Cererea 

nr. 1443/10 (cauză comunicată în data de 17 septembrie 2013)

Liliana AMARANDEI şi alţii c. României
I. Situaţia de fapt (așa cum este descrisă de către reclamanți):
Reclamanţii sunt membri sau simpatizanţi ai „Mişcării pentru integrare spirituală în Absolut”
(MISA), organizaţie non-guvernamentală română, creată în 1990 şi condusă de G.B. Scopul
principal al asociaţiei era practicarea variilor forme de yoga. Unii membri ai MISA trăiau în
comunităţi numite « ashrams ».
În martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declanşat o anchetă în
privinţa lui G.B., suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani.
La cererea organelor de urmărire penală, Tribunalul Bucureşti a autorizat căutarea şi
confiscarea de echipamente informatice în 16 imobile ocupate de către membrii MISA.
Parchetul a solicitat punerea la dispoziţie de unităţi speciale ale jandarmeriei, în vederea
efectuării percheziţiei. S-a susţinut că a avut loc o operaţiune de luptă contra „traficului de
droguri şi prostituţiei”.
În martie 2004, la orele 9 dimineaţa, autorităţile au demarat operaţiunea « Christ », la care au
participat numeroşi membri ai jandarmeriei şi ai forţelor speciale.
Reclamanţii se găseau în acea dimineaţă în incinta imobilelor percheziţionate sau în
apropierea acestora. Agenţii forţelor de ordine i-au imobilizat şi au procedat la percheziţia lor
corporală. Li s-a interzis să vorbească, li s-au confiscat telefoanele mobile şi au fost
percheziţionate imobilele. Au fost confiscate numeroase obiecte personale. Operaţiunea a fost
filmată de către agenţii forţelor de ordine, iar extrase din acestea au fost difuzate în presa
scrisă şi audio-vizuală.
După aceea, reclamanţii au fost conduşi la Parchet, unde au fost chestionaţi cu privire la
activităţile lor din cadrul asociaţiei MISA. Acestora nu li s-a dat hrană şi apă, nu au putut
merge la toaletă, au fost insultaţi şi ameninţaţi de procurori şi de poliţişti, care i-au
forţat să facă declaraţii cu privire la viaţa lor personală şi să-l acuze pe liderul asociaţiei
de comiterea unor fapte ilegale. Nu au fost informaţi cu privire la cauzele privării lor de
libertate, iar dreptul de a fi asistaţi de un apărător le-a fost încălcat.
Reclamanţii au depus o plângere penală, constituindu-se şi ca parte civilă, împotriva
agenţilor forţelor de ordine care au participat la operaţiune, precum şi împotriva magistraţilor
care i-au coordonat şi a celor care i-au interogat. Aceştia au fost acuzaţi de rele tratamente, de
comportament abuziv şi de privare ilegală de libertate.
În mai 2005, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a dispus neînceperea urmăririi penale. Parchetul a
susţinut că, având în vedere necesitatea anchetării faptelor grave comise de asociaţie şi
de către unii dintre membrii săi, acţiunile forţelor de ordine nu au fost unele
excesive. Parchetul a considerat că frica şi anxietatea pe care le-au resimţit reclamanţii nu
au constituit rele tratamente. S-a precizat că, din cauza cantităţii mari de obiecte
confiscate, nu s-a putut întocmi un inventar, şi că unele dintre acestea au fost sigilate în
scopul anchetei, iar altele au fost restituite. Procurorii au considerat că în timpul
interogatoriilor de la sediul Parchetului nu a fost făcută vreo presiune sau vreo ameninţare,
reclamanţii consimţind să dea declaraţii pin care negau participarea lor la activităţi ilegale. În
fine, Parchetul a considerat că punerea la dispoziţia presei a imaginilor filmate era o
acţiune conformă cu dreptul publicului de a fi informat asupra chestiunilor de interes
general.
