, prin micşorarea
nivelului de homocisteină din plasmă.

8. Biotina
(vitamina B8, vitamina H, coenzima R)
Rol, intervine în:
 ciclul acidului tricarboxilic;
 sinteza de acizi graşi;
 catabolismul lanţurilor impare ale acizilor graşi;
 procesele de creştere;
 coagularea sângelui;
 metabolismul glucidic, protidic, lipidic.
Are origine exogenă(din majoritatea alimentelor) şi endogenă (produsă de bacteriile din
colon).
Deficienţa este foarte rară şi produce:
•alopecie; •căderea părului;
•dermatită seboreică; •depresie;
•paralizia membrelor inferioare; •anorexie;
•glosită; •hipercolesterolemie.
•înroşirea pielii;
Se poate combina cu unele proteine (avidina din ou) cu care formează compuşi insolubili,
care nu se absorb.
Surse:
•drojdia de bere; •gălbenuş de ou; •lapte;
•alune; •fulgi de ovăz; •conopidă.
•ciuperci; •soia;
•morcovi; •nuci;

9. Bulimie
Bulimia nervoasă
Manifestări:
•eroziuni ale smalţului dentar al incisivilor;
•creşterea glandelor salivare (în general a parotidelor);
•rupturi esofagiene şi/sau de stomac;
•cardiomiopatie (datorită folosirii siropului de ipeca);
•comportament impulsiv;
•depresie;
•abuz de droguri;
•leziuni pe faţa dorsală a degetelor (de la vărsăturile autoprovocate).
În laborator:
•hipopotasemie;
•dezechilibru hidro-electrolitic.
Tratament:
•medicamentos;
•psihoterapie cognitiv comportamentală.

10. Calciu
Ion preponderent extracelular.
Rol:
 intră în compoziţia oaselor şi dinţilor sub formă de hidroxiapatită [Ca10(OH)2(PO4)6];
 factor important în reglarea contracţiilor musculare;
 reglează conductivitatea nervoasă;
 participă la transportul ionilor;
 activează enzime;
 rol în coagularea sângelui;
 rol în secreţia hormonilor;
 rol în secreţia transmiţătorilor.
Hipocalcemia se manifestă prin:
tetanie furnicături
leşin amorţeli
 rahitism la copii osteoporoză.
ostemalacie la adulţi

Repartiţia calciului în oase, aproximativ:

20% în craniu;
50% în picioare şi braţe;
30% în trunchi (coloana vertebrală 12%, coaste 10%, pelvis 8%).
Repartiţia calciului în alte depozite, aproximativ:
7 g în ţesuturile moi;
7 g în dinţi;
1 g în plasmă şi lichidele intracelulare.

Eliminarea – se face:
 renal
 prin fecale
 prin piele
Dieta care conţine mai multă cafeină, mai multe proteine şi mai multă sare (NaCl), agenţi acidifianţi,
favorizează pierderea de calciu prin urină.
Agenţii alcalinizanţi (citratul, bicarbonatul), fosforul şi diureticele tiazidice scad pierderea de Ca prin
urină.

Factori care influenţează absorbţia calciului:

factori care cresc absorbţia:
 metaboliţi ai vitaminei D; factori care scad absorbţia:
 tranzit intestinal scăzut;  tranzit intestinal mărit;
 activitate fizică moderată;  diete bogate în oxalaţi, acid fitic, fibre;
 glucidele (lactoza);  dieta cu multe grăsimi.
 dieta cu fosfor măreşte secreţia endogenă
de Ca (la nivelul stomacului);

Aportul necesar: 1000 mg calciu/zi.

Surse de calciu:
lapte şi derivate din lapte; legumele cu frunze verzi;
peştele cu oase din conserve; alune;
fructele uscate; soia.
Excesul de calciu (mai mult de 2,5 g Ca/zi) – depăşeşte capacitatea de eliminare a rinichilor. Se
produce:
•hipercalcemie cu calcifierea corneei, a vaselor de sânge, a rinichilor.
•Persoanele expuse acestei intoxicaţii cu Ca sunt persoanele care consumă antiacide (CaCO3),
vitamina D în cantităţi mari.

Dieta cu conţinut > de calciu:

protejează organismul împotriva hipertensiunii arteriale, preeclampsiei, cancerului
intestinal;
scade absorbţia de fier (dacă se consumă multe citrice cu conţinut crescut de vitamina C se poate
preveni acest lucru);
scade absorbţia zincului prin suprapunere cu efectul inhibitor al acidului fitic;
poate reduce absorbţia tetraciclinelor.
 11. Cu

Rol:
 implicat în reacţii redox;
 se leagă foarte uşor de molecule organice;
 intră în compoziţia mai multor enzime;
 participă la eritropoieză
 participă la sinteza ţesuturilor conjunctive;
 participă la fosforilarea oxidativă;
 participă la termogeneză;
 participă la activitatea superoxiddismutazei care inactivează radicalii liberi din organism;
 controlează homeostazia.
Un adult conţine cupru în muşchii scheletici, piele, ficat, măduvă osoasă, creier.
Absorbţia – are loc în stomac şi duoden.
•Factori care cresc absorbţia: histidina.
•Factori care scad absorbţia: exces de zinc şi fier.
Observaţie, acidul fitic şi fibrele nu influenţează negativ absorbţia cuprului.
Eliminarea are loc:
•mai ales prin fecale;
•mai puţin renal şi prin piele.

