Cap 1

1. Ce presupune clasificarea activităţilor din economia naţională?

Clasificarea activitatilor din economia nationala presupune grupare principalelor domenii de
activitate pe 21 de sectiuni( agricultura, silvicultura, industria extractiva, industria prelucratoare, productia si
furnizarea de energie electrica, distributia apei, constructii, comert, transport, hoteluri……s.a.) in functie de
codul CAEN aferent.

2. Care este obiectul contabilităţii financiare şi cui sunt furnizate informaţiile contabilităţii
financiare? Prezentaţi rolul şi obiectivul principal al contabilităţii financiare.
Contabilitatea financiară are ca obiect esenţial înregistrarea fluxurilor existente între entitatea
economică şi mediul ei economic şi social, numindu-se de altfel şi contabilitate externă.
Contabilitatea financiară furnizează informaţii utile atât:
 utilizatorilor interni (managerii entităţii economice),
 cât şi celor externi, în marea categorie a utilizatorilor externi sunt incluşi investitorii actuali şi
potenţiali, finanţatorii bancari şi alţi creditori, agenţiile guvernamentale (puterea publică), consilierii privind
investiţiile şi analiştii financiari, partenerii comerciali, salariaţii şi, la modul general, marele public.
Rolul dublu pe care contabilitatea îl are, este dat de faptul că,
 în plan extern ea este un instrument de verificare şi de probă şi un instrument de comunicare financiară
prin informaţiile furnizate utilizatorilor externi, iar
 în plan intern reprezintă un instrument util de gestiune la dispoziţia managerilor.
Obiectivul principal al contabilităţii financiare constă astfel în furnizarea de informaţii sintetice
privind poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare.

3. Prezentaţi entităţile economice obligate să-şi conducă contabilitatea proprie.

Conform Legii contabilităţii sunt obligate să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie următoarele
entităţi patrimoniale:
 societăţile comerciale;
 societăţile, companiile naţionale;
 regiile autonome;
 societăţile cooperatiste;
 Banca Naţională a României şi Societăţile Bancare;
 instituţiile publice;
 unităţile de asigurări sociale, altele decât cele de stat;
 asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop lucrativ;
 persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente.

4. Prezentaţi clasificarea întreprinderilor după forma de organizare juridică.

În funcţie de forma de organizare juridică, legislaţia din ţara noastră împarte întreprinderile:
 regii autonome;
 societăţi comerciale;
 societăţi (asociaţii) cooperatiste.
• Regiile autonome se organizează şi funcţionează, în principal, în ramurile strategice ale economiei
naţionale (industria de armament, energetică, mine şi gaze naturale, poştă, comunicaţii şi transporturi
feroviare sau maritime etc).
• Societatea comercială, în cadrul unităţilor patrimoniale, reprezintă sfera de acţiune în limitele căreia
contabilitatea ia forme complete de supraveghere şi control a resurselor, cheltuielilor şi rezultatelor.
• Societăţile (asociaţii) cooperatiste sunt persoane juridice constituite pe principiul activităţii comune
ale membrilor ei, având caracteristica unor societăţi de persoane care administrează bunurile şi muncesc
împreună, după reguli statutare de administrare şi repartizare a rezultatelor.

5. Prezentaţi clasificarea entităţilor în funcţie de criteriile de mărime prevăzute de OMFP

1802/2014
Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 grupează în trei categorii, astfel: microentităţi; entităţi
mici; entităţi mijlocii şi mari.
 Microentităţile sunt entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre
următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 1.500.000 lei (350 000 EUR);
b) cifra de afaceri netă: 3.000.000 lei (700 000 EUR);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10.
 Entităţile mici sunt entităţile care, la data bilanţului, nu se încadrează în categoria microentităţilor şi care
nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 17.500.000 lei (4 000 000 EUR);
b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (8 000 000 EUR);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.
 Entităţile mijlocii şi mari sunt entităţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre
următoarele trei criterii:
a) totalul activelor: 17.500.000 lei (4 000 000 EUR);
b) cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei (8 000 000 EUR);
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.

6. Prezentaţi formele de organizare pentru firme.

I.
1. Persoană fizică autorizată (PFA)
2. Întreprindere individuală (II)
3. Întreprindere familială (IF)
Întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică
împreună cu membrii familiei sale, în baza unui acord scris.
II.
Societatea cu răspundere limitată (SRL)
Societate în nume colectiv (SNC)
Societate pe acţiuni (SA)
Societate în comandită simplă (SCS)
Societatea în comandită pe acţiuni (SCA)
III.
Grup de interes economic
Grup European de Interes Economic
IV. Societăți cooperative
V. Societăți agricole

7. Ce reprezintă Entitatea de interes public, Grupul de Interes Economic (GIE), Grupul

European de Interes Economic (GEIE), Societatea Europeana (SE)
Entitatea de interes public cuprinde societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la
tranzacționare pe o piață reglementată, instituțiile de credit; societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și
de reasigurare; instituțiile financiare nebancare; instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă
electronică; fondurile de pensii private, fondurile de pensii facultative și administratorii acestora; societățile
de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor, organismele de plasament
colectiv, depozitari centrali, casele de compensare, contrapărți centrale și operatori de piață/sistem
autorizați/avizați de Autoritatea de Supraveghere Financiară; societățile/companiile naționale; societățile cu
capital integral sau majoritar de stat; regiile autonome.
Grupul de Interes Economic (GIE), reprezinta o asociere între doua sau mai multe persoane fizice
sau juridice, constituită pe perioadă determinată. Principalul său obiectiv este reprezentat de dezvoltarea
activitatilor economice ale membrilor sai iar obiectivul secundar il dezvoltarea GIE în sine.
O caracteristica esentiala a GIE este faptul ca membrii acestuia raspund nelimitat si solidar pentru
obligatiile grupului, precum si faptul ca nu poate sa detina, direct sau indirect, actiuni/ parti sociale la una
dintre societatile comerciale membre sau in alt GIE.
Un grup de interes economic nu poate emite actiuni, obligatiuni sau alte titluri negociabile
Grupul European de Interes Economic (GEIE) este asemanator cu GIE. In cadrul acestuia
infiintarea de sucursale sau filiale ale unui GEIE va fi supusă aceleiasi proceduri de înregistrare impuse
grupurilor de interes economic.
 GEIE poate fi înfiinţat în orice stat membru UE şi în Romania prin filiale, sucursale, reprezentanţe
sau alte entităţi fără personalitate juridica, cu conditia ca acestea sa respecte legislatia nationala.
Societatea Europeana (SE) poate fi constituita la momentul înregistrarii în orice stat membru UE.
Legislatia Europeana impune statelor membre sa considere SE ca societate pe actiuni in conformitate cu
legislatia statului membru in care aceasta are înregistrat sediul social.
Prin intermediul SE, activitatile derulate în mai multe state membre pot fi controlate de o singura
societate, in loc sa respecte diferite norme pentru fiecare stat in parte in care detin filiale.
SE sunt potrivite doar pentru societatile mari.
8. Prezentaţi succint principiile contabile şi enumeraţi caracteristicile calitative ale informaţiilor cuprinse în
situaţiile financiare anuale.
1. Principiul continuităţii activităţii
 Principiul continuităţii activităţii presupune că întreprinderea îşi continuă în mod normal funcţionarea
într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă
a acesteia.
2. Principiul permanenţei metodelor
 Acest principiu presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea,
înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând
comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
3. Principiul prudenţei
 „Prudenţa constă în luarea în calcul a unui anumit grad de precauţie în exercitarea raţionamentelor
necesare pentru a pregăti estimările în condiţii de incertitudine, pentru a face în aşa fel încât activele sau
veniturile să nu fie supraevaluate, iar pasivele sau cheltuielile să nu fie subevaluate”.
În esenţă, prudenţa constă în contabilizarea unor pierderi previzibile şi în necontabilizarea
profiturilor sperate, chiar dacă acestea sunt foarte probabile.
4. Principiul intangibilităţii
 Esenţa acestui principiu constă în faptul că bilanţul de deschidere al unui exerciţiu financiar trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent
 Explicaţia principiului: ar trebui ca bilanţul întocmit pe 1 ianuarie, la ora 0 să fie identic cu cel întocmit pe
31 decembrie al anului precedent, la ora 24.
5. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi pasiv
 Acest principiu vizează faptul că în vederea stabilirii valorii corespunzătoare a unei poziţii din bilanţ, se
va determina separate valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv, pentru a se evita
compensările între diferenţele favorabile de valoare constatate pentru unele din ele cu diferenţele
nefavorabile aferente altora.
6. Principiul evaluării la cost de achiziţie sau cost de producţie.
 Elementele prezentate în situaţiile financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de
achiziţie sau al costului de producţie
7. Principiul necompensării
 Principiul necompensării presupune că valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu
valorile elementelor ce reprezintă pasive, creanţele cu datoriile, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu
excepţia compensărilor între active şi pasive admise de Standardele Internaţionale de contabilitate.
8. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului
Potrivit acestui principiu informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea
economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
9. Principiul pragului de semnificaţie sau importanţa relativă
Potrivit acestui principiu
 Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat separat în cadrul situaţiilor financiare.
 Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare vor fi însumate,
nefiind necesară prezentarea lor separată. Informaţiile contabile trebuie să fie clare şi simplu de urmărit de
către utilizatori, motiv pentru care este recomandat ca informaţiile prezentate să nu fie prea detaliate, ci să
fie regrupate în indicatori utili, acest lucru neînsemnând că unele informaţii trebuie omise.
10. Principiul contabilităţii de angajamente
Înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor atunci când ele au loc şi nu când sumele sunt plătite sau încasate.