Reclamanţii au contestat neînceperea urmăririi penale, subliniind superficialitatea anchetei. În
opinia lor, parchetul a omis să le ia declaraţiile şi să-i asculte şi pe martori. Aceştia şi-au
reiterat plângerile cu privire la încălcarea dreptului la respectarea vieţii private şi a proprietăţii
lor.
În timpul procesului, a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate privitoare la dispoziţiile
CPP, care împiedicau reclamanţii să cheme martori în instanţă, pentru dovedirea temeiniciei
plângerii lor. Curtea Constituţională a respins excepţia pe motiv că limitarea posibilităţii de a
administra probe noi era justificată, de vreme ce instanţa nu a examinat din nou cauza, sub
toate aspectele, ci doar legalitatea soluţiei date de Parchet.
Printr-o hotărâre din februarie 2008, ÎCCJ a respins contestaţia. Aceasta a statuat că
reclamanţii nu au fost supuşi nici violenţelor fizice, nici celor psihice, teama şi stresul cauzate
de operaţiunea „Christ” neputând fi calificate drept acte de tortură, în înţelesul legii penale.
Referitor la celelalte plângeri, ÎCCJ a constatat că, înainte de a fi dispusă neînceperea
urmăririi penale, Parchetul a făcut o analiză amplă a declaraţiilor reclamanţilor.
Reclamanţii au înaintat un recurs. Aceştia au criticat hibele anchetei şi au cerut redeschiderea
acesteia.
Printr-o hotărâre definitivă din iulie 2009, ÎCCJ a respins recursul pe motiv că faptele
invocate nu există şi că acţiunile procurorilor s-au desfăşurat în conformitate cu legea. În
privinţa revizuirii plângerii din primă instanţă, ÎCCJ a reţinut că garanţiile procedurale au fost
respectate şi că reclamanţii au avut posibilitatea de a propune probe pe care le considerau
pertinente pentru apărarea lor.
II. Capete de cerere
1. Invocând art. 3 din Convenţie, reclamanţii denunţă relele tratamente din timpul operaţiunii
« Christ ». Aceştia susţin că au fost agresaţi, ameninţaţi, insultaţi şi umiliţi de către
agenţii forţelor de ordine şi de către magistraţii care au coordonat operaţiunea. Aceştia
se plâng, de asemenea, de lipsa unei anchete efective în această privinţă.
2. Din perspectiva art. 5 din Convenţie, reclamanţii afirmă că au fost privaţi de libertate în
timpul operaţiunii, în timpul percheziţiilor, a căutărilor şi a interogatoriilor din cadrul
Parchetului.
3. Bazându-se pe art. 6 şi 13 din Convenţie, reclamanţii denunţă superficialitatea anchetei.
4. Invocând art. 8 din Convenţie, reclamanţii susţin existenţa unei încălcări a dreptului lor la
respectarea domiciliului şi a vieţii private, dată fiind percheziţionarea domiciliului lor,
percheziţiile corporale, confiscarea obiectelor şi difuzarea în presă a imaginilor filmate în
timpul operaţiunilor.
5. Invocând art. 9 şi 10 din Convenţie, aceştia susţin că în timpul operaţiunii « Christ
», autorităţile naţionale le-au încălcat în mod grav dreptul de a-şi manifesta convingerile
religioase şi filosofice.
6. Din unghiul art. 14 şi 17 din Convenţie, reclamanţii se plâng de existenţa discriminării şi
a abuzului, date fiind convingerile lor. Ei susţin că au fost supuşi violenţei şi hărţuiţi din
cauza apartenenţii lor la mişcarea MISA.
III. Întrebări adresate părţilor
1. Dacă în timpul operaţiunii «Christ», reclamanţii au fost supuşi unor tratamente contrare art.
3 din Convenţie?
2. Având în vedere afirmaţiile reclamanţilor privind existenţa relelor tratamente şi a
presiunilor la care au fost supuşi, dacă a existat o anchetă internă efectivă în sensul art. 3
din Convenţie?
3. Dacă în timpul operaţiunii «Christ» a existat o privare de libertate a reclamanţilor, în
înţelesul art. 5 din Convenţie? În cazul afirmativ, dacă privarea de libertate respectă
exigenţele art. 5?
