Admiterea în magistratură.

Formarea profesională iniţială a judecătorilor şi

procurorilor

Modalitatea de recrutare a judecătorilor şi procurorilor are în mod cert o influenţă asupra

independenţei personale a acestor. Există eforturi în mai toate statele de a găsi un sistem
optim de recrutare a magistraţilor care să garanteze independenţa acestora şi totodată să
asigure formarea unui corp profesional de elită. Dreptul comparat cunoaşte mai multe sisteme
de recrutare şi învestire a magistraţilor:

numirea magistraţilor de către organele puterii executive. Sistemul este criticat pe motiv că ar
afecta independenţa personală a magistratului astfel numit, prezumându-se o anumită
obedienţă faţă de puterea care l-a numit în funcţie. Sistemul se aplică însă cu anumite
standarde impuse în ce priveşte selecţionarea magistraţilor astfel că în general puterea
executivă nu dispune de un drept discreţionar în actul de numire.

Alegerea magistraţilor este un sistem ce prezintă avantajul înlăturării pricolului de aservire a

magistraţilor puterii executive. În schimb, critica acestui sistem are la bază argumentul correct
că alegătorii nu au expertiza necesară pentru a aprecia capacităţile de bun magistrat al
candidatului, de multe ori alegerea fiind bazată pe elemente ce exced calităţilor profesionale
ale acestuia.

Recrutarea chiar de către corpul magistraţilor are avantajul că înlătură posibilitatea aservirii
magistraţilor faţă de alte puteri ale statului şi asigură numirea pe criterii profesionale. Se
reproşază acestui sistem că generează formarea unei caste a magistraţilor.

Sistemul nostru este unul mixt. Competenţele în privinţa recrutării judecătorilor şi

procurorilor sunt îndeplinite de către Consiliului Superior al Magistraturii, organism ce poate
fi considerat ca aparţinând corpului magistraţilor. Numirea în funcţie a judecătorilor şi
procurorilor, cu excepţia celor stagiari, este realizată de Preşedintele României dar numai la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Sistemul adoptat acorda intaietate
Consiliului Superior al Magistraturii, care este competent in ce priveste impunerea criteriilor
de pregatire profesionala avute in vedere la selectarea judecatorilor si procurorilor, actul de
numire fiind conditionat de propunerea formulata de Consiliul Superior al Magistraturii.
Sistemul adoptat acorda intaietate organului profesional si in cazul unui conflict cu
reprezentantul puterii executive in privinta numirii in functie a judecatorilor sau procurorilor.
Astfel, Presedintele Romaniei poate refuza o singura data numirea judecatorilor si
procurorilor propusi de catre Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul trebuie sa fie
motivat. In aceasta situatie, daca Consiliul Superior al Magistraturii sustine propunerea
initiala, trebuie sa motive optiunea sa iar seful executivului este obligat sa procedeze la
numire, actul sau devenind unul formal.

Recrutarea judecatorilor si procurorilor se poate realiza prin trei modalități.

1.Recrutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecator sau

procuror prin absolvirea cursurilor Institutului Naţional al Magistraturii;

2.Recrutarea directa, prin primirea in magistratura a persoanelor cu vechime in alte profesii

juridice.

3.Recrutarea prin admiterea urmata de formarea profesionala in cadrul Institutului National al

Magistraturii constituie sau ar trebui sa constituie mijlocul principal pentru formarea corpului
de magistrati.

Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de concurs. Consiliul

Superior al Magistraturii stabileste in fiecare an numarul de cursanti in functie de numarul de
posturi vacante de judecatori si procurori.

La concursul organizat in vederea admiterii la Institutul National al Magistraturii care se poate

înscrise persoana care are cetăţenie română, domiciliul în România şi capacitate deplină de
exerciţiu, este licenţiată în drept, nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal şi se bucură de
o bună reputaţie, cunoaşte limba română şi este aptă din punct de vedere medical şi psihologic
pentru exercitarea funcţiei de magistrat.

