UNIVERSITATEA ,, DUNĂREA DE JOS’’ GALAȚI

FACULTATEA DE ISTORIE , FILOSOFIE ȘI TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENTĂ SOCIALĂ

DISCIPLINA: INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIE

REFERAT: FAMILIA DISFUNCȚIONALĂ

LECTOR.DR. VIVIANA IVLAMPIE

STUDENT, ANUL III: GAVRILĂ MĂDĂLINA- ANDREEA

ANUL: 2023- 2024

Cuprins
1. Ce este familia disfuncțională ?
2. Caracteristicile familiei disfuncționale
3. Tipuri de familii disfuncționale
4. Familia monoparentală
 Date demografice în România
 Avantajele și dezavantajele familiei monoparentale față de alte tipuri
de familie
5. Studiu de caz- O familie care din familie funcțională a devenit o familie
disfuncțională
6. Concluzie
1.Ce este familia disfuncțională ?
Dictionalul Medical al Universitatii de Medicina de la Harvard, defineste o
familie disfunctională ca una cu conflicte interne. Gelozii intre frati, conflicte intre
parinți și copil, probleme mentale, violență în familie, lipsa unui parinte din
cresterea copilului, parinți divortați, abuz de alcool sau de droguri, relații
extraconjugale, dependența de jocuri de noroc, parinți care nu au un loc de munca.
In familiile unde există un conflict, neglijența, probleme de comportament de lunga
durata - energia si dinamica membrilor să-i este puternic afectat
O astfel de încadrare poate insemna multe lucruri. Poate fi familia care ne trage în
jos, care ne face rău pentru că altfel nu sție, care ne face rău crezând că ne vrea
binele sau care, pur și simplu, ne coplesesțe cu prea multele solicitări.
Inca din copilarie avem nevoie să aparținem unei familii, să simțim că facem
parte dintr-un grup restrans, în care ne căutam liniștea, confortul și siguranța.
Avem nevoie de această apartenență precum o plasă de siguranță pe parcursul
devenirii, maturizării și individualizării noastre. Ne dorim susținerea și sprijinul lor
necondiționate.
Iar cănd în realitate nu avem parte de acestea, își găsește fiecare mecanismele prin
care se adaptează la ceea ce are, încercând să ia de la cei din jur ceea ce ii trebuie.
Uneori, nu ne ofera prea multe, dar ne linișteste cumva existența lor în fundal.
Poate ne și răzvrătim pentru lipsurile lor, dar persistăm în a rămane locului,
dependenți de propria familie.
În cazul influențelor pozitive ale familiei asupra noastră, dorim să pastrăm și să
perpetuăm acele stări, momente, contexte, care nouă ne-au făcut bine, în care ne-
am simțit relaxați și în siguranță. În cazul influențelor negative, se intamplă același
lucru, dar din motive diferite.
2.Caracteristicile familiei disfuncționale
 Dependența
Potrivit centrelor americane de parenting, aproximativ 45% din populația SUA a
fost expusă unei forme de alcoolism sau comportament alcoolic în cadrul familiei.
Acest lucru înseamnă că a atins un număr de 76 de milioane de persoane, dintre
care aproximativ 26 de milioane sunt copii.
 Conform studiilor realizate la finalul anului 2016 la nivel internațional, România
a ajuns pe primul loc în topul consumului zilnic de alcool la bărbați.
Dependența poate fi droguri, alcool sau o combinație a celor două. Părinții
dependenți pot avea un impact negativ asupra familiei, fie că se referă la probleme
financiare, dificultăți de comunicare sau la o legătură şi încredere cu deficienţe
care afectează capacitatea fiecărui membru de familie de a forma relații apropiate
și sănătoase cu ceilalți.
 Perfecționism
Acest lucru poate fi dificil de observat, mai ales dacă o familie arată perfect din
exterior. Dar, în spatele ușilor închise, este o poveste diferită. Când perfecționismul
este foarte apreciat și părinții pun așteptări nerealiste asupra copiilor lor pentru a
reuși, copiii pot crește cu probleme legate de imaginea de sine și de stimă de sine,
crezând că nu vor fi niciodată suficient de buni. Copiii ar putea avea dificultăți în a
merge la părinții lor atunci când au nevoie de sprijin emoțional. Ca rezultat, ei ar
putea învăța să se închidă în ei înşişi și să aibă dificultăți în a oferi încredere
oamenilor. Atunci când părinții acordă prioritate performanţelor copiilor lor, nu
mai rămâne decât puţin spaţiu spre deloc în care greşelile să fie permise şi
cultivate.
 Abuz
Abuzul este o altă caracteristică comună a unei familii disfuncționale. Acesta
poate fi fizic, emoțional și / sau sexual. Abuzul poate apărea între doi soți, în
relaţia părinte-copil sau între doi fraţi. Abuzul este o metodă pe care familiile o
folosesc pentru a-și pedepsi membrii pentru comportamente nedorite. Este, de
asemenea, o modalitate prin care membrii să fie în control atunci când simt că au
fost trădați sau nedrepțiți.
 Imprevizibiltate și teamă
Imprevizibilitatea și frica de multe ori merg mână în mână. Acestea sunt un tipar
produs adesea din abuz, așa cum se menționează în punctul anterior, dar pot exista
și din comportamentul emoţional şi reactiv al unui părinte sau al soţului în legătură
cu partea financiară.
 În mod normal, copiii care provin dintr-un cămin instabil, fie că acest lucru este
cauzat de problemele financiare sau emoționale, pot suferi de stimă de sine scăzută
și pot, fie să devină oameni super-responsabili, fie exact opusul și să reflecte
comportamentele toxice ale părinților lor. Frica și imprevizibilitatea sunt
caracteristici influențate de educația strictă și prea religioasă sau atunci când o
