I.

INTRODUCERE
Microprocesorul: este o componentă electronică ce poate procesa două tipuri de
informaţie: date şi comenzi; el primeşte şi trimite aceste informaţii, codate în limbaj binar,
prin impulsuri electrice.
În ciuda complexităţii sale, microprocesorul este
alcătuit în principal dintr-un singur element de bază:
tranzistorul (inventat în 1947). Asamblând milioane de
tranzistori, se pot crea comenzi ce analizează starea
unor curenţi electrici, rezultând în execuţia pe plan
logic a unei adunări, a unei comparaţii între două date
etc. Mărimea unui astfel de tranzistor este foarte
redusă, de ordinul miilor de atomi. Toate
componentele calculatorului, inclusiv procesorul si
memoria, sunt sincronizate de impulsurile unui
generator de tact.
Când vorbim despre procesoare, ne gândim automat
la CPU (Central Processing Unit), însă majoritatea componentelor dintr-un PC sunt dotate cu
microprocesoare, acestea controlând placa de sunet, de reţea sau placa grafică (unde este
folosită denumirea de GPU - Graphic Processing Unit, procesor ce rivalizează în număr de
tranzistori cu un CPU). Circuitele procesoare ale componentelor şi perifericelor sunt atât de
specializate încât nu pot comunica direct între ele; în schimb, ele depun informaţiile utile în
zone specifice ale memoriei, de unde procesorul le poate extrage, prelucrând şi coordonând
activitatea acestora. Deoarece toate informaţiile tranzitează obligatoriu CPU-ul, puterea
globală de calcul a calculatorului va depinde de acesta. În contrast, CPU-ul este un procesor
cu un grad mai redus de specializare şi, prin urmare, cu o arie foarte largă de utilizare. 1
Progresele tehnologice și electronice, înregistrate în ultimele decenii, au determinat
apariția microprocesoarelor care a reprezentat un moment important, atât în ceea ce
privește domeniile de aplicație a acestor componente, cât și în ceea ce privește concepția și
realizarea sistemelor cu microprocesor.
Începând cu microprocesoare de 4 biți, de viteză relativ redusă, cu costuri ridicate și
dispunând de puține elemente de dezvoltare a aplicațiilor, piața microprocesoarelor a
înregistrat progrese uimitoare, în urmă cu câțiva ani, evoluând într-o progresie
exponențială.
Obținerea "calculatoarelor pe un cip", cu performanțe de-a dreptul spectaculoase, s-
a făcut extrem de rapid, iar estimările pentru următorii ani prevăd o expansiune a
sistemelor microprocesor.
Din punctul de vedere al caracteristicilor putere de calcul / cost / complexitate,
microprocesoarele și microcalculatoarele (calculatoarele care utilizează ca unitate centrală
un microprocesor), se situează pe poziții avantajate, comparativ cu celelalte tipuri "clasice",
de calculatoare.

