IERTAREA

de Kevin Smith

CUVÂNT INTRODUCTIV

Această carte se referă la una dintre cele mai importante subiecte pe care oamenii zilelor
noastre trebuie să le cunoască.
Iertarea nu este o teorie sau o idee teologică, este un dar minunat. Dintre toate darurile pe care
Dumnezeul Cel viu le-a oferit creaţiei Sale, darul iertării este cel mai important. Fără iertare nu am
ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu şi nici n-am avea un model în acest sens în cadrul relaţiei cu
semenii noştri.
Dumnezeul Cel Atotputernic, care declară că este Creatorul a tot ce există, a făcut mult pentru
creaţia Sa. Minunata ordine creată de El este fascinantă iar consecvenţa, chiar la nivelul celor mai mici
detalii, evidenţiază caracterul frumos si geniul Lui.
Totuşi, în ciuda acestor aspecte, mulţi îl ignoră pe Dumnezeu si trăiesc ca şi cum El nu ar
exista. Dumnezeu este pe drept cuvânt mânios pe creaţiunea Lui răzvrătită dar în acelaşi timp El îi
iubeşte şi vrea să îi ierte.
Această iubire este demonstrată prin faptul că pe când eram noi încă răzvrătiţi, Isus a venit în
lumea noastră pentru a aduce la îndeplinire misiunea de salvare a lui Dumnezeu.
Isus a fost acela care a pregătit drumul pentru ca iertarea între Dumnezeu şi omenire să fie
cunoscută şi tot Isus a fost cel care ne-a explicat cum noi, care am fost iertaţi vom dori la rândul nostru
să iertăm pe cei care ne-au greşit.
Mai mult decât atât, El ne-a oferit o demonstraţie reală a iertării adevărate. În timp ce îşi dădea
duhul, El i-a iertat pe aceia care 1-au trimis la moarte.
Faptul că citiţi aceste rânduri, arată că aţi trăit deja experienţa iertării lui Dumnezeu. Această
broşură vă ajută să înţelegeţi mai mult iertarea. Înainte de a o citi şi în timp ce o citiţi, cereţi-i lui
Dumnezeu să vă ajute să înţelegeţi şi să pătrundeţi adâncimea acestui dar minunat pe care El 1-a oferit.
Fie ca ceea ce urmează să evidenţieze măcar o parte din mila nemeritată pe care El vrea să o
cunoaşteţi ca pe o realitate.

Capitolul 1

TRĂIEŞTE IERTAREA

Doar câteva minute după ora unu, în noaptea zilei de 17 octombrie 1945, unul din cei mai
detestaţi oameni ai lumii, era condus din celula lui din închisoarea din Nurnberg. Joachim von
Ribbentrop, Ministrul de Externe al lui Adolf Hitler, era unul din liderii nazişti dispreţuiţi, care fusese
judecat pentru crime de război şi condamnat la moarte. El a fost primul din cei zece, care a fost
spânzurat în acea noapte. Pe Ribbentrop îl însoţea un om de vârstă mijlocie, îmbrăcat în uniformă de
capelan al armatei americane. Cu unsprezece luni în urmă, maiorul Henry Gereke, un preot luteran de
origine germană, fusese numit ca "îndrumător spiritual" al celor cincisprezece condamnaţi necatolici.
Când a intrat pentru prima dată în celula lui Ribbentrop, a fost întâmpinat cu indiferenţă rece.
Neamţul snob, de un antisemitism feroce i-a spus: "Problema religiei nu este aşa de serioasă cum
consideraţi dumneavoastră".
Schimbarea petrecută în acest om în mai puţin de un an, 1-a uimit pe Gereke. Săptămână de
săptămână, von Ribbentrop venea cu ceilalţi condamnaţi la serviciile divine din capelă.
Încetul cu încetul, mesajul harului lui Dumnezeu manifestat prin Cristos a pătruns prin
barierele caracterului său.
El a început să citească Biblia şi catechismul Luteran şi în cele din urmă a cerut să se
împărtăşească. Momentul schimbării pentru el, a fost acela în care a îngenunchiat împreună cu
capelanul, lângă patul lui modest din celulă, şi a primit vinul şi pâinea.
Acum, în ultima noapte a vieţii lui, petrecea doar câteva momente singur cu Gereke. Calm, a
declarat că toată încrederea lui era în sângele Mielului care ia păcatele lumii, şi i-a cerut lui Dumnezeu
să aibă milă de sufletul lui. Apoi, mâinile i-au fost puse în cătuşe la spate şi a fost luat.

1
 Intrând în sala de execuţie a închisorii, ochii lui von Ribbentrop au căzut pe trei spânzurători
sinistre care stăteau pe o platformă. Nu departe se aflau aliniate coşciuge acoperite cu material negru.
A urcat cele treisprezece trepte şi s-a oprit sub funie. După ce a adresat câteva cuvinte celor de faţă, a
rostit: "Doamne, ai milă de sufletul meu" şi întorcându-se spre Gereke a spus simplu: "Te voi
revedea".
Câteva minute mai târziu era deja mort.
Datorită cărui fapt acest fost diplomat arogant avea siguranţa că îl aşteptă viaţa, dincolo de
ştreangul călăului? Răspunsul este simplu dar minunat: el a experimentat iertarea lui Dumnezeu care i-
a schimbat viaţa.
Deşi detestaţi de lume, von Ribbentrop împreună cu alţi nouă nazişti - ca Wilhelm Keitle,
Şeful Comandamentului Suprem German, Fritz Sanckel, şef al recrutării prizonierilor şi Albert Speer,
Ministrul Reich-ului pentru producţie de armament de război - au descoperit că iertarea lui Dumnezeu
a ajuns până în adâncul ticăloşiei celui de-al treilea Reich. Ei au aflat că iertarea are cu adevărat
puterea de a transforma vieţile.
Trebuie să trăieşti iertarea ca să o cunoşti într-adevăr. Numai cel care a experimentat iertarea,
poate să o înţeleagă cu adevărat.
Se poate explica iertarea într-un mod academie dar cunoaşterea reală a iertării se întâmplă
doar atunci când eşti iertat şi ierţi şi tu pe alţii la rândul tău. În relaţia dintre oameni, sau între
Dumnezeu şi fiinţele umane, cunoaşterea anumitor lucruri despre cealaltă persoană este cu totul
diferită de cunoaşterea persoanei respective.
Noi putem cunoaşte iertarea ca idee, dar persoana care a fost iertată, cunoaşte iertarea într-un
mod cu totul diferit şi mult mai profund!
Corrie ten Boom, o femeie creştină de origine olandeză, a trăit experienţa celui de-al doilea
război mondial într-un fel diferit de alţii. A fost dusă la închisoare împreună cu sora ei, Betsie, pentru
faptul că ascunsese evrei în casa lor în timpul ocupaţiei naziste din Olanda. După război ca relatează
ce s-a întâmplat cu ocazia unei adunări la o biserică din München. La acea biserică, după ce terminase
de vorbit, a întâlnit un om pe care 1-a recunoscut ca fiind un gardian din tabăra de concentrare din
Ravensbruck, unde fuseseră trimise ca împreună cu sora ei, şi unde sora ei murise.
Acest om a venit la ea cu mâna întinsă şi a spus: "A fost un mesaj frumos, domnişoară. Ce
bine e să ştim că toate păcatele noastre sunt deja în adâncul mării".
Corrie a îngheţat. Era pentru prima dată de la eliberare când întâlnea unul din nazişti.
"În discursul dumitale, ai amintit de Ravensbruck. Am fost gardian acolo. De atunci", a
continuat el, "am devenit creştin. Ştiu că Dumnezeu ne-a iertat pentru cruzimile pe care le-am săvârşit
acolo, dar aş vrea să aud asta şi de pe buzele dumitale, domnişoară". Apoi din nou el a întins o mână
spre ea: "Mă ierţi?" Corrie îşi aminteşte: "Stăteam acolo şi nu eram în stare. Putea el să-mi şteargă
memoria teribilei morţi a lui Betsie printr-o simplă cerere? Trecuseră doar câteva secunde de când
stătea acolo cu mâna întinsă, dar mie mi s-au părul ore, deoarece mă luptam cu cel mai dificil lucru pe
care a trebuit vreodată să îl fac. Stăteam acolo cu inima îngheţată.
"Dar iertarea este un act de voinţă, şi voinţa poate funcţiona indiferent de temperatura inimii.
Pe de altă parte, dacă cel vinovat primeşte mesajul de iertare spunând: "Ai dreptate, eu am greşit",
înseamnă că vina a fost recunoscută. Şi o dată cu ea a fost primită şi dragostea şi dorinţa de iertare a
celui jignit. Ca urmare, va avea loc o schimbare reală a gândirii şi a modului de a acţiona.

Avem nevoie de iertare în lumea în care trăim

Iertarea este un bun de care avem mare nevoie în lumea noastră şi în mileniul trei. Motivul
constă în faptul că nu recunoaştem cu uşurinţă puterea distructivă care duce la ruinarea relaţiilor, lipsa
iertării, resentimente şi multe boli. Această putere este ceea ce Biblia numeşte "păcat". Păcatul face
imposibilă relaţia de comuniune cu Dumnezeu, pe care El a intenţionat să ne-o facă cunoscută.
Noi ne-am mulţumit cu mai puţin. Sentimentul de singurătate rezultat din această înstrăinare poate
fi redresat doar prin iertarea care este urmarea unei relaţii restabilite cu Dumnezeu. Acest lucru
este fundamental pentru pacea şi sănătatea sufletească a omenirii.
Lumea însă, nu are nevoie numai de reconcilierea cu Dumnezeu. Există, de asemenea, o

2
mare nevoie de iertare şi reconciliere între fiinţele umane.
Trăim într-o lume în care oamenii sunt încurajaţi să nu ierte şi să nu caute iertare.
"Păstrează-ţi ura!" strigă partea rănită. "Nu vreau să fiu iertat" declară agresorul.
Rezultatul este că milioane de oameni încearcă să uite o povară crescândă de amintiri
dureroase, a unor vorbe aspre şi neadevărate, a unor priviri care rănesc, gânduri pline de cruzime
şi fapte distrugătoare.

"Maladia" neiertării şi vinovăţiei

În mintea noastră sunt înmagazinate multe experienţe de viaţă pline de răni. Aceasta iese
în evidenţă atunci când, câţiva ani de la momentul în care era nevoie de iertare, aceasta nu a fost
oferită sau primită, iar persoana în cauză simte efectele "maladiei", fără vreun motiv anume.
Îmi amintesc de o situaţie în care erau implicate două surori. După atâţia ani de prietenie,
ele au stricat relaţiile atunci când a apărut o neînţelegere între copiii lor. Una din mame o învinuia
pe cealaltă şi a decis să îşi menţină mânia. S-a aşternut între ele o răceală tacită. Cu toate că
surorile se întâlneau des, relaţia lor era rece şi distantă. În cele din urmă, una din femei a încercat
să se împace şi a iertat-o pe cealaltă. Dar sora ei evita discuţiile cu privire la acest subiect.
Odată cu trecerea timpului aproape că uitaseră incidentul care le provocase durere
amândurora. Apoi, cincisprezece ani mai târziu, sora care nu o iertase pe cealaltă, a contractat o
serie de boli neobişnuite şi incapacităţi fizice, care i-a surprins pe medicii ei.
Numai după ce ea a acceptat iertarea oferită de sora ei, a început decizia ei de a nu-şi ierta
sora, era o ofensă adusă şi lui Dumnezeu.
În fiecare din noi există un sertar plin de dosare unde sunt stocate experienţele şi
gândurile. Acesta este plin de amintiri frumoase dar şi de amintiri neplăcute, lucruri cu care ne
mândrim şi lucruri pe care vrem să le uităm, într-un cuvânt, toate amintirile unei vieţi de om. În
aceste dosare există şi sentimentul de vină.
Sentimentul de vinovăţie, pe lângă faptul că nu am iertat şi nu am fost iertaţi, naşte în noi
nevoia de a uita şi nu de a reţine lucruri. Încărcătura de vină, împreună cu lipsa primirii sau
acordării de iertare, ne face să avem nevoie nu de o memorie, ei de o "ştergere a memoriei".
Este însă necesar ca vinovăţia să fie luată în seamă şi să te ocupi de ca. Este nevoie de
iertare. Din nefericire, adesea, noi încercăm să o acoperim, să o ignorăm sau să scăpăm de ca prin
recreere şi distracţii, experienţe artificiale cu droguri şi alcool şi alte modalităţi de autoamăgire -
pe care cineva odată le-a numit "substitutele sociale ale lui Dumnezeu". Dar, în tratarea vinei nu
există substitute.

