AUDIŢIA

comedie în două acte

de ALEXANDR GALIN

Traducerea:
LIUDMILA SZEKELY ANTON

Traducere realizată după originalul în limba rusă “Konkurs”. Prezenta

traducere se află sub incidenţa Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şI
drepturile conexe. Orice reproducere, parţială sau integrală, a prezentului text,
indiferent sub ce formă (reprezentare scenică, publicare, versiune sau adaptare
scenică, radiofonică, TV, etc.) nu se poate realiza decât cu acordul prealabil, scris,
al traducătoarei.

2003
 PERSONAJELE :

NINEL KARNAUHOVA

VARVARA VOLKOVA

KATIA VOLKOVA

LIZA VOLKOVA

TAMARA BOK

OLGA PUHOVA

ALBERT

TETZUDZIN AOKI

BORIS KARNAUHOV

VASILI BOK

VIKTOR PUHOV

2
 ACTUL I

Cinematograful “Cosmos”, construit cu grandoarea specifică epocii sovietice,

astăzi - în paragină. De dincolo de ecran, printre şirurile de fotolii vechi, rupte,
aruncate de-a valma, răsună, amplificată de microfon, o voce bărbătească, însă
cuvintele nu se disting. Într-un târziu, palidă ca moartea de emoţie, intră Ninel
Karnauhova. E îmbrăcată într-un compleu de corp negru, nedecoltat. În urma ei
vin Liza şi Katia. Fetele tremură, fie din cauza frigului, fie a emoţiilor. Tamara Bok
intră după Olga Puhova, privind cu suspiciune în toate părţile. Ultimul îşi face
apariţia Albert.

ALBERT(repede): Am să vă rog să aşteptaţi aici, mai deoparte… Vă rog

frumos… O să vă explic totul imediat.

Albert iese.

TAMARA: Ce v-a spus?

KATIA: A promis că o să ne explice.

Tăcere.
Tamara umblă agitată de colo colo, se apropie de Olga.

TAMARA (lui Olga): Ai văzut? Au pus un cântar acolo. Ce, au de gând să ne cân-
tărească?
OLGA: Da.
TAMARA: La ce să ne cântărească? (Pauză) {tii cumva ce categorie de greutate
preferă?
OLGA: Categoria mea.

Tamara o priveşte pe Olga.

OLGA: Ce te uiţi aşa?

TAMARA: Nu te speria, nu te deochi…
OLGA: Mai ştii?
3
TAMARA: Ce ai, ce te-a apucat?
OLGA: Nimic. Du-te de aici.
KATIA: Ce frig e!
TAMARA (lui Katia): Aţi văzut?! Acolo, la japonezi au pus radiatoare!
KATIA: Am văzut.
NINA: S-ar fi cuvenit să încălzească măcar cât de cât şi încăperea unde stau
nişte femei.
KATIA: Să ne fi adus şi nouă aici un radiator!
LIZA: La urma urmei, aşteptăm dezbrăcate de-un ceas.
KATIA: Ce mai, ne-au creat nişte condiţii… de-ale noastre, ruseşti. E-un frig de
crăpi!
LIZA: Suntem nişte fiinţe vii la urma urmei, nu nişte pulpe de băgat la congelator!
TAMARA: Ne-au mânat ca pe-o turmă de oi în cinematografu’ ăsta şi… acum nu
ne spun nimic. Nimeni nu ne-a lămurit, nu ne-a explicat nimic.
LIZA: Da’ de ce se ţine audiţia aic, la “Cinema Cosmos”, ştie careva?!
KATIA: Nu te-ai prins? Vor să ne lanseze direct pe orbită, şi fără costum de
protecţie.
NINA: Japonezii s-au adresat şi la cinematograful “Victoria”, dar acela tocmai a
fost renovat şi transformat într-un magazin de mobilă. Galeria de Artă găzduieşte
expoziţia “Berea în tradiţia popoarelor lumii”. La Palatul Culturii li s-a răspuns că
noi nu încurajăm comerţul cu sclavi. În cazul de faţă, mai corect ar fi fost -
comerţul cu sclave…
KATIA: Adică ce, noi suntem sclave?
LIZA: Păi noi suntem de mii de ori mai libere ca ei toţi!
NINA: De când s-a anunţat această audiţie la noi la Kursk, a înnebunit tot oraşul.
Aţi observat ce mulţime s-a strâns în faţa cinematografului? Când am intrat, parcă
aş fi trecut prin faţa unui pluton de execuţie. Mi s-a făcut o ruşine de…
TAMARA: Daă de ce ţi s-a făcut ruşine, madam?
NINA: M-aţi întrerupt.
TAMARA: De ce, mă rog, ţi s-a făcut ruşine?
KATIA: Ţi-e ruşine - treci şi stai acolo, în “pluton”, cu babele!
TAMARA: Şi eu am trecut prin faţa “plutonului de execuţie”, dar uite că mie nu mi
s-a făcut ruşine deloc!
KATIA: Dimpotrivă!
LIZA: Ba chiar dimpotrivă!

4
TAMARA: Dacă ţi-e ruşine, cară-te!
NINA: Nu înţeleg, de unde atâta agresivitate? Am înţeles că problema ruşinii nu
vă frământă. Am înţeles!
TAMARA: Atunci nu te mai băga hodoronc-tronc în vorbă!
NINA: Vă rog, continuaţi, nu-mi mai acordaţi atenţie.
KATIA: Toate babele afurisite! Stau şi se holbează… Un picuţ mai tinerele să fi
fost, toate erau aici! La audiţie!
TAMARA: Cică japonezii mănâncă de pe jos, de pe pământ, aşa ca câinii. Cică o
să le înveţe ei şi pe muierile noastre să mănânce stând în patru labe, să ciugu-
lească bob cu bob orezul de pe duşumea!
NINA: Japonia este o ţară uimitoare! O ţară a miracolelor! Acolo te poţi trezi
dimineaţa în zori… Îţi arunci pe umerii înfriguraţi un kimono uşor şi poţi întâmpina
răsăritul soarelui, tu, prima de pe întreaga planetă! ţara Soarelui-Răsare posedă o
cultură fascinantă, extraordinară. Este ţara copiilor şi a florilor. Acolo toată lumea,
de la mic la mare, se ocupă de arta ikebana. E puţin spus că oamenii sunt
pasionaţi de această artă… Japonia este ţara unde domneşte un adevărat cult
pentru ikebana !

Tăcere.

LIZA: Ce tot spune?

KATIA: Vorbeşte-n dodii. Vrabia mălai visează!
LIZA: De ce n-or fi ţinut audiţia asta la Moscova?
KATIA: Fetele din Moscova au ajuns de mult la Paris, acu’ toarnă pe ele
Channelu’ cu găleata.
TAMARA: Capitala au golit-o, care va să zică? A venit rândul provinciei?
KATIA: Valul civilizaţiei a ajuns şi la noi.
NINA: Valul? După mine, peste oraşul nostru s-a prăvălit un tzunami...
TAMARA: Tzunami. Ce de cuvinte noi aflăm de la ea! Ce naiba s-a prăvălit peste
oraş?
NINA: Ţărmurile Japoniei sunt lovite periodic de valuri gigantice ce se formează
în Oceanul Pacific, numite tzunami. Aceste tzunami provoacă pierderi imense
economiei acestei uimitoare ţări, cu o suprafaţă considerabil mai mică decât a
regiunii noastre.

5
 Tăcere.

KATIA: Ce caută japonezii de fapt, ştie careva? Adică… ce fel de fete vor?
NINA: Doriţi să aflaţi… tipologia, genul de femeie care îi interesează?
TAMARA: Gen de femeie? Ce tot îndrugă asta?
OLGA: Se referă la aspectul exterior.
TAMARA: Exterior?… Asta ce mai e?
LIZA: Adică trupul.
TAMARA: Bine, da capul?
LIZA: Ce nevoie au ei de cap? În Orient oricum faţa nu se vede, e acoperită de
văl.
KATIA: Vălul se poartă în Orientul Apropiat. Noi, noi vorbim de cel Îndepărtat…
LIZA: Unde nu-ţi dă decât un evantai… ca să te acoperi.
NINA: Japonezii sunt uimitor de atenţi şi plini de tact cu femeile. Japonia este ţara
unde domneşte un adevărat cult al femeii!
LIZA: De unde ştii toate astea?
NINA: M-am pregătit temeinic pentru concurs. Am citit mult despre viaţa şi despre
tradiţiile acestui popor uimitor.
TAMARA: Iar eu am auzit despre poporul ăsta uimitor, că la ei acolo femeia n-are
voie nici măcar să intre în casă, când bărbatu e înăuntru. Rămâne afară şi doarme
pe rogojină, ca o căţea. (Olgăi) Au zis că toate trebuie să apărem în costum de
baie. Am înţeles eu bine?
OLGA: Ai înţeles bine. (telefon)
NINA: Eu mi-am pregătit un compleu de gimnastică negru, nişte colanţi subţiri şi o
bluziţă. După părerea mea, este întru totul suficient, nu credeţi?
TAMARA: Ce mă întrebi pe mine? Ce, eu mă pricep?
OLGA: Pentru mine, este. Nu ştiu dacă şi pentru japonezi. Cred că ei vor dori să
vadă tot.
NINA (mirată): Tot? Cum adică, tot?… La ce vă referiţi?
OLGA: Zău dacă pricep… Ce cauţi dumneata aici? Pentru ce ai mai venit? Nu
trece clipă fără să roşeşti, eşti de-a dreptul cutremurată de ruşine!
NINA: Dumneata eşti pregătită pentru asta?
OLGA: Japonezii trebuie să fie pregătiţi pentru mine!
NINA: Nu, dragele mele, în ceea ce mă priveşte, hotărârea e luată: voi evolua
numai în compleul de gimnastică.

6
KATIA: N-o să stea ei să se roage de fiecare! Nu eşti pregătită? Alta la rând!
Următoarea, poftim pe podium! Liza! N-aţi văzut câte concurente s-au strâns?
TAMARA: Au dat năvală muierile mai rău ca iepele la adăpat!
NINA: Deocamdată îmi vine greu să mă înfăţişez într-o ţinută intimă înaintea unor
bărbaţi necunoscuţi.

Tăcere.

TAMARA (lui Olga): Ce mai cuvinţel a găsit, te trec fiorii, nu alta! Auzi, “Ţinută
intimă”…
OLGA (Ninei): Şi ce ai de gând, mă rog? Să cari după tine nişte bărbaţi cunos-
cuţi?
NINA: Am hotărât să-l iau acolo cu mine pe genialul meu soţ.

Tăcere.

TAMARA: E o glumă, nu… chestia asta cu soţu’?

NINA: Până azi şi el trăia cu impresia că glumesc.
TAMARA: Soţul tău ştie că eşti aici?
NINA: Bineînţeles.
TAMARA: Păi şi cum de te-a lăsat să vii în colănţel?
NINA: Pentru el am făcut-o!
TAMARA: Eu i-am zis lu’ al meu că plec la Moscova, la vară-mea, după cizme,
chipurile. Vară-mea lucrează la piaţă, la angrosişti. I-am zis: Vasia cumpăr o
pereche de cizme de la ea, acasă o vând şi scot dublu. Da’ mai ducă-se dracului
banii, mi-am zis - şi i-am dat pe toţi ca să-mi schimb luku’! ( look-ul )
LIZA: Da’ înainte ce look aveai?
TAMARA: Un luk , aşa… castaniu, cu luciu roşcat.
LIZA: Şi ăsta de care e?
TAMARA: Frizerul mi-a spus că lukului ăsta îi zice “Păpădia”.
KATIA: Ştiu şi eu dacă făcea să dai bani pe o “păpădie” ca asta?
LIZA: Cum îl cheamă pe soţul tău?
TAMARA: Vasili… îl cheamă…
LIZA: Te duci la el şi-i zici: “Vasia, la Moscova nu se găseau cizme numărul meu,
aşa că m-am hotărât să dau o fugă în ţara lui Ikebana-Răsare!”

7
 Apar Albert şi Varvara Volkova. Aceasta poartă un palton vechi,
murdar şi o căciulă tricotată. Păşeşte destul de sprinten printre
şirurile de scaune distruse de timp.
ALBERT: Nu, nu, nu, am zis nu!
VOLKOVA: Comandante, da’ trebuie să-mi răspunzi.
ALBERT: Şi, în general, cine v-a lăsat să intraţi?
VOLKOVA: Stai puţin, şefu!
ALBERT: Ce mai vreţi de la mine? V-am spus tot!
VOLKOVA: Uite că eu n-am reţinut!
ALBERT: Dacă mai aveţi întrebări, adresaţi-le lui Dumnezeu, nu mie! Dacă nu v-a
purtat de grijă, la El să vă duceţi cu pretenţii! Japonezii n-au nevoie de panop-
ticum… Muzeul figurilor de groază nu-i interesează nici atât!
VOLKOVA: Ascultă-mă puţin, şefu’!
ALBERT: Nu eu! Adresaţi-vă Lui, acolo sus! Celui de Sus, doamnelor!
VOLKOVA: Deocamdată sunt aici jos, şi vorbesc cu tine…Stai puţin!
TAMARA: Tu unde naiba te bagi?
VOLKOVA: Păi acolo, pe uşa cinematografului scrie: se caută femei.. Şi eu ce-oi
fi mă rog, băiat? Hai zău, şefule, ajută-mă să stau de vorbă cu japonezii!
ALBERT: Ce să le mai spui? Uite-te la dumneata cum arăţi!
VOLKOVA: O să mă uit, o să mă uit neapărat. Am văzut că în hol aveţi o oglindă,
dar era o îmbulzeală în faţa ei!…Toate se înghionteau. Şi-apoi, acolo nu lasă pe
nimeni să se apropie de japonezi, o întrebare nu poţi să pui! I-au proţăpit în jurul
lor pe căpoşii ăia de paznici! (Către celelalte femei) A venit şi miliţa... Asta am
aşteptat: o să vină ei, şoimii noştri, să vă apere ei de ocupanţii japonezi! Da’ pe
ăştia, pare-se, i-a dus mintea şi i-au mituit pe băieţi! Şi acum miliţienii fugăresc
babele în jurul cinematografului! Urlă muierile ca din gură de şarpe: la noi totul e
mai bun, totul e natural! Şi bărbaţii noştri sunt mai buni! Încotro aţi pornit-o,
stricatelor?! (lui Albert) Încotro?
ALBERT: Nu mă întrebaţi pe mine! Nu pe mine!
VOLKOVA: Nu pe tine, nu pe tine?! (lui Katia şi Liza): Fetelor, voi n-aţi intrat
încă?
KATIA (încet): Pleacă de aici!
LIZA (la fel): Dispari, să nu te văd!
VOLKOVA: Lizka, de ce-mi vorbeşti aşa?
ALBERT: Tăcere.

8
VOLKOVA (lui Albert): Ascultă, şefule, tu lucrezi cu ei! Află pentru ce selec-
ţionează fetele, unde le trimit? Din ce vorbeşte lumea, eu nu m-am dumirit. Nimeni
nu ştie nimic concret! În oraş se zvoneşte că ar fi ceva ca la televizor, la emisiunea
aia cu “Alo, căutăm talente!”
NINA: Uitaţi, scrie aici în ziar: o prestigioasă firmă japoneză oferă slujbe atractive
în domeniul showbiz-ului, la cluburi de noapte selecte! Sunt invitate la audiţie
femei talentate, înzestrate cu aptitudini artistice, cu precădere pentru dans şi
interpretare vocală.
TAMARA: Eu am venit cu acordeonul!
VOLKOVA: Din câte înţeleg eu, japonezii şi-au pus în gând să alcătuiască un
ansamblu muzical itinerant. (lui Albert) Aşa e?
ALBERT: Aici se aleg fete care vor munci în Singapore.
NINA: În Singapore? Nu în Japonia?
VOLKOVA: Vrei zor nevoie în Japonia? În Singapore nu-ţi place?!
NINA: Eşti sigur?
ALBERT: Cine va lua concursul, va pleca în Singapore.
NINA: Cum aşa, în Singapore?
ALBERT: Uite aşa! În Singapore. Există o asemenea ţară - acolo toată lumea
cântă şi dansează.
KATIA: Grozav, Liza. E marfă în Singapore!
VOLKOVA: Şi unde vine Singapore ăsta?
TAMARA: Ia nu te mai băga tu!
VOLKOVA: Ce, n-am voie să întreb? Zi şi mie, şefule, Singapore e în Africa?
ALBERT: Singapore e situat în Asia.
VOLKOVA: Adică, singaporezii sunt asiatici? Zi, sunt asiatici?
ALBERT: Da, asiatici, “cu ochi oblici şi priviri lacome” !
VOLKOVA: Liza! Katia! Ce să mai mergeţi pân-acolo? Păi şi tătarii noştri sunt
asiatici. Buriaţii, la fel… Şi ce ventuze se pricep să pună buriaţii ăştia! Ce de
leacuri şi licori cunosc crescătorii de reni ai Nordului nostru!… De cîte ori nu m-au
prins zorii zilei în tovărăşia lor!
VOLKOVA: Kalmâcii sunt şi ei la doi paşi…
TAMARA (lui Volkova): Taci din gură!
VOLKOVA: În oraş umblă vorba că şi japonezii ăştia din Singapore sunt de fapt
cazahi de-ai noştri, doar că mijesc din ochi ca samuraii.

