MOARA CU NOROC

Adaptare după Ioan Slavici

de Andrei Mihalache

Personaje:

Ghiţă – cârciumar la Moara cu noroc

Ana – soţia lui
Bătrâna – mama Anei
Lică Sămădăul – vătaf peste porcari
Pintea – căprar de jandarmi
Comisarul – (şi judecător)
Răuţ – porcar
Buză Ruptă – porcar
Săilă Boarul – porcar
Marci – sluga lui Ghiţă
Uţa – servitoare
Văduva
Servitoarea
Vizitiul
Jandarmi
Copiii
Ţigani (lăutari)

În funcţie de necesităţi, rolurile pot fi reduse.

1
 PROLOG
se desfăşoară într-un spaţiu convenţional – atelier –

Ghiţă: - Ei, Ană!?... Ai vorbit cu bătrâna?

Ana: - Se teme să caute la bătrâneţe noroc nou, ca să nu-l piardă
pe acela de care a avut parte...
Ghiţă: - Al dracului noroc! N-avem după ce bea apă!
Bătrâna: - Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, că, dacă e vorba, nu
bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit!
Ghiţă: - Atunci să rămânem aici! Să cârpesc si mai departe cizmele
oamenilor, care umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iar dacă
duminica e noroi, de zgârciţi ce sunt, îţi duc cizmele în mână până la
biserică şi le încalţă acolo!... Să rămânem săraci! Să ne punem la
soare, pe prispa casei, privind eu la Ana, Ana la mine, amândoi la
copilaş, iară dumneata la toţi trei... Iacă liniştea colibei noastre!
Bătrâna: - Nu trebuie să ascultaţi de mine; voi ştiţi, voi faceţi!... Dar mă
cuprinde un fel de spaimă să-mi părăsesc coliba unde mi-am
petrecut viaţa si mi-am crescut copiii...
Ana: - Mamă, nu te gândeşti la viitorul nostru!?... Al meu!?
Bătrâna: - Ana mea! Eşti prea tânără, prea blândă la fire!... Îmi vine să şi râd
când mi te închipuiesc cârciumăriţă... (Ghiţă dă să plece)... Ei, da eu
zic numai ce zic eu... numai aşa, gândurile mele, iară voi faceţi după
gândul vostru... Dacă hotărâţi să mergeţi, mă duc şi eu la Moară, dar
nu-mi cereţi ca eu să hotărăsc pentru voi!
Ghiţă: - Atunci să nu mai pierdem vremea degeaba: mă duc să
vorbesc cu arendaşul şi, de la Sfântul Gheorghe, cârciuma de la
Moara cu Noroc e a noastră!
Bătrâna: - În ceas bun să fie zis şi gând bun să ne dea Dumnezeu în tot
ceasul!

2
 CAPITOLUL I
Moara cu Noroc

Povestitor (off): - De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri, lăsând

la dreapta si la stânga satele aşezate prin colţurile văilor. Pe
urmă, cât străbate ochiul, nu zăreşti decât iarbă şi mărăcini.
Doar pe culmea dealului se iţeşte turnul bisericii din Fundureni.
Timp de un ceas şi jumătate drumul e bun, dar mai apoi vine un
pripor şi după ce l-ai coborât trebuie să faci popas să adapi calul,
să-i laşi timp de suflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai
departe locurile sunt rele... Aici în vale e Moara cu Noroc!...
Bătrâna: - De ce-i zice „la Moară”, oameni buni?
Jandarm 1: - A fost, pe vremuri, şi o moară, mătuşă... Dar pentru că
aici se oprea toată lumea, s-a făcut bătătură înaintea ei şi,
oarecum pe nesimţite, moara a încetat să mai macine iar
arendaşul a transformat-o în cârciumă...
Bătrâna: - Şi de ce-i zice „cu noroc”?
Jandarm 1: - Ori din care parte ai veni, te bucuri când om zăreşti...
Venind dinspre locurile rele, te veseleşti că ai scăpat norocos!...
Mergând spre locurile rele, poate găseşti alţi drumeţi, ca să nu
pleci singur mai departe...
Jandarm 2: - Şi crucile vopsite şi împodobite cu icoane sfinte te
vestesc că aici e loc binecuvântat...
Ana: - De ce?
Jandarm 2: - Acolo unde vezi o troiţă ca acestea a aflat un om o
bucurie...
Pintea: - Ori a scăpat alt om de o primejdie!
Ghiţă: - Ce primejdie?
Jandarm 1: - Se mai vorbeşte despre nenorociri întâmplate ici, colo...

3
 Prin partea locului... cotitura de la Moara cu Noroc e vestită de
rea...
Pintea (trânteşte cana): - Anul ăsta e scutită! Drumeţii au scos vorbă
că de când a venit domnul Ghiţă la cârciumă, locurile nu mai
sunt primejdioase cale de-o zi jur-împrejur!
Bătrâna: - Da’ oamenii? Ce fac oamenii pe-aici, maică?
Jandarm 2: - Cât ţin luncile, ele sunt pline de turme de porci şi fiecare
turmă are câte un păstor...
Jandarm 1: - Şi fiecare păstor e ajutat de câte doi, trei băieţi...
Pintea: - E pe aici un întreg neam de porcari, oameni de tot felul, care
au obiceiurile şi limba lor păstorească, pe care numai ei o
înţeleg...
Ghiţă: - Bani au?... Câştigă bine?
Pintea: - Nu este neguţătorie fără pagubă.
Jandarm 2: - Păstorii cresc porcii altora, nu ai lor şi sunt oameni
săraci. Grăsunii se mai pierd, se mai rătăcesc...
Pintea: - Se mai fură...
Ghiţă: - Şi cine-i plăteşte?
Pintea: - Sămădăul! Porcar şi el, dar om cu stare, care poate să
plătească paguba. Om aspru, care ştie toate înfundăturile, care-i
cunoaşte pe toţi oamenii, mai ales pe cei răi!...
Jandarm 1: - Ştie să afle urechea porcului furat, chiar din oala cu
varză!
Jandarm 2: - Ştie el de toate, dar numai pentru nevoile lui... Să nu-l
întrebi nimic, că îndată te repede: „Nu ştiu, n-am văzut; am
atâtea turme în grijă şi nu mă pot strica cu oamenii!”... Deşi el ar
putea spune lesne de ce locurile de lângă Moara cu Noroc sunt
rele şi cine le primejduieşte!
Ghiţă: - Cine le primejduieşte?!

4
Pintea: - Stai liniştit, domnule Ghiţă; porcarii sunt oameni cinstiţi, care
mănâncă, beau şi plătesc! Iară noi suntem mereu pe drumuri!
Haideţi băieţi!... Dumnezeu să vă bucure!...
Ghiţă: - Cine primejduieşte Moara cu Noroc?!?
Ana: - Ce ai, Ghiţă?!
Pintea: - Nimeni! Locul acesta este binecuvântat, mai ales de când ai
venit dumneata, cârciumarul cel nou, cu nevasta dumitale
tânără...
Bătrâna: - Şi cu soacră-sa cea bătrână!
Pintea: - Nu glumesc! În curând drumeţii n-au să mai zică: „Fac popas
la Moara cu Noroc”, ci: „Mă opresc la d-nul Ghiţă; la cârciuma lui
Ghiţă!”... (ies)...
Povestitor (off): - Pentru Ghiţă cârciuma era cu noroc. Toată
săptămâna era plină şi toţi plăteau cinstit, şi când sâmbăta, de
cu seară, locul se golea, Ghiţă se punea cu Ana şi cu bătrâna să
numere banii, şi atunci el privea la Ana, Ana privea la el,
amândoi priveau la cei doi copilaşi – căci doi erau acum – iară
bătrâna privea la câteşpatru şi se simţea întinerită, ca are un
ginere harnic, o fată norocoasă şi doi nepoţei sprinteni, iară
sporul era dat de D-zeu, dintr-un câştig făcut cu bine... Numai
câteodată, când în timp de noapte vântul zgâlţâia moara părăsită
şi luna lumina departe turla bisericii, locul îi părea lui Ghiţă străin
şi pustios, şi atunci el pipăia prin întuneric dacă Ana, care
dormea ca un prunc îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a dezvelit
prin somn, ca s-o acopere...

5
 CAPITOLUL II
- după un timp, într-o dimineaţă -

Ana: - Ghiţă, vin trei inşi, în căruţă uşoară cu osiile de fier…

Bătrâna: - Căruţa-i goală; nici fân, nici alte alea... Nu vin de departe!
Săilă: - Deshamă caii şi adapă-i!
Buză: - Dă-le ovăz pe-ndestulate!
Răuţ: - Sămădăul a fost pe-aici?
Ghiţă: - Nu.
Răuţ: - Dă-ne un rând!... Vr’a să zică, dumneata eşti cârciumarul cel
nou? Ai venit în locul ungurului...
Ghiţă: - ...Da...
Săilă: - Şi asta-i muierea dumitale?...
Ghiţă: - E nevasta mea!
Buză: - Mai adă un rând!
Răuţ: - Bun vad!... Bun vad!
Bătrâna: - Sa dea Dumnezeu!
Săilă: - Şi merge treaba, merge?!...
Ghiţă: - Când - cum...
Ana (şoaptă): - Ce ai, Ghiţă?
Ghiţă (încet): - Nimic, Ană!
Răuţ: - Amu noi ne-om duce... Noroc bun!
Buză şi Săilă: - Noroc bun!... (ies)...
Bătrâna: - Bine, dar n-au plătit!
Ghiţă: - Lasă, mamă soacră, că m-am înţeles eu cu dânşii...
Ana: - Ce ai, Ghiţă?... (Ghiţă iese, femeile strâng; intră Lică)...
Lică: - Ziua bună! Unde-i cârciumarul?
Bătrâna: - Noi suntem!
Lică: - Ştiu!... Dar cred că vor fi şi bărbaţi pe-aici... eu am întrebat de
cârciumar, cu el vreau să vorbesc!... (Vine Ghiţă)... Ungurul a murit?

6
Ghiţă: - Da!
Lică: - Şi tu ai venit în locul lui?
Ghiţă: - Da!
Bătrâna: - E Ghiţă Hora, ginere-meu şi, mulţumită lui D-zeu, ne merge
bine de când suntem aici.
Lică: - Aici le merge bine la toţi oamenii cu minte!... N-au trecut nişte oameni?
Ghiţă: - Trece multă lume... Suntem la drum...
Lică: - Trei oameni! Azi!
Ghiţă: - Trei, patru, zece... Eu nu stau aici ca să ţin seama despre cei
ce vin şi trec... un cârciumar vede şi aude atât de multe încât
trebuie să nu ţină nimica minte, în afară de socoteli...
Lică: - Aşa-i!... Întrebam numai fiindcă sunt oamenii mei. Au plecat să
vază o pădure, să o luăm la toamnă pentru turme şi nu ştiu dacă
au trecut înaintea mea...
Bătrâna: - Cum nu?! Cei trei porcari care n-au plătit!
Ghiţă: - Muierile văd mai bine!... Mai ales când au prea puţină
treabă!... (Bătrâna iese)...
Lică: - N-au plătit fiindcă ştiau că voi veni eu să plătesc pentru dânşii..
Dar bătrâna ar putea să-şi ţină gura... Mă cunoşti?!
Ghiţă: - Nu!
Lică: - Eu sunt Lică Sămădăul!
Ghiţă: - Aa!... Sămădăul... Se zic multe despre dumneata...
Lică: - Dintre „multe”, multe vor fi adevărate şi multe scornite... Tu, un
lucru să vezi: că umblu ziua-n amiaza mare pe drum şi nimeni nu
mă opreşte!... Eu dau seamă despre douăzeci şi trei de turme,
m-ai înţeles?!... De la mine nimeni nu cutează să fure, m-ai
înţeles?!... Voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum, cine
trece pe-aici, cine ce zice şi cine ce face, şi voiesc ca nimeni
afară de mine să ştie! Ne-am înţeles?!... (iese)...

7
Bătrâna: - Cine-a fost ăsta?
Ghiţă: - Lică Sămădăul.
Bătrâna: - Sămădăul?! Câte rele nu mai zice lumea despre dânsul!...
Ghiţă: - Aşa e lumea!...
Bătrâna: - E cam fioros la faţă...
Ghiţă: - Asta-ţi pare ţie!
Bătrâna: - O fi având şi el necazurile lui, maică...
Ghiţă: - Oamenii sunt de multe feluri... Se ducea să vadă nişte păduri.
Asta e treaba lui şi cine ştie dacă nu l-am păgubi spunându-le
altora că a trecut pe aici. Dacă vine în urma lui altul care voieşte
să cumpere tot acele păduri şi noi spunem că Lică a trecut pe
aici, poate să-i strice târgul... M-aţi înţeles?
Bătrâna: - Aşa e...
Ghiţă: - Ori poate să vie unul care are şi el păduri de dat; dacă-i spun
că Lică a trecut pe aici îl păgubesc pe acela la care plecase Lică,
iară eu nu vreau să păgubesc pe nimeni. Şi nici voi!
Ana: - Dar dacă...
Ghiţă: - Noi nu ştim nimic şi ne căutăm de treaba noastră!...

- întunecare -

Povestitor(off): - Încă în acea zi, Ghiţă se duse la Arad, cumpără două

pistoale şi îşi luă o slugă, pe Marci, un ungur harnic şi tăcut. De
la Fundureni îşi cumpără doi căţei focoşi, mai avea un câine de
casă, dar acesta era leneş, se deprinsese cu oamenii şi nu mai
lătra pe nimeni. Pe câinii cei noi îi pusese în lanţ şi nu le dădea
drumul decât atunci când nu erau oameni la cârciumă,
asmuţindu-i asupra porcilor. Ana nu putea suferi câinii, de teama
copiilor, însă nu mai îndrăznea să vorbească deschis, ca să nu
se mânie şi pe dânsa. Ghiţă se făcuse ursuz şi se-aprindea
pentru orice lucru de nimic. Aşa sosiră zilele de toamnă...

8
 CAPITOLUL III
- scenele se vor succeda cu elipse de timp între ele -

Bătrâna: - Vine o turmă de grăsuni mari şi frumoşi, tot unu’ ca unu’!