Cap 2
 8. Realizati pe scurt o prezentare cu privire la specificul activităţii de comerţ a entităţilor
economice
Comerțul reprezintă acea activitate în cadrul căreia părțile negociază în mod voluntar schimbul de produse
sau servicii, având în vedere că aceasta este modalitatea prin care oamenii pot accede la bunuri pe care nu le
pot produce singuri.
Obiectul comerțului: comerţul aduce mărfuri sau produse finite la dispoziţia beneficiarilor.
Rolul comerțului: rolul comerţul presupune atât asigurarea necesarului de bunuri, cât şi identificarea
canalelor de distribuţie pentru bunurile supuse procesului de revânzare.
Utilitatea comerțului: comerţul dezvoltă schimburile de mărfuri, satisfăcând nevoile oamenilor în continuă
creștere și schimbare; acesta pune la dispoziţia beneficiarilor necesarul de produse, canalizându-le către
zonele cu o solicitare mare, în detrimental celor în care aceste produse nu fac parte din coşul de consum

9. Caracterizati succint activitatea de comerţ interior

Comerţ interior, care cuprinde activitatea în cadrul căreia atât vânzătorii, cât și cumpărătorii, implicaţi în
realizarea actului de vânzare-cumpărare, se găsesc în interiorul aceleiaşi ţări.
Din punct de vedere al profilului activității lor, unitățile economice specializate în comerțul interior
pot fi: unități comerciale cu ridicata sau en gross, unități cu amănuntul sau en detail, unități comerciale de
alimentație publică, unități comerciale mixte

10. Prezentati principalele aspecte contabile al activităţii de comerţ interior: pretul cu amanuntul,
comert cu ridicata, vanzarea cu plata în rate, activitatea de consignatie
 COMERȚ CU AMĂNUNTUL
Ce reprezintă activitatea desfăşurată de comercianţii care vând produse, de regulă, direct
consumatorilor pentru uzul personal al acestora.
În marea majoritate a cazurilor, se practică contabilitatea analitică global-valorică pe gestiuni iar ca preţ de
înregistrare este folosit preţul de vânzare incluzând preţul de cumpărare şi adaosul comercial, la care se mai
adaugă şi TVA.”
În aceste condiţii, contabilităţii îi revine menirea de a calcula şi de a înregistra şi diferenţa dintre preţul de
vânzare şi cel de cumpărare, adică adaosul comercial aferent mărfurilor intrate, ieşite şi rămase în stoc
precum şi TVA inclusă în preţul de vânzare.
 COMERȚ CU RIDICATA
Comerţul cu ridicata reprezintă activitatea desfăşurată de comercianţii care cumpără produse în
cantităţi mari în scopul revânzării cestora în cantităţ1i mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali
şi colectivi.
Potrivit Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii, mărfurile la fel ca şi celelalte categorii de
bunuri materiale, la intrarea în patrimoniu, în speţă, în depozitele en-gross trebuie să se evalueaze şi să se
înregistreze în contabilitate la costul de achiziţie format din preţul de cumpărare şi „cheltuielile accesorii de
aprovizionare” (cheltuieli de transport, de încărcare-descărcare, prime de asigurare, comisioane, TVA şi alte
taxe nerecuperabile, etc.
Preţul de vânzare cu ridicata = cost de achiziţie+adaosul comercialpracticat de deposit
 REGIM DE CONSIGNAȚIE
Consignaţia semnifică depunerea de mărfuri de către un furnizor la un client, acesta rămânând proprietatea
furnizorului. Contractul de consignaţie se încheie cu această ocazie între consignant (persoana care deţine în
proprietate mărfurile şi le încredinţeză celeilalte părţi spre vânzare) şi consignatar (persoana care preia
mărfurile şi se angajeajă să le vândă) reprezintă de fapt un contract de comision.
Preţul de decontare este de fapt preţul deponentului, care este parte componentă a preţului de vânzare cu
amănuntul al mărfurilor vândute prin consignaţie. „Preţul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor vândute
prin consignaţie se determină astfel:
- dacă deponentul este persoană juridică plătitoare de TVA, acesta este este format din preţul deponentului,
comision şi TVA aplicată la preţul deponentului+comision;
- dacă deponentul este persoană fizică neplătitoare de TVA, acesta este format din preţul deponentului,
comision şi TVA aplicată numai la comision.
VÂNZAREA ÎN RATE
Mărfurile vândute cu plata în rate sunt specifice acelor societăţi comerciale care efectuează activităţi de
desfacere a mărfurilor, fie prin sistem en-gross, fie endetail, vânzarea făcându-se printr-un contract de
vânzare-cumpărare în rate între societatea comercială şi clientul său. În această situaţie clientul va trebui să
depună o dovadă din care să reiese că va fi în măsură să achite ratele eşalonate la termenele scadente
stabilite de vânzător.
Faţă de vânzările cu plata imedită (în numerar sau prin virament) intervin, pentru reflectarea unor
operaţii economico-financiare, unele conturi specifice: 472
Venituri înregistrate în avans, 4428 TVA neexigibilă, 4111 Clienţi. Evident că pentru reflectarea
operaţiunilor privind vânzările de mărfuri cu plata în rate, intervin şi alte conturi: de mărfuri, de trezorerie,
de cheltuieli şi de venituri, înclusiv contul 766 Venituri din dobânzi.
Pe perioada derulării contractelor, societatea comercială va percepe dobândă pentru creditul acordat,
fie la nivelul dobânzii bancare, fie la un nivel mai mic decât acesta.

Cesiunea de creanță
Reprezintă contractul prin care un creditor transmite o creanță a sa unei alte persoane, cu titlu gratuit
sau oneros.
Firmele apeleaza de regula la cesiunea de creanta în următoarele cazuri:
a) Când facturile al caror termen de recuperare a fost depășit sau șansele de recuperare a soldurilor facturii
sunt destul de mici, cedeaza în schimbul unei sume de bani creanța către persoane juridice specializate în
recuperari de creanțe;
b) Când compania cedează creanța către terți cu titlu gratuit ca o posibilitate de acoperire a unor datorii,
atunci când creanțele nu au ajuns încă la scadență în vederea stingerii unei datorii.
Contractele de preluare în aceste două cazuri trebuie sa prevadă un minimum de informații cu privire la:
• valoarea nominală a creanțelor cedate;
• prețul cesiunii;
• termenele de plată.
Părțile implicate în cadrul unei proceduri de cesiune de creanțe
• Cedentul - este de obicei un furnizor de bunuri sau servicii care, din diferite motive, nu si-a putut recupera
contravaloarea acestora de la clientul sau. Cedentul este cel care vinde/cedează gratuit creanțele
cesionarului;
• Cesionarul - este cel care cumpără/preia creanțele de la cedent;
• Debitorul cedat – este clientul care nu și-a platit datoria către cedent.
Precizări din prevederile legislative contabile aplicabile cesiunii de creanță, regăsite în OMFP
1802/2014, pct.333
• Creantele preluate prin cesionare se evidențiază în contabilitate la costul de achiziție:
461 “Debitori diversi” = 462 “Creditori diversi