Iertarea umană şi divină

Mulţi oameni se întreabă dacă iertarea poate fi vreodată reală. Această opinie este
consolidată de experienţa pe care o avem în ceea ce priveşte iertarea între oameni. Există situaţii
în care o persoană este iertată pentru ca apoi să i se aducă din nou aminte de greşeala săvârşită.
Aceasta conduce la imposibilitatea acceptării de către această persoană a ideii de iertare adevărată.
Un frate creştin mai învârstă spunea: "Este o diferenţă reală între iertarea umană şi cea
divină: iertarea umană nu poate garanta că o jignire nu va reapărea cândva în viitor şi va deveni
baza unei noi rupturi în relaţia dintre cel care jigneşte şi cel jignit.
Oricât de sinceră şi totală este iertarea oferită de o persoană celeilalte, problema pe care o
întâmpinăm noi oamenii este aceea că, deşi poate am decis clar să iertăm, nu putem să uităm
printr-un simplu act de voinţă.
Dar Dumnezeu poate!"

3
 Capitolul 2

IERTAREA MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU

Iertarea lui Dumnezeu – Modelul

Adevărata iertare este înfăţişată în primul rând şi într-un mod clar prin felul în care iartă
Dumnezeu. Este extraordinar şi minunat faptul că Dumnezeu, Creatorul - Cel pe care 1-am
ofensat cel mai mult prin faptele noastre - declară prin prooroci că iertarea pe care ne-o oferă este
totală. Este totală, fiindcă pentru El iertarea înseamnă să nu îşi mai aducă aminte de fărădelegile
noastre. În Biblie serie:
„ Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. “
(Isaia 43:25)
„ Vor fi daţi de ruşine, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine; de
aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad, şi vor fi răsturnaţi când îi voi pedepsi, zice Domnul."
(Ieremia8:12)
"(.. .)pentru că voi El îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nu-Mi voi mai aduce aminte de
păcatele şi fărădelegile lor". (Evrei8:12)

De ce avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu

Atunci când oamenii, atât bărbaţii cât şi femeile, au decis să se revolte împotriva Creatorului
lor, relaţia minunată cu El, pe care Dumnezeu o instituise, a fost tulburată. Toată frumuseţea părtăşiei
lor cu El a fost ruinată, aşa că bărbaţii şi femeile au trebuit să suporte consecinţele rebeliunii lor:
înstrăinarea de Creatorul lor.
Omenirea pe care Dumnezeu a creat-o în aşa fel încât ca să fie recipientul dragostei Lui, a
fost înstrăinată de El ca urmare a deciziilor şi faptelor ei. De atunci bărbaţi şi femei aleargă spre
distrugere.
Ca un Tată perfect, Dumnezeu le dă copiilor Lui libertatea de a nu-1 asculta. El nu-i
opreşte, deoarece le-a dat libertatea să aleagă singuri ce vor să facă. Cu toate acestea El îi
avertizează că faptele lor vor avea consecinţe, şi îi priveşte cu lacrimi în ochi.
Pavel le spune creştinilor din Roma:
„ Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu
şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce
se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În
adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la
facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot
dezvinovăţi; fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu
I-au mulţumit; ci s-au dedat la gânduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au
fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit, şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană
care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea,
Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri
trupurile; “ (Romani 1:18-24)
Întotdeauna au existat oportunităţi ca oamenii (fie că ei îl cunoşteau pe Isus fie nu) să vadă
mână Creatorului în lumea pe care El a făcut-o. Dar de fiecare dată ei s-au hotărât să accepte orice
altă idee şi posibilitate. Ei au acceptat cu bună ştiinţă minciuna ca Dumnezeu nu ar fi Creatorul şi
Susţinătorul lumii, după cum afirmă. În timp această minciună devine o amăgire pe care ei o iau
drept adevăr.
Dar fiinţele umane rebele niciodată nu s-au simţit în largul lor în această lume. Mulţi s-au
întrebat de ce se simte omenirea atât de stingheră şi de ce există această "maladie". Iată posibilele

4
răspunsuri: lipsa de cunoaştere sau nevoia de evoluţie a umanităţii pe o altă treaptă, ori o genă
deficitară. Alţii au sugerat că trebuie să îmbunătăţim mediul înconjurător. Dar Dumnezeu ne
revelează în Biblie, că problema omenirii nu este o anumită lipsă, ei o rebeliune făţişă, voită,
împotriva Lui şi atunci nu este de mirare că ne simţim stingheri în această lume.
Un frate creştin mai învârstă la care ne-am referit şi în Capitolul 1 spune: "Cauza
principală a situaţiei dificile în care se află omenirea, pe care Biblia o numeşte fire păcătoasă, dă
naştere la neputinţa omului de a împlini scopul iniţial pentru care a fost creat, şi anume să se
bucure zilnic de părtăşia cu Dumnezeu, care 1-a creat tocmai în acest scop. În concluzie, păcatul
este ceea ce face această părtăşie imposibilă, sau o diminuează. Sentimentul de singurătate care
rezultă, este inevitabil".
Adevăratul sens al iertării mai spunea el, este restaurarea legăturii cu Dumnezeu, care este
vitală pentru pacea şi echilibrul interior.
În timp ce răzvrătirea şi păcatul unei persoane este o indicaţie clară a nevoii de a fi iertat
de Dumnezeu, atunci când privim omenirea în ansamblu ne dăm seama cât de importantă este
iertarea.
Zilnic ziarele ne informează în legătură cu consecinţele deciziilor şi acţiunilor unor
oameni care au ales să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu: ororile războiului şi genocidului,
foametea cauzată de oameni, jocurile cinice ale dorinţei de putere politică, lupta pentru supremaţie
în detrimentul celorlalţi. Toate acestea şi multe altele, dovedesc faptul că afirmaţiile Bibliei sunt
absolut adevărate.
Acelaşi frate în vârstă mai spunea: "Maladia societăţii este doar o reflexie a bolii
individului. Din nefericire, atâta timp cât persistă realitatea păcatului şi cât timp efectul păcatului
este sentimentul de vină, societatea noastră este bântuită de o boală pe care este total incapabil de
a o învinge. Şi această boală, care este personală, devine curând o boală socială, manifestându-se
printr-un comportament fără bariere morale. Totodată noi purtăm o povară a păcatului care nu
poate fi luată decât de iertarea pe care doar Dumnezeu ne-o poate oferi".
Doar iertarea lui Dumnezeu este calea de ieşire într-o lume naufragiată din cauza
sentimentului de vinovăţie.
Minunat este faptul că, în ciuda răzvrătirii noastre împotriva lui Dumnezeu, principala Lui
preocupare este ca oamenii ca mine şi ca tine să cunoască pacea "care întrece orice pricepere".

Pocăinţa şi credinţa conduc spre iertarea lui Dumnezeu

Iată care este modul lui Dumnezeu de a ierta:

"Pe când eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi". Înainte chiar de a realiza că suntem
păcătoşi, ne-a fost oferită iertarea lui Dumnezeu. Acceptarea acestei iertări, totuşi, cere ca noi nu
numai să ne vedem păcatul, ei să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce am făcut şi să ne
pocăim.
Aşa cum am văzut în Capitolul 1, iertarea oferită nu este numai o expresie a iubirii şi
reconcilierii, ei poate fi şi o condamnare. În iertarea oferită este inclusă şi judecata.
Acceptarea ofertei iubitoare a lui Dumnezeu, înseamnă acceptarea faptului că noi nu
suntem la înălţimea standardelor Lui - că am făcut ceva pentru care trebuie să fim iertaţi!
Din această cauză, oamenii adesea reacţionează cu mânie, când li se spune despre faptele
minunate şi pline de har ale lui Dumnezeu.
Dar peste cel ce se întoarce şi este de acord cu verdictul lui Dumnezeu în legătură cu
răzvrătirea, iubirea reconciliatoare a lui Dumnezeu se revarsă şi îl face să dorească schimbarea
vieţii.
Pocăinţa şi adevărata părere de rău pentru păcatul săvârşit, îl face să primească cu
entuziasm iertarea lui Dumnezeu.
Desigur, chiar atunci când cineva simte şi trăieşte adevărata părere de rău pentru păcatul
săvârşit, reacţia lui faţă de Dumnezeu nu poate fi perfectă. Aşa că, din nou, Dumnezeu vine în

5
ajutor. Darul Lui gratuit şi nemeritat este al nostru datorită lui Isus şi a vieţii lui de supunere totală
faţă de Tatăl, care reprezintă o reacţie perfectă a iubirii. Ceea ce noi nu puteam face, Dumnezeu a
făcut noi în Cristos.

