Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei

Limba și literatura română

Prof. Diana Blaga

Curente literare. Modernismul

Spiritul modern este efectul natural al progresului.

Modern = ceea ce este de actualitate, contemporan.
Modernismul: curent cultural, manifestat în Europa începând cu a doua jumătate a secolului
al XIX-lea – primele decenii ale secolului XX.
Modernismul se opune tradiționalismului și înglobează curentele care urmăresc o ruptură de
„tradiție” sau o asimilare diferită a ei, prin antiacademism, antitradiționalism, negativism.
Totalitatea acestor curente: simbolism, expresionism, avangardele.
Esența modernismului: afirmarea unei noi perspective estetice, care îndepărtează de
conservatorism.

Trăsături:
 Dacă romanticii credeau în inspirație, moderniștii văd poezia ca pe o construcție
conștientă, produs al muncii creatoare.
 Sfera literaturii se lărgește prin teme noi, procedee noi, până atunci de neconceput,
precum, de exemplu, estetica urâtului. Totodată, se naște un nou limbaj poetic printr-
o lărgire a vocabularului acceptat.
 Prozodia clasică este abandonată; se preferă versul liber, versul alb, strofe inegale.
 Figurile de stil sunt rare.
 Se instituie ambiguitatea în poezie (conform lui Hugo Friedrich, în Structura liricii
moderne).
 Artele poetice capătă valoare pentru estetica unui creator, pentru viziunea sa asupra
lumii.

Reprezentanți: Guillaume Apollinaire, Giuseppe Ungaretti, Federico Garcia Lorca, Pablo

Neruda etc.

Modernismul românesc
Cel care teoretizează modernismul în cultura română este criticul și istoricul literar E.
Lovinescu, care a înființat Cenaclul „Sburătorul” și revista cu același nume.
Lovinescu a promovat o variantă moderată a modernismului, iar nu forma sa extremă,
specifică mișcărilor avangardiste.

1
Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei
Limba și literatura română
Prof. Diana Blaga
Trăsăturile modernismului în literatură așa cum sunt ele susținute de E. Lovinescu:
 Trecerea de la tematica rurală la tematica citadină;
 Apariția prozei psihologice (cei mai cunoscuți autori de romane psihologice din
literatura română interbelică au frecventat „Sburătorul”: Camil Petrescu, Hortensia
Papadat-Bengescu, Anton Holban etc.);
 Intelectualizarea prozei și a poeziei;
 Evoluția poeziei de la epic la liric (trecerea dinspre amplele construcții poetice
romantice sau de la descriptivismul sămănătorist spre poezia pură);
 Trecerea de la subiectiv și liric la obiectiv și epic în roman, opunându-se
sentimentalismului idealizator (specific mai ales sămănătorismului);
 Critica bazată pe principiul estetic (pe filiera criticii instituite de Titu Maiorescu).
E. Lovinescu promovează o literatură sincronică cu „spiritul veacului” (saeculum),
reprezentând totalitatea factorilor materiali și spirituali care configurează viața într-o anumită etapă
a civilizației, într-o epocă anume (în Mutația valorilor estetice). Datorită existenței acestui spirit al
veacurilor, civilizațiile se uniformizează, ating același nivel al dezvoltării, ajung la „sincronism”.

Printr-o astfel de teorie, Lovinescu se diferențiază de junimiști și de Titu Maiorescu, care

prin teoria „formelor fără fond” considerau că imitarea unor forme de cultură și de civilizație
străine fără a exista o bază, un fond autohton nu duce la progres, ci la o cultură superficială.
Lovinescu însă susține, în Istoria civilizației române moderne, că prin imitație, prin preluarea unor
forme străine fondul este stimulat și astfel se atinge progresul care este, oricum, inevitabil.
Principiul imitației (preluat de Lovinescu de la sociologul francez Gabriel Tarde), care stă la baza
sincronismului, funcționează în baza a două etape: simulare, urmată de stimulare.
Aceste principii după care funcționează orice cultură și orice civilizație își găsesc
aplicabilitatea și în viziunea asupra literaturii a lui Lovinescu. Meritul său este, de altfel, acela de a
fi încercat să aducă literatura română interbelică la nivelul și la valoarea literaturii europene de
atunci. Scriitorii români interbelici care au marcat evoluția literaturii române au început sau s-au
format la „Sburătorul” lui Lovinescu (Camil Petrescu, G. Călinescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu etc.)