Moara cu noroc de Ioan Slavici (publicată în 1881) [construcția unui personaj: GHIȚĂ]

Ioan Slavici, scriitor realist: „literatura trebuie să aibă specific național şi rol educativ”
Moara cu noroc, nuvelă psihologică ilustrând curentul realismului. Tema degradării morale
provocate de patima îmbogăţirii focalizează discursul narativ asupra lui Ghiţă. Protagonistul
nuvelei ilustrează o tipologie general-umană, dar şi o tipologie socială.
Prima ipostază: omul moral care respectă codul etic şi valorile familiei. Arendează hanul
pentru a asigura viitorul familiei și pentru a-şi depăşi statutul social modest de cizmar.
A doua ipostază: omul dilematic, alunecând treptat sub influenţa lui Lică, deși se află într-un
conflict de interese; în plan interior, Ghiță trăiește un conflict moral şi un conflict psihologic,
între dorința de a rămâne om cinstit și patima banului.
Setea de îmbogăţire îl transformă în omul imoral, părtaș la afacerile necinstite ale lui Lică,
prizonier al instinctelor gregare (lăcomia, gelozia), plătind cu viața propriile slăbiciuni
Protagonistul nuvelei este un personaj realist, complex, dilematic, reprezentând omul care
se lasă dominat de patima îmbogățirii. Trăsătura lui dominantă este slăbiciunea pentru bani,
care afectează iremediabil toate calitățile sale.
Acțiunea surprinde transformarea lui tragică dintr-un om moral într-o fiinţă imorală.
Scena primei întâlniri dintre Ghiță și Lică Sămădăul ( cap. III) evidențiază conflictul de
interese dintre cei doi protagoniști; Ghiţă încearcă să i se împotrivească ferm şi demn.
Scena procesului (cap. XI) reprezintă un moment-cheie în relaţiile dintre cele două
personaje. Deşi este convins de vinovăţia sămădăului în jefuirea arendaşului şi în crimă din
pădure, Ghiţă depune mărturie falsă, contribuind la disculparea lui Lică.
În final, el va hotărî să-i aducă lui Pintea dovezile vinovăţiei sămădăului. Ultimele scene
(cap. XVI) sunt de un intens dramatism: Ghiţă o înjunghie pe Ana şi este împu șcat de Răuţ,
din porunca lui Lică. Acesta se sinucide. Locul blestemat este purificat prin foc.
Deznodământul are o accentuată dimensiune moralizatoare. Încercarea eroului de a se
reabilita, asumându-și vina încălcării principiilor morale, este tardivă și Ghiță va plăti cu viața.
Construcția personajului principal este bazată pe mijloacele moderne ale analizei psihologice
(monolog interior, comportament, reacții) și pe tehnici specifice prozei realiste. Prin relația dintre
cei doi eroi, tema banului e dezvoltată pe baza convingerii scriitorului că opera literară trebuie să
aibă o finalitate etică. Astfel, cugetările „ bătrânei” exprimă mentalitatea unei lumi morale ce îşi
întemeiază existenţa pe valori autentice . Ignorând aceste valori și legi morale nescrise, Ghi ță î și
distruge familia și propria fericire.
Proză realistă: discursul heterodiegetic, narator omniscient, anonim perspectivă narativă
obiectivă. Compoziție și structură: 17 capitole, viziune realistă, structurată pe trei planuri: planul
narativ, cu un singur fir epic, planul analitic (psihologia personajelor) și planul descriptiv schiţând
imaginea Transilvaniei în sec. al XIX-lea.
Acţiunea e plasată într-un spaţiu geografic real, în pusta arădeană ( Fundureni, Ineu, Oradea).
Evenimentele se desfăşoară pe durata unui an (sărbătoarea Paștelui)
Subiectul nuvelei însumează episoade narative în ordine cronologică, prinse în „rama”
cugetărilor bătrânei: incipitul enunţiativ, formulat ca avertisment, și finalul, care impune tema
predestinării: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost data ”. Evoluția celor doi
 protagoniști reliefează convingător realismul viziunii lui Slavici, fiindcă eroii săi au acel „ amestec
de bine şi rău, ce se află la oamenii adevăraţi” (G. Călinescu).
În esență, Slavici rămâne creatorul nuvelei realist-psihologice, dând via ță unor personaje
realiste care trăiesc eşecuri existenţiale generate de slăbiciuni şi de ambiţii fără de măsură.
Moara cu noroc de Ioan Slavici [relația între două personaje: GHIȚĂ și LICĂ SĂMĂDĂUL]
Ioan Slavici, scriitor realist: „literatura trebuie să aibă specific na țional şi rol
ITEM 1:
educativ”
prezentarea
statutului social,
Moara cu noroc, nuvelă psihologică ilustrând curentul realismului. Tema
moral, psihologic degradării morale provocate de patima îmbogăţirii focalizează discursul narativ
etc. al celor două
personaje asupra lui Ghiţă.
