Școala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă” din Iași

PROIECT DE ABSOLVIRE
Examenul de certificare a calificării profesionale a
absolvenților învățământului postliceal sanitar nivel 5
Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu Tuberculoză Pulmonară

Îndrumător, Candidat,
Prof. Mihai Dana Popa Andreea-Daniela
Anul III, A11
Promoția 2023

1
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU TUBERCULOZĂ
PULMONARĂ

Motto:
,,Să îți dorești să fii sănătos este o parte din sănătate”

2
 CUPRINS
I. Argument 4-7

II. Îngrijirea pacientului cu tuberculoză pulmonară 7

Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie 7-11

Obiectiv 2:
Prezentarea generală a tuberculozei pulmonare
a.Definiție
b.Clasificare
c.Căi de transmitere 11-16
d.Etiologie
e.Simptomatologie
f. Diagnostic
g.Evoluție și prognostic
h.Tratament
i. Complicații

Obiectiv 3:
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în 17-24
îngrijirea pacientului
cu tuberculoză pulmonară
a. Procedura nr. 1
b. Procedura nr. 2
c. Procedura nr. 3
d. Procedura nr. 4
Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al unui pacient cu tuberculoză pulmonară
a. Culegerea datelor - interviu 25-34
b. Identificarea nevoilor fundamentale afectate
c. Plan de îngrijire

Obiectiv 5:
Educație pentru sănătate la un pacient cu tuberculoză pulmonară 34-35

III. Bibliografie 35

IV. Anexe 36-41

3
 I. ARGUMENT

Asistentul medical generalist oferă tratament, asistență și servicii de îngrijire pentru

persoanele care au nevoie de îngrijire medicală ca urmare a efectelor îmbătrânirii, rănirii, bolilor
sau altor insuficiențe fizice ori mentale sau eventualelor riscuri asupra sănătății. Aceștia își asumă
responsabilitatea pentru planificarea și gestionarea îngrijirii pacienților, inclusiv supravegherea
altor lucrători de îngrijire a sănătății, lucrând în mod autonom sau în echipe cu medici și cu alte
persoane în aplicarea practică a măsurilor preventive și curative.

Programul de formare al asistentului medical generalist include 4.600 de ore de formare

teoretică și clinică, perioada de formare teoretică reprezentând cel puțin o treime, iar cea de
formare clinică cel puțin jumătate din perioada de formare și are o durată de 3 ani de studii, forma
de învățământ cu frecvență.
Profesia de asistent medical generalist este o profesie reglementată sectorial, la nivel
european prin Directiva 2005/36/UE completată de Directiva 2013/55/EU.
Astfel, formarea asistentului medical generalist oferă garanția că profesionistul respectiv a
dobândit următoarele cunoștințe și competențe:

(a) cunoștințe cuprinzătoare despre științele ce stau la baza asistenței medicale generale,
inclusiv o înțelegere suficientă a structurii organismului, funcțiilor fiziologice și
comportamentului persoanelor sănătoase și bolnave, precum și a relațiilor dintre starea de
sănătate și mediul fizic și social al ființei umane;
(b) cunoștințe despre natura și etica profesiei, precum și despre principiile generale privind
sănătatea și asistența medicală;
(c) experiență clinică adecvată; această experiență este selectată pentru valoarea sa formatoare și
dobândită sub supravegherea unui personal asistent calificat și în locuri în care numărul
personalului calificat și în locuri în care numărul personalului calificat și echipamentele sunt
(d) capacitatea de a participa la formarea practică a personalului medical și experiența
colaborării cu acest personal;
(e) experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical.

Calificarea de asistent medical generalist demonstrează că profesionalistul în cauză este

capabil să aplice cel puțin 8 competențe de bază:

(a) competența de a diagnostica în mod independent asistența medicală necesară, pe baza

cunoștințelor teoretice și clinice existente, și de a planifica, organiza și pune în aplicare asistența
medicală în tratarea pacienților, la baza cunoștințelor și competențelor dobândite, în vederea
îmbunătățirii practicii profesionale;
(b) competența de a colabora în mod eficient cu alți actori din sectorul sanitar, inclusiv prin
participarea la formarea practică a personalului sanitar, pe baza cunoștințelor și competențelor
dobândite;

4
(c) competența de a oferi persoanelor, familiilor și grupurilor de persoane informații care să le
permită să aibă un stil de viață sănătos și să se autoîngrijească, pe baza cunoștințelor și
competențelor dobândite;
(d) competența de a iniția în mod independent măsuri imediate pentru menținerea în viață și de a
aplica măsuri în situații de criză sau de catastrofă;
(e) competența de a oferi în mod independent consiliere, indicații și sprijin persoanelor care
necesită îngrijire și persoanelor apropiate;
(f) competența de a asigura în mod independent calitatea îngrijirii medicale și evaluarea
acestuia;
(g) competența de a asigura o comunicare profesională exhaustivă și de a coopera cu membrii
altor profesii din domeniul sănătății;
(h) competența de a analiza calitatea asistenței acordate pentru a-și îmbunătăți practica
profesională de asistent medical generalist.

În România, pregătirea asistentului medical generalist prin învățământul preuniversitar

postliceal se face în baza OMEN nr. 3499.29.03.2018 privind aprobarea standardului de pregătire
profesiona0lă, a planului de învățământ și a programelor școlare pentru calificarea profesională
asistent medical generalist nivel 5 al Cadrului Național al Clasificărilor.
Examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului postliceal constă
într-o probă practică, probă scrisă și realizarea unui proiect.
Tema proiectului de absolvire este ,,Îngrijirea pacientului cu tuberculoză pulmonară”.
Tuberculoza pulmonară este o boală infecto-contagioasă, cu caracter endemic, determinată de
Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch), care afectează cu predilecție plămânul.
Am ales ca temă ,,Îngrijirea pacientului cu tuberculoză pulmonară” deoarece este o boală cu
răspândire în creștere, iar vorbind în termeni globali, se spune că la fiecare 10 secunde un om
moare de tuberculoză.
În acest caz, mi s-a părut importantă o cunoaștere mai aprofundată a acestei boli în scopul
prevenirii și tratării ei, deoarece tuberculoza este cea mai vindecabilă boală, însă din cauza lipsei
de acces la tratament sau a complianței scăzute la tratament, tuberculoza ucide cei mai mulți copii
și adulți în comparație cu celelalte afecțiuni infecțioase.
Tuberculoza este o boală cunoscută din cele mai vechi timpuri, iar pe 24 martie este considerată
Ziua Mondială a Luptei Contra Tuberculozei.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de dependență specifice pentru un
pacient cu tuberculoză pulmonară.
Problemele de dependență pe care le poate prezenta un pacient cu tuberculoză pulmonară, și de
care trebuie șă țină seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: alterearea
funcției respiratorii, eliminări inadecvate bronșice, transpirație abundentă (diaforeză), alimentație
inadecvată prin deficit, hipertermie și perturbarea somnului.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
Obiectiv 1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a aparatului respirator
Obiectiv 2. Prezentarea generală a afecțiunii

5
Obiectiv 3. Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu
tuberculoză pulmonară

Obiectiv 4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu tuberculoză pulmonară

Obiectiv 5. Educația pentru sănătate a pacientului cu tuberculoză pulmonară

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază cunoștințe și competențe profesionale

prevăzute în Directiva UE/55/2013, din care derivă cunoștințele, abilitățile și atitudinile
asistentului medical generalist necesare în practicarea profesiei.
Cunoștințe, abilitățile, atitudinile specifice Modulului medicină internă și nursing specific:
Cunoștințe:
20.1.1. Descrierea bolilor respiratorii;
20.1.2. Evidențierea factorilor care influențează funcțiile respiratorie;
20.1.3. Prezentarea procesului de nursing al pacienților cu afecțiuni respiratorii;
20.1.4. Descrierea metodelor de investigare și tratare a bolnavului cu afecțiuni respiratorii;
20.1.5. Cunoașterea relațiilor dintre starea de sănătate și mediul fizic și social al ființei umane;
20.1.6. Descrierea intervențiilor autonome și delegate ale asistentului medical în procesul de
îngrijire al pacientului cu boli respiratorii;
20.1.7. Integrarea experienței clinice adecvate în activități de îngrijire a pacienților cu afecțiuni
respiratorii;
20.1.8. Experiența colaborării cu alți profesioniști din sectorul medical.

Abilități:
20.2.1. Identificarea caracteristicilor bolilor respiratorii;
20.2.2. Diferențierea semnelor și simptomelor specifice bolilor respiratorii;
20.2.3. Selectarea datelor / informațiilor specifice afecțiunilor respiratorii;
20.2.4. Identificarea problemelor de dependență la pacienții cu boli respiratorii;
20.2.5. Diagnosticarea în mod independent a asistenței medicale necesare și planificarea,
organizarea și punerea în aplicare a asistenței medicale în tratarea pacienților, în vederea
imbunătățirii practicii profesionale;
20.2.6. Alegerea și aplicarea metodelor specifice de investigare și tratament în afecțiuni
respiratorii;
20.2.7. Implicarea activă în îngrijirea pacientului cu afecțiuni respiratorii, în funcție de
problemele de dependență, respectând indicația medicului;
20.2.8. Oferirea în mod independent de indicații, consiliere și sprijin persoanelor care necesită
îngrijire și persoanelor apropiate;
20.2.9. Elaborarea planului de îngrijire în funcție de priorități;
20.2.10. Identificarea punctelor tari și punctelor slabe, evaluarea și asumarea riscurilor din
activitatea de îngrijire medicală;
20.2.11. Asigurarea în mod independent a calității îngrijirii medicale;
20.2.12. Capacitatea de a participa la formarea practică;
20.2.13. Colaborarea în mod eficient cu alți actori din sectorul sanitar.