9
ALBERT: Mă lăsaţi şi pe mine să vorbesc?
KATIA: Sunt japonezi adevăraţi sau nu?
ALBERT: Întrebaţi-i pe cumpărătorii voştri.
NINA: Care cumpărători?
ALBERT: Pe cei care urmează să vă angajeze.

Tăcere.

NINA: Într-adevăr, aş vrea şi eu să ştiu, ce ne aşteaptă?

Tăcere.

ALBERT: Ce ne aşteaptă? Încălzirea planetei… Topirea gheţarilor din

Antarctica… Un al doilea Potop… Globalizarea.

Tăcere.

NINA: Pesemne, tinere, că n-ai prea multe griji! În afară de Potop şi globalizare,
fireşte…
LIZA: Bine, dar tu chiar îţi baţi joc de noi…
KATIA: Încă puţin şi… Ce mai! O să şteargă cu noi pe jos!
ALBERT: Liniştee! (Adresându-se tuturor) Dumnealor vă sunt foarte recunos-
cători că aţi răspuns invitaţiei. Vă mulţumesc şi m-au rugat ca, în numele lor, să-mi
iau rămas bun.
TAMARA: De la cine? Cui spuneţi asta?
ALBERT: Dumneavoastră, tuturor, inclusiv dumitale! Data viitoare veţi avea mai
mult noroc. (Îi vine greu, cu jenă) A! Cine nu a luat audiţia, poate viziona mai târziu
un film… pe gratis.
TAMARA: Cine nu a luat audiţia?
ALBERT: Dumneavoastră.
NINA: Iartă-mă, nu înţeleg…
ALBERT: Ei, adică, japonezii, m-au rugat să transmit asta tuturor celor care nu
vor evolua pe scenă, în faţa dumnealor… În fine, mergeţi, luaţi-vă buletinele şi
îmbrăcaţi-vă… Cine vrea, poate pleca acasă la soţi, cine nu, poate rămâne să
vadă filmul pe gratis.

10
 Tăcere.

TAMARA: Cum aşa, acasă?

OLGA: Staţi puţin! Faceţi linişte! Adică, nu suntem primite în concurs? Gata, am
fost mătrăşite?
ALBERT: Da, se poate spune şi aşa. Nu vor să vă mai deranjeze, doresc să vă
scutească de un stres inutil… Pentru că şansele dumneavoastră sunt practic
egale cu zero… S-au uitat în buletine…
OLGA: Şi ne-au declarat rebuturi fără să ne arunce măcar o privire?

Tăcere.

KATIA: Ce, suntem ăle mai pocite din toate?

LIZA: Cum vine asta?
VOLKOVA (arătând spre Katia şi Liza): Dar ele? Ele ce-s măritate? Păi unde-s
bărbaţii lor?
OLGA: Bine! Şi dacă astăzi sunt măritată, iar mâine divorţez?!
ALBERT: Eu nu fac decât să vă transmit ce au spus dumnealor: nu avem nevoie
de femei, iertaţi-mă, în vârstă, măritate, cu copii, cu diverse defecte fizice, ca de
exemplu, de femei în cârje.
NINA: Pe cine vezi dumneata aici în cârje?
ALBERT: Repet: la concurs pot participa numai persoanele libere, fără obligaţii,
cu un fizic atrăgător. V-am tradus totul, cuvânt cu cuvânt. Japonezii au subliniat de
două ori: audiţia este deschisă numai… fetelor tinere.

Tăcere.

OLGA: Scuzaţi-mă! Eu n-am împlinit încă 30 de ani şi, poate, nici nu-i voi împlini
prea curând.

Tăcere.

TAMARA: Eu nu am înţeles bine chestia cu filmul…

LIZA: Nici eu.
TAMARA: Pentru cine se dă filmul? Pentru noi?

11
KATIA: Pentru noi!
TAMARA: Da’ ce, ăştia ne cred tâmpite?! În halul ăsta am ajuns, venim la ei să
ne dezbrăcăm să ne arate un film?!
KATIA: Pentru filmul lor dârdâim aici de trei ore, în pielea goală?!
NINA: Staţi puţin! (lui Albert) Spune-mi, nu v-a convenit CV-ul meu?
ALBERT: Repet, nu sunteţi admise la audiţie pentru că dumnealor caută numai
fete frumoase şi tinere. Tinere!
NINA: Mi se pare că nu sunt, încă, chiar atât de bătrână.
ALBERT: Atunci înseamnă că aveţi un soţ… Sau copii…
NINA: Nu am copii!
TAMARA: Chiar, câţi ani ai, de fapt?
NINA: Ce întrebare mai e şi asta?!
TAMARA: Hai, spune!…Te întreb de curiozitate!
NINA: Nu atât de mulţi câţi şi-ar dori duşmanii şi prietenele mele!
LIZA: Şi noi? Nici noi nu suntem bune?
KATIA: Om fi bătrâne!
ALBERT (Lizei): Fetele, aşa ca voi… foarte-foarte tinere, trebuie să aducă bule-
tinele. Au spus că fără buletine e imposibil. Poate că sunteţi încă minore…
KATIA: Am făcut-o deja…
LIZA: Avem experienţă.
TAMARA: Ce treabă au cu bărbată-meu ? Păi să fii avut un soţ normal, mai ve-
neam eu aici?!
NINA: Nu mai ţipaţi! Încetaţi cu ţipetele! Încetaţi!…
OLGA: Dumneata ţipi!
NINA: Nu se poate purta un dialog în aceste condiţii! Spune-mi, am fost într-
adevăr eliminate?! E adevărat? Nu ne va vedea nimeni?
ALBERT: Da! Nu! Nimeni! La revedere!
KATIA: Ne oferă, în schimb, să vedem un film de-al lor pe gratis!
VOLKOVA: Auzi ce tortură au mai născocit şi samuraii ăştia! Film.
ALBERT: Vă compătimesc din tot sufletul. N-aţi avut noroc. Dar soţii dumnea-
voastră se vor bucura văzând că vă întoarceţi acasă. Gata, asta-i tot! Dacă v-am
jignit cumva, sau am spus ceva deplasat, vă rog să mă iertaţi…
NINA (către Albert): Sunt de-a dreptul uluită! Am răspuns chemării dumnea-
voastră de a mă angaja într-o confruntare cinstită, echitabilă, în care urmau să
triumfe frumuseţea şi talentul. Aţi scris în anunţ că se caută femei talentate!

12
ALBERT: Până să venim aici, am fost la Tula, la Oriol, la Omsk, nicăieri n-am
avut nici un fel de probleme! La voi, în Kursk, se prezintă la audiţie cine cu gândul
nu gândeşti! A sosit până şi un ansamblu folcloric… Un cor de la ţară! Cântece
populare!…
NINA: Aţi precizat că aptitudinile vocale constituie un avantaj!
ALBERT: Vă rog, plecaţi acasă. Nu le încurcaţi pe celelalte concurente.
KATIA: Nouă ne spune asta?
ALBERT: Repet: vă rog să plecaţi acasă. Nu le încurcaţi pe celelalte concurente.
Din cauza dumneavoastră nu putem începe!
OLGA: Eu nu plec nicăieri până nu mă văd japonezii toţi.
KATIA şi LIZA: Nici noi.
TAMARA: Nici eu.
OLGA: Dacă nu mă vor vedea în aceleaşi condiţii ca pe toate celelalte, eu mă
dezbrac de tot şi rămân aşa până când mor de frig!
ALBERT: N-aveţi decât să staţi cum doriţi - îmbrăcate sau dezbrăcate - dacă
asta vă face plăcere. Putem presupune că aţi încurcat anotimpurile…
TAMARA: O să înfunzi puşcăria din cauza noastră!
ALBERT: Vă rog să plecaţi acasă, nu le deranjaţi pe celelalte.
NINA: Cum vă numiţi?
ALBERT: Albert mă cheamă. Ce vină am eu? Nu am făcut decât să transmit ceea
ce au spus dumnealor.
OLGA: Du-te şi transmite-le că pretindem să vină aici un japonez! Am plătit taxa
la fel ca şi celelalte concurente.
TAMARA: Pentru ce mi-au luat banii? Ca să-mi răsfoiască buletinu’?!
NINA: Oare de ce pe lume câştigă întotdeauna cei lipsiţi de suflet şi conştiinţă?
De ce? De ce?
OLGA (Ninei): Încetează! Stai puţin…
KATIA: Abia i-am strâns! Erau ultimii bani!
ALBERT: Repet, vă împărtăşesc sentimentele.
OLGA: Du-te şi transmite japonezilor… Spune-le aşa: trebuie obligatoriu să
participăm la concurs! Nu plecăm nicăieri! O să facem un tămbălău de-o să ne
ţineţi minte!… Stăm aici în pielea goală şi murim de frig!
TOATE: Murim de frig !

Albert iese.

13
LIZA: Exact, murim în pielea goală!
TAMARA: Eu oricum n-am altă ieşire! Pentru mine drum de întoarcere nu-i!
VOLKOVA: Vă pun să vă uitaţi la film! Da’ cu ce le-aţi greşit?!
TAMARA: Auzi? Tu mai bine pleacă de-aici! Din cauza unora de-alde tine se
poartă aşa cu noi. Ne bagă pe toate în aceeaşi oală! Zi şi mie, cine crezi c-o să ia
o căzătură ca tine?!
VOLKOVA: Eşti bătută-n cap? Ce vină am eu?
NINA (lui Tamara): Cum poţi să vorbeşti aşa?! Află că pe dumneata n-o să te ia!
Şi ştii de ce? Pentru că eşti vulgară!
VOLKOVA: Poftim? Lăsaţi, nu trebuie, nu m-am supărat!
NINA (lui Volkova): Dumneata emani o aură bună, pozitivă...
VOLKOVA: Ce eman io?
NINA: Un câmp energetic… Îl simt. Aura dumitale mă încălzeşte.
VOLKOVA: Poftim, încălziţi-vă cât poftiţi!… Gheişelor, vreţi să v-arăt ce fel de
aură am?! Aură de vodcă cu anason,
KATIA: Te-ai prins de ce a venit?
LIZA: Doar nu pentru noi!
VOLKOVA: Organismul muieresc slăbit şi înfrigurat trebuie întărit pentru luptă! Am
şi pahare la mine. Fix 50 de grame. Sunt poreclită “Varka-Cinzeacă”. Mă ştiu toţi
de la gară, de la Depozitul de marfă 2. Depozitului i-au zis “ La Cinzeaca”, în
cinstea mea. Cine are chef de-o cinzeacă - oricând la dispoziţie! E un pic mai
scump ca la magazin, în schimb ai parte de-un service clasa-ntâi! Paharele sunt
curate. Încălziţi-vă, fetelor!
OLGA: (îi întinde bani lui Volkova): Hai, toarnă la toată lumea!
NINA: Nu, nu, nu beau.
OLGA: Fac eu cinste. Poftim.
VOLKOVA: La bani aşa mari n-am să dau rest…
OLGA: Păstrează restul. Toarnă la toată lumea. Trebuie să bem ceva, altfel chiar
că o să crăpăm de frig.
VOLKOVA: Mai bine aţi pune ceva pe voi.
OLGA: Nu! Dacă ne îmbrăcăm, nu mai punem noi mâna pe japonezi!
Ce este oroarea asta?
VOLKOVA: Nu aşa se bea. Jap, pe nerăsuflate.
TAMARA: Hai noroc!

14
VOLKOVA: A!!
NINA: Cred că o să beau şi eu o înghiţitură. Să mă eliberez puţin de stres...
KATIA: Da’ nouă nu ne dai?
LIZA: Adă-ncoa!
VOLKOVA: Da’ cuvântul fermecat “te rog” unde-i …
KATIA: Hai, dă-i bice, toarnă mai repede!
VOLKOVA: Nu mă lua aşa, că nu m-ai înhămat la căruţă!
……..Femeile beau………..
VOLKOVA: Încă un rând.
VOLKOVA: Îndată o să vă simţiţi atât de bine, că n-o să vă mai trebuiască nici un
Singapore!
NINA: Se poate încă un strop?
OLGA: Pe nerăsuflate.
VOLKOVA: Ia zi-mi şi mie, ce-i aia aură?
NINA: Pentru bărbatul japonez, cel mai important lucru este aura unei femei. Nu
femeia în sine, ci ceea ce o învăluie, ceea ce poartă în jurul ei.
VOLKOVA: În jurul ei?
NINA: Da. Împăratul şi poetul Nakakomo
OLGA: Cine?
NINA: Din dinastia Sin, considera că aura femeii se aseamănă cu un nimb de
lumină. Orice bărbat îl poate vedea, cu condiţia să privească femeia cu mare
atenţie.
VOLKOVA: Ca să vorbesc pe limba mea, dacă un bărbat, de pildă, o să-şi ia ini-
ma în dinţi şi o să se uite la mine cu atenţie, o să zărească ceva?
NINA: Da, un nimb argintiu…
VOLKOVA: Un nimb?
NINA: Da, argintiu.
VOLKOVA: Ce ziceţi, fetelor?! Îi punem pe samurai să se uite la noi cu atenţie, să
ne vadă nimbu’?!
Volkova toarnă.
NINA (plânge): La mine n-o să se mai uite nimeni niciodată…Nici acolo, nici aici.
E timpul s-o recunosc… E timpul! Au dreptate japonezii, vremea mea a trecut…
A trecut…

15
VOLKOVA: Nu fii tristă, fetiţo, nu trebuie! Ce te-a apucat? Sigur că fiecare femeie
se socoate cea mai tânără şi cea mai frumoasă. Dumneata, de pildă, nu eşti mai
urâtă ca unele din persoanele de faţă!
TAMARA: Despre cine vorbeşti?
VOLKOVA: Despre tine! La Singapore, toate japonezele alea dârdâie de spaimă
numai la gândul că soseşti!
TAMARA: Ia vezi că-ţi cârpesc una, de nu mai ajungi la depozitul tău!
KATIA: Las-o mai moale, auzi?!
TAMARA: Ce?
LIZA: Ce-ai auzit!
OLGA: Vă rog, fetelor, să nu ne certăm! Trebuie să rămânem unite!

Apare Albert însoţit de un japonez scund, tot numai zâmbet. Se înclină şi îi

şopteşte ceva lui Albert.
VOLKOVA (speriată): Ascundeţi paharele! Daţi-le-ncoace! Daţi paharele!
ALBERT: Aţi dorit să vorbiţi cu un japonez, da? Dumnealui este japonez. Să-i
spuneţi ce doriţi? Vorbiţi, eu îi traduc! (Pauză) Hai, spuneţi ce doriţi!
OLGA (emoţionată): Ştii ce să-i transmiţi?

Tăcere.

ALBERT: Ce? (Pauză) Hai, spuneţi odată!

NINA: Cum vă cheamă?
ALBERT: Mă cheamă Albert…
NINA: Nu persoana dumitale mă interesează. Vreau să ştiu cum îl cheamă pe
tovarăşul japonez... Pardon, pe domnul… Cum îl cheamă pe japonez?

