ISTORIE

MATERIAL DIDACTIC
pentru clasa a XIV-a seral
CUPRINS
Titlul lecţiei Pagina
Tema 1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor 2
Tema 2. Întemeierea statelor medievale româneşti 3
Tema 3. Ţările Române între diplomaţie şi conflict în evul mediu şi la 6
începuturile modernităţii
Tema 4. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României 11
Mari (secolele XVIII-XX)
Tema 5: Constituţiile din România 15
Tema 6. România în timpul celui de-al doilea război mondial. marile 18
pierderi teritoriale din 1940
Tema 7. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi dizidenţă 19
anticomunistă
Tema 8. România în perioada războiului rece (1947-1989) 23
TESTE DE EVALUARE 26

1
 TEMA 1. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

Romanitatea este elementul esenţial al identităţii lingvistice si culturale a poporului român. Asemenea altor popoare
ale Europei - italieni, francezi, spanioli, portughezi - românii vorbesc o Simbă romanică, formată pe baza latinei
vorbite în Imperiul Roman. Procesul de romanizare lingvistică si culturală din secolele lI-lll d.H., când o mare parte a
teritoriului României de azi era cuprins în provinciile romane Moesia si Dacia, a avut o mare intensitate, astfel că limba
latină a pătruns foarte repede nu numai în zonele urbane, ci si la sate, în viaţa comunităţilor de agricultori si de păstori
care ocupau cea mai mare parte a teritoriului.
Un mic număr de cuvinte (mai puţin de 200) din limba traco-dacă s-au transmis, formând substratul limbii române. Este
interesant însă de observat că multe dintre aceste cuvinte desemnează elemente fundamentale ale civilizaţiei -de exemplu
vatră, copil, moş, a moşteni- dar se declină sau se conjugă aidoma cuvintelor de origine latină: brânză ca osânză, a moşteni
ca a fi, moşie ca si câmpie. Gramatica latină reprezintă structura fundamentală a limbii române: declinăm si conjugăm
ca în latină, alcătuim propoziţii si fraze în felul în care o făceau vorbitorii de limbă latină. Aproximativ 80% din fondul
principal de cuvinte al limbii române, inclusiv vocabularul creştin de bază, provin din latina vorbită.

Formarea limbii române

Când, în secolul al III-lea d.H., împăratul Aurelian a fost nevoit să renunţe la administrarea provinciei Dacia, idiomul
latin era predominant. Acesta a continuat să evolueze în contact cu provinciile latinofone de la sud de Dunăre. După
instalarea slavilor în nordul Peninsulei Balcanice, complicatele relaţii dintre Imperiul Bizantin - unde limba greacă devine,
din secolul al Vll-lea d.H., limbă oficială - si formaţiunile politico-militare din Peninsula Balcanică au avut drept
consecinţă, între altele, fragmentarea comunităţilor locale vorbitoare de latină si despărţirea lor de romanitatea nord-
dunăreană, astfel încât fiecare a dezvoltat în mod diferenţiat fondul originar latin. Si în prezent, există diferite dialecte
a e limbii române: dialectul daco-român, vorbit pe întregul teritoriu al României, în Republica Moldova, precum si în
comunităţile româneşti din ţările vecine (Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria), si dialectele sud-dunărene -dialectul
aromân, isîro-român si megleno-rornân. Diferenţe locale de mai mică importanţă caracterizează diferite graiuri -
oltenesc, maramureşean, moldovenesc etc. Pe baza graiului din Muntenia, dar cu un aport important a! operelor literare
create în Moldova, se constituie, în secolul al XlX-lea, limba română literară pe care o vorbim si o scriem şi azi.

Ca si în căzui celorlalte limbi romanice, în perioada de formare a limbii române, fondului latin i s-au adăugat
cuvinte împrumutate din limbile popoarelor migratoare. Avem motive să considerăm că, aşa cum se întâmplă si în
cazul celorlalte limbi romanice, acest proces de evoluţie este încheiat în linii generale în secolul al Vlll-iea. O influenţă
mai accentuată a rezultat din contactul cu limbile slave, mai ales cu cea sud-slavă, care a devenit, în secolele IX-X, limba
liturgică (limba în care se slujeau liturghiile în biserică) si mai târziu si limba de cancelarie (limba în care erau redactate
documentele oficiale ale statului). Slavona a jucat pentru regiunile balcano-dunărene un rol apropiat de cel pe care
latina l-a jucat în Occidentul medieval.
Caracterul latin a! limbii vorbite pe ambele maluri ale Dunării şi în interiorul arcului carpatic a fost de timpuriu
recunoscut de popoarele vecine. Neamurile germanice i-au numit w(a)lach, aşa cum îi numeau pe toţi vorbitorii
idiomurilor latine; de la acest nume derivă etnonimele vlah, olah etc. La rândul lor, „vlahii" îşi spuneau probabil
români, adică romani- nume pe care I-au transmis din generaţie în generaţie, fie pentru a se desemna ca locuitori ai
ţinuturilor carpato-dunărene, vorbitori ai aceleiaşi limbi, fie pentru a se referi la anumite categorii sociale (de
exemplu, rumâni - ţărani dependenţi). Memoria populară a păstrat, de-a lungul secolelor, conştiinţa ascendenţei
romane a românilor - dovadă, de pildă, datinile si tradiţiile care îi amintesc pe „bădica Troian" - împăratul Traian - în
legătură cu momente importante ale sărbătorilor solstiţiului de iarnă {Anul Nou).

Creştinismul a constituit un factor esenţial în procesul de romanizare. Obiectele paleocreştine, databiieîn secolele II-
III d.H., sunt puţin numeroase, dar acest fapt se poate explica prin persecutarea noii religii, însă după ce creştinismul a
devenit o religie licită, vestigiile creştine au devenit tot mai numeroase. Chiar dacă arianismul a avut un succes deosebit
în rândul populaţiilor germanice, la daco-romani, s-a dezvoltat un creştinism de factură populară si de orientare
niceeană. Acesta a fost probabil impulsionat de misionari proveniţi din Dobrogea, cunoscut bastion ai confesiunii
niceene încă din timpul împăratului Valens.

2
 Călătorii străini care ajung în Ţările Române In secolele XV-XVII notează că românii sunt urmaşi ai romanilor, atât
prin numele pe care şi-l dau lor însile, romani, cât si observând asemănările dintre limba vorbită de ei si latină. La
rândul lor, primii umanişti originari din ţinuturile româneşti, ca transilvanul Nicolaus, care îşi ia numele savant de
Olachus (Valahul), apoi curteni şi învăţaţi din Ţăriie Române, formaţi la şcolile din Polonia (Miron Costin) sau Italia
(Stolnicul Cantacuzino), descoperă noi argumente care confirma, în cuvintele cronicarului moldav, că „de la Râm ne
tragem", în fine, învăţaţii germani din ţinuturile săseşti (Johannes Honterus) descriu monumente si publică inscripţii
latine - surse importante pentru istoria provinciei romane Dacia.

Teoria lui Roesler

Formularea categorică a tezei contrare - baza ideologică a dominaţiei maghiare asupra Transilvaniei - s-a
datorat unui istoric austriac din a doua jumătate a secolului al XIX-ea, Robert Roesler. Folosind izvoare istorice
latine târzii si nesigure, el a susţinut teza exterminării populaţiei de origine dacică odată cu cucerirea romană,
precum si pe cea a retragerii complete a populaţiei romanizate din cuprinsul provinciei Dacia în secolul al lll-lea d.H.
Locuitorii fostei provincii ar fi fost strămutaţi în masă la sud de Dunăre, unde s-ar fi format limba română şi
poporul român. La venirea maghiarilor în Europa, Transilvania ar fî fost un ţinut pustiu, pe care coroana ungară
l-ar fi anexat şi populat, instalând apoi şi colonişti germani pentru a-i apăra graniţele. Abia după marea ciumă din
secolul al XIV-lea, ţinuturile de dincolo de Carpaţi, pustiite de molimă, ar fi fost colonizate cu păstori vlahi de la
sud de Carpaţi si de Dunăre.
Teoriile roesleriene, criticate în mediile academice contemporane, au fost preluate nu numai de alte lucrări
savante, ci şi de manualele şcolare din Ungaria secole or XIX-XX, alimentând imaginarul naţionalist maghiar, în
schimb, istoricii si lingviştii români din secolul al XIX-lea (M. Kogălniceanu, A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, Gr.
Tocilescu) au adunat un mare număr de dovezi referitoare atât la vechile populaţii getice si dacice din spaţiul carpato-
danubian, cât şi la continuitatea populaţiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia si Moesia, demonstrând
şubrezenia multora dintre argumentele invocate de istoriografia oficială maghiară. La nivelul reprezentărilor
identitare comune, renunţarea la scrierea slavonă (chirilică) si generalizarea alfabetului latin, precum şi predarea imbii
române si a istoriei naţionale în şcolile organizate odată cu reformele iniţiate de Al. I. Cuza au generalizat
conştiinţa romanităţii poporului român, a limbii si civilizaţiei acestuia.

3
 TEMA 2. ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

Formaţiuni politice prestatale în Transilvania

Din secolul al IX-lea, în contextul în care ungurii aşezaţi în Pannonia încep să-si manifeste interesul pentru
Transilvania, sursele menţionează formaţiuni politice ale populaţiei româneşti de la nord de Dunăre.

Astfel, Cronica notarului anonim (Anonymus) al regelui Ungariei Bela al lll-lea, scrisă probabil prin secolul al XII-
lea, dar oglindind evenimente de la sfârşitul secolului al IX-lea, relatează conflictele care i-au opus pe ungurii în
expansiune spre răsărit unor formaţiuni politice de dincolo de Tisa. Aceste formaţiuni, de tipul cnezatelor sau
voievodatelor, forme de organizare influenţate de cele ale slavilor, dar devenite specifice populaţiei româneşti, erau
situate în Biharea (condusă de Menumorut), în Banat, cu centrul probabil la Cuvin (Glad) si în inima
Transilvaniei, având drept centru posibil Dăbâca (Gelu). Geiu este sigurul dintre aceşti conducători locali numit de
Anonymus blach, adică român, în condiţiile în care populaţia din zonă era departe de a fi omogenă din punct de
vedere etnic. Realitatea personajelor si întâmplărilor pomenite de Anonymus a început să fie contestată de unii istorici
maghiari si austrieci începând din secolele XVIII-XIX, în contextul în care românii din Transilvania cereau drepturi
politice si naţionale. Chiar dacă există o doză de fabulaţie în povestea notarului anonim, deoarece nu rareori istoricii
medieva i simţeau nevoia să-si înfrumuseţeze poveştile cu elemente dramatice, este dincolo de îndoială faptul că în
perioada în care a scris Anonymus exista conştiinţa unei anteriorităţi a românilor în Transilvania si a unor formaţiuni
politice în stare să opună rezistenţă ungurilor. O confirmare indirectă a acestor realităţi o aduce Cronica lui Nestor, din
secolul al XII-lea, care păstra amintirea faptului că, la trecerea lor prin Carpaţii Păduroşi, spre Panonia, ungurii i-au
găsit acolo pe români şi pe slavi.
Din secolul al X-lea datează menţiunile unor formaţiuni politice în Dobro gea, reintrată în sfera de dominaţie
bizantină. Chiar dacă nu putem spune nimic sigur despre etnia unor conducători precum jupan Dirnitrie, consemnat
într-o inscripţie de la Mircea Vodă, sau despre jupan Gheorghe, menţionat în complexul de la Basarabi, probabil că
formaţiunile politice pe care le conduceau îi includeau si pe români. Tot în Dobrogea, în secolul al Xl-lea, în
condiţiile apariţiei unor noi valuri de migratori, precum pecenegii, uzii, cumanii. Ana Comnena îi pomeneşte pe
Tatos, Seslav si Satza, de origine probabil pecenegă, şefi ai unor formaţiuni politice din care însă puteau face parte si
români.

Formaţiuni politice prestatale în exteriorul arcului carpatic

În secolul al XIII-ea, în vreme ce Transilvania îşi continua existenţa în cadrul regatului maghiar, se conturează din ce
în ce mai clar formaţiunile politice ale românilor din exteriorul arcului carpatic. Astfel, în 1234, o bulă papală men-
ţiona existenţa unor elemente de ierarhie bisericească ortodoxă, ceea ce implici şi o organizare politică.
În secolul al XIII-lea, întreg spaţiul românesc avea să fie marcat de marea invazie tătară din 1241, care a distrus si
a dezorganizat totul, în pofida unor încercări de rezistenţă locale, ce demonstrează că existau deja elemente de
organizare politică. Românii încercaseră, împreună cu secuii, să apere trecătorile transilvănene, iar în exteriorul
Carpatilor tătarii se confruntă cu un asa-numit Miselau, probabil Seneslau, care apare mai târziu în documente.
Marea invazie tătară a pulverizat cnezatele si voievodatele româneşti preexistente, dar a dezorganizat si regatul
ungar, care, în ultima perioadă, îşi extinsese dominaţia si asupra spaţiului extracarpatic. Astfel, presiunea
maghiară asupra spaţiului românesc scade si sunt create condiţii favorabile afirmării politice la sud şi la răsărit de
Carpaţi. Dominaţia mongolă instituită în zonă a permis, pe de o parte, cristalizarea unor instituţii rămase apoi carac -
teristice statelor medievale româneşti (birurile, scutirile, organizarea sistemului de postă etc), iar pe de alta, a făcut
apel, în guvernare, la reprezentanţi din rândul populaţiei româneşti. Aceştia, spre sfârşitul secolului, în condiţiile
diminuării puterii mongolilor, au profitat de situaţia dobândită, în scopul definirii unor autonomii româneşti care au
stat la baza viitoarelor state medievale.
După trecerea primului şoc a invaziei, regalitatea maghiară încearcă să recâştige terenu pierdut la sud de Carpaţi,
aducându-i, în 1247, în Tara Severinului, pe cavalerii ioaniţi. Diploma de privilegii care le este acordată permite
surprinderea tipurilor de formaţiuni teritoriale care existau în zonă. În primul rând, se contura Ţara Severinului
(Banatul), creaţie a regalităţii maghiare în vederea asigurării controlului asupra zonei. Apoi, existau voievodatele
lui Litovoi, în Ţara Haţegului si nordul Olteniei, si al lui Seneslau, în nord-vestul Munteniei, în al treilea rând, în
câmpia olteană fiinţau cnezatele lui loan si Farcaş. Diploma oferă si informaţii asupra stratificării sociale, care este
4
întotdeauna legată de apariţia statului, consemnând diferenţele dintre ţărani şi mai-marii pământului (rustici, în
opoziţie cu majores terrae, sugerează deja existenţa unor categorii privilegiate). De asemenea, aceste formaţiuni
statale, aflate sub autoritatea, măcar nominală, a regelui maghiar, aveau propriile forţe militare, întrucât se specifica
obligaţia or de a da ajutor armat ioaniţilor.
De la sfârşitul secolului a XIII-ea, se poate urmări felul în care, pe mai multe etape, se desfăşoară procesul
desprinderii formaţiunilor româneşti de sub autoritatea maghiară si al constituirii statelor medievale româneşti.
Trebuie să vedem aceste formaţiuni integrate în sistemul feudo-vasalic de tip apusean, pe care regalitatea maghiară
încerca să-l instituie, astfel încât încercările lor de autonomizare se încadrează în procesul, mai amplu, de fărâmiţare
politică si de decădere a autorităţii centrale prin care trecea în epocă Ungaria medievală.

Ţara Românească
În 1277, încercarea voievodului Litovoi (ce de la 1247 sau un urmaş cu acelaşi nume) de a înlătura suzeranitatea
maghiară duce la moartea acestuia si la capturarea fratelui său, Bărbat. Acesta se răscumpără, spun documentele,
„cu o sumă nu mică de bani", ceea ce ilustrează forţa economică pe care o avea formaţiunea politică olteană.
Teritoriile recucerite de regele maghiar rămân totuşi, în virtutea sistemului feudo-vasalic, în stăpânirea voievodului,
cu condiţia ca acesta să-i recunoască suzeranitatea.
Înlăturarea totală a suzeranităţii maghiare asupra teritoriului de la sud de Carpaţi are loc la cumpăna secolelor
XIII-XIV. Tradiţia păstrată de cronicile mun-tene vorbeşte de un „descălecat" al lui Negru Vodă, pornit cu ai săi din
Ţara Făgăraşului pe la 1290. Sâmburele real ai tradiţie se leagă de desfiinţarea, de către regalitatea maghiară, a
autonomiei Ţării Făgăraşului la 1291, ceea ce i-a putut determina pe unii dintre fruntaşii românilor de acolo să
treacă !a sud de Carpaţi. Oraşul Câmpulung, unde s-ar fi aşezat Negru Vodă, poartă si el amprenta elementului
transilvan, prin coloniştii saşi care îl locuiesc, si devine prima capitală a Ţării Româneşti şi necropolă domnească. De
asemenea, realitatea unui descălecat de la nord de Carpaţi pare a fi sugerată chiar de numele de Basarab, de origine
cumană, consemnat în documente în Ţara Haţegului.
Mai clar este documentată istoric întemeierea Ţării Româneşti prin unirea teritoriilor oltene ale voievodatului iui
Litovoi cu cele ale voievodatului argesean al lui Seneslau sub domnia lui Basarab, pe la 1300. Afirmarea
independenţei faţă de regatul maghiar se făcea în contextul colaborării românilor cu tătarii, bulgarii si sârbii.
Factorul de putere reprezentat de regatul maghiar nu putea fi însă ignorat si, în 1324, Basarab se recunoştea vasal al
regelui Carol Robert de Anjou, care, la rândul său, îi recunoştea domnia asupra unei ţări sud-carpatice unificate (Terra
Transalpina). La scurtă vreme însă, regele maghiar considera că Basarab si-a nesocotit obligaţiile vasalice şi în 1330 era
declanşată o campanie împotriva Tării Româneşti, condusă chiar de Carol Robert de Anjou. Pentru a evita
distrugerile războiului, Basarab se oferă se restituie regelui Banatul Severinului si să-i plătească 7 000 de mărci de
argint, echivalând cu 74 kg aur. Suma este un indiciu al forţei economice deţinute de voievodatul muntean, care
poate fi legată şi de controlul segmentului final a! drumului comercial care lega Europa Centrală si Marea Neagră
prin intermediul gurilor Dunării. Carol Robert refuză oferta, armata maghiară aparent victorioasă se întoarce spre
Transi vania, dar într-o trecătoare, nelocalizată cu exactitate, dar intrată în istorie sub numele Posada, pe care i I-a dat
lorga, românii îi surprind şi îi masacrează pe unguri, a căror rege scapă cu greu. Victoria de la 1330 consfinţea
independenţa Ţării Româneşti si demonstra forţa noului stat,
Ulterior, raporturile cu Ungaria au fost reluate în contextul necesităţii de a duce o uptă comună pentru
eliminarea tătarilor din regiune. Acesta este contextul în care Basarab cucereşte sudul Moldovei actuale, ceea ce
explică numele de Basarabia extins apoi asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru. Regele ungar interpreta însă
jurământul de vasalitate prestat de domnul Ţării Româneşti ca o recunoaştere a faptului că acesta ar fi deţinut
întreaga ţară (inclusiv teritoriile nou cucerite de Basarab) ca feudă, de la e .
În contextul unor astfel de pretenţii maghiare, urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, îşi ia în 1359 titlul de
„singur stăpânitor" (samodîrjeţ, autocrat) şi creează mitropolia Ţării Româneşti, dependentă de Constantinopol.
Erau măsuri care respingeau, în acelaşi timp, şi pretenţiile politice, si încercările de catolicizare, văzute ca un mij oc
de mai bună integrare a voievodatului muntean în sfera de influenţă si chiar de dominaţie directă maghiară.
După noi confruntări, Vladislav Vlaicu (1364-1377) se recunoaşte din nou vasal al regelui Ungariei, de la care
primeşte ca feude Severinui si Făgăraşul, inaugurând astfel o îndelungată tradiţie de stăpânire munteană asupra acestor
regiuni integrate regatului maghiar.