6
 Atitudini:
20.3.1. Argumentarea realistă, creativă și independentă a propriilor opinii cu privire la semnele și
simptomele specifice întâlnite la pacienți cu afecțiuni respiratorii;
20.3.2. Asumarea responsabilității în fundamentarea și prioritizarea obiectivelor de îngrijire în
vederea satisfacerii nevoilor pacientului;
20.3.3. Utilizarea unei abordări obiective în rezolvarea problemelor;
20.3.4. Colaborarea eficientă cu pacientul, familia și membrii echipei medicale;
20.3.5. Manifestarea interesului de a participa activ în aplicarea metodelor de investigare și
tratament;
20.3.6. Asumarea rolului și responsabilităților asistentului medical în cadrul echipei de îngrijire;
20.3.7. Demonstrarea capacității de a îngriji pacienții cu afecțiuni respiratorii;
20.3.8. Asumarea standardelor profesionale în aplicarea tehnicilor de supraveghere, investigare și
tratare a pacienților cu afecțiuni respiratorii;
20.3.9. Manifestarea disponibilității în oferirea de informații persoanelor, familiilor și grupurilor
de persoane, care să le permită să aibă un stil de viață sănătos, să se autoîngrijească;
20.3.10. Asumarea responsabilității privind completarea documentelor medicale;
20.3.11. Manifestarea capacității de evaluare independentă a calității îngrijirilor;
20.3.12. Revizuirea judecăților în vederea modificării comportamentului în funcție de noile
evidențe;
20.3.13. Argumentarea pertinentă a rezultatelor obținute în urma analizei calității asistenței
acordate în procesul de nursing;
20.3.1.4. Analizarea calității aistenței acordate pentru a-și îmbunătăți practica profesională de
asistent medical generalist.

Aplicarea procesului de îngrijire s-a finalizat prin analiza unui caz la un pacient cu
diagnosticul de tuberculoză pulmonară – caz pentru care s-a elaborat etapa de culegere a
datelor, pe baza căreia s-au evidențiat problemele de dependență specifice cazului.
În final a fost elaborat planul de îngrijire al pacientului cu tuberculoză pulmonară,
respectând obiectivele generale ale proiectului. Planul de îngrijire al pacientului cu tuberculoză
pulmonară cuprinde problemele de dependență identificate, obiectivele de îngrijire, intervențiile
aplicate, precum și evaluarea intervențiilor și a pacientului, pentru identificarea problemelor de
colaborare ce ar putea să apară în evoluția clinică a afecțiunii și pacientului.

I. Îngrijirea pacientului cu Tuberculoză Pulmonară

7
Obiectiv 1 - Noțiuni generale de anatomie și fiziologie a aparatului respirator

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor de gaze dintre organism și mediul extern.
Aparatul respirator cuprinde căile respiratorii și plămânii.
Căile respiratorii sunt reprezentate de cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii.
Cavitatea nazală
Este delimitată de oasele feței (maxilare) și ale bazei craniului.
Comunică cu sinusurile paranazale și este divizată de septul nazal în două fose nazale.
Fosele nazale sunt două canale (coridoare) alungite anteroposterior, relativ înalte și turtite.
Sunt așezate la baza craniului, deasupra cavității bucale, înaintea faringelui și înăuntru orbitelor.
Fiecare fosă nazală prezintă două regiuni: anterioară ( vestibul nazal) și posterior ( fosă nazală).
Vestibulul nazal începe la nivelul orificiului narinar, situat la baza nasului extern. Fosele nazale
propriu-zise comunică posterior cu nazofaringele prin intermediul coanelor.
Suprafața internă a foselor nazale este acoperită de mucoasa nazală.
Mucoasa nazală olfactivă are o întindere redusă (2-3 cm).
Mucoasa nazală respiratorie are o întindere mai mare și este de culoare roz datorită
vascularizației bogate din corion.
Faringele
Este un conduct musculo-membranos, dispus de la baza craniului până în dreptul vertebrei C 8,
unde se continuă cu esofagul.
Are forma unui jgheab deschis anterior, care se îngustează de sus în jos, cu lungimea de 15 cm.
Laringele
Este un segment al căilor respiratorii care îndeplinește două funcții: conduce aerul către
plămâni și reprezintă principalul organ al fonației.
Este așezat în regiunea anteromediană a gâtului și corespunde ultimelor patru vertebre cervicale.
Laringele se află sub osul hioid, deasupra traheei și înapoia lobilor glandei tiroide. Are forma
unei piramide triunghiulare trunchiate, cu baza mare orientată în sus, iat baza mică în jos.
Pe pereții laringelui se află 4 plici întinse în sens sagital, câte două în fiecare parte.
În structura laringelui intră un schelet cartilaginos, ligamentele care unesc cartilajele, musculatura
și mucoasa laringeală. Scheletul cartilaginos este format din cartilajele tiroid, cricoid, epiglota,
aritenoide și cuneiforme.
Traheea
Este un organ tubular fibrocartilaginos situat înaintea esofagului, care continuă laringele și se
întinde până la vertebra 4 toracală unde se divide în două bronhii principal.
Are o lungime de 10-11 cm și diametru de 2 cm. Peretele este format din patru tunici: internă,
submucoasă, medie și externă.
Bronhiile
Reprezintă ultimele segmente ale căilor respiratorii. Sunt conducte care rezultă din bifurcarea
traheei la nivelul vertebrei T4.
După ce ajung în hilul pulmonar, bronhiile principale se ramifică și formează arborele bronșic.
Structura lor este asemănătoare cu a traheei.

