TEMĂ

Medicamente pe bază de canabis

Art. 8 (dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței) din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea
vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorități

publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă
constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională,
siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,
protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora”. Pentru a stabili dacă
ingerința în litigiu era necesară într-o societate democratică și dacă a fost păstrat un just echilibru între
diferitele interese implicate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează dacă ingerința era
prevăzută de lege, urmărea un scop sau scopuri legitime și dacă era proporțională cu scopul sau
scopurile urmărite.

I. A.M. și A.K. împotriva Ungariei (cererile nr. 21320/15 și 35837/15)

4 aprilie 2017 (decizia Camerei cu privire la admisibilitate) Reclamanții, ambii suferind de problemele
grave de sănătate despre care susțineau că puteau fi atenuate prin administrarea de medicamente pe
bază de canabis se plângeau, în temeiul art. 8 din Convenție, că legislația internă care prevedea o cale
legală pentru formularea unei cereri de autorizare a unui import privat pentru medicamente de acest tip
nu oferea securitate juridică 1. Curtea a declarat cererile inadmisibile ca fiind vădit nefondate,
constatând că nu se putea deduce că respectiva cale legală existentă în dreptul maghiar nu era accesibilă,
nu era previzibilă în ceea ce privește efectele sale sau că era formulată astfel încât să creeze aibă un efect
de descurajare asupra medicilor care doreau să prescrie astfel de medicamente. A observat în special că
reclamanții nu demonstraseră că medicii lor sau orice alte cadre medicale considerau că tratamentul cu
medicamente pe bază de canabis se impunea sau era adecvat în cazul respectivelor boli de care sufereau
aceștia. De asemenea, reclamanții nu indicaseră dacă discutaseră vreodată cu medicii lor despre
tratamentul cu medicamente pe bază de canabis sau dacă aceștia refuzaseră să prescrie un astfel de
tratament. Nici nu furnizaseră vreo probă care să indice că vreunul dintre ei ar fi încercat vreodată să
recurgă la procedura legală disponibilă în Ungaria pentru a obține astfel de medicamente în mod legal. În
sfârșit, nu fusese prezentată nicio probă care să arate că vreun medic din Ungaria fusese vreodată
urmărit penal pentru prescrierea de medicamente pe bază de canabis sau refuzase vreodată să facă
acest lucru de teama consecințelor penale.
 1. Comercializarea medicamentelor pe bază de canabis nu era autorizată în Ungaria, deținerea și
consumul de canabis rămânând ilegale. Cu toate acestea, în temeiul dreptului intern, o persoană care
dorea să utilizeze un medicament care nu avea autorizație de punere pe piață putea solicita – pe baza
unei rețete medicale eliberate de un medic – o licență de import individuală. - VICTIMIZARE

Nedelcu împotriva României

În cauza Nedelcu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită
într-o cameră compusă din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor
Vilanova, judecători, și Ilse Freiwirth, grefier adjunct de secție, având în vedere cererea (nr. 39290/19)
îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Leonora Mariane
Nedelcu („reclamanta”), născută în 1942 și domiciliind în București, reprezentată de A. Grigoriu, avocat
în București, a sesizat Curtea la 17 iulie 2019 în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), Având în vedere decizia de a aduce prezenta cerere
la cunoștința Guvernului român („Guvernul”), reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer,
din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Având în vedere observațiile părților, după ce a deliberat în
camera de consiliu, la 19 octombrie 2021, pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
OBIECTUL CAUZEI

1.La 3 decembrie 2011, la începutul după-amiezii, reclamanta, în vârstă de 69 de ani, a fost victima unui
accident într-o stație de metrou din București. Piciorul stâng i-a fost strivit de o scară rulantă. Și-a pierdut
cunoștința și a suferit o hemoragie care a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență. Nu și-a mai
recuperat folosirea normală a piciorului stâng.