Iertarea înseamnă că problema este cu adevărat rezolvată

A şti că Dumnezeu ţi-a iertat ceea ce ai greşit împotriva Lui şi nu mai ţine supărare pentru
ce-ai săvârşit este cea mai eliberatoare experienţă pe care o poate avea un păcătos.
Este, de asemenea, un model de iertare între oameni. Atunci când oamenii experimentează
iertarea lui Dumnezeu ei descoperă o nouă încredere în viaţă, deoarece sunt eliberaţi de vina care
îi încătuşase.
Şi atunci când adevărata iertare între oameni vine din iertarea lui Dumnezeu, ei descoperă
că relaţiile dintre ei s-au schimbat în bine.
Iertarea minunată a lui Dumnezeu este la dispoziţia oricui care recunoaşte că în mod
deliberat s-a abătut de la felul de viaţă cerut de Dumnezeu. Acea persoană are nevoie să-şi
recunoască vina şi să îl implore pe Dumnezeu să-1 ierte. Iertarea Lui nu depinde de ceea ce putem
noi face, trebuie doar să o acceptăm cu mulţumiri ca pe un dar care demonstrează marea lui iubire
şi har.
Atunci când Dumnezeu te iartă, nici chiar amintirea a ceea ce ai făcut nu trebuie să te mai
încătuşeze, ori să te stânjenească. Tu poate nu eşti mândru de ceea ce ai făcut, dar fiindcă ai fost
iertat, nu mai trebuie să te ascunzi ori să cauţi cale de scăpare. Câteodată Satan, cel care acuză pe
copiii lui Dumnezeu, poate să îşi facă reproşuri înlăuntrul fiinţei tale, şi de aceea, poate simţi că
nu ai fost iertat de un anumit păcat. Dar, fiindcă iertarea lui Dumnezeu este reală şi
completă, cel care a fost iertat de Dumnezeu, îşi va da seama că se poate baza pe El pentru a
descoperi sursa reproşurilor şi pentru a le respinge (vom trata acest subiect mai târziu).
În ce-L ce priveşte pe Dumnezeu, atunci când El te iartă, eşti iertat definitiv! Asta pentru
că aşa cum am mai spus, Dumnezeu în mod deliberat nu vrea să-şi mai amintească de ofensele pe
care i le-ai adus. El niciodată nu ţi le mai aduce în faţă. Ascultă din nou ce spune El prin profetul
Ieremia:
„ "Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice
Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând:
"Cunoaşte pe Domnul!" Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice
Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor. “ (Ieremia
31:33-34)

Iertarea reînnoieşte relaţiile

Atunci când Dumnezeu iartă, se pune o bază nouă a relaţiei cu El. Dacă aceasta era
destrămată, este acum pusă în ordine şi reabilitată.
Iertarea lui Dumnezeu deschide pentru omenire o comunicare nouă, vitală cu El şi asigură
cadrul pentru un mod nou de viaţă în lumea lui Dumnezeu.
Pavel scria bisericii din Corint:

"Căci dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată toate s-au
făcut noi". (1 Corinteni 5:17)

Dacă înainte noi meritam mânia lui Dumnezeu şi ne ascundeam de El, acum ne simţim în
siguranţă în prezenţa Lui şi ne bucurăm de relaţia cu El. Acest lucru este surprins de un lider
creştin din primul secol care seria evreilor ce credeau în Isus:

6
 „ Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi
să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. “ (Evrei 4:16)
„ Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfânt. Căci, după ce a zis: "Iată legământul pe
care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi
scrie în mintea lor", adaugă: "Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile
lor." Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. Astfel dar,
fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preasfânt, pe calea cea nouă
şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său: şi fiindcă avem un
Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină,
cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată. “ (Evrei 10:15-
22)

Ca unii care am fost iertaţi de Dumnezeu, nu mai trebuie să fim condamnaţi pentru ceea ce
am făcut - acestea aparţin trecutului.
Deoarece am fost iertaţi de Dumnezeu, condamnarea pe care o meritam a fost ştearsă. Nu
mai trebuie să simţim condamnare! Nu mai trebuie să simţim înstrăinarea de Dumnezeu!

Frumuseţea celui ce iartă

Dumnezeu care a creat totul în univers şi a văzut că ceea ce a creat a fost bun, acum îşi
întinde mâna spre creaţiunea Lui care i-a întors spatele şi a adus dezastru în lumea pe care El a
creat-o. Când noi eram încă răzvrătiţi împotriva Lui, El a deschis o uşă a iertării şi a reconcilierii
cu sine însuşi.
Câtă dragoste! Ce har! Iertarea Lui este desigur minunată, admirabilă, vastă şi necondiţionată
chiar mai mult decât atât .El este minunat şi admirabil! Disponibilitatea Lui de a ne ierta arată cât de
minunat este Dumnezeu.
Vino şi umple-te de dragostea Celui care şi-a coborât iertarea peste noi!
Pavel a spus-o astfel creştinilor din Roma:

"Pentru un om drept, cu greu ar muri cineva; dar pentru cel bun poate că ar avea curajul
să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă
păcătoşi, Cristos a murit pentru noi". (Romani 5:7-8)

Iertarea lui Dumnezeu este fără plată, dar nu este ieftină

Este uşor să uităm că iertarea de care ne bucurăm din plin, 1-a costat mult pe Dumnezeu.
Iertarea a fost posibilă doar pentru că Isus şi-a vărsat sângele de bună voie în locul nostru. Noi
meritam moartea din cauza răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, dar Isus a luat asupra Lui sentinţa pe
care noi o meritam, pentru ca Dumnezeu să ne poală absolvi de păcate. Atunci când efectul morţii lui
Isus este aplicat în viaţa noastră, găsim că acest act ne-a curăţat de murdăria morală pe care noi ştiam
dintotdeauna că o avem.
Aceasta era un preţ extraordinar pe care El trebuia să-1 plătească. Isus ca omul care era
întruparea Fiului lui Dumnezeu, Cel care din eternitate se bucura de o relaţie de iubire inimaginabilă
cu Tatăl, a fost de acord să fie separat de Tatăl, prin moartea pe cruce.
El a fost făcut desăvârşit, ca Unul care nu a cunoscut păcatul, dar s-a smerit şi efectiv s-a făcut
"păcat pentru noi", astfel încât noi să putem fi iertaţi, transformaţi şi salvaţi.
Iertarea, ca orice lucru pe care ni-1 dăruieşte Dumnezeu, ne este oferită fără plată, dar aceasta
nu înseamnă că pe Dumnezeu nu 1-a costat nimic.
Noi putem primi iertarea lui Dumnezeu, fără a aprecia valoarea ei. Când se întâmplă aceasta,
putem cădea uşor în greşeala de a o trata cu prea multă uşurinţă: "Nu contează ce fac, pentru că oricum
Dumnezeu mă iartă întotdeauna", spunem cu superficialitate şi continuăm să ne trăim viaţa în acelaşi

7
mod egocentric.
Dietrich Bonhoeffer, un creştin de origine germană, a numit această atitudine "har ieftin".
Odată el a scris: "Harul ieftin este predicarea iertării fără necesitatea pocăinţei".
Harul ieftin este har fără ucenicie, har fără nevoia de moarte pe cruce, har fără nevoia de Isus
Cristos cel viu şi întrupat. Harul care are valoare este comoara ascunsă într-o ţarină; pentru a o obţine,
omul va vinde cu dragă inimă tot ce are. Este perla prinţului cel mare, pe care dacă vrea s-o cumpere,
negustorul va vinde toată averea lui. Este domnia lui Cristos, de dragul cui, cineva îşi va scoate ochiul
care îl face să cadă în păcat, este chemarea lui Isus Cristos la care ucenicul îşi lasă mreaja şi îl
urmează.
Iertarea fără plată oferită de Dumnezeu ne pune pe o cale nouă a uceniciei. Ca unii care am
fost iertaţi, suntem absolviţi de păcat şi vină pentru un motiv special, şi anume ca să putem merge
înainte cu Isus cu o viaţă reînnoită pe care nu am putea-o experimenta altfel.

Capitolul 3

CUM A TRĂIT ISUS IERTAREA

Dacă vrei să pricepi ceea ce înseamnă iertarea pentru Dumnezeu, trebuie să examinezi
viaţa lui Cristos din Nazaret. Atât viaţa cât şi învăţăturile Lui, prezintă pe deplin iertarea lui
Dumnezeu. El nu doar a propovăduit celor din jur adevărul lui Dumnezeu, ei 1-a şi trăit.
Isus a trăit iertarea lui Dumnezeu, pentru El era un mod de viaţă. Nicăieri acest fapt nu
este mai evident, decât la răstignire. Fiind înconjurat de cei ce îl trimiteau la moarte, care stăteau
să privească şi să asculte, părăsit de aproape toţi cei ce îl urmau de aproape, acolo pe dealul
"Căpăţânii", răstignit între doi criminali, Isus a spus: 'Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". (Luca
23:34)
Nu cu mult înainte de răstignire, Isus a sărbătorit Paştele împreună cu ucenicii Lui.
Această cină era menită să fie pentru poporul Israel o aducere aminte a modului în care Dumnezeu
i-a eliberat din robia egipteană.
Dumnezeu le-a spus să ia un miel, să îl ofere ca jertfa şi să stropească uşiorii locuinţei lor.
Apoi, când Dumnezeu a trimis îngerul Morţii ca să îi judece pe egipteni, acolo unde îngerul vedea
sângele, ocolea respectiva locuinţă. Când Isus a luat paharul cu vin din care ei urmau să bea, la
cina aceea deosebită, pe neaşteptate a declarat: "acesta este sângele meu, al legământului celui
nou, care este turnat pentru mulţi, pentru iertarea păcatelor". (Matei 26:28)
Isus şi-a dat viaţa de bună voie, vărsându-şi sângele ca şi acel miel cu mulţi ani în urmă,
pentru ca iertarea lui Dumnezeu să fie făcută cunoscută tuturor.
Asta 1-a costat pe Isus trăirea practică a iertării.
L-a costat mult pe El care era perfect, să trăiască într-o lume murdară. L-a costat mult, pe
El care niciodată nu s-a împotrivit voinţei Tatălui, să trăiască în mijlocul unor fiinţe umane
răzvrătite şi neascultătoare.
L-a costat mult pe Isus, să vadă cum creaţia Lui minunată pe care El şi Tatăl Lui au
întocmit-o, este poluată de păcatele omenirii. Şi mai mult ca orice, un preţ mare pentru Isus,
deoarece, la porunca Tatălui, a luat locul nostru de păcătoşi.
Pavel a explicat acest lucru creştinilor din Corint, în felul următor:
"Pe Cel caren-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim
dreptatea lui Dumnezeu în EI". (2 Corinteni 5:21)

Ioan Botezătorul

Chiar înainte de a-şi începe lucrarea, dorinţa lui Dumnezeu de a le face cunoscut
oamenilor iertarea sa, era demonstrată în mod evident prin felul în care Ioan Botezătorul i-a
îndemnat pe evrei la pocăinţă pentru a fi salvaţi. Zaharia, tatăl lui Ioan, a proorocit ceea ce

8
Dumnezeu i-a arătat în legătură cu fiul său:
„ Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea
Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii care stă în
iertarea păcatelor lui; “(Luca 1:76-77)
Luca menţionează că Ioan "s-a dus în tot ţinutul Iordanului, predicând un botez spre
iertarea păcatelor". (Luca 3:3)
Aşadar, Isus a venit pe pământ într-o împrejurare deja pregătită pentru El - într-un
moment şi într-un loc unde Dumnezeu deja îşi extinsese iertarea. Ceea ce a făcut şi a spus Isus a
fost o împlinire a lucrurilor.
Oamenii religioşi din timpul lui Isus erau şocaţi că Isus era prietenul "vameşilor şi
păcătoşilor". Termenul "păcătoşi" se referea la oameni care nu ţineau toate regulile religiei şi la
"pleava societăţii" cum ar fi prostituatele şi leproşii. Aceştia erau dispreţuiţi de mulţime, şi totuşi Isus
declara că cei care ştiau că sunt răzvrătiţi, aveau nevoie de iertare.

"Dar, auzind, Isus le-a zis: 'Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să
chem la pocăinţă nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi'. "(Marcu 2:17)

El cunoştea asemenea oameni şi mânca la aceeaşi masă cu ei. Prin ucenicii Lui se numărau
Matei - vameşul şi Petru cel impulsiv care odată căzuse la picioarele lui Isus spunând: "Pleacă de la
mine Doamne căci sunt un om păcătos" (Luca 5:8). Erau printre ei oameni care dădeau din coate şi se
luptau în mod egoist pentru supremaţie, şi era şi unul care urma să-1 vândă pe Isus pentru bani. În
relaţiile cu toţi aceşti oameni, Isus demonstrase în mod consecvent mesajul iertării.