8
Bronhia principală împreună cu artera pulmonară, venele pulmonare, arterele bronșice, venele
broșice, limfaticele, fibrele nervoase și țesutul conjuctiv, alcătuiesc pediculul pulmonar.
Plămânii
Plămânii sunt principalele organe ale respirației, la nivelul lor având loc schimburile de gaze
dintre organism și mediul extern.
Sunt doi plămâni, situați în cavitatea toracică, deasupra diafragmului, fiecare fiind acoperit de
pleura viscerală.
Au o greutate de aproximativ 1200g și o capacitate de 5000cm3 aer iar consistența este elastic,
moale și buretoasă.
Plămânii reprezintă o bază, un vârf, 2 fețe (costală și mediană) și două margini (anterioară și
inferioară).
Baza ( fața diafragmică) privește în jos, mulându-se pe diafragm.
Vârful se întinde de la coasta a doua în sus, până în zona supraclaviculară.
Fața costală se mulează pe peretele toracic. Pe această față se găsește un șanț adânc (scizură sau
fisură interlobară) care împarte plămânul în lobi.
Plămânul stâng are o singură scizură care-l împarte în doi lobi (superior și inferior), plămânul
drept are două scizuri care-l împart în 3 lobi (superior, mijlociu și inferior).
Fața mediană are o zonă posterioară (vertebrală) și una anterioară (mediastinală).
Structura plămânilor
Plămânii au în structura lor patru componente:
● componenta bronhială, care se arborizează în ramificații din ce în ce mai mici și are rol în
conducerea aerului până la nivelul parenchimului pulmonar;
● componenta parenchimatoasă, reprezentată de totalitatea acinilor, cu rol în realizarea
schimburilor respiratorii pulmonare;
● stroma, care delimitează și unește celelalte componente pulmonare, vasele și nervii.
Componența bronhială începe ( arborele bronșic) începe prin bronhia principală. Aceasta
pătrunde prin hil și se ramifică în bronhii lombare. Acestea se divid la rândul lor în bronhii
segmentare ce se distribuie segmentelor pulmonare.
Segmentele pulmonare sunt constituite din formațiuni anatomice numite lobuli pulmonari.
Lobul reprezintă unitatea structurală și funcțională a segmentelor pulmonare, respectiv a
plămânului.
Acinul pulmonar este format dintr-o bronhiolă respiratorie împreună cu toate ductele alveolare
și cu alveolele pulmonare. Acesta este unitatea structurală și funcțională a lobului pulmonar,
având forma unui sac plin cu aer.
Stroma este formată din țesut conjuctiv lax, vase de sânge limfatice, etc.
Vascularizația plămânilor
Plămânii au dublă vascularizație: nutritivă și funcțională.
Vascularizația nutritivă este asigurată de arterele și venele bronșice care aparțin marii circulații.
Arterele bronșice pornesc din poțiunea toracică a aortei descendente și se divid în ramuri
interlobare și perilobare după care se capilarizează în peretele bronhiilor.
Vascularizația funcțională este asigurată în totalitate de arterele și venele care alcătuiesc mica
circulație sanguină. Ea începe cu trunchiul arterei pulmonare care pleacă din ventriculul drept și
9
aduce la inimă sânge încărcat cu CO2. Trunchiul se divide în arterele pulmonare dreaptă și stângă
care intră în plămân. Arterele urmează aceeași ramificație ca și arborele bronșic.
Inervația plămânilor
Fibrele nervoase care deservesc plămânii formează la nivelul pedicului pulmonar un plex
anterior și altul posterior.
Fibrele parasimpatice provin din nervul vag, iar cele simpatice din ganglionii toracali doi până la
ganglionii toracali cinci.
Pleura reprezintă membrana seroasă care învelește plămânul și asigură alunecarea acestora pe
pereții cutiei toracice. Are două foițe: parietală și viscerală.
Foița parietală învelește pereții toracelui.
Foița viscerală aderă de plămân, învelindu-l în totalitate în afară de hil.
Pleura viscerală pătrunde prin hil între scizuri, făcând posibilă alunecarea lobilor între ei.
Mediastanul este spațiul dintre cei doi plămâni. Este delimitat anterior de peretele sternocostal,
posterior de coloana vertebrală, lateral de plămâni iar inferior de diafragm.
Respirația
Respirația este funcția vitală care asigură eliminarea dioxidului de carbon și aportul de oxigen
către celulele organismului.
Funcțional, respirația implică 4 etape:
● ventilația pulmonară cu inspirația și expirația;
● schimburile gazoase;
● transportul gazelor;
● reglarea respirației.
Ventilația pulmonară: constă în diviziunea a două procese: inspirația și respirația
Inspirația este un proces activ, care constă în contracția mușchilor inspiratori: diafragmul și
mușchii intercostali externi, și are drept rezultat mărirea volumului cutiei toracice.
Presiunea intrapulmonară scade față de presiunea atmosferică și aerul atmosferic pătrunde în
plămâni.
Expirația este un proces pasiv în condiții obișnuite, toracele revenind la dimensiunile de repaus
ca urmare a relaxării musculaturii inspiratorii.
Plămânii revin și ei la volumul inițial, dar presiunea intrapulmonară crește față de presiunea
atmosferică și o parte din aerul introdus în plămâni este expulzat.
Schimburile gazoase
Toate gazele implicate în fiziologia respirației sunt molecule simple, libere să se miște unele
prin altele, proces denumit difuziune.
Pentru ca difuziunea să poată avea loc este necesară o sursă de energie. Aceasta rezultă din insăși
cinetica moleculelor.
Transportul gazelor
O cantitate mică de O2 este dizolvată în plasmă sanguină, iar cea mai mare parte este
transportată prin formarea unui compus instabil cu hemoglobina din sânge.
CO2 este rezultatul final al proceselor oxidative tisulare.
Reglarea respirației
Reglarea respirației se realizează prin două mecanisme:
10
Reglarea nervoasă: se realizează prin intermediul nervilor somatice care inervează mușchii
scheletici. Cel mai important mușchi, diafragmul, este inervat de de nervul frenic cu originea în
măduva cervicală.
Stimulii nervoși merg la nervul frenic pe căi voluntare sau involuntare.
Reglarea umorală: folosește chemoreceptori (centrali și periferici) și mecanoreceptori.
Chemoreceptorii centrali sunt localizați într-o arie chemosenzitivă din bulbul rahidian și sunt
stimulați de ionii de hidrogen din lichidul interstițial și lichidul cefalorahidian.
Chemoreceptorii periferici se localizează în glomusul aortic și carotic. Sunt stimulați de scăderea
pO2, scăderea pH, precum și creșterea PCO2.
Volume și capacități respiratorii:
● Volumul curent (VC) : este volumul de aer inspirat și expirat în timpul respirației normale, în
medie 500 ml;
● Volumul inspirator de rezervă (VIR) : este un volum suplimentar de aer care poate fi inspirat
peste volumul curent, 3000 ml;
● Volumul expirator de rezervă (VER) : este volumul suplimentar de aer care se poate elimina
din plămâni printr-o expirație forțată, care urmează după o expirație normală, 1100;
● Volumul rezidual ( VR) : este volumul de aer care rămâne în plămâni chiar și după o expirație
forțată, 1500 ml.
Capacitățile pulmonare
Sunt sume de două sau mai multe volume pulmonare.
● Capacitatea inspiratorie, egală cu suma dintre volumul curent și volumul inspirator de rezervă,
reprezintă cantitatea de aer pe care o persoană o poate respira pornind de la nivelul expirator
normal până la distensia maximă a plămânilor (3500 ml).
● Capacitatea reziduală funcțională, egală cu suma dintre volumul expirator de rezervă și volumul
rezidual, reprezintă cantitatea de aer ce rămâne în plămâni la sfârșitul unei expirații normale
(2300 ml).
● Capacitatea vitală, egală cu suma dintre volumul inspirator de rezervă, volumul curent și
volumul expirator de rezervă, reprezintă volumul maxim de aer pe care o persoană îl poate scoate
din plămâni după o inspirație maximă (4600 ml).
● Capacitatea pulmonară totală, egală cu capacitatea vitală plus volumul rezidual, reprezintă
volumul maxim până la care pot fi expansionați plămânii prin efort inspirator maxim ( 500 ml).
Schimburile gazoase respiratorii
Prezintă 3 etape: etapa pulmonară, etapa sangvină și etapa tisulară.
Etapa pulmonară: când aerul pătrunde prin căile respiratorii în alveolele pulmonare;
Etapa sangvină: este reprezentată de schimbul de gaze dintre alveolele pulmonare și sângele din
capilarele sanguine.

Obiectiv 2: Prezentarea generală a afecțiunii

11
a. Definiție
Tuberculoza pulmonară este o afecțiune infecto-contagioasă de durată medie și largă răspândire
în populație, cauzată de Mycobacterium tuberculosis, cu un mare polimorfism clinic, radiologic,
patogenic și evolutiv în primul rând de persistența microbacteriilor în organism și de instalarea
hepersensibilității întârziate.

b. Clasificare
Elaborate în prima jumătate a acestui secol, clasificările stadiale ale tuberculozei au caracter
dominant patogenic.
Există un stadiu primar, adică tuberculoză primară și stadiu secundar, tuberculoză secundară.
Tuberculoza primară
Tuberculoza primară apare în caz de contaminare cu Mycobacterium tuberculosis a persoanelor
neinfectate anterior și se caracterizează prin afectarea ganglionilor limfatici, diseminare
limfohematogenă a infecției și reactivare înaltă a organismului față de agentul patogen.
Se îmbolnăvesc mai ales copiii, adolescenții.
Tuberculoza primară constituie forma principală la copii, majoritatea cazurilor se termină cu
formarea unei stări de imunitate specifică dobândită contra tuberculozei.
Formele clinice ale tuberculozei primare:
1. Primoinfecția ocultă (latentă)
Este cea mai frecventă formă clinică de tuberculoză primară (90-95%). De cele mai multe
ori trece neobservată, deoarece depistarea ei se bazează pe urmărirea sistematică a reacției la
tuberculină.
Diagnosticul se stabilește prin surprinderea unui viraj tuberculinic la o persoană fără modificări
radiologice și clinice.
2. Primoinfecția manifestă poate evolua:
a) fără complicații (primoinfecția manifestă simplă)
b) cu complicații benigne
c) cu complicații grave
Promoinfecția manifestă simplă: examenul radiologic identifică complexul tuberculos primar
prin cel puțin unul din elementele lui constitutive: afectul primar (șancrul de inoculare),
adenopatia, limfagita de legătură.
Primoinfecța cu complicații benigne: se constată atunci când complexul primar se însoțește de
complicații locale cu evoluție benignă și regresivă.
Primoinfecția cu complicații grave: prognosticul este în general rezervat, vindecarea sub
trattament este, de regulă, cu sechele importante.
Semne și simptome generale: la mai puțin de jumătate dintre copiii cu tuberculoză, indiferent de
localizare, poate prezenta: astenie, inapetență, febră, slăbire în greutate și transpirații nocturn.
Aceste simptome se instalează insidios, peristă, se agravează progresiv.
Simptome şi semne pulmonare: tusea este simptomul cel mai frecvent la bolnavul cutuberculoză
pulmonară. Iniţial, este seacă, dar pe parcursul bolii poate deveni productivă. Hemoptiziaeste un
semn rar la copilul cu tuberculoză. Poate să apară la debut, pe parcursul evoluţiei bolii sau tardiv.
12
Când apare tardiv, hemoptizia poate fi datorată eroziunii peretelui bronşic de către leziuni
specifice calcificate. Durerea de tip pleuritic poate să apară în condiţiile unui proces specific de
pneumonită cu localizare subpleurală sau în stadiul de debut al pleureziei.
Tuberculoza secundară
Este forma comună a adultului și întrunește formele clinice prepoderent pulmonare ce apar la
persoanele care în trecut au suportat și s-au vindecat de tuberculoză în mod evident sau fără să fi
fost evidențiați.
Extinderea bolii variază de la infiltrate minime, care nu produc semne clinice de boală și sunt
greu de distins pe radiografia toracelui.

c. Etiologie
Agentul etiologic al tuberculozei pulmonare este Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch,
după numele celui care l-a descoperit în 1882, Robert Koch.
Bacilul Koch este un microorganism în formă de bastonaș, drepți sau ușor încurbați.
Sunt slab gram pozitivi și se colorează în roșu după metoda Ziehl-Neelsen.
Există trei specii de bacili Koch: uman, denumit și Mycobacterium tuberculosis, bovin și aviar,
cel aviar fiind practic fără importanță în patologia umană.
S-a emis și ipoteza că bacilul Koch poate exista și sub formă de virus filtrant.
Se impregmentează greu cu coloranții obișnuiți, iar odată colorat, se decolorează greu cu alcool
sau substanțe acide, de aceea, se spune că bacilul tuberculos este acido-alcoolo-rezistent.
Bacilii Koch pot fi distruși la:
- la fierbere se distrug timp de 20-30 minute;
- acțiunea căldurii uscate;
- la expunerea prelungită în soluția de cloramină 5-10% cel puțin 6 ore.