familie nu permite diversitatea, ca membrii să- i să-și formeze propriile convingeri,
aspirații și interese.
 Iubire condiționată
Dragostea necondiționată este ceva pe care familiile sănătoase o demonstrează.
Dar în familiile disfuncționale, iubirea condiționată este adesea exercitată din
tendințele manipulative ale membrilor. Când un părinte sau un soț îi oferă unui
membru al familiei dragoste numai atunci când doreşte ceva, acesta poate proveni
dintr-un sentiment de insecuritate sau de egoism. De exemplu, o mamă poate să-și
arate dragostea și sprijinul pentru copilul ei, sperând că atunci când copilul va
ajunge la maturitate, va avea grijă de ea. Dar când acel copil se dezvoltă în ceea ce
ea consideră a fi un adolescent capricios şi nechibzuit, ea poate că nu va mai arăta
cu ușurință aceeași iubire și acelaşi sprijin exprimate iniţial. Atunci când iubirea
condiționată este exercitată, poate face membrii familiei să se simtă folosiți sau
înșelați.
 Lipsa limitelor
Atunci când o familie nu stabilește limite sănătoase, membrii se vor simți de
multe ori ca și cum nu ar avea nici o intimitate sau că nu sunt respectați. Părinții
care își văd copiii ca trofee sau ca o extensie a lor înșiși pot hrăni un comportament
narcisist, care poate face adesea copiii să se simtă confuzi în legătură cu propria lor
identitate care nu este cultivată corespunzător sau încurajată. O lipsă de limite
apare adesea atunci când un părinte încearcă să controleze şi să domineze prin
furie. Când copiii se simt ca și cum nu ar avea de ales decât să acționeze sau să se
comporte în anumite moduri pentru a nu-şi supăra părinții, ei cresc de obicei
simţindu-se înstrăinați și pierduți și pot fi prea autocritici.
  Lipsa intimității
Familiile disfuncționale pot adesea să interpreteze greşit codependența ca
intimitate. În familiile sănătoase, părinții își învață copiii cum să fie autosuficienţi.
Dar dacă un părinte se teme să dea drumul copiilor, ei pot exprima că nu vor putea
să trăiască fără copii dacă aceştia cresc și pleacă.
Același lucru este valabil și pentru un soț care ar putea să-și exprime în mod
excesiv agăţarea de partener. Este important ca membrii familiei să ofere
posibilitatea alegerii de a fi unii cu ceilalţi pentru că doresc, nu pentru că trebuie.
În cele din urmă, dragostea este un act altruist și nu ar trebui să fie niciodată
presată sau forțată.
 Comunicare slabă
O mulțime de conflicte din familii provin de obicei din comunicarea
necorespunzătoare. Atunci când membrii nu se pot exprima pe deplin din cauza
unei comunicări tensionate sau inexistente, aceştia pot să se simtă neauziţi,
invizibili sau greșit înțeleşi. În general, familiile disfuncționale nu practică
suficient abilitățile de comunicare sănătoasă. Ca urmare, membrii pot reacționa
rapid, mai degrabă decât să vrea să asculte pentru a înțelege. În consecință, apar
multe argumente care creează stres zilnic și provocări care separă familia, în loc să
o aducă mai aproape.
3.Tipuri de familii disfuncționale
 Familia nucleară
Este ceea ce știm ca o familie tipică, adică familia formată dintr-un tată, o mamă
și copiii lor. Societățile își încurajează în general membrii să formeze acest tip de
familie.
 Familia monoparentală
Constă în faptul că numai unul dintre părinți se ocupă de unitatea familială și,
prin urmare, crește copiii. De obicei, mama rămâne cu copiii, deși există și cazuri
în care copiii rămân cu tatăl. Când un singur părinte are grijă de familie, aceasta
poate deveni o povară foarte mare, motiv pentru care deseori au nevoie de ajutor de
la alte rude apropiate, cum ar fi bunicii copiilor. Cauzele formării acestui tip de
familie pot fi divorțul, fiind o mamă prematură, văduvie .
  Familia adoptivă
Acest tip de familie, se referă la părinții care adoptă un copil. Deși nu sunt
părinții biologici, ei pot juca un rol excelent ca educatori, echivalent cu cel al
părinților biologici din toate punctele de vedere.
 Familia fără copii
Acest tip de familie, se caracterizează prin faptul că nu au descendenți. Uneori,
incapacitatea părinților de a procrea îi determină să adopte un copil. În orice caz,
ne putem imagina perfect o unitate familială în care, dintr-un motiv sau altul,
nimeni nu și-a dorit sau a putut să aibă copii. Nu uitați că ceea ce definește o
familie nu este prezența sau absența copiilor.
 Familia părinților separați
În acest tip de familie, putem apela , părinții s-au separat după o criză în relația
lor. Deși refuză să trăiască împreună, trebuie să își îndeplinească în continuare
îndatoririle de părinți. Spre deosebire de părinții monoparentali, în care un părinte
poartă întreaga povară a creșterii copilului pe umerii săi, părinții separați au funcții,
deși mama este, în majoritatea cazurilor, cea care locuiește cu copilul.
 Familia compusă
Această familie, se caracterizează prin faptul că este compus din mai multe
familii nucleare. Cea mai frecventă cauză este că alte familii s-au format după
despărțirea unui cuplu, iar fiul, pe lângă faptul că locuiește cu mama și partenerul
său, are și familia tatălui său și a partenerului său și poate avea frați vitregi.
Este un tip de familie mai des întâlnit în mediul rural decât în mediul urban, în
special în contextele în care există sărăcie.
Familia homoparentală