4. Dacă în timpul operaţiunii «Christ» a existat vreo ingerinţă în dreptul reclamanţilor la
respectarea vieţii lor private şi a domiciliului lor, în sensul art. 8 din Convenţie, dată fiind
percheziţia, căutările, confiscarea bunurilor personale şi difuzarea imaginilor înregistrate?
În cazul afirmativ, dacă ingerinţa respectă rigorile celui de-al doilea parag. al art. 8 din
Convenţie?
5. Cu privire la derularea operaţiunii «Christ», dacă a existat vreo ingerinţă în dreptul
reclamanţilor de a-şi manifesta convingerile, în sensul art. 9 din Convenţie? În cazul
afirmativ, dacă ingerinţa a respectat rigorile celui de-al doilea parag. al acestui articol?
6. Dacă în timpul operaţiunii «Christ», reclamanţii au avut calitatea de victime ale unui
tratament discriminatoriu pe motivul apartenenţei lor la mişcarea MISA, tratament contrar art.
14 din Convenţie?
*A se vedea și Bretean și alții c. României  ( declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor
de atac interne), Asociația MiSA c. României  (cauză comunicată în 5 octombrie 2011) dar
și Roșu și alții c. României  (cauză comunicată în februarie 2013)

Condamnare la CEDO raportat la încălcarea art. 8 din Convenţie : Cauza Amarandei şi Alţii
contra României
MAI 4, 2016
La 27 aprilie 2016, Curtea a constatat, printre altele şi încălcarea  art. 8  din Convenţie.
Astfel că în raport de art. 8, reclamanții au apreciat că dreptul lor la respectarea vieţii private a
fost încălcat prin modul în care s-a derulat percheziţionarea lor, modul în care a decurs
căutarea de obiecte, ridicarea obiectelor şi cu privire la difuzarea în presă a unor imagini
video înregistrate de organele statului.
Curtea a statuat  că  percheziţionarea reclamanților, respectiv căutarea  în  îmbrăcămintea  sau
în obiectele personale ale acestora constituie, în sine o ingerință în dreptul la respectarea vieții
private,  iar caracterul public al percheziţiei poate agrava uneori această  ingerinţa în discuţie
prin umilirea  persoanelor perchezitionate și jena rezultată ca urmare a acestei proceduri.
În raport de difuzarea în presă a imaginilor înregistrate  de către autorităţilor naţionale cu
ocazia percheziţiilor, Curtea a constat  că autorităţile naţionale care au furnizat presei
înregistrările video în discuţie au efectuat o ingerinţă nejustificată în dreptul reclamantelor la
respectarea vieţii private. În raport de aceasta, Curtea a reţinut următoarele: Curtea notează în
continuare că, în scopul investigaţiei, percheziţia efectuată în fiecare clădire a fost filmată de
către agenţi care au participat la operaţiune.Mai târziu, aceste înregistrări video au fost puse
la dispoziţia presei, care au procedat la difuzarea extinsă a înregistrării în mass-
media.Principalele canale TV şi ziare naţionale au prezentat reportaje şi articole conţinând
imagini video şi foto, puse la dispoziţie de către autorităţi, respectiv de către Consiliul
Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Ministerul  de Interne (a se vedea paragrafele
56 și 93).
Din extrasele acestor articole de presă scrisă sau audiovizuală rezultă că imaginile puse la
dispoziţie de catre autorităţi relevau persoane aflate în imobile, în special tinere femei întinse
pe podea în posturi umilitoare. Cu toate acestea, se poate constata că autoritățile care au pus
aceste imagini la dispoziția presei au omis să ia minime măsuri de precauție pentru a proteja
viața privată  a persoanelor în cauză: corpurile și fețele lor nu au fost mascate și imaginile
în discuţie au fost filmate în spații private.
