METODE VERBALE DE FAMILIAREZARE A COPIILOR CU MEDIUL AMBIANT

1. Convorbirile cu conţinut ecologic despre natură.

2. Lectura operelor literare despre natură :
a) familiarizarea preşcolarilor cu texte literare în proză;
b) memorizarea poeziilor despre natură;

1. Convorbirile cu conţinut ecologic despre natură.

În activitatea instituţiilor preşcolare o mare importanţă pedagogică o au convorbirile despre

natură, care în ansamblu cu alte metode ajută la soluţionarea eficientă a obiectivelor educaţiei
ecologice. Convorbirile au o mare importanţă pentru forţifmarea cunoştinţelor generale, a
reprezentărilor morale şi a sentimentelor, pentru cultivarea unei atitudini conştiente faţă de
natură.
În cadrul convorbirii pedagogul concentrează atenţia copiilor asupra indicilor caracteristici
diferitelor fenomene ale naturii, precizează şi aprofundează cunoştinţele căpătate la plimbări, în
excursii, în cadrul jocurilor, în muncă.
Copiii învaţă să verbalizeze semnele şi priorităţile obiectelor naturii, percepute anterior,
acţiunile cu diferite obiecte. Redarea verbală a celor percepute, descrierea de către copii a
obiectelor şi fenomenelor fac procesul de instruire a cunoştinţelor prin mijloace verbale mai
conştient.
Caracterul de dialog al convorbirii îl îndeamnă pe copil să reproducă cu un anumit scop
cunoştinţele, să compare, să raţioneze, să formuleze concluzii. Copiii încep să însuşească
generalizări simple, care reflectă legăturile dintre obiectele şi fenomenele naturale accesibile lor.
Ei înţeleg şi trăiesc mai profund atitudinea faţă de natură, îşi cumpănesc comportarea, o
argumentează şi apreciază.
În literatura metodică sunt descrise multe recomandări privind utilizarea convorbirilor.
Procedeele metodice de dirijare a convorbirii se reduc la următoarele:
1. A nu le permite copiilor să se abată de la tema principală;
2. A merge ferm spre concluziile finale;
3. A nu-i întrerupe pe copii, dacă acesta nu e strict necesar. Observaţiile şi rectificările se
fac în încheere;
4. A cere răspunsuri logice şi gramatical juste, care poate fi mai convingător decît cel
desfăşurat;
5. A nu abuza de întrebări. Evitaţi-le dacă se poate obţine acelaşi rezultat printr-o indicaţie,
reamintire scurtă;
1
 6. A-i face pe copii să întrebe;
7. A-i antrena la aprecierea gîndurilor expuse şi a exprimării lor de către copii;
8. A provoca competitivitatea în dorinţa de a se exprima frumos şi elegant;
Se pot evidenţia cîteva tipuri de convorbiri despre natură:
- convorbiri îmbinate cu perceperea imediată (în cadrul observării, excursiei,
plimbării);
- convorbiri însoţite de munca independentă a copiilor (în timpul lucrului în
mediul naturii, experienţelor, observărilor de sine stătătoare);
convorbiri pe baza cunoştinţelor pe care le posedă deja copiii (convorbiri de
generalizare, convorbiri legate de examinarea tablourilor etc).