Termenul de "microprocesor" a fost introdus în 1972 de

1
Clean Architecture de Robert Martin 2017

Pagina 1 din 7
 către firma americana INTEL, realizatoarea primului microprocesor de 4 biți, în anul 1971.
Au urmat apoi microprocesoarele de 8, 16 și 32 de biți (în 1972, 1974 și 1981, respectiv).
Numărul de componente pe cip a crescut de peste 500 de ori iar frecvența de lucru a
circuitelor de peste 100 de ori.
Utilizarea microprocesoarelor a fost orientata inițial cu predilecție ca
microcontrolere în structuri dedicate, pentru aplicații de control al proceselor. Setul de
instrucțiuni al acestora era relativ limitat, iar programarea se făcea direct în cod mașină.
Dezvoltarea ulterioară a arhitecturilor evoluate, apariția limbajelor de programare de nivel
înalt, deosebit de performante, creșterea puterii de calcul și a flexibilității, apariția și
expansiunea sistemelor de dezvoltare, au lărgit considerabil aria de aplicații ale
microprocesoarelor.
Unul dintre cele mai importante criterii, pentru evaluarea și selecția
microprocesoarelor, este mărimea cuvântului de date al acestora. Cuvinte de date mai mari
implica evident o putere de calcul și adresabilitate sporite. În prezent, microprocesoarele de
16 și 32 biți domină piața de microcalculatoare, deși o gamă relativ importantă de aplicații,
în domeniul controlului proceselor industriale, este implementată cu microprocesoare de
putere mai mică (uzual, microprocesoare de 8 biți), suficiente ca putere de calcul,
capacitate de adresare și competitive ca preț de cost.
Progrese importante s-au făcut și în domeniul "microprogramarii". Procesoarele
microprogramate, (spre deosebire de microprocesoarele "clasice", cu structura fixa și set de
instrucțiuni impus de fabricant), permit (deși la o viteză relativ mai redusă), obținerea unor
structuri mult mai flexibile, în ceea ce privește realizarea și modificarea setului de
instrucțiuni, de către utilizator, adaptate aplicației abordate.2
În decursul anilor, a crescut sensibil și capacitatea de adresare a
microprocesoarelor. Numărul de moduri auxiliare de adresare a crescut. Multe firme oferă
circuite specializate pentru controlul și coordonarea funcționării memoriei sistemului.
Microprocesoarele diferă sensibil în ceea ce privește capacitățile de memorare și
manipulare a diverselor tipuri de date. Dacă reprezentarea și manipularea informațiilor sub
forma octeților și a cuvintelor de date este uzuală la toate tipurile de microprocesoare, alte
tipuri de operații, ca de exemplu, informații reprezentate pe biți, BCD (Binary Coded
Decimal = zecimal codat binar), reale (virgula mobila), texte (șiruri de caractere), etc., nu
sunt întotdeauna direct acceptate. De exemplu, date manipulate ca biți individuali nu sunt
acceptate de către microprocesorul 8086, deși sunt foarte utilizate în aplicațiile de proces.
Cu cât acceptă o gamă mai extinsă de tipuri de date, microprocesorul devine mai potrivit
unei game tot mai largi de posibile aplicații.

II. Arhitectura unității centrale de calcul (CPU - Central Processing Unit) este
unul din elementele cele mai importante care trebuie avut în vedere în analiza oricărui
sistem de calcul.

Principalele concepte luate în considerare și întâlnite aici sunt următoarele:

a. Arhitecturi de tip " von Neumann "
Cele mai multe microcontrolere sunt
realizate pe baza acestei arhitecturi de sistem.
2
Clean Architecture de Robert Martin 2017, pag 3-5

Pagina 2 din 7
 Microcontrolerele bazate pe această arhitectură au o unitate centrală (CPU) caracterizată de
existența unui singur spațiu de memorie utilizat pentru memorarea atât a codului
instrucțiunilor cât și a datelor ce fac obiectul prelucrării. Există deci o singură magistrală
internă (bus) care este folosită pentru preluarea instrucțiunilor și a datelor. Efectuarea celor
două operații separate, în mod secvențial, are ca efect, încetinirea operațiilor. Este
arhitectura standard (cea mai des întâlnită) și pentru microprocesoarele de uz general.

b. Arhitecturi de tip " Harvard "

La această arhitectură există spații de
memorie separate pentru program și date. În
consecință ar trebui să existe și magistrale separate
(de adrese și date) pentru codul instrucțiunilor și
respectiv pentru date. Principial există astfel
posibilitatea execuției cvasiparalele (suprapunerii) a
celor două operații menționate anterior. Codul unei
instrucțiuni poate fi preluat din memorie în timp ce
se execută operațiile cu datele aferente instrucțiunii anterioare. Este posibilă o execuție mai
rapidă, pe seama unei complexități sporite a microcircuitului. Este arhitectura standard
pentru procesoarele numerice de semnal (DSP - Digital Signal Processing). Datorită
costului mare al implementării unei astfel de arhitecturi, în cazul microcontrolerelor se
întâlnește mai ales o arhitectură Harvard modificată, cu spații de memorie separate pentru
program și date, dar cu magistrale comune pentru adrese și date.3
c. CISC
Aproape toate microcontrolerele au la baza
realizării CPU conceptul CISC (Complex
Instruction Set Computer). Aceasta înseamnă un set
uzual de peste 80 instrucțiuni, multe din ele foarte
puternice și specializate. De obicei multe din aceste
instrucțiuni sunt foarte diferite între ele: unele
operează numai cu anumite spații de adrese sau
registre, altele permit numai anumite moduri de
adresare, etc. Pentru programatorul în limbaj de asamblare există unele avantaje prin
utilizarea unei singure instrucțiuni complexe în locul mai multor instrucțiuni simple
(analog macroinstrucțiunilor clasice dintr-un limbaj de asamblare).