Moldova
Din secolul al XIII-lea, teritoriul Moldovei se afla sub dominaţia tătarilor, care îşi stabiliseră un centru politic la
gurile Dunării. Pe aici trecea si importantul drum comercial care lega zone din Europa Centrală (Polonia) cu Marea
5
Neagră, ceea ce a favorizat în mare măsură unificarea economică a acestui spaţiu.
Evoluţia spre cristalizarea unor formaţiuni politice în această zonă este ilustrată de un document din 1332 al
cancelariei papale; acesta vorbea despre „puternicii acelor locuri" care confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei.
Unirea acestor formaţiuni a fost favorizată de lupta regalităţii maghiare pentru înlăturarea dominaţiei tătare si de
succesele lui Basarab.
Iniţiativa regelui maghiar de a apăra hotarele răsăritene ale Ungariei a condus la crearea unei mărci de apărare
în nordul Moldovei, condusă de voievodul Dragos din Maramureş, la 1347. Tradiţia istorică a păstrat amintirea
participării românilor de peste Carpaţi la întemeiere în legenda „descăleca tului", "n realitate, dependenţa lui
Dragos faţă de coroana maghiară şi nemulţumirile românilor maramureşeni faţă de politica regelui maghiar de
desfiinţare a autonomiei Maramureşului au condus la o prlrnă încercare, nereuşită, de înlăturare a dominaţiei
ungare, sub conducerea altui voievod din Maramureş, Bogdan, în 1364-1365, în ace aşi timp cu conflictele care
aveau loc între Muntenia si Ungaria, suzeranitatea maghiară este înlăturată si statul moldovean se constituie ca
entitate de sine stătătoare.
Până la sfârşitul secolului a XIV-ea, Moldova se extinde spre sud, înglobând gurile Dunării, astfel încât Roman I
(1392-1394) se putea intitula „domn din munte până la mare", Extinderea teritorială a fost întovărăşită şi de o
necesară centralizare a instituţiilor statului si o clarificare religioasă, în vremea lui Petru l (1377-1392); după ezitări
între Roma si Constantinopol, domnia optează pentru ortodoxie, punând astfel bazele întemeierii Mitropoliei de
la Suceava.
Pentru a contracara pretenţiile maghiare, în 1387, Petru l depune jurământ de vasalitate regelui Poloniei,
Vladislav I Iagello, inaugurând astfel principala direcţie de politică externă a Moldovei pentru viitoarea perioadă.

Dobrogea
În secolul al XIV-lea se constituia si la sud de Dunăre un stat independent, al cărui nucleu a fost reprezentat de
Ţara Cavarnei, cu centrul la Caliacra, condusă de Balica (1346-1354).
Ulterior, în urma participării la un război civil în Imperiul Bizantin, Dobrotici (1354-1386) a primit titlul de
„despot", care era acordat rudelor sau aliaţilor Imperiului şi care îl plasa, cel puţin formal, în cadrul ierarhiei
imperiale. Urmaşul său, Ivanco (1386-1391), se desprinde din sfera stăpânirii bizantine şi bate monedă proprie,
pentru a-şi marca independenţa.
În condiţiile apropierii imperiului Otoman de linia Dunării, Dobrogea, a cărei conducător dispărea în luptele
cu turcii, risca să fie transformată în paşalâc. Acesta este momentul în care domnitoru Ţării Româneşti, Mircea ce
Bătrân (1386-1418) intervine si o ia în stăpânire. Dobrogea avea să rămână în componenţa stătu ui muntean până în
1417 sau 1420, când este cucerită de turci şi rămâne sub stăpânire otomană până la 1878.

6
 TEMA 3. ŢĂRILE ROMÂNE ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI CONFLICT ÎN EVUL
MEDIU ŞI LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂŢII
1. Cacteristicile situaţiei internaţionale

> În secolul al XV-lea în sud-estul „Europei situaţia internaţională a fost influenţată de ascensiunea puterii otomane.
> Secolul al XVI-lea a fost epoca de culminaţie a puterii şi expansiunii otomane;

• Ungaria a fost zdrobită în bătălia de Ia Mohâcs (1526) - transformată în paşalâc (1541), iar Transilvania
a
devenit principat autonom sub suzeranitate turcească.
• Imperiul Otoman a fost acceptat ca partener în Europa, nu mai era considerat duşman, datorită deosebirii de
religie.
* Franţa a încheiat cu sultanul, un tratat de cooperare împotriva Imperiului habsburgie, în martie
1536,
> În a doua jumătate a secolului al XVI-lea relaţiile internaţionale se caracterizează prin constituirea şi dezvoltarea
unui
sistem politic european, în cadrul căruia, deciziile şi acţiunile tuturor statelor sunt într-o interdependenţă permanentă.
> Situaţia internaţională a Ţărilor Române, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost influenţată în mod direct
de:

• lupta dintre Imperiul otoman şi cel habsburgie pentru dominaţie în Europa Centrală,
• atitudinea aparte a Poloniei:
* în general, ostilă imperialilor,
» prudentă faţă de turci,
» interesată în asigurarea unei influenţe proprii în Ţările Române, în primul rând în Moldova.
> Intervenţia imperială în Transilvania a provocat nemulţumiri în Polonia şi mai ales, Ia Poartă.
> Poarta a intensificat operaţiunile militare împotriva imperialilor, a ocupat şi transformat Banatul în paşalâc (l512).
> S-a format Liga creştină care alătura habsburgilor, Spania, papalitatea, ducatele de Mantua, Ferrara şi Toscana.
> în această conjuctură internaţională complexă - în Ţările Române - Mihai Viteazul conduce lupta pentru
independenţă
şi unire între 1594-1601.

2. Ţările Române şi regatele catolice vecine

> Statele româneşti şi Regatul ungar, iniţial, s-au apropiat, când au fost ameninţate de expansiunea otomană, în
cadrul
efortului antiotoman al Ungariei, un rol însemnat a revenit factorului militar românesc din Transilvania şi Banat.
> în Ţara Românească, implicarea în lupta antiotomană a lui Mircea cel Bătrân (l386-141 S):

• în 1389 Mircea cel Bătrân încheie o alianţă cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, contra Ungariei.
• în condiţiile creşterii pericolului otoman (în timpul sultanului Baiazid I) - Ţara .Românească se
orientează
spre o alianţă cu Ungaria (condusă de regele Şigismund de Luxemburg) - pe baza recunoaşterii
stăpânirii
domnului Ţării Româneşti în Almaş şi Făgăraş, în sudul Transilvaniei, cu titlul de feud, şi în Banatul
de
Severin.
• La 7 martie 1395 - tratat de_aliantă cu_regele Şigismund de Luxemburg, la_Braşov care_este_primul tratat
din S E Europei îndreptat împotriva Imperiului otoman.
> În Moldova, Ştefan cel Mare (1457-1504) avea ca obiective ale politicii externe :
emanciparea Moldovei de sub tutela marilor puteri vecine;
lupta antiotomană.
• în prima parte_a_.dornniei, pe primul plan s-au aflat relaţiile cu Ungaria si Polonia, puteri care rivalizau
pentru
Moldova, gurile Dunării şi Chilia (rivalitate ce s-a manifestat şi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea).
• Orientarea spre Polonia, care îi asigura protecţie împotriva tendinţelor de dominaţie ale Regatului ungar -
a
7
 rămas direcţia principală a politicii externe a Moldovei; i-a permis să-şi asigure stăpânirea asupra Chiliei
şi
drumului comercial pe care îl controla.
• în aprilie 1459 -tratatul de la Overchelăuţi cu regele Cazimir al Poloniei, pe care I-a recunoscut ca suzeran.

* Consecinţă: îndepărtarea de la hotarul Moldovei a lui Petru Aron, rivalul său.

* Restabilirea legăturilor cu Polonia a însemnat îndepărtarea de Ungaria şi Ţara Românească.
• în 1465 Ştefan cel Mare a reuşit să aducă în stăpânirea sa cetatea Chilia, subminând interesele comerciale
ale
Ungariei şi Ţării Româneşti. Pentru a restabili situaţia, Matei Corvin a intrat în campanie în 1467, dar în
drum
spre Baia este înfrânt de armata lui Ştefan.
-> Moldova iese de sub suzeranitatea Ungariei.
• A doua etapă a domniei - lupta antiotomană.
* 10 ianuarie 1475 - bătălia de la Vaslui - victorie categorică a lui Ştefan împotriva otomanilor.
* înţelegând inevitabilitatea unei ofensive otomane:

• ianuarie 1475 - Ştefan a adresat o scrisoare principilor creştini pentru a lărgi coaliţia
antiotomană;
• iulie 1475 - Ştefan cel Mare încheie un tratat de alianţă antiotomană cu Matei Corvin -
punând astfel baze noi raporturilor dintre cele două ţări;
* 1484 - Imperiul otoman cucereşte Chilia şi Cetalea Albă.
• încercări nereuşite de recucerire a cetăţilor pierdute cu ajutorul Poloniei. In acest sens.
Ştefan prestează omagiul vasalic regelui Cazimir în septembrie 1485, Ia Colomeea;
* 1487 - Ştefan încheie pace cu Imperiul otoman;
- plăteşte din nou tribut Porţii;
1489 - Ştefan cel Mare încheie alianţă cu Ungaria.
* 1492 - loan Albert devine rege al Poloniei şi începe pregătirile militare pentru:
înlăturarea dominaţiei otomane asupra Chiliei şi Cetăţii Albe; instaurarea controlului polon direct
asupra Moldovei, prin înlăturarea lui Ştefan.
1497 - confruntare cu polonezii la Codru Cosminului. - Ştefan învingător:
Tratatul de la Hârlău semnat în 1499, între Moldova şi Polonia, stabilea „pacea veşnică" între cele două state şi
emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea Poloniei.
În lupta antiotomană, Mihai Viteazul (1593-1601) se orientează spre alianţa cu Habsburgii:
• 20 mai 1595 - încheie un tratat cu Sjgismund Bathory, principele Transilvaniei, prin care:
» Mihai Viteazul - devine membru în alianţa antiotomană; - devine
locţiitor al lui Sigismund Baîhory.
• Sn 1598 încheie un nou tratat cu Habsburgii împotriva otomanilor;
* se eliberează de sub tutela lui Sigismund Bathory;
* încheie pace cu turcii obţinând confirmarea domniei.

• Prin campaniile din_anii 1599-1600 Ţările Române si Traiisilvama sunt reunite într-un sisţern politic (uniune
politică) coordonat de Mihai Viteazul.
• în 1599 - agravarea poziţiei Ţării Româneşti prin:
» alegerea lui Andrei Bathory ca principe al Transilvaniei:
• era ostil luptei anîiotomane;
• în bune relaţii cu Polonia.
• Mihai Viteazul hotărăşte să acţioneze:
* iulie 1599 -trimite o solie la Praga şi cere permisiunea să intervină în Transilvania;
» în octombrie l 599 intră în Transilvania;
» 18 octombrie 1599 - câştigă bătălia de la_Şelimbăr
° este recunoscut de Dieta Transilvaniei ca locţiitor al împăratului: nu a
modificat sistemul constituţional de stări;
a dus o politică în favoarea nobilimii mici româneşti şi în special a boierilor din
Ţara Făgăraşului.
• Hotărârea precipitată de invadare a Moldovei, Mihai Viteazul a luat-o datorită uneltirilor împotriva sa de la
curtea lui Ieremia Movilă, instigat de Polonia.
• în niai 1600, intervenţia lui Mihai în Moldova pe care o cucereşte, invocând ca motiv - alianţa lui Ieremia
Movilă cu turcii şi tătarii.
8
 * Consecinţe:
» Mihai Viteazul reface frontul antiotoman;
• înfăptuieşte Unirea celor trei ţări române (Mihai se intitula „domn al Ţării Româneşti, al
Ardealului şi a toată Ţara Moldovei"):
unificarea era văzuta ca solidaritate creştină, nu ca unitate naţională; în realitate,
Principatele rămâneau administrativ şi politic separaie. ~> această unire nu a durat, dar
creazâ un precedent, care cu timpul, devine un ideal.
• Marile Puteri erau ostile Unirii:
* Polonia nu acceptă pierderea Moldovei.
* Nobilimea maghiară din Transilvania ostilă unei supremaţii româneşti.
» Rudolf al Il-lea nu avea încredere în Mihai.
* 18 septembrie 1600: Mihai este înfrânt la Mirăslău de nobilimea din Transilvania, care s-a alăturat
generalului imperial Gheorghe Basta
- pierde Transilvania. » în Moldova, polonii au pătruns şi au restaurat dinastia Movilă, cu
intenţia de a-1 numi domn în Ţara
Românească pe Simion Movilă. » Mihai pleacă în exil şi cere
sprijinul lui Rudolf al Tl-lea.
* augusţ 160l - la Guruslău - Mihai câştigă bătălia cu Sigismund Bathory.
» Habsburgii, care aveau obiective precise şi de durată în spaţiul Principatelor, îl asasinează pe Mihai
Viteazul pe Câmpia Turzii (cu ajutorul mercenarilor valoni plătiţi de generalul Gheorghe Basta).

3. Relaţiile cu Imperiul otoman

Ţara Românească şi Moldova, cu mijloacele diplomaţiei şi rezistenţei armate aveau ca obiective ale politicii externe:
• lupta pentru menţinerea independenţei politice şi a autonomiei;
• apărarea teritoriului şi a hotarelor ţării;
• prin implicarea în lupta antiotomană Ţările Române s-au integrat ca un factor important în cruciada târzie;
• stoparea tendinţelor expansioniste ale Ungariei şi Poloniei.

Ţara Românească
> La finele secolului al XIV-lea otomanii se instalau la Dunăre prin cucerirea de către Baiazid I a ţaratelor Târnovo
(1393) şi Vidin în 1396.
> Ţara Românească se afla sub conducerea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418).
> Începutul conflictului dintre Ţara Românească şi puterea otomană a fost urmarea intervenţiei lui Mircea la
sudul
Dunării, în teritorii a căror stăpânire o revendica şi sultanul Baiazid I.
> Mircea a declanşat conflictul cu puterea otomană:

• preluând stăpânirea Dobrogei (1388);

• intervenind în favoarea sârbilor în bătălia de la Câmpia Mierlei (Cossovopolje) (1389).
• în 1394 sau 1395 – Baiazid I întreprinde o expediţie în Tara Românească.
Obiective: - îndepărtarea influenţei maghiare în regiune;
- cucerirea Ţârii Româneşti.
> Lupta decisivă dintre Micea şi Baiazid I s-a dat ia Rovine (mai 1395); se încheie cu victoria categorică a lui
Mircea.
' Consecinţe:
- îndepărtarea pericolului otoman;
- organizarea primei mari coaliţii continentale antiotomane iniţiată de regele Ungariei, cu
participarea
cavalerilor occidentali şi a lui Mircea cel Bătrân.
A Opunând rezistenţă cuceririi otomane, rumânii s-au integrat ca iactor de prim plan în cruciada târzie.
• Mircea a participat în fruntea unui contingent românesc la Cruciada de la N i c op o l e (1396), care se
încheie cu
înfrângerea forţelor creştine.
'r în secolul al XV-lea, apărarea Dunării de jos a fost asumată de Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476).
• încheie o alianţă cu Matei Corvin, regele Ungariei, în acest scop;
• Vlad Ţepeş refuză plata tributului şi astfel deschide lupta cu Poarta Otomană;
• 1461 - 1462 - organizează o campanie în sudul Dunării;

9
 - devastează o întinsă regiune.
• Consecinţe:
» Imperiul otoman întreprinde o campanie de pedepsire;
- cu forţe net inferioare, Vlad Ţepeş aplică tactica „pământului pârjolit1'.
- iunie 1462 - „atacul de noapte" în apropiere de Târgovişte;
- îi învinge pe turci şi astfel reuşeşte să apere autonomia ţării.
> Criza Imperiului otoman la sfârşitul secolului al XVI-lea s-a_manifestat şi in zona Ţarilor Române, contribuind
la agravarea dominaţiei otomane, cu aspectele ei politice şi economice.
Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601) a coincis cu relansarea de către papa Clement al VIII-lea a unei alianţe,
Liga Sfântă (condusă de împăratul Rudolf al II-lea) contra Imperiului otoman:
• Tările Române trebuiau sa deţină un loc aparte in planurile antiotomane, fiind interesate şi ele, prin poziţia
lor,
în acţiunea Ligii Sfinte.
• Adeziunea Ţării Româneşti la L i ga Sfântă s-a datorat iniţiativei domnului, care avea acordul
Stărilor
privilegiate.
• La 13 noiembrie 1594 izbucneşte la Bucureşti răscoala antiotomana iniţiată de Mihai Viteazul (care
se
desfăşoară în iarna 1594-1595) prin:
» uciderea creditorilor levantini; +
atacarea garnizoanei otomane.
• Cucerirea cetăţilor de graniţă de la Dunăre - declanşează ostilităţile cu Imperiul otoman.
• În aceste condiţii, fiind previzibilă reacţia otomană, Mihai Viteazul încheie la Alba Iulia, prin
delegaţia
Stărilor, la 20 mai 1595 - un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, prin care Stările:
» subordonează Ţara Românească principelui Ardealului, devenit autoritatea supremă;
- subordonează domnul marilor boieri.
• Suzeranitatea lui Sigismund Bathory asupra Ţări lor Române _ semnifica şi necesitatea alcătuirii unui
organism
politic şi militar în stare să_se opună Imperiujui otoman.
• După răscoala antiotomana, în istoria sfârşitului de secol, s-a deschis o epocă de confruntări militare
între
Ţările Române şi Imperiul otoman.
» Confruntarea decisivă pregătită de turci a avut loc la 23 august 1595, în bătălia de la Călugăreni.
încheiată cu victoria lui Mihai Viteazul. » Acţiunea militară a lui Mihai a continuat în
octombrie prin recucerirea Târgoviştei şi a cetăţii
Giurgiu.
- Campania otomană la nordul Dunării se încheie cu un eşec.
Mihai Viteazul deschidea negocierile cu turcii, pe care le-a încheiat printr-o pace.
în schimbul plăţii tributului, turcii îi recunosc domnia.