d. Căi de transmitere
● aeriană – cea mai importantă (95%), direct prin inhalarea aerosolilor contaminați sub forma
nucleilor de picătură, eliminați de pacientul cu tuberculoză pulmonară, în cursul unui efort
respirator – tuse, strănut, vorbire.
Nu toți bolnavii de tuberculoză cu contagioși.
Principalii contaminori sunt cei cu forme active de tuberculoză pulmonară înaintea începerii unui
tratament specific și corect.
● digestivă - importantă în transmiterea tuberculozei pulmonare cu Mycobacterium bovis.
Sursa de infecție, animalele bolnave de mastită tuberculoasă, laptele cărora conține cantități
foarte mari de Mycobacterium bovis. Omul se poate contamina prin ingestia de lapte nefiert și
derivate;
● cutanată – prin contact direct al materialului contaminat cu mucoasa sau tegumentele excoriate .

e. Simptomatologie
Manifestările clinice ale tuberculozei sunt foarte variabile și depind de sediu sau sediile
leziunilor, de eficiența mecanismelor de apărare ale gazdei față de agresiunea tuberculoasă și de
prezența sau absența unor boli asociate.
13
Manifestările clinice se pot împărți în două categorii majore:
● Simptome generale:
- subfebrilitate prelungită, este foarte frecventă în faza inițială, preterapeutică
- tendința pronunțată de transpirații, mai ales nocturne;
- diminuarea apetitului;
- pierderea în greutate, este o consecință atât a inapetenței cât și a unor tulburări;
- paloare și astenie.
● Simptome funcționale:
- tuse cronică, persistând cel puțin 3 săptămâni, cu sau fără expectorație, aspect mucos, muco-
purulentă sau striată cu sânge, este un simptom adesea neglijat de bolnavi și interpretat greșit
uneori; practice orice episode de tuse care durează mai mult de 3 săptămâni, mai ales dacă este
însoțit de semen generale, trebuie să determine solicitarea unui examen radiologic.
- hemoptiziile, constituie un simptom alarmant, deși nu întotdeauna atât de grav
- durerile, nu sunt caracteristice în tuberculoza strict pulmonară, dar se întâlnesc
în cazul pleurei , ca și sub formă de dureri vagi, reflectate la musculatura toracelui
- dispneea, mai ales după efort, se întâlnește frecvent, ca expresie a eforturilor de compensare
ventilatorie a unei insuficiențe pulmonare de tip restrictiv.
Frecvent bolnavii sunt ușor palizi, mai anxioși, cu figura obosită, dar în cazurile cronice aspectul
lor se apropie de tipul clasic “habitus phthsicus”.
În stare de aparentă sănătate, poate surveni o hemoptizie mică sau medie care alarmează bolnavul
și familia, impunând de regulă solicitarea unei examinări medicale de urgență.
Aproape 10% din cazurile de tuberculoză pulmonară activă nu au nici un fel de acuze clinice și
sunt descoperite radiografic ocazional sau la controale periodice obligatorii.

f. Diagnostic
Diagnosticul în tuberculoza pulmonară este confirmat cu ajutorul anchetei epidemiologice,
intradermoreacția la tuberculină, examinarea sputei pentru bacilul Koch, radiografia pulmonară și
investigații paraclinice.
Ancheta epidemiologică se face în caz de infectare sau de îmbolnăvire recentă, în scopul
depistării sursei bacilare, cât și a contacților.
Ancheta epidemiologică este un element de strategie în controlul tuberculozei recomandat de
OMS.
Ancheta epidemiologică reprezintă complexul de măsuri și acțiuni care urmărește descoperirea a
cât mai multor persoane care fac parte dintr-un lanț de transmitere a infecției.
Ancheta epidemiologică poate fi:
- ascendentă, se aplică în cazul diagnosticării unui caz de tuberculoză pentru identificarea sursei
de infecție
- descendentă, se declanșează la confirmarea oricărui caz de tuberculoză pulmonară cu scopul de
a depista persoanele infectate sau sau îmbolnăvite de o anumită sursă.
Intradermoreacția la tuberculină - proba Mantoux, este utilizată în calitate de metodă de
diagnostic în depistarea infecției tuberculoase, NU A BOLII!
Se utilizează la copii de la vârsta de 12 luni și la adolescenți.
14
Substanța folosită se numește tuberculină. Tuberculina este o tuberculo-proteină purificată, care
nu conține bacili, ci doar produsele lor catabolice.
Examinarea sputei pentru bacilul Koch – la bolnavii ce suferă de boli nespecifice a aparatului
respirator pentru excluderea eventuală a unei tuberculoze.
Radiografia pulmonară, este aplicată la toți bolnavii la începutul bolii și după tratament, în
vederea stabilirii rezorbției leziunilor pulmonare.
Investigații paraclinice:
a. Examenul bacteriologic: este cea mai importantă investigație care ne prezintă dignosticul de
certitudine:
● examenul direct al frotiului pentru BAAR (bacilul acido-alcoolo rezistent) ce utilizează
colorația Ziehl Neelsen, fiind relativ precis, rapidă și ieftină;
● cultivarea Mycobacterium tuberculosis poate avea o sensibilitate de 80-85% și o specificitate
de 98%, rezultatele se obțin tardiv datorită multiplicării lente a Mycobacterium tuberculosis.
Examenul prin cultură are o sensibilitate mult mai ridicată decât microscopia; el poate detecta
bacilul Koch chiar dacă numărul de germeni din produsul examinat.
b. Bronhoscopia – cea mai frecvent utilizată, bronhografia, mediastinoscopia;
c. Explorarea funcțională – spirografia, arată starea ventilației;

g. Evoluție și prognostic
Evoluția și prognosticul sunt în general benigne, ducând la sechele obișnuite.
Evoluția tuberculozei s-a modificat mult sub influența tuberculostaticelor moderne.
După introducerea și generalizarea teriapiei de scurtă durată (6 luni), cu Isoniazidă, Rifampicină
și Pirazinamidă în faza inițială, apoi cu Hidrazidă în faza de continuare, spitalizarea prelungită nu
mai este necesară.
La bolnavii la care simptomele clinice se ameliorează rapid, au condiții de izolare în cameră
separată iar terapia se poate continua la domiciliu.
La sfârșitul celor 6 luni de chimioterapie, vindecarea se poate obține la 92-95% din cazurile
tratate cu chimiosensibilitate inițială și urmarea corectă a terapiei în dozele și ritmul prescris.
Dintre factorii de prognostic cu semnificație proastă sunt următorii:
● prezentarea clinică și radiologică atipică, întârzierea diagnosticului;
● complianță slabă la terapie.
La bolnavii cu evoluție favorabilă și vindecare în timp, se produc uneori fibroze secundare
importante care pot induce o patologie secundară semnificativ.

h. Tratament și profilaxie
Tratamentul tuberculozei pulmonare este dificil și de lungă durată, iar scopul acestuia este
deopotrivă oprirea suferințelor bolnavilor și vindecarea pentru o integrare rapidă și de a întrerupe
lanțul de transmisie al infecției tuberculoase la contacți, cu impiedicarea răspândirii bolii în
populație.
Tratament precoce = tratament eficace.
I.Tratamentul igieno-dietetic rămâne, cu toate rezultatele remarcabile obținute prin
tuberculostatice, absolut indispensabil pentru terapia tuberculozei.
15
● Repausul, poate fi prescris fie lăsând bolnavul în mediul său, fie în spital.
Cura rămâne însă superioară, și se face în cadrul unui regim mai moderat, alternând cu un efort
dozat, în funcție de stadiul bolii și de starea generală pacientului.
● Aeroterapia, este întotdeauna recomandată și se realizează prin: ventilația frecventă a
camerelor de spital, plimbarea în aer liber, crescând astfel metabolismul, apetitul și ventilația
pulmonară.
● Regimul alimentar, trebuie să fie variat, bogat în proteine și vitamine, rația calorică
recomandată fiind de 3000 calorii.
Trebuie să se evite supraalimentarea și regimurile bogate în grăsimi datorită pericolului apariției
unor tulburări digestive, tutunul și fumatul fiind interzise.
II.Tratamentul simptomatic și adjuvant ocupă un loc modest în terapia tuberculozei deoarece
majoritatea simptomelor cedează rapid la administrarea tuberculostaticelor.
Febra se combate cu aminofenazonă (paracetamol); tusea seacă, iritativă se combate cu
preparate de codeină și cu sedative; expectorația va fi ușurată prin administrarea
expectorantelor.
Inapetența se tratatează cu tincturi amare, stricnină și preparate de calciu.
Hemoptizia, care este și simptom și complicație, se combate prin repaus total și administrarea
hemostaticelor: injecții cu calciu clorat 10% și vitamina K.
Tratament antiinflamator cu corticosteroizi în formele mai grave
Desensibilizante: Dimedrol, Suprastin, Pipolfen.
III.Tratament etiologic este indispensabil și se face cu tuberculostatice, care sunt antibiotice și
chimioterapice active în tratamentul și profilaxia tuberculozei.
După efectul lor terapeutic se împart în trei categorii:
- majore: Izoniazidă, Rifampicină, Streptomocină, Etambutolul, Pirazinamidă.
- minore: Acidul paraaminosalicilic, Kanamicină, Etionamidă, Capreomicină.
- de rezervă: Cicloserină, Clofazimină, Tiocarlidul, Viomicină.
Izoniazida - este cel mai întrebuinant tuberculostatic și se administrează de obicei per os sub
forma comprimatelor de 0,05g sau 0,1g, dar și intramuscular sau intravenos (fiole de 10ml).
Rezistența bacilului Koch apare repede de aceea trebuie asociată cu alte tuberculostatice.
Streptomicină - se administrează de preferat sub formă de Strepancil, în doze de 1-2 g/zi în două
prize.
Rifampicină - este bacteriostatică și bactericidă și se administrează de obicei per os.
Etambutol - este tuberculostatic bacteriostatic și rezistența apare treptat.
Pirazinamida - are acțiune bactericidă asupra germenilor intracelulari și acțiune mai slabă asupra
germenilor dormanți.
Tratamentul se începe obligatoriu în spital datorită contagiozității și se face după un program
național în care normele sunt stabilite de Ministerul Sănătății.
Un regim de tratament antituberculos constă în două faze:
- faza intensivă: 2-3 luni cu 4 sau 5 chimioterapice esen’iale antituberculoase, pentru a distruge
rapid bacilii, pentru a preveni selectarea unor bacilli rezistenți;
- faza de continuare: se face cu mai puține medicamente pentru a distruge bacilii din stare
latentă și a steriliza leziunea.
16
IV.Tratamentul chirurgical se aplică doar în cazurile nerezolvate prin tratament etilogic.
Metodele utilizate sunt: rezecția unui segment sau lob – segmentectomie, lobectomie sau a unui
plămân – pneumectomie.
!Monitorizarea tratamentului este unul dintre cele mai importante elemente ale unui program de
control eficace al tuberculozei!
Profilaxia tuberculozei
Măsurile de combatere a tuberculozei pornesc din principiile ei de bază ca boală infecțioasă,
transimisibilă și social contagioasă.
Vaccinarea BCG este o metodă de imunizare activă prin care se realizează o profilaxie
antituberculoasă relativă, care nu impiedică infectarea cu Mycobacterium tuberculosis și nu
întrerupe lanțul epidemiologic al bolii, ci protejează împotriva transformării infecției în boală.