Albert se apleacă la urechea japonezului, traduce întrebarea.

Japonezul răspunde, se înclină, zâmbind fără încetare.

ALBERT: Numele dumnealui e Tetzudzin Aoki.

NINA: Domnule Tetzudzin! Noi considerăm că avem dreptul moral să participăm
la concurs! Noi, adică soţul meu şi cu mine, am dăruit acestei ţări tot ce-am avut
mai bun, iar ţara ne-a transformat în cerşetori!
ALBERT: Cum o să-i traduc aberaţiile astea?!

16
VOLKOVA: Ninel, nu trebuie…
NINA: Staţi puţin!
VOLKOVA: Nu trebuie, Ninel! Să ne păstrăm mândria!
NINA: Nu ştiu ce să fac, înţelegeţi?… Cum aş fi putut să-mi închipui acum zece
ani că ne aşteaptă o asemenea soartă?!

Japonezul continuă să zâmbească. Îi face un semn lui Albert. Acesta

se apleacă spre el.

ALBERT: Pe Aoki-san îl interesează ce doriţi de la dânsul.

NINA: Domnule Tetzudzin, noi avem în familie patru diplome universitare! Soţul
meu are trei licenţe în ştiinţe umaniste.
ALBERT: De ce îi spuneţi toate astea? Dacă soţul are trei licenţe, înseamnă că
trebuie să-şi trimită nevasta să muncească la Singapore?! Nu-i traduc aşa ceva!
NINA: Domnule… Tetzudzin! De atâtea ori m-am lăsat pradă deznădejdii, văzând
că aici nimeni nu mai are nevoie de noi - de soţul meu şi de mine. Iar acum vreau
să mă eliberez, să scap de toate! Vreau să fiu şi eu ca toţi ceilalţi, mărginită,
insensibilă, să nu-mi mai pese de nimic, să nu simt nimic…
ALBERT: O clipă! Daţi-mi voie să-i traduc că vreţi să fiţi mărginită! (Traduce,
ascultă răspunsul) Aoki-san e uimit. Nu vă înţelege dorinţa!
NINA: Nu mi-a fost deloc uşor să iau această hotărâre! Am suferit cumplit!
Cumplit!
ALBERT: Dumnealui se străduieşte să vă înţeleagă.
OLGA: Ce-i privesc pe ei suferinţele dumitale? Nu-i putem obliga să ne selec-
ţioneze. Pot să ne respingă, e dreptul lor. N-aveţi decât s-o faceţi! Să ne
respingeţi! Dar înainte de asta, sunteţi datori să ne vedeţi. Măcar atât! Condiţiile
de concurs trebuie să fie identice pentru toate participantele. Trebuie să ne dea şi
nouă numere de ordine, ca la toată lumea!

Albert traduce, japonezul dă din cap.

KATIA: Ce, suntem mai proaste ca celelalte?

LIZA: Nu suntem, la urma urmei!
VOLKOVA: Sunteţi mai bune! (lui Albert) Zi-mi şi mie, zi cu mâna pe inimă, nu-i
aşa că fetele mele au o şansă? Este?

17
TAMARA: Soţul meu e un nătărău! (lui Albert) Spune-i, spune-i-o! De asta sunt
aici!

Albert se apleacă la urechea japonezului, apoi se îndreaptă.

ALBERT: Dumnealui e convins că soţul dumneavoastră nu e un nătărău.

TAMARA: Dacă l-aţi vedea, nu v-aţi crede ochilor! E mare cât cinci ca dânsul la
un loc, dar minte ….
ALBERT: Soţul dumneavoastră minte?
TAMARA: Minte în cap n-are nici cât o găină.
ALBERT (traduce): Cât un cocoş, vă corectează Aoki-san.
TAMARA: Cocoşu’-i cocoş, iar găina-i găină.
ALBERT(traduce): E de acord că între o găină şi un cocoş există mici diferenţe.
NINA: Aoki-san, soţul meu nu e un nătărău. E un mare specialist în execuţii…

Japonezul ridică mâinile speriat şi râde.

ALBERT(traduce): Un călău? Aoki-san întreabă dacă este călău.

NINA: Este scriitor, istoric.
ALBERT(traduce): Aoki-san nutreşte o mare admiraţie pentru Lev Tolstoi.
NINA: Ce Lev Tolstoi. E autorul unor cărţi despre ţinutul nostru, despre ”Streliţi şi
epoca lui Petru cel Mare”, când au fost executaţi numeroşi…
TAMARA: Dacă bărbaţii noştri erau normali, am fi stat acasă! Pricepi, domnule
japonez? Asta e
VOLKOVA: Tetzudzin… Îl cheamă Tetzudzin.

Japonezul îi face un semn lui Albert care se apleacă spre el.

ALBERT: Spuneţi-vă numele de familie.

OLGA: Poftim?
ALBERT: Spuneţi cum vă cheamă, numele de familie. Eu o să le notez pentru
dumnealui.
TAMARA: De ce?
VOLKOVA: Hai, ziceţi-i cum vă cheamă! Doamne, parcă aţi fi bătute în cap!
OLGA: Olga… Puhova! Nevasta lui Victor Puhov!

18
ALBERT( lui Tamara): Numele dumneavoastră?
TAMARA: Pok!
ALBERT: Cum?
Tăcere.

TAMARA: Ce vă uitaţi aşa? (Tare) Pok! Pok, ăsta-i numele meu de familie! Aşa
scrie şi în buletin. Explică-i japonezului că bărbatu’-meu nu iese din vorba lui
maică-sa. Iar soacra i-a zis: “Dacă se mărită cu Pok, s-o cheme Pok, nu Pokova”.
Şi uite aşa m-am pricopsit cu Pok. Scrie acolo, Pok
ALBERT: N-a înţeles despre a cui mamă este vorba. Puteţi să ne mai relataţi o
dată această sagă însângerată?
OLGA: Nu e cazul.
TAMARA: Ba e! Pok este numele de familie al soţului. Taică-su a fost trimis de
două ori la sanatoriu, prin sindicat. (Nu se mai poate stăpâni, izbucneşte în plâns)
Pok-Pok-Pok - toată viaţa n-am avut noroc! A luat-o razna viaţa mea!
ALBERT: În japoneză nu există expresia asta. Nu ştiu cum să traduc “a luat-o
razna”.
VOLKOVA: Nici nu trebuie! Ce rost are să-i povestim toate necazurile noastre?!

Japonezul îi face un semn lui Albert care se apleacă spre el.

ALBERT: S-a pus întrebarea: de ce plânge doamna?

VOLKOVA: Să nu-i dea atenţie, i-a intrat ceva în ochi!
NINA: Plânge de emoţie! Spune-i că e tulburată! Toate suntem tulburate, tinere!
VOLKOVA: Mai dă-i naibii de samurai, Tamara! Lasă-i dracului! Nu mai eşti tine-
rică. Zău aşa, la ce să-ţi vânturi pulpanele prin faţa lor? Cu puştoaicele e altceva,
ele au toată viaţa înainte. Katia! Liza! Hai, ce staţi?
NINA: Eu mă numesc Ninel. Ninel Karnauhova. Sunt profesoară de estetică la
Şcoala profesională de confecţii şi tricotaje. Am fost disponibilizată în urma
reducerii de personal. Mi s-a explicat că vremea Lomonosovilor a trecut…
ALBERT(a tradus): Dumnealui nu ştie cine e Lomonosov.
VOLKOVA: Cum aşa Aoki? Nu ştii cine e Lomonosov? Păi noi, Ruşii îi datorăm
totul lui Lomonosov.
ALBERT(lui Volkova): Numele dumitale?
VOLKOVA: Al meu? De ce îi trebuie? Nu, lasă…

19
ALBERT: Cum vă cheamă?
VOLKOVA: Lasă, nu trebuie…
ALBERT: Vă roagă…
VOLKOVA: Numele meu este Volkova Varia. În trecut am fost tehnician geolog…
De ce se uită aşa la mine, Albert? (Stânjenită) Înţelegi, Aoki… Nu-i nimic că-i
spun aşa?
I-am uitat numele mic…
ALBERT: Tetzudzin…
VOLKOVA: Înţelegi, Tetzudzin…
ALBERT: Tetzudzin Aoki…
VOLKOVA: Aoki… Eu, Volkova, am venit aici ca să ţin pumnii fetelor mele! Uite,
ele două sunt fiicele mele: Katia şi Liza. O să vezi, Aoki, n-o să-ţi poţi lua Ochii-
Aoki de la ele! Ţine minte ce-ţi spun, Aoki ! Când o să le vedeţi ce frumos
dansează, le luaţi pe loc. Katia! Liza! Ce staţi? Daţi-i drumul.
ALBERT: Spuneţi cum vă cheamă.
KATIA: Eu sunt Volkova Katerina.
LIZA: Eu, Volkova Lizaveta…
VOLKOVA: Eu am o piele…iască, dar lui Lizka i-a dat Dumnezeu un ten - o
frumuseţe!… Deci, voi alegeţi aici fete ca să lucreze în cluburi, la Singapore. Am
înţeles eu bine, aşa e?
ALBERT: O clipă, să-i traduc.
VOLKOVA: Şi ce vor să facă ei acolo, la Singapore, Aoki? Un fel de brigadă
artistică de amatori?
ALBERT: O clipă, să-i expilc ce-i aia brigadă de amatori…

Tăcere. Albert ascultă răspunsul japonezului.

Da, e ceva care seamănă cu brigada de amatori. Pe câştigătoarele audiţiei le

aşteaptă la Singapore o muncă interesantă “în industria show-biz-ului” - după cum
s-a exprimat dumnealui. Ar dori să le ajute pe tinerele rusoaice să-şi găsească un
drum în viaţă… să-şi valorifice talentele… şi celelalte calităţi.

Tăcere.

VOLKOVA: Mulţumesc.

20
ALBERT: Volkova, dumnealui este gata să vă vadă şi să vă asculte pe toate!
Poftiţi vă rog! Poftim, Volkova!
VOLKOVA: Eu? Da’ ce-aţi înnebunit? Pe mine mai bine să mă arăţi duşmanilor,
s-o ia la fugă. Nici prin cap nu mi-a trecut să… Aoki, nu mă face să roşesc. Nu te
uita aşa la mine… El ce, vorbeşte serios?… Chiar vrea să mă asculte?… Sigur, se
poate. Daţi-mi un pieptăn. Nu m-am pregătit deloc. La concursul ăsta al vostru
trebuie să te şi dezbraci?

Tăcere.

Paltonul mi-l scot, dar de tot să ştiţi că nu mă dezbrac. Pot să-i cânt ceva ce vreau
eu. Un cântec despre munţi.
ALBERT: A spus că se poate…
VOLKOVA: Mulţumesc.

Tăcere.

ALBERT: Hai, daţi-i drumul, cântaţi!

VOLKOVA: Imediat. Tamara, poţi să mă acompaniezi… la acordeon?

Tamara scoate acordeonul din cutie. Volkova cântă cântecul despre geologi.
Vocea ei este uşor răguşită, dar în ea se ghicesc forţa şi puritatea de odinioară.
Tăcere.

VOLKOVA: Ei, cum a fost?

KATIA: Bravo!
ALBERT: Aoki-san nu a înţeles cuvintele, dar cântecul l-a emoţionat profund.
VOLKOVA: Cântecul ăsta l-am interpretat pe vremuri la Sala Congreselor din
Kremlin, în închiderea Festivalului muzical de amatori…
ALBERT: Lui Aoki-san îi plac foarte mult cântecele ruseşti.

Tăcere.

Următoarea, vă rog! (Ninei) Dumneavoastră?

21
NINA: Aoki-san, şi eu am activat în mişcarea de amatori, la Teatrul studenţesc de
pantonimă. Aveam un număr intitulat “Dansul Şarpelui”. Mi-am adus aminte de el
şi l-am pregătit pentru audiţie. Dansam alături de un partener. El îl întruchipa pe
îmblânzitor, iar eu eram şarpele. În acest moment nu am un partener…

Albert traduce, japonezul dă din cap cu multă vioiciune.

ALBERT: Dumnealui întreabă unde e partenerul. Unde vă este partenerul?

(Ninei) Partenerul a murit otrăvit de venin?!
NINA: Partenerul meu trăieşte! Eu sunt cea care moare încetul cu încetul din
pricina neputinţei lui! Pentru că nu manifestă nici cea mai mică dorinţă de a între-
prinde ceva, orice! În spectacolul nostru studenţesc, soţul meu juca rolul îmblân-
zitorului. Cânta la fluier şi mă hipnotiza. (Surescitată) Am neapărat nevoie de un
partener. Am nevoie neapărat de partener, Albert!
VOLKOVA: Ninel, dacă vrei …
NINA: Nu, am nevoie de un bărbat. Albert, pot să te rog să stai nemişcat?
Singurul inconvenient e că va trebui să mă priveşti tot timpul!
ALBERT: Păi nu mi-aţi zis să stau nemişcat?
VOLKOVA (agitată): Ninel, Tamarka o să-ţi cânte la acordeon! O să te vrăjească
atât de tare, că şarpele tău o să uite de ce s-a târât până aici!
TAMARA (cu acordeonul, Ninei): Ce cânta la fluier îmblânzitorul ăla al tău?
NINA: Melodia aia: Piaţa persană.
TAMARA: Îngân-o.

Nina îngână melodia, Tamara o prinde imediat.

NINA: Mă bizui pe imaginaţia dumneavoastră…

Nina interpretează numărul de pantonimă. Tamara cântă,

străduindu-se să nu privească în jos, spre podea unde evoluează
Nina.

KATIA: E aut total tipa!

LIZA: Te-apucă groaza!

22
ALBERT(după ce a ascultat comentariile japonezului): Japonezul spune că
nutreşte un deosebit respect pentru baletul rus, de aceea lui această reprezentaţie
de coşmar i-a plăcut foarte mult.
VOLKOVA: Şi mie mi-a plăcut! Pe mine, Ninel m-a cucerit pur şi simplu! Parcă
nici n-ar fi femeie, ci o statuetă! Ninel, eşti ca şi plecată, ţine minte ce-ţi spun!
NINA (surescitată): Era nevoie de un bărbat! De un bărbat care să poată fermeca
o femeie dintr-o singură privire!
LIZA: Cum deschide gura, cum o dă-n bară!
VOLKOVA: Eu sunt de acord cu Ninel. Ce ne-am face fără bărbaţi? Am dreptate,
samuraiule? Fetelor, n-arată rău Tetzudzin ăsta al nostru! Doar că-i cam sfrijit, un
pricăjit…
OLGA: Aoki-san, aştept să mă remarcaţi şi pe mine.
ALBERT: V-a remarcat.

Tăcere.

ALBERT: A observat că sunteţi o femeie foarte frumoasă.

VOLKOVA: Pentru el toate suntem frumoase. Tu pe toate ne-ai trimite la Singa-
pore.
OLGA: La acest număr îl aveam ca partener pe soţul meu. Dar acum el e… În
fine, acum e cel mai bogat om din oraş… Puhov şi cu mine, de fapt, nu mai trăim
împreună… Pot să zic că nici nu mai e soţul meu. E doar o rubrică din buletin, la
starea civilă. Am cu el o fetiţă de trei ani şi jumătate.
ALBERT: Credeţi că-l interesează?
OLGA: Puhov nu mai trăieşte cu mine, dar mi-a spus că, dacă dau divorţ, îi vor
stabili o pensie alimentară atât de mare, că i-ar fi mai simplu să tocmească nişte
racheţi să mă lichideze.
ALBERT: E limpede. Dacă doriţi, prezentaţi-ne ceva.

Dându-i un ocol lui Albert, Olga scoate de undeva din spatele lui un
vraf de batiste colorate. Femeile o încurajează, aplaudă.

OLGA: Astea-s fleacuri! Dacă l-aş avea la îndemână pe Puhov, aş putea să-l fac
bucăţi sub ochii voştri. L-aş tăia în două! (Japonezului) Aş putea, sub ochii voştri,
să tai în două un bărbat.

23
 Japonezul spune ceva. Albert traduce.

Aoki!… Albert, spune-i că acolo la ei pot să tai bărbaţi cu fierăstrăul!