Isus nu condamnă pe nimeni

Isus a demonstrat clar un stil de viaţă plină de iertare nu numai prin jertfa de pe cruce dar şi
prin atitudinea sa care era în contradicţie cu cea a liderilor religioşi.
Ioan consemnează în evanghelie un incident în care învăţătorii Legii şi fariseii au adus o
femeie prinsă în adulter. Ei au încercat să-i întindă o capcană lui Isus întrebându-L: "Învăţătorule,
această femeie a fost prinsă în adulter. În Lege, Moise ne-a poruncit să omorâm cu pietre o astfel de
femeie. Care este părerea ta?"
Au insistat până când în cele din urmă El le-a zis: "Dacă cineva din voi este fără păcat, acela
să arunce primul piatra". Acuzatorii femeii s-au strecurat afară, unul câte unul până când Isus singur a
mai rămas acolo.
Isus s-a ridicat şi a întrebat-o: "Femeie, unde sunt aceşti oameni?" "Nimeni nu te-a
condamnat?" "Nimeni", a răspuns ca. "Atunci nici cu nu te condamn" - a declarat Isus. "Du-te acum şi
să nu mai păcătuieşti". (Ioan 8:3-11)

În timp ce conducătorii religioşi care nu erau nici ei perfecţi, doreau să condamne femeia, Isus
dorea ca ea să aibă parte de iertare, şi aceasta să îi schimbe viaţa.

"Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ei ca lumea să fie
mântuită prin El". (Ioan 3:17)

Isus nu a condamnat nici chiar Cărturarii şi Fariseii, deşi mulţi îi erau duşmani. El a
demonstrat iertarea în relaţiile cu ei, fiind ferm atunci când greşeau, fără să confunde totuşi persoanele
cu sistemul religios (la care El se împotrivea în mod clar).
Acelaşi Isus care alungase schimbătorii de bani din Templu, faţă de Nicodim, învăţătorul
religios proeminent, avea o atitudine plină de blândeţe, care reflecta inima de Tată a lui Dumnezeu.
(Ioan3:l-15)
Dincolo de relaţiile lui Isus cu oamenii se poate vedea clar faptul că El ştia că iertarea era
mesajul esenţial al Tatălui Său.
Această iertare nu decurgea din faptul că oamenii recunoscând că sunt păcătoşi, îl implorau pe

9
Dumnezeu să îi ierte, ei, Isus a declarat că iertarea era la dispoziţia tuturor, din iniţiativa lui
Dumnezeu! Cei ce o primeau, prin aceasta îşi recunoşteau vinovăţia şi faptul că au nevoie de iertarea
lui deoarece ei nu pot face nimic pentru a fi reconciliaţi cu Dumnezeul cel Sfânt.

Capitolul4

ÎNVĂTĂTURILE LUI ISUS CU PRIVIRE LA IERTARE

În calitatea sa de prooroc, Isus declara Cuvântul lui Dumnezeu în acelaşi mod în care
Aaron, cu mulţi ani în urmă declara cuvintele lui Moise, Faraonului.
"Şi Domnul a zis lui Moise: «Iată că te-am făcut Dumnezeu pentru faraon şi fratele tău
Aaron va fi proorocul tău". (Exod7:l)
Moise trebuia să îi spună lui Aaron exact ceea ce Dumnezeu a vrut să-i comunice. În
acelaşi mod Isus spunea: "Nu fac nimic de la mine, ci ceea ce m-a învăţat Tatăl". (Ioan 8:28)
Cuvintele lui Isus au întărit ceea ce viaţa Lui a demonstrat foarte clar: că Tatăl, plin de
milă, a ales să ierte omenirea. Era o iertare absolut nemeritată şi de o natură nemaiîntâlnită. Mai
mult decât atât, atunci când Dumnezeu iartă, se aşteaptă persoana iertată să aibă o asemenea
schimbare în viaţa sa, încât să dorească să îi ierte pe alţii care la rândul lor i-au greşit - chiar şi pe
duşmani.

Dumnezeu este dispus să ne ierte

În învăţăturile date pe coasta dealului pe malul Mării Galileii, în care Isus a explicat
dorinţa Tatălui (Matei 5-7), El i-a învăţat pe ucenicii săi, cum să se roage. Cu toate că Dumnezeu
le cunoştea nevoile înainte ca ei să îi ceară ceva, ei trebuiau să îi vorbească, şi să îi ceară să le
ierte păcatele.
"Voi, deci, aşa să vă rugaţi: "Tatăl nostru, care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
(...) şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor care ne-au greşit".
(Matei6:9,12)

Isus a folosit cuvântul "greşeli" în loc de "păcate", pentru a ne face să înţelegem că trebuie
să plătim pentru răzvrătirea noastră. Deoarece este imposibil pentru noi să plătim această datorie,
singurul lucru pe care-1 putem face este să cerem iertare şi asta este ceea ce aşteaptă Isus de la
noi.

Iertarea trebuie să genereze iertare

Isus ne-a făcut să înţelegem clar că iertarea pe care o primim de la Dumnezeu, trebuie să
se reverse asupra altora prin iertarea pe care noi le-o acordăm.

"Iartă-ne nouă greşelile precum iertăm greşiţilor noştri".

Într-un alt loc Petru 1-a întrebat pe Isus: "Doamne, de câte ori să îmi iert fratele, când
păcătuieşte împotriva mea? De şapte ori?" Isus i-a răspuns: "Îţi spun, nu de şapte ori ei de
şaptezeci de ori şapte". Apoi El le-a spus următoarea pildă:
„ De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească
cu robii săi. A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.
Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui,
şi tot ce avea, şi să se plătească datoria. “ (Matei 18:23-25)

10
 Isus a spus clar că cel care a fost iertat de Dumnezeu trebuie să îi ierte pe cei care îi
greşesc. Răspunsul dat de Isus lui Petru a arătat măreţia iertării lui Dumnezeu şi schimbarea pe
care aceasta trebuia să o genereze în viaţa celui ce fusese iertat.
Atunci când Isus declarase că trebuie să iertăm nu de şapte ori, ei de şaptezeci de ori câte
şapte, El nu a vrut să spună că trebuie să iertăm de 490 de ori. Intenţia lui era de a ne face să
înţelegem că cel ce fusese iertat trebuie să ierte pe alţii în mod constant.

Parabola descrie un rege dispus şi capabil să ierte o datorie

Desigur, este tot atât de adevărat că persoanele care au fost rănite de cei din jurul lor
întâmpină dificultăţi mari în a-i ierta. Incapacitatea de a ierta poate să îi macine până când se
înrădăcinează în ei amărăciunea. Vom reveni la această chestiune la Capitolul 4.

Celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult

Într-o altă parabolă Isus a subliniat faptul că celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult.
„ Un Fariseu a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa Fariseului, şi a şezut
la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a
adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea.
Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le
săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis:
"Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că
este o păcătoasă." Isus a luat cuvântul, şi i-a zis: "Simone, am să-ţi spun ceva." "Spune,
Învăţătorule", I-a răspuns el. "Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de
lei, iar celălalt cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar,
care din ei îl va iubi mai mult?" Simon I-a răspuns: "Socotesc că acela căruia i-a iertat mai
mult." Isus i-a zis: "Drept ai judecat." Apoi S-a întors spre femeie, şi a zis lui Simon: "Vezi tu pe
femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a
stropit picioarele cu lacrimile ei, şi Mi le-a şters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare,
dar ea de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn,
dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea, îţi spun: Păcatele ei care sunt multe, sunt iertate;
căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, iubeşte puţin." Apoi, a zis femeii: "Iertate îţi sunt
păcatele!" Cei ce şedeau cu El la masă, au început să zică între ei: "Cine este acesta de iartă
chiar şi păcatele?" Dar Isus a zis femeii: "Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace." “ (Luca 7:36-
50)
Această întâmplare scoate în evidenţă două lucruri. În primul rând ne arată că iertarea lui
Dumnezeu va influenţa oamenii astfel încât ei vor iubi pe cel ce i-a iertat.
În al doilea rând ne arată că Isus este cel ce iartă păcatele. Observaţi că Isus i-a reproşat lui
Simon că acesta nu 1-a tratat ca pe un oaspete, omiţând să îi spele picioarele şi să se îngrijească de
El.
Dar femeia păcătoasă i-a spălat picioarele şi 1-a uns cu mir. Cu alte cuvinte Isus le-a arătat
că amândoi, în felul lor păcătuiseră împotriva Lui.
După cum am mai văzut, păcatul este întotdeauna îndreptat personal împotriva lui
Dumnezeu.
Conducătorii religioşi evrei care erau de faţă au rămas uimiţi. "Cine este Acesta care poate
ierta păcatele?" murmurau ei. Isus poate ierta păcatele. După cum i-a zis lui Iosif îngerul atunci
când i-a spus să o ia în căsătorie pe Maria care era însărcinată.
"Ea va naşte un fiu şi-I vei pune numele ISUS, pentru că El va mântui pe poporul Său de
păcatele lui ". (Matei 1:21)

11
 Iertare şi vindecare

În învăţăturile Lui, Isus a arătat că este o legătură între iertare şi vindecare. Odată i-a fost
adus un om paralizat ai cărui prieteni erau atât de convinşi că Isus îl poate vindeca încât au
desfăcut acoperişul casei, ca să poată ajunge la Isus.
Marcu ne relatează evenimentul astfel:
„ Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: "Fiule, păcatele îţi sunt iertate!" Unii
din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor: "Cum vorbeşte omul acesta astfel?
Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?" Îndată, Isus a cunoscut prin duhul
Său că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: "Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre? Ce
este mai lesne: a zice slăbănogului: "Păcatele îţi sunt iertate", ori a zice: "Scoală-te, ridică-ţi
patul, şi umblă?" Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, "Ţie îţi
poruncesc", a zis El slăbănogului, "scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă." Şi îndată,
slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi,
şi slăveau pe Dumnezeu, şi ziceau: "Niciodată n-am văzut aşa ceva!" “(Marcu 2:5-12)
Cuvintele erau altele dar înţelesul era acelaşi. Expresia "păcatele îţi sunt iertate" şi "fii
vindecat" însemnau acelaşi lucru. Acest lucru este arătat clar în Vechiul Testament:

"Dacă poporul Meu peste care este chemat numele Meu se va smeri, se va ruga şi va
căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele - îl vor asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi
îi voi vindeca ţara". (2 Cronici 7:14)
"Am zis: 'Doamne, ai milă de mine, vindecă-mi sufletul, căci am păcătuit împotriva Ta'".
(Psalm 41:4)
Isus n-a spus că un anumit păcat făcuse ca acest om să fie paralizat. Mai curând el
argumenta faptul că boala şi moartea sunt consecinţe ale puterii păcatului care lucrează în viaţa
omenească. Vindecarea este întotdeauna momentul în care acestea sunt învinse. Este o invazie
glorioasă a Domnului în teritoriul furat de la el prin răzvrătirea noastră!
De aceea Isus avea tot dreptul să vorbească despre iertare şi vindecare ca fiind unul şi
acelaşi lucru. Şi dovada pentru aceasta era evidentă, pentru ca toţi s-o poată vedea - omul şi-a luat
patul şi a plecat acasă! Autoritatea lui Isus de a ierta era evidentă.
Legătura dintre boală şi păcat, dintre vindecare şi iertare, este limpede precum cristalul.
Ori de câte ori oamenii îşi mărturisesc păcatul şi ştiu că ei au fost iertaţi are loc vindecare într-o
anumită măsură. Francisc Mac Nutt în cartea sa "Vindecarea" serie: "Primul şi cel mai profund fel
de vindecare pe care Cristos ni-1 aduce este iertarea păcatelor noastre. Am ajuns sa-mi dau seama
că iertarea păcatelor este strâns legată de vindecarea trupului şi sufletului. Cele două nu pot fi
separate".