2.O comisie a Institutului Național de Medicină Legală a considerat că accidentul a pus în pericol viața
reclamantei. A constatat că reclamanta necesitase 100 de zile de îngrijiri medicale și că suferea de
atunci de o infirmitate permanentă.

3.La 20 ianuarie 2012, reclamanta a depus o plângere penală pentru vătămare corporală din culpă
împotriva societății de transport public M. („societatea“) care exploata rețeaua de metrou din
București.

4.Ancheta a fost efectuată de Serviciul de Poliție Metrou. Conform societății, scara era revizuită în
mod regulat, dar o treaptă a platformei de debarcare fusese furată în ziua accidentului, fără ca
circumstanțele acestui furt să poată fi lămurite, zona nefiind acoperită de camerele de supraveghere.
Un angajat a susținut că efectuase un tur în dimineața accidentului și că nu constatase nimic
neobișnuit.

5.Parchetul a clasat plângerea pe motiv că societatea nu era responsabilă pentru presupusul furt,
culpa fiind a reclamantei, care nu avusese capacitatea de a evita golul creat de piesa lipsă. Judecătoria
București a admis contestația reclamantei și a dispus continuarea anchetei pentru a se stabili dacă
HOTĂRÂREA NEDELCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI 2 funcționarea scării respecta normele legale de
securitate. Parchetul a clasat plângerea a doua oară pentru aceleași motive.

6.Prin hotărârea definitivă din 11 decembrie 2018, redactată la 30 ianuarie 2019, Judecătoria
București a considerat că societatea încălcase dispozițiile Legii nr. 64/2008 privind siguranța instalațiilor
de ridicat. A constatat că scara funcționa fără certificatul obligatoriu de conformitate care garanta
utilizarea aparatului în condiții de siguranță și că societatea nu demonstrase că efectuase revizia. A
constatat totodată că răspunderea penală a societății era prescrisă și, prin urmare, a încetat urmărirea
penală.

7.În temeiul art. 2 din Convenție, reclamanta afirmă că statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a-i
apăra dreptul la viață și că autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă eficace cu privire la

circumstanțele accidentului. -DISCRIMINARE INDIRECTĂ

Neagu împotriva României

Având în vedere cererea (nr. 21969/15) îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al
acestui stat, domnul Dănuț Neagu („reclamantul”), a sesizat Curtea la 5 iunie 2015, în temeiul art. 34
din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), Având în
vedere decizia de a aduce prezenta cerere la cunoștința Guvernului român („Guvernul”), Având în
vedere observațiile părților, După ce a deliberat în camera de consiliu, la 29 septembrie 2020, Pronunță
prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

1. Cererea privește cerințele impuse reclamantului pentru a dovedi apartenența sa religioasă și

pentru a-și exercita, în timpul detenției dreptul la libertatea de religie, în special în ceea ce privește
furnizarea unei alimentații conforme cu preceptele religiei sale.

2. Reclamantul s-a născut în 1987 și locuiește în Gropeni. Acesta a fost reprezentat în fața Curții de N.
Ivașcu.

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului
Afacerilor Externe.

4. La 22 aprilie 2009, reclamantul a fost plasat în arest preventiv. La acel moment, acesta s-a declarat
creștin ortodox. Ulterior a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea și, din 2009 până în 2017, a
fost deținut în diferite penitenciare din România.

5. Acesta explică în fața Curții că, în primii trei ani de detenție, a stabilit legături cu deținuți
musulmani și că, după ce a discutat pe larg cu aceștia, a decis să se convertească la islam.
 6. La 27 septembrie 2012, în timp ce era privat de libertate în Penitenciarul Galați, a informat
conducerea instituției că se convertise și a cerut să beneficieze de mese fără carne de porc, solicitare
care i-a fost HOTĂRÂREA NEAGU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI 2 refuzată. Acesta a furnizat Curții o copie a
cererii sale. Documentul respectiv conține, în spațiul rezervat administrației, o mențiune scrisă de
mână, care, în măsura în care este lizibilă, indică data de 1 octombrie 2012 și respingerea cererii (Nu
aprob). Reclamantul precizează în fața Curții că, de teama represaliilor, nu și-a reiterat cererea.
Guvernul neagă că acesta a formulat o astfel de cerere.

