Sunteți pe pagina 1din 3

TEMATICA

PENTRU EXAMENUL FINAL LA PROGRAMUL POSTUNIVERSITAR


LCM

I. ASPECTE ADMINISTRATIVE:
 Examenul de absolvire poate fi susținut doar dacă ați obținut minim 50% (nota 5) la fiecare dintre
cele 6 cursuri parcurse.
 Examenul de absolvire constă în elaborarea unei lucrări de absolvire (de tip eseu), referitoare la una
dintre temele prezentate în acest program postuniversitar.
 Lucrările pot fi elaborate oricând, dar pot fi încărcate pe platformă în perioada destinată examenului,
conform ORARULUI.
 Data limită de predare a lucrării de absolvire este: 25.04.2023, ora 00:00 (ora României);
 Condițiile minime de editare a lucrării de absolvire:
o între 7 – 15 pagini, tip A4 (pentru textul propriu-zis al lucrării);
o Font: Time New Roman, 12, spațiere la 1,5 rânduri
o Citațiile din text se vor reda în format APA – exemplu: (Popescu, 2020)
o Bibliografia va fi la finalul lucrării
o Anexele se vor pune la finalul lucrării și pot excede numărul maxim de pagini
o Lucrarea se încarcă pe platforma Universității Naționale de Apărare în format word (.doc)
o Lucrarea se transmite la Facultatea de Psihologie în format pdf.
 Organizarea lucrării de absolvire:
o Coperta lucrării de absolvire – va conține următoarele elemente: sus, înscrisul:
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, iar sub acest înscris, FACULTATEA DE
PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI, la mijloc pe pagină LUCRARE DE ABSOLVIRE,
iar sub acest înscris TITLUL ALES DE CURSANT PENTRU RESPECTIVA LUCRARE, apoi,
în partea dreaptă jos se va scrie NUMELE PRENUMELE (NUMELE DUPĂ CĂSĂTORIE), iar
pe ultimul rând de jos se va scrie BUCUREȘTI, 2023. O să postăm un model pe FORUM. După
prima pagină se lasă o pgină goală, după care se plasează STRUCTURA LUCRĂRII, urmată de
o altă pagină goală. Apoi, începe lucrarea propriu zisă.
o Lucrarea propriu-zisă:
 Relevanța temei pentru activitatea practică – se va prezenta, pe scurt motivația
alegerii temei, scopul și obiectivele pe care cursantul și le-a propus;
 Partea teoretică – se vor prezenta aspectele teoretice relevante, desprinse din literatura
de specialitate, referitoare la tema aleasă. Citatele se vor evidenția în format APA. Pot
fi mai multe capitole;
 Partea practic-aplicativă – se va alege o situație reală ori se va imagina o situație și se
va explica modul cum aplicarea unor aspecte teoretice poate rezolva situația de
referință (din mediul internațional). Pot fi mai multe capitole;
 Concluzii – se vor prezenta eventualele considerații personale și concluziile.
o Bibliografie – în formatul: Popescu G., Ion, S. (2020) – Titlul cărții, Editura, București
 Se vor evalua următoarele aspecte cuprinse în lucrarea de absolvire:
o Adecvarea conținutului la tematica programului postuniversitar;
o Argumentația utilizată de autor și logica exprimării;
o Originalitatea temei;
o Formularea concluziilor;
o Citațiile utilizate (minim 5 lucrări);
o Organizarea și redactara lucrării conform precizărilor de mai sus;
o Corectitudinea exprimării.
 Elemente de suport pentru elaborarea lucrrii de absolvire: poate fi utilizată atât bibliografia
recomandată în Programul postuniversitar, cât și alte resurse. La nevoie se poate cere sprijin profesorilor.
 Măsuri ANTIPLAGIAT:
o lucrarea de absolvire va fi evaluată cu un soft academic antiplagiat;
o cursanții care vor plagia vor fi eliminați din examen, fără dreptul de a mai relua examenul final.
o Vă rugăm NU COPIAȚI de pe internet sau din alte surse.
 Nota minimă de absolvire: 6,00
 Replanificarea examenului: conform actelor normative în vigoare;
 Neabsolvirea programului postuniversitar: conform actelor normative în vigoare. Detalii la
Secretariatul FPSE.
II. TEMATICA:
Poate fi aleasă orice temă, care se încadrează în tematica parcursă pe timpul Programuluipostuniversitar.
Titlul temei poate fi adaptat de către fiecare cursant la aria de interes proprie, dar, astfel încât să cuprindă, atât în
titulatură, cât și în conținutul său, aspecte de natură psihologică/psiho-socială/leadership/management (similare celor
predate).
Temele de interes sunt:
 Introducere în psihologia leadershipului și managementului
o Definirea conceptelor
o Funcții, roluri și activități manageriale
o Niveluri manageriale
o Evoluții în gândirea managerială
 Leadership – abordări clasice;
o Modelul trăsăturilor de personalitate ale liderului
o Modelul cognitiv al conducerii
o Modelul comportamental al conducerii
o Modelul situațional al conducerii
 Leadership abordări moderne;
o Leadershipul tranzacțional
o Leadershipul transformațional
o Leadershipul charismatic
o Leadershipul pozitiv și adaptativ
o Leadershipul etic și leadershipul toxic
 Leadershipul și managementul echipei;
o Eficiența și eficacitatea echipei
o Dezvoltarea încrederii
o Motivarea echipei
o Stiluri decizionale
o Modele și instrumente de evaluare ale leadershipului
o Modele și instrumente de evaluare ale echipei
 Competențe psiho-manageriale
o Modele de competențe manageriale
o Metodologia elaborării sistemelor de competențe manageriale
 Dezvoltarea abilităților de conducere a activității de psihologie
o Aspecte normative cu privire la conducerea activității de psihologie
o Aspecte psiho-manageriale cu privire la conducerea activității de psihologie

