Plumb de George Bacovia

Poezia „Plumb” deschide volumul cu același titlu , apărut în anul 1916. Textul se
încadrează în simbolism prin: folosirea simbolurilor, cromatica, tehnica repetițiilor
și dramatismul trăirilor eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondența ce
se stabilește între materie (planul exterior) și sentimente (trăirile interioare ale
eului liric).
Titlul poeziei este simbolul plumbului, care sugerează greutatea, apăsarea și
accentuează cromatica monotonă dată de cenușiul plumbului. Titlul se repetă de 6
ori pe parcursul celor două strofe, lucruri care accentuează tragicul exisistențial
văzut fără soluții de ieșire.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în
ipostaza însinguratului și trăiește sentimente de disperare.
Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la
bază cuvântul „plumb”. Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea
exterioară, simbolizată de cavou și realitatea interioară, trăirile eului liric și
pierderea sentimentului de iubire.
Lirismul subiectiv este redat prin mărcile lexicogramaticale ale eului liric: verbele
la persoana I: „stam” „am început” „să strig” și forma pronominală la persoana I:
„meu” (amorul meu).
Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se
simte claustrat (captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător.
Elementele decorului funerar sunt sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de
plumb și coroane de plumb, acestea accentuând artificialitatea planului exterior.
Frumusețea florilor este anulată prin mineralizarea lor. Repetarea structurii „de
plumb” are sugestii multiple: cromatică, apăsare, lipsa posibilității de salvare.
Lumea este marcată de împietrire, vântul fiind singurul element care sugerează
mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat de pierderea
iubirii „Dormea întors amorul meu de plumb”. Cuvântul „întors” constitiue
misterul poeziei, fiind primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește
sentimentele ca un spectator, iar încercarea eșuată de a-l salva sporește
disperarea: „și-am început să-l strig”.
Elementele naturii sunt în poezie frigul și vântul. Starea de solitudine a eului liric
este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte
simboluri accentuează senzația de pustietate.
Înstrăinarea, izolarea și solitudinea eului liric se înscriu în estetica simbolistă.
La nivel fonetic, repetarea cuvântului „plumb” accentuează muzicalitatea
interioară stridentă prin constituirea aliterațiilor, evidențiind închiderea și
apăsarea spațiului exterior.
Verbele remarcate în text sunt in cea mai mare parte la timpul imperfect. Prin
folosirea acestui timp se permanentizează starea de angoasă: „dormeau”, „stam”,
„era”, „atârna”.
În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă
susținută de culoarea plumbului, temele și motivele specifice, poezia lui George
Bacovia se încadrează în simbolism.