7.Deformări elastice izotrope. Legea lui Hooke.

Energia potențială elastică.

TENSIUNILE Şl DEFORMAŢIILE
Orice corp din natură este mai mult sau mai puţin deformabil. Sub acţiunea
forţelor exterioare, atomii sau ionii care formează corpul se deplasează puţin
din poziţiile lor de echilibru; atunci forţele de interacţiune (de legătură) dintre ei
se opun acestei deplasări, apărând forţe interne (compresiune sau întindere).
Deformările care dispar după suprimarea forţelor care le-au produs, se numesc
elastice; cele care nu dispar se numesc plastice.
Pentru deformaţii elastice mici, este valabilă legea experimentală a lui Hooke,
conform căreia deformaţiile elastice sunt proporționale cu tensiunile și reciproc.
Vom considera numai corpurile omogene (aceleaşi proprietăţi fizice în toate
punctele corpului — invarianța la translaţii) şi izotrope (aceleaşi proprietăţi
fizice în toate direcţiile — invarianța la rotaţii). Astfel sunt materialele
policristaline (ex. metalele), formate din microcristale orientale haotic.
Dcformațiile elastice se împart în patru categorii simple : a) întindere sau
comprimare, b) forfecare (lunecare), c) încovoiere şi d) torsiune (răsucire).
Frecvent aceste tipuri simple se suprapun (coexistă).
a) Întindere (tracțiune) și comprimare (compresie)

Sub acțiunea unei forțe exterioare de tracțiune ⃗F , bara de lungime inițială l0 se

alungește cu ∆ l ,proporțional cu valoarea forței. Dacă am suda în continuare o
altă bară de aceeași lungime inițială, porțiunea adăugată s-ar alungi la rândul ei
tot cu ∆ l . Prin urmare, o bară de lungime inițială 2 l0 se alungește cu 2∆ l .
∆l 2∆l n∆l
Deci alungirea relativă ε = l0 = 2 l0 = ... = nl 0 = const dacă F = const

ε este constantă pentru aceeași valoare a forței externe.

Această constantă e direct proporțională cu valoarea forței ε F
Dacă la o bară se mai adaugă una în paralel cu aceasta, fapt ce echivalează cu
dublarea secțiunii, forța externă se împarte egal pe fiecare bară, producând o
1
alungire egală cu jumătate din alungirea unei singure bare ∆l
S
Această constatare este echivalentă cu aceea că , dublând secțiunea, pentru a
produce aceeași alungire, este necesară o forță dublă. Așadar F S
F
Condensând într-o singură relație F εS  S
ε
F
Mărimea σ = S este numită tensiune sau efort unitar. Așadar pentru deformări
elastice mici, efortul unitar este proporțional cu alungirea relativă.
Coeficientul de proporționalitate E se numește modul de elasticitate la
dF [ F ] SI
întindere sau modulul lui Young. σ = dS
[ σ ]SI = [ S ] SI = N /m 2

F ∆l
σ = S =El 0
legea lui Hooke
Deformațiile se mențin elastice până la o așa-numită limită de elasticitate după
care, la începutul domeniul deformării plastice, există un fenomen de curgere,
util pentru prelucrarea plastică la rece.
Experienţa arată că, în timpul întinderii barei, dimensiunile sale transversale se
micşorează; bara se contractă şi această contracţie este proporţională cu
∆b ∆l
alungirea relativă b0 = −μ l = −με = −μ Eσ
0

μ = coeficientul lui Poisson ( μ=0,4 la metale)

∆l ∆b
Relațiile de mai sus se aplică și la comprimare, caz în care ε = l0
¿ 0, b0
¿ 0
iar σ < 0.
∆V Sl−S 0 l 0 S (l 0 +∆ l)−S 0 l 0
Variația relativă a volumului εV = V0 = S0 l 0 = S 0 l0

Pentru a exprima noua valoare a secțiunii, ținem cont că fiecare din cele 2
dimensiuni suferă variația ∆ b

S = ( b 0+ ∆ b ) 2 = ( b 0−b 0 με )2 = b 02 ( 1−με )2 = S0 ( 1−με )2 

2
S 0 ( 1−με ) l 0 (1+ε )−S 0 l 0
 εV = S 0 l0 = ( 1−με ) (1+ ε)−1 =
2

= (1+ μ2 ε 2−2 με )(1+ε )−1 =

= ε (1+ μ ε + μ ε −2 μ−2 με ) ≅ ε (1−2 μ)
2 2 2
 V =l l l
x y z  lnV = ln l + ln l + ln l
x y z 
dV d lx dly dlz σ (1−2 μ)
 V = lx + ly + lz  εV = ε + ε + ε = ε (1−2 μ) =
x y z
E

condiția de omogenitate
ε (1−2 μ) σ (1−2 μ)
εx =ε =ε =
y z
3 = 3E

b) Forfecare (lunecare)

În cazul acestei deformații, straturile alunecă unul față de altul iar volumul
rămâne constant.
Să considerăm un corp solid deformabil de formă paralepipedică fixat la partea
inferioară AD de un suport rigid. Să aplicăm o forţă tangenţială ⃗F asupra
suprafeţei BC.