Surse de cupru:
în alimentele de origine animală; ciuperci;
nuci; cafea;
apă; ceai.
leguminoase uscate;
Deficitul:
•rar întâlnit, în general la :
–malnutriţia de proteine;
–pacienţi hrăniţi parenteral fără cupru, timp îndelungat;
–prematuri hrăniţi cu lapte de vacă;
•se manifestă prin:
–anemie;
–demineralizarea scheletului;
–pielea devine flască;
–neutropenie;
–anevrismul ţesuturilor conjunctive;
–simptome neurologice;
–hipotermie;
–depigmentarea părului;
•în boala Menkes – pacienţii au părul ca lâna oilor;
•aceruloplasminemia se caracterizează prin:
–concentraţie mică de ceruloplasmină în sânge;
–deficit de cupru şi fier în plasmă;
–creşte concentraţia de fier în ţesuturi;
–scade absorbţia cuprului.

Doza maximă admisă: 10 mg Cu/zi.

Excesul de cupru: toxicitatea acută se manifestă prin: vomă, greaţă (la cantităţi mici de cupru ingerat
accidental); anemie hemolitică, necroză hepatică (la doze mari de cupru în accidente industriale);
în boala Wilson – se produce degradare hepatolenticulară.
Tratamentul – cu chelaţi.

12. Densitate energetica calorica

Densitate energetică (calorică)
- 1 g de proteine produce aproximativ 4 kcal;
- 1 g de lipide produce aproximativ 9 kcal;
- 1 g de glucide produce aproximativ 4 kcal;
- 1 g de alcool etilic produce aproximativ 7 kcal.

13. F

Rol: reduce incidenţa cariilor dentare (1 – 4 mg fluor/zi); intră în compoziţia oaselor şi dinţilor.
Deficitul – produce creşterea incidenţei cariilor dentare.
Excesul:
apare fluoroza dentară;
produce osteofluoroza.
Doza acută letală de NaF este de 5 g.

Surse:
apa; lapte; peşte de mare;
pastele de dinţi; gălbenuş de ou; roşii;
medicamente cu F; carne; spanac.
ceai; mere;
Cercetătorii americani recomandă ingestia adecvată de fluor, ca fiind:
între 0,5 – 1 mg/zi – pentru copii de la 6 luni la 8 ani;
4 mg/zi – la bărbaţi;
3 mg/zi – la femei.

14. Factori nutritive si rol

Rolul trofinelor:
-energetic,
-plastic,
-catalitic.
 15. Fibre in alimentatie

Recomandarea pentru fibrele alimentare în Marea Britanie este de 18 g /zi.

•Un aport total de 30 g fibre/zi, determină scăderea incidenţei cancerului de colon.
•Aportul de fibre ar trebui făcut prin consum de cereale integrale, fructe şi legume. Pentru aceasta trebuie
să se consume zilnic aproximativ 400 g fructe şi legume

O dietă săracă în fibre poate fi asociată cu apariţia unor boli netransmisibile:

cancerul de colon,
probleme coronariene,
litiază renală.

16. Fier

Factori care scad absorbţia fierului:

 creşterea pH-ului (hipoaciditate gastrică);
 rezecţia gastrică;
 administrare de antiacide;
 prezenţa sărurilor de fosfor, fitaţilor, oxalaţilor, taninurilor (polifenoli);
 celuloza, hemiceluloza, pectina, lignina scad absorbţia fierului;
 stările inflamatorii.
Fierul alimentar poate fi:
• heminic;
• non-heminic.
Eliminarea
Fierul nu se elimină prin urină, el se stochează.
Poate exista pierdere de fier prin hemoragii: la bărbaţi, prin pierderea sângelui (aproximativ 1
mg/zi); la femei: prin naştere; prin menstruaţie (0,5 mg/zi); în timpul sarcinii (2 mg/zi);
femei în perioada lactaţiei (0,5 mg/zi).

Surse:
carne şi peşte; fructe uscate;
gălbenuş de ou; unele legume verzi (spanac);
leguminoase uscate (fasole, linte); vin negru,
cereale nedecorticate; polen.
Aportul zilnic recomandat de FAO/WHO este de :
2 mg fier/zi pentru un adult normal;
5 mg fier/zi pentru femeile însărcinate în al 2-lea trimestru de sarcină.

Excesul de fier – se acumulează în organism şi distruge organele.

Intoxicaţia acută cu fier: dureri abdominale severe, acidoză metabolică, vărsături, colaps
cardiovascular.
Tratament: terapie urgentă cu chelaţi.
 Intoxicaţia cronică cu fier – hemosideroză şi/sau hemocromatoză sau diabet bronzat.
Tratament: eliminarea fierului prin sângerări repetate.

Deficitul de fier – produce:

 anemie asociată cu slăbiciune,
 scăderea toleranţei la efort,
 insuficienţă cardiacă,
 dezvoltare psihomotorie insuficientă la copii,
 naştere prematură când anemia se produce la femeia însărcinată,
 greutate scăzută a fătului,creşte mortalitatea perinatală,
 atrofia mucoasei stomacului,
 esofagite,
 incapacitatea organismului de a se adapta la frig,
 imunitate scăzută,
 la bolnavi cu viermi tropicali,
 deficitul de vitamină B12,
 deficitul de folat,
 infecţia cronică,
 afecţiuni ale măduvei osoase.
Tratament:
administrare orală de săruri de fier;
alimentaţie corectă.