Transilvania
Începând cu 1443, voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara (1441-1456) a adoptat tactica de luptă
ofensivă antiotomana;
• atragerea Ţărilor Române în frontul antiotoman.
> 1443-1444 - lancu de Hunedoara organizează „Campania cea lungă" •- o puternică acţiune militară în
Peninsula
Balcanică, la care participă şi Vladislav I. regele Ungariei si Poloniei:
• forţele creştine obţin victorii importante la S de Dunăre;
• iulie 1444 - regele Vladislav încheie cu turcii pacea de la Seghedin, dar se lasă convins de legatul papal
să
reia ostilităţile contra Imperiului otoman.
* în acest context, statele creştine din apus declanşează o nouă cruciadă antiotomană condusă de
regele
Vladislav I, care se încheie prin înfrângerea_de la Varna ( l (J noiembrie 1444).
In 1446 Iancu de Hunedoara este numit guvernator al Ungariei, atribuţie ce-i răsplătea lupta sa amiotomLinâ.
• Din 1453. - începe o nouă etapă a expansiunii otomane, după cucerirea Constanţi nopo l ui u i;
» Mahorned al II-lea încearcă să cucerească Belgradul, dar este oprii de lancu de Hunedoara sub
zidurile orbului.
-> Iancu de Hunedoara obţine o victorie categorica la Belgrad în iulie 1456.
10
 Moldova
O altă etapă a rezistenţei româneşti la Dunărea de jos a fost în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-
1504) în Moldova.

>- Predecesorul său, Petru Aron, fusese silit să se încline în faţa ultimatumului sultanului Mehmed al II-lea şi
să recunoască suzeranitatea otomană şi implicit - plata tributului.
> Mahomed al II-lea a fost silit să treacă la organizarea unor campanii de scoatere din luptă a Moldovei:
• la începutul lui 1475 organizează o mare expediţie sub comanda lui Soliman.
* la 10 ianuarie_1475 are loc bătălia de la Vaslui - victorie categorică a lui Ştefan.
• vara 1476 - Moldova este atacată de tătarii din Crimeea şi de turci:
+ iunie 1476 - Mahomed al II-lea a intrat în Moldova în fruntea unei oşti numeroase;
- 26 iulie 1476 -- bătălia_ de ja Războieni (Valea Albă) - armata moldoveana este înfrântă, dar în
august sultanul dă semnalul de retragere.
- a doua mare campanie împotriva Moldovei se încheia cu un eşec.
- Ştefan cel Mare reuşeşte să dejoace planul turcilor de transformare a ţării în paşalâc.
- Lipsa de dinamism a coaliţiei antiotomane 1-a determinat pe Ştefan să încheie pace cu turcii şi
să accepte plata tributului.
> Marea capacitate de rezistenţă a Principatelor Române în faţa otomanilor se poate constata, mai ales în Moldova,
în
timpul lui Ştefan cel Mare,
'r Otomanii conduşi de sultanul Baiazid al II-lea, în 1484 - se mulţumesc să cucerească doar cetăţile Chilia şi
Cetatea Albă.
> Ţările Române au reuşit să se afirme ca factori activi în relaţiile internaţionale pentru:
• a-şi salva existenţa statală;
• a-şi asigura continuitatea unei vieţi politice româneşti autonome.

11
 TEMA 4. STATUL ROMÂN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC LA
REALIZAREA ROMÂNIEI MARI (SECOLELE XVIII-XX)

Tudor Vladimirescu şi domniile pământene

În ultimul deceniu al epocii fanariote, lumea creştină sud-est europeană intra într-un proces de radicalizare politică. O societate secretă,
Eteria, avea ca scop eliberarea grecilor, cu sprijinul Rusiei, pe fondul unei răscoale generale a creştinilor din Balcani. Mişcarea stabilise
legături si cu boierii români, inclusiv cul aceia de la vârful ierarhiei politice.
La cumpăna anilor 1820-1821, trei mari boieri munteni gândesc organizarea unei răscoale pentru obţinerea
vechilor privilegii ale ţării, alegându-l comandant militar pe Tudor Vladimirescu, mic boier cunoscut pentru relaţiile
cu Eteria şi pentru sentimentele sale antifanariote si antiturcesti. în ianuarie 1821, Tudor a fost învestit cu
conducerea militară a răscoalei; la rândul său, a semnat o convenţie militară cu eteristii, cu scopul îndepărtării
dominaţiei otomane. După moartea, în condiţii suspecte, a ultimului domn fanariot al Ţării Româneşti, Tudor a
guvernat ţara timp de câteva luni. între timp însă, din raţiuni diplo matice, Rusia a dezavuat public Eteria si
tulburările pricinuite de aceasta în Principate. Poziţia Rusiei şi iminenţa intervenţiei militare otomane l-au deter minat
pe Tudor să încerce o apropiere de Poartă, prin incriminarea exclusiv a fanarioţilor. Dacă din perspectiva românească
această poziţie putea fi convenabilă, din pespectiva antiotomană a Eteriei, a fost asimilată trădării. La sfârşitul lui
mai 1821, Tudor a fost judecat, condamnat si executat de eteristi.
Documentele mişcării conduse de Tudor Vladimirescu sunt alcătuite dintr-o seamă de proclamaţii şi din Cererile
norodului românesc, combinaţie de program politic si act cu valoare constituţională, atât timp cât domnul, ia insta are,
ar fi trebuit să jure pe acest document. Acestea demonstrează caracterul preponderent politic al revoltei armate a
lui Tudor Vladimirescu. Pe măsura conturării tot mai clare a pericolului intervenţiei militare otomane, programul
social se estompează tot mai mult. Cererile norodului romanesc conţin o serie nesistematizată si adesea vagă de
proiecte de reformă, dintre care multe se regăsesc si în scrierile boierilor reformatori. Nu mai cere nici măcar
îndepărtarea imediată a fanarioţilor, ci doar limitarea abuzurilor acestora.
Intervenţia militară otomană a pus capăt mişcării lui Tudor Viadimirescu. Elita politică românească a recuperat
însă, prin redactarea unui număr impresionant de memorii si proiecte de reformă, întregul ţel declarat (antifanariot)
al acesteia, în septembrie 1822, Poarta a acceptat restaurarea domniilor pământene, numindu-i pe Grigore a IV-lea
Dimitrie Ghica în Ţara Românească şi pe loniţă Sandu Sturdza în Moldova.
Revenirea la domniile pământene poate fi interpretată ca o schimbare de regim politic, în măsura în care
instituţia domniei devine naţională (pământeană). Structura organizării de stat (instituţiile) nu s-a modificat până la
adoptarea Regulamentelor organice (1831-1832). în deceniile 3 si 4 ale secolului al XlX-lea, boierimea reformatoare a
redactat zeci de proiecte, vizând modernizarea organizării interne si, în primul rând, redactarea unor legi
fundamentale.
Nevoia de reoganizare internă era recunoscută şi în principalele acte internaţionale referitoare la Principate. Tratatul
de a Adrianopol (1829) consacra individualitatea politică a Ţărilor Române, instituia oficial protectoratul rusesc
asupra acestora si prevedea reorganizarea administrativă internă în temeiul unor noi regulementări, viitoarele
Regulamente Organice.

Anul 1848
Revoluţiile de la 1848 din Ţările Române se înscriu în valul de mişcări revoluţionare care a cuprins Europa
în primăvara anului respectiv, de la Paris până în centrul si răsăritul continentului, în Moldova şi Tara Românească,
revo luţia de la 1848 a fost în primul rând opera intelectualilor „paşoptişti". Ei erau un grup deosebit de omogen,
aparţineau în general mijlocului clasei boiereşti, beneficiaseră de posibilităţi similare de a studia în marea lor
majoritate în străinătate si se distingeau de înaintaşii lor prin cunoaşterea directă a Europei Occidentale, al cărei
model politic si cultural î doreau aplicat şi Ţărilor Române. O altă caracteristică a intelectualităţii româneşti de la
1848 este adeziunea totală la ideea modernă de naţiune şi ataşamentul necondiţionat faţă de ţelurile
naţionale (independenţă sau autonomie politică).

12
 Evenimentele revoluţionare au izbucnit în Moldova în martie 1848. Miş carea de la laşi a fost una legalistă,
utilizând practica înaintării sau publicării de memorii şi programe. Primul dintre acestea, Petiţia-prodamaţie,
cerea divanului adoptarea unor măsuri în general moderate: stăvilirea corupţiei, siguranţa personală, responsabilitate
ministeriala, îmbunătăţirea soartei ţăranilor, desfiinţarea cenzurii, alegeri pentru adunare fără imixtiuni ale
cârmuirii, înfiinţarea unei gărzi cetăţeneşti. Dispus iniţial să accepte mare parte din cererile petiţionarilor, domnul
răspunde ulterior dur presiunii revoluţionarilor, care îl somau să accepte integral documentul. Cei mai mulţi
revoluţionari au fost arestaţi, surghiuniţi la moşii sau trimişi în exil, de unde au continuat calea legalistă a
memoriilor şi programelor de reformă.
În Ţara Românească a funcţionat o putere revoluţionară efectivă din iunie până în septembrie 1848, sub
forma unui guvern revoluţionar, denumit locotenenţă domnească, pentru a nu exacerba suspiciunile Porţii.
Documentul fundamental al revoluţiei muntene a fost Proclamaţia de la Islaz (iunie 1848), • numită de
contemporani Constituţie, rol pe care de altminteri l-a si îndeplinit. Proclamaţia de la Islaz conţine o serie de
prevederi referitoare la drepturile nului şi cetăţeanului si la organizarea mecanismului de stat, ale cărui organe
centrale erau domnul si o Adunare generală. Formulările privind raportul dintre puterile statului nu sunt suficient
de clare. Este însă formulat clar principiul vanităţii poporului; aceasta se exercita prin reprezentarea tuturor
stări sociale în cadrul Adunării genera e unicamerale, la care se raportau si alegerea şi responsabilitatea domnului.

Unirea Principatelor Române. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

În 1849, după intervenţia militară otomană care a pus capăt evenimentelor "soluţionare din Ţara Românească,
Rusia si Turcia semnează Convenţia de la Balta-Lirnan. Potrivit acesteia, regimul politic regulamentar a fost
reintrodus, dar a suferit câteva modificări, în sensul accentuării tutelei politice a puterilor suzerane ori protectoare,
dar si al sporirii autorităţii domnului. Domnul nu mai era ales, ci numit de ţar si de sultan; durata domniei era fixată
la şapte ani; -adunările erau dizolvate şi înlocuite cu dîvanuri alcătuite exclusiv din mari boieri numiţi de domn.
Domnii numiţi în temeiul Convenţiei de a Balta-Liman, Grigore Alexandru Ghica în Moldova si Barbu Ştirbei
în Ţara Românească, au domnit până în 1856. Adepţi ai unui reformism etatist de tip iluminist, ambii au avut
merite incontestabile în modernizarea societăţii si a statului român, în Moldova, Grigore Alexandru Ghica a
permis reîntoarcerea exilaţilor revoluţionari şi organizarea mişcării unioniste, spre deosebire de omologul său
muntean, care, fără a fi vădit antiunionist, a preferat să evite orice tip de agitaţie politică.
Mişcarea unionistă a fost deosebit de activă si în exterior. Interesul marilor puteri pentru stabilizarea raporturilor
de forţe în zonă s-a întâlnit astfel cu propaganda exilului românesc. Tratatul de la Paris (1856) a reafirmat autonomia
Principatelor si le-a trecut sub garanţia colectivă a celor şapte mari puteri; a prevăzut revizuirea Regulamentelor
organice si convocarea unor Adunări ad-hoc, prin care românii să fie consultaţi asupra viitoarei organizări a ţări or lor.
Acestea urmau să fie alcătuite din reprezentanţi ai cleru ui, ai marii si micii proprietăţi, ai orăşenilor si clăcasîlor.
Adunările rezultau în urma unor alegeri, la care clerul, marea proprietate si orăşenii votau direct, iar mica proprietate şi
ţăranii indirect, prin delegaţi. Pentru prima oară în Ţările Române prevederile electorale se înte-meiau pe avere, nu pe
originea socială, iar adunările care se constituiau în temeiul lor aveau un anume grad de reprezentativitate. Adunările ad-
hoc erau organe consultative, abilitate să exprime doar „dorinţe". După exprimarea acestora, adunările s-au dizo vat,
iar marile puteri au luat act de ele prin Convenţia de la Paris, care a servit drept constituţie Principatelor până în
1864.
Convenţia de la Paris menţinea suzeranitatea Porţii otomane, sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale
Tratatului de la Paris. Principatele Unite Moldova şi Valahia urmau să aibă fiecare câte un domnitor, ales pe viaţă
de Adunarea electivă din fiecare principat. Domnii reprezentau puterea executivă si niciun act al lor nu avea valoare
dacă nu era contrasemnat de ministrul de resort. Puterea legislativă se exercita colectiv de către domn, adunare s!
Comisia Centrală de la Focşani, Adunările funcţionau ca un parlament unicameral, care dezbătea si adopta legile,
fără a avea însă iniţiativă legislativă, si alegea domnitorul. Guvernele erau alcătuite din miniştri numiţi de domnitori,
responsabili în faţa acestora si a Adunărilor elective, în afara instituţiilor separate existau si două instituţii
comune: Comisia Centrală de la Focşani si, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Convenţia de la Paris garanta libertatea
individuală, proprietatea si egalitatea depturilor politice pentru toţi moldoveni si valahii de orice rit creştin. Aceasta
era completată de un act electoral, care stabilea sistemul de alegeri pentru cele două adunări; alegătorii se împărţeau
în funcţie de venit {vot cenzitar), în alegători direcţi si alegători indirecţi (votai prin intermediul unor delegaţi).
Dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza (5 si 24 ianuarie 1859) deschidea una dintre perioadele cele rnai dense
în înnoiri din istoria modernă românească Domnia sa poate fi împărţită în trei mari etape: • perioada consolidării
unir (1859-1861), caracterizată prin eforturi diplomatice pentru recunoaşterea internaţională a unirii si prin eforturi
interne în vederea unificării legislative si e celei administrative • perioada reformelor realizate pe cale

13
constituţională (1862-1864) şi • regimul guvernării autoritare (1864-1866).
În 1864, în contextul divergenţelor de opinie dintre guvernul Kogălniceanu susţinut de domn si adunare, Cuza a
dizolvat adunarea şi a supus aprobării pri-plebiscit un nou act cu valoare constituţională. Statutul dezvoltător
Convenţiei de la Paris, însoţit de o nouă lege electorală. Acesta sporea drepturile puterii executive, lirnitându-
le pe cele ale legislativului. Domnul singur avea iniţiativă legislativă. Adunarea devenea bicamerală, prin înfiinţarea
Senatului, cameră legislativă superioară, formată din membri de drept şi membri numiţi de domn. Adunarea
electivă se alegea în continuare prin vot cenzitar, dar noua Lege electorală reducea mult censul, sporind astfel
numărul alegătorilor Perioada 1864-1866 este una dintre cele mai active si mai reprezentative din punct de vedere
al legilor adopate: Legea rurală. Legea instrucţiunii publice. Legea organizării judecătoreşti, Codul civil şi de
procedură civiă, Codul penal şi de procedură penală.
Guvernarea autoritară a lui Cuza a făcut ca opoziţia internă la adresa să cuprindă toate forţele spectrului politic, iar
marile puteri să îl privească cu neîncredere. Opoziţia, materializată în asa-numita monstruoasă coaliţie, s-a
coagulat în jurul ideii înlocuirii lui Cuza cu un prinţ străin, care ar fi permis consolidarea situaţiei Principatelor în
exterior si curmarea regimului domniei personale interior, în februarie 1866, în urma unui complot, Cuza a fost
silit să abdice.