ALBERT: Aoki-san întreabă de ce trebuie să ciopârţiţi bărbaţii? Femeia poate
oferi bărbatului multe plăceri. De ce să tocaţi bărbaţii? - asta e întrebarea lui. De
ce vreţi neapărat să-i tocaţi?
VOLKOVA: Aoki! La noi în Rusia, nevasta toacă bărbatul, îl toacă la cap - asta-i
tradiţia!
ALBERT: Nu crede. “Femeia este în primul rând un izvor de desfătări” - spune el.
Iar eu traduc această aiureală…
OLGA (plângând): Nu crede că sunt o artistă de circ?
NINA: Olia, ai dovedit-o cu prisosinţă!
VOLKOVA: Olia! Scamatoria a fost a’ntâia! Olia!…
OLGA: Japonezul nu mă crede?! Sunt o artistă de circ!
ALBERT: Vă credem cu toţii! Liniştiţi-vă!
OLGA: Japonezule, ce, nu mă crezi?

Tamara cântă. Olga se transfigurează deodată.

ALBERT: Stop! Ajunge! Vă crede! (Repede) Cine urmează?

OLGA: Albert, ce-ar fi să te tai în două? Hai!
ALBERT: Mulţumesc, n-are rost.
OLGA: E o nimica toată! Nu te teme!
ALBERT: Mulţumesc… Mă plac aşa cum sunt, întreg.
OLGA: Vino încoace!
ALBERT: Mulţumesc, lăsaţi!
VOLKOVA: Olia, dacă vrei, poftim, taie-mă pe mine!… Vrei, Olia? Cum o să mă
tai? Pe la buric? Ca să ştiu de unde să mă adun!

Tăcere.

ALBERT: Sto-o-p! Gata cu scamatoriile! (Repede) Cine urmează? Mai doreşte

cineva să prezinte ceva?
VOLKOVA: Katia! Liza! Ce vă codiţi atâta? Ce-i cu voi? Haideţi!…

24
KATIA (neliniştită): Am pregătit şi noi ceva…
LIZA: Tamara, cântă şi tu o melodie d’aia mai lentă.
TAMARA: M-am prins.
VOLKOVA: Au fost înscrise la cercul de dansuri populare, la Casa de cultură a
Fabricii de anvelope. Dansează de când erau de-o şchioapă.
KATIA: Avem un număr… Aici nu sunt bare. Poate împrovizăm ceva.

Tamara cântă. La început fetele dansează, executând mişcări

stângace ce sugerează dorinţa şi patima, apoi, la fel de lent, încep
să se dezbrace.

VOLKOVA: Katia! Liza! Ce-i asta?!

Ce naiba faceţi? Ia terminaţi!… Terminaţi odată!

Tăcere. Întreaga atitudine a fetelor lasă să se înţeleagă că abia

acum urmează partea esenţială.

NINA: Fetelor… Opriţi-vă!…

VOLKOVA: Ia îmbrăcaţi-vă imediat, m-auziţi?!
NINA: E ceva… incredibil…

Katia şi Liza îşi continuă numărul de striptease.

NINA (încet): Spune-mi, câţi ani au?

VOLKOVA: Sunt nişte copii, mucoasele!…
NINA: Opreşte asta, Albert!
ALBERT(încet): Destul, fetelor...

Numărul de striptease atinge punctul culminant când pe trupurile

firave, tremurând de emoţie, ale adolescentelor nu mai rămâne nici o
piesă de îmbrăcăminte.
VOLKOVA (chinuită de suferinţă): Terminaţi! Ce naiba faceţi?!
OLGA: Ţine-ţi gura! Nu te băga, strici totul! Japonezii asta caută, de fapt.
NINA: Cum poţi să…

25
OLGA (enervată): Taci dracu’ din gură! Nu te băga!
ALBERT(nu se mai poate stăpâni): Gata, fetelor, destul! Ajunge! Aoki-san vă
roagă să vă opriţi. S-a lămurit.
VOLKOVA: De mama cel puţin să vă fi fost ruşine!… Katia! Liza! Asta vă învăţa la
cerc Efim Natanovici?! Aoki! Instructorul lor de dans, Komussidi Efim Natanovici,
până să moară, se ţinea întruna de capul meu: du fetele la Moscova, la şcoala de
balet! Ei, cum puteam eu să le duc?! Bărbatuă-meu a murit de vodcă… După aia
şi eu a trebuit să mă tratez de boala asta… Toată viaţa mea am muncit şi-am
tras…
NINA: ”Te salut, generaţie nouă, necunoscută mie”…

Katia şi Liza s-au îmbrăcat în grabă. Japonezul îi spune ceva lui

Albert.

ALBERT: Fetele pot participa la concurs. I-au plăcut.

VOLKOVA: Cum putea să-i placă o asemenea porcărie?! Aoki, puştoaicele mele
au crescut fără tată… Înţelegi, Aoki?! Iartă-le…
ALBERT (se pleacă spre japonez pentru o secundă, apoi se îndreaptă): Aoki-san
vă roagă să îl iertaţi! E puţin obosit, a trecut prin prea multe emoţii estetice.
Vă mulţumeşte tuturor…Toate i-aţi plăcut foarte mult. Va face tot posibilul să-i
convingă pe co-legii lui să fiţi primite în concurs. În orice caz, va trebui să mai
aşteptaţi până le vor vedea pe candidatele care nu au probleme cu buletinele, cu
soţii şi cu vârsta.
NINA: Vă mulţumim că ne-aţi dat o speranţă, dragul nostru Tetzudzin Aoki!
KATIA: Nu ne poate da şi ceva căldură?
NINA: Spune-i că are nişte ochi minunaţi!…
ALBERT: O să-i spun… Nu prea îmi dau seama cum de i-aţi observat, sunt foarte
mijiţi … Dar o să-i spun.

Japonezul, după ce a ascultat ce i-a spus Albert, râde şi le ameninţă

pe femei cu degetul.

ALBERT: Vă ameninţă cu degetul. Acum vă părăseşte, se retrage.

NINA: Rămânem cu speranţa că ne vom revedea.
VOLKOVA: Mulţumesc şi ţie, Albert.

26
ALBERT: Pentru ce?
VOLKOVA: Mulţumesc că le-ai ajutat pe fetele mele. Pot să vin să-ţi spăl rufele,
pe gratis. Spăl bine, numai de mână...

Albert şi japonezul ies. Un timp, femeile tac.

VOLKOVA: Măi fetelor. Pentru mine e clar: o să vă ia pe toate. Ţineţi minte ce vă

spun!
NINA: Şi eu am avut impresia că… nu s-a plictisit deloc.
VOLKOVA: O să vă ia, o să vă ia!
OLGA: E cam devreme să te bucuri! După părerea mea, vor pur şi simplu să sca-
pe de noi.
TAMARA (arătând spre Nina): Iar asta s-a apucat să-i miorlăie ceva despre cum
trebuie să fie bărbatu’.
NINA: Dacă nu-ţi plac bărbaţii, eşti liberă să-ţi schimbi orientarea sexuală!
TAMARA: Ascultă, Ninel! Să nu te legi de mine, bine?! Îmi vine să-ţi zic câteva,
dar îmi muşc limba!
VOLKOVA: Eu sunt de acord cu Ninel! Ce ne-am face fără bărbaţi? Eu-s de la
ţară, şi ştiu că unde e lacăt, e şi cheiţă…
KATIA: Auzi “cheiţă”, mai bine toarnă ceva că am îngheţat de tot!
LISA: Şi mie, nu te zgârci.
VOLKOVA: Asta vă învaţă acum acolo, la club, obrăznicii şi băutură?!
KATIA: Ce te priveşte? Lasă-ne în pace.
VOLKOVA: Katia, cum vorbeşti cu mine?! Sunt maică-ta!…
LIZA: Ce să zic! Halal de aşa mamă!
NINA: Nu e frumos, fetelor!
KATIA: Nu te lua de noi, vezi-ţi de treabă!
VOLKOVA: Bine, fetelor!… Lasă, Ninel, o să mai aibă ele nevoie de mama! Hai,
încă o sticlă.
OLGA: Ţine banii.
VOLKOVA: Nu trebuie, Olia! Ce sunt, speculantă?!
OLGA: Ia-i!
VOLKOVA: Mă doare sufletul pentru voi! Încotro aţi pornit-o, fetelor?! În străină-
tate acum totul e artificial, nimic nu mai e de la Mama Natură. Mi-a povestit un
miliţian despre nişte eprubetele cu …asta…

27
KATIA: Spermă.
VOLKOVA: Bine că eşti tu deşteaptă. Cică o recoltează de la un laureat de
premiu Nobel, să zicem, şi dacă pe tine te duce punga, poţi să ţi-o pui liniştită cu
laureatu’ ăsta.
OLGA: N-ai Nobelu’, dă-te la o parte.
KATIA: Vorbeşti de oaia aia? Au arătat-o la televizor.
NINA: Să ştiţi că sunt femei de-a dreptul obsedate de viitorii copii! Am citit undeva
că acum femeile bogate se duc la medic împreună cu soţii lor. Acolo li se oferă un
meniu cu opţiuni şi ele nu trebuie decât să aleagă. “ţi-o pun” - cum ai spus
dumneata - cu cine doreşti: cu un fizician, cu un poet, cu un artist…
OLGA: Artist… Câte parale mai fac artiştii?!
KATIA: În ziua de azi, nici cu fizicienii nu mai ţine distracţia!
LIZA: În general, am apucat nişte vremuri de rahat în patria natală! Cu cine să ţi-o
pui?!
KATIA: Peste tot mişună numai golani şi rackeţi!
LIZA: Îţi dai seama? Vine muierea de la magazinul sătesc, cu “produsul” cântărit
într-un borcănel de maioneză şi-i zice lui bărbată-su: “Auzi, Vania, la raionul de
pescărie s-au băgat mormoloci de import. Am luat şi eu o sută de grame… Da’
acu’ stau şi mă gândesc: oare nu m-am păcălit, nu i-am luat cam scump?”
NINA: Nu, Occidentul e terminat! Indiferenţă, vid sufletesc!… În consecinţă, ori
încotro te uiţi, la fiecare fereastră zăreşti un transsexual! Unde sunt neînfricaţii
huni? Ce s-a ales de voi, bravi romani?! Attila a murit în braţele unei femei! Cum
mor azi bărbaţii noştri? Bărbaţii noştri cei vestiţi, urşii noştri siberieni?! Mor răpuşi
de complexul de inferioritate!
TAMARA: Iar s-a pornit să turuie despre ikebana!
NINA: Bărbaţii au teama ancestrală în faţa femeii!
VOLKOVA: Eu sunt de acord cu Ninel! Ancestrală!
NINA: Tot mai des îmi zboară gândul la bărbatul viu, fierbinte, autoritar până la
totalitarism!
TAMARA (nemaiputând să se stăpânească): Auzi? Ştii unde te aşteaptă pe tine
sigur ceva fierbinte? La crematoriu!
VOLKOVA (râde în hohote): Tamarka, păi tu o să mori înaintea ei…
TAMARA: Păi mor aici pe loc, numai ca să n-o mai aud!
VOLKOVA: Daţi încoace paharele! (Toarnă) Ia ascultaţi ce mi-a povestit mie o
nebună… După ce ibovnicul mi-a băut tot, şi apartamentul, m-am pripăşit într-un

28
beci. Acolo am cunoscut-o, înnoptam împreună… Ei, pe vremuri, când eram noi
încă sovietici, femeia lucra la Casa de Asigurări. Îşi aranjase să figureze la invalizi,
ca să poată, odată pe an, s-o ştreargă de la bărbată-su, şi să se ducă şi ea, ca
invalidă, în Sud, la “tratament”, în… zonele fierbinţi, cum li se zice acum. Păi unde
naiba să se mai trateze muierea azi? În Sud e război!
TAMARA: Mie una nu-mi trebuie tratament o mie de ani de aici înainte. Vii cu
tramvaiul de la muncă, te pomeneşti c-un dobitoc înghesuit în tine. Şi te întrebi: a
ce naiba duhneşte? Spirt medicinal, amestecat cu terebentină, cu cremă de
ghete…
NINA: Nu trebuie! Nu trebuie să vorbeşti aşa despre bărbaţi! Bărbatul miroase
dumnezeieşte!
TAMARA: Of, Ninel, mai bine ai tăcea!
LIZA: Cum deschide gura, cum o dă-n bară!
VOLKOVA: Or fi ei cum or fi, dar de bărbaţi e nevoie, eu aşa socot. Iar duhorile
lor, Tamara, le ştiu eu mai bine ca tine. Un bărbat normal dezvoltat, ăsta prinde
miros abia pe la 25-26 de ani. Damfurile se depun strat peste strat, se
sedimentează cu încetul, şi eu pot să-mi dau seama ce a băut omu’ cu o
săptămână în urmă. Există mirosuri de-astea tari care plutesc multă vreme în jurul
lui, ca o… cum spune Ninel… ca o aură. De pildă, damful de la vinurile alcoolizate
persistă vreo săptămână jumate-două...
OLGA: În Rusia există acum tot felul de bărbaţi! Săracii put. Bogătaşii se
respectă. În maşina lui Puhov al meu miroase a flori.
LIZA: Urci în seră, nu în maşină!
KATIA: Ne-a plimbat unul c-un Merţan, nu-mi venea să cobor. Era un miros!…Să
tot respiri…
TAMARA: Ce nevoie au bogătaşii de deodorante?! Banii n-au miros!
VOLKOVA: Fetelor, vă propun să închinăm pentru el, pentru rusul nostru, pentru
ursul nostru!

Apare Albert.

Albert! O clipă! Ia uite-te la mine. (Pauză) StaI. Ce vezi? Nu te grăbi. Spune-mi ce

vezi.
ALBERT: Văd că aveţi în mână o sticlă.

29
VOLKOVA: Dă-o-ncolo de sticlă, altceva nu se mai vede? În jurul meu nu vezi
nimic? În spatele meu nu străluceşte nimic?
ALBERT: În spate strălucesc colegele de suferinţă.
VOLKOVA: Albert, poate ai nevoie să-ţi fac curat în casă, să-ţi spăl pe jos?… Pot
să vin să-ţi spăl rufele… Pe gratis… Eşti de pe-aici sau din Moscova?
ALBERT: Din Moscova.
VOLKOVA: Nevastă ai? Sau e deja la Singapore?
OLGA: Spune ce-au zis.

Tăcere.

VOLKOVA: Staţi, să-i torn şi lui!… Albertik, să nu-ţi fie ruşine să bei cu noi! Te
rog, bea un pahar cu noi!
ALBERT: Linişteşte-te, Volkova!
VOLKOVA: De ce nu-mi spui Varia?
ALBERT: Varia, linişteşte-te! Noroc, doamnelor! Kampai!
VOLKOVA: De unde ştii japoneză? Eu nici ruseşte nu ştiu să vorbesc ca lumea,
iar el, uite-l ce deştept e! Ah, ce deştept eşti tu, Albertik! Kampai! Ia spune, ce
beau ei acolo, în Japonia?
ALBERT: Sake.
VOLKOVA: Sake?
TOŢI: Hai, Kampai.
VOLKOVA: Ia stai puţin, Albert! Ce-ar fi să-ţi găsim noi o nevastă?! Ştii ce fete-s
aici, pe la noi?! Numai ce le vezi că apar pe înserat prepeliţele dolofane, se plimbă
înfoiate prin lăstăriş şi uite-aşa dau din coadă!… Ia uite-te la ale mele! Katia,
vino-ncoace!
KATIA: Potoleşte-te!
LIZA: Spune odată, vorbeşte!
VOLKOVA: Tăceţi, dezmăţatelor! În faţa japonezului sunteţi gata să vă scoateţi
toate boarfele, iar la al nostru urlaţi… Spune, Albert.
ALBERT: Aoki-san m-a rugat să vă transmit că… dacă insistaţi… bineînţeles că
puteţi toate… să intraţi în concurs.
OLGA: Eşti un geniu! Un geniu! Mulţumesc.
NINA: Cum am putea să-ţi mulţumim?!
VOLKOVA: Bravo, Albert! Bravo!