Valoarea nominală a creanțelor astfel preluate se evidențiază în afara bilanțului prin contul 809 “Creanțe
preluate prin cesionare”.
• În cazul achiziției unui portofoliu de creanțe, costul de achiziție se alocă pentru fiecare creanță astfel
preluată.
• În cazul în care cesionarul recuperează de la debitorul preluat o suma mai mare decat costul de achiziție al
creanței fată de acesta, diferența dintre suma încasata și costul de achiziție se înregistrează la venituri
(contul 758 “Alte venituri din exploatare”/analitic distinct) la data încasarii.
Precizări din prevederile legislative contabile aplicabile cesiunii de creanță, regăsite în OMFP
1802/2014, pct.333
• În cazul în care cesionarul cedează creanța față de debitorul preluat, acesta recunoaște în contabilitate
la data cedării:
a) o cheltuiala (contul 654 “Pierderi din creante si debitori diversi”), dacă costul de achiziție al creanței
cedate este mai mare decât prețul de cesiune al acesteia; sau
b) un venit (contul 758 “Alte venituri din exploatare”/analitic distinct), dacă prețul de cesiune al creanței
cedate este mai mare decât costul de achiziție al acesteia.
 Comerț electronic
Condiții de funcționare în legalitate a unui magazin on-line
• Să se afișeze în interiorul paginii web informații despre entitate;
• Să aibă adaugate în actul constitutiv codul CAEN 4791 – Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de
comenzi sau prin internet;
• Să aibă creată pe prima pagină a site-ului entității un link către ANPC (obligativitatea prezentării pe prima
pagina a site- ului un link vizibil către adresa oficială de web a Autorității Naționale pentru
ProtecțiaConsumatorilor, www.anpc.gov.ro);
• Să se respecte toate condițiile impuse de Regulamentul GDPR (Regulament general privind protecția
datelor, devenind lege în România începând cu 25 mai 2018);
Modul de organizare a contabilității în cadrul magazinelor online
• Fiind o activitate de comerț, conform codului CAEN este încadrată în categoria comerțului cu amănuntul,
tipurile de operațiuni contabile fiind cele specifice acestui tip de comerț, în cadrul căruia pentru evidența
mărfurilor mărfurilor se utilizează utilizează metoda global-valorică valorică la preț de vânzare, în condițiile
aplicării numai a metodei inventarului permanent (toate operațiunile de intrare și ieșire sunt evidențiate,
permițând în permanență stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât și valoric).
Tipuri de operațiuni efectuate în cadrul magazinelor online
• Achiziții bunuri (în cadrul comerțului cu amănuntul)
• Transportul prin curier sau poștă (efectuat de regulă prin curier sau poștă, fiind suportat de client sau de
furnizor furnizor, în funcție funcție de valoarea valoarea comenzii)
• Transportul prin curier cu plata ramburs
 Consignație
Regimul contabil al contractului de consignaţie
Consignantul este cel care predă bunurile consignatarului în vederea vânzării.
1. Predarea bunurilor de către consignant
La momentul expedierii bunurilor, consignantul va întocmi un document conform prevederilor de mai sus.
Un astfel de document poate fi Avizul de însoţire a mărfii.
Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la
consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi.
Totuşi, pentru că bunurile nu se mai află efectiv în patrimoniul consignantului, se va înregistra pe
baza documentului de trimitere plasarea lor la terţi:
357” = 371
„Mărfuri aflate la terți* „Mărfuri”
2. Primirea bunurilor de către consignatar
Bunurile materiale primite pentru prelucrare, în custodie sau în consignaţie se recepţionează şi înregistrează
distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afara
bilanţului. Se vor întocmi deci documentele de recepție (NRCD, Fișa de magazie sau orice alt document
primar se utilizează în gestiunea consignatarului pentru recepţia bunurilor) la momentul primirii bunurilor şi
se va înregistra în contabilitate:
Debit 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”.
3. Vânzarea bunurilor:
Consignatarul găseşte clienţi şi vinde bunurile.
La vânzare întocmeşte factura şi/sau bon fiscal – după caz – cu preţul de vânzare şi TVA:

4111 = %
„Clienți” 707
„Venituri din
vânzarea mărfurilor”
4427
„TVA colectată”
Destochează marfa din contul 8033: Credit 8033 „Valori materiale primite în păstrare sau custodie”
cu valoarea de intrare.
Notifică consignantul ca mărfurile sale au fost vândute. Consignantul emite factura de vânzare a
mărfurilor către consignatar.
Consignantul va emite factura către consignatar:

4111 = %
„Clienți” 707
„Venituri din
vânzarea mărfurilor”
4427
„TVA colectată”

Şi vor destoca mărfurile vândute:

607 = 357
„Cheltuieli „Mărfuri aflate la terți”
privind mărfurile”

Consignatarul va înregistra factura:

............................................................
Şi destocarea mărfurilor:
607 = 371
„Cheltuieli „Mărfuri”
privind mărfurile”
4. Valori
Valoarea înscrisă în toate documentele emise de consignant trebuie să fie suma pe care consignantul doreşte
să o primească efectiv la vânzarea bunurilor sale.
În concluzie, conform prevederilor fiscale, consignatarul şi consignantul sunt obligaţi să emită facturi:
 consignantul către consignatar – la valoarea la care vinde mărfurile consignatarului;
 consignatarul către clientul final – la valoarea la care vinde mărfurile clientului final.
Nu este deci necesar, şi nici nu reflectă operaţiunile economice derulate, ca în cadrul contractului de
consignaţie consignatarul să mai emită o factură de comision.
 EXEMPLU - vânzare cu plata în rate
• O societate vinde electrocasnice cu plata în rate.
Se vinde o combină frigorifică de 4.500 lei, cu plata eșalonată, în patru rate trimestriale. Se
întocmește o factură de avans de 500 lei, în luna februarie, în luna martie se predă combina, iar
suma de 4.000 lei se eșalonează conform unui scadențar, în rate de 1.000 lei/trimestru, pentru patru
trimestre. Pentru încasarea în rate se percepe și o dobândă de 2%/an. Scadența dobânzii este simultană cu
cea a ratelor.
 Cap 3

11. Prezentați pe scurt activitatea de comerț exterior

Activitatea de comerţ exterior privind schimburile sau prestările de lucrări şi servicii se concretizează
sub forma unui contract comercial internaţional, care generează raporturi juridice între parteneri din ţări
diferite.
Pentru ca un contract să fie considerat contract comercial internaţional este necesar ca el să se
caracterizeze prin internaţionalitate, adică contractul să deţină elemente de extraneitate cum sunt:
 una din părţile contractante să fie un străin,
 plata preţului să se facă într-o valută.

12. Descrieți cele două sisteme statistice privind schiimburile internaționale cu bunuri ale
României
 Extrastat-pentru comerţul cu ţările extracomunitare (extra-UE) şi
 Intrastat-pentru comerţul intracomunitar (intra-UE) (sistem operational de la 1 ianuarie 1993 şi are la
bază regulamente care se aplică in toate ţarile membre UE)

13. Definiți: Registrul operatorilor intracomunitari, exportul, importul, reexportul, tranzitul,

achizițiile intracomunitare, livrările intracomunitare.
Registrul operatorilor intracomunitari
Începând cu 1 august 2010, conform OUG 54/2010, a fost înfiinţat Registrul operatorilor
intracomunitari, care cuprinde toate persoanele impozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare:
 livrări intracomunitare scutite;
 livrări ulterioare de bunuri în cadrul unei operaţiuni triunghiulare;
 prestări de servicii intracomunitare;
 achiziţii intracomunitare de bunuri;
 achiziţii intracomunitare de servicii.
Prin înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari codul de TVA devine valabil pentru
operaţiuni intracomunitare.
Exportul reprezintă o vânzare de bunuri economice în altă țară, având ca și contrapartidă o sumă de
bani cu circulaţie pe plan internaţional.
Principala funcție a exportului este de a asigura o piaţă de vânzare pentru o parte din bunurile create
în economia naţională, diminuând corespunzător consumul final.
Importul - Reprezintă o cumpărare de bunuri economice din altă ţară, având ca și contrapartidă o
sumă de bani de comun acord stabilită.
Astfel, importul contribuie la creșterea volumului de bunuri economice care intră în consumul
personal şi la procurarea factorilor de producţie de care nu dispune importatorul sau pe care îi poate produce
cu un efort prea mare.
Reexporul reprezintă acea activitate care se realizează de entități autorizate să cumpere mărfuri din
unele țări și să le revindă în altele, fiind o operațiune care constă în cumpărarea și revânzarea unor bunuri cu
scopul obținerii unei diferențe de plăți care să acopere costurile ocazionate dederularea operațiunii plus un
profit.
Tranzitul este o activitatea realizată de entități autorizate să transporte bunurile străine pe teritoriul
național și să depoziteze temporar aceste bunuri, în condiții de securitate.
Tranzitul este considerat un comerț invizibil
Achizițiile intracomunitare - se consideră achiziție intracomunitară de bunuri obținerea dreptului
de a dispune, ca și un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinația indicată
de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al
cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.
Livrările intracomunitare reprezintă transferal dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar
„care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de către
persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.
 14. Prezentați componentele comerțului internațional
Activităţile de comerţ exterior cuprind două componente principale:
 Operaţiunile comerciale internaţionale,
 Alianţele şi cooperările internaţionale
1. Operaţiunile comerciale international - reprezintă o formă de interdependenţă între întreprinderi
şi economiile naţionale in sfera comercializării, includ:
 comerţul internaţional de mărfuri, care este format din:
- exportul de mărfuri care cuprinde totalitatea operaţiunilor comerciale prin care o ţară vinde unei
alte ţari o parte din marfurile produse sau prelucrate;
- importul de marfuri care cuprinde totalitatea operaţiunilor comerciale prin care o ţară cumpără
mărfuri din alte ţari in vederea satisfacerii consumului productiv si neproductiv.
 comerţul internaţional cu servicii comerciale, numit şi comerţ invizibil, care cuprinde
serviciile conexe operaţiunilor de importexport (transporturile, asigurările, licenţele),
turismul internaţional;
 operaţiunile comerciale combinate, respectiv reexportul, compensaţiile, switch-ul,
prelucrarea in lohn, operaţiunile de perfecţionare etc., adica tehnicile utilizate pentru
facilitarea schimburilor şi valorificarea oportunităţilor de profit comercial.
2. Alianţele şi cooperările internaţionale reprezintă o formă dezvoltată a legăturilor economice
dintre state în vederea realizării unei strategii comune, durabile, in domenii diferite de activitate.
Principalele forme de alianţe şi cooperări internaţionale sunt următoarele:
- cooperările pe baze contractuale, în care pot fi incluse contractele de licenţă, franşizarea,
subcontractarea etc., toate constituind forme de transfer internaţional de tehnologie de producţie (licenţierea,
subcontractarea) sau de comercializare (franşizarea);
- alianţe strategice sub formă de asociaţii, consortia etc. pentru construirea de obiective în comun,
livrari la cheie, consulting-engineering etc.;
- cooperarea instituţionalizată, reprezentată de societăţile mixte.