Răuţ: - Ziua bună; unde-i domnu’ Ghiţă?... Sănătate şi voie bună de la
Lică Sămădăul! Ţi-a trimis vorbă să ne dai să mâncăm şi să
bem!... A zis ca să-ţi lăsăm cinci grăsuni din turmă...Să ţi-i alegi
după plac...
Marci: - Bine plăteşte Lică!
Bătrâna: - Are de unde...
Ghiţă: - Mai ştii?... Bine, lăsaţi că mă înţeleg eu cu Lică. Mâncaţi
numai şi beţi; grija mea de plată!... Ce ştiu eu cât veţi fi
mâncând? Eu vreau să am socotelile curate!
Răuţ: - Cum doreşti... Eu doar ţi-am zis ce-a zis!... Marci, du-le şi la
băieţi, afară!
Bătrâna(încet): - Ghiţă, de ce n-ai primit grăsunii?
Ghiţă: - Ce să fac eu cu porcii lui?
Bătrâna: - Să-i îngraşi, să-i tai, să-i vinzi... Ghiţă, ia grăsunii, că rămâi
fără bani; dacă ar avea bani n-ar plăti aşa! Acum îţi dă, acum ia,
căci nu ştii ce are să fie mâine!
Ghiţă: - Lasă, că mai vin şi alte turme...
Răuţ: - Noi am plecat... Noroc bun!
Marci: - Servus, mă!
Răuţ: - Zici că nu vrei porcii?
Ghiţă: - Altădată... mă mai gândesc... (Răuţ iese, turma pleacă)...
Bătrâna: - Gând bun să-ţi dea D-zeu!
Marci: - Doi butoaie cu vin, unul de bere, o glajă de palinca, şase găini
la ceaun...
Ghiţă: - Lasă, Marci, îmi spui mâine!

9
Marci: - Gyuri bacs, trebuie cumpărat marfă, trebuie plătit arendaş,
trebuie plătit polgarmeşter... ar trebui plătit şi Marci...
Ghiţă: - Ştiu, Marci, ştiu! Dar ca să poţi sta la Moara cu Noroc, în zadar
te pui bine cu stăpânirea dacă nu faci pace cu cel care
stăpâneşte drumurile! ... Mergi de te culcă... (Marci încuie uşile şi
iese)... Trei ani! Numai trei ani să pot sta aici! Să mă pun pe
picioare şi mă apuc iar de cizmărie, dar să pot lucra cu zece
calfe şi să le dau eu altora de cârpit!... (numără banii)... Dacă n-
aş avea nevastă şi copiii, să pot zice: „Prea puţin îmi pasă!”, dar
aşa, nu pot să fac ce-mi place!...
Ana: - Tu nu te culci?... Haide că-i târziu!
Ghiţă: - Ei, frate, dă-mi pace!
Ana: - Ghiţă, ce ai?
Ghiţă: - Parcă nu tot pentru voi îmi mistuiesc viaţa?!... (Ana pleacă)...
Ei! Şi tu te mâhneşti numaidecât!...

- trecere in noapte, apoi în zi -

Lică: - Ziua bună! Ghiţă, adă o cană de vin!

Ghiţă: - Marci!... (Marci aduce vinul)...
Lică (bea scurt şi se ridică): - Noroc bun!... (iese)...

- se înserează; Ghiţă numără banii -

Ghiţă: - Om mai vedea!... Deocamdată e mai bine ca tu să-mi fi dator
mie!...
Ana (vine): - Nu te culci?!...
Ghiţă: - Dă-mi pace!
Ana: - Ghiţă, eu nu ştiu cum te-ai făcut tu de la o bucată de vreme...
Vezi că-mi vine rău când văd copilul călare pe câinele cel rău şi
parcă în ciuda mea tu îl pui mereu!

10
Ghiţă: - Săracul de mine! Când e vorba să-mi fac şi eu o poftă,
proastă, bună, cum ar fi ea, ţop! că mi se supără nevasta... Bine,
nu-l mai sui, să fie bleg toată viaţa, ca mă-sa! (Ana iese)...
- Trecere în noapte, apoi în zi -
Săilă: - Ziua bună! Mâncare şi băutură pentru noi şi pentru băieţii de afară!
Buză: - Ghiţă, mai ai vin de cela roşu, gros, sau l-ai băut dumneata pe
tot? Hă, hă!... (Marci şi Ana îi servesc, apoi ies)...
Ghiţă: - A zis Lică să-mi opresc cinci grăsuni.
Săilă: - Noi nu ştim nimic...
Buză: - Şi apoi noi ori plătim înainte, ori nu plătim deloc! Noroc bun!...
(ies)...
Marci (vine cu nota): - ... Ştiu, mâine! Gyuri bacs, Gyuri bacs!... (încuie
uşile şi iese)...
Ghiţă: - Ana! Ia vino, şezi lângă mine!... Ce zici tu; n-ar fi bine să
plecăm noi la Sfântul Dumitrie de-aici?
Ana: - Pentru ce?
Ghiţă: - Nu ţi s-a urât în singurătatea asta?
Ana: - Mie? Nu!
Ghiţă: - Nu ţi-e frică?
Ana: - De ce?
Ghiţă: - Tu auzi cum latră câinii câteodată?!... Mie mi se răceşte
măduva în oase când îi aud lătrând şi-mi mistuiesc liniştea cu
năluciri deşarte...
Ana: - Ce ai, Ghiţă?
Ghiţă: - Ce am?... Am o nenorocire: simt că pierd ziua de astăzi pentru
cea de mâine!
Ana: - Ce tot spui, nu pricep?!
Ghiţă: - Îmi fac gânduri rele despre ziua de mâine şi aceste gânduri nu
îmi lasă tihnă să mă bucur de ziua de astăzi.

11
Ana (îl mângâie): - Ghiţă!...
Ghiţă: - Poate că gândurile mele sunt deşerte, poate că ziua de mâine
are să fie bună, dar o voi pierde temându-mă pentru cea de
poimâine. Şi cât vom sta aici n-am să scap de nenorocirea asta!
Ana: - Atunci să plecăm, Ghiţă.
Ghiţă: - Să plecăm, să plecăm!... Dar întreabă-mă dacă mă pot hotărî
să plec!
Ana: - Atunci să rămânem aici... Doar tu ştii cum are să fie mai bine...
Ghiţă: - Poate că ştiu, Ana, dar nu pot!... Ar trebui să mă silească
cineva... Mi-e ruşine să-i vorbesc maichii, pentru că ea ne-a zis
să nu venim aici... Mi-e tare ruşine! Iară tu... tu eşti bună, Ana, şi
blândă, dar eşti uşoară la minte şi nu înţelegi nimic...
Ana: - Ce să fac, dacă aşa m-a lăsat D-zeu?!
Ghiţă: - Sunt cu tine ca fără de tine!
Ana: - Aşa e Ghiţă! Eu sunt de vină dacă nu ştiu ce te pune pe
gânduri... Tu le fierbi pe toate în tine şi mie nu-mi spui nimic!...
(Ana pleacă, Ghiţă numără banii. Termină şi stinge lumina. După un
timp se aud câinii lătrând)...
Ghiţă: - Să fie ai dracului de câini!... (Ana apare speriată, cu copiii şi
bătrâna. Se aprind lumânări)...
Ana (şoaptă): - Să-l scol pe Marci?!
Ghiţă (şoaptă): - Lasă! El e, Lică!... mai bine mă duc eu.
Ana: - Ghiţă! Stai!... Înainte de toate trimite pe Marci pe vale!
Ghiţă: - Ce spui?
Ana: - Acum nu mă înţelegi tu, tocmai când eu încep a te înţelege pe
tine?!... Marci! Du-te în crâng, la părintele, şi spune-i că a venit
Lică Sămădăul, cu alţi doi oameni... Ai înţeles? Dar să mergi
mereu în dosul răchitelor, ca să nu te vadă nimeni!... (Marci iese
prin dos)... Acum deschide!... (intră Lică şi Răuţ)...

12
Lică: - Noroc bun!
Bătrâna: - Noroc să dea D-zeu!
Lică: - Minunaţi câini! Ne-am simţit cale de jumătate de ceas.
Ghiţă: - I-am auzit lătrând, dar ştiam că nu pot fi decât oameni dintre
aceia pe care-i aşteptăm în toate zilele...
Lică: - Câinii au pentru oameni un lătrat anume şi trebuie să înţelegi
limba lor ca să te foloseşti de ei...
Răuţ: - Când trebuie să sară la gât, un câine bun nu latră decât o dată!
Lică: - Adă nişte vin şi haide să intrăm; avem o vorbă împreună!
Ghiţă: - Şi mai multe... (intră cu Lică în altă odaie)...
Lică: - Iaca, astea sunt semnele turmelor mele. Eu pun semn la urechea
din dreapta – jos, pentru fiecare turmă altul, cum le vezi pe aceste
bucăţele. Ţi le las aici; când trec porcii, te uiţi la semnele lor, ţii bine
minte pe omul care-i mână şi taci!... Ne-am înţeles?
Ghiţă: - Eu cred că nu!
Lică: - Cum aşa?
Ghiţă: - Apoi vezi, eu sunt singur aici în pustietate, doar cu ai mei.
Puteţi să ne omorâţi şi nimeni n-are să ştie că voi ne-aţi omorât;
puteţi să luaţi ce vă place şi, dacă suntem oameni cu minte, n-
avem să ne plângem nimănui, fiindcă voi sunteţi mulţi şi tari, iară
noi puţini şi slabi...
Lică: - Care va să zică ne-am înţeles!
Ghiţă: - Înţelegere cu de-a sila nu se poate... Eu pot doar zice că fac
pe dorinţa ta şi să fac altminteri...
Lică: - Au trecut mulţi cârciumari pe la Moara cu Noroc şi nu s-a mai
auzit de ei...
Ghiţă: - Lică, nu crede că poţi să mă ţii de frică. Dacă eşti om deştept
caută să te pui la bună înţelegere cu mine!
Lică: - Asta-i cea mai bună înţelegere: ţii minte semnele porcilor şi taci!

13
Ghiţă: - Tu ceri, la urma urmelor, un ajutor de la mine şi ţi l-aş da
bucuros dacă te-aş şti cine eşti şi nu m-aş teme că mâine ai să
ceri mai mult... Şi-apoi, dacă-ţi fac ţie pe plac, am să dau
socoteală la alţii...
Lică: - Asta-i treaba ta!... Adu-mi cheile!
Ghiţă: - Care chei?
Lică: - Toate cheile! De la saltare, de la dulap, de la orice ladă!... Cine
vine cârciumar aici, vine să-şi facă bani; ţi-ai făcut şi tu: am să
împrumut de la tine!... Nu te prad! Iau cu împrumut şi-am să
plătesc cinstit, cu camătă, când îmi vine bine. Înscris nu-ţi las,
fiindcă nu ţi-e de folos; dacă trăiesc şi-mi merg treburile am să te
plătesc cu prisos, iară dacă mor, tot n-ai de unde să-i mai iei.
Ghiţă: - Să-ţi dau bani număraţi!?...
Lică: - Ce să mai pierdem vremea numărând?
Ghiţă (îi aruncă cheile): - Ia cât vrei, dar mai lasă; să nu simtă nevasta
şi soacră-mea...
Lică: - Aşa-i că ne înţelegem?!... Aşa-i că te-ai făcut blând ca un
mieluşel?!... (fulgerător, Ghiţă îl ia de gât)...
Ghiţă: - Nu te mişca dacă nu vrei să fie moarte de om!
Lică: - Ce vrei de la mine?
Ghiţă: - Nimic! Vezi bine că am nevastă şi copii şi că nu-ţi pot face
nimic... Îmi iei banii: să-ţi fie de bine!... Mi-ai stricat viaţa: să-ţi fie
de bine! Dar să nu mă iei în bătaie de joc! Ce-i? Ţi-e ruşine să-ţi
chemi oamenii? Să intre ca să te vadă că ţi-e frică... Săriţi,
oameni buni!... (intră Răuţ cu Săilă)...
Lică (râde): - I-a venit poftă să se ia la harţă cu mine! Ha, ha!... (râd şi
ceilalţi) ... (Printre dinţi, lui Ghiţă)... Mie încă nu mi s-a pus om în
cale fără să nu mi-l fi curăţat din drum!... (tare)... Du-te Răuţ, de
leagă-l pe slugă! Săilă, adă nevasta şi copiii aici!

14
Ghiţă (îi opreşte violent): - Nu amestecaţi nevasta în treburile noastre!
Nu vă atingeţi de familia mea!... Nu te face de ruşine, Lică; fii
tâlhar, dar nu pungaş prost care se dă de gol singur!... Întreabă-
mă unde e sluga mea?... L-aţi văzut când aţi intrat?
Săilă: - Aşa-i, nu l-am văzut!
Ghiţă: - A fugit pe vale în sus şi să ştiţi că nu se-ntoarce decât după ce veţi fi
plecat. L-am trimis la popa din Fundureni să-i spună că sunteţi aici!
Lică: - Pentru asta am să te ţin minte cât voi trăi!
Ghiţă: - Nu umbla cu vrăjmăşie... Lică, tu trebuie să înţelegi că oameni
ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni nepreţuiţi.
Lică: - Am zis eu că vreau să mi te fac slugă?!... Haide să vorbim ca
prietenii; adă nişte vin să ne cinstim ca nişte oameni de bună
înţelegere... (semn către cei doi să stea liniştiţi; Ghiţă iese)
Răuţ: - Dacă ne duce cu minciuna?
Săilă: - Poate tot era mai bine să-l fi lăsat pe ungur la crâşma asta!...
Lică: - Asta e treaba mea!... (intră Ghiţă cu vinul)...
Ghiţă: - Atâta înţeleg şi eu: nu pot sta la Moara cu Noroc fără să fiu la
învoială cu tine... Dar, dacă e să vă fiu de folos, lumea trebuie să
mă creadă om cinstit şi stricat cu voi.
Răuţ: - Aşa e!
Săilă: - Dar noi cum trebuie să te credem?!...
Ghiţă (întinde mâna): - Pe vrăjmaşul pe care nu-l poate birui tot omul
deştept şi-l face tovarăş... (îşi strâng mâinile)... Banii îi laşi?
Lică (îi dă cheile): - Îi las... Adică îi las la mine; ce-i în mână nu-i
minciună! Noroc bun!... (se ridică şi ies)...
Ghiţă: - Să ştii că nu mă ţii legat cu ei!... (intră Ana speriată)...
Ana: - Ghiţă, ce ai tu cu omul ăsta?
Ghiţă: - Ce să am? Nimic!... Am ceea ce am cu toţi drumeţii: vine, stă
de vorbă, mănâncă, bea...

