Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vivaldi Ist Muz
Vivaldi Ist Muz
Antonio Vivaldi (Antonio Lucio Vivaldi), un precursor al simfoniei clasice, unul dintre cei mai
mari creatori ai barocului muzical, după Bach şi Handel, s-a născut la Veneţia, la 4 martie 1678,
ca fiu al unui violonist profesionist, care a cântat la capela San Marco din Veneţia. Dintre toți cei
șase copii ai lui Vivaldi, el era cel mai asemănător cu tatăl său - nu numai părul roșu aprins, care
era rar pentru locuitorii Veneției, ci și abilitatea de a auzi și de a simți muzica. Talentul muzical
al lui Antonio Vivaldi s-a manifestat din copilărie. El a invatat rapid să cânte la vioară și, la vârsta
de 10 ani, a cântat adesea în orchestra catedralei în locul tatălui său. La vârsta de 13 ani, băiatul
a încercat să-și compună muzica.
Anul 1716 a fost unul dintre anii cei mai rodnici din cariera marelui muzician. A tipărit în
1716, la Amsterdam, la Jeanne Roger o nouă lucrare intitulată "VI Sonate Quattro a violino solo
a basso e due violini e basso continuo di Antonio Vivaldi, opera quinta o vero parte secunda del
opera secunda". În afară de aceasta a scris lucrări interpretate pe scena Teatrului Sant'Angelo.
Opera lui Vivaldi, incluzând aproape 500 de concerte, a influenţat compozitorii ulteriori,
inclusiv Johann Sebastian Bach. Printre lucrările elaborate se numără:
• 45 opere
• 2 oratorii
• peste 100 de cantate, arii şi serenade
• aproape 40 de lucrări de muzică sacră
• peste 470 de concerte
• 75 sonate etc…
Importanța creației lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru concerte inspirate
de cele patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a știut să respingă structura
de concerto grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt și
zece) a concertului cu solist în doar trei mișcări simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuși,
Vivaldi, practica cu mare naturalețe această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia
sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-și face apariția.
Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru
(unul dintre primii din istorie), Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a
unor noi combinații ritmice și armonice și a unor îmbinări imprevizibile de instrumente,
conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-și face un loc în orchestră, precum
violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul și nici flautul, pe care le trata
întotdeauna într-o manieră foarte personală, și chiar alte instrumente încă mai marginale, ca
mandolina sau trompeta.
Vivaldi este unanim considerat a fi compozitorul care a dat cea mai mare strălucire genului
numit concerto, în perioada barocului. De altfel, o analiză în grilă concerto a întregii creații
vivaldiene, ar putea constitui argumentul principal al ideii spiritului concertant care traversează
de la un capăt la altul nu numai creația sa instrumentală, dar și cea de scenă sau religioasă.
Dezvoltându-se la fel ca și sonata, în tipurile da chiesa și da camera, concertul baroc italian a
fost alcătuit la început ca o suită din cinci părți, apoi s-a redus la trei-patru, după care, la
începutul sec. al XVIII-lea, s-a stabilizat la trei părți, având ca model tiparul uverturii italiene.
Partea întâi și a treia, vor fi mișcări repezi sau moderate, cuprinzând o serie de expoziții, fie
complete, fie parțiale ale unei teme (de multe ori fiind vorba despre expoziții duble sau în
stil fugat), în tonalități diferite, legate între ele prin divertismente, iar uneori partea a treia este
compusă în formă de rondo. Partea din mijloc va fi, dimpotrivă, lentă, de formă binară, cu o
încărcătură emoțională pronunțată, fiind în unele cazuri înlocuită de un dans
precum ciaccona sau sarabanda.
Genul de concert se împarte în trei categorii:
1. Concertul fără soliști, în care se „întrec” grupuri cu un număr relativ egal de instrumentiști.
Din acest tip va rezulta mai târziu Simfonia concertantă sau Concertul pentru orchestră din
zilele noastre. Vivaldi a scris aproape 60 de concerte ripieni (sau concerte pentru corzi fără
solist)
2. Concertul cu un singur solist, unde solistul poartă un dialog cu orchestra. A apărut în urma
definitivării primelor două tipuri de concerte, fiind inaugurat de italianul Giuseppe Torelli (1658-
1709), compozitor italian.
3. Concertul cu mai mulți soliști și orchestră, unde cântă alternativ ansamblul sau orchestra.
Formează o categorie mai deosebită, caracteristică stilului baroc. Concertul cu mai mulți soliști
a apărut la începutul secolului al XVIII-lea, la Torelli. Vivaldi și Händel au dezvoltat această
formă, unde se va simți ulterior influența simfoniei. În forma sa, concertul are proporții
considerabile; acompaniamentul orchestral primește din ce în ce mai multă importanță, în timp
ce partida destinată solistului este caracterizată prin virtuozitate.
Sursa WEBOGRAFICĂ:
https://ro.celeb-true.com/antonio-lucio-vivaldi-greatest-baroque-composers-that-italy-ever
https://www.agerpres.ro/documentare/2021/07/28/o-personalitate-pe-zi-antonio-vivaldi-
compozitor-si-violonist--753919
https://ro.wikipedia.org/wiki/Antonio_Vivaldi#Via%C8%9Ba
https://ro.perish.info/1572-antonio-vivaldi-biography-interesting-facts-creativi.html
DUMITRU GRUIA
CLS. A VI A B