Autoritatea de a proclama iertarea, ca dar al lui Dumnezeu

Ioan relatează în evanghelia sa că atunci când Isus s-a arătat ucenicilor săi la puţin timp
înainte de a se întoarce la Tatăl, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi Duhul Sfânt. Celor ce le
veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor care le veţi ţine, vor fi ţinute". (Ioan 20:22,23)
Timpul verbal folosit de Isus în textul original în limba greacă este un timp "perfect". O
variantă a traducerii ar fi: "Cei ale căror păcate le iertaţi voi au fost deja iertate; cei ale căror
păcate voi nu le iertaţi, n-au fost iertate". Cu alte cuvinte iertarea este un fapt săvârşit în trecut.
Isus dă oamenilor Săi darul Duhului şi le spune că au autoritatea de a declara păcatele,
anumitor oameni, iertate şi păcatele, altor oameni, neabsolvite. Aceasta nu înseamnă că noi avem
dreptul să hotărâm cine este iertat, ci doar să declarăm iertarea celor ce îşi mărturisesc păcatele.
Acest dar a fost dat întregii Biserici, nu doar unor preoţi ordinaţi.
Noi facem lucrul acesta pe baza a ceea ce Dumnezeu a promis deja şi ceea ce Duhul face
cunoscut. Aşa cum cele două lucruri - promisiunile lui Dumnezeu şi confirmarea Duhului - ne

12
ajută să ştim personal că El ne-a iertat, tot aşa ele ne ajută să-i asigurăm pe alţi credincioşi de
acelaşi adevăr.
Când iertarea Domnului este oferită oamenilor, apare bucurie, uşurare şi libertate. Când
păcatele oamenilor nu sunt iertate acestea lipsesc.

Capitolul 5

CUM POŢI CUNOAŞTE IERTAREA LUI DUMNEZEU

Iertarea lui Dumnezeu este posibilă pentru fiecare. Dorinţa Lui este ca toate fiinţele umane
să fie din nou în părtăşie cu El. Petru a spus limpede acest lucru când a scris credincioşilor din
vremea sa:
"Domnul nu îşi amână făgăduinţa, cum cred unii, ei are o îndelungă răbdare faţa de voi şi
doreşte ca nici unul să nu piară, ei toţi să vină la pocăinţă". (2 Petru 3:9)

Când a vorbit mulţimii în ziua Cincizecimii, Petru a declarat:

"După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi
celorlalţi apostoli: 'Fraţilor, ce să facem?' 'Pocăiţi-vă!', le-a zis Petru, 'şi fiecare din voi să fie
botezat în numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Sfântului
Duh'". (Fapte 2:37-38)
Oricine poate primi iertarea lui Dumnezeu.
Dar trebuie să o primim în felul în care vrea Dumnezeu. În orice relaţie întreruptă, partea
vătămată este cea care stabileşte termenii pentru iertare şi împăcare, şi lucrul acesta este la fel şi în
cazul lui Dumnezeu - nu numai pentru că El este partea vătămată, dar şi pentru că El este Cel
Sfânt! Împăcarea cu El se poate înfăptui în felul în care El o cere.
El ne cheamă să venim la El pe calea deschisă de sacrificiul Fiului Său, Isus. Acesta este
unicul drum pe care El 1-a stabilit.
A merge la Dumnezeu în condiţiile puse de El înseamnă că:
* Trebuie să vedem lumea în felul în care El o vede. (Dacă respingem faptul că El este pe
bună dreptate Făcătorul şi Stăpânul a tot ceea ce este, nu putem veni la El.)
* Trebuie să acceptăm că El este adevărul şi să-i îngăduim să ne arate ce este bun şi ce
este rău. (Nu are rost să discutăm cu Dumnezeu despre ce e bine şi ce e rău. El e cel care ştie!)
* Trebuie să venim având conştiinţa faptului că suntem răzvrătiţi care au fost invitaţi cu
graţie înapoi într-o relaţie cu Dumnezeu Tatăl. (Mulţi oameni vor să fie într-o relaţie cu
Dumnezeu ca şi când n-ar fi făcut nimic rău înainte. Aceasta este imposibil).
* Trebuie să ne supunem Lui recunoscând cu ce L-am supărat prin viaţa şi faptele noastre,
recunoscând păcatele noastre ca şi păcate, necăutând scuze, bizuindu-ne complet pe faptul că El
ne cheamă şi ne promite că ne va ierta.
A cunoaşte în profunzime iertarea lui Dumnezeu înseamnă a-1 asculta şi a acţiona în
anumite situaţii aşa cum Dumnezeu o cere.

Dumnezeu spune: "Păcatul este o jignire adusă Mie"

Este important să ne dăm seama că nu consecinţele comportării noastre păcătoase au

nevoie de a fi iertate, ei faptul că L-am rănit pe Dumnezeul Cel Sfânt. Când Regele David a luat-o
pe soţia lui Urie, Batseba (2 Samuel 11), şi a fost confruntat de Dumnezeu prin profetul Natan, a
înţeles că, în esenţă, problema n-a fost felul în care se comportase faţă de Batseba, Urie sau
oamenii peste care domnea. Principala problemă a fost faptul că păcatul său era un gest de
răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. El a strigat cerând lui Dumnezeu iertare:

13
 „ Ai milă de mine, Dumnezeule în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge
fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu!
Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta,
numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în
hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. “ (Psalm 51:1 -4)
"Doar faţă de tine singur am păcătuit" spune Regele David. El ştia că îi înşelase pe cei
implicaţi. Dar păcatul lui consta în răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu şi pentru acest lucru
avea nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Vine vremea să le cerem şi celorlalţi iertare, dar Dumnezeu
este pe primul plan.

Dumnezeu spune: "Cereţi-mi iertare"

Este important să-I vorbiţi desluşit şi să-I cereţi Domnului iertare pentru fiecare lucru prin
care 1-aţi supărat. El abia aşteaptă să faceţi asta:
"Veniţi acum să ne judecăm", zice Domnul. "De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul,
se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna ". (Isaia 1:18)
Când Dumnezeul vă arată domeniile în care aţi fost neascultători, recunoaşteţi clar şi
precis ce aţi făcut şi cereţi-vă iertare. Apoi mulţumiţi-i că v-a iertat! Acest lucru trebuie făcut pe
baza faptului că Dumnezeu ne-a dezvăluit că El îi iartă pe cei care vin şi îşi mărturisesc păcatele.
Ioan scrie într-una din scrisorile lui: "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca
să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate". (1 Ioan 1:9)

Dumnezeu spune: „Cereţi-mi să vă curăţ”

Dumnezeu nu numai că ne iartă pentru păcatele noastre, dar ne şi curăţă pata pe care
păcatul şi răzvrătirea o lasă în viaţa noastră. Ioan scrie că Dumnezeu ne va curăţa de toate
păcatele, adică de tot ce am făcut rău.
Uneori, după ce am păcătuit şi am fost iertaţi, mai avem un sentiment că am fost pătaţi de
o întâmplare, neputându-ne descotorosi de ideea de păcat. Atunci e momentul când avem cu
siguranţă nevoie ca Dumnezeu să ne spele de păcat. El face conştiinţa noastră curată din nou.
Cereţi-i această curăţire!

Dumnezeu spune: "Nu mai păcătuiţi"

Când Isus a iertat-o pe femeia prinsă în adulter, i-a spus: "Du-te şi nu mai păcătui". (Ioan 8:11)
El îi cerea de fapt să ia o hotărâre fermă, ca un act de voinţă, să nu mai păcătuiască.
În timp ce iertarea lui Dumnezeu nu depinde de ceea ce putem face, ci de căinţa noastră,
iertarea va aduce un mod nou de a ne raporta la Cel ce ne-a iertat. Ca unul care ai fost iertat tu trebuie
să te hotărăşti să nu mai trăieşti în neascultare faţă de Dumnezeu, şi astfel să nu îl mai ofensezi.

Vinovat, dar iertat

Câteodată oamenii cred că atunci când Dumnezeu îi iartă, este ca şi cum ei nu ar fi păcătuit
vreodată. Aceasta nu este adevărat. Dumnezeu nu spune niciodată că nu te-ai răzvrătit împotriva Lui.
(Aceasta ar fi ca şi cum am spune "păcatul nu contează", chiar atunci când însuşi vina care ne apasă
conştiinţa umană arată că de fapt contează.) Iertarea lui Dumnezeu nu este o dovadă de nepăsare
morală din partea Lui, ci o dovadă a iubirii Lui imense pentru creaţia Sa.

14
 Încă o dată, cheia este că iertarea a fost oferită pe temeiul preţului pe care Însuşi Dumnezeu 1-
a plătit pentru răzvrătirea şi păcatul nostru, prin moartea unicului om perfect, care este Fiul Său, Isus.
(După cum am mai spus, harul lui Dumnezeu este fără plată, dar niciodată ieftin.) Prin această jertfă
scumpă, Dumnezeu a fost compensat în dreptate şi pe deplin, pentru ofensa pe care eu i-am adus-o. În
acest fel el a deschis calea pentru cei răzvrătiţi, ca ei să se poată bucura din nou de părtăşia cu El.
Când Dumnezeu te iartă, eşti ca o persoană care a fost găsită vinovată de o crimă în sala
de judecată, a primit cea mai grea pedeapsă, iar apoi, pe neaşteptate, a fost iertată de însuşi
Regele. Pavel le reaminteşte credincioşilor din Roma: "Deci, ce vom zice? Nu cumva este
nedreptate la Dumnezeu ? Nicidecum ! Căci El a zis lui Moise: ' Voi arăta milă faţă de oricine-Mi
va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine îmi va plăcea să Mă îndur'. Aşadar nu depinde
nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care arată milă". (Romani9:14-16)
Cel iertat de păcate este în mod cert vinovat, dar a primit îndurarea generoasă a lui
Dumnezeu. El nu are nici un motiv să se simtă superior altor păcătoşi - deoarece este tot atât de
vinovat ca şi ei.
Sunt însă destule motive pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut, şi
pentru a trăi o viaţă întemeiată pe cerinţele Lui!

Iertarea trebuie acceptată

Dacă ne mărturisim păcatul, Dumnezeu ne va oferi iertarea, dar iertarea trebuie însuşită de
cel credincios.
Ca orice dar primit din partea lui Dumnezeu, iertarea trebuie acceptată pentru a simţi
influenţa sa deplină.
Noi trebuie să ne facem partea noastră pentru a intra în posesia a ceea ce Dumnezeu a
făcut pentru noi. Acest principiu reiese clar din ceea ce Pavel a spus bisericii din Filipi:
"Astfel, deci, preaiubiţii mei, după cum totdeauna aţi ascultat, nu numai în prezenţa mea,
dar acum şi mai mult în absenţa mea, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi
cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după buna Sa plăcere, voinţa
şi înfăptuirea ". (Filipeni 2:12-13)
Pentru ca iertarea lui Dumnezeu să-şi poată face lucrarea pe deplin, acel om trebuie să
creadă că Dumnezeu 1-a iertat, să accepte iertarea şi să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru ea.
Apoi El trebuie să se încreadă în ceea ce a făcut Dumnezeu şi să înceapă să-şi trăiască viaţa ca
unul care nu mai este vinovat. Trăindu-şi viaţa în felul acesta, va realiza faptul că Duhul Sfânt îi
dă capacitatea şi puterea de care are nevoie pentru a progresa.