Recomandările formulate mai sus se referă la orice tip de convorbire. Toate aceste tipuri
de convorbiri se utilizează periodic în dependenţă de forma de lucru utilizată la moment. E
important ca convorbirile de generalizare să fie planificate după convorbirile cu tematică relativ
îngustă (de exemplu, după convorbirile „Iarna", „Vara", „Toamna" se organizează convorbirea
„Anotimpurile")
Succesul convorbirii în mare parte depinde de conţinutul întrebărilor alcătuite din timp,
de aceea cît aste de capabil pedagogul să prevadă răspunsurile copiilor şi cum acţionează el la
activizmul lor.
Caracteristica întrebărilor folosite în timpul convorbirilor: în dependenţă de sarcina
didactică pe care o pune întrebarea, ea poate fi ca:
- reproductivă sau
- de prospecţiune
Întrebările reproductive cer răspunsiri simple de constatare ce? cine? unde? cum?
Asemeanea întrebări sunt valoroase prin aceea că le ajută să-şi reamintească date concrete despre
acest obiect, pe baza cărora se pot face deducţii generalizatoare.
Întrebările de prospecţiune cu caracter explorator cer concluzii despre legăturile dintre
obiecte. Aceste întrebări încep cu cuvintele: De ce? Din care cauză? Pentru ce?
De exemplu:
De ce pe o parte a trunchiului de copac sunt mai multe crengi şi mai groase, iar pe
cealaltă parte ele-s puţine şi subţiri?
De ce păsările zboară spre sud?
Acest tip de întrebări îi îndeamnă pe copii să opereze cu cunoştinţele pe carer le au, să
determine într-un fenomen principalul, să compare, să generalizeze şi să depermine legăturile, să
cugete, să-şi expună gîndul, să facă concluzii.
2
 O cerinţă importantă faţă de întrebări e consecutivitatea şi legătura logică dintre ele.
Astfel, în cadrul convorbirii despre primăvară întrebările îi orientează pe copii să descrie
fenomenele caracteristice acestui anotimp, să le explice, să definească legăturile temporare şi
consecutive. Educatorul îi îndeamnă pe copii să treacă consecutiv de la descrierea primăverii la
demonstrarea transformărilor din natura vie, apoi la descrierea muncii oamenilor.
De exemplu, iată care este consecutivitatea întrebărilor principale la convorbirea „Cum este
timpul astăzi?":
- De ce se spune că primăvara este frumoasă ca o crăiasă?
- Ce se întîmplă primăvara cu zăpada?
- De ce pornesc pîraiele?
- Ce ştiţi despre pîraiele primăverii?
- Amintiţi-vă o poiezie.
- Cînd zăpada se topeşte mai repede? De ce?
- Ce aţi făcut ieri pe lot?
- De ce se spune că sunteţi ajutorii primăverii?
- Cum s-a schimbat parcul primăvara?
- Ce aţi observat pe ramurile copacilor?
- Cu ce se îndeletnicesc oamenii primăvara?
Cine le ajută?
O parte a convorbirii poate fi consacrată proverbelor şi zicătorilor despre acest anotimp,
obiect sau fenomen al naturii. În scopuri educative este raţional ca la încheere, să se formuleze
însărcinări pentru următoarele observări, să se dea însărcinări concrete de muncă.
Convorbirea poate fi desfăşurată în cadrul grădiniţei atît ca activitate obligatorie de
sine stătătoare, cît şi sub forma unor convorbiri scurte în cadrul altor tipuri de activităţi, ca
procedeu didactic, dar şi în afara activităţilor c omune, în cadrul altor momente din
programul zilnic: la întîlnirea de dimineaţă, în activităţile liber alese, la activităţile
desfăşurate în aer liber şi cu alte ocazii.
Convorbirea ca activitate de sine stătătoare contribuie la fixarea, precizarea,
aprofundarea, sistematizarea, verificarea cunoştinţelor copiilor acumulate în activităţi de
observare, joc didactic, lectura după imagini şi rezolvă două probleme de bază ale
procesului instructiv-educativ din grădiniţă: cunoştinţe despre natură şi dezvoltarea
limbajului.
Dacă luăm ca exemplu tema proiectului Anotimpurile, subtema Primăvara, Toamna,
Vara, Iarna, nu se pot organiza ca activităţi de convorbire sub genericul „Ce ştim despre
anotimpuri" dacă în prealabil nu am parcurs activităţi de observare, lecturi după imagini,
3
povestiri, jocuri didactice.
Convorbirea se desfăşoară de regulă oral, fără material didactic intuitiv. Acesta este şi
motivul pentru care se desfăşoară în special la grupele mari. Nu se desfăşoară niciodată la
grupa mică, iar în funcţie de nivelul de dezvoltare al copiilor se poate încerca desfăşurarea lor
începînd cu al doilea semestru la grupa mijlocie.