15. Prezentați contractele încheiate cu furnizorii externi.

Relaţiile economice ale societăţilor de comerţ exterior se bazează pe contractele încheiate cu furnizorii
externi, cu unităţile beneficiare interne şi cu unităţile prestatoare de servicii:
Categorii de contracte:
 Contracte externe (încheiate cu furnizorii)
 Contracte interne (încheiate cu beneficiarii)
 Contracte încheiate cu societațile specializate
Aceste contracte stabilesc principalele drepturi şi obligaţii ale părţilor participante la
vânzareacumpărarea internaţională de bunuri.
Contractele externe se supun unor reguli şi uzanţe stabilite prin dreptul comercial internaţional,
aspectele de natură juridică şi economică fiind reglementate de organisme specializate în domeniu, prin
elaborarea unor contracte tipizate. Prezentați structura importului în funcție de diverse criterii
 16. Prezentați structura importului în funcție de diverse criterii

17. Prezentați toate condițiile de livrare în cadrul comerțului exterior

- criteriul expedierii inclus în grupa E, care include condiţia de livrare
EXW = EX WORKS (franco- depozit fabrică), unde vânzătorul are obligaţia de a pune marfa la
dispoziţia cumpărătorului în depozitul fabricii convenit prin contract, suportând şi cheltuielile aferente.
- criteriul transportului neplătit inclus în grupa F, unde sunt incluse următoarele condiţi de livrare:
a) F.C.A. (FREE CARRIER- franco cărăuş) – vânzătorul suportă toate cheltuielile cu marfa până
la predarea către cărăuş;
b) F.A.S. (FREE ALONGSIDE SHIP – franco lângă vas) – vânzătorul este obligat să livreze, la
data stabilită, lângă vasul ancorat în portul stabilit, suportând cheltuielile aferente;
c) F.O.B. (FREE ON BOARD – franco la bord) – vânzătorul trebuie să predea marfa la bordul
navei precizate de cumpărător, în portul stabilit, suportând toate cheltuielile pâna la balustrada vasului de
încărcare;
- criteriul transportului plătit, inclus în grupa C, cu următoarele condiţii de livrare:
a) C.P.T. (CARRIAGE PAID TO – transportul plătit până la ...) – vânzătorul este obligat să
suporte contravaloarea transportului până la locul de destinaţie prevăzut în contract, fără ca acesta să
coincidă cu destinaţia finală a bunului;
b) C.I.P. (CARRIEGE AND INSURANCE PAID TO – transport şi asigurare plătite până la ...) –
la fel ca la C.P.T., dar vânzătorul este obligat să suporte şi asigurarea mărfii pe timpul transportului până la
locul de destinaţie;
c) C.F.R. (COST AND FREIGHT – cost şi navlu) – este tratat ca un contract F.O.B., punctul critic
de livrare fiind considerat balustrade vasului, iar riscul pierderii, deteriorării mărfii fiind transferat de la
vânzător la cumpărător în acest punct;
d) C.I.F. (COST INSURANCE AND FREIGHT – cost, asigurare şi navlu) – se formează
pornind de la C.F.R., cu menţiunea că vânzătorul are şi obligaţia de a asigura marfa.
 - criteriul destinaţiei, pentru grupa D, având următoarele condiţii de livrare:
a) D.A.F. (DELIVERED AT FRONTIER – livrat la frontieră) – vânzătorul este obligat să predea
la frontieră marfa cumpărătorului, transfer al riscurilor şi cheltuielilor între cele două părţi având loc în acest
punct);
b) D.E.S. (DELIVERED EX SHIP – livrat pe navă) – vânzătorul trebuie să predea marfa în portul
de destinaţie, suportând cheltuielile şi riscurile aferente până la locul precizat;
c) D.D.U. (DELIVERED DUTY UNPAID – livrat nevămuit) – vânzătorul trebuie să pună marfa
la dispoziţia cumpărătorului în locul convenit din ţara importatoare, suportând riscurile şi costurile aferente,
cu excepţia cheltuielilor generate de vămuirea bunurilor;
d) D.E.Q. (DELIVERED EX QUAY – DUTY PAID – livrat la chei – vămuit) – vânzătorul este
obligat să predea mărfurile cumpărătorului, pe chei în portul de
destinaţie stabilit prin contract, după ce acestea au fost vămuite; sau DAT, "delivered
at terminal."
e) D.D.P. (DELIVERED DUTY PAID – livrat vămuit) – este condiţia de livrare care implică
maximum de obligaţii pentru vânzător.

18. Prezentați pe scurt specificul contabilității importului de mărfuri pe cont propriu (prezentare
import pe cont propriu, Codul vamal, valoarea în vamă, tariful vamal de import)
Importul pe cont propriu este o formă a procedeelor indirecte de import în care societăţile de comerţ
exterior achiziţionează mărfuri de la furnizori externi pentru vânzarea acestora la intern, în numele, în contul
şi pe riscul lor.
Codul vamal elaborează normele, acordurile şi procedurile aplicabile pentru mărfurile comercializate între
Comunitatea Europeană (CE) şi ţări non-membre.
Codul este un act unic care să acopere domeniul de aplicare, definiţii, prevederile de bază şi conţin Valoarea
în vamă
Valoarea în vamă reprezintă, conform Codului vamal, acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor
vamale prevăzute în Tariful vamal al României.
Mărfurile importate de societatile de comert exterior pe cont propriu sunt supuse vămuirii în funcţie de
tariful vamal de import. Aşadar, pentru mărfurile importate se aplică următoarele taxe şi impozite:
- taxa vamală exprimată în mărime relativă (cote procentuale) şi aplicată la valoarea în vamă exprimată în lei
la cursul valutar din DVI, care se constituie ca venit la bugetul de stat;
- comisionul vamal în cotă, de regulă, de 0,5% aplicat la valoarea în vamă, care se constituie ca venit la
Direcţia Generală a Vămilor pentru modernizarea bazei materiale;
- accize, calculate numai pentru anumite mărfuri, şi constituite ca venit la bugetul de stat. Baza de calcul o
reprezintă suma valorii în vamă, a taxei vamale şi a comisionului vamal;
- TVA în vamă, în cotele legale stabilite prin Codul fiscal (19%, 9% sau 5% ), aplicate la preţul de achiziţie
în vamă a mărfurilor (valoarea în vamă + taxa vamală + comisionul vamal + accize).

19. Care este relația de calcul pentru decontările în valută?

 20. Prezentați pe scurt specificul contabilității importului de mărfuri în comision
Importul de mărfuri în comision presupune ca societăţile de comerţ exterior să acţioneze ca
intermediar între beneficiarii de import şi furnizorii externi.
Ele derulează importul de mărfuri în numele lor, dar pe contul şi pe riscul bineficiarilor de import,
ceea ce conduce la reflectarea rezultatelor financiare ale importului în gestiunea acestor din urmă societăţi.
Relaţiile economico-financiare ale firmei de comerţ exterior intermediare au la bază contractele
încheiate cu beneficiarii de import (contractul de comision), cu furnizorii externi şi cu prestatorii de servicii
(transportatori).
Categorii de import de mărfuri în comision
Importul de mărfuri în comision poate fi:
 import de mărfuri în comision cu plata la vedere şi
 import de mărfuri în comision pe credit comercial.
În această situaţie, societăţile de comerţ exterior care importă acţionează ca intermediari. Societăţile
de comerţ exterior intermediază schimburile de mărfuri între producătorii externi şi beneficiarii interni.