17. Folati

Folaţi (vitamina B11)

Reprezintă substanţe chimice asemănătoare cu acidul folic (acid pteroilglutamic).
Rol:
 participă la sinteza acizilor nucleici;
 participă la activitatea enzimatică;
 regenerator celular şi tisular;
 participă la formarea hematiilor.

Absorbţie
Majoritatea folaţilor din alimente sunt sub formă de poliglutamaţi, iar în sânge sunt sub formă de
monoglutamaţi.
Repartiţia în organism:
•în eritrocite;
•plasmă;
•ficat sub formă de poliglutamat.
Deficienţa la om:
–produce:
•scăderea diviziunii celulare;
•anemie megaloblastică;
•modificări ale leucocitelor, trombocitelor, celulelor epiteliale;
–se întâmplă foarte rar.
Beneficiile extrafolaţilor:
• prevenirea anemiei megaloblastice în perioada sarcinii şi imediat după naştere;
• reduc riscul malformaţiilor fetale severe;
• dezvoltarea normală a embrionului;
• o doză de mai mult de 200 μg acid folic/zi reduce incidenţa bolilor cardiovasculare, prin
micşorarea nivelului de homocisteină din plasmă.
Aportul exogen minim recomandat:
•200 μg/zi pentru adulţi.
•în lunile mari de sarcină, 400 μg/zi previn apariţia anemiei megaloblastice;
•în perioada concepţiei, 400 μg/zi previne apariţia malformaţiilor fetusului.
Toxicitate – scăzută.
Surse:
spanac; drojdie de bere; ouă;
broccoli, varză; tărâţe, cereale anumiţi peşti;
salată; integrale; sfeclă roşie;
viscere; avocado; bere;
fasole; banane; ceai
.

18. IMC dezavantaje si clasificare

În evaluarea nutriţională se folosesc mai multe metode:

 antropometria;
 teste simple de evaluare a compoziţiei chimice a organismului;
 teste de înaltă tehnologie pentru evaluarea compoziţiei chimice a organismului;
 teste biochimice (pe sânge).
OMS, stabilește o clasificare a IMC, pentru persoanele adulte(nu s-au folosit copii sub 18 ani):
•Subnutrit: < 16,5
•Subponderal: < 18,5
•Normal: 18,5 – 24,9
•Supraponderal: 25 – 29,9
•Obezitate de grad I: 30 – 34,9
•Obezitate de grad II: 35 – 39,9
•Obezitate de grad III: > 40.

19. K
Ion preponderent intracelular.
•Aparţine solului, celulelor plantelor şi animalelor.
Rol:
 acţionează asupra osmolarităţii celulelor;
 influenţează volumul celulelor;
 activează unele enzime;
 intervine în excitabilitatea neuromusculară;
 influenţează polaritatea membranelor celulare;
 stimulează ritmul cardiac;
 stimulează activitatea muşchilor.
Toate mâncărurile conţin potasiu indiferent dacă sunt naturale sau procesate industrial:
•100 g carne sau peşte sau cereale integrale conţin 7 – 9 mmoli K;
 •100 g vegetale conţin 5 – 9 mmoli K;
•100 g lapte, brânză, ouă conţin 4 – 6 mmoli K.
Eliminarea – se realizează prin: fecale, urină
Deficitul se manifestă prin: oboseală, oboseală musculară (cardiacă, intestinală), indispoziţie.
Tratament: se îndepărtează cauza producerii deficienţei, apoi prin mâncare se reface rezerva. Se
pot administra soluţii foarte diluate de K

Excesul:
 nu este depozitat în organism, el se elimină. Poate să crească concentraţia de K din organism când
rinichii nu funcţionează bine;
 produce eliminarea crescută de sodiu;
 stimulează diureza.

Creşte concentraţia de K în organism:

 când muşchii sunt zdrobiţi în diferite accidente;
 anurie de orice etiologie;
 în boala Addison.

20. Lipide in alimentatie

Lipidele alimentare provin din surse vegetale şi animale şi includ ţesuturi adipoase animale, grăsimea din
lapte şi produsele derivate din lapte, seminţe vegetale, nuci, ulei şi produse derivate din ele, ouă, ulei de
peşte, frunze de plante.
Rolul lipidelor în organism:
• sursa majoră de energie care stochează energia pentru perioade de timp îndelungate;
• unele sunt nutrienţi esenţiali ai organismului;
• participă la menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale a membranelor celulare;
• asigură controlul temperaturii corpului;
• furnizează protecţie fizică organelor interne;
• celulele sistemului nervos sunt alcătuite în principal din grăsimi complexe numite fosfolipide;
• intră în structura unor hormoni;
• acizii graşi din alimente reprezintă principalii transportori de vitamine liposolubile (A, D, E etc.).

