Tema: Activitatea artistică publică si folclorul.

Folclorul este prima manifestare de creație artistică a unui popor și el stă la baza creației artistice.
Într-o concepţie limitativă, folclorul cuprinde totalitatea producţiilor populare artistice – literare,
muzicale, coregrafice şi plastice. Marile creaţii folclorice ale poporului nostru sunt legate de momentele
de răscruce din istoria naţională, când imaginaţia populară a creat modele de eroi şi fapte în care oamenii
credeau şi pe care doreau să le imite. Proverbele şi zicătorile sunt chintesenţa învăţămintelor trase din
experienţa de viaţă cotidiană, din reuşitele şi eşecurile suferite de omul de rând, în confruntarea cu
realitatea. Formele concrete ale creaţiilor folclorice – muzică, poezie, dans, costum etc. – exprimă
complexitatea spiritualităţii populare, în ele împletindu-se fantezia cu raţiunea, esteticul cu pragmaticul,
în oglindirea şi interpretarea lumii.
„În cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi reînnoit“ este îndemnul lui Constantin
Noica. Tradiţiile populare rămân tezaurul nostru cel mai de preţ şi trebuie să facem tot ce se poate pentru
ca ele să se păstreze vii. Folclorul a ajutat la păstrarea celor mai vechi tradiții și obiceiuri, reușind astfel să
mențină, nealterat de influențele civilizației moderne, tot patrimoniul străvechi moștenit din generație în
generație. El a constituit secole de-a rândul singura formă de reprezentare artistică, atingând un nivel de
înflorire maximă în evul mediu, iar după apariţia literaturii si a muzicii culte el rămâne principala
manifestare artistică a maselor largi şi sursă constantă de inspiraţie pentru creatorul individual.
Artiştii noştri cei mai reprezentativi au oglindit în operele lor specificul naţional al acestui popor,
urmaş de daci şi de romani, universul său de gândire şi simţiri, năzuinţele şi frământările sale, bucuriile şi
durerile lui, pe scurt portretul său etnopsihologic.
”Nicolae Grigorescu a nemurit pe pânză spaţiul mioritic, George Enescu interpretul şi compozitorul,
considerat de Cella Delavrancea „o capodoperă a naturii”, a ţesut în muzică viaţa poporului român.
Titanul Constantin Brâncuşi i-a săpat în piatră gândirea, simţirea şi năzuinţele aşa cum Eminescu,
Creangă, Caragiale, Arghezi, Blaga au săpat în carnea cuvintelor, ce exprimă adevărul, chipul nepieritor
al sufletului românesc.”( Numiți personalitățile din cultura și arta națională care promovează folclorul în
diverse manifestări culturale)
FOLCLOR, DEX.- 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc., a
obiceiurilor și a tradițiilor populare ale unei țări sau ale unei regiuni. 2. Știință care se ocupă cu creațiile
artistice, obiceiurile și tradițiile populare. – Din fr., engl. folklore
Folclorul este axa ca forma si continut a întregii activități artistice publice. El cuprinde
totalitatea producţiilor populare artistice – literare, muzicale, coregrafice şi plastice. Orice manifestare îi
poartă amprenta. Sursele de inspiratie în maifestările artistice publice este cultura traditionala.
Valorificarea mostenirii culturale este unul din scopurile primordiale a domeniului.
Traditiile, obiceiurile, datinile în instituţiile de cultură. Includerea tezaurului folcloric in
maifestările artistice publice (dați exemple din localitate)
DEX:
TRADIȚIE- Ansamblu de obiceiuri, credințe, cunoștințe, datini etc. moștenite și transmise din generație
în generație, constituind o trăsătură specifică a unui popor sau a unui grup social.
OBICÉI - 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni;
fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. 2. (Sociol.) Mod tradițional de
comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege
nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție,
DEX 1939”Obicei- deprindere, modu în care facĭ un lucru pe care-l facĭ des: fie-care țară are obiceĭurile
eĭ, e un vechĭ obiceĭ de a se pune morților un ban în mînă, Româniĭ aŭ obiceĭ să joace hora, lupu are
obiceĭ să ucidă maĭ multe oĭ de cît poate mînca, obiceĭurile urîte se numesc „năravurĭ”. Prov. Cîte
bordeĭe atîtea obiceĭe.”
DÁTINĂ- 1. Obicei păstrat din vechime, consacrat prin tradiție, caracteristic pentru o colectivitate;
tradiție, uzanță. 2.Obișnuință de viață colectivă, tradițională, devenită lege nescrisă a unui popor sau a
unei comunități omenești.
Traditiile, obiceiurile, datinile incluse în manifestările culturale pot fi:
*calendaristice (Revelionul, Dragobete, Mărțișorul etc.) de desfășurat
*religioase, (Hramul, Sf.Vasile, Sf.Andrei, Paștele etc.) de desfășurat
*de familie, (nașterea, nunta, inmormăntarea)
* legate de procesul muncii (șezătorile, paparuda, primul snop, culegerea roadei etc.). + TEMELE 16,
,17,18.
Functiile- pedagogica, cognitiva, estetica a folclorulului. ( din tema 1)
Educarea constiintei nationale. Rolul lor în cultivarea sentimentului de patriotism, de demnitate, în
cunoaşterea trecutului, în îmbogaţirea vieţii spirituale a neamului nostrum.