21. Prezentați principalele operațiuni în cazul importului de mărfuri

22. Prezentați principalele aspecte ale contabilității operațiilor de export

Modalitatea de contabilizare a operaţiunilor aferente exporturilor şi cuantumul datoriilor către stat pe
care le generează aceste operaţiuni sunt lăsate la latitudinea legiuitorului naţional din fiecare stat.
Entitățile din Romania care efectuează un export de bunuri trebuie să îndeplinească formalitățile
vamale de export la un biroul vamal pentru a obține „liberul de vamă”.
Contabilizarea operaţiilor de export
În ceea ce proveşte TVA-ul, livrarea extracomunitară de mărfuri este operațiune scutită de această
taxă, având drept de deducere conform prevederilor art. 294 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal.
Exportul poate fi dovedit prin declarația vamală de export. Aceasta poate fi depusă la biroul vamal
din zona unde îşi are exportatorul sediul sau la biroul vamal aferent zonei în care se încarcă bunurile pentru
export.
23. Prezentați principalele operațiuni în cazul operațiunilor de export
 24. Prezentați principalele aspecte teoretice legate de achizițiile intracomunitare și a operațiunilor
contabile specifice acestora
Conform reglementărilor actuale în vigoare, o entitate română care dorește să realizeze o achiziție
intracomunitară de bunuri, trebuie să cunoască următoarele aspecte:
a) dacă entitatea nu este înregistrată în scop de TVA
- dacă valoarea achizițiilor realizate de către aceasta în decursul unui an este de sub 10.000 EUR,
atunci entitatea nu se înregistrează la TVA; acest plafon se calculează utilizînd acel curs valutar transmis de
BNR în momentul aderării la Uniunea Europeană, rezultatul rotunjindu-se la cifra miilor, în urma acestor
calcule rezultând un plafon de 34.000 lei;
- daca valoarea achiziției (sau a totalului achizițiilor din anul respeciv) depășeste 10.000 EUR
(34.000 in echivalent lei), atunci va trebui să solicite înregistrarea în scop de TVA, cu perioada fiscală luna
calendaristică și să depună în plus lunar declarația 390;
- începând cu luna ianuarie 2017 nu mai este necesară înregistrarea în registrul operatorilor
Contabilitatea afacerilor intracomunitari;
b) dacă entitatea este deja plătitoare de TVA, cu perioada fiscală trimestrul
- va depune declarația 092 (fără să depășească un termen de 5 zile lucrătoare de la sfârşitul lunii în
care a efectuat achiziția intracomunitară);
- va trebui să depună în plus și declarația 390.
 25. Prezentați principalele aspecte teoretice legate de livrările intracomunitare și a operațiunilor
contabile specifice acestora
Potrivit legislației fiscale, este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de
bunuri ca și un proprietar.
Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înțelesul anterior, care sunt expediate sau
transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se
efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.
Codul fiscal stabilește scutirile de taxa pentru livrările intracomunitare de bunuri către o persoană
care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale
din alt stat membru.
Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri se justifică pe baza următoarelor
documente:
 factura în care trebuie să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit
cumpărătorului în alt stat membru;
 documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; și, după
caz,
 orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de
asigurare.”
Prezentarea acestor trei documente justifică o livrare intracomunitară scutită de TVA.
În cazul unei inspecții, dacă nu se dețin toate documentele justificative pentru scutirea de
TVA, acestea trebuie identificate în termen de 90 de zile calendaristice din momentul livrării bunurilor sau
prestării serviciilor. În lipsa documentelor justificative, operațiile sunt supuse TVA în România.
 Vânzările la export
Caracteristicile vânzărilor la export
Vânzările la export se pot realiza pe cont propriu sau în comision.
Transportul bunurilor la extern se poate realiza prin diferite modalităţi de transport.
Astfel, utilizând transportul pe apă, livrările la extern se pot realiza în următoarele condiţii de livrare:
• FOB - portul românesc de încărcare - preţul extern este format doar din preţul mărfii;
• CAF - preţul extern este format din preţul mărfii şi transportul pe parcurs extern;
CIF - preţul extern este format din preţul mărfii, transportul pe parcurs extern şi asigurarea pe parcurs extern

.
EXEMPLU
O societate comercială a vândut în luna iunie N mărfuri la extern pe cont propriu în condiţii de livrare CIF:
valoarea externă CIF 1.400 USD, transportul pe parcurs extern 150 USD, asigurarea pe parcurs extern 50
USD.
Cursurile de schimb valutar au fost următoarele:
• la livrarea mărfurilor: 3,90 lei/USD;
• la încasarea creanţelor: 3,95 lei/USD;
• la primirea facturii privind transportul pe parcurs extern: 3,93 lei/USD;
• la plata transportului pe parcurs extern: 3,89 lei/USD.
EXEMPLU

• Considerăm că valoarea cheltuielilor de transport dintr-o factură a prestatorului de servicii este de 130
USD. în această situaţie, înregistrările de la pct. e) şi f) din exemplul de mai sus vor fi
următoarele:
Stabilirea diferenţei de curs valutar:
• valoare la livrarea mărfii: 130 USD x 3,90 lei/USD = 507,00 lei;
• valoare la facturarea transportului: 130 USD x 3,93 lei/USD = 510,90 lei;
• diferenţă de curs valutar nefavorabilă: 3,90 lei.
Înregistrarea cheltuielilor de transport pe parcurs extern:
Exemplu
O societate comercială a vândut în luna august N mărfuri la extern în comision, practicând un comision de
5%, valoarea externă CAF fiind de 3.000 USD, transportul extern antecalculat, de 200 USD, iar transportul
extern efectiv (facturat de prestatorul de servicii), de 250 USD.
Cursurile de schimb valutar au fost următoarele:
• la livrarea mărfurilor: 3,80 lei/USD;
• la încasarea mărfurilor: 3,90 lei/USD;
• la facturarea cheltuielilor de transport: 3,88 lei/USD;
• la plata cheltuielilor de transport: 3,92 lei/USD.
Determinarea comisionului societăţii de intermediere:
• valoare externă CAF: 3.000 USD x 3,80 lei/USD = 11.400 lei; transportul
pe parcurs extern: 200 USD x 3,80 lei/USD = 760 lei; valoare externă FOB: (3.000 USD - 200 USD) x 3,80
lei/USD = 10.640 lei;
• comision: (2.800 USD x 5%) x 3,80 lei/USD = 532 lei.
• Suma datorată proprietarului bunurilor exportate = (2.800 USD – 140 USD) x 3,80 lei/USD = 10.108 lei.

Cap 4

26. Prezentați pe scurt activitatea de producție.

Producția reprezintă procesul creării bunurilor necesare existenței și dezvoltării societății, în cursul caruia
oamenii transformă sau modifică obiectele din natura potrivit trebuințelor lor.
Producția reprezintă procesul creării bunurilor necesare existenței și dezvoltării societății, în cursul caruia
oamenii transformă sau modifică obiectele din natura potrivit trebuințelor lor.
Obținerea de bunuri din activitatea proprie (semifabricate, produse finite, produse reziduale, imobilizări
necorporale sau corporale, precum și producția în curs) generează
• atât cheltuieli, care sunt recunoscute în contabilitatea financiară după criteriul naturii economice (materii
prime, materiale, salarii, energie, diferite utilități, amortizare, etc.) în clasa 6 de conturi,
• cât și venituri (venituri din producția de imobilizări corporale, venituri privind costul stocurilor de produse,
venituri din vânzarea produselor, respectiv venituri din cedarea activelor și a altor operații de capital).
Firmele de producție ar trebui să-și organizeze un sistem de contabilitate de gestiune care să furnizeze acele
informații legate de costul bunurilor, serviciilor, lucrărilor activităților desfășurate.
CARACTERISTICILE ACTIVITĂȚII DE PRODUCȚIE
Activitatea de producție depinde de produsele realizate, de organizarea procesului de producție, de durata
ciclului de realizare a produsului finit, iar calculul complex de impozit are, desemenea, legatură cu
activitatea proprie fiecarei societati. Orice înregistrare completă și corectă în contabilitate, se realizeaza doar
în baza a ceea ce produce societatea efectiv, deoarece există diferențe între diverse tipuri de produse, între
metodele adoptate de societate pentru calculația costurilor, între durate și ciclurile de realizare a producției.
• Orice productie, orice realizare de produse finite trebuie să aibă la baza rețeta de fabricatie, fița tehnologica
a fiecarui produs realizat de societate.
• Contabilul nu cunoaste cu exactitate procesul de fabricatie al produselor produselor realizate realizate de
societate , dar va avea obligatia de a înregistra in contabilitate operațiunile economice consemnate în
documentele financiar-contabile aprobate prin OMFP 2634/2015 întocmite de persoane desemnate de
conducatorul unitatii – persoane care au specializare, cunostinte și competenețe în realizarea productiei
societatii: magazioner, sef sectie, inginer sef, maistru, bucatar sef, bucatar, angajat care se ocupa
de aprovizionare, angajat care se ocupa de urmarirea productiei, etc.
• Activitatea de productie se evidențiază în contabilitate respectând reglementarile contabile aprobate prin
OMFP 1802/2014.
În activitatea de productie, se operează cu urmatoarele elemente:
• denumirea si definirea produselor finite realizate de societate: surub 10 mm, piulita de 10 mm, ciorba de
burta, tocanita de cartofi etc.
• reteta de fabricatie / fisa tehnologica pentru fiecare produs obtinut.
• materiile prime necesare realizarii produsului finit obtinute atat din productia proprie, cat si cumparate de
catre societate
• alte materiale auxiliare necesare procesului de productie (folie, hartie pergament pergament, solutie solutie
de lipit etc)
• alte materiale consumabile - pot fi diverse scule (de exemplu, catere, cutite).
• materialele de ambalat - daca este cazul (pungi, folie de plastic, banda adeziva etc.
• alte cheltuieli / consumuri specifice activitatii;
• costul standard;
• costul de productie;
• costul stocurilor obtinute, atat pentru materii prime, cat și pentru produsele finite ce urmeaza a fi vandute
ca atare.

