1.Poluarea. Definitie. Tipuri. Forme de poluare.

Poluarea reprezintă admisia în mediul ambiant a substanţelor solide, lichide sau gazoase, a
microorganismelor sau energiei (termică, electromagnetică, sonoră) în cantităţi care provoacă
schimbarea compoziţiei şi calităţii componenţilor naturali şi exercită o acţiune nefastă asupra
omului, florei şi faunei.

Poluarea chimică este factorul decisiv de acţiune nefastă asupra mediului ambiant. Poluării
antropogene îi sunt supuse toate mediile de existenţă a vieţii.
 După originea factorilor care provoacă poluarea, aceasta poate fi naturală şi artificială.
Poluarea naturală este provocată de diverse cauze naturale, cum ar fi: erupţiile vulcanice, praful sau nisipul
transportat de vânturi etc
Poluarea artificială este determinată de om, ca rezultat al activităţii gospodăreşti, agricole, industriale etc.
 După componenta mediului unde acţionează, poluarea poate fi: atmosferică, acvatică, a solului.
 După natura poluantului, poluarea poate fi:
 poluare fizică – produsă de zgomote, apă încălzită, praf de la fabricile de ciment, particule de
cărbune şi steril de la exploatările miniere etc.;
 poluare chimică – produsă de efluenţi gazoşi de la diferite industrii, ionii unor metale grele,
pesticide etc.;
 poluare biologică – produsă prin infestarea mediului cu germeni patogeni, eutrofizarea apelor etc.;
 poluarea radioactivă – produsă de exploziile nucleare, scăpări de la centralele atomo-nuclear,
folosirea de materiale radioactive în industrie, agricultură, medicină etc.

Pe scurt poluantii si sursele de poluare pot fi prezentate astfel:

 oxizi, hidrocarburi, particule metatile, compusi haogenati care pot proveni din termocentrale,
transport auto, industria metalurgica, extractia minereurilor, industria chimica, industria
frigorifica
 deseuri, namol activ, celuloza si hartie, cenusa, zgura, metale radionuclizi care pot proveni din
gospodaria comunala, oraseneasca, statii orasenesti de epurare, intreprinderi de celuloza si
hartie, industria energetica, metalurgica, chimica, centrale atomo-electrice
 termic, saruri minerale, particule in suspensie, substante biogene si solubile, produse petroliere,
ioni ai metalelor grele, pesticide, coloranti, fenoli, compusi macro moleculari care provinn din
gospodarii comunale, industria energetica si chimica, industria extractiva a petrolului,
agrigultura, industria textile, scurgeri,

Formele de poluare sunt multiple. Cele mai importante sunt:

 evacuarea poluanţilor în atmosferă;
 pătrunderea în mediul acvatic a diferitelor deşeuri de producţie şi comunale, produse petroliere, săruri
minerale;
 degradarea peisajelor cu deşeuri solide;
 ridicarea nivelului de radiaţie ionizată;
 utilizarea pe scară largă a pesticidelor;
 acumularea căldurii în atmosferă şi hidrosferă;
 intensificarea influenţei sonore.

La ora actuală se elimină în atmosferă, anual, îndeosebi în emisfera nordică (93,5%), sute de milioane tone
oxizi de azot, sulf, carbon, particule suspendate solide şi lichide (spray-uri), milioane tone de substanţe
organice gazoase. Poluarea atmosferei are caracter global, ea este în stare să producă o schimbare a climei,
mărirea fluxului de radiaţii ultraviolete dure pe suprafaţa pământului, creşterea numărului de boli la
oameni.
1
 2.Poluarea cu compusi ai sulfului. Ploile acide.