Acest tip de familie, se caracterizează prin a avea doi părinți homosexuali care
adoptă un copil. Pot exista și familii homoparentale formate din două mame,
evident. Deși această posibilitate ridică o dezbatere socială amplă, studiile au arătat
că copiii părinților homosexuali au o dezvoltare psihologică și emoțională normală,
așa cum explică acest raport APA.
 Familia extinsă
Acest tip de familie, se caracterizează deoarece creșterea copiilor este
responsabilă de diferite rude sau de mai mulți membri ai familiei care trăiesc
(părinți, veri, bunici etc).
4. Familia monoparentală
Familia monoparentală este un tip de familie format dintr-un părinte și copilul sau
copiii săi. Grup de persoane aflate în relație de rudenie, rezultată prin filiație
directă sau adopție. Adesea este abordată ca o abatere de la familia nucleară,
formată din soț, soție și copiii lor minori.
Căsătoria nu mai reprezintă modalitatea unică de constituire legală a familiei, ci
doar un prim element dintr-un conglomerat cauzal: căsătoria urmată de divorț,
separare sau deces. Familia monoparentală poate rezulta și din asumarea copiilor în
afara căsătoriei.
În comparație cu familia tradițională, care îndeplinea mai multe funcții cu impact
pozitiv asupra societății ,funcția de reproducere; de socializare a copiilor; de
îngrijire, protecție, mediu securizant și climat afectiv suportiv; conferire de status ;
reglementare a comportamentelor sexuale, familia monoparentală este un efect al
funcției reproductive, se regăsește privind socializarea copiilor, oferă îngrijire și
protecție membrilor ei, un climat de strânsă afectivitate, dar este deficitară sub
aspectul realizării mediului securizant și în modul de conferire a statusului. Nu
îndeplinește funcția de reglementare a comportamentelor sexuale. Părintele singur
caută relații afective și sexuale în afara familiei.
În analizele referioare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus pe
consecințele asupra evoluției copiilor: stare de sănătate, succes sau eșec școlar,
abandon școlar, devianță, stabilitate în familiile pe care le formează. Mult mai
puțin au fost studiate efectele asupra adulților, puși în situația de a îndeplini un
cumul de roluri atât în plan public, cât și privat. Transmiterea moștenirii în cadrul
familiei se realizează fie matriliniar , fie patriliniar , fie biliniar .
În cazul existenței căsătoriei între părinți, atunci, în cele mai multe situații,
numele purtat de copii este cel al tatălui. În modul de manifestare a autorității, față
de maniera tradițională, în care autoritatea putea fi deținută de bărbatul cel mai în
vârstă sau de soț , de femeia cea mai în vârstă sau de soție , în cazul familiei
monoparentale autoritatea este exercitată de părintele unic, susținător al familiei.
Din acest punct de vedere, familia monoparentală se apropie de modelul de
autoritate specific pentru secolul XX, când autoritatea era deținută de persoana
care aducea venit.
 Autoritatea se dobândea diferențiat pentru sfera publică, majoritatea deciziilor
fiind luate de aducătorul de venit, și pentru sfera privată, unde hotărârile erau luate
de cel / cea care desfășura preponderent munca domestică, se ocupa de creșterea și
educarea copiilor. Autoritatea, în cadrul familiei monoparentale comportă tendințe
contradictorii: o supralicitare a părintelui singur, dar și momente de criză atunci
când acesta nu mai face față solicitărilor.
Familia poate fi abordată ca o instituție socială, care se află în legături cu alte
instituții, inclusiv cu instituțiile statului. Raporturile de acest tip sunt satisfăcute
preponderent de părintele singur. O altă perspectivă prezintă familia ca o unitate
socio-afectivă , dar și un grup în care au loc tensiuni și conflicte. Violența familială
se manifestă, în cazul familiei monoparentale, ca un abuz fizic sau psihic la care
este supus un membru al familiei de către un altul, cel mai frecvent din parte
părintelui față de copil. Părinții violenți își proiectează asupra copiilor propriile
frustrări și tensiuni, răspund cu agresivitate unui mediu ostil. Ca tendințe în
dinamica familiei, se pot observa, creșteri ale vârstei medii la care oamenii se
căsătoresc, a vârstei la care au copiii, o creștere a divorțialității și o creștere a
ponderii nașterilor în afara căsătoriei legale. Scade rata natalității și a numărului
mediu de copii.
În acest context, în a doua jumătate a secolului trecut, numărul familiilor
monoparentale a început să crească, pe fondul destructurării modelului tradițional
de familie, a apariției formelor alternative de familie. În momentul de față, se
acreditează chiar posibilitatea unei crize a familiei. România prezintă un tablou
aparte, cu o rată înaltă a căsătoriilor, cu o divorțialitate scăzută. Fenomenul mai
frecvent, care conduce la familia monoparentală este separarea, fapt mai greu de
surprins în studiile sociologice. De asemenea, numărul mare de copii în afara
căsătoriei, explică existența acestui tip de familie. În România numărul familiilor
monoparentale nu este cunoscut cu exactitate. Studii indirecte, pornind de la datele
recensământului din 1992, estimează la 9, 7% procentul familiilor monoparentale.
Luând drept criteriu numărul persoanelor care constituie familia, acesata poate fi
o familie monoparentală binară și terțială.