15
Ana: - Şi plăteşte?
Ghiţă: - De obicei plăteşte peste ceea ce se cuvine, aşa cum sunt
oamenii cu dare de mână...
Ana: - Ghiţă! Tu eşti bărbat şi trebuie să ştii ce faci, dar nu vorbi cu
mine ca şi când aş fi un copil! Nu mă lasă inima să nu-ţi spun că
Lică e un om rău şi primejdios; se vede în ochii lui, din rânjetul
lui... Tu fă cum ştii, dar să nu zici apoi că nu ţi-am spus...
- Ana iese, Ghiţă îşi încuie lăzile. Se întunecă -

CAPITOLUL IV

- La Moara cu Noroc se produc schimbări! Apar amenajări şi

obiecte care sugerează îmbogăţirea: alte feţe de masă, pahare
de sticlă, o pendulă, lămpi de gaz, haine noi, etc -
Povestitor (off): - Toamna se ţin târgurile cele bune; toamna are tot
omul ceva de vândut... Şi lui Ghiţă îi merge bine, chiar mai bine
decât peste vară... Cârciumarul se uită mereu la urechile porcilor
din turme, însă Lică venea şi se ducea fără să-l întrebe ceva,
aşa că nu avea decât să ţină minte şi să tacă... Într-una din zile,
Lică îi trimisese şase porci, dintre care patru nu purtau nici unul
din semnele înşirate pe veriga de sârmă. Ghiţă i-a primit ca să
nu se strice cu Sămădăul, dar tot nu i-a spus Anei. Se ferea de
dânsa, iară ea îşi dădea silinţa să nu-l supere. Se apropia sfântul
Dimitrie şi drumul era din ce în ce mai umblat. Într-una din
duminici, când poposiseră cinci care la Moara cu Noroc, sosi şi
lică, dimpreună cu Buză Ruptă, Săilă şi cu Răuţ, omul de care
arareori se despărţea...
Răuţ: - Marci, dă-ne ceva de băut, că ni s-au uscat gâtlejurile.

16
Săilă: - Adapă şi caii, bozgore!
Lică: - Ziua bună la toată lumea!
Bătrâna: - Bună să dea D-zeu!
Lică (semn lui Ghiţă să se apropie): - Când vine jidovul?
Ghiţă: - Care jidov?
Lică: - Arendaşul tău! Să-i dai chiria...
Ghiţă: - Gândeam să mă duc eu la dânsul, săptămâna care vine...
Lică: - Nu te duce. Lasă-l că vine el încoace; am o vorbă cu dânsul.
Ghiţă: - Bine... Să te vestesc când are să vie?
Lică: - Nu-i nevoie; aflu eu!... (îşi lasă biciul şi pălăria)... Acuma adă
ceva de mâncare! Dincolo!... (trece în odaie)...
- toată lumea mănâncă şi bea -
Povestitor: - Lică nu mânca niciodată în cârciumă, nici afară sub
cerdac, ci doar în odaia de alături, în care era o masă măricică şi
două paturi pentru drumeţii mai aleşi. Ferestrele erau spre drum
încât, şezând la masă, putea să vadă cu o privire şi cârciuma, şi
drumul şi locul de dinaintea cârciumei.
- intră lăutarii -
Lăutar: - O venit şi domnul Lică?
Marci: - O venit, baragladină!
Lăutar: - Doamne, pupaţi-aş tălpile! Haideţi, mă, băgaţi grupa mare!
Răuţ: - Cum simt ăştia când e rost de chef, ca muştele!...
- se cântă Căpitane de Judeţ; Lică vine şi le dă bani -
Lică: - Arde-i , mă, una, că am poftă să joc!... (dansează cu Buză
Ruptă)...
Buză: - Jocul fără muiere nu are nici un rost!
Lică (către Ana): - Haide să te joc o dată, să zici că ai fost jucată! Hai!
Ana: - Dar dacă n-am poftă să joc?
Lică: - Vine pofta...

17
Buză: - Mâncând!... Hă, hă!...
Ana: - Ei! Nu vreau!
Ghiţă: - Săracul de mine! Năzuroasă mi s-a mai făcut nevasta!
Bătrâna: - Joacă, mamă!
Ghiţă: - Joacă muiere; parcă are să-ţi ia ceva din frumuseţe!?...
Buză: - Nu-i slănină, să se gate!... (cei doi dansează)...
Lică: - Să-ţi fie de bine! Dau mărturie că te ţii mai bine decât mine... (o
ia în braţe, o sărută, o învârte şi o pune jos)... Ce cârciuma
dracului mai e şi asta?!... Ghiţă, de ce nu ţii o slujnică? Ai face
bani mai mulţi... (oamenii încep să plece)...
Bătrâna: - De, ce să-i faci, aşa e omul! Oricât de bun ar fi, tot are câte
un păcat... (afară fulgeră, tună)
Lică: - Pe cum se vede se schimbă vremea... Am să rămân aici peste
noapte; am bani la mine şi locurile sunt rele, mai ales acum
toamna... (intră în odaie)...
Săilă: - Lică, eu cu Buză Ruptă o apucăm spre Ineu... (ies)...
Răuţ (lăutarilor): - Haideţi cu mine, la Fundureni, să-mi ţineţi de urât pe
drum... (ies; Ana şi Ghiţă strâng vasele. Marci încuie uşile)...
Ghiţă (încet): - Pentru ce a rămas aici?... Pentru ce a spus în gura
mare că are bani la sine?... Pentru ce a vorbit?...
Ana: - Pentru ce, pentru ce?... Va fi zis aşa, din întâmplare... Hai la
culcare!...
- se culcă, se face întuneric; afară plouă torenţial, cu fulgere şi tunete;
după un timp se aud câinii lătrând. În lumina fulgerului se văd umbrele
unui bărbat şi a unei femei; bătăi în uşă -
Marci: - Cine-i?
Voce: - Oameni buni!... (Marci descuie, umbrele intră la Lică)...
Ana: - Ce-i Ghiţă?
Ghiţă: - Nimic! Răuţ se întoarce... Va fi uitat să-i spuie ceva lui Lică...

18
Ana: - Nu era glasul lui Răuţ... Du-te şi vezi! Ce fel de oameni sunt
aceştia care umblă-n vreme de noapte?!
Ghiţă - Fii pe pace, dacă n-ar fi oameni cunoscuţi nu i-ar fi lăsat Marci
să treacă!
Ana: - Marci?!?... Mie nu-mi place Marci de loc!
Ghiţă: - Ei, apoi, tu bănuieşti pe toată lumea! Linişteşte-te!... (Ana se
culcă, iar el, pe marginea patului îşi ia tâmplele în palme) – (off):
„ Ce lesne se împacă omul cu păcatele sale!... Ei, ce să-mi fac?!
Aşa m-a lăsat D-zeu... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai
tare decât voinţa mea?... Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că
are cocoaşă în spinare; nimeni mai mult decât dânsul ar dori să
n-o aibă!” – (adoarme şi el; după un timp iar latră câinii şi cele
două umbre sosite mai devreme pleacă. Ana se trezeşte
speriată; Ghiţă merge la fereastră)... Fii pe pace, se duc!
Ana: - Bine, Ghiţă! Să dormim.
Ghiţă: - Să dormim... (se culcă)
Povestitor (off): - Fiindcă avea un păcat pe care nu-l putea stăpâni,
Ghiţă nici nu-şi mai da silinţa să-l stăpânească, iar de când luase
această hotărâre, Ana se înstrăinase de dânsul...
- se aud iar câini; Ana merge speriată la fereastră şi îl zăreşte pe Lică
întorcându-se -
Ana: - Doamne! Ce-a căzut pe capul meu!?... (se culcă)...
- se face dimineaţă; plouă. Cei ai casei şi Lică se trezesc -
Ana (lui Ghiţă): - Am o vorbă cu tine, când ai vreme...
Ghiţă: - Spune-mi acum.
Ana: - Nu acum, când vom putea vorbi în tihnă...
Lică (plecând): - Noroc bun! Şi nu uita să-ţi iei o slujnică...
Ghiţă: - Marci, vezi că pleacă şi carele! Fă socoteala... (intră în odaie)
- după plecarea tuturor intră Pintea cu jandarmii -

19
Pintea (bătrânei): - Sărut-mâna! Sărut-mâna, Ană!... (intră Ghiţă)...
Servus, Ghiţă!... (se privesc ciudat, în tăcere, în timp ce fiecare
îşi caută de treabă)... Ce fel de oameni, aşa mai însemnaţi, au
trecut ieri pe aici?
Ghiţă: - Nu mai ţiu minte...
Pintea (furios): - Trebuie să aflu, Ghiţă!
Ghiţă: - Dacă voi aţi sta mereu aici, atunci aş putea vorbi, dar voi veniţi
numai din când în când, aşa că nu-mi cereţi să-mi bag capul în
primejdie sau să vă spun minciuni.
Pintea: - Lui Lică îi spui tot şi mie nu-mi spui nimic! Doar el ştie tot ce
poate să-i fie de folos...
Ghiţă: - Va fi ştiind, dar nu de la mine!
Pintea: - Atunci poate ai vreo slugă sau vreo rudă care-i spune...
Ghiţă: - Asta nu-mi vine a crede!... (le face semn celorlalţi să iasă)...
Cunoşti tu pe Lică?!
Pintea: - Îl cunosc bine...
Ghiţă: - Bine?!?
Pintea: - Am fost închişi împreună.
Ghiţă: - Tu ai fost închis?!
Pintea: - Da! Am furat nişte cai, Lică şi eu... Ne-au dat de urmă, au
împuşcat pe Lică la picior, că altfel nu ne dădeam prinşi... Ce
credeai, aş fi ceea ce sunt, dacă n-aş fi dovedit că ştiu toate
potecile şi apucăturile tovarăşilor mei de mai ’nainte?... Ce vrei
să-ţi spun despre Lică?
Ghiţă: - Are slăbiciune la muieri?
Pintea: - Pentru muieri? Pentru nimic!... Ba! Are o singură slăbiciune:
să facă, să se laude şi să râză de noi! Ghiţă, mă spânzur dacă
împlinesc 40 de ani fără să-i arăt că sunt mai tare decât dânsul!
Mi-a făcut una pe care n-am s-o uit toată viaţa!

20
Lică: - Mi-a zis să-i aduc o slujnică la cârciumă, să-i pun adică om de
pândă în casa mea!
Pintea: - Adă-i una! Lasă-mă să ţi-o aleg eu...
Ghiţă: - Dacă socoteşti tu aşa...
Pintea: - Dar acu’ să nu mai pierdem vremea: cine a fost ieri pe aici?!
Ori vorbeşti cu mine pe faţă, ori mă laşi dracului!
Ghiţă: - Pintea, nu mă întreba, că nu pot să-ţi răspund. Ţi-aş spune, dar
dacă-ţi spun ţie, spun la toată lumea, că tu eşti dator să le spui altora.
Pintea: - Astă noapte l-au călcat doi inşi pe jidov, l-au bătut de nu se
mai poate pune pe picioare şi i-au luat toţi banii!
Ghiţă: - Pe care jidov?!?... Pe arendaş?
Pintea: - Da, pe arendaşul tău!
Ghiţă: - Nu putea să fie Lică, pe el îl cunoaşte arendaşul!
Pintea: - Aveau feţele acoperite.
Ghiţă: - Tot nu se poate; Lică a dormit astă noapte aici, în casa mea, şi
n-a plecat decât adineaori!
Pintea: - Când a venit?
Ghiţă: - Ieri pe la amiază... S-ar putea ca el doar să fi pus treaba la cale...
Pintea: - Ghiţă! Un lucru să ţii minte de la mine: Lică nu se bizuie
niciodată pe alţii!... pune caii şi ia-l pe Marci, ca să veniţi cu mine...
(jandarmilor)... Voi rămâneţi aici! Afară!... (jandarmii ies)...
Ghiţă: - Ană, eu plec cu Marci la Ineu!
Ana (vine): - Aşa, pe ploaia asta?!
Ghiţă: - Trebuie să merg cu Pintea... Ai de grijă!... (ies)...
Ana: - Maică!... Cum ţi se par lucrurile aici... la cârciumă?
Bătrâna: - Merg bine.
Ana: - Nu-l vezi tu pe Ghiţă că e mereu pe gânduri?... Nu vezi tu că de
câtva timp parcă nici nu suntem nevastă şi bărbat?
Bătrâna: - Aşa sunt vremurile, fata mea!... Ghiţă e om harnic,

21
 strângător... se gândeşte mereu cum să adune ceva pentru casa
lui... Are şi el, ca tot omul, o slăbiciune: sporul. E bună
slăbiciunea asta şi nu trebuie să te mâhneşti... Rabdă, că de
folosul tău rabzi şi nici nu ai prea multe de răbdat!
Ana: - Dar dacă el ar începe să caute câştig nelegiuit?!
Bătrâna: - Eu nu ştiu, fata mea, şi nici nu caut să-mi dau seama.
- intră văduva cu copilul şi-o servitoare -
Servitoarea: - Plouă ca din ciur!
Văduva: - Ne putem adăposti?
Ana: - Poftiţi, intraţi aici!... Să vă uscaţi puţin... Cu ce vă putem servi?
Văduva: - N-ai un loc mai retras?... (Ana o duce în odaie)...
Bătrâna: - Frumoasă e, bat-o s-o bată!... (tunete)...
Văduva (iese): - Vai de mine! Închideţi ferestrele, că ne trăzneşte pe
toţi aici în cârciumă!
Bătrâna: - Nu vă temeţi, domnişoară: D-zeu nu-l loveşte decât pe
acela pe care vrea să-l pedepsească...
Văduva: - Da, D-zeu, drăguţu’!... Totdeauna D-zeu şi numai El!
Ana: - Poftiţi ceva?
Văduva: - Să stea ploaia, ca să pot pleca mai departe!... (iese)...
Ana (servitoarei): - E foarte tristă...
Servitoarea: - Da, e tristă.
Bătrâna: - Unde vă duceţi pe vremea asta?
Servitoarea: - Nu ştiu... La Ineu, pare-mi-se. N-am mai umblat pe aici.
Pe-aici sunt pădurile cu turme de porci?
Ana: - Da. Are turme?
Servitoarea: - Aşa se zice...
Bătrâna: - După cine poartă doliu?
Servitoarea: - După bărbatu-său. S-a împuşcat acu’ trei săptămâni...
Ana: - S-a împuşcat?... Pentru ce?