d. RISC
RISC (Reduced Instruction Set Computer) este
un concept de realizare a CPU care a început să fie
utilizat cu succes de ceva timp și la realizarea
microcontrolerelor. Prin implementarea unui set redus
de instrucțiuni care se pot executa foarte rapid și
eficient, se obține o reducere a complexității
microcircuitului, suprafața disponibilizată putând fi

3
Clean Architecture de Robert Martin 2017 pag. 8

Pagina 3 din 7
 utilizată în alte scopuri. Printre caracteristicile asociate de obicei unui CPU RISC se pot
menționa:

- arhitectură Harvard modificată sau von Neumann;

- viteză sporită de execuție prin implementarea unui “pipeline” pentru instrucțiuni.
„Pipeline” este o tehnică de creștere a vitezei de execuție totale a procesoarelor, fără a
ridica tactul. Ea constă în subdivizarea fiecărei instrucțiuni într-un număr de etape sau
segmente, fiecare etapă fiind executată de câte o unitate funcțională separată a
procesorului (segment pipeline). Segmentele “pipeline” sunt conectate între ele într-un
mod analog asamblării unei conducte din segmente de țeavă.
- set de instrucțiuni ortogonal (simetric): orice instrucțiune operează cu orice spațiu de
adrese (de memorie) sau orice registru, instrucțiunile nu prezintă combinații speciale,
excepții, restricții sau efecte colaterale.

Componenta ce are rolul de a dirija celelalte dispozitive , de a împarti sarcini fiecareia,

de a coordona si verifica executia sarcinilor primite.
Procesoarele au avut evolutie rapida de la 8088,8086…80486 , productia fiind asigrata
în principal de firma Intel , printre primii producatori de procesoare destinate utilizatorilor
privati . Alte firme producatoare sunt AMD , Cyrix , ITD .
Procesoarele produse de AMD si Cyrix sunt mai ieftine decât cele produse de Intel si
au o arhitectura compatibila cu cele produse de Intel , însa se dezvolta separat .
Procesorul i386 a fost primul processor care a inclus 6 faze de executie paralela, la
procesorul 80486 s-a dezvoltat mai mult paralelismul executiei prin expandarea unitatilor de
decodificare a instructiunii si de executie într-o banda de asmblare (pieline) cu cinci nivele ,
astfel ajungându-se la 11 faze paralele.
În plus, procesorul 486 are un cache intern de date si instructiuni de nivel L1 de 8Ko
pentru a mari procentul instructiunilor ce pot fi executate la viteza de o instructiune pe impuls
de tact . La acest processor a fost pentru prima data integrata unitatea de calcul în virgula
flotanta (coprocesorul) în acelasi cip cu CPU-ul.
AMD a lansat în aceeasi perioada procesorul 486 DX5 cu frecvente pîna la 133 , fara
prea mult success. Surprinzator , dupa 486 nu a urmat 586 , decât pentru Cyrix si AMD . Intel
a decis sa schimbe formatul numelui trecând la Pentium.4
Procesorul Pentium a adaugat o a doua banda de asamblare pentru a obtine
performante superioare (cele doua benzi de asmblare (U,V) pot executa doua instructiuni pe
un impuls de tact); memoria cache s-a dublat , existând un cache de 8 Ko pentru cod si unul
similar pentru date . Pentru îmbunatatirea executiei ramificatiilor din programe s-a
implementat conceptul de predictie a salturilor, introducându-se un tabel pentru memorarea
adreselor cele mai probabile la care se fac salturile .
Registrele principale au ramas pe 32 de biti , caile interne fiind pe 128 sau 256 de
biti, magistrala de date externa – 64 biti . Procesorul Pentium are integrat un controller de
întreruperi avansat (APIC) folosit în sistemele multiprocessor .
Amd a lansat într-o perioada intermediara procesorul 586 , apoi K5 . dupa 586 pentru
Cyrix urmând 6x86 .
Amd si Cyrix au ramas multa vreme într-un con de umbra al lui Intel , mai ales ca
procesoarele intel Pentium (lansate la frecvente de 75Mhz) s-au dezvoltat rapid , de la
frecventa de 166 Mhz fiind adaugate instructiunile MMX (-un set de 57 noi instructiuni ,
4
https://ro.scribd.com