Regatul României. Carol I şi Ferdinand

Opţiunea clasei politice pentru aducerea pe tronul Principatelor Unite a unui principe străin dintr-o familie
domnitoare a Europei s-a oprit, după unele tatonări, asupra lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. A fost
validată în ţară printr-un plebiscit, iar în exterior prin recunoaşterea de către marile puteri, în a doua parte a anului
1866 si în 1867. Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea Constituţiei din 1866, care a instituţionalizat regimul
parlamentar modern si care va rămâne în vigoare până în 1923 (a fost revizuită de două ori de-a lungul timpului: în
1879 si 1884). Adoptarea noii constituţii a impulsionat si procesul de constituire a partidelor politice, Partidul
Liberal (1875), respectiv Partidul Conservator (1880), care vor alterna la guvernare. După câţiva ani de frecvente
schimbări guvernamentale, regimul se stabilizează, situaţie la care a contribuit esenţial si Carol I prin atitudinea sa
politică echilibrată.
Domnia lui Carol I rămâne o perioadă fundamentală a istoriei statului român modern. Acesta si-a proclamat
independenţa în 1877, a câştigat-o pe câmpul de luptă în 1878 si ulterior a reuşit să fie recunoscută si de marile
puteri. Ca urmare a modificării statutului internaţional al ţării, a fost proclamat regatul în 1881. În plan intern, au
fost adoptate, din iniţiativa celor două partide care s-au succedat la guvernare, legi de maximă importanţă pentru
modernizarea ţării: responsabilitatea ministerială, organizarea comunelor, organizarea învăţământului, organizarea
armatei, înfiinţarea Băncii Naţionale, legi pentru dezvoltarea industriei naţionale, legi privind învoielile agricole,
minele sau organizarea clerului. S-au adus modificări în sistemul electora (în continuare cenzitar), în sensul
creşterii numărului persoanelor cu drept de vot.
La moartea lui Carol I, tronul va reveni, în absenţa urmaşilor direcţi, nepo tului său de frate, Ferdinand (1914-
1927). De numele său se leagă participarea României la Primul Război Mondial, care pentru români va căpăta
caracterul unui război de întregire a neamului, în primăvara, respectiv toamna anului 1918, Sfătul Ţării de la Chisinău
şi Consiliul Naţional Român din Bucovina hotărau unirea acestor provincii cu România. La 1 decembrie1918 avea loc
la Alba-lulia Marea Adunare Naţională, care aproba în unanimitate rezoluţia Consiliului Naţional Român Central de
unire a Transilvaniei cu România. Modificarea graniţelor statului român, consfinţită si prin tratatele de pace semnate
la sfârşitul războiului, a primit şi consacrarea constituţională prin adoptarea unei noi legi fundamentale în 1923.
De asemenea, domnia lui Ferdinand I este marcată şi de adoptarea a două reforme care vor modifica substanţial
caracteristicile scenei politice autohtone: reforma agrară si votul universal.

Marea Unire
> Realizarea României Mari - prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat :
• este rezultatul acţiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârşitul primului război mondial —
>
dezmembrarea Imperiului ţarist şi Imperiului Austro-Ungar.
• reprezintă afirmarea pe plan internaţional a principiului autodeterminării şi a principiului naţionalităţilor.
> În cazul românilor -> distingem 3 etape în realizarea unirii :
- autonomia
- independenţa naţională
- unirea.

14
 Etapele autodeterminării în Basarabia
Etape Conţinut
I. Autonomia - martie 1 9 1 7 - formarea Partidului Naţional Moldovenesc -> conduce mişcarea pentru din
- octombrie 1 9 1 7 - Chisinău - Congresul ostaşilor moldoveni:
- proclamă autonomia Basarabiei;
- hotărăşte formarea unui organ reprezentativ al
populaţiei Basarabia -> „Sfatul Tării" - un organ executiv —>
Consiliul de directori generali;
- decembrie 1917 - proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti.
II. Independenţa - Situaţia Basarabiei - se agravează. - Armata rusă. dezorganizată —> stare de anarhie :=>
Consiliul Director - cere guvernului român
sprijin militar. - Armata română- restabileşte
ordinea (ianuarie 1918). - Consecinţe;

-13 ianuarie 1918 -guvernul Rusiei Sovietice: - întrerupe relaţiile diplomatice cu

România; - sechestrează tezaurul. - 24 ian. 1918 - Sfatul Ţării proclamă
independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.

III. Unirea - 27 martie 1918 - Sfatul Ţării - hotărăşte unirea Basarabiei cu România.

Etapele autodeterminării în Bucovina

Etape Conţinut
I. Autonomia - După pacea de la Brest - Litovsk - asupra provinciei ridică pretenţii
Ucraina. - octombrie 1918 - deputaţii români în Parlamentul de la
Viena au constituit Consiliul National Român (C.N.R.).
- 9 octombrie 1918 -'C.N.R. a cerut, în numele naţiunii, dreptul la autodeterminare si a
dorinţa de secesiune. - 14 octombrie 1918 - adunare naţională la
Cernăuţi —> Adunarea Naţională s-a proclamat —> Constituţională -
> hotărăşte Unirea Bucovinei cu celelelte provincii româneşti din
imperiu într-un stat naţional. - se formează un Consiliu National ca organ
reprezentativ.
II, Independenţa - Adunarea Ucraineană acţiona pentru încorporarea Bucovinei => Consiliul National -
cere spriiinul armatei române -> restabileşte ordinea. - 12 noiembrie 1918 -Consiliul
National stabileşte instituţiile Bucovinei.

III, Unirea - 15 noiembrie 1918 - este convocat Congresul General al Bucovinei —

> votează unirea Bucovinei cu România.

Etapele autodeterminării în Transilvania

Conţinut
mişcarea pentru autodeterminare a avut un caracter popular mai accentuat, toamna 1918 -îşi reiau
activitatea cele două forţe politice româneşti : PNR, PSD. 29 septembrie 1918 - „Declaraţia_de_ la
Oradea" :
- libertatea naţiunii,
- separarea politică de Ungaria,
- asumarea suveranităţii naţiunii în teritoriul său naţional,
_____ -plebiscitul.
- 18 octombrie 1918 - se constituie Consiliu! Naţional Român Central (6 membri PNR, 6 membri
PSD) ->• organ politic unic_al_românilor_din Transilvania : - devine coordonatorul
mişcării naţionale din Transilvania.
- noiembrie 1918 - după modelul CNRC - se formează consilii susţinute de gărzi naţionale locale.
preiau controlul politic şi administrativ în întreaga provincie

15
- 9 noiembrie 1918 - CNRC - adresează o notă ultimativă guvernului ungar cerând întreaga putere de
guvernare.
- 13-14 noiembrie 1918 - Arad - tratative cu reprezentanţii guvernului ungar -> eşuează deoarece
aceştia recunoşteau doar autonomia Transilvaniei.
- 5_noiembrie_ 1918 - manifestul „Către popoarele lumii" - unirea Transilvaniei cu România este
voinţa întregii naţiuni române.
- 7_noiembrie_.l 918 - CNRC - publică textul convocării la Alba lulia - a Adunării Naţionale a
Românilor.
- 18 noiembrie 1918 - Adunarea Naţională de la Alba lulia :
- caracter - plebiscitar - 100.000 oameni şi 1228 delegaţi aleşi;
- adoptă Declaraţia de unire a Transilvaniei cu România;
- se formează : Marele Sfat Naţional -» for legislativ
Consilul Dirigent -> organ executiv.

TEMA 5. CONSTITUŢIILE DIN ROMÂNIA

Constituţia din 1866

Problema realizării unei Constituţii, nerezolvată în timpul domniei lui Cuza avea să constituie o necesitate urgentă
după lovitura de stat de Ia 11 februarie 1866. Se dorea ca noua lege fundamentală să creeze un cadru instituţional solid si să
inaugureze un regim politic de monarhie constituţională, bazat pe principiile fundamentale ale liberalismului. Noua
Constituţie a fost adoptată destul de repede, datorită pericolelor externe care impuneau găsirea unei soluţii de compromis în
pofida diferenţelor de opinii dintre grupările liberale si cele conservatoare
La baza Constituţiei din 1866 s-a aflat textul actului fundamental din Belgia întrucât aceasta era o ţară de dimensiuni
comparabile cu ale României, se afla de asemenea, sub influenţa modelului francez, dar, mai ales, avea constituţia cea mai
democratică de la acea dată. Textul rezultat din dezbaterile Adunării Constituante a fost o prelucrare a Constituţiei
belgiene, care ţinea seama însă si de tradiţia actelor fundamentale care funcţionaseră în spaţiul românesc din prima
jumătate a secolului al XlX-lea.
Principii de bază. Constituţia avea la bază cele trei principii esenţiale ala ideologiei liberale: separarea puterilor;
guvernarea reprezentativă; suveranitatea naţiunii. Principiul separării puterilor în stat a fost afirmat cu claritate s-a
făcut efectiv prin modul în care a fost structurat sistemul instituţional si res pectat în practica politică a vremii.
Definirea statutului extern al ţării a dat dovadă de îndrăzneală, întrucât, oficial România încă era provincie a
Imperiului Otoman. Nu se făcea nici o referire specială la acest aspect juridic internaţional, de dependenţă faţă de
Poartă. Se preciza că la conducerea ţării trebuie să se afle un domn străin dintr-o dinastie domnitoare în Europa, ai cărui
urmaşi vor moşteni tronul pe linie masculină, începând cu primul născut.
În articolele 2 si 3 se vorbea despre inviolabilitatea teritoriului statului, care nu putea fi modificat decât în virtutea
unei legi. Din punct de vedere administrativ, principalele unităţi în care era împărţit teritoriul ţării erau judeţele,
plăşile si comunele.
Puterea executivă. Constituţia prevedea ca puterea executivă să fie împărţită între domn si miniştri. Domnul îl
desemna pe primul ministru, care îşi alegea apoi cabinetul, pe care îl supunea aprobării principelui. Guvernul avea ca
principale atribuţii elaborarea proiectelor de legi, care erau trimise spre discuţii în Parlament si gestionarea treburilor
curente.
Puterea legislativă era împărţită între domn si Adunarea compusă din Camera Deputaţilor si Senat. Iniţiativa
legislativă aparţinea domnului si Adunării legislative, care puteau elabora proiecte de legi. După ce erau aprobate
Parlament, proiectele de legi erau promulgate de domn; acesta putea refuza promulgarea si retrimite spre discutare
proiectul respectiv.
Domnul putea dizolva Parlamentul, cu condiţia să organizeze alegeri într-un interval de maximum o lună. De
asemenea, domnul avea drept de veto, dar nu absolut. Întrucât trebuia să ţină seama de părerea deputaţilor si senatorilor,
nu putea respinge definitiv un proiect de lege.
Membrii Adunării aveau dreptul de a interpela guvernul, care era obligat să răspundă prin miniştrii săi. Senatorii
si deputaţii puteau cere desfăşurarea unor anchete asupra activităţii ministeriale.

16
 Puterea judecătorească. Constituţia prevedea mai multe niveluri ale instanţelor de judecată, de la cele ordinare
până la instanţa supremă, înalta Curte de Justiţie si Casaţie. Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele
domnului, singurul în măsură să pronunţe graţierile, rnai puţin în cazul miniştrilor condamnaţi, pe care nici el nu-i
putea absolvi de vină. Judecătorii erau inamovibili.
Drepturile si libertăţile cetăţeneşti. Constituţia prevedea dreptul la liberă asociere, ibertatea persoanei si
inviolabilitatea domiciliului. Proprietatea privată era declarată sacră si garantată de lege, libertatea conştiinţei, a
cuvântului si a presei erau, de asemenea, garantate etc. Se prevedea dreptul la educaţie, învăţământul primar fiind
obligatoriu si gratuit. Prin aceste prevederi si principiile esenţiale care au stat a baza ei, Constituţia de !a 1866
poate să fie considerată pe drept una dintre cele mai liberale ale epocii.
Actul fundamental de la 1866 organiza România ca pe o monarhie consti tuţională, guvernată în conformitate cu
principiile liberale. Aceasta a stat la baza instituţiilor care au oferit cadrul exerciţiului politic prin care s-a ajuns la
maturizarea clasei po itice româneşti si la evoluţia întregii societăţi.
Constituţia a fost modificată în 1884, ca urmare a schimbării sistemului de vot, prin reducerea numărului
colegiilor electorale. Modificări fuseseră impuse si în urma Războiului de Independenţă, a tratatelor de la Sân
Stefano si Berlin si a proclamării României ca regat.

Constituţia din 1923

La 19 iulie 1917, în împrejurările excepţionale ale Primului Război Mondial, s-a realizat o revizuire a Constituţiei,
care era însă incompletă. Pe de alta parte, după unirea cu Vechiul Regat a provinciilor româneşti Basarabia, Bucovina
si Transilvania, se punea problema unei noi constituţii, pentru a reflecta noile condiţii politice, economico-sociale,
etnice si instituţiona e. Devenise mai complexă si problema minorităţilor naţionale, apăruseră confesiuni care
anterior nu erau foarte importante din punct de vedere numeric în Vechiul Regat (greco-cato-lică, protestantă,
catolică), iar prin tratatele de pace România era obligată, ca si în 1878, să le garanteze drepturile.
Constituţia adoptată la 27 martie 1923 menţine principiile generale ale Constituţiei din 1866 si reproduce în cea
mai mare parte textul acesteia; forma oubicată la 29 martie 1923 reprezintă o adaptare a vechiului act fundamental
la noua situaţie politică, economică şi socială.

Noutăţi
Ţinând seama de realitatea po itică la care se ajunsese în urma actelor de unire cu ţara a celorlalte provincii
româneşti, dar şi ca o măsură de prevedere îndreptată împotriva posibilelor tendinţe separatiste, noua constituţie
precizează clar caracterul statului: „Art.1. Regatul României este un stat naţional, unitar si indivizibil".
Întrucât prin legi organice se trecuse la exproprierea unei părţi a marilor moşii, în vederea realizării reformei
agrare, în noua Constituţie dreptul de proprietate nu mai este un drept absolut, ca în 1866, ci este nuanţat prin
referirea la utilitatea socială. Astfel, bogăţiile subsolului sunt declarate proprietate de stat (art. 19), iar căile de
comunicaţie, apele navigabile si flotabile si spaţiul atmosferic sunt incluse, la rându lor, în domeniul pub ic (art.
20). Apariţia si dezvoltarea industriei, ca si exemplele tulburărilor sociale din ultimii ani impun intervenţia statului
în relaţiile dintre patroni si muncitori, prin precizarea că toţi factorii producţiei se bucură de o egală ocrotire şi prin
prevederea asigurării sociale a muncitorilor în caz de accidente (art. 21).
Textul legifera desfiinţarea sistemului electoral cenzitar, la care se renunţase deja prin introducerea votului
universal pentru bărbaţii de peste 21 ani.
Drepturile cetăţeneşti în general, ca şi drepturile minorităţilor erau definite în conformitate cu noile tendinţe
internaţionale, iar cele din urmă si în funcţie de tratatele de pace de la Paris. Astfel, în articolele 5, 7, 10 (8), 26
(28), 27 (29), apare precizarea, impusă prin tratatele de pace: „fără .deosebire de origine etnică, de limbă si de religie".
Se preciza egalitatea între sexe, fără însă a se da dreptul de vot femeilor, cu precizarea că drepturile acestora vor fi
reglementate prin legi speciale. Se garantează libertatea presei, dar si responsabilitatea patronilor de publicaţii si a
jurnaliştilor.
Se precizează că Biserica Ortodoxă este biserica dominantă în stat, dar se acordă un statut aparte Bisericii Greco-
Catolice, privilegiată în raport cu alte culte (art. 22).
în ceea ce priveşte raporturile dintre puterile statului si funcţionarea principalelor instituţii, revizuirile nu sunt de
substanţă. Se menţine separarea puterilor în stat, se defineşte mai bine guvernul ca organism, se precizează limitele
legislaturilor şi ale mandatelor senatorilor etc.
O noutate ar fi introducerea unui Consiliu Legislativ, care trebuia să avizeze egile, dar al cărui organism era
consultativ, nu deliberativ.
În concluzie, prin această revizuire. Constituţia României, păstrează intact spiritul liberal al Constituţiei din 1 iulie

17
1866, printr-o formă superioară din punct de vedere al tehnicii legislative si, într-un limbaj modernizat si specializat,
adaptează vechile texte la situaţia politică, economică si socială din România Mare.

Constituţia din 1948

După cel de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile ocupării ţării de către sovietici, a cuceririi puterii politice de
către comunişti si a înlăturării monarhiei, s-a pus problema adoptării unei noi Constituţii, în martie 1948, după
autodizolvarea fostului parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ repre zentativ, numit de acum înainte
Marea Adunare Naţionala. Noua Constituţie era adoptată în unanimitate la 13 aprilie 1948. Se consfinţea noua
titulatură a statului, de Republica Populară Română, si se preciza caracterul său de „stat popular, unitar, independent si
suveran", care „a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, în frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacţiunii si
imperialismului".
Aparent, legea fundamentală consfinţea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votul universal:
„întreaga putere de stat emană de ia popor si aparţine poporului", care „îşi exercită puterea prin organe reprezenta -
tive, alese prin vot universal, egal, direct si secret".
Constituţia din 1948 nu mai prevedea principiul separării puterilor în stat, întrucât Marea Adunare Naţională
(MAN) devenea „organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române", deci legislativul si executivul se
confundau. Prerogativele MAN erau: alegerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale; formarea guvernului Republicii
Populare Române; modificarea Constituţiei; sta-oilirea numărului, atribuţiilor şi denumirilor ministerelor si
desfiinţarea, conto-oirea sau redenumirea celor existente; votarea bugetului, fixarea impozitelor si a modului de
percepere a lor; deciderea consultării poporului prin referendum; acordarea amnistiei.