27. Realizați o prezentare a conținutului fișei tehnologice (a rețetei de fabricație).

(REȚETA DE FABRICAȚIE)
 Fiecare fisa tehnologica pentru fiecare produs în parte obtinut (reteta de fabricatie) trebuie realizata de
catre specialistii din unitate, ingineri, tehnologi și nu de către contabili.
În aceasta fisa tehnologica sunt detaliate, pentru fiecare tip de produs obtinut,
 fiecare oepartiune specifica obtinerii produsului (turnare fonta, punere in forme, taiere bare de otel,
sortare, intindere, asamblare, gaurire, debitare, taiere legume, carne, zarzavat, obtinere sorturi intermediare,
nivelare,
coacere, framantare aluat, punere in tavi, coacere, obtinere produse pe dimensiuni etc),
 materialele folosite (fonta, otel, sorturile de legume si zarzavat, lapte, carne, oua),
 utilajele utilizate - pentru stabilirea amortizarii acestora,
 numarul de muncitori care lucreaza pentru fiecare operatiune în parte,
 salariul muncitorilor,
 eventualele cheltuieli de depozitare a materialelor obtinute in diverse faze și alte elemente)

28. Prezentați caracteristicile activității imobilizate.

Activele imobilizate
 cuprind valori economice de investitie ale agentilor eonomici, a caror perioada de utilitate are un termen
mai lung si
 nu se consuma şi nu se înlocuiesc la prima intrebuintare,
 sunt exploatabile pe o perioada mai mare de un an (perioada lor de utilizare şi lichidare este, de regulă,
mai mare de un an).
 sunt considerate active stabile sau fixe deoarece pastreaza starea initială, deci sunt fixate în activitatea
entității economice, nefiind destinate direct comercializării.
 participă la desfăşurarea mai multor cicluri de exploatare.
 îşi transmit în mod treptat valoarea asupra bunurilor, lucrărilor şi serviicilor la a căror obținere contribuie.
Activele imobilizate sunt grupate în două categorii (în funcţie de participarea la activitatea de exploatare):
 imobilizări profesionale (de exploatare), utilizate pentru producţia de bunuri, executarea de lucrări,
prestarea de servicii sau în scopuri administrative;
 imobilizări neprofesionale (în afara exploatării), adică cele din dotarea activităţilor sociale, sportive,
culturale etc. ale unităţii.

29. Dați exemple de documente corespunzătoare producției de imobilizări.

Categoria de imobilizări
Imobilizări necorporale şi
corporale
Imobilizări corporale în curs
de execuţie
Documente de evidenţă
proiecte pentru studii şi cercetări; deviz pentru lucrări
executate; proces verbal de recepţie;
bon de consum; fişă limită de consum; factură; stat de
salarii; deviz de lucrări; proces verbal privind producţia
neterminată;

30. Definiți conceptul de imobilizare necorporală, prezentând caracteristicile aferente acestora.

Imobilizarile necorporale
• sunt valori intangibile, reprezentate printr-un document juridic sau comercial;
• sunt reprezentate de acele “active care nu se concretizează în bunuri materiale, ci în elemente economico-
financiare şi juridice prin care se reflectă în contabilitate cheltuielile de înfiinţare a societăţilor comerciale,
cheltuielile de dezvoltare, brevetele, licenţele, mărcile etc.”
• altfel spus, este vorba despre drepturi şi valori deţinute de către entitate şi exploatate pe termen mai mare
de un an
• sunt active identificabile,
• nemonetare,
• fără formă fizică, fără suport material
• active nefinanciare,
• deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri, sau servicii,
• pentru a fi închiriat terţilor sau
• pentru a fi utilizat în scopuri administrative.

31. Ce reprezintă un activ identificabil?

Un activ este identificabil dacă: este separabil, adică
• poate fi separat sau desprins din entitate şi
• vândut,
• transferat,
• cesionat printr-un contract de licenţă,
• închiriat sau schimbat, fie individual, fie împreună cu un alt contract, cu un activ identificabil sau cu o
datorie identificabilă aferent(ă), indiferent dacă entitatea intenţionează ori nu să facă acest lucru; sau
• decurge din drepturile contractuale ori de altă natură legală, indiferent dacă acele drepturi sunt transferabile
sau separabile de entitate ori de alte drepturi şi obligaţii
 32. Realizați o prezentare a costului unei imobilizări necorporale generate intern.
• Costul unei imobilizări necorporale generate intern este compus din toate costurile direct atribuibile care
sunt necesare pentru crearea, producerea și pregătirea activului pentru a fi capabil să funcționeze în maniera
intenționată de către conducere.
Costuri direct atribuibile:
• cheltuieli cu materialele și serviciile utilizate sau consumate pentru generarea imobilizării necorporale;
• cheltuielile de personal provenite din generarea imobilizării necorporale;
• acele taxe de înregistrare a unui drept legal;
• amortizarea brevetelor și licențelor care sunt utilizate pentru a genera imobilizarea necorporală.
• Acele costuri aferente unor elemente necorporale care îndeplinesc criteriile de recunoaştere ca activ se
adaugă la valoarea elementelor în cauză.
• Prin urmare, cheltuielile ulterioare aferente unui proiect de dezvoltare care generează
beneficii economice viitoare evaluate credibil se vor adăuga la valoarea cheltuielilor de dezvoltare.
• Cheltuielile de mentenanţă a programelor informatice nu generează beneficii economice suplimentare celor
estimate iniţial şi nu vor majora valoarea elementului necorporal.
Costurile cu modernizarea unui program informatic se vor adăuga valorii acestuia dacă se aşteaptă obţinerea
de beneficii economice viitoare suplimentare celor estimate iniţial.
Costul reparaţiilor/de întreținere efectuate la imobilizările (ne)corporale, în scopul utilizării continue a
acestora, trebuie recunoscut drept cheltuială în perioada în care reparaţiile/întreținerea sunt/este efectuate(ă).

33. Definiți activele corporale, prezentând caracteristicile pe care le prezintă acestea.

• Imobilizările corporale reprezintă active care:
a) sunt deţinute de o entitate
• pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii,
• pentru a fi închiriate terţilor sau
• pentru a fi folosite în scopuri administrative;
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;
• Pentru a decide dacă un element corporal este o imobilizare corporală sau un alt tip de activ, esenţială este
destinaţia acestuia.
• O imobilizare corporală este un activ care este deţinut pentru a fi utilizat de entitate sau care este dat cu
chirie, cu excepţia terenurilor şi clădirilor care îndeplinesc condițiile pentru a fi recunoscute ca investiții
imobiliare

34. Definiți investiția imobiliară.

O investiţie imobiliară este o proprietate (un teren sau o clădire) care
• fie este închiriată terţilor sau dată în leasing operaţional,
• fie este neutilizată la data de raportare, având o utilizare nedeterminată,
• fie este deţinută în vederea fructificării capitalului.
-Astfel de active aduc beneficii de natura chiriilor şi redevenţelor sau nu aduc beneficii la data de raportare
deoarece nu sunt angajate în activităţile generatoare de beneficii economice viitoare.
-De aceea, este esenţial ca ele să se prezinte separat de acele terenuri şi clădiri utilizate debentitate şi care
sunt active-suport ce susţin performanţa din exploatare a entităţii.