Pagina 4 din 7
patru tipuri noi de date si un nou dst de registrii pentru a accelera performantele aplicatiilor
multimedia si de comunicatii ;
MMX se bazeaza pe o arhitectura SIMD (Single Instruction,Multiple Data) ,
permitând imbunatatirea performantelor aplicatiilor ce folosesc algoritmi de calcul intensivi
asupra unor mari siruri de date simple (procesoare de imagini 2D/3D) .
Dupa Pentium urmeaza Pentium Pro care are o arhitectura superscalara pe trei cai-
poate executa trei instructiuni într-un impuls de tact având un cache L2 de 256 Kb strâns
legat de CPU printr-o magistrala dedicata pe 64 de biti. Procesoarele Pentium si Pentium Pro
au fost dezvoltate pâna la frecvente de 233 Mhz , urmatorul pas fiind Pentium II (este un
PentiumPro cu MMX) si Pentium III.
Fiecare processor din seria x86 este compatibil fizic cu placa de baza , astfel
procesoarele se introduc într-un soclu de pe placa de baza , ce are un numar standard de pini
(321) . Pentru a descuraja concurenta , Intel a schimbat modul de conectare a procesoarelor
Pentium II-III , conectarea la mainboard facându-se printr-un nou tip de soclu – Sec – Slot 1 ;
Intel nu a dat drept de productie (licenta) a acestui soclu firmelor AMD si Cyrix. Ca replica ,
AMD a conceput procesorul AMD K7 , ce concureaza direct Pentium II prin frecvente de
pana la 900Mhz si cache level 2 –512Ko,pentru un nou tip de soclu – Slot A .
Succesul pe piata al procesoarelor Intel a fost datorat faptului ca fiecare nou procesor
îngloba functiile precedentului (astfel un Pentium II este capabil de executa cod scris pentr
386) , caracteristicî intalnitî rar la început (1980) . Procesoarele Sparc , Alpha , Dec , Risc
sunt extrem de scumpe , incompatile cu codul x86 , ele fiind în proiectate pentru aplicatii
paralele , volum mare de calcul, sisteme multiprocessor . Firma SPARC a lansat de curînd
procesorul pe 64 biti UltraSparc la 1,5 Ghz .
Trebuie amintit ca un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare. Placile de
baza „normale” permit prezenta unui singur procesor , însa sunt producatori ce ofera optiunea
de „dual processor”. Astfel în sistemele produse de Digital, HP se pot întâlni între 2-8
procesoare. Problema este ca numai anumite sisteme de operare stiu sa foloseasca
multiprocesarea (Linux , SunOs , Unix , WindowsNT) . 5