Constituţia din 1965

În condiţiile în care începuse procesul de destalinizare si venise la conducere partidului unic Nicolae Ceausescu,
odată cu schimbarea denumirii ţării în Republica Socialistă România, a 21 august 1965, a fost adoptată o nouă
Constituţie. Aceasta prevedea în mod explicit că forţa conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist
Român si că scopul tuturor „oamenilor muncii" (nu se vorbea prea mult de naţiune) este construirea societăţii
socialiste şi asigurarea condiţiilor pentru trecerea la comunism.
Constituţia din 1965 nu aducea modificări importante ale atribuţiilor Marii Adunări Naţionale, care reprezenta
în continuare „organul suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste România" (art. 42).
Guvernul îşi păstra numele de Consiliu de Miniştri si era definit ca organ suprem al administraţiei de stat.
Tribunalele si procuratura rămâneau subordonate factorului politic reprezentat de Partidul Comunist.
Constituţia consfinţea caracterul socialist (si cooperatist) al proprietăţii si al economiei. Statul era proprietarul
bogăţiilor de orice natură ale subsolului, solului, fondul de clădiri si locuinţe; baza materială a instituţiilor
social-culturale de stat.
Prima modificare importantă a Constituţiei din 1965 datează din februarie 1968, când a avut loc reorganizarea
administrativă a teritoriului. Se revenea la judeţe ca forme de administrare locală, în locul regiunilor si raioanelor
de inspiraţie sovietică, se introducea calitatea de municipii pentru oraşele mari.
Pe măsură ce puterea personală a lui Nicolae Ceauşescu creştea, a devenit necesară si consfinţirea acestui proces
prin modificări instituţionale. După ce a devenit secretar general al PCR, ales de Congresul partidului, fără a mai
depinde de Comitetul Central, următorul pas pe cafea consolidării sale a fost înfiinţarea funcţiei de preşedinte, la 28
martie 1974, prin modificarea Constituţiei din 1965.
Prerogativele preşedintelui, ales de MAN, erau foarte largi: prezida Consiliul de Stat; reprezenta puterea de stat în
relaţiile interne si internaţionale; era comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării RSR;
prezida şedinţele Consiliului de Miniştri, atunci când era necesar; stabilea măsurile de importanţă deosebită ce priveau
interesele supreme ale ţării, care urmau să fie supuse, de către Marea Adunare Naţională, spre consultare poporului,
prin referendum; numea si revoca, la propunerea prim-ministruluî, viceprîm-ministrii, miniştrii şi preşedinţii altor
organe centrale ale administraţiei de stat; numea şi revoca preşedintele si membrii Tribunalului Suprem; conferea
decoraţii; încheia tratate internaţionale în numele Republicii Socialiste România; stabilea rangurile misiunilor
diplomatice; proclama starea de necesitate în caz de urgenţă; emitea decrete prezidenţiale si decizii.

Constituţia din 1991

După căderea regimului comunist, în decembrie 1989, România a revenit la tradiţiile democratice dinaintea celui
de-al Doilea Război Mondial, în contextul marcat de evenimente care avuseseră loc pe plan mondial în ultimele
decenii. Schimbarea politică majoră a societăţii româneşti a fost oglindită în Constituţia aprobată prin referendum în
18
decembrie 1991 si modificată apoi în anul 2003.

TEMA 6. ROMÂNIA ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL.

MARILE PIERDERI TERITORIALE DIN 1940

Perioada interbelică (1919-1939) a însemnat în lume, dar, mai ales în Europa, o luptă permanentă între regimurile
politice democratice şi cele dictatoriale.
În ianuarie 1933, în Germania a fost instaurat regimul nazist condus de Adolf Hitler, care a declanşat o politică
agresivă la adresa statelor vecine, anexând, între 1937 şi 1939, Austria şi Cehoslovacia. Lumea se îndrepta cu paşi
repezi spre al doilea război mondial (1939-1945).
Politica externă a României, coordonată în perioada interbelică de Nicolae Titulescu (ministru de externe până în
anul 1936), s-a bazat pe alianţele cu Anglia şi Franţa şi pe realizarea de alianţe regionale defensive (Mica Înţelegere -
1921 şi Înţelegerea Balcanică – 1934). În momentele hotărâtoare acestea însă nu au funcţionat.
Încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov (de neagresiune între Germania şi URSS) si apoi izbucnirea celui de-al
Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, au găsit diplomaţia de la Bucureşti într-o fază avansată de izolare.
Datorită evoluţiei operaţiilor militare în vestul Europei, România a fost nevoită să semneze cu Germania „Pactul
petrolului", prin care Bucurestiul livra Berlinului mari cantităţi de ţiţei, iar acesta Bucureştiului arme.
Anul 1940 a fost un an tragic în istoria României, deoarece au avut loc importante cedări teritoriale, toate realizate în
contextul poziţiilor de forţă, adoptate de URSS, Germania si Italia, în urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940,
adresate de Moscova guvernului român, acesta a fost nevoit să cedeze Basarabia, partea de nord a Bucovinei si ţinutul
Herţa. în numai câteva zile, România a cedat 50 762 krn 2, cu o populaţie de 3 776 309 locuitori. Pentru românii din
teritoriile cedate a început o tragică experienţă, care a cuprins, printre altele, ocupaţia sovietică, cornunizarea si prigoana
Kremlinului, totul culminând cu deportările masive în zone îndepărtate din URSS. Din păcate, odată cu satisfacerea de
către România a doleanţelor Kremlinului, Ungaria şi Bulgaria si-au accentuat demersul revizionist, ambele fiind puternic
susţinute de Germania, Italia şi URSS.
La 30 august 1940, României i s-a impus semnarea Arbitrajului de la Viena, de fapt, un dictat si un act de forţă în
relaţiile internaţionale, prin care s-a cedat Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentând 42 243 km 2, cu o
populaţie de 2 628 238 locuitori. Regele Carol a li-lea remarca, în jurnalul său, la 16 octombrie 1943: „Am făcut greşeala
de a-mi apleca urechea la cei fricoşi si îndeosebi ia Urdăreanu, care în acel moment se făcuseră campionii închinării, de
frică, în faţa aroganţei germane. E adevărat că România ar fi suferit, dar nu mai mult decât acum, dar cel puţin n-ar fi
fost umilită".
La 7 septembrie 1940, era parafat Tratatul de la Craiova, în urma căruia România ceda Bulgariei sudul Dobrogei
(Cadrilaterul, cu judeţele Durostor si Caliacra), cu o suprafaţă de 6 921 km2 si o populaţie de circa 425 000 locuitori.
Consecinţele cedărilor teritoriale din 1940 au fost numeroase si pe termen lung. în primul rând, a fost o lovitură
morală, deoarece s-a prăbuşit întregul sistem polîtico-diplomatic realizat în 1918. România a avut de suferit urmări imediate
în toate domeniile de activitate: politic, economic, social, învăţământ, cultural etc.
În urma mişcărilor de stradă din Bucureşti si din provincie împotriva politicii de cedare teritorială, regele Carol al II-lea
a abdicat în favoarea fiului său Mihai, la 6 septembrie 1940. Imediat, acesta a depus jurământul de credinţă într-o formulă
schimbată, impusă de generalul Ion Antonescu, noul preşedinte ai Consiliului de Miniştri.
La 23 noiembrie 1940, cu ocazia vizitei lui Ion Antonescu în Germania, România a aderat la Pactul Tripartit, intrând
astfel în sistemul de alianţe al Axei Berlin-Roma-Tokyo. Alianţa rornâno-germană, în ciuda unor neînţelegeri, a durat 4 ani
si a reprezentat singura alternativă pentru „diplomaţia de război" a Bucurestiului de a recâştiga teritoriile pierdute în vara
anului 1940. în toată perioada colaborării româno-germane (23 noiembrie 1940-23 august 1944), problema statutului
României s-a aflat în centrul atenţiei diplomaţiei de la Bucureşti, dezbaterea ei survenind însă doar în momentele
tensionate, în funcţie de evoluţia ostilităţilor.
La 22 iunie 1941, România intra in război, alături de Germania si aliaţii săi., împotriva URSS, având drept unic scop
recuperarea teritoriilor pierdute ca urmare a raptului teritorial din iunie 1940. Continuarea războiului antisovietic, după
eliberarea provinciilor, a adus numeroase critici mareşalului Ion Antonescu, mai ales odată cu înfrângerile suferite de
19
armata română la Cotul Donului si Stalingrad.
După 1943, când situaţia pe frontul de luptă devenise critică pentru aliaţii Germaniei, diplomaţia de la Bucureşti a
demarat tratative în vederea scoaterii ţării din războiul împotriva Naţiunilor Unite. Un rol major în angajarea acestor
tratative secrete cu tabăra adversă l-a avut ministrul de externe Mihai Anto- nescu; prin reprezentanţi, acesta a acţionat
consecvent în diversele întâlniri avute la Istanbul, Ankara, Stockhoirn, Berna si Lisabona cu diplomaţii anglo-
americani şi sovietici. Desfăşurate într-o discreţie maximă, aceste negocieri au ajuns însă si fără cunoştinţa Berlinului,
motiv de sporire a tensiunilor deja acumulate.
Continuarea de către Bucureşti a negocierilor secrete cu aliaţii a demonstrat ineficacitatea presiunilor Berlinului în
privinţa sistării lor.
Continuarea războiului în răsărit s-a dovedit a fi ruinătoare pentru România, deoarece, în trei ani de lupte, armata
română a pierdut circa 625 000 de militari, morţi si dispăruţi, în aceste condiţii, pe fondul continuării tratativelor de
ieşire a României din război, regele Mihai, sprijinit de principalele forţe politice, a decis, ia 23 august 1944, arestarea
mareşalului Ion Antonescu şi alăturarea ţării la coaliţia Naţiunilor Unite. Acest act a marcat o cotitură evidentă în
evoluţia militară pe Frontul de Est, armata română aducându-si o contribuţie însemnată la eliberarea Transilvaniei si
apoi la înfrângerea Wehrrnachtului, în luptele purtate în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria.
Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a găsit România în sfera de influenţă sovietică, ca urmare directă a
ocupării ţării de către Armata Roşie. Ceea ce a urmat a constituit rezultatul unei evoluţii pe care diplomaţii de la
Bucureşti nu au prevăzut-o. După 1945, consecinţele intrării României în sfera de hegemonie a Moscovei devin din ce
în ce mai evidente, în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, după al Doilea Război Mondial, delegaţia română,
condusă de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, nu a ridicat deloc problema Basarabiei, semn clar al interdicţiei
Kremlinului. România a semnat, la 10 februarie 1947, Tratatul de pace, în urma căruia, nerecunoscându-i-se
cobeligeranţa alături de Naţiunile Unite, a avut de plătit o enormă despăgubire de război către URSS.

TEMA 7. ROMÂNIA POSTBELICĂ. STALINISM, NAŢIONAL-COMUNISM ŞI

DIZIDENŢĂ ANTICOMUNISTĂ

Tranziţia spre comunism. Impunerea modelului sovietic

Iniţial, actul de la 23 august 1944, prin care România a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, a reprezentat o
speranţă în perspectiva reinstaurării vechiului regim democratic interbelic. Din păcate însă, urmarea imediată a
evenimentelor a constituit-o ocuparea României de către trupele Armatei Roşii. Principalii artizani ai arestării mareşalului
Ion Antonescu, în frunte cu regele Mihai si generalul Constantin Sănătescu, mareşalul Palatului, nu aveau curn să ia în
caicul o asemenea consecinţă, cu atât mai mult cu cât doi dintre liderii comunişti, Lucreţiu Pătrăşcanu si Emil
Bodnăras, au fost la curent cu desfăşurarea acţiunii.
Sistematic şi organizat, beneficiind de sprijinul tacit, dar total, al Moscovei, PCR avea să demareze, în toamna anului
1944, lupta pentru acapararea structurilor de putere aie ţării. Dacă în primul guvern, format în seara zilei de 23 august
1944 si condus de generalul Constantin Sănătescu, era un singur comunist (Lucreţiu Pătrăscanu), în cel de-al doilea
guvern Sănătescu, Frontul Naţional Democrat (o alianţă de mici partide de stânga aflate sub controlul total al
comuniştilor) deţinea mai multe portofolii, printre care şi cel de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (Petru Groza). La
6 decembrie 1944, era instaurat un nou guvern, prezidat de generalul Nicolae Rădescu, în fapt o ultimă încercare, nereuşită,
de stavilă împotriva tăvălugului sovietic. Si în acest guvern, comuniştii şi aliaţii lor erau bine reprezentaţi; mai mult chiar,
deţineau unele ministere-cheie (ministerele justiţiei, muncii, educaţiei naţionale, comunicaţiilor) si vicepreşedinţia
Consiliului de Miniştri.
PCR a trecut la îndeplinirea planului de preluare a puterii politice. De acum înainte, au fost urmărite ca obiective
imediate crearea unor puternice tensiuni între populaţie si administraţia locală (tensiuni legate de apropiata reformă
funciară), înlăturarea prin forţă a unor prefecţi si primari consideraţi reacţionari, organizarea unor „greve spontane" de
către sindicatele comuniste (ceferişti, tipografi), totul fiind dublat de o furibundă campanie de presă îndreptată
împotriva a tot ce reprezenta trecutul interbelic, în urma intervenţiei directe a comisarului sovietic Andrei Vîsinski la
regele Mihai, în fapt, un adevărat act de forţă în relaţiile internaţionale, s-a obţinut si rezultatu urmărit: instaurarea la 6
martie 1945 a unui guvern procornunist, condus de Petru Groza. Practic, din acest moment drumul comunizării României
era deschis.
20
 Cu ajutorul ministrului justiţiei, Lucreţiu Pătrăscanu, a fost elaborată o nouă legislaţie, în mare parte de inspiraţie
sovietică, pentru a epura din viaţa publică pe toţi ceî ce se opuneau acaparării puterii de către PCR. Această legislaţie,
apărută încă din toamna anului 1944, a facilitat înlăturarea din viaţa publică a elitei intelectuale şi a fost dublată abil de o
agresivă campanie de demascare în presă a „elementelor reacţionare". Este adevărat că PCR s-a folosit de un amplu
curent de opinie, -existent si în Occident, privind înlăturarea tuturor celor care, sub diferite forme, colaboraseră
cu regimurile politice de dreapta. Locul acestora a fost ocupat iniţial de oameni de cultură cu vederi de stânga (nu
neapărat comuniste), dispuşi la diferite compromisuri cu puterea nou nstalată.
Programul PCR de comunizare a ţării a avut de înfruntat în ptan politic două mari obstacole: monarhia si
partidele politice.
În contextul nerecunoaşterii guvernului Petru Groza de către SUA si Marea Britanie şi luând act de numeroasele
încălcări ale prevederilor constituţionale, regele Mihai intră, în august 1945, în „greva regală". El refuză să mai
semneze actele emise de guvern, în speranţa ca va determina astfel înlăturarea acestuia. Iluzorie speranţă, deoarece
Moscova susţinea guvernul Petru Groza şi PCR. Refuzul regelui Mihai nu a avut astfel consecinţe majore, deoarece
regimul instaurat a pus în vigoare, fără semnătura regelui, actele legislative emise. Singura consecinţă concretă a
grevei regale a fost condiţionarea, de către SUA si Marea Britanie, a includerii în cabinet, până la desfăşurarea
alegerilor, a doi miniştri din partea opoziţiei. Au fost, aşadar, desemnaţi doi miniştri secretari de stat: Ernil Haţieganu
(PNT) şi Mihail Rornniceanu (PNL), a căror influenţă în guvern era însă neînsemnată.
Următorul obiectiv l-a reprezentat eliminarea totală de pe eşichierul politic a vechiului sistem m u Iţi părţi n ic.
Debutul acestei acţiuni a fost marcat de fraudarea alegerilor de la 19 noiembrie 1946, câştigate de Blocul Partidelor
Democratice (BPD), alianţă condusă de PCR.
Dominând de o manieră categorică legislativul si controlând celelalte două puteri în stat, puterea executivă şi
judecătorească, comuniştii au trecut la eliminarea PNJ, PNL si PSD. Această acţiune s-a desfăşurat pe mai multe pla-
nuri: interzicerea sistematică a organelor de presă ţărăniste şi liberale pe diferite perioade, campanii agresive în
oficioasele comuniste Scânteia şi România liberă împotriva vechilor lideri politici (nu însă si împotriva regelui Mihai),
arestarea pe termen scurt (pentru început) a unor membri PNŢ si PNL, declanşarea unor incidente violente la diverse
manifestaţii. Tot acest climat de teroare nu avea decât un singur scop: introducerea cât mai curând a sistemului
unipartinic, similar celui din UR55. în acest context, a fost organizată, în iulie 1947, diversi unea de la Tămădău, care
a constituit pretextul interzicerii PNT. încercarea eşuată de a părăsi ţara a unor lideri ai PNT, în scopul informării
Occidentului despre adevărata stare de lucruri din ţară, a fost urmată de arestarea întregii conduceri a partidului.
Cum era şi de aşteptat în condiţiile date, finalul s-a dovedit a fi tragic pentru ţărănişti. Unul dintre făuritorii
României Mari, luliu Maniu, a fost condamnat la închisoare pe viaţă si si-a găsit sfârşitul în peni tenciarul de la
Sighet, în 1953, iar Ion Mihalache a primit tot pedeapsa cu închisoare pe viaţă şi a murit, în 1963, în puşcăria de la
Râmnicul Sărat.
În faţa furiei comuniste, PNL-Brătianu si-ă suspendat activitatea în august 1947. Câteva luni mai târziu, ultimul
bastion ai legalităţii interbelice, monarhia, era înlăturat - regele Mihai a fost obligat sa abdice la 30 decembrie
1947 si apoi să părăsească România. Chiar în seara înlăturării forţate a regelui a fost dată publicităţii Legea nr. 363,
prin care era abolită monarhia si se proclama Republica Populară Română.
Congresul de absorbţie a PSD de către PCR, desfăşurat în februarie 1948, nu a reprezentat decât un simplu exerciţiu de
imagine si a confirmat acţiunile comuniste de introducere a modelului sovietic.