Rolul convorbirilor în formarea preşcolarilor

Sarcina activităţii de convorbire este de a consolida, aprofunda şi sistematiza
cunoştinţele dobîndite în activităţile de cunoaşterea mediului. Prin intermediul întrebărilor
folosite de către educatoare în activitatea de convorbire se urmăreşte:
• dezvoltarea capacităţii de a-şi valorifica şi ordona reprezentările şi cunoştinţele
despre lumea reală după criterii noi, fiind astfel ajutaţi să stabilească legături noi;
• dezvoltarea gîndirii în urma analizelor, sintezelor şi comparaţiei făcute, a
sistematizărilor şi generalizărilor, iar uneori a concretizărilor solicitate de educatoare;
• activizarea vocabularului şi stimularea exprimării coerente şi cursive a preşcolarilor,
care trebuie să descrie, să analizeze, să compare, să tragă concluzii sau să explice. Ei
vor formula răspunsuri în propoziţii dezvoltate, corecte gramatical şi uneori în fraze sau
succesiuni de fraze;
• stimularea şi intensificarea activităţii intelectuale a copilului;
• formarea sau consolidarea unor reprezentări, emoţii şi sentimente morale,
generate de o tematică adecvată: Familia mea, De ziua mamei, La şcoaiă, Ce vreau să
devin etc.

Conţinutul convorbirilor este divers, în funcţie de tematica abordată în cadrul

temelor de studiu, dar şi a conţinuturilor sugerate de curriculum. Exemple de teme:
1. Familia mea, Ce ştiu despre mine? O zi la grădiniţă, Invitaţie acasă! Încă un pas pînă
la şcoală! Fete şi băieţi etc.
2. Oraşul vechi - oraşul nou, Apa, sursă a vieţii. Animale şi plante pe cale de
dispariţie. Rezervaţii naturale. Automobilul ieri şi azi. Oraşul viitorului. Spaţiul
cosmic etc.
3. Ce ştim despre plante/animale! Feţe vesele şi triste, Personaje din poveste.
4. Să mîncăm sănătos. Cum ne comportăm la grădiniţă? Surprizele naturii! Bucurie şi
tristeţe etc.
5. Cu ce plecăm în excursie? Mă pregătesc pentru şcoală. La noi în grădiniţă.
Meserii şi produsele lor. Obiceiuri şi tradiţii romîneşti etc.

4
 6. Ce ştim despre meserii. Copiii în familie. Bun sau rău etc.

Temele alese pentru convorbire trebuie să aibă caracter de sinteză şi vor da posibilitate
copiilor să-şi verifice cunoştinţele dobîndite într-o anumită perioadă, după mai multe
activităţi planificate într-un proiect tematic sau pe parcursul uneia sau mai multor
săptămîni. Convorbirea poate fi planificată şi cu scopul de a fixa cunoştinţele despre
obiecte, activităţi sau fenomene sau de a le sistematiza după dobîndirea cunoştinţelor prin
modalităţi variate.

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de convorbire

Activitatea de convorbire se desfăşoară în sala de grupă şi datorită faptului că se

derulează de regulă doar verbal, fără material intuitiv, copiii se aşază pe scăunele în semicerc
sau în careu, în faţa educatoarei. Structura clasică a convorbirii este concepută ca o
succesiune de întrebări şi răspunsuri, dar se pot aplica şi îmbina procedee de lucru variate,
păstrînd în majoritatea cazurilor planul de întrebări, în funcţie de nivelul grupei şi
complexitatea temei.

Etapele de desfăşurare a activităţii de convorbire sunt:

1.Introducerea în activitate - se realizează asigurînd legătura între tema convorbirii şi temele

altor activităţi care au abordat conţinutul ce urmează să fie verificat, fixat sau sistematizat.
Metodele şi procedeele folosite trebuie să trezească interesul copiilor de a participa la activitate,
lată cîteva modalităţi pentru a realiza introducerea în activitate:
- Aducerea printr-un moment-surpriză a unui obiect care introduce tema şi face apel la
cunoştinţele copiilor: un coş cu fructe pentru tema Să mîncăm sănătos, o fotografie cu o floare
de colţ pentru tema Rezervaţii naturale, o maşinuţă pentru tema Automobilul ieri şi azi etc.
- Printr-o poezie, un cîntec, un fragment de povestire, o ghicitoare pe tema convorbirii.
- Printr-un joc de grupare, asociere, triere de obiecte sau jetoane care va activiza grupa şi va
crea atmosfera de angajare pentru discuţie. De exemplu, educatoarea solicită copiilor să elimine
dintre obiectele aflate pe masă pe cele care nu folosesc unui elev. Prin acest joc se poate
introduce convorbirea cu tema Mă pregătesc pentru şcoală; prin jocul de asociere a unor fapte
cu cuvîntul „Bun" sau „Rău" se poate face trecerea la convorbirea cu tema cu acelaşi titlu.