e. Complicații
Ca și complicații, se pot prezenta următoarele:
- hemoptizie – tusea cu sânge, deși frecvent este modestă, există cazuri în care hemoptizia este
gravă și necesită intervenție chirurgicală;
- pneumotorax – este o consecință a deschiderii unei cavități tuberculoase periferice în spațiul
interpleural, urmată de pătrunderea aerului în pleura ei și, uneori, a materialului cazeos din
cavitate cu producerea de empiem;
- afectarea sau deteriorarea funcției respiratorii;
- dureri osoase;
- meningită;
- slabă funcționare a rinichilor;
- tulburări de vedere;
- tamponadă cardiacă;

Obiectiv 3: Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu

tuberculoză pulmonară

17
 Procesul de nursing – este un proces organizat și planificat care permite acordare de îngrijiri
individualizate adaptate fiecărui pacient, un mod de a gândi logic, care permite intervenția
conștientă, planificată a îngrijilor în scopul protejării și promovării sănătății individului.
Nursing – OMS definește nursingul ca fiind o parte integrantă a sistemului de îngrijire a
sănătății precum și prevenirea îmbolnăvirii.
Nursingul se bazează pe principiul că fiecare persoană merită ocrotire și atenție egală, are
drepturi egale, preferințe, nevoi și probleme unice.
Nursingul a fost reorientat spre o nouă concepție de îngrijire, centrată nu pe sarcini ci pe persoana
îngrijită.
Virginia Henderson, una dintre cele mai cunoscute asistente medicale din istorie, a definit
asistentul medical astfel: ,,Sarcina unică a asistentului medical este aceea de a asista individul,
fie acesta bolnav sau sănătos, în acelele activități care contribuie la menținerea sănătății sau la
recuperare, pe care individul le-ar desfășura de unul singur dacă ar avea puterea, voința sau
cunoștiințele necesare și să acționeze în așa fel încât acesta să își poarte singur de grijă cât mai
curând posibil”.
Responsabilitățile asistentului medical:
-promovarea sănătății;
-prevenirea îmbolnăvirilor;
-restabilirea sănătății;
-înlăturarea suferinței.
Calitățile asistentului medical:
- pregătire socială, tehnică și practică;
- însușirea competențelor de bază;
- atitudine potrivită față de pacient și familia sa;
- capacitatea de întelege ce simt cei din jur.
Rolul asistentului medical descris de OMS este:
● să optimizeze și să integreze funcțiile fizice, psihice și sociale, afectate semnificativ prin
schimbări ale stării de sănătate;
● acest proces durează toată viața de la concepție până la moarte;
● personalul medical lucrează, ca partener, alături de lucrători de alte profesiuni și ocupații, ce
participă la asigurarea sănătății în activități înrudite.
Funcțile asistentului medical:
1. de natură independentă:
- acordă îngrijiri de confort în funcție de vârstă, boală și probleme;
- stabilește relații de încredere cu bolnavul și aparținătorii;
- informează, învață și susține bolnavul;
- promovează condiții mai bune de viață și sănătate în colectivitate.
2. de natură independentă:
- aplică metodele de observație și tratament la indicația medicului;
-observă modificările provocate de boală sau tratament asupra bolnavului și le transmite
medicului.
3. de natură interdependentă:
18
- colaborează cu profesioniști din alte domenii și participă la activități interdisciplinare
- utilizează în practica profesională cunoștințe teoretice și practice din medicină, economie,
informatică, pedagogie.
4. funcție profesională
5. funcție educativă
6. funcție economică
7. funcție de cercetare
Rol autonom în îngrijirea pacientului cu tuberculoză pulmonară:
- măsurarea, notarea și interpretarea respirației
- măsurarea, notarea și interpretarea temperaturii
Rol delegat în îngrijirea pacientului cu tuberculoză pulmonară:
- administrarea medicamentelor pe cale orală
- recoltarea sputei pentru bacilul Koch

a. Măsurarea, notarea și interpretarea respirației

Definiție: Respirația reprezintă funcția organismului prin care se aduce aportul de O2 necesare
proceselor vitale, în paralel cu eliminarea de CO2.
Scop:
-evaluarea funcției respiratorii, fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariției unor complicații și al
prognosticului
- monitorizarea efectelor bolii, traumatismului sau stresului asupra sistemului respirator
- aprecierea evoluției bolii
- indiciu în apariția unor complicații
- evaluarea răspunsului pacientului la medicație sau tratament
Loc de măsurare: se plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui
Materiale necesare:
- cronometru;
- pix de culoare verde;
- foaie de temperatură.
Tipuri de respirații:
- respirație costal superioară – întâlnit la femei prin ridicarea părții superioare a cutiei toracice;
- respirație costal inferioară – întâlnit la bărbați prin mărirea diametrului;
- respirație abdominală – prin mărirea diametrului vertical al cutiei toracice, întâlnită la copii și
vârstnici.
Pregătirea psihică a pacientului: nu se anunță pacientul și nu se explică tehnica deoarece îsi
poate modifica voluntar caracterele respirației rezultând valori eronate în urma măsurării.
Pregătirea fizică: se așază pacientul în decubit dorsal,
Execuție:
- Se observă mișcările de ridicare și coborâre a toracelui cu fiecare inspirație și expirație prin
aplicarea mâinii, cu fața palmară pe suprafața toracelui bolnavului – se poate efectua și în timp ce
pacientul doarme;
- Se măsoară inspirațiile timp de 1 minut;

19
- O altă variantă este măsurarea timp de 30 secunde și se înmulțește cu 2;
- Puteți număra mișcările respiratorii și fără a aplica mâna pe suprafața toracelui, numai prin
observarea mișcărilor cutiei toracice.
Reprezentarea grafică a respirației:
- Notați grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare verde așezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D) sau seară (S)
- Socotiți câte o respirație pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură
- Obțineți curba respirației prin unirea punctului inițial cu celelalte valori ale măsurătorilor
efectuate ulterior;
Interpretare normală:
- În repaus rata respirației în limite normale caracteristice vârstei: respirația se face pe nas, este
liniștită, fără zgomote, fără efort, regulată;
- Tegumentele și mucoasele sunt normal colorate, pacientul este conștient, orientat temporo-
spațial;
- Frecvența normală în funcție de vârstă, sex, poziție, starea de somn;
Bărbat: 18 respirații/minut
Femei: 16 respirații/minut
Interpretare patologică:
- rata respiratorie este mai mare sau mai mică față de valorile normale caracteristice vârstei;
- pacientul trece printr-o detresă respiratorie manifestată prin zgomote respiratorii anormale, efort
respirator, utilizarea mușchilor respiratori, ortopnee, piele palidă sau cianotică;
- pacientul poate avea una sau mai multe probleme de dependență, intoleranță la activitate,
anxietate, alterarea confortului.
Evaluare:
- sub 10 respirații/minut – BRADIPNEE
- peste limite normale - TAHIPNEE
Îngrijirea pacientului după tehnică:
- Observați starea generală a pacientului și supraveghem toate funcțiile vitale;
- Urmăriți tipul, frecvența, efortul respirației;
- Observați dacă pacientul depune efort pentru a respira, dacă are dureri la inspirație/expirație
- Poziționați pacientul în:
● semișezând cu repaus absolut
● decubit dorsal, fără pernă, cu capul înclinat lateral pe partea sănătoasă
● bărbia ridicată pentru deschiderea căilor aeriene

Incidente/Accidente: modificarea ritmului respirator.