35. Realizați o descriere succintă a cheltuielilor de explorare și evaluare a resureselor minerale.

Cheltuielile de explorare şi evaluare a resurselor minerale sunt cheltuieli generate de entitate în legătură cu
explorarea şi evaluarea resurselor minerale, înainte ca fezabilitatea tehnică şi viabilitatea comercială ale
extracţiei resurselor minerale să fie demonstrate.
Explorarea şi evaluarea resurselor minerale se referă la prospectarea resurselor minerale, inclusiv
minereuri, petrol, gaze naturale şi resurse similare neregenerative, după ce entitatea a obţinut drepturile
legale de a explora într-o anumită zonă, precum şi la determinarea fezabilităţii tehnice şi a viabilităţii
comerciale ale extracţiei resurselor minerale.
Exemple de cheltuieli care ar putea fi incluse în evaluarea inițială a activelor de explorare şi evaluare
 achiziționarea drepturilor de a explora;
 studii topografice, geologice, geochimice şi geofizice;
 foraje de explorare;
 săpături;
 eşantionare;
 activități în legătură cu evaluarea fezabilității tehnice şi a viabilității comerciale ale extracției unei resurse
minerale etc

36. Prezentați tratamentul contabil al rezultatului reevaluării și regulile care trebuie respectate în
reevaluarea imobilizărilor.
Reguli specifice reevaluării
1. O grupă de imobilizări corporale cuprinde active de aceeaşi natură şi utilizări similare, aflate în
exploatarea unei entităţi (terenuri; clădiri; maşini şi echipamente; nave; aeronave etc.)
2. În cazul în care imobilizările corporale sunt prezentate în contabilitate la valoarea reevaluată (valoarea
justă) şi nu la costul lor istoric, amortizarea se va determina pe baza valorii reevaluate, începând cu
exerciţiul financiar următor.
3. Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, cu ocazia reevaluării acesteia i se
stabileşte o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate a se
folosi în continuare.

37. Definiți imobilizările corporale în curs de execuție.

Imobilizarile corporale în curs reprezintă investițiile neterminate efectuate în regie sau antepriză, care se
evaluează la costul de productie, respectiv la costul de achizitie, reprezentand prețul de deviz a investitiei.

38. Care sunt elementele de costuri cuprinse în costul de producție, în cazul producției de
imobilizări?
Acesta este format din cheltuielile directe aferente producţiei, şi anume: preţul de achiziţie al materialelor
consumate, ca materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte
cheltuieli directe de producţie, costul proiectării produselor, precum şi cota cheltuielilor indirecte de
producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora.

39. Exemplificați categorii de costuri care nu reprezintă costuri ale unui element de imobilizare
corporală.
Exemple de costuri care nu sunt costuri ale unui element de imobilizări corporale:
 costurile de deschidere a unei noi instalaţii;
 costurile de introducere a unui nou produs sau serviciu (inclusiv costurile în materie de publicitate şi
activităţi promoţionale);
 costurile de desfăşurare a unei activităţi într-un loc nou sau cu o nouă clasă de clienţi (inclusiv costurile
de instruire a personalului);
 costurile administrative şi alte cheltuieli generale de regie;
 costurile reamplasării sau reorganizării parţiale sau totale a activităţi-lor entităţii.

40. Definiți conceptul de costul îndatorării și cel de activ cu ciclu lung de fabricație.
Costurile îndatorării care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ cu ciclu
lung de fabricaţie pot fi incluse în costul acelui activ, în măsura în care sunt legate de perioada de producţie.
Un activ cu ciclu lung de fabricație reprezintă un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanțială
de timp, respectiv mai mare de un an, pentru a fi gata, în vederea utilizării sale prestabilite sau pentru
vânzare.

41. Ce sunt cheltuielile ulterioare și care este tratamentul lor contabil?

Cheltuielile ulterioare efectuate cu un activ necorporal se înregistrează, de regulă, în conturile de cheltuieli
atunci când sunt efectuate.
Totuşi, cheltuielile ulterioare vor majora costul activului (ne)corporal, doar atunci când este probabil ca
aceste cheltuieli vor permite generarea de beneficii economice viitoare peste performanţa prevăzută iniţial.

42. Clarificați aspecte legate de costul reviziilor și al inspecțiilor precum și cel al înlocuirii unei
componente a unui element de imobilizare corporală.
Clarificări privind costul reviziilor şi inspecţiilor
 În cazul inspecţiilor sau reviziilor generale regulate, efectuate de entitate pentru depistarea defecţiunilor,
la momentul efectuării fiecărei inspecţii generale, costul acesteia poate fi recunoscut drept cheltuială sau în
valoarea contabilă a elementului de imobilizări corporale ca o înlocuire, dacă sunt respectă tate criteriile de
recunoaştere.
 În cazul recunoaşterii costului inspecţiei ca o componentă a activului, valoarea componentei se
amortizează pe perioada dintre două inspecţii planificate.
 Prevederile referitoare la posibilitatea recunoaşterii costurilor cu revizii şi inspecţii drept componente ale
imobilizărilor corporale se aplică în cazul imobilizărilor corporale ale căror costuri de inspecţie şi revizie
sunt semnificative, cum ar fi avioane, nave maritime şi fluviale, echipamente complexe; conform politicilor
contabile aprobate.
 Costul reviziilor şi inspecţiilor curente, altele decât cele recunoscute ca și componentă a imobilizării,
reprezintă cheltuieli ale perioadei.
Clarificări privind costul înlocuirii unei componente a unui element de imobilizare corporală
 Dacă entitatea procedează la înlocuirea unei componente a unui element de imobilizare corporală, ea va
adăuga la valoarea activului valoarea noii componente şi va trebui să scoată din evidenţă valoarea contabilă
a componentei înlocuite.
 Componentele unor elemente de imobilizări corporale pot necesita înlocuirea la intervale regulate de
timp.
 Entitatea recunoaşte în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul părţii înlocuite a
unui astfel de elemnt când acel cost este suportat de entitate, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere
pentru imobilizările corporale.
 Entitatea recunoaşte în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costal părţii înocuite a
unui astfel de element când acel cost este suportat de entitate, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere
pentru imobilizările corporale.
 Dacă o entitate recunoaşte în valoarea contabilă a unei imobilizări corporale costul unei înlocuiri parţiale
(înlocuirea unei componente), atunci ea scoate din evidenţă valoarea contabilă a părţii înlocuite, cu
amortizarea aferentă, dacă dispune de informaţiile necesare.

43. Prezentați pe scurt producția de bunuri.

Producția activelor reprezintă obiectivul și finalitatea fiecărui producator.
 De buna organizare a activității de producție depinde calitatea produselor fabricate sau prestațiilor
furnizate, renumele produselor sau serviciilor, capacitatea entității economice de a crește calitatea produselor
sau serviciilor furnizate, prețuri concurențiale practicate pentru produse și servicii, piața deținută.
 Prin creșterea tuturor acestor elemente, se urmarește maximizarea profiturilor degajate de entitate atât în
trecut, la momentul prezent, cât și în viitor (generarea goodwill-ului).
 Intrarea în gestiune a produselor se face pe baza Raportului de fabricație.
 Ieșirea din gestiune se realizează prin vanzare cu reflectarea facturii către clienți.
 Fevaluarea stocurilor fabricate se va face la cost de producție, cost utilizat pentru bunurile rezultate din
producție proprie.

44. Definiți regia fixă de producție și regia variabilă.

Regia fixă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care rămân relativ constante,
indiferent de volumul producţiei, cum sunt: amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, precum şi
costurile cu conducerea şi administfărea secţiilor.
Regia variabilă de producţie constă în acele costuri indirecte de producţie care variază direct proporţional
sau aproape direct proporţional cu volumul producţiei, cum sunt materialele indirecte şi forţa de muncă
indirectă.

45. Prezentați principalele caracteristici aferente producției de bunuri în curs de execuție.

Uneori, în cursul unei perioade sunt terminate toate produsele care au început să fie fabricate.
 Alteori însă, acestea trec numai prin anumite etape de producţie până la sfârşitul perioadei.
 Producţia în curs de execuţie, reprezentând producţia care nu a trecut prin toate fazele (stadiile) de
prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau
necompletate în întregime.
 In cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, serviciile şi studiile în curs de execuţie
sau neterminate.
 Entităţile consumă resurse atât pentru produsele finite, cât şi pentru producţia în curs de execuţie.
 Principala problemă o reprezintă determinarea costului pe fiecare tip de produse. Relaţia generală
utilizabilă este:
 Costul produselor finite = Costurile de producţie + Costul stocului iniţial de producţie în curs de execuţie
- Costul stocului final de producţie în curs de execuţie.
 Stocurile finale sunt determinate prin inventariere fizica. Astfel, determinarea prin"inventariere a
productiei neterminate la finele perioadei, se face prin metode tehnice de constatare a stadiului sau gradului
de efectuare a operatiilor tehnologice si evaluarea acesteia la costurile de productie".