2. Anunţarea temei şi a obiectivelor - se va realiza de regulă în mod direct, simplu,

orientînd copiii asupra subiectului discuţiei.

5
 3. Desfăşurarea activităţii. Convorbirea propriu-zisă se realizează pe baza unui plan de
întrebări stabilit de educatoare şi răspunsurile copiilor. Planul de întrebări poate fi anunţat
copiilor de la început sau se derulează în timpul desfăşurării activităţii. Acest lucru este stabilit
de educatoare în funcţie de nivelul grupei.
Sarcina principală a activităţii de convorbire este de a verifica, fixa, consolida sau de a
sistematiza cunoştinţele, priceperile şi deprinderile însuşite de copii prin observări, memorizări,
povestiri sau lectură după imagini. Prin intermediul întrebărilor se formează copiilor capacitatea
de a-şi valorifica şi ordona reprezentările, cunoştinţele despre mediul înconjurător după criterii
noi. Sunt actualizate cunoştinţele acumulate din experienţele anterioare, selectate şi reorganizate
în structuri noi, pe care să le poată aplica în situaţii cît mai diverse.

Întrebările adresate copiilor trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

• să fie precise din punct de vedere al conţinutului, la subiect;
• să fie clare, să nu lase loc de interpretare greşită;
• să fie concise, pentru a fi reţinute mai uşor;
• să fie în termeni înţeleşi de copii (la nivelul de înţelegere al copiilor);
• să fie să stimuleze gîndirea copiilor (să conducă la comparaţii, generalizări,
interpretări, aprecieri proprii);
• să fie cu un grad de dificultate care să poată fi depăşit de copii, pentru a menţine astfel
atenţia şi interesul pentru activitate;
• să fie prezentate într-o succesiune logică, într-o înlănţuire firească, să decurgă eficient din
întrebarea anterioară;
Întrebările sunt adresate de educatoare întregii grupe. Va lăsa timp suficient pentru
gîndire şi formularea răspunsului. Va răspunde însă un singur copil, în timp ce ceilalţi
ascultă, apoi pot aprecia corectitudinea, pot completa sau corecta răspunsul sau pot da o
altă interpretare, în funcţie de situaţie. Se vor evita răspunsurile în cor. Dacă este cazul, se
intervine cu întrebări ajutătoare sau care să completeze răspunsul.
Educatoarea trebuie să introducă şi alte procedee didactice care să conducă la o
activitate interesantă, lipsită de monotonie. Se pot face trimiteri la poveşti cunoscute, se
solicită recitarea unor fragmente de poezii, se interpretează cîntece, se introduc ghicitori,
scurte dramatizări sau elemente de joc care vor dinamiza activitatea.
Calitatea răspunsurilor copiilor va reprezenta calitatea pregătirii copiilor, dar şi
calitatea întrebărilor educatoarei.
Răspunsurile trebuie să îndeplinească unele condiţii pentru a fi satisfăcătoare:
• să fie în concordanţă cu întrebarea educatoarei;