Observații:
- se preferă măsurarea respirației în somn.

b. Măsurarea, notarea și interpretarea valorilor de temperatură

20
 Definiție: Menținerea temperaturii în limite normale este necesitatea organismului, necesară
pentru a-și menține starea de bine. Aceasta se realizează pe baza principiului termostatului –
termogeneză ( producere de caldură ) și termoliză ( pierdere de căldură).
Scop:
- evaluarea funcției de termoreglare și termogeneză
Locuri de măsurare: axilă, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin.
Tipuri de termometre:
- cu mercur, termometru instantaneu;
- digital, termometru oral tip suzetă;
- cu infrarosu fără atingere.
Materiale necesare:
- termometru maximal sau oricare alt termometru avut la dispoziție;
- tampoane îmbibate cu alcool medicinal;
- comprese uscate;
- recipient cu soluție dezinfectantă – cloramină 1%;
- tăviță renală, ceas;
- mănuși de unică folosință;
- foaie de temperatură, pix culoare albastră/negru.
Pregătirea psihică: se explică procedura și necesitatea ei pentru a obține complianța și
consimțământul.
Pregătirea fizică:
- se așază pacientul în decubit dorsal pentru măsurarea în cavitatea axilară;
- se așază pacientul în decubit lateral pentru măsurarea în cavitatea rectală.
Execuție metoda axilară:
- Se spală mâinile și se pun mănușile;
- se șterge termometru electronic cu alcool;
- se ridică brațul pacientului și se șterge axila cu prosopul prin tamponare;
- se plasează termometru cu bulbul în axilă paralel cu toracele;
- se apropie brațul de trunchi și se flectează antebrațul pe torace;
- dacă pacientul este slăbit, agitat, brațul este susținut în această poziție de către asistent;
- se menține termometrul în axilă timpul necesar, până se aude un semnal sonor;
- se îndepărtează apoi termometrul și se citește gradația iar valoarea se notează în foaia de
temperatura grafic și cifric;
- se spală, se clătește și se șterge un tampon cu alcool.
Metoda rectală:
- se asigură intimitatea pacientului;
- se așază pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie;
- se lubrefiază termometrul și se introduce bulbul termometrului în rect, prin mișcări de rotație și
înaintare;
- termometrul va fi menținut 3-5 minute după care se scoate și se șterge cu o compresă;
- se citește gradația la care a ajuns mercurul termometrului;
- se spală termometrul, se scutură;
21
- se introduce în recipientul cu soluție dezinfectantă;
- se notează valoarea ăn foaia de temperatură.
Notare grafică:
- se socotește pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două diviziuni de grad;
- se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineață (D) și seară (S) pentru cifrele cu soț;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare albastră așezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare pentru dimineață sau seară, dacă cifrele sunt fără soț;
- se unesc astfel punctele obținute și se obține curba febrilă;
- se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură.
Îngrijiri după tehnică: supravegherea pacientului.
Rezultate dorite:
- temperatura obținută relevă starea de sănătate a pacientului;
- tegementele sunt fără iritații și transpirații;
Rezultate nedorite:
- pacientul prezintă disconfort, frisoane, tegument congestionat, iritat, transpirat, palid, rece;
- temperatura înregistrată impune măsuri adecvate.
Modificări în situațiile selectate:
- evitați măsurarea temperaturii în cavitatea bucală și rectală în caz de leziuni
- amânați măsurarea temperaturii în axilă dacă pacientul a făcut baie
Observatii:
- informăm pacientul că termometru este un instrument indispensabil pentru aprecierea stării
generale, la domiciliu;
- explicăm pacientului sau familiei să spele termometru cu apă călduță și să-l introducă uscat și
scuturat, în containerul protectiv între utilizări;
- oferim pacientului un tabel cu valori termice orientative în funcție de calea folosită pentru
măsurare;
- temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, fiind cu 4-5 zecimi de grad mai
joasă decât cea rectală;
- măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, pacienți agitați;
- temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4 – 0,5̊C;
- pentru măsurarea rectală, copiii mici sunt așezați în decubit dorsal, cu picioarele ridicate, sau în
decubit ventral;
- măsurarea temperaturii în vagin, urmărește aceleași etape ca la măsurarea rectală.

Calea de măsurare
- orală 37̊C ± 0,3 – 0,6 ;
- rectală 37,5̊C ± 0,3 – 0,6 ;
- axilară 36,5̊C ± 0,3- 0,6.

22
c. Administrarea medicamentelor pe cale orală
Definiție: Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire sau sublingual, a unei cantități
de medicament care să acționeze general sau local.
Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor.
Scop: obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor
Mod de administrare:
- cu pahare gradate sau căni;
- cu lingura;
- cu pipeta sau picurător.
Materiale necesare:
- prescripția medicală;
- cărucior cu medicamente;
- pahare de unică folosință/recipiente speciale pentru medicamente;
- apă, ceai, alt lichid recomandat;
- mănuși de unică folosință.
Pregătire psihică:
- pacientul este informat asupra necesității administrării medicamentelor;
- se explică efectul și gustul acestora;
- asigurați pacientul de inofensivitatea procedurii;
- se obține complianța și consimțământul.
Pregătire fizică:
- se identifică capacitățile pacientului de a-și administra tratamentul;
- se așază pacientul în poziție comodă;
- verificați dacă sunt respectate condițiile de administrare.
Execuție:
- se așază medicamentele pe un cărucior pentru tratament sau tavă;
- verificați prescripția medicală: numele medicamentului, doza, modul de administrare;
- verificați fiecare medicament pe care pacientul îl primește: eticheta, ambalajul
- explicați pacientului ce medicament primește;
- puneți dozele ce trebuie administrate într-un păhărel;
- așezați pacientul în poziție șezând dacă nu există contraindicație, sau în poziție comodă în care
să bea lichidul în funcție de starea acestuia;
- serviți pacientul cu doza unică;
- dați-i paharul cu apă și ne asigurați-vă că pacientul înghite toate medicamentele sau îl ajutați
dacă nu poate singur;
- instruți pacientul că după administrare trebuie să pastreze o anumită poziție.
Notare:
- data, ora, medicamentul, doza și reacția pacientului;
- refuzul pacientului (dacă există);
- numele persoanei care a administrat medicamentul;
- dacă pacientul este capabil să-și administreze singur medicamentul.
Evaluare:
23
 Rezultate dorite:
- medicamentele au fost administrate fără incidente;
- pacientul este capabil să ingere și să metabolizeze fără greață și vărsături;
- pacientul acceptă medicamentele, este cooperant;
- pacientul simte acțiunea și efectul medicamentului.
Rezultate nedorite:
- pacientul acuză senzații de greață și vomă : asigurați-vă că nu sunt mirosuri neplăcute în
încăpere;
- pacientul are reacție alergică sau anafilactică: opriți administrarea, pregătiți medicamentele
antihistaminice.
Îngrijirea pacientului după tehnică:
- așezăm pacientul în poziție comodă;
- ne asigurăm ca pacientul exprimă stare de confort;
- pacientul nu ingeră nimic timp de 30 minute.
Incidente/Accidente:
- manipularea comprimatelor direct cu mâna după scoaterea din ambalajul lor;
- amestecarea medicamentelor.
Observații:
- asistenta se va asigura că are medicația scrisă de medic, cerând indicații necesare;
- nu se va administra niciodată medicație prin indicație verbală;
- se va anunța medicul pentru orice reacție adversă;
- nu se va administra niciodată un medicament dintr-un flacon neetichetat;
- medicația nu se va lăsa niciodată la îndemâna nimănui.

d. Recoltarea sputei pentru bacilul Koch

Definiție: Sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secrețiilor ce se expulsează din căile
respiratorii prin tuse.
Scop: explorator – pentru examinări macroscopice, citologice, bacteriologice, parazitologice,
în vederea stabilirii diagnosticului
Materiale necesare:
- recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm înălțime și 30-50 ml capacitate), cu
capac cu filet;
- șervețele sau batiste de unică folosință;
- formular pentru laborator în trei exemplare standardizat;
- mănuși de unică folosință.
Pregătirea psihică:
- se anunță pacientul și i se explică tehnica și necesitatea ei pentru a obține complianța și
consimțământul;
- se recomandă să nu înghită sputa, să expectoreze numai în recipientul special;
- să nu introducă în recipient salivă.
Pregătire fizică:
24
 -pacientul va fi condus pentru recoltare într-o cameră de recoltare, este sfătuit să-și clătească
gura cu apă pentru a îndepărta resturile alimentare;
- i se va arăta cum se deschide recipientul;
- va realiza câteva inspirații profunde urmate de câteva secunde de apnee pentru o bună
mobilizare a secrețiilor traheo-bronșice și inducerea tusei.
Execuție:
-înainte de recoltare se va completa buletinul de analize medicale ce va însoți proba la
laboratorul de bacteriologie, respectând indicațiile de pe verso;
- se identifică pacientul și se verifică recomandarea;
- se explică pacientului cum să expectoreze și se conduce în camera de recoltare unde este
supravegheat prin geam sau direct de către asistent;
- după ce pacientul realizează recoltarea (primul eșantion), acesta este condus în salon și se
verifică cantitatea și calitatea sputei (3-5 ml spută purulentă), dacă aceasta nu corespunde se
repetă manevra de recoltare;
- sunt necesare două probe de spută pentru pacienții suspecți de tuberculoză cât și pentru
pacienți aflați sub tratament antituberculos pentru urmărirea rezultatelor chimioterapiei;
- se informează pacientul când să aducă următorul eșantion;
- depozitarea eșantioanelor recoltate se va face în frigiderul din camera de recoltare, după
verificarea etanșietății lor;
- transportul probelor de spută la laboratorul de bacteriologie se va face fie imediat, fie în
maxim o săptămână de la recoltare, într-o cutie de transport prevăzută cu despărțituri pentru
fixarea facoanelor;
- la persoanele care nu tușesc și nu expectorează spontan sau înghit expectorația, se vor aplica
tehnici speciale de provocare și recoltare a sputei: aerosoli expectoranți cu soluție de NaCl 10%,
lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril.
Interpretare:
- laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR în 24h;
- în 4-6 săptămâni vom avea un rezultat după însămânțarea pe mediu lichid, care poate fi pozitiv
pentru BAAR sau negativ.
Incidente/Accidente:
- sputa este amestecată cu salivă sau resturi alimentare când pacientul nu respectă
recomandările;
- produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării.
Colectarea materialelor folosite, respectarea normelor:
- se colectează materialele îm containere speciale conform precauțiunilor standard;
- se spală mâinile.