Capitolul 6

CUM POŢI DEVENI O PERSOANĂ IERTATĂ

Un studiu atent al Bibliei ne arată că înainte ca să le ceară Dumnezeu copiilor săi să

trăiască o viaţă de ascultare, El întotdeauna le dă puterea necesară pentru aceasta. De exemplu, El
i-a salvat pe evrei din Egipt, şi i-a făcut poporul Lui ales, înainte de a le da legi, şi de a le spune
cum să trăiască. Prima dată, au fost faptele de îndurare ale lui Dumnezeu, care au fost temelia
modului de viaţă care a urmat.
De fapt, ca şi copii ai lui Dumnezeu, noi nu avem putere asupra evenimentelor. Toate
depind de El. Nicăieri, acest lucru nu este mai evident ca în cazul iertării. Iertarea lui Dumnezeu
este mai mare decât păcatele noastre. Dar iertarea pe care o primim e doar începutul, tot aşa cum
eliberarea din Egipt a fost doar începutul pentru israeliţi. Iertarea trebuie trăită zi de zi în umblarea
noastră cu Dumnezeu.

15
 Cei iertaţi sunt eliberaţi de sentimentul de vinovăţie

Transpunerea în viaţă a iertării, începe atunci când acceptăm că Dumnezeu ne-a iertat
complet şi din acest moment începem să ne trăim viaţa ca persoane care am fost iertate. Putem trăi
ca şi cum Dumnezeu nu şi-ar mai aminti de neascultarea, răzvrătirea şi păcatul nostru, pentru că
El într-adevăr le-a uitat!
Cel iertat merge înainte fără păcat, deoarece nici vina reală, pe care o foloseşte Duhul
Sfânt pentru a-1 ajuta să vadă unde a greşit, şi nici vina falsă care vine sub formă de acuzaţii din
partea duşmanului nostru, diavolul, nu îl va mai apăsa după ce a primit iertarea.
Este adevărat, câteodată diavolul ne acuză din nou, în legătură cu o faptă pentru care am
fost deja iertaţi. Dar, pentru că noi ştim că cerusem iertare de la Dumnezeu, şi pentru că El ne
asigură că ne-a fost deja acordată, noi ne putem ancora de îndurarea Lui şi ne putem împotrivi
acuzaţiilor. Ştim că Dumnezeu este fidel Cuvântului Său, aşa că putem ţine piept duşmanului şi El
va fugi!
"Supuneţi-vă lui Dumnezeu. împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi". (Iacov 4:7)
Într-o bună zi, noi, ca de altfel toată omenirea, îl vom vedea pe Isus, întorcându-se ca un
judecător drept, pentru a judeca pe cei vii şi pe cei morţi. Chiar şi atunci, noi vom fi fără teamă!
Îndurarea lui Dumnezeu ne-a fost arătată, astfel încât putem găsi odihnă, fiind siguri de dragostea
lui nemeritată şi iertătoare.
„ Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi.
Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne
în el. Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşită
în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci
dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a
ajuns desăvârşit în dragoste. “ (1 Ioan4:16-18)

Cei iertaţi umblă în libertate

Cel iertat nu va uita răul pe care 1-a făcut dar trăieşte în libertatea pe care o aduce iertarea.
Nimeni nu-1 poate şantaja şi, deşi el nu este mândru de faptele comise, poate vorbi despre ele şi le
poate confrunta cu convingerea şi libertatea care vin în urma î ntâlnirii cu Dumnezeul Cel Viu. După
cum a scris şi Pavel creştinilor romani:
"Acum deci nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Isus Cristos. Căci legea
Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii". (Romani 8:1 -2)
Este extraordinar să asculţi pe cineva care a fost iertat şi vorbeşte despre păcatele din trecut. El
poate, în mod surprinzător, să recunoască ceea ce a făcut deoarece este liber de povara vinei. Iată ce a
spus o femeie:
"Când am ajuns la vârsta adolescenţei, m-am implicat adânc în droguri, relaţii sexuale
întâmplătoare şi am făcut parte dintr-o formaţie de rock'n roll de fete lesbiene - tot ce-ţi puteai
imagina. La vârsta de douăzeci şi unu de ani am fost diagnosticată cu depresie puternică, şi aveam o
dependenţă acută de droguri. În disperarea mea eram conştientă de existenţa lui Dumnezeu, cu toate
acestea obişnuiam să-i spun să mă lase în pace să fac ce vreau eu. Am ajuns într-o asemenea stare,
încât doctorul mi-a spus că mai aveam doar şase săptămâni de trăit. Am fost internată la psihiatrie
pentru câteva săptămâni, dar mai târziu m-am întors din nou la droguri. De asemenea, am pierdut
câteva sarcini, deoarece eram slăbită fizic.
În cele din urmă sentimentul de vină pentru tot ce făcusem devenise o povară grea. Îmi
dădeam seama de răul pe care îl făceam părinţilor, îi vedeam pe ceilalţi din jurul meu murind; şi pe
deasupra, omoram copii prin felul în care trăiam. Atunci am realizat ce însemna de fapt păcatul - iar cu
mă bălăceam în el.
Într-o noapte, când nu mai puteam suporta starea în care mă aflam, Isus mi s-a relevat
personal. Am avut o viziune a picioarelor Lui şi El mi-a zis: "Vino la mine şi Eu te voi ierta". Aşa că
mi-am mărturisit păcatul".

16
 De atunci, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa acestei femei, până în ziua de azi, când are
o căsnicie fericită, trei copii şi trăieşte o viaţă dedicată lui Dumnezeu.

Cei iertaţi umblă în lumină

Ioan ne spune că prima sa epistolă a fost scrisă pentru ca bucuria noastră să fie deplină. (1
Ioan 1:4)
Esenţa acestei bucurii, după cum spune Ioan, este umblarea în lumină, cu Dumnezeu - lucru
posibil datorită iertării pe care El p acordă.
" Vestea pe care am aurit-o de la El şipe care v-o spunem este că Dumnezeu e lumină şi
că El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu
practicăm adevărul. Dar dacă umblăm în lumină după cum El însuşi este în lumină, avem
părtăşie unii cu alţii, şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat". (1 Ioan
1:5-7)
Iertarea este ca o uşă, prin care păşim spre o lume totală nouă, plină de lumină. Iar de vreme
ce suntem fii ai luminii, Dumnezeu ne cheamă să trăim ca atare.
"Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi, deci, ca nişte
copii ai luminii. (Căci roada luminii stă în orice bunătate, în dreptate şi în adevăr.) Cercetaţi ce
este plăcut înaintea Domnului". (Efeseni 5:8-10)
Deşi suntem fii ai luminii, ne dăm seama că există aspecte ale vieţii în care eşuăm. Dar
când se întâmplă aceasta, Ioan ne spune că avem "unul care ne apără în faţa Tatălui - Isus
Cristos, cel Neprihănit". (1 Ioan 2:1) Va trebui deci ca noi să venim înaintea Lui de fiecare
dată să ne cerem iertare pentru lucrurile care le-am făcut şi care nu sunt plăcute lui
Dumnezeu, iar El nu ne va refuza niciodată. Iertarea lui Dumnezeu se revarsă mereu!

Cei iertaţi îl iubesc pe Dumnezeu

Cel ce a fost iertat trăieşte în certitudinea lucrurilor descrise mai sus. Dar mai mult decât atât,
asemenea femeii din Luca 7, iertarea generează recunoştinţă şi iubire în inima celui iertat. Ca unul,
care ai fost iertat, vei dorii să iubeşti pe Cel ce este agentul acestei iertări. Şi iubindu-1 pe Isus, îl
iubeşti pe Tatăl. Cei ce au fost iertaţi, descoperă o nouă motivaţie pentru a-L iubi, iar iubirea înseamnă
ascultarea de El. Isus a spus: "Dacă mă iubiţi, veţi asculta de poruncile mele". (Ioan 14:15) Noi nu
ascultăm de El pentru că trebuie, ci pentru că putem s-o facem deoarece îl iubim.
Deci noi suntem oameni chemaţi de Dumnezeu să trăim aşa cum vrea El. Iertarea pe care ne-o
acordă, este primul lucru pe care îl face pentru a ne ajuta să realizăm acest lucru. De asemenea, El a
trimis Duhul Său să locuiască în noi, şi acesta este mai puternic decât orice alt duh.

"Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu şi le-aţi biruit, pentru că Cel care este în voi este
mai mare decât cel care este în lume". (1 Ioan 4:4)
Prin puterea pe care ne-o dă Dumnezeu noi putem trăi iubindu-L şi ascultând de El.

Cei ce au fost iertaţi, iartă pe alţii

Din învăţăturile lui Isus, reiese că persoana care a fost iertată va ierta pe alţii. Iertarea acordată
altora este rezultatul lucrării pe care Dumnezeu a făcut-o în tine.
În întâmplarea despre Corrie ten Boom relatată în primul capitol, puteţi vedea cât de greu i-a
fost acestei femei să ierte un fost gardian nazist.
La fel poate vă întrebaţi uneori dacă puteţi ierta, ori dacă v-aţi exprimat verbal iertarea, aţi
iertat cu adevărat.
Dumnezeu însă, lucrează în aşa fel în noi, încât, datorită faptului că dorim să iertăm, şi ca un