22
Servitoarea: - Nu ştiu! Asta nu e o moarte firească şi trebuie să fie o
taină la mijloc.
Bătrâna: - Sărmana femeie!
Văduva: - Un ceai fierbinte, cu miere, se poate?!... (Ana şi bătrâna ies)
Vizitiul (intră, ud): - Le dau dracului toate, şi cai şi trăsură, şi stăpână!
Îmi vine s-o las aici, în pustietate şi să mă duc...
Servitoarea: - Taci, mă’, că te aude!... (îi face cu ochiul)... Fii cuminte!
(aparte)... Nu ştii tu că de câte ori venim pe la Ineu ne întoarcem
încărcaţi ca stupul?
Vizitiul: - Dacă i-ar da D-zeu Sămădăului un gând bun... (intră bătrâna
cu ceaiul; iese)... La ce te gândeşti?
Servitoarea: - La ce te gândeşti şi tu... Dar ce ne pasă nouă?! Ne
întoarcem cu bani, cu bani mulţi!
Vizitiul: - Eu tot aş vrea să ştiu de unde ia stăpâna banii; nu cred să
aibă atâtea turme...
Servitoarea: - De când cu moartea stăpânului parcă bănuiesc un lucru: de
câte ori ne întoarcem de la Ineu, ea pleacă peste câteva zile în Ţara
Nemţească şi vine cu bani şi cu haine noi... Apoi lanţul de aur pentru
care era să-l închiză pe stăpânul nostru, dacă nu se împuşca...
Vizitiul: - Tu crezi că Sămădăul fură şi ea vinde?!?...
Văduva (intră): - Puneţi caii!
Servitoarea: - Doamnă, plouă ca la sfârşitul lumii!
Văduva: - Ploaia a mai slăbit; nu vreau să mă apuce noaptea pe drum!
Vizitiul: - Stăpână, drumul e rău; omorâm caii!
Ana: - De ce nu rămâneţi aici peste noapte!
Bătrâna: - Avem şi doi jandarmi de pază... Băieţi, haideţi înăuntru!
Văduva: - Cât să vă plătesc ca să veniţi cu mine la Ineu?!
Jandarm: - Nu putem, domnişoară; trebuie să stăm aici până la altă
poruncă!... (iese)...

23
Văduva: - Să mergem! Ştiţi că nu cer nimic degeaba de la voi!... (pune
pe masă o bancnotă)... Socoteala!
Ana (privind banii): - Nu s-ar putea să-mi daţi alta? La asta lipseşte un colţ şi eu
nu mă prea pricep la bani... Mă tem să nu mă mustre bărbatu-meu...
Văduva (scoate o pungă cu bani): - Uite alta, nou-nouţă, doamnă
cârciumăreasă!... Haideţi... (ies)...
Ana: - Dă, Doamne, să se mai însenineze!...
- schimbare de decor -
Povestitor: - Plecând cu Pintea la Ineu, Ghiţă avu pe drum destul timp
să se gândească la strâmtorile sale. Nu se îndoia că oamenii cu
feţele acoperite care îl călcaseră pe arendaş, erau Buză Ruptă şi
Săilă, însă ei petrecuseră şi plecaseră de-a dreptul de la
cârciuma lui şi asta putea să dea loc la bănuieli... Şi mai mult se
temea să nu se dovedească ceva asupra lui Lică... Înaintea
Judecătorului, faţă-n faţă cu crucea, el nu putea tăgădui c-a avut
daraveri cu Lică şi trebuia să spună toate cele petrecute, şi din
două una: ori Lică ajungea să fie dovedit şi pus la pedeapsă, şi
atunci nici el, Ghiţă, nu putea să scape cu obrazul curat; ori Lică
scăpa şi atunci Ghiţă trebuia să se teamă de răzbunarea lui... Nu
se simţea cu desăvârşire nevinovat şi se temea ca nu cumva să
se deie pe faţă şi vina lui. La Ineu traseră la cazarma de jandarmi.

CAPITOLUL V
Curtea cazarmei

Ghiţă: - Aş vrea să-ţi grăiesc o vorbă!

Pintea: - Atât ar mai trebui, să ne vază cineva vorbind în taină!
Aşteptaţi aici, vă chem eu la comisar... Lasă-te pe mine!...
(intră)...
Ghiţă (lui Marci): - Bagă de seamă ce zici!
Marci: - Ce să zic?! Eu nu ştie nimic, Gyuri bacs! Nem tudom!

24
Pintea: - Haide, Marci, tu intri primul!
Marci: - De ce eu?! Eu nu ştie! Nem tudom! Nem tudom!
- interior comisariat -
Comisar: - Apropie-te! Stai jos!
Marci: - Nu stai jos! Eu nu ştie nimic! Nem tudom! Nem tudom!
Comisar: - Cum te cheamă?
Marci: - Marci... Eu nu...
Comisar: - Morţii mă-tii! Stai jos!
Marci: - Stai jos! Stai jos! Să nu bate la mine! Marci spune tot! Bisztos!
Comisar: - Numele?
Marci: - Olah.
Comisar: - Prenumele?
Marci: - Marton.
Comisar: - Zi după mine: jur să spun adevărul şi numai adevărul...
Marci: - Adevăr! Numai adevăr, jur!
Comisar: - Spune ce ştii!
Marci: - Eu nu ştie nimic! Eu la grajd, la cârciumă; me culcă devreme...
Eu nu...
Comisar: - Ce ştii despre Lică Sămădăul? Trece pe la cârciumă?
Marci: - Mai trece...
Comisar: - Şi ce face când „mai trece”?... Povesteşte-mi...
Marci: - O dată, Lică Sămădou venit cu două tovarăşi la Moara cu
Noroc şi sculat pe mine cu picior în... bocsanat!... Gyuri bacs
trimes la mine la Fundureni, la popo, dar eu nu plecat. Marci
ascuns în crâng şi uitat la curciumă, când plec Lica...
Comisar: - Bine! Altceva?
Marci: - O dată, când Marci se dus pe vale cu vaci la iarbă, întâlnit la
Lica şi Răuţ... şi ei luat pe Marci între bote şi spus că fărâmă
ciont la mine, dacă eu mai stai la pândă când vine ei... De atunci,

25
 Marci fereşte la Lica...
Comisar: - Bravo, Marci, bravo!... Şi când trece pe la Moara cu
Noroc, stăpânul tău îi dă ceva lui Lică?
Marci: - Îi dă; bisztoş că-i dă!
Comisar: - Aşa!... Ce-i dă?
Marci: - Îi dă de muncare, de beut...
Comisar: - Aşa!... Şi Lică îi dă ceva stăpânului tău?
Marci: - Îi dă,îi dă!
Comisar: - Aşa!... Ce-i dă?
Marci: - Ziua bună, seara bună...
Comisar (nervos): - Marci!
Marci: - Nu bate la mine! Spune tot, spune tot!... Lica dat porci; multe
porci!... Multe ori!.. Gyuri bacs are un... veriga de sârmă cu
semnele de porci de la Lica... Ca se spune ce turme au trecut pe
la curciumă, pe drum...
Comisar: - Aşa!... Şi ieri, Marci, ce-a fost ieri?
Marci: - Ieri, Lica venit cu Răuţ, Buze Rupte şi cu Saila şi muncat şi
beut şi dansat...
Comisar: - Ce-au vorbit?
Marci: - Vorbit de zsido arendaş... în taina... Apoi Buze Rupte es Saila
spus că plecat la Ineu şi Răuţ luat la valea, la pădure...
Comisar: - Şi Lică?
Marci: - Lică rămas la curciumă, dormit...
Comisar: - Atât?
Marci: - La noapte, mişcat câinii şi Marci ieşit afară; văzut un om şi o
muiere şi întrebat: „Cine-i?”... Răuţ răspuns atunci: „Oameni
bune!” şi dat drumul la ei... La zorile mişcat câinii şi Marci ieşit
afară, văzut Răuţ care se ducea cu muiere... Apoi dormit la loc
până dimineaţa.

26
Comisar: - Bine, Marci, aşteaptă afară!... (Marci iese)...
Pintea: - Mie nu-mi vine să le cred pe toate câte le-a mărturisit... Lică
nu se bizuie pe nimeni, nu se dă de gol... Nu face afaceri cu
oameni precum cârciumarul de la Moara cu Noroc, că-l ştie toată
lumea om cinstit...
Comisar: - Şi dacă totuşi te înşeli, Pinteo?!
Pintea: - Nu-i vorbă, trebuie să fie la mijloc ceva...
Comisar: - Lasă-l pe mâna mea, că scot eu adevărul de la el!
Cheamă-l!
Pintea (iese; lui Ghiţă): - Bagă de seamă, aşa cum stau lucrurile, nu
vei putea să te întorci acasă decât pe chezăşie. Trebuie să
garanteze cineva pentru tine.
Ghiţă: - Tocmai tu să-mi faci mie asta?
Pintea: - Vezi că n-am încotro!... Hai! ... (intră)...
Comisar: - Ia loc! Numele?
Ghiţă: - Hora.
Comisar: - Prenumele?
Ghiţă: - Ghiţă... Gheorghe.
Comisar: - Spune după mine: jur să spun adevărul...
Ghiţă: - ...şi numai adevărul! Aşa să-mi ajute D-zeu!
Comisar: - Atunci spune-l!
Ghiţă: - Ieri, duminică, pe la amiază au venit mulţi drumeţi la Moara cu
Noroc, printre care şi Lică Sămădăul cu Răuţ, Săilă şi Buză
Ruptă. Au mâncat, au băut, au jucat...
Comisar: - Asta ştim!... Dumneata eşti prieten cu Lică Sămădăul?
Ghiţă: - Tocmai prieten n-aş putea zice... Trece des pe la cârciumă şi
e un om cu care n-aş vrea să mă stric.
Comisar: - Aşa! Nu ai voi să te strici... Dar ce folos ai dumneata dacă
nu te strici cu el?

27
Ghiţă: - Foloase nu prea am... Dară s-ar putea să am pagube dacă m-
aş strica... Lică bea şi mănâncă, el şi oamenii lui, iară eu m-am
pus cârciumar pentru asemenea oameni, la marginea drumului.
Comisar: - Se înţelege... Plăteşte bine?
Ghiţă: - ...Da... Dacă nu are bani îmi dă porci.
Comisar: - Aşa!... Şi de unde ştii dacă porcii pe care ţi-i dă nu sunt
furaţi?
Ghiţă: - Am toate semnele turmelor lui Lică. El mi le-a dat.
Comisar: - Aşa!... Ţi-a dat semnele... Şi nu s-a întâmplat niciodată să-ţi
dea porci care nu purtau vreunul din acele semne?...
Ghiţă: - ... Ba da!...
Comisar: - Aşa!... Ştii d-ta că numai hoţ cu hoţ se însoţeşte şi că legea
îl pedepseşte şi pe acela care primeşte lucruri de furat?
Ghiţă (nervos, se ridică): - Domnule comisar, nu te încrunta la mine, că
n-ai pentru ce! ... Aşa este, am primit semnele ca să-i pot spune
dacă trec porci furaţi din turmele lui!... Aşa este, când mi-a dat
porci, pe care puteam să-i bănuiesc furaţi, n-am venit aici să vă
spun d-voastră!... Dar să nu-mi arunci mie vorba asta! Eu ar
trebui să v-o arunc domniilor voastre! Dacă nu ştiţi să curăţiţi
drumurile de oameni răi, atunci rămâneţi cel puţin drepţi şi nu-i
năpăstuiţi pe aceia pe care tot voi îi lăsaţi în strâmtoare!...
(Pintea îi face semn să stea)...
Comisar: - Aşa!... Nu te-ai întovărăşit cu Lică decât la strâmtoare...
Mie puţin îmi pasă de ce; destul că trebuie să te pun în rând cu
el... A stat Lică toată noaptea singur?
Ghiţă: - Nu. Puţin după înserare au venit la el un om cu o muiere.
Comisar: - Nu cumva era mai spre miezul nopţii?
Ghiţă: - Tocmai mă culcasem.
Comisar: - Eu nu ştiu când ai d-ta obiceiul să te culci! Cine era omul

28
 acela? Nu cumva era tot Răuţ, care plecase de cu seară?
Ghiţă: - ...Nu.
Comisar: - Au stat, omul cu muierea, până dimineaţă?
Ghiţă: - Nu. Au plecat peste puţin.
Comisar: - Aşa!... Nu cumva în zori de zi?
Ghiţă: - Tocmai aţipisem.
Comisar: - Aşa!... Care va să zică, omul care a venit cu femeia nu era
Răuţ!?... (Pintea îi face un semn lui Ghiţă)...
Ghiţă: - Nu pot să jur... poate n-am auzit şi n-am văzut bine. Poate era
Răuţ. Aţipisem, nu pot să-mi dau seama cât au stat...
Comisar: - D-ta ai vorbit cu Lică şi cu ceilalţi despre arendaş?
Ghiţă: - Da! Numai cu Lică. M-a întrebat când vine după bani, că are o
vorbă cu dânsul...
Comisar: - Numai atât?
Ghiţă: - Numai!
Comisar: - A mai auzit cineva?
Ghiţă: - Nu cred... Mă luase la o parte.
Comisar: - Aşa!... Ce nevoie aveaţi să vorbiţi în taină?... Nu cumva
Sămădăul a vorbit aşa ca să nu bănuieşti mai târziu că el l-a
jefuit pe arendaş? N-aţi vorbit şi altceva?!
Ghiţă: - Nu pot să dovedesc că atâta am vorbit cu el, dar pot să jur pe
pâine şi pe sare, pe cruce şi pe sfânta evanghelie ca Lică a stat
toată noaptea la cârciumă!
Comisar: - Descurcăm noi şi asta, ca să vezi că ştim să curăţim
drumurile de oameni răi!... Nu te poţi întoarce acasă decât pe
chezăşie. Ai pe cineva care să se pună chezaş pentru d-ta?... Ai
o oră de timp!... (ies)...
Povestitor: - Cel dintâi la care se duse Ghiţă a fost cumnatu-său,
fratele Anei, dar acesta se cam codi. Apoi a mers la un văr de-al