(2 x 3p./1p.) Protagonistul nuvelei: personaj complex, dilematic, ilustrând o tipologie general-
umană, şi o tipologie socială. Într-o prima ipostază: omul moral care respectă
codul etic şi valorile familiei. Arendează hanul pentru a asigura viitorul familiei și
pentru a-şi depăşi statutul social modest de cizmar. A doua ipostază: omul
dilematic, alunecând treptat sub influenţa lui Lică, de și se află într-un conflict de
interese.
Existenţa lui Lică Sămădăul dezvăluie latura întunecată a naturii umane: sete de
putere, fire sadică, răzbunătoare. Statutul social şi regimul psihic al sămădăului
sunt evidențiate prin caracterizare directă: „ porcar şi el, dar om cu stare, aspru şi
neîndurător […] de care tremură toată lunca.” Lică are calităţi certe, precum voinţa
puternică, inteligenţa nativă, luciditate și curaj, dar aceste calităţi sunt puse în
slujba unui caracter diabolic: „Tu nu eşti om Lică, ci diavol”, îi spune Ghiţă.
ITEM 2: Relaţia dintre Ghiţă şi Lică evoluează imprevizibil, punând în evidenţă
evidențierea
evoluției relației erodarea valorilor morale. Scena primei întâlniri dintre Ghiță și Lică Sămădăul ( cap.
dintre cele două
personaje (2p.), prin III) evidențiază conflictul de interese dintre cei doi protagoni ști; Ghiţă încearcă să i
referire la două
episoade / secvențe se împotrivească ferm şi demn, dar e șuează. Episodul procesului (cap. XI)
relevante
(2 x 2p.);
reprezintă un moment-cheie în relaţiile dintre cele două personaje. Deşi este
convins de vinovăţia sămădăului în jefuirea arendaşului şi în crimă din pădure,
Ghiţă depune mărturie falsă, contribuind la disculparea lui Lică. După proces, relaţia
lor se modifică, Ghiţă intrând în mecanismul necruţător al afacerilor necinstite ale lui
Lică. În final, el va hotărî să-i aducă lui Pintea dovezile vinovăţiei sămădăului.
Ultimele scene (cap. XVI) sunt de un intens dramatism: Ghiţă o înjunghie pe Ana şi
este împușcat de Răuţ, din porunca lui Lică. Acesta se sinucide, pentru a nu fi
arestat de Pintea. Deznodământul are o astfel o accentuată dimensiune
moralizatoare, fiindcă Ghiță și Lică sunt aspru sancţionaţi.
ITEM 3: Construcția personajelor este bazată pe mijloacele moderne ale analizei
analiza a două
elemente de psihologice (monolog interior, comportament, reacții) și pe tehnici specifice prozei
structură, de
compoziție și de realiste. Prin relația dintre cei doi eroi, tema banului e dezvoltată pe baza
limbaj, semnificative
pentru evoluția
convingerii scriitorului că opera literară trebuie să aibă o finalitate etică. Astfel,
relației dintre cugetările „bătrânei” exprimă mentalitatea unei lumi morale ce îşi întemeiază
personaje
(acțiune, conflict, existenţa pe valori autentice . Ignorând aceste valori și legi morale nescrise, Ghi ță
relații temporale și
spațiale, instanțele își distruge familia și propria fericire. La rândul său, Lică sfidează normele morale,
comunicării narrative
stăpânind prin violenţă şi crimă, pusta arădeană.
 etc.)
(2 x 3p./1p.) Proză realistă: discursul heterodiegetic, narator omniscient, anonim perspectivă
narativă obiectivă. Compoziție și structură: 17 capitole, viziune realistă, structurată
pe trei planuri: planul narativ, cu un singur fir epic, planul analitic (psihologia
personajelor) și planul descriptiv schiţând imaginea Transilvaniei în sec. al XIX-lea.
Acţiunea e plasată într-un spaţiu geografic real, în pusta arădeană ( Fundureni,
Ineu, Oradea). Evenimentele se desfăşoară pe durata unui an (sărbătoarea
Paștelui)
Subiectul nuvelei însumează episoade narative în ordine cronologică, prinse în
„rama” cugetărilor bătrânei: incipitul enunţiativ, formulat ca avertisment, și finalul,
care impune tema predestinării: „Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a
fost data”. Evoluția celor doi protagoniști reliefează convingător realismul viziunii lui
Slavici, fiindcă eroii săi au acel „amestec de bine şi rău, ce se află la oamenii
adevăraţi” (G. Călinescu).
În esență, Slavici rămâne creatorul nuvelei realist-psihologice, dând via ță unor
personaje realiste care trăiesc eşecuri existenţiale generate de slăbiciuni şi de
ambiţii fără de măsură.