Transformarea societăţii. Noile realităţi social-economice

Politica de industrializare
Impunerea modelului sovietic în economie s-a bazat pe câteva componente importante: înlocuirea proprietăţii
private cu proprietatea de stat prin naţionalizarea mijloacelor de producţie, coectivizarea agriculturii si etatizarea
bancară, centralizarea economică si planificarea cincinală.
Un prim pas în transformarea economiei l-a reprezentat acordul cu URSS semnat la 8 mai 1945, prin care se înfiinţau
sovromurile. Întreprinderi mixte româno-sovietice, acestea erau în realitate forme mascate de spoliere a ţării funcţionând
exclusiv in favoarea Moscovei. Prin Legea din 11 iunie 1948 privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie,
au fost confiscate, într-o primă etapă, peste 1 000 de întreprinderi industriale si miniere, cu capital românesc sau străin.
Odată cu răcirea treptată a relaţiilor româno-sovietice, după 1958, accentuată de încercarea Moscovei de impunere a
Planului Valev, în 1964, prin care România era menită să fie doar o furnizoare de produse agrare pentru ţările CAER,
industrializarea devenea o necesitate organică a regimului, fapt ce avea să aibă consecinţe dramatice după 1980.
Investiţiile au început să fie orientate precumpănitor spre industria grea infrastructură si petrochimie. Nevoia de
fonduri pentru aceste investiţii a fost dublată însă de raţionalizări drastice ale consumului populaţiei, astfel încât asistăm
lent, dar sigur, la conturarea unui decalaj evident, în ceea ce priveşte nivelul de trai, între România si alte state comuniste.
21
Împrumuturile financiare contractate la diferite organisme internaţionale au fost rambursate cu mari eforturi, mai ales
datorită ambiţiei regimului naţional-comunist al lui Nicolae Ceausescu de a le finaliza în scurt timp. Deşi România
anunţase, ca pe o mare victorie, încheierea plăţii datoriei externe în martie1989, criza la toate nivelurile se acutiza tot mai
rapid, iar regimul se găsea într-o izolare diplomatică, chiar în, cadrul blocului comunist.

Colectivizarea şi lumea satului

La 23 martie 1945, guvernul Petru Groza legifera noua reformă agrară, prir care erau expropriate 1 468 946 ha (a noua
parte din suprafaţa agricolă a ţării', cu care erau împroprietărite 917 777 familii de ţărani. Foştii proprietari îşi putea. păstra,
deocamdată, doar 50 ha de teren. Această măsură, cu care erau de acorc toate partidele, a urmărit un scop mai curând
politic decât economic: înlăti-rărea marilor proprietari de pământ, încercându-se astfel o atragere a ţărănimi de partea
comuniştilor.
Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a decis transformarea socialistă c agriculturii, altfel spus, lichidarea completă a
micii proprietăţi rurale. V rezoluţia acestei plenare se afirma: „politica noastră faţă de ţărănime trebuie să fie clară:
ne sprijinim pe ţărănimea săracă, strângem alianţa cu ţărănimea mijlocaşă si ducem o luptă neîntreruptă împotriva
chiaburimii". Acum au luat naştere, după modelul sovietic al colhozurilor, gospodăriile agricole de stat (GAS),
cooperativele agricole de producţie (CAP), precum şi „întovărăşirile", ca formă intermediară, între cele două forme
de proprietate. Cu toată campania de ameninţări, intimidări si abuzuri cornişe pentru a convinge micii proprietari
rurali să-şi cedeze pământurile, rezistenţa ţărănimii ia colectivizare a fost mare.
Pentru realizarea colectivizării, după anul 1953, autorităţile comuniste au făcut apel la organele de represiune,
justiţie, administraţie si la un uriaş aparat de propagandă, în scopul convingerii ţăranilor de „binefacerile" sistemului
comunist în agricultură, metodele dure alternând cu diferite promisiuni. Această politică, de brutalitate si concesii
temporare, a fost dublată de o continuă presiune fiscală, în privinţa plăţii cotelor, din ce în ce mai mari, si de
măsuri punitive.
La 27 aprilie 1962, Gheorghiu-Dej anunţa oficial încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, 3 201 000
de familii din mediui rural fiind încadrate în structuri colectiviste, ceea ce reprezenta circa 96% din suprafaţa agricolă
a ţării.

Lupta pentru putere

Imediat după preluarea puterii, asistăm la o acerbă luptă pentru controlul absolut, purtată de Gheorghe
Gheorghiu-Dej, în afara oricărei reguli democratice.
Prima victimă, în 1946, a constituit-o fostul conducător comunist din anii celui de-al Doilea Război Mondial,
Ştefan Foriş. A urmat fostul ministru de justiţie, Lucreţiu Pătrăscanu. Ideolog comunist scolit în Occident, acesta putea
deveni oricând un contracandidat pentru Dej, fapt ce nu i-a fost iertat niciodată. Arestat din 1948, a fost ţinut în
izolare si anchetat dur pentru a recunoaşte acuzaţii fanteziste vizând trădarea sa. După moartea lui Staiin,
Gheorghiu-Dej decide suprimarea lui Lucreţiu Pătrăscanu, executat în 1954, cu atât mai muit cu cât noul lider
sovietic, Nikita Hrusciov, iniţiase un plan de destalinîzare parţială, vizând, pentru început, debarcarea vechilor
conducători din ţările satelizate Moscovei.
În 1952, cu sprijinul lui Stalin, Gheorghiu-Dej îi înlăturase pe Ana Pauker, Vasile Luca si Teoharie Georgescu,
în fapt o grupare formată la vârful PCR, după 1944, care se afla în rivalitate cu liderul atotputernic.
O altă etapă a luptei pentru putere s-a desfăşurat în 1957, când au fost îndepărtaţi doi dintre apropiaţii lui Dej,
Miron Constantinescu si losif Chişinevschi. Demn de remarcat este faptul că aceste eliminări, soldate cu arestări şi
execuţii (Lucreţiu Pătrăscanu) sau condamnări pe viaţă (Vasile Luca), au fost urmate de altele, mult mai numeroase,
la toate nivelurile vieţii de partid.
Decesul lui Gheorghiu-Dej (1965), revenirea partidului la vechea denumire de PCR şi numirea ca secretar general a
lui Nicolae Ceauşescu (cu ocazia Congresului al IX-lea al PCR) nu au oprit acţiunile de epurare. Astfel, noul lider
de la Bucureşti i-a înlocuit treptat pe vechii apropiaţi ai predecesorului cu noii săi fideli (Ilie Verdeţ, Paul
Niculescu-Mizil, Ştefan Andrei, Dumitru Popescu etc).
În aprilie 1968, cu prilejul unei plenare a CC al PCR, noul lider de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, aducea grave
acuzaţii lui Gheorghiu-Dej, privind implicarea sa în cazurile Ştefan Foriş si Lucreţiu Pătrăscanu, precum şi în crimele
săvârşite de Securitate în timpul său. Această acţiune făcea parte dintr-o vendetă politică, menită să ducă la
eliminarea apropiaţilor lui Gheorghiu-Dej rămaşi în structurile de putere ale statului.

22
Represiune şi disidenţă anticomunistă
Prin Decretul din 30 august 1948 era organizată Direcţia Generală a Securităţii Poporului, în cadrul căreia erau
plasaţi în funcţii-cheie vechii agenţi de la Moscova Gheorghe Pintilie, Pantelei Bodnarenko, Alexandru Nicolski si
Vladimir Mazuru.
Din rândul „duşmanilor poporului", anihilaţi fizic de către organele de represiune comuniste, au făcut parte membri
marcanţi ai partidelor istorice interbelice (luliu Maniu, Ion Mihalache, C.l.C. Brătianu, Gheorghe l. Brătianu, Constantin
Argetoianu etc), oameni de cuitură (Anton Golopenţia, Mircea Vuicănescu), slujitori ai bisericii (monseniorul Vladimir
Ghica) şi mulţi alţii. Majoritatea celor care au avut o funcţie publică, în orice domeniu, până în 1945, au cunoscut
teroarea sistemului comunist al penitenciarelor si coloniilor de muncă. Se poate vorbi, aşadar, de existenţa, până în 1964, a
unui adevărat gulag în România. Este cazul închisorilor de la Sighet, Gherla, Galaţi, Râmnicul Sărat, Aiud si Piteşti, al
şantierelor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, precum si al coloniilor de muncă forţată de la Cavnic, Baia Sprie,
Periprava si Salcia.
O altă caracteristică a represiunii comuniste a reprezentat-o fenomenul deportărilor, începute în 1951, pe fondul
acutizării conflictului dintre Stalin si Tito, deportările din Banat în zonele aride din Bărăgan au însemnat distrugerea a
numeroase cămine, familii si destine. Iniţial, deportarea în Bărăgan a vizat aproximativ 40 000 de persoane, care nu erau
pe placul noului regim. Deportaţilor li s-a permis să-si ia doar bunurile pe care le puteau duce singuri, restul avutului lor
fiind cumpărat de comisii special constituite, care plăteau mult mai puţin.
O pagină nescrisă încă a rezistenţei anticomuniste în România o reprezintă lupta armată din munţi. Organizarea primelor
nuclee de luptă anticomunistă s-a realizat în a doua parte a anului 1945, devenind din ce în ce mai vizibile odată cu
creşterea influenţei PCR. Cele mai importante grupuri de rezistenţă armată au fost Haiducii Muscelului, Sumanele Negre,
Mişcarea Naţională de Rezistenţă, Haiducii lui Avram lancu, Graiul Sângelui etc. în zona Muscelului (grupurile conduse
de fraţii Arnăuţoiu si de colonelul Gheorghe Arsenescu) si în zona Munţilor Făgăraş (grupul condus de Ion Gavrilă-
Ogoranu), au avut loc puternice ciocniri cu trupele de Securitate. Depăşite numeric si fără prea multe provizii si muniţii,
aceste grupuri au fost decimate de către puterea comunistă.
În 1964, după Declaraţia din aprilie, Gheorghiu-Dej se decide să pună capăt calvarului deţinuţilor politici din
penitenciarele româneşti. Prin decretele nr. 176 si nr. 411 au fost eliberaţi ultimii 10 410 deţinuţi politici, însă până la
libertatea totală, în cadrul limitelor permise de sistemul comunist, unii au avut de trecut mai multe etape, cum ar fi domiciliul
obligatoriu, lipsa unui loc adecvat de muncă, verificările periodice, dar si încercările de şantaj din partea organelor de
Securitate.
Comunismul naţional al lui Nicolae Ceausescu se raportează la cu totul alte coordonate decât cel al lui
Gheorghiu-Dej. în fapt, nu s-au schimbat decât mijloacele, scopul urmărit rămânând acelaşi: menţinerea sistemului
comunist la putere si implicit a noului secretar genera! al PCR.
Fenomenul disidenţei în perioada Ceausescu, fără să fie prea cunoscut sau recunoscut, acoperă mai multe etape.
Anul 1977 a reprezentat pentru regim primele opoziţii majore, venite din interiorul ţârii, în prima parte a anului,
scriitorul Paul Goma, fost deţinut politic, iniţiază o mişcare de solidaritate cu mişcarea din Cehoslovacia Charta 77,
lucru ce stârneşte reacţia dură a autorităţilor, în august 1977, autorităţile comuniste sunt puse în faţa revoltei minerilor
din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri de la mina Lupeni întrerup lucrul pentru o săptămână, cerând condiţii decente
de viaţă si muncă. Minerii nu reiau lucru! decât în urma sosirii lui Nicolae Ceausescu în zonă şi a promisiunilor
acestuia privind rezolvarea revendicărilor. La scurt timp însă, Securitatea trece la arestarea principalilor lideri ai
mişcării.
La 15 noiembrie 1987, asistăm la cea mai cunoscută acţiune de protest din timpul lui Nicolae Ceauşescu. A început
ca o manifestaţie a muncitorilor de la Uzina „Steagul Roşu" din Braşov, privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă; mii
de persoane au traversat oraşul, scandând lozinci anticomuniste si devastând sediul judeţean al PCR. Numeroşi
participanţi au fost arestaţi si judecaţi.
Disidenţa împotriva lui Nicolae Ceausescu s-a manifestat si în rândul foştilor demnitari comunişti, cu toate că
aceasta nu reprezintă o caracteristică a sistemului. Reproşurile pe care le-a adus, în cadrul Congresului al XII-lea al
PCR, Constantin Pârvulescu, ca si „Scrisoarea celor şase" (semnată de Corneiiu Mănescu, Silviu Brucan, Alexandru
Bârlădeanu, Gheorghe Apostol, Grigore Răceanu şi Constantin Pârvulescu} nu reprezintă altceva decât încercări ale
veteranilor ilegalişti de a critica evoluţia nefastă a politicii lui Ceausescu si nicidecum o critică reală a sistemului.

23
 TEMA 8. ROMÂNIA ÎN PERIOADA RĂZBOIULUI RECE (1947-1989)

Politica externă în primii ani ai regimului comunist

„De la Stettin, în Baltica, la Triest, în Adrîatica, o cortină de fier a căzut peste continent, în spatele ei se găsesc
capitalele tuturor ţărilor Europei Orientale: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Bucureşti, Sofia. Toate aceste
oraşe celebre, toate aceste naţiuni se găsesc în sfera sovietică si toate sunt supuse, sub o formă sau alta, nu doar unei
influenţe sovietice, dar si controlului foarte strâns si în continuă creştere al Moscovei ."
Cu toate că acest discurs, ţinut de Winston Churchill la 5 martie 1946, în faţa studenţilor Universităţii din Fulton
{Missouri, SUA), este considerat a fi începutul Războiului Rece, de fapt, nu reprezintă decât o definire a unei
realităţi existente de mai mult timp. Mesajul transmis de Churchill, cu prilejul discursului de ia Fulton, s-a dorit, în
principal, a fi o alarmă pentru „iumea liberă" si mai ales pentru SUA. Interesul imediat era realizarea unui baraj în
Europa, care să pună astfel la adăpost statele occidentale de „mareea sovietică".
Acordurile încheiate între marile puteri în cadrul conferinţelor de a lalta (februarie 1945) si Potsdam (iulie-august
1945} au contribuit, neîndoios, atât la crearea condiţiilor favorabile pentru întărirea poziţiilor Moscovei în
România, cât si pentru aducerea şi menţinerea Ia putere a unui guvern procomunist condus de Petru Groza.
Gheorghe Tătărescu a fost conducătorul delegaţiei oficiale a României la Conferinţa de pace de la Paris, după ce
de-al Doilea Război Mondial (29 iulie-15 octombrie 1946), fapt intens utilizat de propaganda comunistă în exterior
pentru a încerca să demonstreze legalitatea guvernului Groza. Prin Tratatul de pace, semnat la 10 februarie 1947, s-a
consfinţit statutul poiitico-juridic al României, ce cuprindea si partea de nord-vest a Transilvaniei, cedată Ungarie în
1940. Cu toate acestea, delegaţia oficială a României nu a ridicat deloc conform instrucţiunilor primite de la
Moscova, problema Basarabiei. Ca urmare, graniţa de est rămânea cea impusă în iunie 1940 prin Pactul Ribbentrop-
Molotov
Temându-se de expansiunea comercială si politică a SUA în sfera ei de influenţă, Moscova a impus adoptarea
unei linii politice care nu ţinea cont de interesele reaie ale economiilor statelor din răsăritul european. Kremlinul a
reacţionat aşadar prompt si, în iulie 1947, respingea Planul Marshall, impunânc aceeaşi linie politică si ţărilor-satelit.
La 9 iulie 1947, România denunţa în termeni fermi acest plan, ca de altfel toate ţările aflate în zona sovietică de
influenţă.
Într-un asemenea context de ofensivă a comunismului, la 5 noiembrie 1947 Gheorghe Tătărescu era înlocuit din
funcţia de ministru de externe cu Ana Pauker, fapt ce marca preluarea de către PCR a controlului total asupra
dipli maţiei româneşti.
Având în vedere succesiunea periculoasă a evenimentelor la scară mondială apariţia unor alianţe politico-militare,
dar si economice, aparţinând celor doua sisteme, nu reprezenta decât o problemă de timp.
Crearea Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER), în 1949, a constituit iniţial o ripostă imediată la
aplicarea Planului Marshall, dar şi o alternativă a blocului comunist la Organizaţia pentru Cooperare Economică
Europeană. Pe lângă hotărârile strict economice, între statele membre, în cadrul CAER au fost adoptate si unele
hotărâri politice vizând relaţiile cu Iugoslavia, după sciziunea Stalin-Tito.
România, ca exportatoare de materii prime, a fost nevoită să-si limiteze orizontul comercial doar la ţările din
cadrul CAER, ca de altfel si importurile de tehnică sau de produse industriale, într-o primă perioadă.
La 4 aprilie 1949, la Washington are loc ceremonia de semnare a Pactului NATO, ce cuprindea majoritatea
statelor democratice din Europa si desigur SUA (pe parcurs vor adera şi alte state).
La 14 mai 1955, statele aflate în sfera de influenţă sovietică (mai puţin Iugoslavia) semnează în capitala
Poloniei un tratat de alianţă militară, cunoscut sub numele de Tratatul de la Varşovia.

Politica externă în ultimii ani ai regimului Gheorghiu-Dej

La 24 mai 1958, era anunţată decizia Kremlinului de retragere a trupelor sovietice din România, retragere ce a
fost încheiată, practic, în luna august. Plecarea Armatei Roşii a însemnat pe plan extern primul pas al unei desprinderi
24
relative de Moscova, în limitele acceptate de aceasta, iar pe plan intern a prilejuit declanşarea unui nou val de
represiuni, având ca scop descurajarea oricăror tentative de opoziţie la sistem.
Până în anul 1962, conducerea PMR a continuat să susţină necondiţionat poziţia URSS. În arena internaţională,
liderii comunişti români confirmând statutul lor de credincioşi ai Kremlinului, însă izbucnirea conflictului sovieto-
chinez în acest an, precum si dificultăţile prin care trecea Moscova, ca urmare a declan şării „crizei rachetelor" din
Cuba, i-au permis lui Gheorghiu-Dej să se distanţeze treptat de aceasta. Pe măsură ce „schisma" se adâncea, PMR si-
a atribuit tot mai pronunţat un rol de mediator între cele două puteri, URSS si China. Acest ro! avea să fie însă unul
periferic, judecând după rezultate.
Cu toate că România s-a pronunţat de mai multe ori împotriva divizării economice planificate între membrele
blocului comunist, adevărata luare de poziţie s-a petrecut cu ocazia plenarei CC al PMR din aprilie 1964, care s-a
concretizat prin elaborarea Declaraţiei din aprilie.
Declaraţia din aprilie, considerată un adevărat manifest de ieşire a ţării de sub influenţa Moscovei, a relevat
făptui că discuţiile pe marginea Planului Valev, au convins conducerea PMR că industrializarea se putea face doar prin
ruperea de Kremlin. Trebuie subliniat însă faptul că această ieşire de sub influenţa Moscovei s-a realizat doar în
termenii acceptaţi de aceasta şi a fost folosită de URSS pentru a sublinia neamestecul ei în problemele celorlalte
partide comuniste.
Programul de industrializare rapidă a României a fost susţinut asiduu si în cadru! CAER, prin delegatul său
permanent Alexandru Bâriădeanu, desigur având sprijinul total al lui Gheorghiu-Dej, pe fondul unei tensionări
crescute a relaţiilor cu URSS.
Teoretic, PMR era interesat să implementeze un sistem politic care, pornind de la desovietizare, să ducă la o
liberalizare internă. Distanţarea PMR de Kremlin a provenit din dorinţa de a decide singur propria politică, pe fondul
creşterii pretenţiilor de patriotism ale regimului. Ambivalenţa asa-numitei „politici de independenţă"
promovate de Gheorghiu-Dej, s-a datorat, în principal, fricii comuniştilor români că timida liberalizare
începută pe plan intern ar putea pune în pericol monopolul pe care îl aveau asupra societăţii româneşti.