29
 său, popă, să-l roage. Popa a primit bucuros să garanteze
pentru el, spunându-i să nu se teamă de nimic dacă se simte
nevinovat. Ghiţă duse hârtia comisarului şi pe la patru ceasuri
după amiază puse caii la căruţă...
Uţa: - A zis Pintea să-l aştepţi; să ne iei şi pe noi. Eu sunt Uţa şi voi fi...
ştii d-ta!
Ghiţă: - Bine!
Pintea (vine): - Iacă, ţi-am adus şi slujnică. Haideţi că ne prinde seara!
Ghiţă: - Vii şi tu?
Pintea: - Să nu te miri! Am poruncă să-ţi caut casa, ca să văd dacă nu
voi găsi ceva ascuns în casa ta. Ştiu că n-am să găsesc nimic,
dar trebuie să mă supun la poruncă.
Ghiţă: - N-au fost destule cele de până acum?! Pinteo, tu mă crezi ori
nu mă crezi vinovat?!?
Pintea: - Nu mă întreba, că nu pot să-ţi răspund!
Ghiţă: - Aceste sunt cuvinte pe care ţi le-am zis eu ţie astă dimineaţă!
Vrei să mi le aduci aminte?!... Ruşine să-ţi fie, dacă n-ai avut
destulă vreme să mă cunoşti!
Pintea: - Noi bănuim pe toată lumea; asta ne e meseria!
Ghiţă: - Să-ţi fie de bine! Puţin îmi pasă cum mă crezi, eu tot eu
rămân!...
- schimbare decor -

30
 CAPITOLUL VI

Povestitor (off): - Se suiră câteşipatru în căruţă şi Ghiţă începu să

mâne caii iute, căci drumul i se părea prea lung. Simţea că Ana îl
aşteaptă cu nelinişte şi i se părea o veşnicie până va putea să o
vadă. Şi se gândea ce vorbe să-i grăiască...
Ghiţă (off): - „Ana!... Ano! Nu te mai nedumeri, nu te întreba la ce mă
gândesc când mă vezi tăcut, căci toate le fac numai din dragoste
către tine, care ai luminat zilele mele; nu-ţi face gânduri rele, că
nu vreau să împarţi necazurile vieţii cu mine, ci să le port eu
însumi... Ano! Sunt om bănuit, om lăsat pe chezăşie, poate am
să cad la închisoare, dar tu nu te mâhni când vei vedea că
jandarmii se pun să ne caute în casă, ci-ţi pune toată credinţa în
mine, căci toate vor trece în câteva zile şi, câtă vreme dragostea
către tine îmi va lumina calea, ferită vei fi de orice supărare. Uite,
în trei zile plecăm de la Moară şi vom trăi mai departe cum am
trăit odinioară. Acum, când simt că pentru tine e mai bine aşa, nu
mai stau la îndoială, ci plec cu părere de bine”...
Povestitor (off): - Se apropiau de moara cu noroc; îi mai despărţea un
deal... (semnal sonor violent)...
Pintea (off): - „Ce-i asta?! Mână caii mai repede, Ghiţă! Ceva nu e
bine!”... (se aud caii la galop, apoi căruţa se opreşte. Drumeţii
intră în scenă)
- dâmb care acoperă cadavrul şi, parţial, căruţa sfărâmată -
Marci: - O trăsură sfărâmată!
Pintea: - O trăsură boierească, fără cai...
Uţa: - Un copil în iarbă!... Acolo!...
Ghiţă: - E mort, lovit cu patul puştii în ceafă!... Are faţa plină de sânge
închegat!

31
Marci: - Şi pe capra trăsurii e sânge, deşi a mai spălat ploaia de pe el!
Pintea: - Ce-a fost aici?!?
- Uţa îngenunchează; replicile celorlalţi se vor suprapune cu
rugăciunile ei -
Uţa: - Sfinte Îngere, păzitorul meu, acoperă-mă cu aripile bunătăţii tale
şi izgoneşte de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului, şi
roagă pe Dumnezeu pentru mine păcătoasa! Nădejdea mea este
Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul
Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie!...
Ghiţă: - Îţi vine să juri că slugile şi-au omorât stăpânul...
Pintea: - Pe cât se vede de pe urme, au plecat la vale!... Apoi au legat
câlţi la copitele cailor şi s-au întors în pădure... Nu cumva eşti
gata să juri că nici asta n-a făcut-o Lică?!
Ghiţă: - Pinteo! Ţi-ai ieşit din fire?!
Pintea: - Nu, dar mare minune să nu-mi ies!... Să nu pierdem vremea;
Uţa rămâne aici, iară noi plecăm să căutăm urma în pădure. La
drum drept; hoţul cu minte nu umblă pe coaste, unde calul
lunecă şi lasă urme... Haideţi!
Ghiţă: - Eu nu mă duc! Am plecat dimineaţa fără de veste de acasă...
Pintea: - Ghiţă!
Ghiţă: - Aş vrea să văd cine mă opreşte să mă duc la nevastă şi la
copii!?
Pintea: - Am poruncă să-ţi caut casa şi nu poţi intra în ea decât
deodată cu mine!
Ghiţă: - Pinteo, dă-te în lături! Nu mă băga în păcate!... Văd un copil
omorât în drum la câteva împuşcături de la casa mea şi tu crezi
că mai am inimă să îmi las copiii, încă un ceas măcar, singuri în
pustietatea asta?! Dă-te la o parte!
Uţa: - Merg cu tine!... (cei doi ies, se aude căruţa plecând)...

32
Pintea: - Marci, rămâi aici la trăsură; eu mă duc să caut în pădure. Am
să dovedesc că Lică l-a omorât, chiar şi dacă n-ar fi adevărat!
- schimbare de decor -
Povestitor: - Pintea nu se făcuse degeaba jandarm: de câte ori era să
se pună pe urma răufăcătorilor îşi schimba firea şi îl cuprindea un
neastâmpăr, ca şi copoiul când simte mirosul vânatului. Norii se
mai răriseră şi luna plină, ieşind pe ici pe colo, îi îngăduia să vadă
la depărtare de vreo sută de paşi împrejurul său... La Moara cu
Noroc, Ana auzise căruţa lui Ghiţă venind la vale, dar când îl văzu
cu o femeie uită tot neastâmpărul cu care îl aşteptase şi nu mai
simţi decât o pornire pătimaşă să meargă la femeia aceea
necunoscută şi să-i tragă cu ghearele pielea de pe obraji...
- în faţa cârciumii -
Uţa: - Eu sunt Uţa!... (intră)...
Ghiţă: - Ce-i?
Ana: - Ce să fie?! Nimic!
Ghiţă: - Cine a trecut astăzi pe aici?
Ana: - Oameni, fel de fel...
Ghiţă: - Ano!... Nu vorbi aşa cu mine, tocmai acum nu vorbi aşa! Astă
noapte l-au călcat hoţii pe arendaşul nostru, l-au bătut de
moarte şi-au luat de la el bani, aur şi argintărie. Am fost luat şi eu
la bănuială şi m-am întors acasă doar pe chezăşie!... Pe drum,
de la Ineu, am găsit o trăsură boierească şi, lângă ea, un copil
ucis!... Cine a mai fost în trăsura aceea?!... Spune-mi ca să-l
vestesc pe Pintea!
Ana: - O femeie a fost, o văduvă tânără! Mai ştiu eu cine? Vor fi dus-o
cu dânşii, căci era tânără şi frumoasă, iară voi, bărbaţii, nu vă
gândiţi decât la de-alde astea!
Ghiţă: - Ce-i Ano? Ce ai tu?

33
Ana: - Lasă-mă!... (iese; Ghiţă iese după ea)...
- schimbare decor; o pădure -
Povestitor: - Aflând urma unui cal, Pintea armă puşca şi intră şi mai
adânc în pădure. Era spre miezul nopţii când găsi trupul
înţepenit al unei femei îmbrăcate în negru. Nu era înjunghiată,
nu sugrumată, nu împuşcată; se sufocase cu cârpa pe care i-o
legase cineva peste faţă, ca să-i astupe gura. Încercând s-o
ridice, Pintea se împiedică de ceva... Ceva cu care ucigaşii îi
legaseră mâinile moartei la spate...
Pintea: - L-am prins! Te-am prins în cele din urmă! Te-am prins, Lică, şi te
ţin strâns!... Biciul tău!... Codorişte de os împodobită cu verigi de
argint şi cu ghinturi de aur... Biciul tău, Lică! Toată lumea l-a văzut la
tine... (strigă)... Marci!!! Marci, vino aici să mă ajuţi!... Marci!...
- schimbare decor -
Povestitor: - Dar Marci nu era omul pe care să-l poţi pune strajă, peste
noapte, lângă un mort... Vedea oameni cu feţele acoperite
ivindu-se la marginea pădurii... Copilul mort parcă începea să se
mişte... În cele din urmă, plecă spre Moara cu Noroc, iuţind
pasul; apoi începu să alerge. Vedea, în urma lui, cum copilul se
ridică, se lungeşte, îşi întinde braţele ca să-l apuce şi porneşte
cu paşi mari către el...
- Moara cu Noroc - exterior -
Ana (intră): - Lasă-mă!
Ghiţă (intră): - Nu te las! Trebuie să ştiu ce ai! Ţi-a dat cineva ceva?!
Te-a vrăjit? Ce-i?
Ana: - Ce caută muierea asta aici, Ghiţă, ce caută?!?... Ce vrei să faci
tu din casa mea?!
Ghiţă (prăbuşit): - E oare cu putinţă?!? Mi se opreşte mintea-n loc!... E
vorba de oameni morţi, omorâţi în drum şi tu nu ai alt necaz pe
lumea asta decât acela că eu am adus o slujnică la cârciumă?!?

34
Ana: - Ce-mi pasă mie de alţii? E mai rău să trăieşti cum trăiesc eu
decât să fii ucis în drum!... Tu mă omori pe mine, Ghiţă; mă seci
de viaţă, îmi scoţi viaţa din mine, răsuflare cu răsuflare... Mă laşi
să mă omor eu din mine!
Ghiţă: - Lasă-mă dracului, că destule am eu pe capul meu!
Ana: - Dacă le ai, tu ţi le faci singur!... Prea mă crezi tu pe mine
proastă!... Zici că l-au furat pe arendaş? Crezi tu că eu nu v-am
văzut ieri vorbind de dânsul?... Crezi tu că eu nu l-am văzut pe
Lică întorcându-se în zori de la Ineu?
Ghiţă: - Ce vrei să zici?
Ana: - Ştii tu prea bine!
Ghiţă: - Tu zici că eu m-am înţeles cu Lică ca să-l calce pe arendaşul?
Ana: - Da!
Ghiţă: - Tu zici că astă noapte eu l-am văzut plecând, iară tu l-ai văzut
întorcându-se?
Ana: - Da!
Ghiţă. – Mi-e scârbă că am o nevastă care poate să mai trăiască cu un
om precum mă socoteşti tu pe mine!... (Ana iese; apare Marci)...
Marci: - Katona! Katona! Gyorson! Csendor!
Jandarm. – Ce-i? Ce s-a întâmplat?
Marci. – Merge repede la pădure , peste deal! Pintea găsit un mort! Alt
mort! Femeie mort!... (jandarmii pleacă)... Nu bine Gyuri bacs, nu
bine! Pintea lăsat pe mine cu copil şi mers la pădure...
Ghiţă: - Şi de ce n-ai stat acolo?
Marci. – Ba bine că nu, să omoare la mine oamenii cu faţa acoperită!
Au venit! Vrut să omoare la mine!
- schimbare – pădurea -
Jandarm: - Tu pe-acolo, eu pe-aici!... Pinteo! Unde eşti, Pinteo!?
Pintea (de departe): - Aţineţi-vă-ncoace! Hoa-hop! Grijă la dreapta!

35
- apar umbre; luptă; jandarmul e-njunghiat, umbrele fug; apare
Pintea cu moarta în braţe; lasă femeia şi se duce la jandarmul rănit
Pintea: - Petre! Măi, Petre, mă’! Nu muri!... Cine-a fost?
Jandarm (cu ultimele puteri): - Cuţitul! L-au uitat... în mine!... Şi...
asta!... (îi dă o cârpă)... i-am zmuls-o de pe faţă...
Pintea (ţipă): - Cui? Cui mă?! Nu muri, Petre! Nu muri!... Lică! Ai să dai
seamă, Lică!

CAPITOLUL VII
- schimbare decor – se pregăteşte procesul -

Povestitor: - Jandarmii care umblară să-i prindă pe Săilă şi Buză

Ruptă nu i-au găsit nicăieri, dar au aflat la casa celui din urmă o
parte din argintăria arendaşului, ascunsă sub o streaşină...
Jandarm: - Un martor e gata să jure c-a văzut un cuţit ca acela găsit
de Pintea, în mâna lui Săilă!
Povestitor: - Nimeni nu se mai îndoia că oamenii care îl tâlhăriseră pe
arendaş erau Buză Ruptă şi Săilă...
Comisar: - Cât despre bici, eu sunt de părere că Lică nu e dintre
oamenii care îşi uită biciul, iar un bici ca acesta pot să aibă şi
alţii!
Povestitor: - Comisarul puse numaidecât doi jandarmi la drum, să-l
aducă pe Ghiţă legat la Ineu...
Jandarm: - Am aflat că Lică trebuie să fie chiar în Ineu, încă de marţi,
să aştepte pe o doamnă de la Arad, căreia are să-i dea preţul
unei turme vândută la târgul din Zărand...
Povestitor: - Pintea plecă să-l caute pe Lică, să nu-i mai lase timp de
răsuflare şi dete de el tocmai la marginea Ineului, la casa