După calitatea și permanența interacțiunilor pot fi: familii monoparentale

camuflate, în cadrul legal al familiei nucleare, când unul dintre părinți, deși prezent
în cadrul familiei, nu interacționează sub aspect psihologic decât în mică măsură cu
ceilalți membrii; familii monoparentale în care legăturile sunt păstrate numai cu
copii, părinții evitând relațiile dintre ei ; familii monoparentale prin absența fizică a
unuia dintre părinți, care este pentru o perioadă lungă de timp plecat din localitate,
spitalizat, deținut ; familia monoparentală datorată decesului unuia dintre părinți;
familia monoparentală propriu -zisă, rezultată în urma divorțului. În cazul în care
părinții nu au o relație legalizată, apare familia monoparentală, formată din copil și
părintele său necăsătorit. Un tip aparte de familie monoparentală este rezultată din
părinte și copilul său adoptat.

 Date demografice în România

- În România 84,5% din nucleele familiale monoparentale sunt de tipul

"mame cu unul sau mai mulți copii", restul de 15.5% fiind "tați cu copii.
- Din totalul nucleelor familiale cu copii, nucleele monoparentale reprezintǎ
mai mult de o cincime 20,1% . Se constată că la toate nucleele
monoparentale ,materne și paterne tipul predominant de nucleu
monoparental este cel cu un copil , urmat de cele cu doi copii. La polul
opus, se situează nucleele monoparentale cu cinci copii și peste, care dețin
mai puțin de 1% din total, pe fiecare dintre tipurile de astfel de nuclee
monoparentale.
- Nucleele familiale monoparentale dețin 13,4% din totalul nucleelor
familiale, fiind repartizate între mediile de rezidențǎ diferențiat, 7,7% în
mediul urban și 5,7% în mediul rural.