Politica externă în primii ani ai regimului Nicolae Ceauşescu

La 19 martie 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă, lăsând deschisă lupta pentru succesiune. Secretar
general al partidului a devenit Nicolae Ceausescu. După 1965, politica de distanţare a regimului comunist din
România faţă de Moscova se menţine, fiind chiar accelerată, cel puţin ia nivel propagan distic. Acest lucru este
dovedit si de vizita făcută la Moscova, în septembrie 1965, de Ceausescu, vizită care, cu toate că s-a dorit a fi una de
confirmare, a nemulţumit în parte conducerea sovietică, prin accentele programului său de guvernare. Oricum,
independenţa politicii lui Ceausescu se va manifesta doar în limitele concesiilor oferite de Moscova.
Dacă pe plan intern perioada de început a regimului Nicolae Ceausescu s-a caracterizat prin p asarea apropiaţilor
săi în posturi-cheie, pe plan extern asistăm la continuarea politicii externe din ultimii ani de viaţă ai lui Gheorghiu-
Dej. Teoria „căii naţionale în construcţia comunismului românesc" a fost repede îmbrăţişată de Occident, care avea
interesul de a promova si lărgi ruptura faţă de Kremlin. Nimic nu-l putea face mai popular pe Nicolae Ceausescu,
atât pe plan intern, dar mai a es pe plan extern, decât discursul cu accente antisovietice. De asemenea, România a fost
primul stat din Estul comunist care a stabilit relaţii dip omatice cu RFG, în 1967, si care nu a rupt legăturile
diplomatice cu Israelul, după Războiul de Sase Zi e. în aprilie 1968, preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, efectua o
vizită în România, prilej de a- felicita pe Nicoiae Ceausescu, conform uzanţelor diplomatice, pentru pretinsa ui
politică de independenţă.
Reacţia lui Nicolae Ceausescu faţă de intervenţia militară în Cehoslovacia a trupelor Tratatului de la Varşovia s-a
înscris în cursul politicii sale de distanţare de Moscova. Atitudinea faţă de intervenţia militară a URSS în
Cehoslovacia a reprezentat refuzul său de a da curs solicitărilor Moscovei de a avea sub contrai întreg blocul
comunist. Acum s-a fundamentat naţional-comunismul lui Nicolae Ceausescu, prin discursul de condamnare a
intervenţiei militare a Moscovei, ţinut la 21 august 1968, în Bucureşti.
Semnalele trimise în lumea liberă privind linia nouă în politica externă promovată de Nicolae Ceausescu nu au avut
cum să scape Washingtonului, care a încurajat această politică, sperând într-o lărgire a breşei în blocul comunist.
Vizita lui Richard Nixon la Bucureşti a prins contur odată cu amplificarea politicii de distanţare a României faţă de
Moscova, distanţare care trebuia accentuată în opinia SUA, cu toate că Bucureştiul nu a cochetat niciodată cu ideea
părăsirii blocului sovietic. Faptul că România a fost folosită ca un ghimpe în coasta Moscovei reieşea şi din invitaţia
adresată lui Nicolae Ceausescu şi acceptată de acesta de a efectua o vizită oficială în SUA, în octombrie 1970. Cinci
ani mai târziu, un al doilea preşedinte SUA, Gerald Ford, vizitează Bucureştiui. Nu întâmplător. România a beneficiat
de o serie de favoruri economice: este primită în GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), în 1971, iar în
25
1972 România este acceptată în FMI (Fondul Monetar Internaţional) încheind ulterior acordul cu Banca Internaţională
pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (BIRD).
Relaţiile la cel mai înalt nivel cu Occidentul au fost reflectate si de vizita lui Nicoiae Ceausescu la Paris, unde, în
cadrul întrevederilor cu preşedintele francez Georges Pompidou, a fost subliniat rolul jucat de România în progresul
securităţii europene. Era însă vorba de limbajul diplomatic, menit să ascundă interese ambivalenţe.
Între 30 iulie si 1 august 1975, are loc la Helsinki ultima reuniune a Conferinţei pentru securitate si cooperare în
Europa, unde au fost prezenţi şefii de stat sau de guvern din cele 35 de ţări participante. Dincolo de stările conflictuale
latente existente, s-au găsit şi căi de ameliorare a neînţelegerilor. Pentru statele aflate sub controlul Moscovei, deci si
pentru România, conferinţa a fost o reuniune cu rol propagandistic, axată pe ideea înţelegerii internaţionale. Pentru
Occident, conferinţa a reprezentat, pe lângă atingerea unor obiective imediate, si premisa liberalizării progresive a
regimurilor comuniste din estul Europei.

Relaţiile diplomatice ale României în ultimul deceniu al regimului Nicolae Ceauşescu

După ce a devenit preşedinte al României, în 1974, şi rnai ales după sem narea Actului final a! Conferinţei de la
Helsinki, Nicolae Ceausescu a urmări: obţinerea unei poziţii mai vizibile pe arena internaţională şi înlăturarea
oricare posibilităţii a Kremlinului de a interveni în politica PCR. Niciodată, după 1965, nu s-a pus problema părăsirii
Tratatului de la Varşovia sau CAER, aşa cum a fost pusă în timpul evenimentelor de la Budapesta, din 1956. A fost
vorba strict de manifestări de independenţă, dar în limitele impuse de regimul comunist. Atât timp cât luările de
poziţie ale lui Nicolae Ceausescu, în plan extern, nu ai afectat sistemul, poziţia sa ia conducerea PCR nu era
ameninţată, chiar dacă pe plan intern s-a trecut la un regim cu accente staliniste.
După anul 1980, s-a observat o degradare continuă a vieţii, urmată desigir si de o restrângere treptată a contactelor
diplomatice de interes major pentru România. Nicolae Ceausescu a încercat să se implice în rezolvarea tensiunilor dintre
Israel şi statele arabe, precum si în conflictul din Vietnam, fără prea mare succe: însă. Am asistat astfel, în ultimii ani
ai dictaturii lui Ceausescu, la încheierea unor relaţii diplomatice si economice aproape exclusiv cu ţări din Lumea a
Treia si din Liga Arabă, care le-au înlocuit treptat-treptat pe cele cu Occidentul.
Venirea lui Mihail Gorbaciov la putere în URSS si lansarea politicii sale de „glasnost" si „perestoika" au zdruncinat
din temelii regimurile comuniste din Europa. De acum înainte, Nicolae Ceauşescu nu a mai reprezentat un favorit al
cancelariilor occidentale, ci a devenit o simplă problemă a Moscovei, fapt ce nu a fost sesizat de diplomaţia
românească decât cu întârziere. Impactul acestor reforme politico-economice asupra regimurilor din zona sovietică
era din ce în ce mai mare, pe măsura accelerării lor. în România însă, această politică a avut un efect contrar,
deoarece au fost impuse noi reduceri la consumul de carburanţi si electricitate, cu toate că în 1989 a fost anunţată,
ca o victorie a regimului, plata integrală a datoriei externe. Mihail Gorbaciov a vizitat România în luna mai a anului
1987 si a abordat, aluziv, în discuţii tema introducerii unor reforme, într-un discurs transmis în direct, în timpul vizitei sale
la Bucureşti, la 26 mai 1987, Gorbaciov a prezentat noile concepte a e politicii sale, de reformă si deschidere, criticând
prin aceasta, implicit, si starea de lucruri din România. Vizita a rămas practic fără efect, deoarece până în 1989 nu
s-a simţit o îmbunătăţire a vieţii economice.
Politica de destindere şi reconciliere promovată de liderii reformişti de la Kremlin în relaţiile cu SUA a
constituit factorul primordial în prăbuşirea sistemului comunist din Europa şi în disoluţia URSS, fapt ce a marcat
sfârşitul Războiului Rece.

26
 TESTUL NR. 1 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

Subiecte:

I. Definiţi: romanizare; etnogeneză. 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:

a. Aducerea de locuitori romani din afara Daciei ....................................................................................
b. Dialect apărut în nordul Dunării în urma contopirii dacilor cu romanii ................................................
c. Unitate militară de elită din cadrul armatei romane ..............................................................................
d. Religie pătrunsă în Dobrogea şi în nordul Dunării prin intermediul limbii latine ..................................
2 puncte
III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:
1. Dacia a fost cucerită de către romani în anul:
a) 87; b) 102; c) 106.
2. Armata romană şi administraţia s-au retras din Dacia:
a) în secolul III; b) în secolul IV; c) în secolul VI.
3. Limba română este o limbă:
a) daco-romană; b) neolatină; c) neoromană.
4. Despre continuitatea daco-romană putem vorbi:
a) înaintea cuceririi romane;
b) în timpul stăpânirii Daciei de către romani;
c) după retragerea romanilor din Dacia .
2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

„Teza autohtoniei românilor se bazează pe continuitatea neîntreruptă a populaţiei, de la geto-daci la daco-
romani, şi, prin aceştia, la români, în afara triburilor geto-dace care s-au supus romanilor, deci n-au fost
exterminate, toponimia, hidronimia (...) Daciei romane, faptul că din provincie s-au recrutat numeroase trupe
auxiliare şi, îndeosebi, descoperirile arheologice dovedesc prezenţa neîntreruptă a autohtonilor atât în Dacia, cât
şi în Moesia (...). După anul 602, când a căzut frontiera romană de la Dunăre, iar slavii au trecut masiv în sudul
fluviului, în urma micşorării numărului slavilor din nordul Dunării, raportul de forţe s-a schimbat în favoarea
autohtonilor (...). Dispunând de o organizare social-politică mai adecvată împrejurărilor istorice, în cursul
convieţuirii cu slavii, daco-romanii au reuşit să-i asimileze şi să dea naştere românilor".
(Al. Graur, Gh. Ştefan, Dicţionar de istorie veche a României)

Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi, pe baza textului două etape ale formării poporului român.
2. Precizaţi, pe baza textului, două argumente ale continuităţii dacilor în timpul stăpânirii romane.
3. Prezentaţi un alt factor care a contribuit la romanizarea daco-geţilor, în afara celui precizat în text.
4. Menţionaţi, pe baza textului, factorul care a favorizat asimilarea slavilor de către daco-romani.
4 puncte

27
 Punctaj din oficiu: 1 punct

TESTUL NR. 1 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punct
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Romanizarea este procesul istoric în urma căruia un popor îşi însuşeşte tradiţiile, obiceiurile
romanilor şi limba latină.
Etnogeneza românească este procesul de formare a poporului român şi a limbii române.
0,5p X 2 = 1 punct
Subiectul II: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
a-colonizare; b-daco-roman; c-legiune; d-creştinism
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-c; 2-a; 3- b 4- c. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

28
 TESTUL NR. 2 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

Subiecte:

I. Definiţi: colonişti; continuitate daco-romană. 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:

a. Teorie care plasează formarea poporului român în sudul Dunării .........................................................
b. Migratori care au convieţuit cu daco-romanii în nordul Dunării până în anul 602 ..............................
c. Proces istoric în urma căruia geto-dacii asimilează limba latină .............................................................
d. Romanii transformau teritoriile nou cucerite în ....................................................................................
2 puncte
III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:
1. Teoria imigraţionistă a fost fundamentată de către istoricul:
a) A.D. Xenopol; b) Robert Roesler; c) Nicolae Iorga.
2. Regele dacilor în momentul cuceririi Daciei de către romani era:
a) Burebista; b) Traian; c) Decebal.
3. Retragerea romanilor din Dacia a avut loc în timpul împăratului:
a) Traian; b) Aurelian; c) Constantin cel MAre.
4. Teoria imigraţionistă:
a) neagă existenţa statului dac;
b) neagă stăpânirea romană în Dacia;
c) neagă continuitatea daco-romană în nordul Dunării după secolul al III-lea .
2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

„Principele (Modovei) se numeşte tot voievod, dar nu este expus la atâtea schimbări primejdioase ca acela
al Ţării Româneşti. Moldovenii au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca valahii; diferă puţin doar la
îmbrăcăminte (...). De mai multe ori s-au îndepărtat de regele Ungariei, adesea au dus războaie cu polonii. Se
spune că pot să adune până la patruzeci de mii de oameni înarmaţi şi mai mult. Limba lor si a celorlalţi valahi
a fost odată romană, ca unii care sunt coloni romani. În timpul nostru diferă foarte mult de ea, însă multe din
vorbele lor pot fi înţelese de latini".
(Nicolaus Olahus, Hungaria)
Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Precizaţi, pe baza textului, un argument de ordin istoric privind latinitatea românilor.
2. Menţionaţi, pe baza textului, două asemănări între locuitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti.
3. Numiţi un voievod al Moldovei din prima jumătate a secolului al XV-lea.
4. Menţionaţi două acţiuni de politică externă desfăşurate de Ţările Române.

4 puncte
Punctaj din oficiu: 1 punct
29
 TESTUL NR. 2 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punct
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Coloniştii sunt cetăţeni romani aduşi din afara Daciei pentru a popula oraşele şi satele din
nordul Dunării.
Continuitatea daco-romană este procesul de locuire neîntreruptă de către daco-romani a
teritoriului din nordul Dunării după retragerea aureliană până în secolul VII.
0,5p X 2 = 1 punct
Subiectul II: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
a-teoria imigraţionistă; b-slavii; c-romanizare; d-provincii
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-b; 2-c; 3- b 4- c. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

30
 TESTUL NR. 3 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

Subiecte:

I. Definiţi: caravellă; amerindieni. 1 punct

II. În dreptul fiecărui enunţ, pe linia punctată, notaţi cu A afirmaţiile adevărate şi cu F pe cele false:
1.Retragerea administraţiei romane din Dacia, în 271, a avut drept scop principal consolidarea frontierei de
pe Dunăre. .............
2.Desfiinţarea frontierei romane de pe linia Carpaţilor a îngreunat circulaţia locuitorilor în interiorul şi în
exteriorul arcului carpatic. ...............
3.Daco-romanii din fosta provincie Dacia erau latinofoni. ...................
4.După retragerea aureliană procesul de romanizare în nordul Dunării a luat sfârşit. ................
2 puncte

III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:

1. Printre iniţiatorii marilor descoperiri geografice au fost: a) englezii; b) spaniolii; c) olandezii.
2. Descoperirea Americii a fost realizată de către:
a) Amerigo Vespucci; b) Cristofor Columb; c) Francisco Pizzaro.
3. Printre mărfurile care se aduceau din Indii se numărau:
a) cuprul; b) sclavii; c) mirodeniile.
4. Ocolul Pământului a fost realizat de către expediţia lui:
a) Vasco Da Gama; b) Bartolomeo Diaz; c) Fernado Magellan.
2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

„În urma războaielor câştigate de Traian şi a nimicirii regatului dac, noua provincie, care avea de multă vreme
relaţii comerciale destul de intense cu imperiul, a devenit o provincie de colonizare din toată lumea
romană. Exploatarea minelor de aur din Transilvania, care au adus un sprijin monetar considerabil
imperiului, a produs o puternică imigrare, încât chiar şi Hadrian, care se gândise la un moment dat să
părăsească din motive strategice postul acesta îndepărtat (...), a trebuit să renunţe la proiect, ca să nu lase
în mâna barbarilor un număr foarte mare de colonişti, stabiliţi acolo în timpul domniei predecesorului
său".
(Gh. I. Brătianu, Despre Dacia romană)

• Pornind de a textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.Precizaţi, pe baza textului, o consecinţă a exploatării minelor de aur din Transilvania pentru economia
statului roman.
2.Precizaţi, pe baza textului, decizia şi argumentele împăratului Hadrian referitoare la provincia romană
Dacia.
3.Precizaţi, pe baza textului, modul în care civilizaţia romană a ajuns în spaţiul nord-dunărean, înaintea
războaielor daco-romane.
4.Numiţi regele dacilor în timpul căruia s-au desfăşurat războaiele „câştigate de Traian".
31
 4 puncte
Punctaj din oficiu: 1 punct

TESTUL NR. 3 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punct
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Caravella este o corabie inventată de portughezi, foarte uşor manevrabilă.
Amerindienii erau locuitorii băştinaşi ai Americii, asemănători ca port şi nivel de dezvoltare
cu indienii, fapt pentru care sunt numiţi indieni americani sau amerindieni.
0,5p X 2 = 1 punct
Subiectul II: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-A; 2-F; 3-A; 4-F.
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-b; 2-b; 3- c 4- c. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

32
 TESTUL NR. 4 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
Subiecte:

I. Definiţi: cruciadă; sultan. 2 puncte

II. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:
1. Întemeierea statului medieval Ţara Românească a avut loc în secolul:
a) XI; b) XIV; c) XV.
2. Dictatul de la Viena, prin care România pierdea NV Transilvaniei în favoarea Ungariei a avut loc în:
a) iunie 1940; b) august 1940; c) septembrie 1940.
3. Bătălia de la Rovine a avut loc în anul:
a) 1395; b) 1444; c) 1600.
4. Prima unirea Ţărilor Române a fost realizată de către:
a) Mihai Viteazul; b) Alexandru Ioan Cuza; c) regele Ferdinand I.
2 puncte
III. Citiţi cu atenţie textele de mai jos:
A. „Partea a doua
Revoluţia de eliberare naţională şi socială antifascistă şi antiimperialistă din august 1944.
România în anii revoluţiei democrat-populare (23 august 1944-30 decembrie 1947)
Consolidarea regimului democratic-popular (6 martie 1945-30 decembrie 1947)
Partea a treia
Făurirea socialismului în România.
Trecerea la înfăptuirea sarcinilor revoluţiei socialiste din anii 1948-1950.
Desfăşurarea operei de consolidare a socialismului în România în anii 1951-1965.
Consolidarea societăţii socialiste în anii 1965-1969".
(Manualul de Istoria contemporană a României, a mişcării muncitoreşti, democratice si revoluţionare, a
Partidului Comunist Român, 1980)
B. „Mutaţiile în zona politică se repercutau imediat asupra trecutului, remodelându-l cu înverşunare. Ele denotă
pretutindeni aceleaşi faze, decurgând anume din evoluţia sistemului, cu mici nuanţe locale: o fază a tranziţie
(1 945 -1947), una a sovietizării masive (1948-1953), alta a „dezgheţului" poststalinist (1953-1968), curmat
odată cu primăvara pragheză (1968), încă una a stagnării impuse de strategia brejneviană a blocurilor opuse".
(Lucian Boia, Miturile comunismului românesc, 1998)
• Pornind de la textele date, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Menţionaţi, pe baza primului text, obiectivele dezvoltării societăţii româneşti după anul 1944.
2. Precizaţi, pe baza celui de-al doilea text, etapele dezvoltării României comuniste după 1948.
3. Comparaţi termenii folosiţi de cele două surse si explicaţi deosebirile pe care le constataţi.
5 puncte
Punctaj din oficiu: 1 punct

33
 TESTUL NR. 4 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 2 puncte
Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Cruciadele au fost războaiele religioase purtate de creştini pentru eliberarea locurilor sfinte
ocupate de musulmani.
Monarhul, împăratul Imperiului Otoman.
1p X 2 = 2 puncte
Subiectul II: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-b; 2-b; 3-a; 4-a.
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III: 5 puncte

Se acordă 2 puncte pentru răspunsul corect la cerinţa nr. 1.
EX: Făurirea socialismului în România.
Consolidarea societăţii socialiste
Se acordă 1 punct pentru răspunsul corect la cerinţa nr. 2.
Se acordă 2 puncte pentru răspunsul corect la cerinţa nr. 3.