ATENȚIE! NU SE VOR PREZENTA DATE CLASIFICATE DIN INSTITUȚIILE ÎN CARE LUCRAȚI


(regulamente, ordine, proceduri secrete etc.)

Exemple de teme (acestea sunt doar sugestii; puteți reformula cum doriți și puteți propune și alte teme):
- Catalogul competențelor de lider (descriere, efecte în actul de conducere)
- Analiza unui post de conducere din organizație
- Liderul militar de nivel operativ-tactic
- Profilul psihologic al liderului strategic
- Profilul psihologic al CEO
- Profilul psihologic al liderului/managerului din sănătate/învățământ/comerț/afaceri etc.
- Rolul de lider al ambasadorului
- Caracteristicile psihologice ale liderilor de succes, care au schimbat lumea
- Politicianul și leadershipul
- Criterii psihologice de selecționare a unui manager eficient
- Interviul de angajare al unui manager din domeniul…..
- Proiect de management pentru ocuparea funcției de ……
- Conducătorul instituției – între lider și manager
- Particularități ale conducerii militare în teatrele de război
- Liderul firmei – aspecte psihologice
- Profilul psihologic al lui …POPESCU (o personalitate)
- Efectele psihologice ale leadershipului toxic din armată/poliție/o firmă privată/MAE /etc
- Conducerea activității de psihologie în MApN/MI/o firmă privată
- Profilul psihologic al managerului/liderului din…
- Cultura organizațională din…
- 50 de metode de motivare a personalului din…organizația X
- Metode și tehnici de retenție a personalului în …organizația X
- Consilierea angajaților pentru pensionare
- Liderul extremist, terorist, radical….
- Liderul militar la pace și în război
- Sisteme de leadership în Rusia și SUA (se poate alege orice pereche de țări sau de organizații)
- Comandantul militar rus versus comandantul militar ucrainean…
- Motivarea echipei
- Liderul din sistemul…penitenciar, polițienesc, militar, administrativ, de afaceri…etc.
- Leadershipul religios
- Liderul politic și rolul său în societate
- Componenta psihologică a luării deciziei
- Dezvoltarea încrederii subordonaților
- Liderul de criză (profil, competențe, exemple)
- Leadershipul transformațional în organizațiile secolului XXI/în poliție/armată/MAE
- Carisma lui POPESCU (o personalitate)
- Studiu privind evaluarea leadershipului în firma…
- Aspecte psiho-sociale ale evaluării echipei
- Setul competențelor manageriale în firma/postul…
- Leadershipul de succes și imperativele sale psihologice
- Mijloace psihologice de creștere a eficienței echipei
- Gestionarea psihologică a nemulțumirilor într-o instituție
- Gestionarea psihologică a grevei/conflictelor de muncă
- Consilierea psihologică a liderului toxic
- Consilierea psihologică a personalităților accentuate
- Gestionarea psihologică a stresului la funcțiile de conducere
- Metode psihologice de creștere a eficienței actului de conducere
- Stilurile de conducere clasice și performanța