30
OLGA: Ia, faceţi linişte! Spune Albert, I-a plăcut?
ALBERT: Cel mai mult i-a plăcut cântecul Variei.
VOLKOVA (stânjenită): Hai, lasă prostiile.
ALBERT: O clipă! Aoki e dispus… să te ajute să ajungi cumva… la Singapore.
M-a rugat să-ţi explic că la Singapore există tot felul de slujbe… dacă tot n-ai nimic
aici.
VOLKOVA: Lasă! (Pauză) E adevărat? Nu glumeşti?
ALBERT: Nu glumesc.

Tăcere.

NINA: Hai, spune mai departe….

VOLKOVA: Staţi! Albert. Nu înţeleg, trebuie să mă bucur sau nu?
ALBERT: Nu ştiu. Eu doar traduc.
VOLKOVA: Nici eu nu ştiu…

Tăcere.

ALBERT: N-a lăsat o impresie rea nici… şarpele…

NINA: Doamne, te pomeneşti că am şi eu noroc o dată în viaţă?!
ALBERT: Ninel Andreevna… trebuie să vă transmit…
NINA: Da…
OLGA: Stai puţin! Dar mie n-ai nimic să-mi comunici?
ALBERT: În privinţa dumneavoastră nu sunt nici un fel de obiecţii. Puteţi participa
la concurs.
OLGA: Mulţumesc.
KATIA: Şi noi?
ALBERT: Cred că pe voi o să vă ia.
LIZA: O să ne ia?
ALBERT: Da, o să vă ia!
LIZA: Ne iau? Ne iau?!
VOLKOVA: Lizka, e adevărat… vă iau?! Albert, le iau?! Adevărat, Albert? Nu
glumeşti?

31
ALBERT: Staţi un pic, faceţi linişte! Uitaţi care e situaţia … Din câte am înţeles,
toate trebuie să mai prezentaţi dovezi că… nu ştiu cum să mă exprim… În fine, că
aici nimeni nu are nevoie de voi.
NINA: Dovezi? Ce dovezi?
VOLKOVA: Cine naiba are nevoie de mine aici? Ei, fetelor, acum chiar că am o
şansă! O mare şansă! Când a avut vreodată cineva nevoie de mine aici ?! Când?
ALBERT: O clipă, Volkova!
NINA: Ce fel de dovezi să mai fie oare necesare în cazul meu? Spune-le că de
Ninel Karnaukova, intelectuală din Rusia, nu are nevoie absolut nimeni. Am re-
marcat că în ultima vreme până şi ţânţarii mă ocolesc!
ALBERT: Au apărut soţii dumneavoastră. E unul furios foc. De aceea japonezii
au declarat că nu vă pot lua fără consimţământul soţilor.

Tăcere.

TAMARA: Care soţi?

NINA: Doamne Dumnezeule! E unul şaten?!
ALBERT: Poartă căciuli.
VOLKOVA: O fi al tău, Olia?
OLGA: Al meu umblă mai mult cu capul gol. Îşi ţine creierii la rece.
VOLKOVA: O fi al tău, Ninel?
NINA: Boris nu putea veni! E cu neputinţă!
ALBERT(Ninei): Boris Alexandrovici m-a rugat să vă dau ceva.
NINA (scoate un strigăt): Boris?! E aici?!
ALBERT: V-a adus medicamentelele astea… Sunt un simplu spectator - a spus -
am trecut întâmplător pe lângă cinematograf. Mă bătea gândul să văd un film…
Apoi zice, vă rog să-I transmiteţi salutări lui Ninel. Era alb ca varul, îi tremurau
mâinile. “Ce face?” - m-a întrebat. “Trăieşte” - i-am răspuns. Poate am spus ceva
ce nu trebuia?
NINA: Nu, nu…
OLGA: E corect. Trăieşte. Nimeni n-are de gând să moară aici.
ALBERT: L-am rugat să mai aştepte. AM făcut bine?
NINA: Îţi mulţumesc, Albert!
ALBERT (dându-i medicamentele): Mi-a spus că aveţi aici calmante şi somnifere.

32
NINA: În ultima vreme am luat atâtea, încât mă îndoiesc că vor avea vreun efect!
A vrut să mă ferească de această cumplită încercare…

Tăcere.

La plecare, în uşă, i-am spus: “Adio! Eşti văduv acum!”

VOLKOVA: Zău, Ninel, ai şi găsit ce să-i zici omului!
NINA: Unde e?
ALBERT: Vă aşteaptă.
NINA: Pentru ce a venit? Pentru ce? De ce ne chinuie, şi pe el şi pe mine? De
ce?
OLGA: Nu te mai văicări!
TAMARA (lui Albert): Şi ăla furios, cum e? Unu’ solid?
ALBERT: Slăbuţ nu e…

Tăcere.

VOLKOVA: După semnalmente e al tău, nu,Toma?

ALBERT: Pe soţul dumneavoastră îl cheamă Vasili?
TAMARA: Vasili...
ALBERT: Domnu’ Vasili a hotărât să vă împuşte pe toate! A năvălit în
cinematograf... Miliţienii au cam încasat-o...
TAMARA: E beat?
ALBERT: La început l-au legat… Probabil, le-a explicat miliţienilor că e vorba de
nevastă-sa… S-or fi pus în locul lui, doar sunt şi ei bărbaţi, şi i-au dat drumul.
Acum vă caută, bântuie prin toată clădirea!
OLGA: Nu te teme, Tomka! Ţine minte: învingătorii nu sunt niciodată judecaţi!
TAMARA: Care învingători? Ăştia îmi cer consimţământul lui Bok!
OLGA: O să ţi-l dea, n-are încotro!
TAMARA: Soacră-mea precis că m-a bârfit, i-o fi spus că umblu pe aici
despuiată… Iar eu am venit cu acordeonul!
VOLKOVA: Ia hai, Tamarka, repede, îmbracă-te!
TAMARA: Eu am venit cu acordeonul!
ALBERT: Poate că, totuşi, ar fi mai bine…. să renunţaţi şi… să vă duceţi acasă?

33
 Tăcere.

TAMARA: Trebuie să ne dea voie bărbaţii?

ALBERT: Da! În cazul femeilor măritate, trebuie. Aşa au spus. Şi Tetzudzin m-a
rugat să vă transmit această condiţie.
VOLKOVA: Păi concursul ăsta ce-i, pentru bărbaţi?
TAMARA: Ştii tu ce palmă are bărbatu’-meu? Cât lopata! Cum o să-mi dea el
drumul?! Păi nici n-are ce alege din Tedzudzin ăsta, praf îl face!
VOLKOVA: Ia spune, Albert, pot să vin c-un fochist, c-un amic de-al meu? Ăsta,
pentru un sfert de vodcă îmi dă voie să plec şi-n iad. N-am acum bărbat, pricepi?
Pe cine naiba să le aduc?!
ALBERT: Soţi… rude… fochişti - pentru ei e totuna.
KATIA: Şi noi?
ALBERT: Cu voi, condiţia este să nu fiţi căutate acolo de nimeni. Să nu se
trezească luaţi la întrebări. Aduceţi-le o adeverinţă de la părinţi
KATIA: Că ce ?
ALBERT: Repet, le trebuie o dovadă că aici nimeni nu are nevoie de voi... …
Semnată de mama sau de tata.
KATIA:Şi de unde să-l iau eu pe taică-meu, mă rog?
VOLKOVA: Tatăl Katiei a murit… la nici patruj’ de ani… iar tatăl Lizei…
ALBERT: Volkova, dumneata eşti mama lor?
VOLKOVA: Da.
ALBERT: Le dai voie să plece? (Pauză) Volkova, eşti mama lor!
LIZA: Mamă pe dracu!
ALBERT: Ştii cu ce se vor ocupa acolo?
KATIA: Ştim.
VOLKOVA: Cu ce? O să apară în spectacole la nişte cluburi.
ALBERT: În cluburi pentru bărbaţi.
VOLKOVA: De care cluburi?
KATIA: Ştim noi de care!
ALBERT: Fetelor, acum vorbesc cu mama voastră!
KATIA: Ce să mai vorbeşti cu ea?! Vorbeşte cu noi!
ALBERT: Cu voi n-am ce discuta. Nu aveţi buletine.
KATIA: Buletinul meu e la mătuşă-mea… La peştele nostru...

34
KATIA: Buletinul Lizei e tot acolo! Locuim acum la Rostov. Sora lui tata, ne-a luat
la ea… E peştele nostru. E administrator la un hotel. Ne-a promis că dacă luăm
audiţia, o să vândă buletinele noastre japonezilor...
VOLKOVA: Eram vai de capul meu, îmi târam zilele prin subsoluri… A venit frate-
meu, a vrut să le ia la el la ţară, la Volciok!
KATIA: Ce-s căzută în cap, să mă îngrop la Volciok?!
VOLKOVA: Au fugit la Rostov… la mătuşa...
LIZA: Ne-a spus că ţi-a trimis bani pentru noi! Şi că tu i-ai luat!
VOLKOVA: Ce bani?… Nu mi-a trimis nimic. Canalia! Mie mi-a spus că fetele vor
lucra la hotel! Că vor face curat în camere! Că mai târziu vor da examen la
Institutul Pedagogic!
LIZA: Nu-ţi face griji, de lucrat, lucrăm la hotel! Numai la hotel!
VOLKOVA: Ce lucraţi acolo?
LIZA: Lucrăm în camere, fii liniştită! Numai în camere!
KATIA: Oricum, la Singapore e altceva decât la Rostov!

Tăcere.

TAMARA: Ăsta e, care va să zică, cultul pentru ikebana! Tzunami-ul lor de

japonezi!

Pe neaşteptate, desface violent burduful acordeonului.

Nu mă mai tem de nimic! Pentru mine drum de-ntoarcere nu-i!

Şi deodată ecranul prinde viaţă, răsună muzica. Femeile se întorc şi

văd cum pe ecran aleargă spoturi de lumină.

LIZA: Începe!
KATIA: Noi stăm aici şi aşteptăm ca proastele, iar acolo începe audiţia!
LIZA: Le dau şi lumini javrelor, le fac atmosferă!
NINA: De ce soţul meu trebuie să ia decizii pentru mine? Hotărârea mea e luată!
Suntem nişte femei libere într-o ţară liberă!
TAMARA: Mă duc acolo! N-are decât să mă omoare în faţa juriului!
NINA: Tamara, nu te duce!

35
OLGA: Nu avem încotro. N-avem altă soluţie, fetelor! Eu l-am sunat special pe-al
meu azi dimineaţă. Am vrut să mă vadă aici pe scenă dobitocul, să vadă că nu
mor fără el!…
NINA: Cum să-i cer lui Boris consimţământul? Mă implora în genunchi…
plângea… Ce să fac acum, să-l omor?!
ALBERT: Vin soţii voştri!
NINA: Dumnezeule! Nu se poate!
OLGA: O fi al tău, Toma al tău!
TAMARA: Ei şi! Îi ies înainte, uite aşa, cu acordeonu’!
ALBERT: Îmbrăcaţi-vă, vă rog!
TAMARA: Nu! Acum nu mă mai îmbrac niciodată!
ALBERT: Tamara, n-are rost! Te rog, îmbracă-te!
OLGA: Nu te-mbrăca, Tamarka! Să te vadă!
ALBERT: O omoară!
OLGA: Nu te teme, Tamara, suntem cu tine!
VOLKOVA: Of, că rău v-aţi mai cherchelit, fetelor! O să le punem noi nişte piedici
bărbăţeilor… Staţi, trebuie să fie pe aici pe undeva tabloul electric.
ALBERT: Nu face asta! Începe audiţia!
KATIA: Ba da! Să stingem lumina! Să taiem curentul!
LIZA: Scroafele alea-s acolo, în lumina reflectoarelor! Ne ocupă locurile, rămâ-
nem pe dinafară!
OLGA: Să le aleagă pe pipăite!
ALBERT: Opriţi-vă! Nu faceţi asta!

Femeile, având-o în frunte pe Volkova, avansează printre şirurile de

scaune, trec printre panourile de afişaj. Albert rămâne singur preţ de
o secundă. Apare Vasili, ducându-l în spate pe Boris Karnaukov.
Acesta îi spune ceva zdrahonului. În acest moment se stinge lumina
şi se întrerupe brusc muzica ce se auzea dincolo de ecran.

36
 ACTUL II

A trecut cam o jumătate de oră. Vasili, roşu la faţă, umblă agitat prin-
tre şirurile de fotolii vechi. Pe unul din ele şade împietrit de durere
Boris Karnauhov.

VASILI: La dumneata cine e, fiica?

BORIS: Soţia.
VASILI: Soţia? Credeam că fiica. Şi o mai laşi să trăiască?
BORIS: Nu ai dreptate, Vasili.
VASILI: Puştanul ăla care se tot învârtea pe aici…
BORIS: Albert…
VASILI: Nu ştii unde e?
BORIS: A promis că o va găsi pe soţia dumitale. N-a trecut prea mult timp de
când a plecat… E şi problema cu lumina…

Tăcere.

Pare de necrezut!… Ştii că eu până azi n-am băut niciodată pe stradă, la chioşc?!
VASILI: În dosul chioşcului…
BORIS: Consideri că amplasarea geografică a evenimentului are vreo relevanţă?
VASILI: Am luat băutura pe uşa din dos… Trebuia să cumpăr şi grenada! A venit
un colonel, dădea o grenadă pe-o sticlă de vin moldovenesc. Dacă aveam eu
Grenada aia, aruncăm toată şandramaua asta în aer.
BORIS: Vasili! E timpul să înceteze violenţa şi silniciile faţă de fiinţa umană.
Destul!
VASILI: Bătrâne, păi eu în viaţa mea n-am atins-o cu-n deget!
BORIS: Ţi-ai pus problema de ce au venit atât de multe? De ce sunt atâtea aici la
audiţia asta.
VASILI: Nu te mai gândi la ele! Au taţi, au fraţi - să-şi bată ei capul!
BORIS: Totuşi, toate aceste tinere sunt potenţiale purtătoare ale fondului nostru
genetic.
VASILI: Dumneata nu trebuia să bei bere după vodcă. După tărie nu se bea
decât tărie. Te apuci să bei ceva mai slab, nu te alegi cu nimic. Sughiţi şi-atât.
BORIS: Dumneata îmi dezvălui legile aceastei lumi!

37
VASILI: Care legi?! Vodca rusească o fabrică acum djighiţii din Caucaz şi-o pom-
pează prin conducte până la noi.
BORIS: O, Doamne, peste tot minciună şi fărădelege!
VASILI: Peste tot, prietene, peste tot!…

Tăcere.

BORIS: Chipul şi trupul femeii sunt opera unui artist fără seamăn…
VASILI: Eu, bătrâne, nu cunosc nici un artist.
BORIS: Unii îl numesc Dumnezeu, alţii Mama-Natură, alţii Raţiunea Universală…
VASILI: Ce raţiune e în capul lor?
BORIS: Vasili! Oare pentru ce a fost nevoie să trecem prin atâtea schimbări? Să
abolim iobăgia, să înfăptuim revoluţii, să purtăm războaie? Să murim şi să renaş-
tem de milioane de ori? Pentru ce?!
VASILI: Bătrâne, eu îi fac pe voie, să ştii… Când a vrut să schimbăm televizorul,
un an jumate am muncit la garaju’ lui cumnată-meu şi i-am cumpărat unu’ c-un
ecran mare… Poftim, uite-te la ce dau ăia noaptea, dacă-ţi place… Eu beau un
pahar şi adorm buştean, iar ea stă şi se uită la telenovele…
BORIS: Vasili, ele cred că acolo le aşteaptă ceva! Sunt mai fericite decât noi. Eu
nu mai aştept nimic şi nu mai cred în nimic. În naivitatea mea, am crezut că în
scurt timp - în cinci-zece ani - şi la noi oamenii vor ajunge să cunoască fericirea.
Că toate aceste cocioabe mizere, gropile, magherniţele, noroaiele, sărăcia, câinii
vaga- bonzi, beţia, barbaria - toate aceste plăgi de pe faţa Pământului se vor
preschim- ba în sfârşit într-o grădină înfloritoare. Şi mi s-a părut că voi apuca, în
sfârşit, să trăiesc această clipă. Am salutat libertatea cu toată fiinţa mea, am
vărsat lac-rimi de fericire, de mândrie… Înţelegi?
VASILI: Eu lui maică-mea i-am spus: nu pot fi două muieri stăpâne în casă. ”Tu ţi-
ai arat ogorul, acu’ gata!”. Noi am fost patru fraţi - da’ nici unul n-a ajuns la puş-
cărie…
BORIS: Cine îmi poate răspunde la întrebarea: cine suntem?! Cine suntem?!
VASILI: Mai rabdă puţin, frăţioare! Să se aprindă lumina? Le luăm noi la întrebări!
BORIS: Azi dimineaţă … s-a apropiat de mine… avea buzele albe ca varul… şi,
plângând, mi-a spus: “Nu mai am ce vinde Karnauhov, în afară de trupul meu”…
VASILI: Nişte dezmăţate!
BORIS: Nu! Trebuie să încercăm să înţelegem ce se petrece.