2p + 1p + 2p = 5 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

34
 TESTUL NR. 5 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
Subiecte:

I. Definiţi: constituţie; România Mare. 2 puncte

II. Uniţi cu săgeţi elementele istorice din coloana X cu ţările corespunzătoare din coloana Y:
X Y
1. „cortina de fier” a. URSS
2. nazism b. Basarabia
3. comunism c. Germania
4. Sfatul Ţării d. Churchill
1 punct

III. Scrieţi pe liniile punctate din coloana B anul evenimentelor în coloana A, iar pe coloana C scrieţi ţara în
care au avut loc:
A B C
a)Tezele din Aprilie ......................... ...............................
b)Pactul Ribbentrop-Molotov .......................... .................................
2 puncte
IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:
„Dragi compatrioţi,
Marea mişcare care determină popoarele vechiului continent să se unească pentru a forma o Europă unită
are pentru noi, ceilalţi români, o importanţă deosebită. Situată într-unul din punctele cele mai expuse ale
continentului, România a beneficiat de mai multe ori de sprijinul şi protecţia ideii europene. În timpurile
străvechi ale istoriei noastre, poporul român rezista deja la frontierele sale din est, luptând pentru apărarea
ideii creştine care îl lega de Europa. Mai târzu, în secolul trecut, sub egida Europei şi a unei ordini de drept
europene, Ţările Române unite, eliberate de dubla constrângere a suzeranităţii turceşti şi a protectoratului
rusesc, s-au trezit la o viaţă nouă. În sfârşit, în zilele noastre, împărţirea arbitrară efectuată la Conferinţa de la
Yalta (1945) în detrimentul Europei a însemnat pentru România pierderea libertăţilor şi a independenţei
sale”.
(Grigore Gafencu, Apel în favoarea constituirii Grupului Român pentru Europa Unită)
• Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.Menţionaţi, pe baza textului, două argumente pentru susţinerea de către români a unei Europe unite.
2.Precizaţi, pe baza textului, un proces istoric reprezentativ pentru politica externă a Ţărilor Române.
3.Numiţi un fapt istoric ce a dus la „împărţirea arbitrară efectuată în detrimentul Europei".
4.Privită din prezent, concepţia lui Gafencu a fost corectă? Argumentaţi răspunsul.
4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

35
 TESTUL NR. 5 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 2 puncte
Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Constituţia este legea fundamentală a oricărui stat democratic.
România Mare este statul naţional unitar român creat la 1 decembrie 1918, care a rezistat
până în anul 1940.
1p X 2 = 2 puncte
Subiectul II: 1 punct
Se acordă câte 0,25 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-d; 2-c; 3-a; 4-b.
0,25p X 4 = 1 punct

Subiectul III: 2 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
a)Tezele din Aprilie 1964 România
b)Pactul Ribbentrop-Molotov 1939 URSS
1 p X 2 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

36
 TESTUL NR. 6 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
Subiecte:

I. Definiţi: stalinism; dizidenţă anticomunistă. 2 puncte

II. Încercuiţi litera corespunzătoare răspunsurilor pe care le consideraţi corecte:

1. Constituţia din 1866 a fost adoptată în timpul lui:

a) Alexandru Ioan Cuza; b) Carol I; c) Ferdinand.
2. Războiul rece a fost un conflict purtat între: a) statele fasciste şi cele democratice;
b) statele bogate şi cele sărace; c) statele capitaliste şi cele comuniste.
3. Principala cauză a prăbuşirii regimurilor comuniste a fost :
a) terorismul; b) afirmarea sindicatelor libere în Europa; c) criza economică.
4. Nicolae Ceauşescu a preluat puterea în România, în anul:
a) 1958; b) 1964; c) 1971.
2 puncte
III. Scrieţi pe liniile punctate continuarea corectă a enunţurilor fragmentare de mai jos:
a)În războiul antisovietic declanşat în 1941, România a fost principalul aliat al …….......................
b)Stalinismul este o variantă a regimului …………………………... ................................................

1 punct

IV. Citiţi următorul document istoric şi răspundeţi, apoi, întrebărilor de mai jos:

„Până când ţăranii nu vor fi cetăţeni, noi nu vom avea naţie. (...) cel de pe urmă ţăran să aibă conştiinţa
datoriilor şi drepturilor lui. Cât timp îl vom lăsa în poziţia în care se găseşte, asuprit, bătut, nelegat de ţară
prin nimic, ce sprijin vom putea aştepta de la dânsul la ora pericolului? Este timpul ca înaintea interesului
privat să ne gândim la cel obştesc. (...) Două mii de boieri nu fac cât o naţie: acesta e un adevăr care nu se
poate contesta.” (Mihail Kogălniceanu, discurs ţinut în camera deputaţilor, 1864)

Întrebări:
a. Ce funcţie ocupa Mihail Kogălniceanu în guvern în anul 1864?
b. La care dintre reformele necesare ţării se referă Kogălniceanu în textul de mai sus?
c. Pe baza textului de mai sus, expuneţi necesitatea reformei la care se referă Kogălniceanu.
d. Extrageţi din text fragmentul care arată forţele sociale care se opuneau reformei.
4 puncte
Punctaj din oficiu: 1 punct

37
 TESTUL NR. 6 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 2 puncte
Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Stalinismul era un regim politic de extremă stânga instaurat în România după 1948 după
modelul celui din URSS.
Dizidenţă anticomunistă = totalitatea persoanelor şi acţiunilor de opoziţie la instaurarea
regimului comunist.
1p X 2 = 2 puncte
Subiectul II: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-b; 2-c; 3-c; 4-b.
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
a-Germaniei; b-comunist sovietic.
0,5p X 2 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

38
 TESTUL NR. 7 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

Subiecte:

I. Definiţi: colonişti; paşalâc. 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:

a. Denumire dată teritoriilor nou descoperite de europeni în America ......................................................
b. Corabie inventată de portughezi care a permis realizarea marilor descoperiri deografice ....................
c. Sistem agricol care constă în partajarea terenului agricol în mai multe sole şi rotaţia culturilor ..............
d. Ţărani din evul mediu care nu deţin pământ propriu şi iau în folosinţă un lot de la feudal .....................
2 puncte
III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:
1. Călător moldovean care, la sfârşitul secolului XVII, a făcut o călătorie terestră până în China:
a) Dimitrie Cantemir; b) Miron Costin; c) Nicolae Milescu Spătarul.
2. Ierarhia feudală se baza pe seniori şi pe: a) supuşi; b) vasali; c) ţărani.

3. Războiul ţărănesc condus de Gheorghe Doja s-a desfăşurat în anul: a) 1437; b) 1514; c) 1784.

4. Printre oraşele întemeiate de saşi în spaţiul românesc se numără:

a) Cluj; b) Târgovişte; c) Sibiu.
2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia),
în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre si Marea Neagră si vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o
sută si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza
principiului ca popoarele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama
sa, România".
(Declaraţia politică, 27 martie/9 aprilie 1918)
• Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Menţionaţi, pe baza textului, un principiu invocat ,,în numele poporului Basarabiei".
2. Menţionaţi, pe baza textului, decizia adoptată ,,în numele poporului Basarabiei".
3. Precizaţi, pe baza textului, instituţia reprezentativă pentru poporul Basarabiei.
4. Numiţi regele României din anul 1918.
4 puncte
Punctaj din oficiu: 1 punct

39
 TESTUL NR. 7 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punct
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Coloniştii erau cetăţeni romani aduşi în Dacia pentru a popula oraşele şi satele.
Paşalâcul este numele provinciei otomane.
0,5p X 2 = 1 punct
Subiectul II: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:

a-Lumea Nouă; b-caravellă; c-asolament; d-şerbi (ţărani dependenţi).
0,5p X 2 = 2 puncte
Subiectul III: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-c; 2-b; 3-b; 4-c.
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

40
 TESTUL NR. 8 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

Subiecte:

I. Definiţi: globalizare; Uniunea Europeană 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:
a. Stat în care preşedintele este şeful guvernului ...................................................................................
b. Şeful statului deţine puterea pe viaţă .................................................................................................
c. Regim politic în care este respectat principiul alegerilor libere .......................................................
d. Regim politic în care puterea este deţinută şi exercitată prin forţă ....................................................
2 puncte
III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:
1. Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene a fost semnat în anul:
a) 1952; b) 1957; c) 1992.
2. Nazismul a fost reprezentat în plan politic de: a) Mişcarea Legionară; b) Partidul Muncitoresc Fascist;
c) Partidul Naţional Socialist.
3. Un element care a favorizat globalizarea economică a fost: a) subdezvoltarea unor zone ale lumii;
b) crizele economice postbelice; c) progresul comunicaţiilor.
4. În ultimele două decenii, noii poli de putere economică ce se afirmă în lume sunt:
a) SUA şi Canada; b) Europa şi Rusia; c) China şi India.
2 puncte
IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:
“Globalizarea reprezintă triumful economic al Occidentului. Liberalizarea pieţelor, inclusiv circulaţia
neîngrădită a fluxurilor de capital, a înlesnit pătrunderea firmelor occidentale pe pieţe până de curând
inaccesibile. Iar succesul economic al Uniunii Europene este clădit pe ideea pieţei unice. După patru ani de
restructurări şi fuziuni interne, 2005 a înregistrat o avalanşă de fuziuni transfrontaliere, în cadrul UE.
Tendinţa părea de neoprit, dar iată că 2006 marchează şi începutul unei replieri spre protecţionism, care are
în centru ideea protejării economiilor şi a intereselor naţionale.”
(Christian Mititelu, ,,Globalizarea şi patriotismul economic", în Evenimentul zilei, 8 martie 2006)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
a. Scrieţi, pe baza textului, 3 caracteristici ale globalizării economice.
b. Explicaţi prima propoziţie din text.
c. Explicaţi, pe baza textului, care dintre state sunt beneficiarele globalizării (cele bogate sau cele sărace?)
d. Pornind de la definiţia protecţionismului, credeţi că această tendinţă este justificată?
4 puncte
Punctaj din oficiu: 1 punct

41
 TESTUL NR. 8 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punct
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: Globalizarea este procesul economic de creare aunei noi ordini economice mondiale.
Uniunea Europeană este o entitate politică sui-generis care grupează 27 de state europene.
0,5p X 2 = 1 punct
Subiectul II: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:

a-republică prezidenţială;
b-monarhie; c-democraţie; d-dictatură.
0,5p X 2 = 2 puncte
Subiectul III: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-b; 2-c; 3-c; 4-c.
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

42
 TESTUL NR. 9 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

Subiecte:

I. Definiţi: „războiul rece”; NATO 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:
a. Regim politic în care preşedintele este ales de Parlament .................................................................
b. Regim politic în care preşedintele are putere egală cu Parlamentul ....................................................
c. Instituţia UE cu cea mai mare putere de decizie ..................................................................................
d. Instituţie a UE cu cea mai mare putere executivă ................................................................................
2 puncte
III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:
1. România a fost admisă în NATO în anul: a) 1996; b) 2001; c) 2004.
2. În prezent, principalii promotori ai terorismului în lume sunt:
a) membrii grupării IRA; b) membrii grupării basce ETA; c) fundamentaliştii islamici.
3. Primul papă care a vizitat România a fost :
a) Benedict al XVI-lea; b) Ioan Paul al II-lea; c) Clement al VII-lea.
4. Un comisar european este membru al:
a) Consiliului de Miniştri ai UE; b) Comisiei Europene; c) Parlamentului European.
2 puncte
IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:
“A numi şi defini starea de război în aceste momente, trebuie să recunoaştem cu toţii, nu este un lucru
simplu. Între un act terorist izolat, un război de apărare, un război de instaurare "a ordinii drepturilor
omului", între un conflict îndreptat spre partea civilă a unei naţiuni, între un mod de a izola social şi po-
litic prin impunerea unor imagini şi valori prevalente, fie că ele aparţin lumii islamice, celei americane,
sau celei sioniste este greu să stabileşti natura, scopul, ţinta unui război, chiar dacă am vrea să-l numim şi
cel de al III-lea război mondial.”
(Khalil Sarnir, profesor de teologie islamică şi creştină la Universitatea ,,Saint Joseph" Beirut)
Răspundeţi următoarelor cerinţe:
a. Extrageţi din text 3 modalităţi de a purta războiul în prezent.
b. Explicaţi enunţul: război de instaurare "a ordinii drepturilor omului".
c. Expuneţi, pe baza textului, două situaţii pe care ar trebui să le evite terorişţii în acţiunile lor.
d. Expuneţi părerea voastră despre acţiunile teroriştilor.
4 puncte
Punctaj din oficiu: 1 punct

43
 TESTUL NR. 9 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punct
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit.
Exemple: „Războiul rece” a fost o perioadă de confruntare diplomatică între statele comuniste şi cele
capitaliste în epoca postbelică, fără a se ajunge la conflict militar deschis.
NATO este Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, alianţa militară a ţărilor capitaliste în
epoca postbelică şi singura rămasă după 1990 în lume.
0,5p X 2 = 1 punct
Subiectul II: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:

a-republică parlamentară;
b-republică prezidenţial-parlamentară;
c-Consiliul de Miniştri;
d-Comisia Europeană.
0,5p X 2 = 2 puncte
Subiectul III: 2 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-c; 2-c; 3-b; 4-b.
0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

44
 TESTUL NR. 10 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

Subiecte:

I. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:

1. Prima unire a celor trei Ţări Române a fost înfăptuită de către:
a) Carol I; b) Mihai Viteazul; c) Alexandru Ioan Cuza.
2. România şi-a proclamat independenţa de stat în anul:
a) 1859; b) 1877; c) 1918.
3. Anul 1940 a fost în istoria românilor:
a) anul celei mai mari producţii industriale interbelice;
b) anul marilor pierderi teritoriale;
c) anul declanşării războiului antifascist.
4. La 22 iunie 1941 războiul antisovietic a fost declarat de către:
a) Carol al II-lea; b) Mihai I; c) Ion Antonescu.
5. Comuniştii au preluat puterea în România, după al doilea război mondial:
a) la presiunea trupelor sovietice aflate în ţară;
b) prin alegeri democratice;
c) prin presiunea unor mari manifestaţii populare.
6. Dictatura ceauşistă în România s-a prăbuşit în anul: a)1989; b)1991; c) 2004.
3 puncte

II. În dreptul fiecărui enunţ, pe linia punctată, notaţi cu A afirmaţiile adevărate şi cu F pe cele false:

1. Carol al II-lea a instaurat în România un regim de dictatură personală. ......................

2. La 30 august 1940, prin dictatul de la Viena, România a cedat Basarbia către URSS. ...................
3. Naţionalizarea mijloacelor de producţie a însemnat trecerea fabricilor şi uzinelor din România în
proprietatea statului. ................
4. În 1968, Nicolae Ceauşescu a refuzat să trimită armata română împotriva revoluţiei anticomuniste din
Cehoslovacia. .....................
2 puncte

III. Expuneţi într-un eseu de maxim o pagină caracteristicile regimului comunist în România urmărind
următorul plan de idei:
a) modalităţile instaurării regimului comunist în România;
b) politica Partidului Comunist Român în plan economic;
c) represiunea împotriva opozanţilor politici;
d) politica regimului comunist de creare a „omului nou”.
4 puncte

45
Punctaj din oficiu: 1 punct

TESTUL NR. 10 (clasa a XIV-a Seral - ISTORIE)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 3 puncte
Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:
1-b; 2-b; 3-b; 4-c; 5- a 6-a.
0,5p X 6 = 3 puncte
Subiectul II: 2 puncte

1-A; 2-F; 3-A; 4-A.

0,5p X 2 = 2 puncte

Subiectul III: 4 puncte

Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.
1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

46