contrast se asigură atunci cînd cea
N e-am obişnuit ca filmele să fie
rulate în întuneric în săli închi­
se. Este oare acest lucru obligator?
încă în anul 1896 A. M. Gorki,
după ce a văzut un film la iarmarocul
din Nijni Novgorod, a pus pentru
prima dată întrebarea dacă nu se
poate face în aşa fel, ca filmele să
poată fi vizionate la lumină.
Se spune că în întuneric este mai
uşor să se concentreze atenţia asupra
filmului, că lumina împiedică urmă­
rirea jocului de lumini şi umbre
pe ecran, că rularea filmelor în întu­
neric este specificul înnăscut al
cinematografiei şi aşa mai departe.
Dar adevăratele cauze pentru care
întunericul a pătruns în cinemato­
grafe constau în următoarele:
Vederea omenească are o serie de
caracteristici interesante, iar în unele
cazuri chiar neaşteptate.
Ochiul posedă două feluri do vederi
calitativ deosebite: de zi şi de noapte.
Vederea de zi se face cu ajutorul
„conurilor“ din retină, care au fiecare
cîte o fibră nervoasă separată. „Co­
nurile“ sínt slab sensibile la lumină,
dar ele permit să se deosebească şi
cele mai mărunte detalii ale unei
imagini precum şi culorile.
Vederea' de noapte se face cu ajuto­
rul „bastonaşelor“ retinei. De fiecare
fibră nervoasă se leagă de la 20 pînă
la 300 „bastonaşe“. „Bastonaşele“
sínt deosebit de sensibile chiar şi
la o intensitate infimă a luminii,
dar văd totul neclar şi nu deosebesc
de loc culorile. Vederea omenească se
întăreşte în mod neobişnuit în întu­
neric, iar în lumina solară puternică
se micşorează brusc, ceea ce o salvează
de la orbire.
Există doar un domeniu relativ
îngust de intensităţi, aşa-numit.ul
luminat în umbre, în care ochiul
vede şi cu „conurile“şi cu„ bastcnaşole“
îmbinînd sensibilitatea mare a vede­
rii de noapte cu capacitatea vederii
de zi de a deosebi detaliile fine şi
culorile.
Ochiul mai posedă şi o aşa-numită
sensibilitate a contrastelor. Pentru
ca ochiul să poată recepţiona o ima­
gine în toate detaliile, aceasta trebuie
să aibă contraste. De exemplu,
în uzine piesele miei şi luminoase
sínt cercetate numai pe fond închis—
pe o bucată de hîrtie neagră. Un bun
30
mai luminoasă porţiune a imaginii
este mai puternic luminată dccît
cea mai întunecată porţiune de cel
puţin 50—60 ori.
Dar n-am terminat încă. Ochiul
sezisează creşterea luminozităţii nu
ca pe o mărime absolută, ci ca pe o
mărime legată de adaptarea ochiului
la luminozitatea maximă a fondului
care înconjoară imaginea dată. Lu­
minarea care arde într-o cameră
întunecoasă pare foarte luminoasă;
dar dacă am pune-o pe pervazul
ferestrei, lumina ei ar slăbi imediat
şi aproape nu s-ar mai vedea. In
domeniul vederii în umbră ochiul
sezisează o schimbare a luminozi­
tăţii egală cu aproximativ 1/60 din
luminozitate a fondului. De aceea
cînd proiectăm pe un ecran o imagine
cu luminozitatea de la 1 la 50 unităţi,
iar luminozitatea fondului înconju­
rător nu depăşeşte nici ea 50 unităţi,
ochiul vede o imagine cu contrast
suficient.
Secflune prin retina ochiului
Dacă în aceleaşi condiţii lumino­
zitatea fondului s-ar mări de şase
ori (la 300 unităţi), ochiul va deosebi
pe ecran numai acele porţiuni ale
căror intensităţi se deosebesc cu 5
unităţi.
Iar la o luminozitate a fondului
de 20.000 unităţi ochiul va putea să
seziseze numai o diferenţă egală
cu 350 unităţi, adică nu va observa
nici o diferenţă între porţiunea cea
mai luminoasă şi cea mai întunecată
de pe ecran, deşi iinaginoa proiectată
şi-a păstrat tot timpul un contrast
de la 1 la 50 unităţi.
In întuneric perfect chiar şi o lampă
de proiecţie pentru copii cu un bec
de 2—3 lumini va crea pe ecran o
imagine destul de luminoasă şi cu
contrast suficient.
Dar cum să obţinem pe o platformă
însorită o imagine contrastă tot atît de
bună ca şi în cinematograf? Pentru a-
ceasta e necesar să luminăm ecranul cit
se poate de puternic şi să micşorăm în
acelaşi timp luminozitatea fondului
înconjurător.
Primele aparate de cinematograf
asigurau o iluminare a ecranului care
de abia atingea 10—15 luxi. Natural
că filmele trebuiau rulate în întuneric.
In ultimii 20—25 ani tehnica cine­
matografică a dat posibilitatea să se
mărească iluminarea ecranului pînă
la 150—300 luxi şi chiar mai mult.
In aceste condiţii imaginea de pe e-
cran se vede chiar dacă iluminarea
fondului este de 50—60 luxi. Cu
aparatele cinematografice moderne,
aranjînd şi întunecînd corect plat­
forma, se poate rulă filmul în aer
liber chiar şi într-o zi însorită.
Inventatorii şi inginerii ruşi au
răsturnat afirmaţiile pseudoştiinţi-
fice ale unor renumite „autorităţi“
străine care spuneau că „cinemato­
graful ziua contrazice legile funda­
mentale ale fizicii“ că „practic el
este irealizabil“. Primele aparate ci­
nematografice care au funcţionat mai
întîi în întuneric şi apoi la lumina
zilei au fost construite de L. A. Belliar-
minov în anul 1908, de Z. O. Tehman
în anul 1909, de N. şi E. Kosma tov
în anul 1912. Ideea creării cinen ato-
grafului ziua atrage pe mulţi inven­
tatori sovietici.
Cum sínt construite instalaţiile
moderne ale cinematografului de zi?
Este vorba de un aparat staţionar sau
mobil de cinematograf cu ecranul
apărat prin diferite metode de sursele
străine de lumină, iar aparatura este
calculată pentru a se obţine o ilumi­
nare mărită a ecranului.
Iluminarea puternică se obţine prin
folosirea proiectoarelor de cinemato­
graf cu arc electric şi cu un randa­
ment sporit al sistemului optic.
Ecranele acestor instalaţii sínt în­
totdeauna îndreptate exact spre spec­
tatori, ceea ce permite să se mărească
intensitatea iluminării aparente a ima­
ginii de cîteva ori. Dimensiunile