Obiectiv 4: Procesul de îngrijire al unui pacient cu tuberculoză pulmonară

25
 a. Culegerea datelor-interviu

1. Informații generale
Numele și prenumele: P.I
Vârsta: 48 ani
Profesia: agricultor
Localitatea de domiciliu: Iași
Diagnosticul la internare: tuberculoză pulmonară
Data internării: 20.05.2023
2. Obișnuințe de viață
Consumator de: Alcool-Nu Cafea-Da Tutun-Da Drog-Nu
Alergii cunoscute: Nu
3. Probleme de sănătate
Antecedente medicale personale: apendicectomie și frecvent viroze pulmonare
Antecedente heredocolaterale: neagă
Neagă TBC în familie
Motivele internării actuale: hemoptizie medie. Circa 300ml, tuse persistentă, spută sanguino-
muco-purulentă, astenie, scădere în greutate și neliniște, febră.
Istoricul stării actuale: boala a debutat acum o lună cu tuse persistentă, astenie, scădere în
greutate circa 7 kg și în urma unui acces de tuse, se declanșează o hemoptizie.
4. Examenul clinic general
Tegumente și mucoase: palide, transpirate
Greutate: 70 kg
Înălțime: 1,85
Țesut celular subcutanat: normal reprezentat
Sistem ganglionar și limfatic: ganglioni superficiali nepalpabili
Aparat loco-motor: slab reprezentat
Aparat respirator:
-dificultăți respiratorii (13 respirații/minut)
- murmur vezicular diseminat
- dispnee
Aparat cardio-vascular:
- șoc apexian în spațiul V intercostal stâng
- puls 75 bătăi pe minut, tensiunea arterială 135/80 mmHg
Aparat digestiv: ficat și splină în limite fiziologice
Aparat uro-genital: micțiuni fiziologice, 7 micțiuni/zi, culoare roșu cărămiziu, diureza 1300ml
(polakiurie)
Sistem nervos și organe de simț: reflux pupilar prezent, orientat temporo-spațial, reflexe osteo-
tendinoase prezente
5. Investigații
Examenul sângelui:
Hemoglobină: 10,8g%
26
 Hematii: 32%
Leucocite: 6000/mm3
VSH: 11mm
Proteinemie: 8
Uree:15mg%
Creatinină: 1,2 mg%
Glicemie: 96 mg%
Transaminaze: ASAT – 25U/L; ALAT – 15/L; Gama GT – 21U/L.
Examenul urinei: densitate=1016 albumină: absentă glucoză: absentă
Examene de specialitate:
- Radiografie pulmonară: s-a efectuat examen radiologic pulmonar în poziție postero-anterioară și
una în poziție latero-laterală.
Aspectul radiologic a evidențiat opacități micro și macronodulare apicale, subclaviculare și
retroclaviculare în stânga, cu mici hipertransparențe între ele, descrise de către radiolog ca fiind
tuberculoză pulmonară.
Examenul sputei: din 3 eșantioane de spută, unul a fost pozitiv (2+), ceea ce a confirmat ulterior
și prin cultura pe mediul Ziehl-Nielsen care de asemenea a fost pozitivă. (Mycobacterium 3+).
6. Tratament
Hemostatice:
- Etamsilat 1 fiolă i.m;
- Vitamina K 1 fiolă
- Glucoză 5% un flacon pe zi timp de 4 zile;
Tuberculostatice:
- Pirazinamidă 3 pastile/zi;
- Izoniazidă 3 pastile/zi;
- Rifampicină 2caspsule/zi;
- Etanbutol 3 pastile/zi.
La nevoie:antitermice, antitusive.
7. Epicriză și recomadări la externare
Pacientul P.I internat de urgență, a fost diagnosticat, pe baza anamnezei, a examenelor obiective
și a rezultatelor investigațiilor cu tuberculoză pulmonară.
Sub administrarea tratamentului de antituberculoase, antitusive, expectorante și antitusive,
evoluția bolii este favorabilă.
Pacientul se externează cu următoarele recomandări:
-controale periodice;
- evitarea efortului fizic;
- țigări și alcool interzise;
- respectarea regimului alimentar;
- respectarea orelor de administrare a medicamentelor;
- purtarea măstii de protecție.

27
B. Identificarea nevoilor fundamentale afectate- enunțarea problemelor/diagnostice de
îngrijire la pacientul cu tuberculoză pulmonară

În urma culegerii datelor la pacientul cu tuberculoză pulmonară, chiar din ziua internării, am
stabilit următoarele nevoi fundamentale alterate:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație

2. Nevoia de a elimina
3. Nevoia a dormi și a se odihni
4. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale
5. Nevoia de a bea și a mânca
6. Nevoia de a evita pericolele
7. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele
8. Nevoia de a comunica
9. Nevoia de a se recrea
10. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea
11. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

Problemele de dependență care au fost identificate sunt următoarele:

1. Alterarea funcției respiratorii
2. Dispnee de efort
3. Eliminări bronșice neadecvate – expectorație
4. Diaforeză
5. Vărsături
6. Alterarea somnului
7. Insomnie
8. Dificultate de a se odihni
9. Hipertermie
10. Alimentație și hidratare inadecvată prin dificit
11. Dificultate de a urma dietă
12. Vulnerabilitate față de pericole
13. Afectarea fizică și psihică
14. Anxietate
15. Durere
16.Pierderea stimei de sine
17. Carențe de igienă
18. Alterarea tegumentelor și a fanarelor
19. Dezinteres față de măsurile de igienă
20. Comunicare ineficientă la nivel intelectual
21. Confuzie
22. Izolare socială
23. Neplăcerea de a efectua activități recreative
28
24. Ignoranța față de dobândire
25. Neputința
26. Dificultate de a se realiza

C. Planul de îngrijire

Este etapa finală a procesului de nursing.

Constituie un ghid care organizează informațiile despre starea de sănătate a pacientului și a
acțiunilor asistentului medical acordate.
Are ca și scop:
► orientarea spre îngrijiri individualizate
► promovarea continuității îngrijirilor
► evaluarea activității asistentului medical

ZIUA 1
Nr.
crt. Probleme de Obiective de Intervenții Evaluarea
dependență îngrijire (autonome și delegate) îngrijirilor
1. Alterarea funcției Pacientul să aibă căi Așezăm pacientul într- În urma
respiratorii respiratorii o poziție care să-i procedeelor
Dispnee de efort permeabile favorizeze respirația efectuate, starea
Pacientul să nu Aerisim încăperea pacientul s-a
devină sursă de Învățăm pacientul să îmbunătățit
infecție facă gimnastică considerabil
respiratorie După
Asigurăm poziția administrarea
semișezând la pacienții tratamentului
cu dispnee

Măsurăm și notăm
funcțiile vitale:
R= 12r ; T= 38̊C ; TA=
135/80
P= 70
Administrăm
tratamentul prescris:
antitusive,
expectorante,
bronhodilatatoare,
antituberculoase
2. Eliminări bronșice Pacientul să nu Educăm pacientul cum Pacientul
neadecvate – devină sursă de să expectoreze, să respectă
29
 expectorația infecție tușească, să nu înghită indicațiile și
Diaforeza Pacientul să aibă o sputa, să nu stropească expectorează în
Vărsături stare de bine, de în jur batistă
confort fizic Golim și curățăm Este echilibrat
Pacientul să fie scuipătorile, după ce au hidroelectrolitic
echilibrat fost dezinfectate Vărsăturile s-au
hidroelectrolitic și Menținem tegumentele diminuat
acido-bazic pacientului curate și
uscate
Spălăm tegumentele
ori de câte ori este
nevoie
Hidratăm
corespunzător
pacientul, dar nu
exagerat
Administrăm
expectorante,
fluidifiante și
antituberculoase

3 Insomnie Pacientul să Învățăm pacientul să În urma

Disconfort beneficieze de somn practice tehnici de tehnicilor de
corespunzător, relaxare, exerciții relaxare,
calitativ și cantitativ, respiratorii înainte de pacientul
liniștit culcare prezintă un somn
Pacientul să Observăm și notăm calitativ și
beneficieze de calitatea somnului, cantitativ
confort psihic orarul somnului Disconfortul s-a
Întocmim un program diminuat
de odihnă
corespunzător
oragnismului
Aerisim salonul înainte
de culcare
Discutăm cu pacientul
pentru a identifica
cauzele disconfortului
Administrăm
tratamentul
medicamentos

30
ZIUA 2

Nr. Obiective de Intervenții Evaluarea

Crt. Probleme de îngrijire (autonome și delegate) îngrijirilor
dependență
1. Hipertermie Pacientul să-și Aerisim încăperea În urma
mențină Asigurăm îmbrăcăminte tratamentului
temperatura lejeră administrat,
corpului în limite Aplicăm comprese reci febra s-a
normale Calculăm bilanțul diminuat
Pacientul să fie ingesta-excreta pe 24 ore ajungând până
echilibrat Servim pacientul cu la 37̊C
hidroelectrolitic cantități mari de lichide
Pacientul să aibă o Schimbăm des lenjeria de
stare de bine fizic pat
și psihic Măsurăm temperatura :
39,4̊C
Administrăm tratamentul
prescris –
antituberculoase,
antitermice, antibiotice
2. Alimentație Pacientul să fie Explorarea asupra Pacientul este
inadecvată prin echilibrat nutițional alimentelor permise și echilibrat
deficit și hidroelectrolitic interzise nutrițional și
Dificultate de a urma Pacientul să Serivirea mesei la ore hidro-
dieta urmeze dieta regulate electrolitic
impusă Explicăm pacientului Pacientul
importanța alimentației urmează dieta
corecte, bogate in
proteine, glucide și
vitamine
Alimentăm pacientul
parenteral, instituind
perfuzii cu glucoze 5%,
10%, 20%, 33%, 40%,
hidrolizate de proteine și
amestecuri
Conștientizăm pacientul
asupra importanței
regimului alimentar
Administrăm tratamentul
prescris