Exemple de lipide:
• Trigliceridele
• Fosfolipidele
• Steroli. Principalul sterol din ţesuturile animale este colesterolul, iar în plante există fitosteroli (β-
sitosterolul, campesterol şi stigmasterol).
• Gangliozide, sulfatide, cerebrozide, vitamina E (tocoferoli, tocotrienoli), carotenoide (α- şi β-carolev,
licopen, xantofile), vitamina A şi D.
• Eicosanoidele sunt metaboliţi oxigenaţi ai acidului arahidonic, eicosapentaenoic şi a acidului dihomo-γ-
linolenic. Ele acţionează: – ca modulatori ai proceselor fiziologice (reproducerea, tensiunea arterială,
hemostaza, procesul inflamator). Se clasifică în: prostaglandine, tromboxani, leucotriene; – asupra
sistemului cardiovascular (rol în tromboză).
• Leucotrienele sunt importante în diferite procese inflamatorii, în reacţii de hipersensibilitate (astm),
eczemă sau artrită reumatoidă. Consumul acidului eicosapentaenoic din peşte, îmbunătăţeşte simptomele
suferinzilor de artrită reumatoidă.
 21. Mg
• Ion preponderent intracelular.
Rol:
 intră în compoziţia oaselor şi dinţilor;
 factor important în reglarea contracţiilor neuromusculare alături de Ca, K şi Na;
 antiagregant plachetar;
 este folosit în sinteza de hormon paratiroidian (PTH);
 intervine în metabolismul vitaminei D;
 intervine în metabolismul energetic, activând enzimele care necesită ATP;
 participă la sinteza ADN, ARN
Repartiţia magneziului în organism, aproximativ:
• 60 – 65% în schelet şi dinţi;
• 27% în muşchi;
• 7% în alte celule.
Eliminarea – se realizează mai ales renal, dar şi prin fecale
Surse de magneziu – este prezent alături de K în:
• toate animalele; • în clorofilă;
• ouă; • cereale;
• lapte; • cartofi;
• celulele plantelor; • fasole
.
Calciul, proteinele (din carne şi alte produse animaliere) şi fosfaţii reduc absorbţia Mg din acestea.
Aportul zilnic:
• 320 mg/zi pentru bărbaţi;
• 230 mg/zi pentru femei.
Deficienţa produce:
 excitabilitate neuromusculară;
 creşterea riscului de aritmie cardiacă şi stop cardiac;
 constipaţie;
 deficienţa se produce şi în: alcoolism şi malabsorbţie.
 Excesul:
 tratează hipertensiunea arterială indusă de sarcină;
 previne eclampsia;
 se foloseşte ca laxativ.

22. Necesar energetic individual

energie necesară cheltuielilor bazale (70% din întreaga energie/zi);
• termogeneză indusă de dietă (10% din totalul de energie/zi);
• energie legată de activitatea fizică;
• energie legată de boală;
• femeile însărcinate - plus de 10%;
• femeile care alăptează - plus de 25%.

23. Necesar zilnic glucide si fibre

Necesarul zilnic de glucide este de 180 g/zi, din care aproximativ 130 g glucide pot fi produse în corp prin
glucogeneză, iar restul este aport exogen (50 g/zi).
 24. Niacina
Niacina (vitamina PP, nicotinamida)
În alimente: acidul nicotinic şi nicotinamida cu aceeaşiactivitate vitaminizantă (previne
pelagra).
(Observaţie: a nu se confunda cu nicotina care are alteproprietăţi!)
Rol:
 intră în compoziţia nucleotidelor piridinei (NAD şiNADP);
 participă la metabolismul glucidelor şi proteinelor;
 participă la respiraţie;
 participă la sinteza acizilor graşi;
 participă la funcţionarea normală a unor glande cusecreţie internă;
 participă la funcţionarea normală a sistemului nervos.
Absorbţia are loc la nivelul stomacului şi intestinului subţire şi este transportată în plasmă.
Carenţa la oameni:
–pelagra (piele acră). Pelagra este boala celor 3 D: diaree, dermatită şi delir sau demenţă.
Se manifestă prin:
• inflamaţia pielii când este expusă la soare; • gulerul lui Casal (e afectată pielea gâtului);
• pigmentare; • poate să apară glosita;
• crăpare; • afecţiuni mentale.
• exfoliere;
Tratament – cu niacină sau proteine.
Surse:
• viscere (ficat, rinichi); • drojdie de bere;
• peşte; • cafea;
• păsări de curte; • alune;
• cereale nedecorticate, tărâţe; • ciuperci.
Se recomandă pentru un adult sănătos:
• 16 mg niacină normală pentru bărbaţi;
• 14 mg niacină normală pentru femei.
Toxicologie – la:
• ≥ 100 mg/zi, acidul nicotinic (nu amida) produce alergie, fapt utilizat împotriva
degerăturilor;
• ≥ 3 g/zi – inhibă lipoliza în ţesutul adipos şi scade concentraţia în colesterol şi trigliceride
din plasmă, fapt utilizat în tratamentul hiperlipemiei secundare. Apare înroşirea pielii, creşte
toleranţa la glucoză, iritaţie gastrică, valori anormale ale enzimelor hepatice.