Curtea nu este convinsă de argumentul invocat de parchet pentru respingerea plângerii
reclamantelor (a se vedea punctul 56) și anume că difuzarea acestor imagini reprezentau o
chestiune de interes general. Curtea apreciază că  existau și alte mijloace mai puțin
dăunătoare pentru viața privată a reclamanților, cât timp „oamenii obișnuiți” ar putea
aștepta  în mod legitim o mai mare protecție a vieții lor private.

AMARANDEI SI ALTII vs. ROMANIA – Rele tratamente, privare nelegala de libertate

si violare a dreptului la viata privata si de familie in contextul perchezitiilor din 18
martie 2004 desfasurate la locuintele apartinand MISA sau unor adepti ai Miscarii
pentru Integrare Spirituala in Absolut. Incalcarea Art. 3 sub aspect material si
procedural, Art. 5.1 si Art. 8 din Conventie
Data: 26 aprilie 2016, 16:03 | autor: A.P. | 0 comentarii | 799 afisari
In cauza Liliana Amarandei si altii contra Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului
a constatat incalcarea atat sub aspect material, cat si sub aspect procedural a Art. 3 din
Conventie, privind interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante, respectiv lispa unei anchete efective, incalcarea dreptului la libertate si la
siguranta garantat deArt. 5.1 din Conventie, precum si incalcarea Art. 8 din Conventie
privind dreptul la respectarea vietii private si de familie.
Cei 26 de reclamanti, reprezentati de avocatul Mihaela Cristina Mitu din Baroul Bucuresti, au
obtinut in total 291.000 euro daune morale.
>>Hotararea CEDO in cauza Liliana Amarandei si altii contra Romaniei (cererea nr.
1443/10; Sectia a IV-a, 26 aprilie 2016)
Extras din hotarare (fragmente):
„Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 3 din Conventie, sub aspect material
Curtea nu e in masura sa determine circumstantele exacte in cazul fiecaruia dintre
reclamanti, procesele-verbale intocmite cu prilejul perchezitiilor nefacand referire la
metodele folosite.
Cu toate acestea, Curtea constata ca versiunea reclamantilor este confirmata de imaginile
care au fost difuzate de posturile nationale de televiziune in care au aparut femei tinere,
imbracate sumar, culcate la pamant, cu mainile la ceafa, agenti speciali cu cagule avand
armele indreptate spre ele.
Date fiind aceste aspecte, Curtea apreciaza ca asupra ocupantilor cladirilor perchezitionate
a fost exercitata o constrangere si ca aceasta constrangere a implicat recurs la forta fizica si
psihica din cauza amenintarii cu arme de foc. Prin urmare, Curtea trebuie sa stabileasca
daca utilizarea fortei a fost proportionala si absolut necesara in acest caz.
Din dosar rezulta ca autoritatile au suspectat existenta, in cadrul asociatiei MISA, a unei
retele de producere si distribuire pe internet de imagini pornografice, fapt care i-ar fi
determinat pe unii dintre membri sa se prostitueze.
Fara a subestima gravitatea acestor fapte daca ele sunt reale, Curtea considera ca in speta
nu avem de-a face in mod clar cu un grup de persoane suspectate de comiterea de infractiuni
violente (a se vedea, mutatis mutandis, Gutsanovi vs. Bulgaria, nr. 34529/10, par. 128,
CEDO 2013 - extrase). In plus, Curtea subliniaza ca niciun reclamant nu a fost suspectat de
a fi parte a acestei retele si ca scopul operatiunii politienesti nu a fost acela de a opri
presupusi membri ai sai, ci doar de a ridica materiale informatice care s-ar fi putut afla in
cladiri.
In ceea ce priveste personalitatea reclamantilor, Curtea observa ca este vorba despre tineri,
in majoritate femei, integrati in societate si care exercita diverse meserii. In ceea ce priveste
modul lor de viata, ei au ales in mod liber sa traiasca in comunitate, permanent sau
temporar, in cladirile detinute de MISA si de membri ai sai. Niciun element din dosar nu
permite a ii suspecta pe reclamanti de antecedente violente sau de un comportament care ar
fi putut reprezenta un pericol pentru jandarmii chemati sa perchezitioneze cladirile.