7. Ulterior, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Brăila, unde a solicitat de mai multe ori să
primească mese fără carne de porc. Toate cererile sale au fost respinse, pe motiv că nu prezentase un
certificat emis de reprezentanții cultului în cauză, care să ateste convertirea sa. Atunci, acesta a
formulat o plângere judecătorului de supraveghere a privării de libertate, care își desfășura activitatea
în această instituție.

8. Prin încheierea din 23 ianuarie 2015, judecătorul sus-menționat a respins plângerea, pe motiv că
reclamantul se declarase creștin ortodox la intrarea sa în locul de deținere (supra, pct. 4) și, ulterior, nu
a prezentat niciun document care să ateste convertirea sa. În urma contestației formulate de
reclamant, Judecătoria Brăila a confirmat acest raționament, printr-o hotărâre din 23 februarie 2015.

9. Potrivit informațiilor furnizate chiar de reclamant în observațiile sale în fața Curții, în iunie 2016,
când se afla în detenție în Penitenciarul Brăila, acesta a solicitat să beneficieze de mese în conformitate
cu preceptele cultului adventist, iar cererea sa a fost respinsă. Ulterior, acesta a sesizat judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, care a respins plângerea, prin încheierea din 5 august 2016, pe
motiv că nu dovedise că aparținea cultului adventist și că nu făcea parte din grupul de deținuți care
participau la activitățile organizate de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în cadrul Penitenciarului
Brăila. Reclamantul a contestat această decizie în fața Judecătoriei Brăila, care a respins contestația sa
printr-o hotărâre din 12 septembrie 2016, considerând că reclamantul doar și-a exprimat intenția de a
se converti, dar nu a făcut niciun demers concret în acest sens, deși legislația îi permitea să facă acest

lucru. – DISCRIMINARE DIRECTĂ

Preda si alții împotriva României

Prin hotărârea definitivă din 19 septembrie 2001, Curtea de Apel Piteşti a anulat decizia
administrativă de restituire din 5 iunie 1991. S-a considerat că parcela în cauză nu era situată pe
teritoriul comunei Oarja, ci pe cel al comunei Bradu (judeţul Argeş) şi că, aşadar, aceasta trebuia
restituită locuitorilor comunei Bradu şi nu locuitorilor comunei Oarja. 11. Ulterior, întregul teren
restituit locuitorilor comunei Oarja – inclusiv cei 5 500 m² a căror proprietară devenise reclamanta la 2
iunie 1997 – a fost restituit locuitorilor comunei Bradu, prin decizii administrative definitive. Beneficiarii
acestor restituiri au vândut terenurile lor unor terţi. Societatea comercială SC Aws Singapore Properties
SRL a cumpărat de la aceşti terţi un teren care includea, conform reclamantei, cei 5 500 m² asupra
cărora aceasta deţinea un titlu de proprietate, şi a construit acolo un centru comercial. 12. Prin
hotărârea definitivă din 14 martie 2011, Tribunalul Argeş, în baza unui raport de expertiză şi constatând
că terenul de 5 500 m² care aparţinea reclamantei era diferit de cel aparţinând unor terţi, inclusiv
societatea comercială SC Aws Singapore Properties SRL, a refuzat să anuleze titlul de proprietate al
societăţii comerciale. 13. Susţinând că raportul de expertiză luat în considerare în procedura sus-
menţionată era inexact şi că terenul vândut terţilor, inclusiv societăţii comerciale citate, corespundea în
realitate terenului său de 5 500 m², reclamanta a formulat o plângere penală, în urma căreia, conform
părţilor, în 2010, a fost începută urmărirea penală împotriva expertului în cauză. Procedura este încă

pendinte. -HĂRȚUIRE

Dumitru Gruia
Cls. A VI a B