6
 • să se bazeze pe cunoştinţe, priceperi şi deprinderi formate, deci pe înţelegerea
copiilor, să nu fie reţinute mecanic;
• să fie formulate clar şi coerent;
• să fie formulate corect gramatical, în propoziţii sau fraze;
• copiii vor fi obişnuiţi să asculte cu atenţie răspunsurile copiilor, să inter vină
apoi pentru a le completa sau corecta.
4. Realizarea sintezelor parţiale şi finală. După o serie de întrebări şi răspunsuri e necesar
să fie sintetizate discuţiile, să fie stabilite nişte concluzii, prin sublinierea ideilor principale.
Sintezele particulare se fac după o serie de întrebări şi răspunsuri în jurul unei idei, fapte,
situaţii discutate.
De exemplu, la convorbirea „Cum ne comportăm la grădiniţă" se pot face sinteze
parţiale după discuţiile purtate despre momentul venirii la grădiniţă, dimineaţa, după
discuţiile despre activităţile desfăşurate zilnic în clasă şi discuţii despre personalul grădiniţei.
Modalitatea de a face aceste sinteze diferă în funcţie de temă sau nivelul grupei. Ea
poate fi făcută de educatoare sau de copii. Ea poate fi sub forma:
• unei scurte expuneri a aspectelor esenţiale; o scurtă poveste;
• sub formă de joc;
• printr-o poezie, ghicitoare, care să esenţializeze cele discutate.
Sinteza finală însă se realizează la sfîrşitul activităţii şi ea trebuie să fie cît mai diferită de
restul sintezelor. Ea trebuie să facă o fixare a conţinutului, să realizeze o legătură cu aplicarea
practică a celor discutate. Se urmăreşte o declanşare a trăirilor afective în legătură cu
conţinutul convorbirii.
Metodele interactive de grup reprezintă o modalitate de realizare a sintezei finale: metoda
piramidei, Cele patru cadrane, Turul galeriei, metoda cubului etc.
Exemplific prin metoda celor patru cadrane. Copiii sunt împărţiţi în patru grupuri,
fiecare primind cîte un set cu jetoane. Un grup de copii va alege din setul de jetoane pe cele
reprezentînd caracteristicile naturii în anotimpul primăvara, un grup va selecta jetoanele
reprezentînd îmbrăcămintea specifică, al treilea grup selectează florile de primăvară, iar al
patrulea grup păsările călătoare care se întorc în ţară. Fiecare grup va aşeza acele jetoane în
cîte un cadran, reprezentînd concluzii despre anotimp.
Alte modalităţi de finalizare:
• Jocuri de rol; Crearea unor scurte povestiri; Recitarea unor versuri,
interpretarea unui cîntec; Audierea unui fragment de poveste; Jocuri-exerciţiu de tipul:
„Completează propoziţia cu cuvîntul corect", „Ghiceşte răspunsul", „Cu ce călătorim?",
„Desenează răspunsul", „Caută jetonul corect", „Găseşte greşeala" etc.
7
 5. Încheierea activităţii se va realiza prin aprecierea răspunsurilor copiilor,
participarea acestora în timpul activităţii.

2. Lectura operelor literare despre natură

Educatorii, selectînd sistematic texte literare, vor urmări patru scopuri de bază: estetic,
educativ, instructiv şi de dezvoltare a vorbirii.
Copiilor li se vor propune pentru audiere, memorizare şi repovestire texte ce aparţin
diferitelor genuri literare: poezii, povestiri, poveşti, ghicitori etc.
A) Familiarizarea preşcolarilor cu textele literare în proză cere aplecarea
următoarelor procedee metodice: povestirea, lectura, reproducerea aproape de
text, convorbirea etc.
Menţionînd asemănarea activităţilor de lectură cu cele de povestire artistică e
necesar de subliniat că felul de redare a textului literar de către educator la aceste activităţi
diferă: la cele de lectură artistică educatorul citeşte textul literar din carte, iar cele de
povestire - îl povesteşte, adică reproduce conţnutul operei aproape de text.
Dacă în grupele mici textele mai des li se vor povesti copiilor, atunci în grupele medie
şi mari forma principală de prezentare a textului va fi citirea, lectura artistică a pedagogului
(din cartea pentru copii, ori din antologie, crestomaţie).
Obiectivele principale ce trebuie realizate în cadrul activităţilor de lectură sînt:
- a-i face pe copii să asculte atent, să simtă farmecul cuvîntului artistic,
- „să vadă", să-şi imagineze cele descrise din text,
- să simtă conţinutul lui emotiv,
- să-şi îmbogăţească vocabularul,
- să înţeleagă just conţinutul de idei,
- să-1 reţină în memorie şi să-1 poată reproduce (după întrebări, prin repovestire,
înscenare, în cadrul activităţii teratralizate).
Realizarea acestor obiective depinde întru totul de educator, de felul cum s-a pregătit
pentru prezentarea conţinutului textului. În vederea realizării obiectivelor educației ecologice
pedagogul trebuie să-i pregătească pe copii pentru perceperea textului, să aleagă metode şi
procedee interesante şi eficace de organizare a activităţii; să utilizeze în cadrul ei material
intuitiv; să explice corect şi pe înţelesul copiilor cuvintele noi şi imaginile poetice din text; să
pregătească întrebări după conversaţia după text; să se gîndească prin ce procedeee metodice
va consolida cunoştinţele copiilor despre natură (cunoştinţe acumulate anterior) şi ce
procedee va folosi pentru a le educa dragostea de natură, a comunica cunoştinţe noi.