38
VASILI: Eu înţeleg, bătrâne. Ţi-e necaz…
BORIS: Când a ieşit pe uşă, am privit la fotografia ei şi ştii ce am văzut? Nici nu-ţi
poţi închipui!
VASILI: Cum să nu?! Pot să-mi închipui foarte bine…
BORIS: Priveşti la fotografia propriei soţii şi… pe cine vezi?
VASILI: Înainte nu mă vedeam decât pe mine lângă ea. Acum văd pe cine vrei şi
pe cine nu vrei!
BORIS: Nu m-ai înţeles.
VASILI: Ba te-am înţeles foarte bine! Nici peste ea, nici lângă ea, nu vedeam pe
nimeni, nici prin cap nu-mi trecea că poate să se încurce cu vreunu’. N-am contro-
lat-o niciodată. Până să se închidă fabrica ne vedeam de muncă, seara veneam
amândoi acasă, maică-mea ne gătea ceva, zicea: “ lasă, se mai odihneşte şi
nora, că-i obosită”. Ia s-o fi cârpit eu atunci în fiecare zi! Asta trebuia să fac!
BORIS: Iar începi, o ţii una şi bună!
VASILI: Ia uite bă, s-a aprins lumina.

Intră Volkova.

VOLKOVA (cu blândeţe): Bună ziua…

BORIS (cu uşoară uimire): Bună ziua…
VOLKOVA: Salut, Borenka…
BORIS: De unde mă cunoaşteţi?
VASILI: Da’ tu cine mai eşti?
VOLKOVA: Ce mai faci, Vasenka?
VASILI: Ce vrei? Cum te cheamă?
VOLKOVA: Kamikaze. Azi mi-am luat şi un pseudonim de artistă: Isabel
Kamikaze.
BORIS: Cine o fi? O fantomă, o iluzie, o nălucă?
VOLKOVA: De ce vorbeşti aşa despre mine, Borea?
BORIS: Nu am avut plăcerea să vă cunosc. Doamnă……
VASILI: Kamikaze.
VOLKOVA: În viaţa civilă mă cheamă Varia Volkova. Am stat şi ne-am tot gândit:
cine să iasă să vă întâmpine? Cine să fie kamikaze? Concluzia a fost că eu sunt
cea mai nenorocită dintre toate. Eu n-am nimic de pierdut. Celelalte sunt mai tine-
re - ele trebuie să trăiască, să-şi facă un rost.

39
BORIS: E..
VASILI: Şi?.. Zi!
VOLKOVA: Uşurel, şoimilor! Nu-i vreme de cosit, ci de semănat…
VASILI: Ei, hai! Hai, zi odată, că de nu…
VOLKOVA: Uşurel, Vasenka… N-aţi văzut p-aici şi un soţ aşa ca voi, pe nume
Puhov?
BORIS: Ba da.
VOLKOVA: Păi şi unde e?
BORIS: În sală. Se uită la fete.
VOLKOVA: Bravo lui! S-a găsit, în fine, un bărbat normal. Şi voi de ce nu vă
uitaţi?
VASILI: D’aia! Zi odată ce vrei.
VOLKOVA: Am venit să vă povestesc ce greu le-a fost sărmanelor fete fără voi.
Tamarocika a venit cu acordeonul, iar Ninel s-a îmbrăcat într-un costum mai mare
dragul, închis până la gât, ca de scafandru. Striga întruna: am nevoie de partener,
nu mă pot lipsi de partener! Boris, ţipa, Boris unde eşti! În locul dumitale, Boria, a
făcut pe îmblânzitorul Tamara. Eu puteam să le aduc parteneri cu carul. Pentru o
sticlă de vodcă, veneau câte patru de căciulă. Le-am propus fetelor, dar ele nimic!
Nici n-au vrut să audă de alţii! Le este foarte dor de voi…
VASILI: Pentru ce ai venit?
VOLKOVA: Vasili, Vasili!
VASILI: Vrei să bei ceva?
VOLKOVA: Aveţi?
VASILI: Nu.
VOLKOVA: Atunci de ce întrebi? Eu însă am, şi vă dau şi vouă!
VASILI: De ce ne dai de băut?
VOLKOVA: Cui ai vrea, mă rog, să dea rusoaicele de băut? Doar nu ăstora care
se hrănesc cu broaşte şi viermi?! Am dreptate?
VASILI: Ia te uită, are şi pahare… Chiar că eşti o artistă, Isabel!…
VOLKOVA: Fix cincizeci de grame. D’aia mi se spune Varka cinzeacă. Vasia
Tamara ta e o comoară, o comoară!… Tetzudzin dădea ochii peste cap de
încântare, era în al nouălea cer…
VASILI (ameninţător): Cine? Cine dădea ochii peste cap?
VOLKOVA: Aă… Păi, ăsta… Japonezu’! Aoki e numele mic, Tetzudzin numele de
familie. Sau invers. Tamarocika a ta a ieşit în faţă… Şi ea era îmbrăcată foarte

40
corect, încheiată la toţi nasturii, până sus… şi le-a zis japonezilor: “Fiţi atenţi la ce
vă spun, ticăloşilor, eu am venit aici cu acordeonul să cânt!”
VASILI: Cu acordeonul meu.
VOLKOVA: Fetele v-au trimis un aperitiv de peşte… Se perpelesc, sunt moarte
de îngrijorare: cum s-or fi descurcând săracii singuri, nemâncaţi? Tamara una-
două întreabă: o găsi cratiţa aia în frigider, o găsi-o pe ailaltă?!
VASILI: Frigiderul e gol, ce naiba să găsesc?
VOLKOVA: Tamara e un talent înnăscut … mai ceva ca Lomonosov… Japonezii
roiau în jurul ei cu complimete: câtă distincţie, ce show select! Erau dispuşi să
accepte orice condiţii… Dar ea le-a răspuns rece şi cu dispreţ: “Trebuie să-i cereţi
voie soţului meu. Fără aprobarea scumpului meu soţ, nu vă pot promite nimic!…”
BORIS: Albert ne-a adus la cunoştinţă situaţia. Tocmai discutam despre...
VOLKOVA: Să ştiţi că toate fetele le-au spus categoric: “Avem soţi legitimi…
Înainte de toate suntem neveste, abia apoi artiste în spectacolul vostru muzical.
Trebuie să cerem voie soţilor, altfel nu plecăm niciodată, nicăieri!“ Japonezii le
implorau cu cerul şi pământul! Ele nimic! “Cereţi consimţământul scris al soţilor
noştri!”

Intră Albert şi Puhov.

PUHOV: Trebuia să-mi fi spus mie, îţi găseam eu fetiţe câte vrei!
ALBERT: Eu nu caut fetiţe. Eu traduc din japoneză şi viceversa. Poftiţi.
PUHOV: Să mă bată Dumnezeu dacă pricep. Lămureşte-mă şi pe mine, băiete…
Când am văzut ce-i pe scenă, m-a apucat jalea! Cine naiba o să vină să se uite la
astea?! Puşcăriaşii, sadicii? Nu, spune-mi şi mie: ăia din Singapore o să dea bani
să vadă paparudele astea?
ALBERT: Nu mă întrebaţi pe mine.
PUHOV: Ce nevoie au de un panopticum ca ăsta, nu pricep!
ALBERT: Nu mă întrebaţi pe mine.
PUHOV: Nu, explică-mi şi mie!
ALBERT: Japonezii vor să vă ajute…
PUHOV: Pe cine vor să ajute?
ALBERT: Pe soţia dumneavoastră, pe mine, pe concetăţenii noştri, pe
dumneavoastră ….

41
PUHOV: Pe cine să ajute? Pe mi-neee?… Poate ei au nevoie de vreun ajutor? Ia
du-te şi întreabă-i, cum stau cu mâncarea acolo la ei, în Japonia? Du-te, du-te şi
întreabă-i!
ALBERT: O să-i întreb!
PUHOV: Întrebă-i, poate au nevoie şi de nişte bani? Întreabă-i. Le dă tetea.
ALBERT: Dacă ţineţi neapărat, puteţi să-mi daţi mie…
VOLKOVA: Ăsta-i Puhov?
PUHOV: Puhov!
VOLKOVA: Un vultur! Un adevărat vultur! Cum te mai cheamă?
ALBERT: Viktor Ivanovici.
VOLKOVA: Iar cum zicem noi, franţujii - Vikto-o-or! Când Olia ta era cât pe-aci
să-mi facă un hara-kiri, abia atunci te-am înţeles, Viktor! Şi nu te condamn, Vitia!
Nu te condamn!
PUHOV: De unde a mai răsărit şi smintita asta?
VOLKOVA: Ştii ce i-am spus Olgăi? Tu îţi tăiai bărbatul în bucăţi ca proasta, iar
alta, mai isteaţă, stătea şi aduna cuminte bucăţelele, una câte una. Şi uite-aşa a
pus mâna pe bărbatul întreg! Acum îşi frânge mâinile, îşi smulge părul din cap,
jeleşte: “Nu m-am purtat frumos cu Vitia!” Zice că e gata să se târască în genunchi
în faţa ta, să-ţi spele picioarele!…
PUHOV: Profesore, spune-le japonezilor că sunt gata să plătesc, numai s-o ia cu
ei!
ALBERT: Nu sunt profesor, sunt student.
PUHOV (lui Albert): Ce vor de la mine? Nu pricep şi pace!
ALBERT: Vor să le permiteţi să participe la audiţie. Japonezii insistă să aibă con-
simţământul soţilor deoarece există şi bărbaţi care se opun şi provoacă scandal.
BORIS (ridicându-se brusc în picioare): Albert, transmite-i Ninei că eu nu o împie-
dic să facă acest pas!
ALBERT: Boris Alexandrovici, trebuie să vă luaţi soţia acasă. Luaţi-vă soţiile aca-
să, toţi. Din cauza lor nu putem începe audiţia!
VOLKOVA: Albert, mă duc să-i duc lui Ninel vestea cea bună. Boris e de acord…
BORIS: Nu sunt de acord! Nu pot fi de acord cu ceea ce se petrece acolo! Dar
dacă libertatea ei depinde de semnătura mea, sunt gata să semnez orice! Înainte
de toate, omul trebuie să fie liber! Dacă el doreşte să fie jignit şi umilit, nimeni nu
are dreptul să-l împiedice. Înseamnă că trebuie să trecem prin această încercare.
Poftim, am şi redactat documentul. În trei exemplare. În engleză, în franceză şi

42
jos, traducerea în rusă: “Subsemnatul Karnauhov Boris Alexandrovici protestez
vehement împotriva transformării Rusiei într-un furnizor de materii prime pentru în-
treaga planetă. Protestez cu şi mai multă ardoare, când o asemenea materie pri-
mă devin femeile noastre. Dar consider că nu am nici un drept să o împiedic pe
soţia mea, Ninel Andreevna Karnauhova (fostă Snegovaia), să-şi hotărască soarta
în deplină libertate!” Vă rog să i le înmânaţi. Eu nu mai am ce căuta aici!
VOLKOVA: Boria, nu pleca!
ALBERT: Staţi puţin, Boris Alexandrovici!
BORIS: Daţi-mi drumul!
VASILI: Stai, mă!…
BORIS: Vă rog, lăsaţi-mă să plec! Vă implor!
VOLKOVA: Nu face greşeala asta, Boria. Ninel e în culmea disperării!
BORIS: De ce am fost chemat? - mă întrebam. Credeam că doreşte să mă vadă.
VOLKOVA: Doreşte, sigur că doreşte!
BORIS: Nu ştiu ce v-a spus vouă Albert, domnilor, dar mie tânărul mi-a comuni-
cat că soţia mea doreşte să mă vadă. Mă prezint! Stau aici şi o aştept! {i când
colo, ea are nevoie numai de semnătura mea!
VASILI: Eu eram acasă, dormeam. M-a trezit taică-meu, c-un ghiont: “ Unde şi-a
pus în gând nevastă-ta să plece?” O văzuseră aici babele din vecini…
VOLKOVA: Şi tu, gata, ai şi luat foc, nu?!

Tăcere.

BORIS: La revedere, Vasili!

VASILI: Stai, nu pleca!
BORIS: Nu pot! Şi nici nu vreau!
ALBERT: Boris Alexandrovici, vă rog frumos, luaţi-vă soţia acasă. Luaţi-vă toţi so-
ţiile acasă! Vă repet, din cauza lor nu putem lucra!
VOLKOVA: Doamne Dumnezeule, de-abia se mai ţine pe picioare! Fug s-o aduc
pe Ninel!
BORIS: Nu trebuie. Nu vreau s-o văd!
VOLKOVA: Boria, dar ea a venit aici pentru tine! De dragul tău a venit!
BORIS: Poftim?
VOLKOVA: Păi doar că nu s-a aruncat la picioarele lui Tetzudzin, hohotea de
plâns: “Ajutaţi-l pe soţul meu, e un geniu!”

43
BORIS: Cu-um?! O, Doamne, ce ruşine! Ce ruşine! Omorâţi-mă, să mă omoare
cineva, vă rog!
PUHOV: Ce-ţi veni, bătrâne? De ce jeleşte aşa?
BORIS: Ce ruşine! Ce ruşine!
PUHOV (lui Boris): Ia, stai jos! Şezi!
VASILI: Boris, nu te necăji! Te duc acasă. Nu trebuie, Boris!
BORIS: Nu mai am casă. M-au distrus, m-au tras pe roată. Cunosc toate torturile
aplicate de-a lungul istoriei, dar niciodată, nimeni nu a chinuit oamenii în halul
acesta! Nimeni.
VOLKOVA: Boris, dragule, nu plânge! Boria, Ninel te iubeşte atât de mult!
BORIS: Daţi-mi drumul!
VOLKOVA: Boria, Ninel te iubeşte, Boria.
PUHOV: Ho, nu mai sbiera aşa, cotoroanţo. Ia, potoliţi-vă toţi. Linişte. Stai jos,
nene, şezi.
VASILI: Ia vezi cum te porţi cu el, că-ţi ard una de rămâi vânăt pe viaţă.
PUHOV: Băi, cizmă nepingelită. Cu mine vorbeşti aşa?
VOLKOVA: Băieţi, orice, numai să nu se lase cu bătaie.
ALBERT: Vă rog, nu mai ţipaţi, dincolo începe audiţia!
PUHOV: Audiţia? Ia lămureşte-mă, băiete, ce aleg ei acolo? La ce se uită?!
VOLKOVA: La dansuri se uită, cu acompaniament vocal! Nu-i aşa, Albert? Altceva
nu-i interesează!
VOLKOVA: Băieţi, orice, numaă să nu se lase cu bătaie!
ALBERT: Ascultaţi-mă puţin! Japonezii mi-au spus clar şi răspicat: soţii să-şi ia
acasă nevestele! Vă rog, luaţi-vă nevestele şi plecaţi!
VOLKOVA: Albert, spune-le şi tu băieţilor ce frumos s-au comportat fetele…
ALBERT: Volkova, unde-s femeile?
VOLKOVA: N-au stat degeaba, n-avea grijă. Le-am mai lăsat o sticlă de vodcă.
Sunt şi ele pornite rău, abia aşteaptă să sară la harţă!
ALBERT: De ce mi se cere mie să fac ordine? De ce trebuie să alerg de colo colo
ca să împac nevestele cu bărbaţii? Am fost angajat să traduc.

Albert iese.