17
act al voinţei decidem să o facem - Duhul Său ne va veni în ajutor. Poate că nu se va manifesta atât de
spectaculos ca în cazul lui Corrie ten Boom sau va fi poate un proces treptat de dezvoltare a capacităţii
de a ierta. Oricum, Dumnezeu este Cel care vă călăuzeşte spre libertate.
Un cuplu avea un singur copil. Într-o zi, ea se plimba cu bicicleta. Doi băieţi, cu o maşină
furată, tocmai treceau pe acolo, iar cel care era la volan a decis să-1 impresioneze pe camaradul său,
speriind fetiţa. El a lovit bicicleta, omorând copilul.
Părinţii erau devastaţi. Ceea ce a înrăutăţit şi mai mult lucrurile era faptul că înfumuratul
adolescent nu părea să aibă remuşcări şi a fost condamnat doar la un an de închisoare în cazul în care
se va comporta bine.
Mama copilului se gândea tot timpul la haosul de maşini, şi la felul în care s-ar putea răzbuna
pe el. Şi noaptea visa răzbunare şi se trezea gândindu-se cum ar putea să-1 facă să sufere la fel de mult
cum suferea ea din cauza lui.
Cu timpul, a devenit creştină, dar ori de câte ori, în, momentele de linişte, începea să se roage,
nu trecea mult timp şi cu ochii minţii vedea chipul lui iar în mintea ei se stârnea o luptă cu acest băiat.
Apoi, într-o zi, în timp ce citea din Biblie, şi-a dat seama că păcatele ei erau cauza morţii unicului Fiu
al lui Dumnezeu. El era fără vină, cu toate acestea a murit din cauza ei. Apoi şi-a dat seama că
Dumnezeu a iertat-o pentru asta - că El de fapt a renunţat la Fiul Său pentru ca ea să poată fi absolvită
de pedeapsa pe care o merita.
Dumnezeu o iertase şi uitase de păcatul ei.
Simţea că Dumnezeu îi comunica ceva în legătură cu amărăciunea ei. Atunci a decis să îl ierte
pe adolescentul care a călcat-o cu maşina pe fiica ei şi să uite ceea ce s-a întâmplat.
De îndată ce ca s-a rugat, exprimându-şi decizia de a ierta, s-a simţit eliberată. De atunci
încolo, nu o mai obsedau gândurile cu privire la acel tânăr, iar sentimentele de răzbunare, ură şi mânie
au dispărut. Prin iertare ea şi-a găsit din nou pacea sufletească.
Ceea ce s-a întâmplat cu această femeie este o experienţă comună copiilor lui Dumnezeu.
Ca şi-a dat seama că păcatul ei a fost iertat fără ca ea să fi meritat asta, datorită suferinţei şi morţii
lui Isus. Dându-şi seama de preţul scump plătit pentru ca ea să poată fi iertată, a reuşit să-1 ierte la
rândul ei pe tânărul care i-a ucis fata.
Adesea, când suntem insultaţi, durerea pe care o simţim ne captează atât de mult atenţia,
încât nu vedem bunătatea imensă şi nemeritată a lui Dumnezeu în iertarea pe care ne-a acordat-o.
Văzând modul în care ne-a fost oferită iertarea nemeritată a lui Dumnezeu, adesea ne
putem deschide spre a-i ierta pe cei care ne-au ofensat şi ne-au insultat. Punctul de pornire în
eliberarea care trebuie realizată în viaţa noastră este momentul când îi mulţumim lui Dumnezeu
foarte lămurit pentru iertarea oferită!
Un om în viaţa căruia durerea şi implicit imposibilitatea de a ierta au existat un timp mai
îndelungat, poate ajunge la concluzia că el nu poate sau că nu va ierta pur şi simplu. Chiar
conştientizarea faptului că Dumnezeu le-a iertat, nu pare să-1 elibereze, ci mai degrabă îl aduce
într-o stare de confuzie. Problema este că acel om a decis că nu poate şi nu va ierta, chiar atunci
când Dumnezeu spune că iertarea este posibilă. Ceea ce el trebuie să facă este să întoarcă spatele
acestei decizii.
Când un om îi cere iertare lui Dumnezeu pentru păcatul de a nu fi iertat el însuşi pe alţii, şi
descoperă că Dumnezeu îl eliberează de povara deciziei care îl legase, atunci Dumnezeu cu
generozitate îl ajută să înainteze spre momentul în care acel om poate lua decizia de a ierta.
Tot aşa cum Corrie ten Boom a trebuit să facă primul pas, şi să se bazeze pe ajutorul lui
Dumnezeu pentru a putea ierta pe fostul gardian al închisorii, şi alţii trebuie să creadă că, atunci
când ei fac o faptă care exprimă iertarea, Dumnezeul va da capacitatea şi sentimentele de care au
nevoie pentru a o înfăptui.

Iertarea îi permite lui Dumnezeu să lucreze în viaţa ta

Poate că aspectul cel mai semnificativ al iertării lui Dumnezeu în viaţa ta va fi capacitatea
ta de a trăi din nou într-o relaţie activă cu El, în supunere. Lui Dumnezeu îi face plăcere să lucreze

18
în viaţa celor pe care i-a iertat, şi să îi transforme tot mai mult, ca să semene cu Isus. El nu face
asta niciodată împotriva voinţei noastre, dar atunci când îi permitem să lucreze după placul său,
rezultatele sunt uluitoare. Această "sfinţire", cum o numim noi, ne pregăteşte pentru întâlnire cu
El. Lucrarea este a Lui - partea noastră este conlucrarea cu El.
"Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă, dar
ştim că, atunci când se va arăta El, vom El ca El, pentru că Îl vom vedea aşa cum este". (1 Ioan
3:2)

Capitolul 7

OBSTACOLE ÎN CALEA PRIMIRII IERTĂRII

Obstacolul principal în calea primirii iertării este mândria, care refuză să recunoască
nevoia de a cere iertare. Acesta este momentul în care Duhul Sfânt îşi face lucrarea de
"convingere" - adică ne convinge în adâncul sufletului nostru de păcat. Atunci când ne vedem aşa
cum suntem în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu, este normal să simţim ceva asemănător cu ceea ce
a simţit Isaia când a declarat:
"În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun foarte înalt şi
poalele mantiei Lui umpleau templul. Atunci am zis: 'Vai de mine! Suni pierdut, căci sunt un om
cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!' (Isaia 6:1,5)
Cu toate acestea, chiar când ne vedem aşa cum suntem în realitate, ne este greu să primim
iertarea lui Dumnezeu. Există întotdeauna o cauză care determină acest lucru. În fiecare din
domeniile descrise mai jos, principala problemă este că oamenii au pus piedici în calea iertării, şi
astfel le este greu să pătrundă cu adevărat ceea ce Dumnezeu le-a pus la dispoziţie. Harul şi mila
Lui sunt nelimitate, dar capacitatea noastră de a le primi poate fi o piedică.

Resentimente nerezolvate

Resentimentul este decizia susţinută de a nu ierta. Este o forţă puternică. Cineva care nu a
iertat un timp îndelungat pe cel ce i-a greşit, îşi va da seama că îl copleşesc resentimentele.
Câteodată cei ofensaţi sunt atât de mânioşi pe cineva încât spun: "Niciodată nu te voi ierta
pentru ce ai făcut" - şi decizia rămâne neschimbată.
O tânără a fost pusă într-o situaţie neplăcută de fratele ei în faţa unor prieteni apropiaţi
care erau în vizită la ei. Umilinţa era atât de mare, încât, după ce au plecat prietenii, ea a declarat:
"Nu voi uita niciodată ce ai făcut astăzi. Nu te voi ierta niciodată!"
Mai târziu ea a uitat de incident, dar timp de zece ani după aceea, de câte ori era în
prezenţa fratelui său, simţea o stânjeneală pe care nu şi-o putea explica. Apoi, după ce a devenit
creştină, i-a venit greu să înţeleagă că Dumnezeu o poate ierta.
Pentru ca cineva ca ea să poată accepta iertarea lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să îi pară
rău pentru decizia luată de a nu ierta. Trebuie să îşi schimbe hotărârea, anulând angajamentul luat
şi să ia decizia fermă de a ierta. Persoana respectivă va trebui să îi ceară lui Dumnezeu iertare
pentru menţinerea resentimentului. (S-ar putea ca ea să fie nevoită să-şi ceară mai întâi iertare de
la Dumnezeu, înainte de a putea ierta persoana care i-a greşit)

Perfecţionismul

Unii îşi impun performante de un nivel aproape imposibil de realizat, şi aceasta, de

19
asemenea, poate să facă acceptarea iertării foarte dificilă.
Câteodată aceasta se datorează faptului că viaţa lor este dominată de mândria generată de
propriile lor performanţe - ei cred că sunt destul de buni şi nu au nevoie de iertare, ori cred că
trebuie să merite îndurarea lui Dumnezeu. Ori, poate cred că doar simpla acceptare a iertării este
prea uşoară. Fiind persoane cu performanţe înalte, lor nu le place ca lucrurile să fie obţinute pe o
cale aşa de simplă. În ambele cazuri, atitudinea lor îi privează de disponibilitatea de a primi ceva
din partea lui Dumnezeu.
Adesea o persoană cu o asemenea atitudine, ştie că are nevoie de iertare şi o doreşte. Cu
toate acestea, decide să-şi evalueze propria performanţă. Aceasta face ca asemenea persoane să fie
nehotărâte, deoarece au luat două decizii care se exclud una pe alta - aceea de a dori iertarea, şi de
a nu o dori, în acelaşi timp.
Aceste persoane trebuie să decidă într-un fel sau altul, altfel vor continua să rătăcească în
confuzie. Iacov ne vorbeşte despre cei care doresc înţelepciunea lui Dumnezeu. Acelaşi principiu
se aplică pentru cei ce doresc să fie iertaţi:
"Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască; pentru că cine se îndoieşte seamănă cu
valul mării, tulburat şi aruncat de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu aştepte să
primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale". (Iacov
1:6-8)
Punctul de plecare pentru o persoană care se luptă cu perfecţionismul este conştientizarea
faptului că iertarea lui Dumnezeu este gratuită dar nu ieftină, lucru despre care am vorbit şi în
capitolul 2. Fără lucrarea Lui plină de îndurare pe care a înfăptuit-o prin Isus, noi, ca fiinţe umane,
nu am putea face nimic pentru a îndrepta relaţia distrusă cu Tatăl, din cauza păcatelor noastre.
Este poate dureros să admitem aceasta, dar trebuie să o facem, dacă vrem să primim
iertarea Lui.

A nu te ierta pe tine însuţi

Câteodată, perfecţionismul este legat de neputinţa de a te ierta pe tine însuţi pentru ceea ce
ai făcut.
Când unii eşuează în a-şi atinge propriile standarde care sunt prea înalte, dezamăgirea
cauzată de propria persoană poate să dea naştere la îndoieli în ce priveşte iertarea pe care le-o
acordă Dumnezeu.
Alţii, pur şi simplu, nu sunt îngroziţi de ceea ce au făcut, după cum ne arată şi următoarea
întâmplare.
O femeie tânără nu putea să înţeleagă cum o mamă îşi poate lăsa copilul să plângă. Orice
persoană care făcea asta i se părea crudă şi fără suflet. Ea le spunea mereu altora: "Când voi avea
un copil, nu-1 voi lăsa niciodată să plângă!"
Mai târziu s-a măritat şi a avut un copil. Copilul suferea de colici şi se trezea plângând din
jumătate în jumătate de oră în timpul nopţii. Într-o noapte, când copilul avea două luni, mama,
sfârşită de oboseală a pus copilul în pătuţ, s-a dus împleticindu-se la culcare şi şi-a pus capul sub
pernă, să nu mai audă copilul ţipând. După un timp nu mai auzea copilul plângând. "În sfârşit", şi-
a spus ea, "Pot să dorm puţin".
Două ore mai târziu, când s-a trezit, şi a tras cu urechea, era linişte. S-a sculat să-şi vadă
copilul, dar acesta era mort.
După mai mulţi ani, în timpul unei şedinţe, ea a reuşit în cele din urmă să îşi ceară iertare
de la Dumnezeu, cu lacrimi în ochi, dar nu putea să accepte această iertare. Cuvintele pe care
adesea le spunea altora, acum o bântuiau. Ea ştia că Dumnezeu iartă păcatele - citea asta în mod
clar în Biblie - dar nu putea să-şi ierte ceea ce făcuse.
Când cineva ia hotărârea de a fi perfect, se amăgeşte şi încearcă să fie ceea ce nu poate fi.
Doar Dumnezeu este perfect. Noi însă, suntem în aşteptarea perfecţiunii pe care El ne-a promis că
o vom avea când îl vom vedea faţă-n faţă.

20
 Încercarea de a fi ca Dumnezeu, sau de a avea chiar standarde mai înalte decât El, ne pune
într-o situaţie de a nu fi capabili să primim iertarea Lui.
După cum am mai spus, acceptarea iertării lui Dumnezeu ne cere să recunoaştem că avem
nevoie de ea! Această dilemă o putem rezolva doar atunci când cădem de acord cu Dumnezeu
asupra faptului că noi nu suntem perfecţi şi avem nevoie de iertarea Lui.