8
 O importanţă primordială o are şi redarea expresivă textului literar de către educatoare.
De aceasta depinde în mare măsură succesul fiecărei activităţi, altoirea dragostei faţă de
natură prin intermediul cuvîntului artistic.
Perceperea textului de către copiii preşcolari e mai profundă atunci cînd se bazează pe
observări directe. În acest scop e necesar de a utiliza diverse procedee metodice, pentru a le trezi
interesul faţă de viaţa naturii, pentru ai face să înţeleagă mai bine conţinutul textului. Pot fi
utilizate următoarele procedee: demonstrarea obiectelor vii, contemplarea celor despre care li
se va citi, o excursie, demonstrarea ilustraţiilor la text, povestirea educatoarei, o convorbire în
baza observărilor efectuate, repetarea unor poezii ori cîntece la temă, demonstrarea unor
tablouri, audierea unui text înregistrat, vizionarea unui film cu desene animate etc.
Convorbirea, organizată în baza textului, va avea un caracter mai profund dacă ea va
fi bazată şi pe observările nemijlocite ale copiilor în natură. În cadrul ei se vor forma
copiilor deprinderi de analiză elementară şi sinteză. Copiii, în timpul convorbirii după text,
trebuie să înţeleagă nu numai conţinutul de idei dar şi unele elemente ale subtextului, unele
gînduri şi scopuri ale autorului. În cadrul convorbirilor, copiilor li se vor pune întrebări care îi
vor ajuta nu numai să înţeleagă, dar şi să însuşească conţinutul, să accepte sau nu faptele
eroilor şi să observe specificul limbajului artistic al textului literar. Se va atrage atenţia
copiilor chiar şi asupra felului cum sunt caracterizate personajele de către autor.
De exemplu, după lectura textului „Mărul" de Em. Bucov educatoarea poate adresa
copiilor următoarele întrebări:
Despre cine ne vorbeşte scriitorul în povestirea sa?
Despre ce ne povesteşte Rică?
Cu cine s-a întîlnit el?
Ce ducea bătrîna în coş?
Cum erau merele? Dar bătrîna?
De ce credeţi aşa?
Dar cum era Petrică?
Cu ce cuvinte se termină textul?
De ce oare Petrică a izbucnit în plîns cînd a ajuns acasă?
V-a plăcut fapta lui?
Dar cum credeţi autorului i-a plăcut fapta lui Petrică?
De ce oare scriitorul ne-a povestit despre Petrică (a scris despre fapta lui urîtă o
povestire?).
Pentru ca textul să lase o urmă mai adîncă în memoria copiilor e necesar ca, după
convorbirea cu elemente de analiză, pedagogul să mai citească încă o dată expresiv conţinutul
9
(în caz dacă e prea voluminos se vor citi numai unele fragmente la dorinţa copiilor).
La sfîrşitul activităţii e necesar de a organiza, timp de 5-7 minute înscenarea textului ori
a unor fragmente. În acest scop pot fi utilizate diverse materiale didactice.
Eficienţa acestui procedeu e dovedită. În baza lui se va forma la copii nu numai
priceperea de a înscena, ci şi cea de a conversa despre cele observate în natură şi descrise în
text.
La ultima etapă a activităţilor pot fi utilizate şi aşa procedee metodice ca: vizionarea
filmelor despre viaţa naturii, audierea unor cîntece, lectura imaginilor din carte, contemplarea
tablourilor etc.
În vederea educării dragostei faţă de natură, îmbogăţirii cunoştinţelor copiilor, se utilizează
şi aşa procedeu metodic ca memorizarea poeziilor. Acest procedeu e important din următoarele
considerente: contribuie la dezvoltarea atenţiei vizuale, a spiritului de observaţie, îmbogăţirea
vocabularului şi formarea expresivităţii vorbirii, dezvoltarea interesului faţă de viaţa naturii,
altoirea dragostei şi a atitudinii grijulii faţă de tot ce e viu.