36
 prietenului său Acrişor, luându-l din pat, unde zăcea ca prins de
friguri, se întoarse cu el la cazarmă... Ana veni cu maică-sa şi cu
popa, vărul lui Ghiţă, aducând şi bani cu dânsa, căci banul –
zicea bătrâna – drege toate lucrurile.
Bătrâna: - Nu te turbura fără de vreme, fata mea! Aşteaptă să vezi, şi
dacă durerea-ţi va fi adevărată: plângi, apoi te ştergi la ochi şi
mergi mai departe, că viaţa e scurtă şi n-ai timp să te opreşti
prea mult în cale!
Povestitor: - Răuţ fusese prins chiar în ziua când l-au adus pe Ghiţă la
Ineu; pe Buză Ruptă şi pe Săilă Boarul nu-i putură prinde decât
36 de ceasuri mai târziu, la Salonta în târg. Numai urma celor
două slugi ale văduvei moarte era pierdută, încât nu se ştia dacă
au fugit sau au fost ucişi şi îngropaţi...
Lică (adus de jandarmi, lui Pintea): - Când mi-oi vedea eu ceafa cu
ochii mei, atunci am să încep să mă tem de voi!... Încă de azi am
să mă plimb printre oamenii ăştia, cu ţigara în gură, şi-am să râd
de prostia ta!
Pintea: - Măi, Lică, bagă de seamă că puşca-i încărcată şi, dacă-mi
pierd răbdarea, o pierd de tot! Ştiu eu ce vrei tu să faci!...
Lică (încet): - Apoi, dacă vreau o şi fac!... (tare)... Domnu’ comisar,
Pintea era să mă împuşte pe drum! Zice că are el să mă
dovedească pe mine, chiar dacă n-aş fi vinovat! Am martori!...
(către asistenţă)... Oameni buni, să meargă careva la d-nul conte
Vermesy, la conac, să-i spună că ieri noapte s-au furat vreo 70
de porci din turmă şi că eu am fost luat în furci şi nu pot umbla
să-i caut!... (încet lui Pintea)... Vezi că e făcută?...
Ana (după ce Lică trece de ea): - De omul ăsta atârnă soarta lui Ghiţă;
dacă el scapă, nici Ghiţă nu poate fi osândit!
Bătrâna. – Ei, la urma urmelor, parcă toţi ucigaşii sunt pedepsiţi? Mai

37
 ales când oamenii cumsecade au trebuinţă de dânşii...
Lică (lui Ghiţă): - Nu-ţi face gânduri grele, lasă-te pe mine!...
- intră curtea -
Povestitor: - Vineri, după Sfântul Dumitru, se ţinu judecata...
Comisarul: - Lică Sămădăul! Ai auzit mărturisirile, ai văzut probele
materiale şi dovezile... Al cui e cuţitul?
Lică: - Nu ştiu!... Dar l-am văzut odată la Săilă Boarul...
Comisar: - Şi biciul?
Lică: - E al meu!... Se vede că l-aţi găsit la Moara cu Noroc, unde l-am
uitat, la chef. Cred că tot de acolo aţi luat şi cuţitul... E drept că
ne-am cam îmbătat...
Comisarul: - Ce-a fost la cârciumă în noaptea atacului la arendaş?
Lică: - Nu ţin minte să fi vorbit la Moara cu Noroc despre arendaş ori
despre vreo slujnică!... Nu-mi aduc aminte ca Săilă să fi plecat
cu Buză Ruptă drept la Ineu!...
Comisarul: - Cine e femeia cu care a venit Răuţ la Moara cu Noroc în
noaptea aceea?
Lică: - Răuţ a venit singur, să-mi spună că a pierit o parte din turma
contelui Vermesy, ce se afla în pădurea de la Fundureni şi a
plecat înapoi!
Comisarul: - Ghiţă Hora, birtaşul, şi sluga lui, Marton Olah, au
mărturisit altceva...
Lică: - Se poate, dar cârciumarul şi sluga lui trebuie să se fi înşelat
Când cred că au văzut şi o femeie!
Comisarul: - Bănuieşti că birtaşul de la Moara cu Noroc era înţeles cu
Săilă şi Buză Ruptă?
Lică. – Nu cred că Săilă şi Buză Ruptă sunt oamenii cu feţele
acoperite ce l-au furat pe arendaş! Domnu’ Ghiţă e om cu
familie, cu avere şi cu frică de D-zeu; nu cred că era înţeles cu

38
 nimeni!... Cred că argintăria arendaşului a fost ascunsă de
altcineva la casa lui Buză Ruptă; poate de vreun om al lui Pintea
Căprarul, care ne este vrăjmaş! Aţi văzut asta şi mai adineauri...
Comisarul: - Să intre Săilă Boarul şi Buză Ruptă!... Amândoi sunteţi
ştiuţi ca făcători de rele, bănuiţi şi chiar pedepsiţi în mai multe
rânduri... Ce aveţi de mărturisit?
Buză: - N-am plecat atunci seara drept la Ineu... Până marţi la
amiazăzi am petrecut cu Răuţ şi cu Săilă la turme... Iar mai apoi
m-am dus cu Săilă la Salonta.
Comisarul: - V-a văzut cineva în tot timpul acesta?
Buză: - ...Nimeni...
Comisarul: - Cum aşa?... Vă ascundeaţi?
Buză. - ...Nu ne-am ascuns... Dar nu ne-am întâlnit cu nimeni...
Comisarul: - Aşa!... Aţi petrecut toţi trei... Dară Răuţ plecase parcă
spre Fundureni, nu spre Ineu!?...
Săilă: - Făcusem înţelegere să ne-ntâlnim dincolo de deal şi să
mergem mai departe împreună...
Comisarul: - Aşa!... Cam în locul unde a fost omorâtă văduva cea
bogată!... Şi de ce aţi făcut „înţelegerea” asta?
Săilă. – Ca să nu ştie Lică Sămădăul că ne ducem împreună...
Buză: - Lică ne este vrăjmaş şi s-ar fi mâniat pe Răuţ dacă ar fi aflat că
umblă cu noi...
Comisarul: - Aşa!... Răuţ! Ce-aţi făcut după ce v-aţi întâlnit?
Răuţ: - Nu ne-am întâlnit!... Voiau să furăm împreună o parte din turma
d-şoarei!...
Comisarul: – Care d-şoară?
Răuţ: - Văduva!... Stăpâna lu’ domnu’ Lică... Moarta!
Comisarul: - Aşa! Şi?...
Răuţ: - ...Şi... eu n-am vrut!... Se vede că după ce au furat porcii, s-au

39
 dus în ascuns la Salonta să caute cumpărător...
Comisarul: - Aşa!... N-ai vrut?!...
Răuţ: - Buză Ruptă şi Săilă sunt vrăjmaşii lui domnu’ Lică, întocmai ca
Pintea Căprarul!... Aşa că nu puteau săvârşi faptele în înţelegere
cu dânsul sau cu mine! Domnu’ Lică s-ar fi răzbunat pe dânşii!
Aşa că , la Strâmtoare, numai ei au putut să lase biciul lui Lică
lângă trupul iubitei sale stăpâne!
Comisarul: - Aşa?!?... Să intre Ghiţă Hora!... Ghiţă Hora, poţi jura cu
mâna pe evanghelie că Lică Sămădăul a stat toată noaptea la
Moara cu Noroc?!
Ghiţă: - Nu pot să jur că n-a plecat în noaptea aceea, fiindcă n-am stat
mereu lângă dânsul!... (rumoare)... Jur însă că eu unul nu l-am
văzut nici ducându-se nici întorcându-se! Jur că l-am ştiut toată
noaptea la cârciumă!
Comisarul: - Cercetarea este încheiată! În adevăr, nu poate fi vorba de
o înţelegere între Buză Ruptă, Săilă Boarul şi Lică Sămădăul în
săvârşirea faptelor, pentru că – după mărturisirile auzite aici –
sunt vrăjmaşi... Atunci, din două una: ori biciul lui Lică, ori cuţitul
lui Săilă trebuie să fi fost lăsate dinadins la faţa locului, pentru ca
să ne ducă pe o cale greşită! Lică Sămădăul, deşi ar fi putut
făptui crimele petrecute în pădure, nu putea să fie unul dintre
oamenii cu feţele acoperite care l-au tâlhărit pe arendaş, fiindcă
în timpul în care s-a petrecut această faptă, el, conform
martorilor, se afla la Moara cu Noroc!...
Jandarm (la urechea comisarului; îi dă un bilet): - De la domnu’ conte
Vermesy!...
Comisar(după ce a citit): - Iată şi sentinţa!... Lică Sămădăul se află
nevinovat!... Răuţ şi Ghiţă Hora scapă din lipsă de dovezi!...
Buză Ruptă şi Săilă Boarul sunt osândiţi pe viaţă!

40
- rumoare în sală; taberele se privesc; condamnaţii sunt scoşi în
lanţuri; se schimbă decorul -
Ghiţă (în timp ce lumea se împrăştie, off): - Iartă-mă, Ano! Iartă-mă cel
puţin tu, că eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului! Ai
ajuns să-ţi vezi bărbatul legat în faţa judecătorilor!... N-am
păcătuit nimic, Ană, dar cerul m-a lovit cu orbie şi n-am voit să
înţeleg mi-ai arătat calea cea bună!...
Ana (off): - Lasă, Ghiţă, că trece şi asta... (îl îmbrăţişează)...
Ghiţă: - Iartă-mă, mamă!
Bătrâna: - Nu spune nimic, dragul meu! Mă uit la faţa ta şi văd că a
fost mare nenorocirea prin care ai trecut!... Dar norocit este omul
care a trecut printr-o mare nenorocire, căci a scăpat de multe
necazuri mici, care mistuie mai rău decât durerea.
Ghiţă: - Sărmanii mei copii, voi nu mai aveţi tată un om cinstit!
Ana: - Lasă, Ghiţă! Noi şi toţi oamenii buni care te cunosc ştim cine
eşti...
Ghiţă: - Nu asta e cinstea! Eu nu mai pot sili pe nimeni să nu le zică
acestor copii: „Tatăl vostru e un ticălos!”...
Bătrâna: - Multe trebuie să faci de dragul lumii, că nu-i bine să te strici
cu ea... Dară, dacă te-ai stricat cu lumea, nu te mai găteşti de
sărbătoare, ci stai acasă şi îţi torci o cămaşă curată...
Ghiţă: - Da, dacă eşti muiere!
Bătrâna: - Muiere sau bărbat, om cu minte să fii!
Ghiţă: - Om cu minte?!... Ei, mult venin am adunat eu şi mă credeam
om cu minte, dar tot numai în mine l-am deşertat!
Bătrâna: - Mulţumită lui Dumnezeu, l-ai deşertat şi acum eşti curat!
- schimbare de decor -

41
 CAPITOLUL VIII
- Moara cu Noroc – decor parţial – oamenii îşi fac de treabă -

Povestitor: - Nenorocirea îl făcuse pe Ghiţă mai îngăduitor. Odinioară

credea că omul poate să facă şi să desfacă; acum simţea că
toate vin cu întâmplarea şi se mulţumea cu puţinul de bine de
care avusese parte... Îşi puse în gând că mai stă până la
primăvară la Moara cu Noroc, apoi îşi adună toată averea, îşi ia
nevasta şi copiii şi se duce departe unde să nu-l cunoască
nimeni, în fundul Banatului ori chiar în ţară... Şi îşi dădea silinţă
să uite toate cele petrecute, să le treacă cu vederea, ca şi când
nu ar fi fost... dar cele făcute nu se mai pot desface!...
(intră Lică)...
Lică: - Noroc bun, Ghiţă! Bine v-am găsit!
Ana: - Îţi mulţumesc pentru cum ai vorbit în faţa judecătorilor şi ai
scăpat pe soţul meu de primejdie!
Lică: - Nu e cu putinţă ca lucrurile bune să nu străbată cu vremea!
Uţa (aduce vin): - Aşa-i, că atunci când mai vii, îmi aduci şi mie o
fundă?!... Da’ să fie roşie! Şi când mi-o aduci să mi-o pui la
spate, cu mâna ta!
Bătrâna: - Nu ţi-e ruşine; Uţă, să vorbeşti aşa cu d-nul Lică?!
Cunoaşte-ţi lungul nasului: săracu’-ntre săraci!
Uţa: - D-apoi?!... Peştele-n apă, pasărea-n cer, cârtiţa în pământ şi...
curu’-ntre picioare!... Lucru scurt, lucru bun, mătuşă!
- Lică îi face semn lui Ghiţă şi se retrag în odaie; Lică îşi scoate
şerparul plin de bani şi îl varsă pe masă -
Ghiţă: - Ăştia de care sunt? De-ai ovreiului ori de-ai văduvei?...
Lică: - Şi de unii, şi de alţii!... Ca hoţ m-am împrumutat de la tine şi tot
ca hoţ trebuie să şi plătesc.

42
Ghiţă: - Şi dacă mă prinde cineva cu ei?
Lică: - Banii sunt bani şi tu eşti cârciumar; la tine vin tot felul de
oameni şi tu iei ce-ţi dă fiecare...
Ghiţă: - Şi dacă mă dau de gol?
Lică: - De asta nu mă tem... (Ghiţă pune banii în sertar)... Vezi, că eşti
om cu minte... Ce folos ai fi avut dacă-i spuneai judecătorului ceea
ce nici el nu dorea să afle?! Peste mintea mea nu trece nimeni, nici
tu, nici alţii! Lasă-i să stea la răcoare dacă sunt proşti!
Ghiţă: - Dar cu femeia aceea ce-ai avut?
Lică: - Ce am şi cu tine... Am prins-o că are o slăbiciune... De aur şi
de pietre scumpe, şi-am pus-o să vânză... Dar muierea tot
muiere rămâne, era să mă deie de gol, că n-a avut inima să
vânză un lanţ de aur furat, care-i plăcea...
Ghiţă: - Pentru asta ai stins patru suflete?!?... Tu nu eşti om, eşti
diavol, Lică!
Lică: - Ar fi trebuit să simţi mai de mult... Ghiţă tu erai om cinstit şi-am făcut
din tine om vinovat; acum aş putea lesne să te duc mai departe...
Ghiţă: - Pentru ce?
Lică: - Nu zic că te duc, zic numai că te pot duce, dacă îmi stai în
cale... Acuma însă am trebuinţă de un om ca tine!
Ghiţă: – Mâine plec de-aici!
Lică: - Nu pleci!... Ai stat până acuma din încăpăţânare şi lăcomie; de
aici înainte trebuie să stai de frică!
Ghiţă: - Ce vrei cu mine?
Lică: - Ce vreau?... Mulţi oameni au pierit la cârciuma asta şi li s-a
găsit urma la două poşti de aici... De când eşti tu aici, n-a murit
încă nici unul...
Ghiţă: - Şi câtă vreme stau eu aici, n-are să moară nici unul!... Afară
poate de mine!