31
3. Vulnerabilitate față Pacientul să Asigurăm condițiile Pacientul
de pericole beneficieze de un adecvate, pentru a evita prezintă
Afectare fizică și mediu de siguranță pericolele prin interes față de
psihică fără accidente și accidentare pericole
Anxietate infecții Amplasăm pacientul în Durerea
Durere Pacientul să fie salon în funcție de starea pacientului
Pierderea stimei de echilibrat psihic sa este moderată
sine Pacientul să-și Luăm măsuri sporite de Pacientul și-a
recapete stima de evitare a transmiterii recunoscut
sine infecțiilor anxietatea
Ajutăm pacientul în
satisfacerea nevoilor
organismului
Ajutăm pacientul să
descrie corect durerea
Pentru intensitatea
durerii, vom ruga
pacientul să utilizeze
termenii: ușoară,
moderată, intensă,
insuportabilă
Ajutăm pacientul să-și
recunoască anxietatea și
să o învingă
Administrăm tratamentul
prescris –
antituberculoase,
antiinflamatorii

ZIUA 3

Nr Probleme de Obiective de Îngrijiri Evaluarea

crt. dependență îngrijire (autonome și delegate) îngrijirilor
Carențe de igienă Pacientul să Ajutăm pacientul, în Pacientul
1. Dezinteres față de prezinte tegumente funcție de starea sa prezintă
măsurile de igienă și mucoase curate generală, să își facă baie tegumente și
Pacientul să-și sau duș, sau îi efectuăm mucoase curate
recapete stima de toaleta pe regiuni Pacientul a

32
 sine Pregătim materialele înțeles
pentru baie importanța
Asigurăm temperatura igienei și o
camerei tratează cu
Ajutăm pacientul să se intereses
îmbrace, să-și facă
toaleta cavității bucale
Identificăm, împreună cu
pacientul cauzele și
motivația
Îi explicăm pacientului
importanța igienei
Administrăm tratamentul
prescris
Comunicare Pacientul să aibă o Ajutăm pacientul să-și Pacientul
2. ineficientă la nivel comunicare recunoască capacitățile comunică
intelectual adecvată Ajutăm pacientul să se conform
Confuzie Pacientul să fie orienteze în timp, spațiu așteptărilor
Izolare socială orientat în timp, Liniștim pacientul și îi
spațiu și la propria explicăm că nu este
persoană singur în situația dată
Învățăm pacientul tehnici
de comunicare
Ajutăm pacientul să
creeze legături cu cei din
jur și îl ajutăm să capete
încredere încredere în
sine și în forțele sale
Administrăm tratamentul
3. Neplăcerea de a Pacientul să Explorăm activitățile Pacientul
efectua activități prezinte stare de recreative ce-i produc prezintă o stare
recreative bună dispoziție plăcere pacientului de bună
Amenajează camera de dispoziție
recreare: vizionări de A răspuns
filme, muzică pozitiv
Avem în vedere activităților
activitățile să nu-l pentru recreare
suprasolicite
Notăm reacțiile și
manifestările pacientului
Administrăm tratamentul

33
ZIUA 4

Nr.
Crt. Probleme de Obiective de Îngrijiri Evaluarea
dependență îngrijire (autonome și delegate) îngrijirilor
1. Ignoranța față de Pacientul să Explorăm nivelul de Pacientul a
dobândirea de noi acumuleze noi cunoștințe al pacientului acumulat noi
cunoștințe cunoștințe privind boala, modul de cunoștințe si o
Cunoștințe manifestare să acorde mai
insuficiente Stimulăm dorința de multă
cunoaștere importanță
Motivăm asupra acestui subiect
importanței acumulării
de noi cunoștințe
Organizăm activități
educative, folosind
metodele de învățământ
cunoscute
Verificăm dacă pacientul
a înțeles corect mesajul
transmis și dacă și-a
însușit noile cunoștințe
Administrăm tratamentul
2. Neputiința Pacientul să-și Identificăm cauza Pacientul și-a
Dificultate de a se recapete neputinței sale și recăpătat stima
realiza încrederea și situațiile care îi provoacă de sine și este
stima de sine sentimentul de inutilitate capabil să se
Pacientul să poată Îl ajutăm în cunoașterea realizeze
realiza și aprecia și reevaluarea
obiectiv capacităților sale
activitățile sale Orientăm pacientul spre
alte activități decât cele
anterioare
Ajutăm pacientul în
recuperarea fizică și
psihică
Observăm obiectivitatea
aprecierilor pacientului
Notăm orice modificare
în comportamentul sau
starea pacientului

34
 Administrăm tratamentul
prescris

Obiectiv 5: Educație pentru sănătate la un pacient cu tuberculoză pulmonară

Cultura generală, inclusiv cultura sănătății, se formează pe instrucția generală a populației în setul
continuu al generațiilor.
Educația sanitară are un rol deosebit de important în profilaxia tuberculozei și se adresează atât
populației receptive, cât și bolnavului însăși, care trebuie conștientizat de importanța tuturor
măsurilor care se iau în legătură cu boala.
În tuberculoză, accentul educației
Educația pacientului pentru prevenirea tuberculozei pulmoare cuprinde:
● Purtarea măștii de protecție
● Cunoașterea caracterului contagios al bolii tuberculoase, a modului de transmitere și a
necesității respectării unor măsuri care împiedică răspândirea bolii;
35
● Cunoașterea celor mai relevante simptome de boală și a necesității prezentării rapide la medic
la apariția simptomelor pentru un diagnostic precoce;
● Cunoașterea consecințelor bilogice și sociale ale bolii și a necesității respectării indicațiilor
medicale privind izolarea bolnavilor după caz, corectitudinea urmării tratamentului și a cooperării
la investigații, vaccinare sau chimioprofilaxie;
● Cunoașterea măsurilor de igienă general a alimentației, locuinței, locului de muncă, a modului
sănătos de viață, măsuri menite să elimine anumiți factori de risc;
● Stimularea preocupării populației pentru creșterea rezistenței naturale, pentru ridicarea
economic-socio-cultural și pentru un mod sănătos de viată;
● Menținerea unei bune poziții a capului pentru favorizarea ventilației pulmonare;
● Evitarea fumatului, nicotina provoacă vasoconstricție a vaselor coronariene și periferice;
● Evitarea consumului de alcool și droguri- acestea inhibă centrii respiratori;
● Evitarea mediului poluant: alergenii, fumul, substanțele toxice, sunt iritante pentru mucoasa
căilor respiratorii;
● Evitarea respiratului pe gură în anotimpul rece și umed;
● Evitarea aglomerărilor în epidemiile virale.

III.BIBLIOGRAFIE

Compediu ANATOMIA FIZIOLOGIA OMULUI- Bogdan Voinulescu, Ediția a doua Corint

Anatomia și fiziologia omului- Teodorescu I., Editura Medicală, București 1969
Terapeutică medicală- Gabriel Ungureanu, Ediția aIII a, Polirom
Breviar de Tuberculoză- Ovidiu Bercea, Puiu Panghea, Editura Medicală București 1999
Compediu de tuberculoză- C Marica, C. Didilescu, M. Tănăsescu, Editura Curtea Veche 1995
Pneumologie-Tuberculoza Pulmonară- Gabriela Jimboreanu, Edith Simona Ianosi, Univ. de
Medicină și Farmacie Târgu Mureș, 2010
ANDRIUȚA C. , PÂNTEA V. , HOLBAN T. , Materiale didactice în boli infecțioase, tropicale și
parazitare. Ghid practic pentru studenți și rezidenți – Chișinău
Medicină internă cu nursing specific – Suport de curs pentru studenții colegiilor de medicină –
M. Negreanu, L. Tomulescu, L.Carp – Chișinău

36
Manual de Medicină Internă - Corneliu Borundel, Editura B.I.C , București 1998
Manual de Medicină Internă pentru școlile de asistente medicale - C. Păunescu, Editura
Medicală, București 1962
Ghid de Cunoaștere, profilaxie și combatere a tuberculozei pulmonare - George Petrescu, Editura
Medicală 1990
Actualități în tratamentul tuberculozei pulmonare - Prof. M Voiculescu, Seria Medicină 1961
Manual de îngrijiri speciale - Lucreția Titircă, Editua Viața Medicală Românească, București
2000
Îngijirea omului bolnav și sănătos - F. Hiru, G. Ghiru, Editura Cison, București 2001

IV. ANEXE

37
Figura 1. Aparatul respirator

Figura 2. Plămânii

38
Figura3. Variația volumelor cutiei toracice în timpul ventilației
Sursa: Manole G. Fiziologică

Figura4. Volumele și capacitățile pulmonare

39
Figura 5. Tuberculoză pulmonară

Figura6. Tuberculoza pulmonară primară

40
 Figura7. Mycobacterium tuberculosis

Figura8. Bacilul Koch la microscop

41
Figura 9. Simptomatologia Tuberculozei

Figura10. Medicamente tuberculostatice

42
Figura11

43