b) Memorizarea poeziilor despre natură se efectuiazăîn toate grupele de vîrstă. E necesar

de folosit în acest scop orice moment potrivit din cadrul observărilor, plimbărilor, excursiilor etc.
În vederea memorizării mai uşoare a textului, la activităţi e necesar să se efectuiaze
concomitent în formă de joc: perceperea şi analiza textului, memorizară conţinutului, lucrul
asupra redării lui expresive. De aceea e bine ca educatorul să cunoască conţinutul poeziei pe de
rost, să pătrundă în subtext, pentru a-1 percepe, a-1 reda, folosindu-se de mijloacele expresive
corespunzătoare. El trebuie să ştie bine textul, pentru a-1 recita în faţa grupei fără a apela la carte.
La activităţi e necesar să se respecte principiul accesibilităţii. Educatorul va propune
copiilor pentru memorizare poezii frumoase, cu un conţinut captivant, cu un volum de 2-3
catrene (texte care le vor trezi dorinţa de a memoriza).
Activităţi de memorizare a poeziilor despre natură, în grupele medie, mare şi pregătitoare
pot avea următoarea structură:
1.Etapa introductivă. În cadrul ei educatorul va demonstra fiinţe vii, va organiza
o convorbire în scopul de a le aminti copiilor un caz similar din viaţă sau va pune cîteva
întrebări ce le vor permite să-şi amintească animalul, planta, insecta; să-şi imagineze un tablou
corespunzător din viaţa naturii. Apoi va comunica copiilor denumirea poeziei, numele şi
prenumele autoruliu, le va propune să înveţe poezia (utilizînd în acest scop procedee de joc).
2.Etapa de bază, ce include:
a) Recitarea expresivă a poeziei de către educator în scopul de a da copiilor
posibilitatea să audieze conţinutul poeziei, imaginîndu-şi tabloul descris şi să simtă
10
frumuseţea vorbirii versificate.
b) Explicarea cuvintelor noi şi a imaginilor poetice, din text.
c) Demonstrarea ilustraţiilor, tablourilor.

d) Convorbire în legătură cu textul poeziei cu includerea unor elemente de analiză.

În procesul acestor convorbiri educatorul îi va deprinde pe copii să evidenţieze: despre

ce se vorbeşte în poezie; ce a vrut să ne spună autorul în poezia sa; despre cine se vorbeşte
în poezie şi ce se spune despre ei; cum sînt ei; cît de frumos ne descrie aurorul tabloul din
natură, ce cuvinte, expresii plastice foloseşte în acest scop.
e) Recitarea (de cîteva ori) poeziei de către pedagog.
f) Memorizarea poeziei de către copii, (aceasta este partea principală a activităţii, pentru
care rezervăm 10-12 minute).
Copiii, care memorizează mai greu, vor fi lăsaţi să audieze textul mai multe ori în
interpretarea celor, care reţin şi însuşesc mai uşor versurile.

3.Etapa de încheiere. Ea prevede: consolidarea cunoştinţelor la temă, citirea unui text în

legătură cu tema, contemplarea unui tablou, a ilustraţiilor din carte, audierea unui cîntec (în
interpretarea educatorului, a copiilor, ori înregistrat), repetarea poeziilor cunoscute, desenarea,
modelarea, colajul după conţinutul poeziei etc.
Textul poeziei în grupa mare se memorizează în întregime (şi nu pe strofe), poeziile se
recită în mod individual. Aceasta permite copiilor de fiecare dată să audieze în interpretarea
colegilor toată poezia, să-i simtă ritmul, muzicalitatea, să-şi întregească impresiile la temă, să-şi
imagineze tablourile, să trăiască evenimentele descrise împreună cu autorul.

11
12