VOLKOVA: Băieţi, pe cuvântul meu de onoare că japonezii ăştia sunt oameni

cumsecade. Nici vorbă de dezmăţ!… Şi eu le-am cântat un cântec! Nu m-a

44
dezbrăcat, nu m-a pipăit nimeni! Se ocupă de mişcarea de amatori, vor să
înfiinţeze un ansamblu muzical itinerant. Aleg rusoaice pentru ikebana…
VASILI: Pentru ce aleg rusoaice?!
VOLKOVA: Pentru ikebana! Nici eu nu ştiam ce-i aia. Mi s-a explicat că ikebana
este un buchet de flori. Nu-i aşa, Boria?
BORIS: Ne aflăm pe marginea prăpastiei! Ne prăbuşim în hău!
VASILI: Îi dau eu ikebana…
VOLKOVA: Boris, pune-l pe Vasia să jure că nu face scandal. Altfel nu le aduc
aici!
BORIS: Ne propuneţi un moratoriu?
VOLKOVA: Habar n-am.
BORIS: Asta doriţi?
VOLKOVA: Da … Ce-i aia, moratoriu?
BORIS: Sunteţi beată, sau mi se pare?
VOLKOVA: Boria, nici eu nu-mi dau seama… dacă tu te clatini sau mă clatin
eu… Ce e aia moratoriu?
PUHOV: Ia mai taci din gură, toanto!
VOLKOVA: Păi dacă nu ştiu ce-i aia moratoriu, Vitia… Nu înţeleg o grămadă de
cuvinte. Pe vremea mea, nu ne învăţau la şcoală cuvinte din astea! Ştiu ce-i aia
crematoriu, ştiu şi sanatoriu - acolo te trimite sindicatul… Ştiu şi vomitoriu, că
acolo te duci singur. Da’ ce-i aia moratoriu, habar n-am!
PUHOV: E atunci când nimeni nu cotonogeşte pe nimeni…
BORIS: Vă promit solemn: în prezenţa mea, nimeni nu va ridica mâna asupra
unei femei.
VASILI: O să le cotonogim cu picioarele…
BORIS: Vasili.
PUHOV: Gura! Linişte-e!

Tăcere.

Deci aşa, băieţi… Pentru început, hai să hotărâm cine merge după o sticlă. (lui
Volkova) Cotoroanţo, ia vino-ncoa!
VOLKOVA: Viktor, ăsta da bărbat! Luaţi aminte la el! Are dreptate, băieţi, cu
muierea nu lungeşti vorba, o trimiţi repejor după o sticlă.
PUHOV (scoate banii): Du-te şi adu-ne vodcă!

45
VOLKOVA: Nu-i nevoie să mă duc nicăieri. Nu mă despart niciodată de sticluţa
mea! Uite-o, poftim! Gata cu vorbăria! Fac cinste…

Puhov îi întinde banii.

PUHOV: Ia banii!
VOLKOVA: Nu, Vitia, chiar mă supăr! Olga mi-a plătit deja pe vreo şase luni
înainte. Vii când vrei la mine, la Depozitul de marfă 2, şi-ţi fac cinste!
PUHOV: Poate că o să vin. Mai ştii cum se-nvârte roata vieţii?! În afaceri…
VOLKOVA: Unui bărbat ca tine îi torn oricând o cinzeacă pe gratis!
PUHOV: Nu-i de colea complimentul…
VOLKOVA: A dat buzna capitalismul peste noi, tot poporul face negoţ în draci.
Aşa că mi-am suflecat şi eu mânecile şi m-am pus pe treabă. Vând la pahar.
PUHOV: Bravo ţie! Iese ceva?
VOLKOVA: Nu mă plâng, numai că trebuie să-mi răscumpăr fetele de la o jigodie.
PUHOV: Te-ai descurca la un chioşc?
VOLKOVA: Vitia, am absolvit şcoala tehnică postliceală. Păcat că n-ai întâlnit-o
pe Varia în vremurile ei bune!
PUHOV (scoate cartea de vizită): Sună-mă. Mă gândesc, găsesc eu ceva...

Volkova toarnă în pahare, bărbaţii beau.

VOLKOVA: Ca gustare, băieţi, am numai o conservă de peşte. Pe fete mi-a fost

frică să le servesc, voi însă puteţi să încercaţi. La noi în subsol s-a pripăşit un
motan, l-au botezat Zmeul. După un timp, vedem că Zmeul nostru începe să se
îngraşe… Când a fătat, ne-am lămurit că era pisică. Şi uite aşa s-a ales pisica
noastră cu un nume de motan. De ce vă spun toate astea?… Azi dimineaţă Zmeul
a mâncat şi ea o conservă din asta. Dacă Zmeul a mâncat, pot mânca şi eu, nu?
Un animal nu s-ar atinge de ceva stricat. Hai mâncaţi, băieţi, serviţi! Şi eu am
mâncat de dimineaţă şi uite că trăiesc…

După o oarecare ezitare, primul se serveşte Vasili. Boris îi urmează

exemplul. Puhov îşi aprinde o ţigară.
Apar Nina, Tamara, Olga, Katia şI Liza. Femeile sunt cherchelite, au
un aer războinic, afişează siguranţă de sine şi încredere în forţele

46
 proprii. Se simte că în ele s-a petrecut o schimbare: sunt deja în
drum spre Singapore. Tăcere prelungită.

VOLKOVA (femeilor): Fetelor, băieţii sunt lihniţi de foame. Dacă n-aţi fost voi,
cine era să-i hrănească? Şi voi, băieţi, ce-aţi încremenit aşa?

Tăcere. Bărbaţii nu se uită la femei.

PUHOV (încet): Pentru întâlnirea noastră! Pe tine te cheamă Vasili?

VASILI (tot încet): Vasili…
PUHOV: Iar dumneata eşti Karnauhov, ăla cu…celebrul Karnauhov?
BORIS: În persoană.
PUHOV: O personalitate renumită în oraş …

Bărbaţii dau pe gât paharele.

NINA (surescitată): Te prefaci că nu mă cunoşti, Karnauhov?

BORIS: Da, Nina, nu te recunosc.
NINA: Ai uitat cum arăt?

Karnauhov se apropie de ea.

BORIS (încet): Nina, ce-i cu tine? Eşti dezbrăcată?

NINA: Iau parte la audiţie.
BORIS: Ce se petrece cu tine, Nina?
NINA: Nimic. Cine este bărbatul de lângă tine?
BORIS: Prietenul meu, Vasili.
NINA: Bună ziua, Vasili. Mă bucur să te cunosc.
VASILI: Eu nu mă bucur.
BORIS: Vasili!
VASILI: Tac… Nu mă leg de nimeni… Răspund la întrebări şi atât…
OLGA (pe neaşteptate): În picioare! Toţi!
VOLKOVA: Olia, lasă-i să-şi bea paharul!
OLGA: Am spus toată lumea în picioare! Domnule Puhov.
PUHOV: Ce, te crezi la tribunal?

47
OLGA: Au intrat nişte femei! Nişte doamne! În picioare toţi.
PUHOV: Staţi jos, băieţi!

Vasili, fără să scoată o vorbă, îl aşază pe Boris. Boris se ridică în

picioare.

VASILI (aşezându-l): Boris, stai jos!

BORIS: Consider că… Mi-e greu să stau în picioare, dar nu mă voi aşeza…
PUHOV (l-a aşezat pe Boris): Stai jos!
NINA: Nu-l brusca, te rog!
PUHOV (lui Boris): Rămâi pe scaun!
BORIS: Nu, domnilor… permiteţi-mi… să stau în picioare…

Vasili şi Puhov îl ţin cu forţa pe Karnauhov. Acesta se împotriveşte.

VOLKOVA: Binişor, potoliţi-vă! Staţi jos, băieţi… Staţi jos şi voi, fetelor. S-o luăm
cu calm… Cu calm. Ni s-a spus să-l aşteptăm pe Tedzudzin. Ăsta e programul
nostru pe ziua de azi: stăm să vedem ce o să ne spună Tetzudzin Aoki… Aoki
Tetzudzin!

Tăcere.
OLGA: Puhov.
TAMARA (încet): Vasia…vasia, mă auzi.
VASILI: Nu te aud…
VOLKOVA: Da’ de văzut, o vezi?
VASILI: Nu o văd…
NINA: Nu aude, nu vede… Cine se crede bărbatul tău, Tamara? Homer?!
TAMARA: Tu ocupă-te de-al tău, nu te lega de-al meu.

Tăcere prelungă. Olga se apropie de Puhov.

OLGA (surescitată): Puhov…

PUHOV (cedează greu): Ce e?
OLGA: Am nevoie de tine, Puhov.
PUHOV (stând jos): De ce mă deranjezi pentru toate fleacurile?

48
OLGA (femeilor): Aţi auzit? Pentru el, problemele mele sunt nişte fleacuri! Nici nu
mă aşteptam la altceva! Puhov trebuie să stăm de vorbă. Te rog!
PUHOV: Ei, ce vrei?
Tăcere.
De ce mă reţii zilnic din treabă pentru tot felul de prostii?! De ce zilnic mă ame-
ninţi cu te miri ce?… Ba că te găsesc atârnând în ştreang, ba că te găsesc dan-
sând la Singapore? La mine fiecare minut înseamnă bani!
OLGA: Lasă că nu dă faliment amanta ta! Cel mult n-o să-i cumperi un nou
diamant!
PUHOV: Pe scurt, ce trebuie să-ţi semnez? Dă-ncoace!
OLGA (tulburată): Puhov, stai de vorbă cu mine pentru ultima oară! Practic mă
aflu deja la Singapore!
PUHOV: Ce m-ai speriat! Ei, cum o să ne descurcăm noi aici, la Kursk, fără voi.
Ce ziceţi, băieţi?
OLGA: Atunci… adio!

Tăcere.

NINA: Mi s-a relatat că şi tu, Karnauhov, ai acceptat cu multă uşurinţă să te des-

parţi de mine!
BORIS: Nina, mi-e greu să continui acest dialog. N-ai putea să te îmbraci?
NINA: De ce, te simţi jenat?
BORIS: Totuşi…te rog, îmbracă-te.
LIZA: Şi dacă nu o să se îmbrace.Ei, uite că n-o să se îmbrace!
KATIA: Ce o să faci?
NINA: Boris, prietene, te rog înţelege-mă. Nu avem altă soluţie.
BORIS: Ba da! În orice caz, eu am.
NINA: Adică? La ce te referi?

Boris se ridică în picioare.

BORIS: În pofida celor întâmplate, consider, domnilor, că ne aflăm totuşi în faţa

unor femei! Voi sta în picioare în prezenţa lor, dar mă voi gândi la Rafael, la
Dante, la Mozart. Mă voi gândi la Puşkin! Nimeni nu mă poate opri să mă gândesc
la femeile care i-au inspirat…

49
NINA: Aşadar, noi nu suntem asemenea femei!
PUHOV (nemaiputând să se stăpânească): Femei?! Voi?! Anul trecut am fost la
Miami, la o crescătorie de crocodili. Asemănare perfectă! Dar cel puţin din ăia se
fac poşete!
OLGA: Ce vrei să spui, Puhov? Că pentru tine eu nu sunt femeie? {i cine e fe-
meie, mă rog? Fosta bufetieră care te-a învăţat să faci negoţ cu peşte?!
PUHOV: Bufetiera aia a cărat baloţi cu spinarea, de dimineaţa până seara, iar tu
şi-n ziua de azi nu faci decât să zaci pe divan şi să te văicăreşti, doamnă “artistă”!
OLGA: Am rămas fără slujbă! Aveam nevoie de puţină înţelegere, din partea ta,
atâta tot!
PUHOV: Ţi-am propus să vii să lucrezi cu noi. Ce mi-ai răspuns?! Nu sunt făcută
pentru aşa ceva! Şi pentru ce eşti făcută, mă rog? Pentru artă?!
OLGA: Da, pentru asta! Pentru artă! Nu mă pricep la altceva! Cu ce sunt eu
vinovată?
PUHOV: Femeia asta e partenera mea de afaceri! O respect!
OLGA: Nu, dragul, meu! Noi suntem femei! Femei cu literă mare, nu crocodili!
VASILI: Femei? Sunteţi nişte şobolani!
BORIS: Vasili! Să nu îndrăzneşti!
VASILI: Nişte şobolani scârboşi.
NINA: Cum m-a numit?
BORIS: Vasili, trebuie să-ţi ceri scuze!
KATIA: Necioplitule!
LIZA: Trogloditule!
VOLKOVA: Voi ce vă băgaţi? Plecaţi de aici! Nici măcar măritate nu sunteţi!
NINA: Mulţumesc, fetelor. Nu am nevoie de ajutorul vostru! Are cine să mă apere.
Karnauhov, scuză-mă! În clipa asta la cine te gândeşti, la Dulcineea din Toboso
sau la Beatrice?
BORIS: Mă gândesc la Beatrice, Nina, închipuie-ţi! Neîncetat!
NINA: Aşa deci!… Nu mă privi astfel! Crezi că mie nu-mi este ruşine?! Îmi este!
TAMARA: Ei îi e ruşine tot timpul!
NINA: Da! Îmi este ruşine! Dar nu mă îmbrac din principiu!
VASILI: Nişte dezmăţate, ce ţi-am spus!
BORIS: Vasili! Ţi-ai dat cuvântul!
VASILI: Îmbrăcă-te, n-auzi?
Tăcere.

50
BORIS: Vasili!
TAMARA (plânge): Şi în ce să mă îmbrac, Vasia? Nu mi-am mai cumpărat o
rochie nouă de zece ani… Vara trecută mi-am luat şi eu nişte sandale din înlo-
cuitori şi maică-ta mi-a făcut observaţie. Le-am dus înapoi la magazin. Iar tu te-ai
dus să-mi cumperi nişte papuci de pâslă. ţii minte ce mi-ai spus la bucătărie, când
hohoteam cu papucii ăia în braţe? “Prin câte a trecut maică-mea în război, cu
taică-meu invalid, şi o lacrimă n-a vărsat, niciodată!” Daă ştii de ce plângeam eu,
Vasia? Când te-am întrebat dacă mi-ai luat papucii ca să mă îngropi în ei, ţii minte
ce mi-ai răspuns?
VASILI: Tu ce alegi, pe mine sau pe… ikebana ăsta?
VOLKOVA: Ikebana nu e ce crezi tu, Vasia!
TAMARA: Ce mi-ai răspuns?
VASILI: Pe cine alegi?
TAMARA: “La groapă pot să te duc şi desculţă, în papucii ăştia, până una alta, se
poate trăi!” Asta mi-ai spus.
VASILI: Mi-am dat ultima copeică pe papucii ăia!
TAMARA: Care va să zică, gata, s-a zis cu sandalele! N-o să mai am parte de ele
în veci?! Eu nu mai merit sandale! M-aţi trecut pe papuci de pâslă, nu?! Ăştia-s de
mine, nu, la vârsta mea?!
VOLKOVA: Lasă-l, Tomka, nu mai turna gaz pe foc!
TAMARA: Vasia, încearcă să mă înţelegi!

Tăcere.

Iartă-mă, Vasia!
OLGA: Nu i-ai greşit cu nimic, nu eşti vinovată!
TAMARA: Ba-s vinovată! Vasia! Iartă-mă! Îţi cer iertare în genunchi. Dar ce-i de
făcut, spune şi tu?! Nu avem din ce trăi. Tu câştigi, cât câştigi. Nu-ţi poţi hrăni
familia. Dau o fugă acolo, muncesc un pic la show-ul lor şi aduc şi eu un ban
acasă…
VOLKOVA: Vaska! Iart-o, Vaska, auzi?! Las-o să plece la Singapore!

Vasili stă nemişcat, cu capul în piept. Nu scoate nici un cuvânt.