25. Polizaharide nonamidonoase

polizaharide non-amidonoase (fibre): celuloză, hemiceluloză, pectină, arabinoxilani, glucomanani, mucilagii
şi gume vegetale, hidrocoloizi.
Un regim alimentar bogat în polizaharide non-amidonoase este voluminos şi determină:
• saţietatea
• reduce riscul obezităţii
• performanţele fizice ale sportivilor cresc
• reduc incidenţa bolilor cardiovasculare - adulţi
• reduc riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2
• bolile dentare
• constipaţia - Exemple: tărâţele de grâu, gumele, ovăzul, legumele, pectinele
• sindromul colonului iritabil - consumul de polizaharide non-amidonoase nu este soluţia universal valabilă
în acest caz
• boli diverticulare ale colonului – se caracterizează prin formarea unei pungi care iese în exterior din
peretele intestinului gros, asociată cu hipertrofia straturilor musculare. Şi în acest caz, tărâţele de grâu sunt
foarte eficiente, chiar dacă agravează producerea de gaze intestinale.
• cancerul colonorectal are o incidenţă mai mică la persoanele care consumă cantităţi mai mari de fibre pe
bază de polizaharide nonamidonoase.
Fibrele se mai numesc şi polizaharide non-amidonoase

26. Prebiotice, probiotice

Prebiotice – substanţe ce conţin glucide cu 2 caracteristici:
• nu se digeră,
• produc o creştere mărită a microorganismelor ce sunt benefice pentru intestin şi imunitate.
• Exemple: lactuloză, polifan, inulină, fructooligozaharide, galactooligozaharide
• Alimente ce conţin prebiotice: usturoi, ceapă, praz, cicoare, sparanghel, banane, fasole, mazăre, sfeclă,
grâu, nap
Probiotice – microorganisme vii care îmbunătăţesc microflora, cu efecte benefice pentru sănătate. Produc
enzime celulare şi bioproduse. Pot să fie lichide şi uscate.
• exemple: lactobacili, bifidobacterii.
• indicate în sindromul colonului iritabil, gastroenterite, boli inflamatorii intestinale, diaree, constipaţie,
candidoză, întărirea sistemului imunitar, previn cancerul de colon.
• contraindicate în pancreatită.
Există şi produse numite simbiotice care conţin şi prebiotice şi probiotice.

27. Proteine in alimentatie

Rolul proteinelor în organism:
 rol plastic;
 formarea unor enzime ce intervin în diferite procese vitale ale organismului;
 formarea unor hormoni;
 formarea unor anticorpi;
 realizarea echilibrului osmotic;
 detoxifiază organismul de anumite substanţe inactivându-le;
 rol energetic.

În funcţie de valoarea biologică, proteinele se pot clasifica în:

• proteine complete – asigură creşterea organismelor tinere şi menţin echilibrul proteic al organismului –
(proteine din ou, carne, lapte);
• proteine parţial complete – menţin echilibrul proteic al organismului dar, pentru creştere, este nevoie de
cantitate dublă de proteine (proteinele din unele leguminoase uscate, cereale: grâu, orez);
• proteine incomplete – nu menţin echilibrul proteic şi nu asigură creşterea organismelor tinere (gelatina
din oase, tendoane, cartilaje, zeina din porumb).
Cantitatea de proteine degradate este egală cucantitatea de proteine nou sintetizate. Prin acest echilibru,
se întocmeşte balanţa azotată.
• Balanță azotată pozitivă;
• Balanţa azotată negativă.
Aportul pentru un organism adult: 80 g proteine/zi (aproximativ 1 – 1,5 g proteine/kg corp/zi) şi de o
sinteză endogenă de proteine de aproximativ 4 ori >.
Eliminarea: prin urină (aproximativ 85 – 90% din total) şi prin fecale (aproximativ 5 – 10% din total).
• Matematic: B = I – (U + F + altele) g azot/zi
Important în insuficienţa hepatică şi în insuficienţa renală.
• Doza zilnică recomandată ar fi de aproximativ 1 g proteine/kg corp dacă proteinele fac parte dintr-o dietă
normală.
• Pentru copii, necesarul de proteine este de aproximativ 1,5 g/kg corp/zi.
• În perioada de creştere, balanţa azotată este pozitivă, iar în perioada imediat următoare, balanţa azotată
este egală cu 0.
• În cazul proceselor anabolice (creştere, sarcină), bilanţul azotat este pozitiv.
• În cazul proceselor catabolice (traumatisme, infecţii, stress, hemoragii, diaree, arsuri), bilanţul azotat este
negativ.

28. Rol acizi grasi polinesaturati

• influenţează producerea de citokine - implicate în reglarea sistemului imunitar;
• influenţează genele ce codifică diferite enzime - implicate în procesele metabolice;
• influenţează gene ce intervin în reglarea creşterii celulare;
• sunt furnizori de energie prin oxidare;
• reduc nivelul colesterolului plasmatic liber, îl esterifică, fapt care-l face rapid metabolizabil;
• intervin în procesul reproducerii;
• influenţează tensiunea arterială;
• intervin în hemostază;
• participă ca antiinflamatori în artrită reumatoidă;
• intervin în răspunsul imunologic;
• participă în procesul vederii.