Cei mai răspândiţi compuşi ai sulfului, evacuaţi în atmosferă sunt SO 2 dioxid de sulf CS2 disulfura de
carbon,H2S( hidrogen sulfurat) şi (CH3)2S( sulfura de dimetil).
Principalele surse de compuşi ai sulfului provin din:
- surse naturale, care reprezintă între 29 şi 39%, cum ar fi activitatea vulcanică, circa 2 milioane tone
sau evaporările de la suprafaţa oceanului 50-100 milioane tone;
- sursele antropogene, care reprezintă între 59 şi 69% şi care produc circa 60-70 milioane tone.
Dioxidul de sulf este unul din cele mai nocive gaze poluante, răspândite în atmosferă. El este periculos
pentru sănătatea oamenilor, în special a celor ce suferă de boli ale căilor respiratorii.
La o concentraţie în aer de 0,5 mg/m 3 se vor îmbolnăvi de bronşită 6% din populaţie, la 1 mg/m 3 circa 13,2%
iar la 6,8 mg/m3 se va îmbolnăvi întreaga populaţie.
Principala daună adusă mediului nu este produsă în mod direct de către dioxidul de sulf ci de produsul său
de oxidare, trioxidul de sulf. Acesta în prezenţa umidităţii atmosferice şi sub influenţa radiaţiilor solare
formează acidul sulfuric. Astfel, ploile încărcate cu acid sulfuric, cunoscute sub numele de „ploile acide”,
apar mai frecvent în ţările Scandinave, în Europa de nord, SUA şi sudul Canadei.
Căderea ploilor acide are ca principale efecte: modificarea pH-ului apelor dulci, corodarea intensă a
construcţiilor metalice, a clădirilor şi monumentelor de artă.
Ploile acide afectează şi structura solului, determinând distrugerea plantelor, deoarece se spală Ca 2+, Mg2+ şi
K+ şi creşte mobilitatea multor altor metale.

3.Gazele care produc efectul de seră.

Principalele gaze cu efect de seră în atmosfera Pământului sunt vaporii de apă, dioxidul de carbon, metan,
oxid de azot și ozon.
Așa-numitul „efect de seră” constă din creșterea temperaturii planetei cauzată de acțiunea unui anumit
grup de gaze, unele dintre ele produse masiv de om, care absorb radiațiile infraroșii, determinând
încălzirea suprafeței terestre și a părții inferioare a stratului atmosferic înconjurător. Datorită acestui efect
de seră este posibilă viața pe Pământ, deoarece, altfel, temperaturile medii ar fi în jur de -88 de grade.
Apa se evaporă de pe suprafeţele acvatice, din sol sau prin transpiraţie. Ridicandu- se în aer şi răcindu-se
ea se condensează formand umiditatea atmosferică. Această umiditate, care este purtată de masele de aer,
cade sub formă de precipitaţii pe suprafaţa uscatului, se infiltrează în sol, formand apele subterane sau se
scurge pe suprafaţa solului dând naștere apelor de suprafaţă (rauri, fluvii).
Fiecare picătură de apă din atmosferă, care se formează prin condensarea vaporilor, reprezintă în felul său
un minibazin cu o anumită compoziţie chimică. La limita de separare aer-apă a acestui microbazin au loc
procese de schimb intens, gaz-lichid, cu mediul aerian înconjurător.
In afară de gazele atmosferice solubile, picăturile de apă conţin poluanţi atmosferici organici şi neorganici
atat dizolvaţi cat şi solizi. Prin urmare, picătura de apă atmosferică reprezintă un microreactor gaz-lichid cu
o compoziţie chimică variabilă. În acest reactor, sub acţiunea radiaţiei solare şi a sarcinilor electrice, pot
avea loc diferite transformări chimice, în special cu caracter oxidant, cu participarea oxigenului şi a
produşilor lui de activare.
Timpul de viaţă a picăturilor variază de la cateva minute, în cazul picăturilor mari de ploaie, pană la o oră
pentru picăturile din nori.