- Analiza comparativă a stilurilor de conducere clasice și a celor moderne
- Locul și rolul psihologului în selecția liderilor/managerilor
- Consilierea psihologică a șefilor
- Liderul multinațional
- ”Cercurile calității” și liderul japonez
- Comunicarea la un lider de succes
- Rezolvarea psihologică a problemelor inter-personale de la locul de muncă
- Pregătirea permanentă a liderilor – imperative ale învățării permanente
- Exemple de lideri care au eșuat lamentabil în istorie. Situația, profilul, cauzele, analiza psihologică etc.
- Exemple de lideri toxici din istorie
- Analiza avantajelor și dezavantajelor între diferite stiluri de conducere, cu exemplificări practice
- Firme de succes și lideri de succes
- Valorificarea inițiativei angajaților de către lider/manager. Exemplificări pentru o anume organizație
- Ritualuri de ieșire la pensie în diverse organizații
- Compatibilitatea psihologică a șefului cu subordonații
- Liderul formal și cel informal în firma…X
- Profilul psihologic al unui episcop
- Profilul psihologic al liderilor de succes – potrivit testului psihologic….(CPI)
- Baterie psihologică de evaluare a candidaților pentru un post e conducere
- Psihologia conducerii pentru tinerii aspiranți la funcții de conducere
- Evaluarea psihologică a echipei
- Măsurarea culturii organizaționale
- Măsurarea climatului organizațional. Dimensiunile semnificative și relevanța acestora. Exemplificare
- Liderul anxios și implicațiile sale asupra organizației
- Actul de eroism – între normalitate și anormalitate Exemplificări
- Analiza unui post. Identificați responsabilitățile majore, contextul muncii, situațiile problematice curente
si speciale. Realizați modelul – sarcini importante-urgente-neimportanete-neurgente.
- Liderul și abordarea riscului
- Interviul de selecție a liderilor. Obiective, structură, conținut, exemple, probe situaționale, evaluare, etc.
- Hristos/Budha/Mahomed…etc. și liderul carismatic
- Redactați politici de management pe care le promovați in mandatul dvs., în organizația…X
- Stabiliți un sistem de competente manageriale pentru un post concret
- Caracteristicile psihologice ale culturii organizațională din…
- Valori și cutume specifice culturii organizaționale din…
- Psihologia conducerii și conducerea psihologică
- Impactul psihologic al deciziilor strategice în politică/în armată/în diplomație/în poliție
- Profilul psiho-social al organizației…
- Puterea salariaților versus puterea liderului/managerului în organizația …X. Modalități de manifestare
- Liderul/managerul și asigurarea satisfacției angajaților în organizația…X

Cele mai bune lucrări vor fi selectate și publicate, cu acordul scris al autorului, în volumul (cu ISBN) intitulat
”Psihologia conducerii, un instrument de lucru la îndemâna liderilor și managerilor”. Tipizatul pentru ACORD va fi
postat în FORUM.

VĂ DORIM MULT SUCCES!

S-ar putea să vă placă și