III. MICROPROCESORUL INTEL 8086

Ca urmare a succesului de piață repurtat cu primul

microprocesor pe 8 biți - 8080 (magistrala de adrese de 16
biți, magistrala de date de 8 biți) și a dezvoltării
tehnologiei H- MOS, firma INTEL realizează
microprocesorul 8086 (magistrală multiplexată - 20 linii
de adresă, 16 linii de date) cu care se implantează solid și în domeniul microprocesoarelor
de 16 biți.
Patru concepte arhitecturale noi, la momentul respectiv, au stat la baza proiectării și
realizării familiei lui 8086:
1. Segmentarea memoriei, prin care se permite programarea modulară, deschizându-
se astfel calea implementării tehnicilor de protecție și partajare a memoriei.
2. Implementarea cu ușurință a modurilor de adresare caracteristice limbajelor de
programare de nivel înalt.
3. Creșterea puterii de calcul pe baza unui set de registre optimizat pentru a realiza
funcții generale și specializate de procesare a datelor, precum și introducerea
unităților aritmetice de calcul de tipul coprocesoarelor aritmetice. Aceste
echipamente care se conectează pe magistralele microprocesorului în paralel cu
5
https://www.academia.edu/search?q=CPU

Pagina 5 din 7
 acesta, cresc mult viteza de lucru a sistemului în unele aplicații.
4. Un set de instrucțiuni codificat anume pentru utilizarea la viteză crescută și cu
eficiență maximă a memoriei.

Microprocesorul 8086 extinde performanțele unui microprocesor la niveluri

neatinse de predecesorul său pe 8 biți:
 operații aritmetice pe 16 biți cu numere cu și fără semn (inclusiv înmulțiri și
împărțiri);
 operații complexe de manipulare a șirurilor de caractere și la nivel de bit;
 adresarea directă a unui megabyte de memorie;
 posibilitatea configurării unor structuri foarte variate din punct de vedere al
complexității sistemului;
 simplitatea implementării unor sisteme complexe multi-microprocesor.

IV. CUM SE FABRICA

Dacă tehnologiile necesare fabricării unui microprocesor sunt deosebit de complexe,
principiul este relativ simplu: realizarea - prin diverse procedee: fotolitografie, implant de
ioni, difuzie - a unui număr de straturi (layere) suprapuse,
cu proprietăţi fizice şi electrice bine precizate. Vom detalia
mai departe tehnologia CMOS standard:6
a) se decupează o plachetă fină (0,5 - 1 mm, denumită şi
wafer) de siliciu cristalin de înaltă puritate, care se oxidează
termic, apoi se acoperă cu un strat fotosensibil;
b) se desenează circuitele electronice pe stratul
fotosensibil, prin expunerea la o sursă luminoasă specială
printr-o mască (dedicată layerului, şi anume negativul
acestuia);
c) ansamblul se spală într-o soluţie revelatoare, care îndepărtează materialul ce nu a fost
expus luminii;
d) se aplică materialele semiconductoare pentru a construi componentele electronice prin
umplerea straturilor; tranzistorii rezultaţi sunt conectaţi între ei prin legături de aluminiu sau
mai recent, de cupru;
e) se repetă paşii b) - d) în funcţie de numărul de straturi necesare;
f) după realizarea tuturor layerelor necesare, are loc o operaţie de pasivizare prin care
suprafaţa plachetei de siliciu este acoperită cu un strat de oxid mai gros, de protecţie;
g) realizarea conexiunilor dintre componente şi a punţilor de conectare (bond-pad-urile) cu
exteriorul, prin creştere/depunere de straturi conductoare;
h) separarea chip-urilor: fiecare placă de siliciu conţine un număr mai mare sau mai mic
de chip-uri distincte;
i) urmează apoi conectarea la pinii capsulei şi încapsularea; procesorul se acoperă cu un
material protector din ceramică, plastic şi/sau metal.

V. BIBLIOGRAFIE

1. Clean Architecture de Robert Martin 2017

2. Head First Design Patterns de Eric Freeman, Kathy Sierra, Bert Bates și Elisabeth
Robson (ediția a 2-a) - 2021

6
https://www.academia.edu/search?q=CPU

Pagina 6 din 7
 3. Refactoring: Improving the Design of Existing Code de Martin Fowler și Kent Beck
(ediția a 2-a) 2019
4. https://ro.scribd.com
5. https://www.academia.edu/search?q=CPU

Definitie: norma juridica este o regula generala si obligatorie de conduita al carei scop
este de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire prin forta de
constrangere a statului

Pagina 7 din 7