Ca urmare a deformării (forfecării), suprafaţa BC - asupra careia se manifestă

forţa ⃗F - se va deplasa ocupând, în final, poziţia B′C′. Notând AB = l0 iar
deformaţia BB′= CC′ cu ∆ l , pentru deformaţii mici putem scrie:

∆l F
tgγ ≅ γ = l0 =ε efortul unitar tangenţial este τ = S

F ∆l
Legea Hooke în cazul forfecării este τ = S = G l = Gγ 
0
τ = Gγ

G = modul de forfecare (pentru majoritatea metalelor G = 40% E )

c) Torsiune (răsucire)

Un caz particular al deformaţiei de forfecare este cea de torsiune, în care

alunecarea suprafeţelor are loc în cadrul unei simetrii cilindrice.
Să considerăm un eşantion de forma unei bare sau fir, de diametru AD, fixată
rigid de un suport la partea inferioară.

Dacă un cuplu de forţe ⃗F ⃗F ' acţionează la capătul inferior al barei, aceasta va

determina o rotaţie a capătului superior al acesteia, punctul A ajungând în A′ iar
D în D′. Aşadar, ca urmare a acţiunii cuplului de forţe deformatoare FF ' ,
diametrul AD se roteşte (ca şi întreaga secţiune superioară a firului)
A A'
cu un unghi φ: =φ
R
Să considerăm acum o pătură sferică de rază r (0 < r < R) şi de grosime dr , având
aria secțiunii dS = 2 πrdr , asupra căreia acţionează un cuplu de forţe
F și δ ⃗
δ⃗ F'
rφ rφ
τ = Gγ dar tgγ ≈ γ = l0  τ =Gl 0

Forța elementară asupra elementului de suprafață dS este δF = τdS

iar momentul de torsiune

2 3
r φ r φ
dM = δF ·r = rτdS =G l0
·
2 πrdr = 2π G
l0
dr

Momentul de torsiune total aplicat feței superioare este

R
φ π φ 4 4
𝑀 = 2π G ∫ r 3 dr
l0 r
= G (
2 l 0 R −r ) = Cφ
πG
=0  = 2l
4
pentru tijă sau fir r C R
0

Momentul de torsiune e proporțional cu unghiul de răsucire iar constanta de

torsiune e proporțională cu puterea a 4-a a razei.
 d) Încovoiere

Prin încovoierea unei bare, straturile Iongitudinale paralele de pe partea

convexă se alungesc, iar cele de pe partea concavă se contractă. Există deci un
strat care doar se curbează, dar nu-şi schimbă lungimea - stratul neutru.
Ca urmare a încovoierii, deformaţiile acestor straturi inifinitezimale sunt
diferenţiate, în funcţie de locaţia lor.

Alungirea stratului CD aflat la distanţa y de stratul neutru va fi

∆l = ( R+ y )θ−Rθ = yθ

∆l yθ y E
ε = l0 = Rθ = R  σ = εE = R
y

Efortul de alungire/comprimare creşte direct proporţional cu distanţa până la

stratul limită: va fi maxim la periferia externă a barei, zero la nivelul stratului
neutru ( y = 0) şi negativ între stratul neutru şi periferia dinspre centrul de
curbură O.
Pe direcţia longitudinală Ox , tensiunile elastice care acţionează într-o secţiune
transversală (Oyz ) trebuie să dea forţa rezultantă nulă, toate forțele externe fiind
verticale.

E E 1
∫ σdS = 0  ∫ R y dS = 0  R∫
ydS = 0  ∫ ydS = 0  A∫
ydS =0
1
 y0 = A ∫ ydS = 0 stratul neutru trece prin centru de greutate al secțiunii
Cum forțele elementare normale aplicate secțiunii transversale au rezultanta
nulă, ele dau un cuplu rezultant al cărui moment este chiar momentul
încovoietor.

E
∫ δF· y = M  ∫ (σdS) y = M  R
∫ y 2 dS =M  M = ER ·J
unde J = ∫ y dS se numește moment de inerție geometric al secțiunii față de
2

stratul neutru.

Resorturi elastice
Deoarece în cazul resorturilor dimensiunea transversală a acestora nu
reprezintă secțiunea materialului, proprietățile elastice specifice sunt exprimate
printr-o constantă elastică k , astfel încât forța elastică e proprorțională cu
alungirea absolută F = −k ∆ x (legea Hooke pentru resorturi)

Legarea resorturilor în serie

Deformarea totală este suma deformărilor individuale ale resorturilor, fiecare

resort în parte fiind supus aceleași forțe
n n n
F 1
∆x = ∑∆x  i ke = ∑ kF  ke
1
= ∑k
i=1 i=1 i i=1 i

Legarea resorturilor în paralel

Toate resorturile au aceeași deformare, rezultanta forțelor elastice la care este
supus fiecare resort în parte fiind chiar forța exterioară.
 n n n
F = ∑ Fi
i=1
 ke∆ x = ∑k ∆x 
i=1
i
ke = ∑k
i=1
i