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie. Durata

cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie este de 2 ani. După primul an de
cursuri, auditorii de justiţie vor opta, în ordinea mediilor şi în raport de numărul posturilor,
pentru funcţia de judecător sau procuror.
În perioada cursurilor, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică în cadrul instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor, asistă la şedinţele de judecată şi la activitatea de urmărire
penală, pentru a cunoaşte în mod direct activităţile pe care le desfăşoară magistraţii şi
personalul auxiliar de specialitate.

Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de Consiliul Superior al

Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.

După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de justiţie

susţin un examen de absolvire ce constă în probe teoretice şi practice prin care se verifică
însuşirea cunoştinţelor necesare exercitării funcţiei de judecător sau procuror[3].

Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul
de absolvire, constituie vechime în magistratură.

Auditorii de justiţie care promovează examenul de absolvire vor fi numiţi, de regulă, în

funcţiile pentru care au optat după primul an de cursuri. Auditorii de justiţie care nu
promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru susţinerea acestuia la
următoarea sesiune. În cazul în care auditorul de justiţie nu se prezintă, în mod nejustificat, la
examen sau nu promovează examenul nici în a doua sesiune, el nu poate fi numit magistrat şi
va fi obligat să restituie indemnizaţia[4] şi cheltuielile de şcolarizare.

Absolventii Institutului National al Magistraturii sunt obligati sa indeplineasca functia de

judecator sau procuror timp de 6 ani. In cazul in care va fi eliberat din functie inainte de
aceasta perioada la initiativa sa ori din motive imputabile, ii revine obligatia de a restitui bursa
de auditor de justitie si cheltuielile de scolarizare efectuate cu formarea sa, proportional cu
perioada ramasa pana la implinirea termenului de 6 ani.

În mod exepţional, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, cei care au indeplinit
functia de judecator, procuror, magistrat – asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care
si-au incetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică din
Ministerul Justitiei, din Ministerul Public, din Consiliul Superior al Magistraturii, din
Institutul National al Magistraturii si din Institutul National de Criminologie, precum şi
avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de
specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii
Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele
didactice din invatamantul juridic superior acreditat, cu o vechime de specialitate de cel puţin
5 ani.

Exista posibilitatea cu totul exceptionala de a se accede in magistratura fara concurs in cazul

unor persoane care au indeplinit functii ce ii recomanda ca avand o pregatire profesionala
compatibila cu calitatea de judecator sau procuror. Legea le enumera in mod limitativ:

- cei care au indeplinit functia de judecator sau procuror cel putin 10 ani si care s-au incetat
activitatea din motive neimputabile[5]. Acestia pot fi numiti la instante sau parchete de acelasi
grad cu cele la care au functionat, cu exceptia Inaltei Curti de Casatie si Justitie;

- cei care au indeplinit functia de magistrat-asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie cel
putin 10 ani si care s-au incetat activitatea din motive neimputabile[6]. Ei pot fi numit la
judecatorii sau parchetele de pe langa aceste instante.

In cazul acestor categoriilor de pesoane enumerate anterior, accesul in magistratura se face in

baza unui interviu sustinut in fata sectiei corespunzatoare din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii.

In privinta tuturor persoanelor care acced in magistratura in alt mod decat formarea initiala in
cadrul Institutului National al Magistraturii, se instituie obligatia legala de a urma un curs de
formare profesionala in cadrul Institutului National al Magistraturii pe o perioada de 6 luni.
Cursul are menirea de a face posibila asimilarea unor constistinte ce tin de specificul
activitatii de judecator sau procuror dar si cunoasterea elementelor de drept comunitar. Dupa
efectuarea cursului, persoanele care au fost primite in magistartura fara examen sunt obligate
sa sustina un examen pentru verificarea cunostintelor. Nepromovarea acestui examen atrage
eliberarea din functia de judecator sau procuror si obligatia de a restitui indemnizatiile primite
pe perioada cursurilor.

Legea crează un statut special judecatorilor Curtii Constitutionale care, la data numirii, aveau
functia de judecator sau procuror. La incetarea mandatului la Curtea Constitutionala, acestia
au dreptul sa revina la postul detinut anterior.