43
Lică: - Vorbeşti ca fetele mari înainte să fi gustat dulceaţa păcatului...
Când am ucis primul om, mă aflam la strâmtoare: îmi
dispăruseră nişte porci din turmă, şi-mi era ruşine să spun că mi
s-au furat; nici bani nu aveam să cumpăr alţii în locul lor. Pe al
doilea l-am ucis ca să mă mângâi de mustrările pe care mi le
făceam pentru cel dintâi... Acum sângele cald e un fel de boală
care mă apucă din când în când; tu nu ştii încă ce grozavă e
plăcerea de-al lovi pe omul care te supără, care te-a atins cu o
vorbă ori c-o privire... Aduni venin şi ură, şi mânie oarbă, şi când ai
adunat destulă, o verşi cu prisosinţă şi nu contează asupra cui...
Tu eşti om cu multă ură în sufletul tău, Ghiţă, dar eşti om cu minte;
dacă te-aş avea tovarăş, aş râde şi de dracul şi de mumă-sa!
Ghiţă: - Îţi sunt tovarăş!
Lică: - Nu te primesc!... Pe om nu-l stăpâneşti decât cu păcatele lui şi
tot omul are păcate... Însă este o slăbiciune omenească de care
mă tem; de oamenii care au slăbiciunea asta mă feresc, căci ei
te dau de gol când ţi-e lumea mai dragă! Am păţit-o cu Pintea; n-
o mai păţesc şi cu tine...
Ghiţă: - Ce fel de slăbiciune?
Lică: - De femei, Ghiţă!... Ba chiar mai rău, slăbiciunea de o singură
femeie!... (pleacă)...
- începe ritualul numărării banilor; intră Ana şi bătrâna -
Bătrâna: - Bună săptămână, Ghiţă!
Ana (găseşte bancnota fără colţ): - Hârtia asta e bună?
Ghiţă (neatent): - Să ne deie D-zeu tot de acestea!...
Ana (aparte): - Trebuie să aflu adevărul, măcar de dragul copiilor
mei!... (bătrâna pleacă; Ghiţă închide sertarul. Ana îl deschide şi
scoate bancnota ruptă)... Asta e! Jur pe sfânta cruce că am
văzut-o în mâna ei! De unde ai tu banii ăştia?

44
Ghiţă: - Mai ştiu eu?
Ana: - Ghiţă, nu te juca cu dracul! Banii ăştia, toţi, i-ai primit de la un
singur om! Hârtia asta a mai fost în măna mea; e a femeii care a
fost omorâtă! Toate au acelaşi semn şi trebuie să fie de la ea,
căci la ea am văzut bani noi, ca aceştia!
Ghiţă: – Ce semn?
Ana (punând bancnota în lumina lumânării): - Uite! Vezi împunsătura
din colţ?!
Ghiţă: - O văd!... Ană, să nu-ţi faci gânduri rele dacă mă vezi schimbat
la fire, dar am a scoate la capăt un lucru greu! Acum mă duc, ca
să fiu dimineaţă înapoi; să nu ştie nimeni c-am fost dus peste
noapte. Te du şi te culcă şi fă ca şi când n-ai şti nimic!
Ana: - Unde te duci?
Ghiţă. – Am să-ţi spun, mai apoi!
- schimbare decor – spaţiu convenţional -
Pintea (se uită la bani): - Bună treabă! Ar trebui s-avem mărturii că ai
primit banii de la el...
Ghiţă: - Ce să facem?
Pintea: - Dacă ai fi tu mai viclean ca el!?... Ştii tu că sluga ta, Marci, e
omul lui Lică?
Ghiţă: - Marci?!
Pintea: - Nu te aprinde! Trebuie să-l ţii, căci altfel ne strică toată
treaba!... Am aflat eu multe, însă nu destule... Dacă mă ajută D-
zeu, în câteva zile dau şi de cei doi „morţi”, le sunt pe urmă! Nu
s-a sfârşit încă judecata! Banii ăştia împunşi cu acul sunt de la
bancă, unde hârtiile se ţin trase pe o sârmă subţire, ca nimeni să
nu poată fura fără de a rupe pecetea din capătul ei... Şi e ştiut că
văduva aceea a luat bani de la bancă înainte de a fi plecat de la
Arad; argintul e de la arendaş; însă el a avut hârtii mari,
însemnate la colţ cu o cruce şi galbeni împărăteşti, la care tot al
treilea zimţ era pilit... Lică are acum trebuinţă de bani curaţi şi

45
 are de gând să te pună pe tine să-i schimbi, poate să vinzi aur şi
argintărie... Tu primeşte orice şi vino la mine să-ţi schimb, fără
ca el să ştie! Apoi te duci la Arad ori la Oradea Mare şi faci ca şi
când ai fi schimbat acolo... Ghiţă, te simţi tu destoinic să mi-l dai
pe Lică prins, când are bani însemnaţi la el?!
Ghiţă: - Ţi-l dau!
- schimbare decor – Moara cu Noroc -
Ana (din pat): - Ce-ai pus la cale, Ghiţă?
Ghiţă (se culcă): - S-au făcut toate; e bine!... (vrea s-o ia în braţe)...
Ana (se întoarce): - Vorbeşti cu mine cum ai vorbi cu un străin, cum ai
vorbi cu o slugă pe care o ţii cu simbrie fiindcă ai trebuinţă de ea!...
Întuneric, apoi se face ziuă -
Lică (Intră): - Noroc bun!
Ana: - Bună, Lică!... Mă tot bate la cap ăsta micu, vrea cu orice preţ
„un bici ca nenea Lică”, dacă nu poate să aibă – deocamdată –
şi un cal ca dânsul...
Lică: - Vrea bici, voinicul?... Ţine capătul ăsta, să-i împletesc eu un bici
cum îl ştiu eu împleti!... (pe durată, Ana schimbă priviri când cu
Ghiţă, când cu Lică)...
Ana: - Frumos are să iasă!

Lică: - S-ar putea să iasă altfel când o nevastă aşa de frumoasă îi ţine capătul?
Ana (după un schimb de priviri cu Ghiţă): - Uţa, mai ţine şi tu, că mi-
au amorţit mâinile!... (Uţa prinde capătul biciului)...
Lică: - Nu mai am mult; codoriştea o fac eu apoi şi singur...
Uţa: - Lică, nu vrei d-ta să ne fii popă?... Se zice că nu există sat fără
popă, pesemne cine a făcut zicala asta n-a ştiut de Moara cu
Noroc... Moara cu Noroc e un sat fără popă!
Lică: - În satul sărac, popa nu are ce culege! Câtă vreme sătenii vor fi
leneşi, ei vor rămâne săraci şi popa flămând!... (ieşind)... Mă duc
să caut o nuia de alun să fac codoriştea!

46
Ana (ia copilul): - Haide şi noi să-i ajutăm lui nenea Lică... (ies)...
Bătrâna: - Un om care n-are ce să mănânce îşi face treabă din treaba
altora...
Ghiţă (pentru sine): - Nu! De asta nu m-am temut niciodată şi nu mă
tem nici acum!
Lică (intră): - Gata-i biciul!... (îl plezneşte)... Ghiţă, vii puţin?... (trec în
camera cealaltă)... Ţi-am adus hârtii mari. Facem în jumătate:
cât ţie, atât mie! Dar la acestea să bagi mai bine de seamă,
fiindcă au semne!
Ghiţă: - Nu te temi că iau banii aceştia şi mă duc cu ei la judecătorie?
Lica. – Dacă aveai de gând să o faci, nu mi-ai fi spus-o... Şi-apoi te
ştiu om care ţine la bani... dacă n-ai destul mărunt în casă,
pleacă mâine la Arad să-i schimbi.
Ghiţă: - Îmi pare că am... (îi schimbă banii şi ies)...
- intră lăutarii; scena următoare se desfăşoară pe muzică -
Uţa: - Hai, Lică, dansează cu mine!
Lică: - Lasă-mă, Uţă!
Uţa: - Hai, că de unde este poţi lua! Popa face treaba satului, iar satul
se îngrijeşte de ... traista popii!
Ghiţă: - Mai astâmpără-te, fă, că prea te obrăzniceşti!
Uţa: - Gura nu-mi mai tace, au asta nu-ţi place?!!
Bătrâna (râde): - Ei, ce să-i faci!? Aşa a lăsat-o D-zeu! Păcatul ei!
Uţa (strigătură): - Uţa, uţa, să ne dăm cu teleguţa!
Ana: - Uţă, mai pune-ţi gard la gură!
Uţa: - Aici gardurile sunt de prisos, fiindcă nu au ce-ngrădi! Haide,
Lică!... Oameni buni! Nu-l lăsaţi să se călugărească! Să ne
ţinem de el să-l însurăm!
Ana: - Cu tine? Eşti prea gingaşă să te măriţi cu un popă şi să mai
rezişti la mătănii!

47
Uţa: - Măcar aşa să-mi ispăşesc păcatele! Fiecăruia ceea ce i se
cuvine! Dar trebuie să am şi eu, ca orice om, bucuriile mele!...
Haide părinte!... (il forţează să danseze – strigătură)... Eu pup
poala popii, popa pupă poala mea!... (ceilalţi, în afară de Ghiţă,
se prind şi ei la dans)...
Lica (obosit, opreşte dansul): - Bată-te să te bată, de mult n-am mai
râs aşa cu poftă!
Uţa: - Tu, Doamne, m-ai pedepsit cu bunătăţile tale şi eu n-am fost
vrednică de bucuriile ce mi-ai dăruit!
Lică: - Noroc bun!... (Iese cu lăutarii)...
- întunecare – schimbare decor; locul de întâlnire -
Ghiţă: - Ce să-i fac? E om viclean; dacă aş şti când are bani la el, te-
aş vesti ori l-aş prinde de faţă cu câţiva drumeţi. Mă tem însă să
nu mă dau de gol. Mai aşteaptă!... Încă de mult, bătrâna umblă
cu gândul să petrecem Paştile, cu toţi, la una din fetele ei, la
Ineu... Am să-i vestesc printr-un drumeţ, să facă din vreme toate
pregătirile. Eu am să rămân la Moară şi-l chem pe Lică. Ţi-l dau
legat!
Pintea: - Bine! Dar să nu te pună păcatul să mă înşeli şi să fugi!
- întunecare -
Povestitor: - Mare a fost bucuria Anei, că pleacă de Paşti; de mult nu-
şi văzuse rudele şi prietenele cu care fetise... Şi mai mare
bucuria copiilor, care aveau dor de Ineu, unde căpătau daruri şi
găseau alţi copii ca dânşii... Iar bătrâna n-avea alt gând decât la
colaci, plăcinte şi ouă roşii... Ţinu sfat cu fie-sa: simţeau o
pornire de a arăta că nu mai sunt sărace. Nici nu băgară de
seamă că Lică a venit sau a plecat de la Moară...
- în odaie -
Lică: - Mi-ai trimis vorbă să vin; am venit!

48
Ghiţă: - De sărbători îi trimit pe toţi ai mei la Ineu, la rude, iară eu am
de gând să merg, neştiut de nimeni, la Pesta, să schimb ce am
la mine, mai ales galbenii, pe care nu îndrăznesc să-i dau pe aici
prin apropiere. Dacă mai ai ceva de schimbat...
Lică: - Am... când îţi pleacă nevasta?
Ghiţă: - Sâmbătă, de cu seară.
Lică: - Atunci aşteaptă-mă! Viu neapărat, fie sâmbătă seara, fie
duminică dimineaţă, şi-ţi aduc fel de fel... (pleacă)...
- întunecare, apoi se face zi; toţi au treabă, intră şi ies, se pregătesc
de plecare. Doar Ghiţă stă la o masă -
Bătrâna (în trecere): - Marci, ai grijă de ouă, să nu se spargă!... Uţa, ai
învelit cozonacii şi pâinea?...
Ana (intră): - Uţă, pune şi cojoacele că seara se face frig!... Ghiţă, pui
şi ceva vin de-al nostru , pentru cumnatul?... Ghiţă! Ce ai, Ghiţă?
Ghiţă: - Eu nu pot să merg!... Cel puţin nu acum, deodată cu voi... Am
a-l aştepta pe Lică, mi-a trimis vorbă...
Ana: - Atunci nici eu nu mă duc!
Ghiţă: - Ai înnebunit? Le-am trimis vorbă că veniţi, aţi făcut toate
pregătirile!... Duceţi-vă voi şi vă petreceţi sărbătorile şi eu voi
veni mai târziu...
Ana: - Nu pot să-mi petrec Paştile fără tine! Ce-ar zice lumea când te-
aş lăsa singur aici?!
Ghiţă: - Ei, vorbe degeaba! Te pui cu gura lumii?...
Ana: - De ce nu-mi vorbeşti pe faţă? Ce ai tu, Ghiţă?
Ghiţă (nervos): - Nu îmi sta în cale!
Ana: - Grozav te-ai schimbat tu de câtăva vreme; abia mai ţiu minte de
când nu m-ai mai atins cu mâna şi nu mi-ai mai zis o vorbă bună,
dar să nu crezi că aşa mă vei alunga de la tine! Ţiu la tine, Ghiţă!
Ţiu cu toată inima şi ţi-o spun tocmai fiindcă văd că nu vrei s-o auzi!

49
Ghiţă: - Grozav ţi-e de mine!... Spune drept: vrei să rămâi pentru că
are să fie şi Lică aici!
Ana: - Eşti un netrebnic!... (pleacă şi se opreşte)... Tu eşti acela care
se închină înaintea lui ca o slugă, nu eu! Să te ferească
Dumnezeu să ai tu ceva pe sufletul tău, că atunci... Plec!... Şi nu
mă mai întorc!... (intră ceilalţi)...
Bătrâna: - Eu vorbesc arareori, deşi totdeauna spun cam multe...
Sunteţi copiii mei şi n-am stăruit niciodată să faceţi altfel decât
aşa cum vă trage inima. Acum însă mă doare sufletul când văd
că pentru Lică voi părăsiţi neamurile voastre de Sfintele
Sărbători... Nu v-am spus-o până acum , dar acum vă zic: ţineţi-l
departe de voi e om rău din fire!
- pleacă împreună cu copiii; Ana şi Ghiţă rămân tăcuţi, ascultând cum
se depărtează căruţa. Peste puţin timp intră Lică. Ana se ridică şi iese
în bucătărie -
Lică (şoaptă): - De ce nu eşti singur?
Ghiţă: - N-am putut să mă desfac de dânsa!
Lică: - N-ai putut?!... Va să zică, eu umblu aşa, după pofta inimii
tale?!... (pune o desagă pe masă)... Am adus bani, aur şi
argintărie, şi nu pot să le port cu mine! Fă-o să plece!
Ghiţă: - Cum să fac?
Lică: - Ce-mi pasă mie?! Fă-i vânt!... Să te ferească D-zeu de oamenii
care au slăbiciune de vreo muiere!
Ghiţă: - Nu am slăbiciune!
Lică: - Nu ai?!... Bine! Lasă că-i pun eu capătul; bine că a rămas
aici!... (tare)... Am astăzi o grozavă mâncărime în mine!... Uţa!
Adă de băut!... (Ghiţă iese)... fac rămăşag că îndată sunt aici şi
ţiganii. Au nas mai bun decât copoiul... (o ciupeşte pe Uţa)... Am
azi un chef de cele mari şi trebuie să ştii că eu sunt nesăţios
când mă apucă cheful!