Sentimente false de vinovăţie

Unii oameni au decis să permită ca sentimentele să le domine viaţa. Partea afectivă a

personalităţii lor le dictează deciziile. Ca urmare, ei pot fi uşor afectaţi de sentimente false de
vinovăţie. În loc să aibă încredere în faptul că Dumnezeu i-a iertat, ei oscilează între sentimentul că au
fost iertaţi şi sentimentul de condamnare.
De aceea persoana respectivă trebuie să schimbe hotărârea care a luat-o de a trăi condus de
sentimente şi să decidă să trăiască prin credinţă, în promisiunea lui Dumnezeu că ne iartă.
Este adevărat, că Satan va face ca omul să se simtă condamnat de acuzaţiile lui. Deşi aceasta
este un sentiment fals de condamnare, ne putem înşela uşor în a crede că Dumnezeu e Cel ce ne spune
că nu suntem încă iertaţi. Dar este o mare deosebire între condamnarea care o aduce Satan şi
convingerea care vine de la Duhul lui Dumnezeu.
Condamnarea duce la depresie şi la o imagine denaturată despre propria noastră persoană,
făcându-ne să ne îndoim de identitatea noastră ca şi creştini. Lucrarea de convingere a Duhului Sfânt,
dimpotrivă, ne dă convingerea clară că există păcat în viaţa noastră, şi acesta necesită căinţă şi iertare,
însoţită de siguranţa că tot ceea ce trebuie să facem este să venim înaintea lui Dumnezeu în felul în
care o cere El, şi vom avea parte (vom experimenta) îndurarea de care avem nevoie.

Autocondamnare

Atunci când cineva a crescut obişnuit fiind să se autocondamne pentru orice lucru, acceptarea
iertării poate fi dificilă, deoarece respectivul trebuie să accepte că el nu mai este condamnat.
Oamenii, adesea trăiesc într-o autocondamnare continuă, deoarece în copilărie cineva i-a
dispreţuit iar ei au crezut ceea ce li s-a spus. Ajung chiar să creadă că a avea o părere negativă despre
tine înseamnă modestie!
Autocondamnarea poate fi un mod de a atrage atenţia celor din jur, dar de obicei indică faptul
că persoana respectivă se teme de ceea ce gândesc oamenii despre ea. Dacă cei ce trăiesc în
autocondamnare, vor să primească iertarea lui Dumnezeu, ei trebuie să îşi schimbe părerea în legătură
cu acest mod de gândire şi să găsească eliberarea pe care o dă Dumnezeu, de hotărârile greşite luate în
trecut.

Păcatul neîncrederii în iertarea lui Dumnezeu

Ori de câte ori nu reuşim să ne însuşim iertarea lui Dumnezeu din cauza unuia din motivele
enumerate mai sus, păcătuim împotriva Lui, deoarece refuzăm să ne încredem în promisiunea Lui că
ne va ierta.
Una din cele mai evidente aspecte a acestui păcat este faptul că oamenii mărturisesc din nou şi
din nou lui Dumnezeu aceeaşi întâmplare în care au păcătuit. Aceasta de obicei arată că dintr-un motiv
oarecare ei refuză să creadă că Dumnezeu i-a iertat.
Vestea bună pentru un asemenea om este că: De prima dată când ai mărturisit acel păcat şi ţi-
ai cerut iertare, Dumnezeu ţi-a acordat!
Asta înseamnă că dacă ţi-ai cerut iertare în mod continuu, nu te-ai încrezut în Dumnezeu şi ai
căzut în păcatul necredinţei. Nu numai că ai avut nevoie de iertare pentru păcatul săvârşit iniţial; ci
acum ai nevoie de ea pentru faptul că nu îl crezi pe Dumnezeu că te-a iertat!
Adevărata confuzie stă în faptul că lui Dumnezeu îi face întotdeauna plăcere să ofere iertare

21
copiilor săi, unii sunt amăgiţi în a se îndoi de acest lucru.
Ei cred că păcatul mărturisit de prima dată mai este încă o problemă, dar adevărata problemă
este necredinţa lor. Aceşti oameni trebuie să îşi mărturisească mai întâi păcatul necredinţei şi să
experimenteze iertarea lui Dumnezeu pentru acest păcat, iar apoi să accepte faptul că fuseseră iertaţi
de prima dată când au făcut mărturisirea.

POSTFAŢĂ

Sper că în timp ce aţi citit aceste pagini, v-aţi făcut o imagine despre vestea bună a iertării
lui Dumnezeu. A beneficia de acest dar este destul de simplu dar foarte profund.
Ca orice dar, ea este oferită şi trebuie primită.
Dacă, în timp ce citiţi aţi simţit că nu cunoaşteţi iertarea lui Dumnezeu într-un mod care să
vă permită să trăiţi liberi de sentimentul de vinovăţie, acţionaţi acum.
Dacă nu i-aţi cerut niciodată iertare lui Dumnezeu, faceţi-o acum. (Citiţi din nou Capitolul
5 - s-ar putea să vă fie de ajutor, în timp ce îi spuneţi lui Dumnezeu detaliat păcatele)
Dacă i-aţi cerut iertare lui Dumnezeu, dar simţiţi că nu sunteţi iertaţi, este poate din cauza
faptului că nu aţi acceptat darul lui Dumnezeu (ca un act al voinţei şi nu la nivelul sentimentelor).
Apoi bazaţi-vă pe faptul, tot ca un act al voinţei, că dacă v-aţi mărturisit păcatele, Dumnezeu v-a
declarat iertaţi. (Aduceţi-vă aminte că este dreptul Lui să o facă din moment ce El este partea
vătămată)
"Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne
curăţească de orice nedreptate". (Ioan1:9)
Dacă totuşi vă mai simţiţi apăsaţi de vină, cereţi lui Dumnezeu să vă arate care este
motivul. Poate vă va fi de folos să recitiţi Capitolul 7, şi să găsiţi un prieten creştin pe care îl
respectaţi şi îl rugaţi să se roage cu dumneavoastră.
Pe de altă parte, dacă în timp ce aţi citit cartea v-aţi dat seama că sunteţi iertaţi dar simţiţi
prea puţin pacea şi împlinirea care vin în urma iertării, faceţi-vă timp şi mulţumiţi Tatălui.
La urma urmei, El este cel care a decis să vă ierte. El trebuie să fie centrul laudelor şi
mulţumirilor noastre.
Acum continuaţi să trăiţi în libertatea dată de iertare, alegând ascultarea de Dumnezeu, şi
iertând pe alţii cu puterea pe care v-o dă Duhul lui Dumnezeu.

NOTĂ

Detalii ale convertirii criminalilor de război din Nurenberg (Capitolul unu) sunt extrase
din "The Cross and the Swastika" de F. T. Grossmith, West Sussex: Henry E. Walter Ltd, 1984.
Detaliile din experienţa lui Corrie ten Boom (Capitolul unu) au apărut iniţial în
GUIDEPOST MAGAZINE, Copyright 1972, de Guideposts Associates, Inc., Carmel, New York
10512. Retipărit în cartea lui Corrie ten Boom, intitulată "Tramp for the Lord", London: Hodder
Strongtonz Christian Literature Cousade, 1974, p. 55-57.

Comentarii din "un frate creştin mai învârstă" (Capitolele unu şi doi) sunt de Arthur E.
Custance, Doorway Papers No 47, Ontario, Canada: Doorway Publications, 1970, p. 38-41.
Comentariile lui Dietrieh Bonhoeffen (Capitolul doi) sunt din cartea "The cost of
Discipleship", New York MaeMillan, 1963, p. 47

Comentariile lui Francis Mac Nutt (Capitolul patru) sunt luate din Healing, New York:
Bantam Books, 1974, p. 152.

KEVIN SMITH a fost timp de mai mulţi ani conducătorul Bisericii Hawthorn din
Melbourne, Australia. Acum el locuieşte într-o ţară unde continuă să îndrume, să sfătuiască, şi să
înveţe poporul lui Dumnezeu.

22
 CUPRINS
CUVÂNT INTRODUCTIV......................................................................................................................................1
Capitolul 1.................................................................................................................................................................1
TRĂIEŞTE IERTAREA.......................................................................................................................................1
Avem nevoie de iertare în lumea în care trăim.................................................................................................2
"Maladia" neiertării şi vinovăţiei......................................................................................................................3
Iertarea umană şi divină....................................................................................................................................3
Capitolul 2.................................................................................................................................................................4
IERTAREA MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU.................................................................................................4
Iertarea lui Dumnezeu – Modelul.....................................................................................................................4
De ce avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu...................................................................................................4
Pocăinţa şi credinţa conduc spre iertarea lui Dumnezeu...................................................................................5
Iertarea înseamnă că problema este cu adevărat rezolvată................................................................................6
Iertarea reînnoieşte relaţiile...............................................................................................................................6
Frumuseţea celui ce iartă...................................................................................................................................7
Iertarea lui Dumnezeu este fără plată, dar nu este ieftină.................................................................................7
Capitolul 3.................................................................................................................................................................8
CUM A TRĂIT ISUS IERTAREA.......................................................................................................................8
Ioan Botezătorul................................................................................................................................................8
Isus nu condamnă pe nimeni.............................................................................................................................9
Capitolul4................................................................................................................................................................10
ÎNVĂTĂTURILE LUI ISUS CU PRIVIRE LA IERTARE...............................................................................10
Dumnezeu este dispus să ne ierte....................................................................................................................10
Iertarea trebuie să genereze iertare..................................................................................................................10
Celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult.............................................................................................................11
Iertare şi vindecare..........................................................................................................................................11
Autoritatea de a proclama iertarea, ca dar al lui Dumnezeu...........................................................................12
Capitolul 5...............................................................................................................................................................13
CUM POŢI CUNOAŞTE IERTAREA LUI DUMNEZEU................................................................................13
Dumnezeu spune: "Păcatul este o jignire adusă Mie".....................................................................................13
Dumnezeu spune: "Cereţi-mi iertare".............................................................................................................14
Dumnezeu spune: „Cereţi-mi să vă curăţ”......................................................................................................14
Dumnezeu spune: "Nu mai păcătuiţi".............................................................................................................14
Vinovat, dar iertat............................................................................................................................................14
Iertarea trebuie acceptată.................................................................................................................................15
Capitolul 6...............................................................................................................................................................15
CUM POŢI DEVENI O PERSOANĂ IERTATĂ..............................................................................................15
Cei iertaţi sunt eliberaţi de sentimentul de vinovăţie......................................................................................15
Cei iertaţi umblă în libertate............................................................................................................................16
Cei iertaţi umblă în lumină..............................................................................................................................16
Cei iertaţi îl iubesc pe Dumnezeu...................................................................................................................17
Cei ce au fost iertaţi, iartă pe alţii...................................................................................................................17
Iertarea îi permite lui Dumnezeu să lucreze în viaţa ta...................................................................................18
Capitolul 7...............................................................................................................................................................19
OBSTACOLE ÎN CALEA PRIMIRII IERTĂRII..............................................................................................19
Resentimente nerezolvate................................................................................................................................19
Perfecţionismul...............................................................................................................................................19

23
 A nu te ierta pe tine însuţi...............................................................................................................................20
Sentimente false de vinovăţie..........................................................................................................................20
Autocondamnare.............................................................................................................................................21
Păcatul neîncrederii în iertarea lui Dumnezeu................................................................................................21
POSTFAŢĂ.............................................................................................................................................................21
NOTĂ......................................................................................................................................................................22
CUPRINS................................................................................................................................................................23

24