51
TAMARA: Vasia?! Ce-i cu tine, Vasia?! Numai eu sunt de vină! (Plânge)
Niciodată nu s-a purtat aşa… Vasia!
VOLKOVA: Lasă-l, Tamara, lasă-l în pace! Lasă-l! Ce credeţi că bărbaţilor le vine
uşor să renunţe la ce-i al lor?! Te iubeşte, Tamarka, nu pricepi?!
TAMARA (plânge): Nu ştiu… nu mai ştiu nimic!
BORIS: Vasili, dragul meu, prietene… Fii tare, Vasili, trebuie să fii tare şi să treci
prin această încercare! Dă-i voie să plece la Singapore! Las-o să plece!
VASILI: Mi-au luat tot! Acum îmi iau şi nevasta! Atât îmi mai rămăsese…
BORIS: Vasenka, prietene, ţine-te tare… Nici eu nu mai am nimic! Mie mi s-a luat
viaţa! Ce putem face? Înseamnă că nu mai e nevoie de noi.
PUHOV: Băieţi… Uşurel! Ia potoliţi-vă! Nu e cazul să ne dăm de ceasul morţii…
N-au decât să plece unde vor! Atâta pagubă! Noi o ştergem la mine. Am o câr-
ciumă în fostul sanatoriu de partid. Aranjez o distracţie pentru noi acolo, mai ceva
ca la Singapore! Vă aduc opt gagici de căciulă… Opt!
OLGA: În sfârşit ţi-ai dat arama pe faţă. Opt gagici - ăsta e idealul tău!
PUHOV: Idealul meu?! Băieţi, dacă aţi şti cât am iubit-o! O divinizam, eram gata
să mă umilesc, să îndur orice de dragul ei! (Olgăi) Nu m-ai considerat niciodată
om… ţi-am dovedit că şi eu sunt în stare să fac ceva în viaţă! {i asta te scoate din
minţi! Erai obişnuită ca succesul să fie doar al tău. Mă tăiai în două, eu rămâ-
neam în cutie, iar tu ieşeai în arenă şi luai aplauzele… Crezi că nu-mi dau seama
pentru ce ai venit aici?! Ai venit pentru ca tot oraşul să vuiască… nevasta lui
Puhov s-a fâţâit pe scenă, în pielea goală. Nevasta unui demnitar, a unui depu-
tat… Nu renunţi tu la banii mei! Care Singapore?! Am vizitat şi eu cluburi din
astea. (Lizei, pe neaşteptate) Şi tu, mucoaso, unde vrei să te duci? Ştii ce înseam-
nă să te bâţâi o noapte întreagă despuiată pe scenă, pentru nişte mărunţiş?!
LIZA: Ştiu.
PUHOV: Ce ştii?
LIZA: Ştiu tot.
VASILI: Nişte dezmăţate…
KATIA: Cine, noi?
LIZA: Cretinule!
KATIA: Bădăranule!
LIZA: Ţărănoiule!
KATIA: Boule!
TAMARA: Gura, nu vă băgaţi!

52
LIZA: Încearcă numai să te atingi de noi! Hai!
PUHOV: Lăsaţi-le naibii, băieţI! Ducă-se învârtindu-se! Să vadă pe pielea lor cum
e acolo. S-o ştergem la mine, băieţi! Haideţi!
NINA: Boris, unde te invită acest domn?
BORIS: Care e problema, Nina? Tu ai făcut propria ta alegere, permite-mi şi mie
s-o fac pe a mea!
PUHOV: Bravo! Pentru această atitudine… consideră-mă de acum încolo sponso-
rul dumitale!
NINA: Aşa deci!… Ce pot să spun?… Slavă Domnului că la Singapore voi putea,
în fine, să adorm liniştită... Nu va trebui să te ţin de mână, de frică să nu te arunci
pe fereastră. Nu voi fi nevoită să mă uit în fiecare dimineaţă în ochii tăi, încercând
să ghicesc dacă eşti deprimat sau nu. Voi înceta să mă gândesc într-una că o să
sfârşeşti prin a-ţi pune capăt zilelor! Felicitările mele: în sfârşit ai găsit-o pe
Beatrice a ta… (referire ironică la Puhov) Lui îi poţi repeta zilnic că nu mai vrei să
trăieşti…
BORIS (cu durere): Vreau să trăiesc!
PUHOV: Bravo! Te aşteaptă opt puicuţe!
NINA: Karnauhov, dragul meu, tu nici până în ziua de azi n-ai priceput că trăim
într-o epocă nouă!
BORIS: Trăiţi! Trăiţi! Trăiţi! Eu unul voi continua să visez la vremuri ceva mai
decente. Când nu va trebui să mă gândesc la mine ca la o marfă care se vinde şi
se cumpără pe bani, să sufăr, simţind că devin inutil...
PUHOV: Boris, opt prospături!… Fără studii superioare!
BORIS: Iubiţii mei compatrioţi! Toată viaţa m-am ocupat de studiul execuţiilor şi
torturilor deoarece atrocităţile reprezintă componenta majoră a întreagii noastre
istorii. De altminteri, numeroase alte popoare se pot lăuda în această privinţă cu
realizări similare. În ziua de azi însă, nimeni nu mai vrea să ia aminte la asemenea
lucruri… Istoria se repetă…
NINA: Karnauhov, oamenii vor să trăiască, nu să asculte prelegeri despre cât au
suferit şi cum au fost chinuiţi!
BORIS: Trăiţi! Trăiţi! N-aveţi decât să trăiţi!
VASILI: Las’ că vă arăt eu vouă spectacol! O să daţi audiţie la reanimare, la
fracturi cranio-cerebrale!
BORIS: Vasili, gata cu revoluţiile, destul cu sângele vărsat. Vasili, ai promis.

53
 Vasili geme şi, mugind, se năpusteşte la şirurile de scaune vechi.
Sfărâmă mobila, vărsându-şi furia pe obiectele nevinovate. Toată lu-
mea ţipă. Intră Albert şi Tetzudzin Aoki. Japonezul zâmbeşte, se în-
clină. Albert e posomorât.

OLGA: Poftim, priviţi-i! Uitaţi-vă la ei! Albert, spune-i japonezului: uite pe mâna cui
încredinţează ei soarta noastră!
PUHOV: Băieţi! Ele să-i distreze pe asiatici, eu dau telefon să ne pregătească
sauna!
OLGA: Ai auzit, Tetzudzin?! Iar dumneata îţi făceai griji: oare nu le lezăm
drepturile de soţi legitimi, oare nu-I jignim?
NINA: Aoki, nimeni n-are nevoie de noi…
ALBERT: Faceţi o pauză ca să pot să-i traduc!
VOLKOVA: Nu-i traduce chestia cu asiaticii! Să nu se supere!
OLGA: Tradu tot!
VOLKOVA: Nu trebuie! Nu traduce!
ALBERT: Linişte! Tăceţi cu toţi! Faceţi puţină linişte! Aoki-san o să vă explice
îndată totul. Tăcere.
(Aoki vorbeste în japoneza)
ALBERT: Ar dori foarte mult să-l înţelegeţi. Au cheltuit până acum foarte mulţi
bani: Aoki-san şi Uno-san au sosit aici tocmai din îndepărtatul Singapore.
Amândoi lucrează la Singapore… la restaurantul tatălui lor…
ALBERT: Tatăl lor deţine şi un club de noapte. Rusoaicele se bucură azi de mare
popularitate în Asia. Şi dumnealor au hotărât să iasă pe piaţă cu un show rusesc.
Tatăl lor i-a trimis la Moscova. El şi fratele lui au căutat mult timp un partener de
afaceri local… până când au găsit firma “Şansa” din Podolsk…. localitate situată la
100 de km de Moscova.
ALBERT: Acolo şi la Tula totul a decurs normal. Nici la Oriol n-am avut probleme.
Şi iată-ne ajunşi la Kursk, oraş unde, se pare, că trăiesc numai cretini!
VOLKOVA: Aoki, sake-ul nostru e de vină.
ALBERT: Nu mă întrerupe, Volkova! Cretini… Nişte cre-tini! Au tipărit greşit anun-
ţul nostru: în loc de “ fete”, în ziar a apărut “femei”, nici o precizare legată de
vârstă, de aspectul fizic atrăgător…

Tăcere.

54
De aceea Aoki… prezintă scuzele sale pentru deranj doamnelor - după cum a
formulat cu delicateţe - care nu mai corespund standardelor de vârstă şi, mai ales,
de stare civilă. Cu toate acestea, Aoki-san doreşte sincer să vă ajute, atât pe
dumneavoastră, cât şi pe bărbaţii dumneavoastră.
PUHOV: Ei nu mai spune!
ALBERT: E dispus să facă toate demersurile necesare. Pentru cei care vor să
muncească, la Singapore se găseşte oricând de lucru. La măturat străzi, la cărat
marfă… Dumnealui repetă că doreşte din suflet să vă ajute...
PUHOV: Pe cine vrea să ajute?
ALBERT: Pe dumneavoastră.
PUHOV: Pe mine? (Pauză) L-ai întrebat cum stă cu mâncarea? L-ai întrebat?!

Albert traduce.

ALBERT: Aoki-san nu a înţeles întrebarea şi n-o va înţelege niciodată!

PUHOV: Da’ nişte bani nu vrea? Întreabă-l: vrea să-i dau nişte bani?

Albert traduce.

ALBERT: Aoki-san se miră, dar este gata să primească banii cu recunoştinţă.

PUHOV: Spune-i aşa: mâine plec la Moscova, îmi iau bilet de avion până la
Tokyo. Adun acolo nişte japoneze, le aduc aici, le dezbrac, le duc la piaţă şi le arăt
pe gratis alor noştri! Pe gratis!
VOLKOVA: Albert, nu traduce chestia asta!
PUHOV: Nici o grijă! O să-şi desfacă ele kimono-urile!
NINA: Eu ce să fac, Karnauhov? Decide tu pentru mine!
BORIS: Nu, Nina! Tu singură decizi!...
NINA: În sfârşit am înţeles!... Karnauhov, ştii ce-ţi lipseşte ţie? Autoritatea de tip
totalitarist! Nu pot fi şi femeie şi bărbat în acelaşi timp. Nu sunt făcută pentru asta.
Hotărăşte ce să fac, sau mă prezint la concurs şi-l câştig. Aoki-san, putem
participa la audiţie, nu-i aşa?
ALBERT: Aoki-san se străduieşte să vă lămurească de două ore că el vă
primeşte la audiţie, dar nu veţi lua concursul niciodată! Nici-o-dată! Sunteţi toate
mult prea în vârstă!

55
OLGA: Cum adică?
PUHOV: Vârsta lui nevastă-mea nu-l priveşte! Tradu-i!
ALBERT: Aoki-san îşi ia acum rămas bun! Trebuie să revină în sală şi să înceapă
în sfârşit audiţia.
VOLKOVA: Stai puţin, Aoki! Cu fetele mele cum rămâne? O să plece acolo?
ALBERT: Aoki-san promite că va fi un concurs corect şi că la Singapore vor
ajunge fetele cele mai frumoase. … Şi cele mai talentate.
VOLKOVA: Mulţumesc, Tetzudzin… Îţi sunt recunoscătoare, Aoki. Albert, oferă-i
din partea mea lui Aoki o sticlă, e ultima rămasă… O sticluţă de sake rusesc cu
anason…
ALBERT: Aoki-san e adânc mişcat.
VOLKOVA: Albert, spune-i aşa: Tetzudzin, mare păcat că n-ai întâlnit-o pe Varia
Volkova în vremuriel ei bune!... I-ai spus?
ALBERT: O să vă ajute, aşa cum a promis. Daţi-i adresa.
VOLKOVA: Adresa mea?... Simplu: Depzitul de marfă nr. 2, la subsol, pentru
Varia Volkova.

Aoki şi Albert ies.

VOLKOVA: Voi ce mai staţi aici? Katia, Lizka, duceţi-vă dincolo, la audiţie! Fugiţi
acolo şi staţi în preajma lui Tedzudzin. Să vă aibă tot timpul sub ochi!
NINA: Duceţi-vă fetelor! Baftă!

Îmbrăţişări, etc,… cu toate fetele.

VASILI: (vine la Tamara) Du-te şi tu!

TAMARA: Ce să mai faci cu mine, Vasia?
VASILI: Du-te! Ajung acasă şi pun pe foc papucii ăia, să nu mai rămână nimic în
urma ei!
VOLKOVA: De ce să-i pui pe foc? Mai bine dă-mi-i mie!
TAMARA: Vasia, vreau acasă!
VASILI: (suferă) Niciodată n-o să-ţi cumpăr sandale, niciodată...
TAMARA: O să umblu desculţă, dar vreau acasă, acasă.
PUHOV: Pentru vorba asta te sponsorizez! (Lui Vasili). Ce încălţăminte preferi?
Italienească sau franţuzească?

56
TAMARA: Nu mai înţeleg nimic, Vasia! Îmi vâjâie capul.
PUHOV: S-a făcut! Încălţăminte italienească, îmbrăcăminte franţuzească!
VOLKOVA: Vulture, eşti un prinţ!
PUHOV: Olea! Du-te şi tu acasă!
OLGA: Nu mă duc, Puhov!
PUHOV: Fireşte că nu te duci, te duce şoferul. Doar el te-a şi adus!
OLGA: Puhov, am fost admisă la concurs şi voi câştiga! Întâi să te lămureşti că nu
depind de banii tăi, şi după aceea mai stăm de vorbă!

Revine Albert, amărât.

BORIS: Câţi ani ai, tinere?

ALBERT: Ce contează câţi ani am? Sunt tânăr, pur şi minunat. De ce mă priviţi
aşa? Ei mi-au oferit de lucru, eu am vrut să câştig nişte bani…
BORIS: Eşti un tânăr inteligent, totuşi. Nu-ţi pare rău de dumneata?
Tăcere.
Plecăm îndată… nu vă mai deranjăm.
Tăcere.
Nina, eu… Îţi propun să te întorci acasă.
NINA: Voi medita la această propunere. Dar, parcă aveaţi de gând să mergeţi
undeva, ca între bărbaţi. Mi se pare că la un sanatoriu de galinacee.
BORIS: Serios?
NINA: Domnul a pomenit ceva despre nişte puicuţe.
VOLKOVA: Nu vreau, Albert, ca fetiţele mele să se întoarcă la Rostov. O să le zic
că Aoki le va trimite foarte curând o scrisoare. Nu se poate trăi fără speranţă. Uite,
celor din generaţia noastră ni s-a spus că vom trăi în comunism. Lor li s-a spus că
vor trăi în capitalism. Lasă să spere. Nu se poate ca ei, copiii s-o ducă mai rău
decât am dus-o noi, nu-i aşa?
ALBERT: Volkova, dacă te dădeam afară de la bun început, totul s-ar fi putut
termina altfel. Acum, din cauza dumitale, japonezii nu-mi vor da nici un sfanţ!
VOLKOVA: Cum din cauza mea?
ALBERT: Pentru că mi s-a făcut milă de voi. Pentru că i-aţi făcut să irosească o
groază de timp! Diseară sunt aşteptaţi la Belgorod. Au telefonat, acolo deja s-a
adunat un puhoi de fete. Şi practic ei nici măcar n-au început audiţia. Cine e de
vină pentru toate? A reieşit că eu.

57
VOLKOVA: Azi am scos cu “cinzeaca” mea cât pentru un an întreg. ( Cu o oare-
care nehotărâre) Îţi dau eu bani.
VOLKOVA (respiră uşurată): Mulţumesc, Albert… Ce bine că aţi trecut şi prin
oraşul nostru! Nu-i aşa, fetelor?

Drept răspuns fetele tac.

VOLKOVA: Hai, Ninel, nu fii tristă! Povestea asta cu Singapore n-a fost în zadar.
Uite, Boria a început să bea, a intrat în rândul lumii. Acum seamănă şi el a om.
Nici tu, Tamarka, nu ţi-ai schimbat look-ul degeaba: vei căpăta sandale. Pe mine o
să mă ajute Puhov, aşa mi-a promis. Vulture, ai promis. (Râde) Iar tu, Olia....

Deodată, începe din nou să se audă la microfon o voce bărbătească.

Porneşte muzica, răsunând din ce în ce mai tare. În sfârşit, a început
audiţia.

VOLKOVA: Să mă duc şi eu să mă uit cum dansează fetele mele? Sau mai rău le
încurc? (Către ceilalţi) Şi voi, ce staţi aşa? Ia, hai să vedem de ce e în stare
tineretul nostru!…

Volkova se apropie de ecran. Stă un timp nemişcată, apoi se

întoarce. Se aşază.

VOLKOVA: Mai bine rămân aici…

CORTINA.

58