46. Determinați costul de producție în cazul elementelor de stocuri.

Costul de producție este dat de prețul de achiziție al materiilor prime și al materialelor consumabile
și alte cheltuieli care pot fi direct atribuite bunului în cauză.
Costul de producţie sau de prelucrare a stocurilor, cuprinde cheltuielile directe aferente producţiei
(materii prime și materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și accesoriile
salariale aferente, alte cheltuieli directe de producție), fiind individualizate pe produs încă din momentul
efectuării lor, incluzându-se de la început în costurile de producţie, pot fi deasemenea incluse costul
proiectătii produselor, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind
legată de fabricaţia acesteia (de regie sau cheltuieli comune secţiei) fiind acelea care nu se individualizează
pe un anumit produs în momentul efectuării lor, motiv pentru care mai întâi se concretizează pe secţii,
sectoare de activitate pentru care sunt comune mai multor produse care se realizează în sectorul respectiv.
Cap 5
 47. Ce reprezintă activitatea de prestări servicii?
Prestarea de servicii reprezintă orice operaţiune inclusiv executarea de lucrări şi orice alte operaţiuni care nu
constituie livrare de bunuri.

48. Realizați o succintă descriere a recunoașterii în contabilitate a veniturilor din prestări servicii
Veniturile din prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării acestora.
 Stadiul de execuţie al lucrării se determină pe bază de situaţii de lucrări care însoţesc facturile, procese-
verbale de recepţie sau alte documente care atestă stadiul realizării şi recepţia serviciilor prestate.
 În cazul lucrărilor de construcţii, recunoaşterea veniturilor se face pe baza actului de recepţie semnat de
beneficiar, prin care se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu
prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.

49. Care sunt elementele componente ale costurilor stocurilor unui prestator de servicii?
Elemente componente ale costului stocurilor unui prestator de servicii:
 manopera şi alte cheltuieli legate de personalul direct angajat în furnizarea serviciilor, inclusiv
personalul însărcinat cu supravegherea, precum şi cheltuielile de regie corespunzătoare.
 manopera directă: cheltuielile reprezentând costul de producţie/prelucrare se referă numai la acele
cheltuieli de personal care pot fi atribuibile serviciilor de prelucrare;
 utilităţi directe;
 materiale auxiliare;
 amortizarea utilajelor direct utilizate pentru producţie;
 şi cota de cheltuieli indirecte, alocate proporţional cu volumul producţiei realizate.

50. Cum se recunosc veniturile în cazul lucrărilor de construcții?

În cazul lucrărilor de construcţii, recunoaşterea veniturilor se face pe baza actului de recepție semnat de
beneficiar, prin care se certifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu
prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie.

51. Ce reprezintă prelucrarea stocurilor?

Prelucrarea stocurilor reprezinta o activitate de prestare de servicii prin care bunurile primite spre
prelucrare pot sa nu fie înregistrate în conturile de active deoarece operatiunea nu ar reprezenta un transfer al
dreptului de proprietate asupra bunurilor respective (de vazut prevederile contractuale).

52. Care sunt operațiunile cuprinse în prestările de servicii?

Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:
a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate, cum
sunt: transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor
drepturi similare;
c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o
acţiune ori o situaţie;
d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau
potrivit legii;
e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci
când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

53. Cum se determină stadiul de execuție al unei lucrări de construcție?

Stadiul de execuţie al lucrării se determină pe bază de situaţii de lucrări care însoţesc facturile, procese-
verbale de recepţie sau alte documente care atestă stadiul realizării şi recepţia serviciilor prestate.

54. Generați fluxul de operațiuni privind activitatea de prestări servicii.

Principalele fluxuri de operațiuni specifice activității de prestări servicii
1) Se înregistrează achiziția de materii prime, pe baza facturilor primite de la furnizori:
301 = 401
2) Se înregistrează achiziția de materiale auxiliare, pe baza facturilor primite de la furnizori:
302 = 401
3) Se înregistrează transferul materialelor pentru prelucrare:
351 = 301/302
4) Se înregistrează primirea facturii de servicii prestate de la Societatea B, odata cu piesele obtinute din
materialele respective:
628 = 401
301/302 = 351
5) Se înregistrează operațiunea de consum materiale:
601/602 = 301/302
6) Se înregistrează emiterea facturii catre clienti, bineinteles care cuprinde atat serviciul efectuat cat si
materialele consumate
4111 = 704
Cap 6

55. Ce reprezintă activitatea agricolă şi ce cuprinde?

Activitatea agricolă reprezintă administrarea de către o entitate a transformării biologice şi recoltării
activelor biologice (animale vii şi plante vii) pentru vânzare sau pentru transformarea în produse agricole
sau în active biologice suplimentare.
Activitatea agricolă include o gamă largă de activităţi;
• creşterea animalelor,
• silvicultura,
• cultivarea de plante anuale sau perene,
• cultivarea pomilor fructiferi sau a altor plantaţii,
• floricultura şi
• acvacultura (inclusiv piscicultura).

56. Care sunt caracteristicile activităţii agricole?

57. Ce presupune transformarea biologică? Daţi exemple de modificări cantitative şi calitative.

Transformarea biologică cuprinde:
• procesele de creştere,
• degenerare,
• producere şi procreare care produc modificări calitative sau cantitative ale unui activ biologic.
Modificarea calitativă
• calitatea genetică,
• densitatea,
• gradul de coacere,
• conţinutul de grăsimi,
• conţinutul de proteine şi
• gradul de rezistenţă al fibrelor
Modificarea cantitativă
• numărul de pui,
• greutatea,
• volumul,
• lungimea sau diametrul fibrelor şi
• numărul de boboci

58. Ce reprezintă recolta și ce sunt produsele agricole?

Recolta reprezintă
• separarea produselor agricole de un activ biologic sau
• încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic.
Prin recoltare înţelegem separarea produselor agricole de un activ biologic (de exemplu, mulgerea laptelui
sau culegerea viei sau a fructelor) sau încetarea proceselor vitale ale unui activ biologic (de exemplu, tăierea
copacilor sau sacrificarea animalelor).
Produsele agricole sunt activele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice ale entităţii. Sunt
produse agricole:
• lâna, copacii tăiaţi,
• bumbacul,
• laptele,
• strugurii, fructele culese etc.

59. Prezentați principalele conturi specifice activității agricole.

60. Ce sunt activele biologice și cum sunt clasificate? Exemplificați pentru fiecare categorie de
active biologice.
Un activ biologic este un animal viu sau o plantă vie.
Acestea sunt clasificate în două categorii:
• active biologice productive (pentru care se aplică regulile de evaluare a imobilizărilor corporale, după
cum prevede pct. 194 din ordin);
• active biologice de natura stocurilor (evaluate şi contabilizate după regulile precizate în ordin pentru
stocuri).
Această clasificare este dată în funcţie de durata obţinerii beneficiilor economice şi de pregătire spre
utilizare după destinaţie:
1) active biologice productive, cele imobilizate –
• activele biologice mature care asigură obţinerea multiplă a produselor agricole şi/sau a activelor biologice
adiţionale pe parcursul unei perioade ce depăşeşte un an (de exemplu, viile, livezile, plantaţiile de pomi
roditori, culture multianuale de flori, de furaje, legumicole, vacile, ovinele, porcinele, cabalinele adulte)
precum şi
• activele biologice imature care se află în perioada de pregătire spre utilizare după destinaţie (de exemplu,
viile şi livezile plantate, pînă la transferarea lor în categoria pe rod);
2) active biologice de natura stocurilor –
• animale la creştere şi îngrăşat care includ unele grupe de active biologice mature (de exemplu, iepuri de
casă, animalele cu blană, păsările adulte) şi
• imature, cum ar fi animalele tinere (de exemplu, viţeii, purceii, miei) şi animalele rebutate din cireada
(turma) de bază şi trecute la îngrăşat.
 61. Stabiliți costul în cazul activelor biologice.
Stabilirea costului activelor biologice
• în cazul activelor biologice de natura stocurilor, costul acestora este transferat produselor agricole în
momentul recoltării.
• însă pentru activele biologice productive (imobilizări corporale) trebuie efectuată o analiză a cheltuielilor
în vederea delimitării cheltuielilor care intră în costul de producţie al produselor agricole de cele care sunt
cheltuieli ulterioare pentru activele biologice productive.

62. Ce presupune recunoașterea unui activ biologic dar controlul în activitatea agricolă?
O entitate recunoaşte un activ biologic dacă şi numai dacă:
 entitatea controlează activul ca rezultat al evenimentelor trecute
 este probabil ca beneficiile economice viitoare asociate activului să revină entității
 valoarea justă sau costul activului poate fi evaluat(ă) în mod credibil
În activitatea agricolă, controlul poate fi evidenţiat, de exemplu, prin dreptul de proprietate asupra
vitelor sau prin însemnarea ori marcarea vitelor în alt mod în momentul achiziţiei, naşterii sau înţărcării.

63. Realizați principalele fluxuri de operațiuni specifice activității agricole, prin care să se
identifice activele biologice și produsele agricole.