 Avantajele și dezavantajele familiei monoparentale față de alte tipuri de

familie

- Este invocată adesea asocierea dintre structura familiei și starea de bine a

copilului concluzia fiind aceea că minorii care cresc alături de doi părinți
căsătoriți tind să se descurce mai bine decât alții. Dezvoltarea copilului fără
ambii părinți este asociată cu o mulțime de efecte nedorite. . Copiii,
proveniți din familii monoparentale sau reconstituite, prezintă rate mai mari
de sărăcie și niveluri mai scăzute de școlarizare și profesionalizare, decât cei
care cresc alături de ambii părinți biologici sau adoptive. În cazul lor, s-a
constatat o utilizare mai frecventă a substanțelor interzise și apariția
comportamentelor de risc, cum ar fi fumatul, consumul băuturilor alcoolice
și a drogurilor . Suplimentar, acești copii probabil că își vor începe viața
sexuală la o vârstă mai fragedă , vor fi tineri și necăsătoriți atunci când își
 vor forma propria familie și vor experimenta dizolvarea relațiilor lor
romantic.
- Există însă și studii noi care arată că nu apar diferențe semnificative între
rezultatele copiilor care provin din familii monoparentale și rezultatele
acelor copii care trăiesc în familii în care părinții nu au divorțat dar în care
există un conflict puternid între părinți.
- Kamo în 1988 a constatat că, în medie, tații se ocupă de 36% din volumul de
activități domestice , care au crescut la 41% în cazul în care ambii soți sunt
angajați cu normă întreagă și 43%, atunci când ambii câștigă aproximativ
aceeași sumă de bani. În familia monoparentală modelul reprezentat de
părinții implicați egal este înlocuit de situația în care majoritatea activităților
domestice sunt realizate de un singur părinte.

5. Studiu de caz- O familie care din familie funcțională a devenit o familie

disfuncțională
O familie cu 3 copii, cu vărste între 7- 14 ani care se întelegeau bine și era o
familie funcțională, frumoasă și închegată.
Se descurcă din ce în ce mai greu cu banii fiincă tatăl a început să bea din ce în ce
mai mult, să ascundă bani de soție. Certurile și bătăile erau din ce în ce mai dese și
acumulase foarte mari datorii la întreținere, care îi somase de mai multe ori să își
achite datorile. Ei au cerut sprijin primăriei municipiului Galați pentru a primi
ajutor de specialitate.
Dar chiar și așa nu făceau față cu bani și au hotărât ca mama să meargă la muncă
în străinătate să – și poată achita întreținerea fiincă urma să îi de- a în judecată
Asociația de locatari și își puteau pierde apartamntul.
Mama , muncea și se chinuia din greu și trimitea banii acasă iar tatăl care între
timp sa și îndrăgostit de o vecină cu, care își cheltuia banii nu a reușit ani de zile să
își achite întreținerea.
Copii s-au făcut un pic mai mari au hotărât să meargă la mamă, care cu mare drag
ia luat.
Tata într-un final a pierdut apartamnetul fiind nevoit să se mute la o garsonieră cu
vecina, în continuare a acumulat datorii a pierdut și garsoniera și a ajuns la un
cămin de personane fără adăpost.
Iar mama a divorțat și este în continoare în străinătate alături de cei 3 copii care
la rândul lor sunt adulți și au grijă de mama.
 Deci un vicii al unuia dintre părinți poate distruge familia și sufletul unor copii.
Ca o concluzie finală societatea a mai pierdut o familie, care sa destrămat fincă sa
alocat mai mult timp viciilor de cât familiei.

6. Concluzie
În principiu ar fi bine ca familia să se înteleagă, să se iubească, să existe respect,
întelegere și comunicare, ca copii să crească într-un mediu plăcut și armonios.
Și să se stabilească încă de la început anumite reguli și principii pentru a nu se
ajunge la o familie disfuncțională cu certuri, bătăi și chiar un divorț.
 Bibliografie
1. https://www.desprecopii.com/info-id-24043-nm-Familia-disfunctionala-8-
caracteristici-care-o-definesc.htm
2. https://www.psychologies.ro/revista-psychologies/anchete-si-dosar/ce-
inseamna-o-familie-disfunctionala-2138191?v=f5b15f58caba
3. https://ro.warbletoncouncil.org/tipos-de-familias-561
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Familie_monoparental%C4%83
5. Familia azi. O perspectivă sociopedagogică;Ed. Aramis; Scritor:Adina
Băran- Popescu; Ediția;XXI.