29. Se
Rol:
 intră în compoziţia a 25 selenoproteine din organism;
 este implicat în procese redox;
 participă la apărarea antioxidantă a organismului;
 participă la metabolismul normal al tiroidei;
 participă la funcţia reproductivă;
 participă la funcţia imună;
 util în tratamentul cancerului;
 selenoproteinele influenţează sinteza proteinelor;
 protecţia biomembranelor se realizează prin rolul antioxidant al asocierii dintre seleniu şi vitamina
E;
 participă la fertilizarea spermei;
 participă la formarea ARN-transportor;
 rol în distrofia musculară;
 protejează creierul afectat de stresul oxidativ;
 protejează organismul împotriva intoxicaţiei cu metale grele (Cd, Ag, Hg).
Limita maximă superioară admisă de aport < 400 μg/zi.
Eliminarea se realizează:
• prin urină – în cantitate mare;
• fecale.
Deficitul este foarte rar întâlnit.
• apare la o expunere chimică sau stres oxidativ;
• produce cardiomiopatie endemică (maladia Keshau);
• produce osteoartrită endemică (maladia Kashin – Beck = deficienţă de seleniu şi iod).
Surse:
• cereale; • nuci braziliene;
• usturoi; • peşte;
• broccoli; • viscere ale animalelor;
• ciuperci; • lapte.
Excesul – doza toxică este foarte apropiată de doza maximă admisă. La ingestia a doar 900
μg/zi apar următoarele manifestări:
• pierderea părului şi a unghiilor;
• sunt afectate pielea, sistemul nervos, dinţii;
• mirosul de usturoi din respiraţie indică expunerea excesivă la seleniu.

30. Stadii depletiei nutritionale

– Menţinerea rezervei de nutrienţi ai organismului cu scăderea excreţiei nutrienţilor şi reducerea excreţiei
urinare;
– Încep să scadă rezervele de nutrienţi ale organismului, dar nu sunt afectate funcţiile metabolice;
– Apar semne clinice ale perturbării funcţiilor metabolice cu reducerea activităţii unor enzime şi depleţia
celulară
– Se instalează semnele clinice ale deficienţelor cu schimbări morfologice.

31. Suplimente nutritive

Conform Ordinului M.S.F. nr. 282/2001, "Suplimentele nutritive sunt preparate condiţionate sub formă de
tablete, capsule, drajeuri, pulberi sau lichide care au în compoziţia lor nutrienţi şi/sau alte substanţe
comestibile, care sunt consumate în cantităţi definite, în mod suplimentar faţă de aportul alimentar
obişnuit".
Exemple:
• proteine pure; • lapte şi produse pentru copii;
• vitamine şi minerale; • produse pentru slăbit;
• uleiuri dietetice alimentare; • îndulcitori alimentari sintetici;
• acizi graşi polinesaturaţi esenţiali; • produse pentru sportivi;
• fibre alimentare; • produse simbiotice, prebiotice şi probiotice.
• fosfolipide;

32. Vit D
Vitamina D (colecalciferol)
• Vitamina D3 se formează în piele din 7- dehidrocolesterol sub influenţa razelor UV şi la
temperatură.
• Vitamina D se activează în celulele parenchimului din ficat prin hidroxilare în microzomi la 25-
hidroxivitamina D, care circulă în sânge.
• O cantitate mică din 25-hidroxivitamina D, suferă o altă hidroxilare în rinichi, în mitocondriile tubului
contort proximal.
Rol:
 în absorbţia calciului şi fosforului şi fixarea lor în oase şi dinţi;
 creşte rezistenţa organismului la infecţii;
 determină o întârziere a apariţiei osteoporozei şi un număr mai mic de fracturi osoase;
  are efect benefic în diferite tipuri de cancer (sân, prostată, colon) şi scleroză multiplă acţionând ca
antioxidant;
 participă la modularea funcţiilor limfocitelor T şi B activate;
 reduce riscul apariţiei diabetului de tip 1;
 participă la vindecarea plăgilor de psoriazis;
 participă la buna funcţionare a glandelor endocrine (paratiroidele, tiroida, hipofiza).
Surse:
• ulei de ficat de peşte (cod sau halibut); • smântână, unt;
• ulei de ficat de la alte specii de animale marine; • carne roşie şi ficat;
• peşti graşi (hering, somon, sardine); • ciuperci;
• ouă; • unele cereale.
Factori care scad vitamina D din organism:
• aport insuficient de calciu;
• utilizarea anticonvulsivantelor pe termen îndelungat;
• glucocorticoizii;
• utilizarea îndelungată de steroizi.
Aportul de vitamină D - pentru persoanele care nu sintetizează vitamina D la nivelul pielii, aproximativ:
• 5 μg/zi (între 0 – 50 ani);
• 10 μg/zi (între 51 – 70 ani);
• 15 μg/zi (peste 70 ani).
Excesul de vitamină D – produce creşterea Ca plasmatic.

33. Vit E
Vitamina E (tocoferolul)
Există sub forma a 8 compuşi vegetali: 4 tocoferoli (α, β, γ, δ) şi 4 tocotrienoli.
Rol:
 antioxidant puternic;
 protejează organismul împotriva agenţilor toxici;
 accelerează cicatrizarea rănilor şi a arsurilor;
 participă la procesul de reproducere şi dezvoltare a embrionului;
 participă la buna funcţionare a ţesutului muscular şi nervos.
Absorbţia este:
• crescută de:
– prezenţa grăsimilor în intestinul subţire;
– prezenţa acizilor biliari, a lipazelor;
• scăzută în fibroză chistică, boala celiacă, obstrucţie biliară
Surse:
• organe de animale; • leguminoase uscate;
• germeni de cereale; • ulei de floarea soarelui;
• ouă; • pâine neagră sau intermediară
• lapte;
.
În alimente tinde să predomine α-tocoferolul şi γ-tocoferolul.
Eliminarea – prin bilă.
Deficitul produce:
• tulburări de reproducere;
• scăderea lactaţiei la mamă;
• tulburări musculare;
• simptome cerebrospinale;
• malabsorbţie cronică de lipide.
Tratament – 5 – 25 UI/kg corp/zi.
Exces – foarte rar.
Recomandare – o raţie de 0,4 mg α-tocoferol/g de grăsimi polinesaturate conţine suficientă vitamină E
pentru a preveni deficitul.
Recomandarea standard este de 10 mg α-tocoferol echivalent/zi pentru bărbaţi adulţi şi ceva mai puţin
pentru femei.
O doză de 50 – 200 mg/zi reduce riscul apariţiei bolii coronariene.