2
 4.Clasificari ale apei.
Apa este foactor indinspensabil vietii este constituent esential al materiei vii, avand rol in desfasurarea
tututror proceselor vitale.
Apa de clasifica astefel:
 După raspandire: apa meteorică , ape subterane, ape de suprafaţă
 După puritate: apa potabilă, apa industrială , apa reziduală :fecaloid menajere, industrială
Apa meteorică:
- se evaporă de la suprafaţa solului, cade ca precipitaţii este pură doar în momentul formării
- se încarcă din aer cu substanţe anorganice, organice, agenţi bacteriologici
- poate fi folosită ca sursă de apă potabilă doar după filtrare, dezinfecţie
Apele subterane :
- provin din reacţii chimice care au loc în interiorul solului şi din precipitaţii ce pătrund în sol
Apele freatice – ↓10-12 m - pot antrena substanţe organice, anorganice din compoziţia solului
impurificându-se şi impurificându-l → surse de apă potabilă doar în mediul rural
Apele de profunzime – la adâncimi > - cele mai potrivite surse de apă potabilă cele mai protejate de agenţi
contaminanţi chimici, biologici. Au proprietăţi fizice şi chimice foarte stabile.
Apele de suprafaţă
- compoziţia chimică f. variată - numeroase impurificări prin: apele reziduale fecaloid-menajere, ape
industriale, reziduuri ce se depun pe marginea apelor de suprafaţă
Conţinutul în compuşi anorganici şi organici depinde de: gradul de urbanizare, industrializarea zonei,
utilizarea de fertilizanţi sau pesticide
Dulci: râuri, fluvii, lacuri, gheţari; reprezintă 2,8-3% din total ape de suprafaţă
Sărate: mări, oceane; reprezintă 97-97,2%
Apă potabilă
- caractere organoleptice, fizico-chimice şi igienico-sanitare proprii consumului şi odată consumată nu
prezintă nici un pericol pentru sănătatea consumatorului
Apă industrială
- mai mult sau mai puţin pură, funcţie de necesităţi.
- trebuie să îndeplinească anumite condiţii de calitate - care influenţează randamentul producţiei,
calitatea produselor
Apă reziduală
Ape reziduale fecaloid-menajereprin deversarea din gospodării a apelor reziduale şi au o încărcătură f.
mare de germeni patogeni
Ape reziduale industriale – deversate din procese tehnologice industriale; sunt impurificate cu substanţe
minerale, substanţe organice şi agenţi patogeni

5.Patologia hidrica neinfectioasa.

Principala cale de transmitere este prin ingestie (direct, sau a alimentelor contaminate prin apa), dar este
posibila infectarea si prin spalare si imbaiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) si prin inhalare
(aerosoli cu Legionella).
Principalele boli cu transmitere (predominanat sau posibil) hidrica sunt:
- boli microbiene: diareea, dizenteria
- boli virale: hepatita A, gastroenterite
- boli parazitare: giardiaza, ascardiaza
-
La baza patologiei hidrice neinfectioase stau trei mecanisme:
- modificarea continutului de micro si macroelemente chimice in apa (gusa endemica, caria dentara,
fluoroza endemica, afectiuni C-V)
- contaminarea apei cu substante toxice
- contaminarea apei cu elemente radioactive => efecte carcinogene, teratogene
3
Guşa endemică sau distrofia endemică tireopată (DET) este o afecţiune cu extindere în masă a cărei
importanţă constă nu numai în numărul mare de cazuri ci şi în complicaţiile sale: nervoase şi endocrine. Un
rol deosebit în această boală îl are iodul ca şi component de importanţă majoră a hormonului glandei tiroide –
tiroxina şi 3,5,3’ - triiodotironina.
Caria dentară este o altă afecţiune cu largă răspândire, care se întâlneşte la toate vârstele şi la ambele sexe
(90-95% din totalul populaţiei). În etiologia cariei dentare au fost incriminaţi factori multipli ca alimentaţia
defectuoasă, mai ales în săruri de calciu şi fosfor şi în vitamine, consumul exagerat de dulciuri, masticaţia
defectuoasă, lipsa de igienă a cavităţii bucale, absenţa radiaţilor ultraviolete. Din multitudinea de factori
consideraţi a interveni în producerea cariei dentare este şi lipsa de fluor şi în primul rând lipsa de fluor în apă,
care singură asigură 2/3 până la 4/5 din necesarul zilnic al organismului uman. Fluorul este un element
cariopreventiv. Fluorul, însă, poate avea şi efecte nocive asupra organismului uman. Astfel, acţiunea sa
antienzimatică nu se limitează numai la enzimele din cavitatea bucală, el putând exercita unele efecte
negative asupra metabolismului lipidic şi glucidic; se acumulează în rinichi, cord şi vase producând tulburări
şi leziuni la aceste nivele. Toate aceste acţiuni nocive ale fluorului se produc numai la concentraţii mari, care
depăşesc cu mult concentraţia cu rol carioprotectiv. De aceea OMS consideră fluorizarea apei una din
metodele cele mai bune de combatere şi prevenire a cariei dentare.