50
Ana (apare): - Şi eu sunt la chef!
Lică (la ureche): - Îi fac eu rând lui Ghiţă să plece şi să ne lase singuri!
Ana: - Numai să poţi!... (intră Ghiţă)... Tare te înşeli când crezi că
bărbatul meu ţine atât de puţin la mine!
Lică: - Apoi dacă n-aş şti eu cât de mult ţine la nevastă, de mult i-aş fi
furat-o... (intră lăutarii cu Răuţ; Lică le lipeşte bani pe frunte)...
Acum să cântaţi până vi se rup toate coardele!
- Lică dansează cu Ana; Ghiţă şi Răuţ cu Uţa; Marci bate din palme singur -
Ana (încet): - Lasă-mă acu’, că începe Ghiţă să se supere!
Lică: - Apoi tu nu vezi că asta vreau?! Hai să-l necăjim niţel!... (tare)...
Măi, Ghiţă! Aşa e că mi-o laşi mie o dată, acu’ în ziua de Paşti?!
Ghiţă (glumind): - Dacă te ţin curelele, fă cu ea ce vrei!
- se termină dansul, se odihnesc toţi -
Lică (aparte, lui Ghiţă): - Ne-am înţeles?! Tu pleci şi mă laşi aici cu dânsa!...
Nu trebuie să-i spui nimic, să se pomenească deodată singură cu
mine şi atât. Le zic celorlalţi că te-ai dus să dormi în podul grajdului...
Acu o dată, are să-ţi fie greu, dar de aici înainte eşti lecuit pe
vecie! ...Tu vezi că ea mi se dă de bună voie; aşa sunt muierile...
Ghiţă: - Bine... Şi când mă întorc?
Lică: - Mâine dimineaţă.
Ghiţă: - Fă ce faci, dar nu mă face de ruşinea lumii; caută ca să nu
ştie ceilalţi nimic...
Lică: - Se înţelege; altfel nici ea nu m-ar lăsa să mă apropii de dânsa.
Ghiţă (plecând, pe furiş): - Aşa mi-a fost rânduit, aşa a vrut D-zeu!
Lică (îl cheamă discret pe Răuţ): - Când se înserează îi laşi acolo şi te
întorci!
Răuţ: - Stau ascuns şi nu ies decât la semnul tău... (tare)... Care veniţi
cu mine la nuntă, la Şicula?!... Punem caii la căruţă, încărcăm
ţiganii şi mergem la nuntă!... Uţa! Marci! O dată sunt Paşti pe an!

51
Uţa: - Eu mă duc dacă mă luaţi! Pe Marci îl lăsăm în sat la drăguţa lui,
Piroska...
Lică (se ridică): - Aş merge şi eu, dar de mult trebuia să fiu la
Fundureni şi nu mai pot pierde vremea la nuntă ori pe aici... (ies
toţi afară de Ana şi Lică)...
Ana: - Dar unde-i Ghiţă? Doarme prea mult!
Lică: - S-a dus şi el.
Ana: - Cine?!
Lică: - Ghiţă! N-am zis că-l fac să plece?
Ana (verifică): - Aşa-i, s-a dus!... Cu atât mai bine!... Ce vrei?...
Lică: - N-am spus că trebuie să plec?!...
Ana: - Să nu umblăm cu vorbe deşerte... Tu eşti om, Lică, iar Ghiţă nu e
decât o muiere îmbrăcată-n haine bărbăteşti!... Rău ai făcut că i-ai
trimis pe ceilalţi de-aici... (bea, îi toarnă şi lui)... Aş fi vrut să fie
oameni în jurul meu, să petrec până ce cad istovită la pământ!...
Dar acum e bine şi aşa!... (îşi scoate şorţul, se despleteşte şi vine
la el)... Trebuie să-mi făgăduieşti însă un lucru!
Lică: - Oricare ar fi acela!
Ana: - Să nu afle nimeni!... (îl sărută; el o ia în braţe şi o duce în altă
cameră; se face întuneric)...
- se aprind lumânări; Lică se îmbracă. Pe jos: hainele
Anei, şerparul lui Lică -
Ana (învelită în cearceaf): - Acum ce crezi tu despre mine?
Lică: - Asemenea lucruri nu se cred, ele se simt!... (o sărută)... Mi-e
greu să mă despart de tine!... Mai multă dovadă nu-ţi trebuie
decât că ţi-o spun, fiindcă oamenii de felul meu, mai ales la anii
mei, nu prea spun asemenea lucruri... Dar ştiu să mă stăpânesc
în toate împrejurările şi nici acu’ n-o să-mi pierd eu firea.
Ana: - Ce ai de gând?

52
Lică: - Mă duc... (îşi ia desaga cu lucrurile furate)...
Ana: - Nu poţi să mă laşi singură... şi aşa cum sunt...
Lică: - Trebuie să mă duc! Şi nu vreau să rămân!
Ana: - Dacă te duci şi te duci; ia-mă şi pe mine. Nu vreau să-l mai
văd; nu pot să mai dau faţă cu el!
Lică: - Ană! Ce să fac eu cu tine?!... (o dă la o parte, dă să iasă, dar
se opreşte în uşa deschisă)...
Ana (vine către el, se opreşte şi îşi desface cearceaful): - Ce mai stai?
Ziceai că te duci...
- afară fulgeră. Lică fuge... Începe ploaia, furtuna... Se aude calul lui
Lică nechezând şi urcând greu la deal -
-schimbare decor -
Lică off): - „De femeie m-am ferit totdeauna şi acum, la bătrâneţe, tot
n-am scăpat de ea!”

CAPITOLUL IX

-Lică în biserică, tremură de frig; aprinde lumânare, ascunde desaga

în altar şi caută ceva cu care să se învelească. Rupe perdeaua de la
uşa altarului şi rămâne cu ochii pe icoanele iconostasului, luminate din
când în când de fulgere -

Lică: - Aici e bine!... Nu e nimeni aici! Nici o suflare omenească, nici

un ochi să mă vadă, nici un glas care să mă deie pe faţă, nici o
minte care să treacă peste a mea!... Nimeni şi nimic decât
tăcerea, mirosul de tămâie şi sfinţii de pe pereţi... (fulger)... Şi
totuşi simt o putere tainică... Şi ea lucrează prin oameni şi
luminează minţile, şi toate vin de la această putere pe care nimic
nu o covârşeşte, pentru că ea pune şir întâmplărilor prin care
trece omul... Dumnezeu a fost acela care m-a scăpat din atâtea

53
 primejdii!... Dumnezeu n-a voit să mă strice!... D-zeu e
pretutindenea şi soarta omului depinde de întâmplări pe care
omul, cu mintea lui mărginită, nu poate să le cuprindă...
- în afara capelei apar umbrele lui Ghiţă, Pintea şi ale jandarmilor care
se aşează la pândă -
Lică: - Dar eu nu vreau să mor! Nu pot să mor!... De nimic nu îmi e
mai frică decât de moarte! Voiesc să trăiesc mult şi lung, cât ţine
lumea, ca să scap de viaţa cealaltă!
Pintea (aparte): - tare om eşti tu, Ghiţă! Şi eu îl urăsc pe Lică, dar n-
aş fi putut să-mi arunc nevasta ca momeală în cursa cu care
vreau să-l prind!
Ghiţă: - Nevasta mi-am pirdut-o eu, de mult!
Lică: - Şi atunci, unul câte unul, unul după altul, om cu om, toţi trebuie
să moară! Toţi care mă pot vinde, viaţă cu viaţă trebuie să se
stingă, căci dacă nu-i omor eu pe ei, mă duc ei pe mine la
moarte!... (îşi caută cuţitul şi nu-l găseşte la brâu)... Cuţitul meu!
Şerparul?! Şerparul meu!?... Asta e pedeapsa lui D-zeu!
- iese în fugă; se aude calul depărtându-se -
Pintea: - Ne-a zăpsit!
Ghiţă: - Pleacă!
Pintea: - După el! Daţi-vă voi la dreapta, eu cu Ghiţă la stânga! Ocolim
pădurea şi ne ducem în sat. Pe o vreme ca asta n-are unde să
se ducă!
Ghiţă: - Mergeţi voi mai departe; eu mă întorc la Moară să-mi închei
socotelile cu dânsa! A fost singur cu ea!... (ies toţi)...
- schimbare decor -
Ghiţă (off): - „Nu cred că e cu putinţă! ... Şi dacă s-a dat, atunci e mai
bine aşa, să se hotărască odată; să ştiu şi eu cum stau!... Oricum
viaţa mea tot pierdută e dacă nu reuşesc să-l dovedesc acum!”...

54
- Ghiţă intră în cârciumă, încuie uşa şi aruncă cheia -
Ana: - Lică?!... (îl vede pe Ghiţă)... Nu vreau să mor, Ghiţă! Nu vreau
să mor! Fă ce vrei cu mine, dar nu mă omorî!
- Ghiţă ridică şerparul lui Lică şi scoate cuţitul acestuia -
Ghiţă: - Nu-ţi fie frică... Tu ştii că-mi eşti mai dragă ca lumina ochilor!
N-am să te chinuiesc!... Eu te-am aruncat ca un ticălos în braţele
lui!
Ana: - Ce vină am eu?
Ghiţă: - Nu ştiu!... Ştiu doar că eu nu mai pot trăi cu crucea asta, iară
pe tine nu pot să te las vie în urma mea! Dacă-l găseam aici
poate te cruţam...
Ana: - De ce-ai plecat?
Ghiţă: - Să-l aduc pe Pintea, să-l prindem pe Lică aici, cu şerparul plin
de banii furaţi de la arendaş! El e omul de la care am primit
hârtiile însemnate...
Ana (târându-se înapoi): - De ce nu mi-ai spus-o asta tu mie la
vreme?!?
Ghiţă (lângă ea): - Pentru că D-zeu nu mi-a dat gândul bun la vremea
potrivită... (lovituri în uşă)... Ano, fă-ţi cruce! Fă-ţi cruce că nu
mai avem vreme!
Ana: - Săriţi, că mă omoară! Săriţi, măi oameni buni!
- uşa este dărâmată; intră Lică şi Răuţ, timp în care Ghiţă o înjunghie
pe Ana -
Ghiţă: - N-am slăbiciune!!!... Nu mai am nici o slăbiciune!
Lică: - Răuţ! Foc!... (Răuţ îl împuşcă pe Ghiţă în ceafă)...
Ana: - Tu eşti, Lică, tu?... Vino şi mă ridică să te mai văd o dată!...
(Lică se apropie şi o ridică; dă să o mângâie, ea-i muşcă mâna şi îşi
înfige unghiile în obrazul lui, apoi cade moartă lângă Ghiţă)...
Lică (nervos): - Grijania mă-sii!... Caută, Răuţ! Trebuie să găseşti bani

55
 mulţi prin casă! Socoteşte cât fac până la Fundureni şi dă foc,
pentru ca să pot privi de pe deal, împreună cu sătenii cum arde
Moara cu Noroc. Apoi vii, pe cealaltă cale la Ineu! Eu mă duc la
biserică să iau restul de pradă. Ne întâlnim mâine dimineaţă la
locul ştiut!
- întuneric – schimbare – Lică în biserică. Caută cu febrilitate desaga
în altar, răsturnând obiectele din jur -
Lică: - Dumnezeii mă-ti de muiere! Ce vor zice oamenii dacă m-or
vedea zgâriat la faţă şi muşcat la mână?!... (în lumina unui fulger
se văd icoanele; dar acum, în locul sfinţilor, apar chipurile celor
ucişi: arendaşul, văduva, copilul ei, jandarmul, Ana, Ghiţă...
Scuturându-şi capul – ca de o părere – Lică dă să iasă din
biserică, dar se împiedică de calul său, căzut)... Scoală! Ridică-
te!... (Îl loveşte cu picioarele)... Nu muri, mă! Nu mă părăsi
tocmai acum!... Ce să mă fac?! Mâine îmi găsesc oamenii calul
mort aici! Şi eu cu faţa zgâriată!... Şi cârciuma arde!
- la poala dealului, Moara cu Noroc începe să ardă luminând cu
pâlpâirile flăcărilor altarul format din „icoanele” morţilor; Lică se
apropie speriat de altar, cu şaua şi frâul calului în mână.
„Icoanele” se mişcă lent, întinzând mâinile către el, ca şi cum ar
cerşi -
Lică: - Miluieşte-mă, Dumnezeule , după mare mila Ta şi după
mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegile mele; că
fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este
pururea. Ţie, Unuia, am greşit şi rău, înaintea Ta, am făcut, ca
să fii îndreptăţit când mă vei judeca. Întru fărădelegi m-am
zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea...
Pintea (de afară): - Aţine-te băiete! Să nu ne scape! Să nu-mi mai
scape!

56
Lică (în timp ce icoanele îl înconjoară): - Întoarce faţa Ta către
păcatele mele şi toate fărădelegile mele şi şterge-le. Nu mă
lepăda de la faţa Ta şi Duhul tău cel Sfânt nu-l lua de la mine şi
mântuieşte-mă de sângiuiri!...
- trăznet; înconjurat de „icoane”, Lică îşi taie gâtul -
Pintea (Intră): - Stai pe loc!... (vine lângă Lică)... A scăpat!... Dar asta
n-o s-o afle nimeni în lume!... (îngenunchează, îşi face cruce)...
Iartă-mă, Doamne!... (îl împuşcă în cap)...

CAPITOLUL X

- oameni mulţi: Pintea, jandarmii, Uţa, Marci, comisarul, privesc

rămăşiţele fumegânde ale Morii cu Noroc; unii sting focul cu găleţi cu
apă. Într-o parte, bătrâna cu copiii -

Bătrâna: - Am simţit eu că nu are să iasă bine!... Dar dacă aşa le-a

fost dat!?...

- cortina cade în timp ce vântul spulberă cenuşa şi fragmante de bani

arşi -

-- xxx --

57