34. Vit K
Poate avea origine
• exogenă:
– vitamina K1, din plante, se mai numeşte: filochinonă, fitomenadionă sau fitonadionă;
– vitamina K2, menachinonele sunt sintetizate din vitamina K1 în intestinul gros al animalelor
de către diferite specii bacteriene anaerobe, ca Bacteroides, Enterobacteria)
• endogenă;
• există şi vitamina K de sinteză, vitamina K3, K4 şi K5. Vitaminele K4 şi K5 nu sunt toxice, dar
vitamina K3 este toxică.
Rol:
 catalizează sinteza de aminoacizi speciali;
 participă la procesul de coagulare;
 intervine în sinteza osteocalcinei.
Absorbţie – se absoarbe probabil la nivelul cecumului.
• În plasmă, circulă vitamina K1 (menadiona).
Deficitul – produce creşterea sângerării. Deficitul se produce în:
• icterul obstructiv;
• malabsorbţie;
• uneori, datorită administrării de antibiotice timp îndelungat, prin distrugerea florei colonului, nu se mai
poate sintetiza;
• la administrarea anticoagulantelor, nu se mai poate sintetiza;
• la pacienţii în vârstă cu fracturi spinale sau de cap de femur.
Surse:
• legumele cu frunze de culoare verde închis, napi, pătrunjel, spanac, broccoli, varza de Bruxelles, andive,
coriandru, mentă, varză, boabe de muştar, salată verde;
• ceai verde;
• mere;
• uleiuri vegetale;
• brânză;
• carne de vită.
Se recomandă doza de 1 μg/kg corp/zi.
Aportul uzual este cuprins între 60 – 200 μg/zi.
Toxicitate – nu prezintă.
 35. Vitamina A
Vitamina A şi carotenoidele (provitaminele A)
Retinoide:
• vitamina A (vitamina A1 = all trans-retinoli);
• vitamina A2 (3-dehidroretinol).
Carotenoide:
• β-caroten; • β-criptoxantină;
• luteină; • α-caroten
• licopen;
.
Rol:
 participă la diferenţierea celulară;
 participă la sinteza glicoproteinelor şi glicozaminoglicanilor (ajută la lubrifierea articulaţiilor, la
formarea mucusului);
 participă la embriogeneză;
 creşte rezistenţa organismului la infecţii;
 participă în procesul de creştere al organismului şi de reproducere;
 asigură funcţionarea ochiului şi influenţează adaptarea sa la întuneric şi lumină;
 influenţează mai multe funcţii din corp;
 participă la buna funcţionare a pielii şi mucoaselor;
 antioxidant;
 alături de fier participă la procesul hematopoiezei.
Unitatea de bază a activităţii vitaminei A este reprezentată de retinol ca echivalent.
Absorbţia - la nivelul vilozităţilor intestinale.
Excreţia – persoanele sănătoase nu excretă vitamina A ca atare!!!!!!!
• Metaboliţii oxidaţi ai vitaminei A se pot găsi în inimă.
• Conjugaţii metaboliţilor vitaminei A se pot excreta prin bilă şi fecale.
Oamenii consumă 1 – 3 mg luteină/zi.
În alimentaţie, raţia de luteină/zeaxantină este de 5:1.
Deficienţa vitaminei A:
 produce infecţii la copii şi nou-născuţi;
 produce xeroftalmie;
 inflamaţii;
 produce infestări;
 produce pete Bitôt;
 produce hiperkeratază foliculară;
 afectează şi epiteliul mucoasei respiratorii, gastrointestinale şi genito-urinare producând
 leziuni infecţioase;
 în cazuri de pojar şi anemie feriprivă, se administrează benefic vitamina A.

Surse de vitamina A sub formă de:

• provitamina A, în:
– ficat; – peşte gras;
– lapte; – toate legumele verzi şi verzi închis;
– unt; – toate fructele galbene şi portocalii;
– gălbenuş de ou;
• β-caroten şi uneori α-caroten sau β-criptoxantină:
– ulei de palmier; – papaia;
– mango; – morcov;
• zeaxantină şi luteină în:
– legume;
– fructe;
• mezozeaxantină numai în:
– creveţi;
– unii peşti;
– carnea de broască ţestoasă.
Necesarul – este legat de vârstă şi perioada de creştere. Trebuie să fie > de 10 000 UI (3 mg retinol ca
echivalent).
Toxicitatea este evitată dacă se administrează o doză la 3 luni pentru:
• copii sub 6 luni – de 50 000 UI;
• copii între 6 luni şi un an – 100 000 UI;
• copii > 1 an – 200 000UI;
• la femei, doza maximă admisă este de 100 000 UI ;
• la copii internaţi cu pojar, xeroftalmie sau malnutriţie se recomandă aproximativ 200 000 UI
Excesul:
• produce efecte teratogene la copii în primul trimestru de sarcină;
• bombardarea fontanelei la nou-născuţi;
• dureri de cap la copii şi adulţi;
• vomă;
• diaree;
• pierderea apetitului.
Excesul se produce foarte greu din alimentaţie!!!
Pot să apară următoarele simptome:
• ameţeli;
• dublarea şi înceţoşarea privirii;
• creşterea presiunii cerebrospinale;
• mişcări neconcordante;
• exfolierea pielii.
Toxicitatea cronică = când se administrează zilnic timp de o lună sau mai mult de 10 ori/lună
decât doza recomandată de 10 mg retinol ca echivalent/zi.
Pentru tratarea protoporfiriei eritropoietice se administrează 180 mg β-caroten/zi fără a acuza toxicitate.
Carotenoizii pot da cancer pulmonar, în cazul fumătorilor, când ingeră pe termen lung doze de 25 – 30
mg/zi.
Administrarea vitaminei A:
 inhibă keratinizarea;
 influenţează proliferarea şi diferenţierea epidermei;
 reduce producţia de sebum;
 tratează acneea;
 tratează seboreea;
 tratează psoriazisul;
 tratează dermatozele keratinizate;
 influenţează răspunsul imun;
 tratează leucemia mieloidă uneori.
 36. Vitamina C
Rol:
 participă la sinteza colagenului;
 intervine în transformarea dopaminei în noradrenalină;
 participă la transformarea lizinei în carnitină;
 participă la sinteza unor hormoni (calcitonină, corticotropină, tirotropină, hormoni de creştere,
hormonul care stimulează melanocitele;
 activează enzime care descompun tirozina în apă şi carbon;
 activează enzimele hepatice implicate în metabolizarea colesterolului, hormonilor,
medicamentelor;
 puternic antioxidant;
 regenerează vitamina E;
 creşte absorbţia fierului non-heminic în intestinul subţire;
 inhibă transformarea nitraţilor în nitrozamine (compuşi cancerigeni) la nivelul stomacului;
 scade incidenţa cancerului gastric la administrare de vitamină C;
 doze mari de vitamină C determină scăderea în intensitate şi durată a răcelii

 Absorbţia – se realizează în intestinul subţire. Repartiţia în organism – cantităţi foarte mari

se găsesc în glandele suprarenale şi pituitară, ganglionii limfatici, leucocite, creier. În plasmă
şi în salivă există vitamina C dar în cantităţi mici.
 Aportul zilnic de vitamină C este de 60 – 100 mg în funcţie de ţară.
 Excesul de vitamină C se excretă prin urină în 24 de ore. Când a fost ingerată o cantitate
mult mai mare de vitamină C, creşte excreţia oxalaţilor şi cea mai mare parte din vitamina C
se elimină prin urină netransformată. Scade concentraţia vitaminei C din plasmă la fumători,
în infecţii acute şi cronice, în boli cronice, stres.
Deficienţe: scorbutul, manifestat prin:
• gingii inflamate şi care sângerează;
• oboseală;
• slăbiciune;
• răni care se vindecă foarte greu sau deloc;
• depresie.
Tratament – 10 mg vitamină C/zi.
Toxicitatea – scăzută.
Surse – toate fructele şi legumele proaspete.

37. Zn
Ion preponderent intracelular.
• Un adult conţine zinc în toate ţesuturile (ochi, prostată, oase, muşchi, ficat, plasmă, eritrocite.
Rol:
 participă la reacţii redox;
 participă la sinteza acizilor graşi;
 activează factorul de creştere;
 rol în agregarea plachetară;
 reglează concentraţia de homocisteină;
 intră în structura unor enzime;
 stabilizează moleculele şi membranele celulare;
  antioxidant;
 în sinteza acizilor nucleici;
 reduce activitatea unor proteine şi participă la sinteza altor proteine;
 în sinteza şi acţiunea insulinei;
 participă la funcţionarea normală sexuală la bărbaţi.
Absorbţia – se absoarbe din duoden şi din intestinul subţire.
Eliminarea zincului are loc:
 renal;
 prin piele;
 prin fecale.
Deficitul – produce:
• creştere deficitară; • perturbări în comportament;
• hipogonadism; • alopecie;
• dezvoltare sexuală întârziată; • infecţii repetate, diaree,
• leziuni dermatologice; pneumonie;
• vindecarea greoaie a rănilor; • reducerea sintezei de proteine şi
• scăderea imunităţii; reducerea activităţii metaloproteinelor.
• pierderea gustului;
• scăderea vederii;
Surse de zinc:
• produsele animaliere, carnea roşie, ficatul de miel;
• crustacee, moluşte, stridii;
• brânză, lapte;
• cereale;
• legume;
• nuci.
Aport zilnic recomandat, aproximativ:
• 15 mg/zi pentru bărbaţi;
• 10 mg/zi pentru femei;
• pentru femei în sarcină şi alăptare se mai adaugă 2 – 3 mg/zi;
• doza maximă admisă este de 40 mg/zi.
Excesul de zinc:
• mai mult de 1 g:
 conferă un gust metalic în gură;
 febră;
 greaţă;
 boli gastrice;
 letargie;
• mai mult de 50 mg/zi:
 determină scăderea concentraţiei lipoproteinei C la bărbaţi;
 scade absorbţia cuprului;
• toxicitatea cronică produce:
 scăderea absorbţiei de Cu (benefic pentru cazul bolii Wilson);
 scăderea activităţii metaloenzimelor cu Cu;
 anemie.