Fluoroza endemică este o afecţiune mai rar răspândită şi reprezintă una din manifestările excesului de fluor
în apă. Primele manifestări apar la concentraţii de fluor în apă de peste 1,5 mg/l şi se localizează la nivelul
dinţilor sub formă de fluoroză dentară. Fluoroza dentară sau maladia pătată a dinţilor constă în apariţia la
suprafaţa smalţului a unor pete mari cretoase. Boala evoluând, aceste pete se măresc, se pigmentează luând o
culoare galben închis şi dinţii primesc o înfăţişare de parcă ar fi „mâncaţi de molii”.
La concentraţii mai mari de fluor (peste 5mg/l apă) fluorul acţionează şi asupra oaselor producând o creştere
importantă a opacităţii faţă de razele X, fără alte simptome obiective.
La peste 20 mg/l apă apar modificări în compoziţia oaselor, cu creşterea cantităţii de fluor în dauna
calciului. Ca urmare apar osteoscleroza, osteoporoza, exostoze, calcifieri ale ligamentelor, creşterea
friabilităţii oaselor, incurbarea oaselor şi fracturi spontane. Maladia numită osteofluoroza anchilozantă a fost
descrisă mai ales la animalele care au păscut din zonele poluate cu fluor.
Bolile cardiovasculare reprezintă o cauză principală de moarte în multe ţări, inclusiv în ţara noastră, unde dau
cel mai ridicat procent de mortalitate. Rezultatele au arătat că în zonele în care apa are carenţă în săruri de
calciu şi magneziu mortalitatea în boli cardiovasculare este mai crescută.

4
 6. Compozitia chimica a apei naturale.

Substanţe minerale, organice şi biogene

Gaze: - oxigen, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, azot
Oxigenul dizolvat provine din O2 atmosferic şi din asimilaţia clorofiliană a
plantelor verzi din apă .
Concentraţia în apă proporţională cu presiunea atmosferică şi invers proporţională
cu tºC apei
Conc. de O2 poate să scadă prin procese:
 fizice - legate de temperatura şi presiunea atmosferică
 chimice – de oxidare - poluare cu subst. consumatoare de O2 biochimice
Bioxidul de carbon
- apare din: respiraţia organismelor vii, descompunerea materiei organice etc.
- prezent: sub formă liberă sau legatca şi carbonaţi sau bicarbonaţi echilibrul între forma liberă şi
legată - depinde de pH
Conţinutul în CO2 - scade prin: degajare în atmosferă, transformarea CO 32- în HCO3- şi utilizare în asimilaţia
clorofiliană a plantelor acvatice
Concentraţii > de CO2 în apă în prezenţa fosfaţilor  înflorirea apelor (eutrofizare) - dezvoltare intensă de
alge verzi, albastre, diatomee.
Hidrogenul sulfurat poate fi un compus normal
- provenienţă: minerală - descompunerea sulfaţilor din sol sub acţi bacteriilo
sulfuroase
 organică - descompunerea substanţelor organice cu sulf
Poate să apară prin poluare cu ape reziduale industriale sau descompunerea planctonului acvatic
Substanţele minerale •= reziduu fix prezente ca: anioni – Cl -, SO42-, F-, I-, CO32-,
HCO3- şi cationi – Na+, K+, Ca2+, Mg2+
Macroelemente concentraţii > 1 g / dm3 - pot apărea în anumite situaţii sub forma
unor anioni sau cationi predominanţi:ape clorurate, sulfatate, sulfuroase,
carbonatate, bicarbonatate etc.
Dependent de gradul de mineralizare apele naturale se clasifică în: puţin mineralizate: 1-500 mg /dm 3
mineralizate: 500-1000 mg/dm3, puternic mineralizate: peste 1000 mg/dm3
Microelementele concentraţii < 1g /dm3 : ex.: iodură, fluor, fier, cupru, cobalt,
zinc, molibden
deşi prezente în cantitate mică - acţiune deosebită asupra unor procese vitale din organism, influenţând
starea de sănătate
apele din ţara noastră - concentraţii f. reduse de iod şi fluor  incidenţa crescută a distrofiei endemice
tireopate şi a cariilor dentare
Substantele biogene: produsi de descompunere a subst. organice provenite din activitatea organismelor
acvatice , sunt de natura biologica ,
indicatori de impurificare ai apei sunt reprezentate prin: substanţe cu N (amoniac, azotiţi), substanţe cu P
(fosfaţi)
Substantele organice apar: datorită descompunerii materiilor vegetale şi animale , prin activitatea biologică
a organismelor acvatice , prin deversarea apelor reziduale de obicei depăşirea concentraţiei substanţelor
organice indică o impurificare a apei.

Definitie apa potabila: Apa care prezintă caractere organoleptice , fizico-chimice şi igienicosanitare şi care
odata consumată nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea consumatorului

5
6