Din documentele aflate la dispozitia Curtii reiese ca activitatea MISA si a membrilor sai era
monitorizata indeaproape de autoritati de mai multi ani. Prin urmare, nu a fost o operatiune
hazardata, de natura sa genereze evolutii neasteptate pentru fortele de ordine chemate, iar
acestea sa nu fie pregatite.
Din contra, autoritatile au premeditat operatiunea si au avut suficient timp pentru evaluarea
eventualelor riscuri si luarea tuturor masurilor necesare pentru a proceda la perchezitie fara
a recurge la forta excesiva.
Cu toate acestea, in ciuda timpului de pregatire a operatiunii, nu rezulta din dosar ca
autoritatile sa fi luat in considerare absenta antecedentelor si caracterul nonviolent al
comportamentului reclamantilor.
In plus, Curtea a observat si alte deficiente in pregatirea operatiunii. Astfel, desi in mandatul
emis de curtea de apel obiectul perchezitiei era limitat la confiscarea echipamentelor
informatice, se pare ca acest fapt nu a fost adus la cunostinta militarilor batalionului special
al Jandarmeriei. Acestia din urma au fost informati despre o operatiune de lupta impotriva
traficului de droguri si a prostitutiei si, prin urmare, au angajat o forta specifica acestui tip
de operatiune cu risc crescut.
Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 3 din Conventie, sub aspect procedural
Reclamantii au denuntat in egala masura absenta unei anchete efective cu privire la
acuzatiile de rele tratamente.
Guvernul a apreciat ca probele de la dosar justificau clasarea. Mai mult decat atat, Guvernul
a considerat ca concluziile PICCJ s-au coroborat cu cele ale parchetului militar in privinta
acuzatiilor principale si cu raportul Inspectiei Judiciare a CSM.
Curtea noteaza ca plangerile reclamantilor au avut ca rezultat clasarea, solutie dispusa de
PICCJ la 16 mai 2005 si bazata exclusiv pe elemente din dosarul de ancheta vizand MISA si
anumiti membri ai acesteia.
Curtea regreta in mod special lipsa oricarei incercari de a administra probe si de a audia
martori pentru a verifica derularea evenimentelor, circumstantele exacte in care au fost adusi
reclamantii si eventuala conotatie discriminatorie a relelor tratamente denuntate.
Curtea apreciaza ca ancheta deschisa de parchetul militar si raportul Inspectiei Judiciare nu
pot compensa caracterul sumar al anchetei PICCJ.
In aceasta privinta, Curtea reaminteste caracterul indoielnic al independentei procurorilor
militari insarcinati cu investigarea acuzatiilor de rele tratamente aduse agentilor statului, din
cauza apartenentei lor la structura militara si a subordonarii ierarhice. In mai multe randuri,
Curtea a constatat o incalcare a Art. 3 din Conventie din cauza lipsei de independenta a
parchetului militar (a se vedea Barbu Anghelescu vs. Romania, nr. 46430/99, par. 67, 5
octombrie 2004; Dumitru Popescu vs. Romania – nr. 1, nr. 49234/99, par. 75, 26 aprilie
2007; Melentie vs. Romania, nr. 43247/02, par. 27, 9 noiembrie 2006; Soare si altii vs.
Romania, nr. 24329/02, par. 169, 22 februarie 2011; Austrianu vs. Romania, nr 16117/02,
par. 70, 12 februarie 2013; si, mai recent, Birgean vs. Romania, nr. 3626/10, par. 72, 14
ianuarie 2014).
In ceea ce priveste raportul Inspectiei Judiciare, Curtea constata ca acesta nu abordeaza
circumstantele si metodele aducerii reclamantilor, ci doar situatia lui Gregorian Bivolaru si
transmiterea catre presa a imaginilor filmate in timpul operatiunii.
Cu privire la pretinsa incalcare a Art. 5 din Conventie
Curtea noteaza ca nu este contestat de parti faptul ca la 18 martie 2004 reclamantii s-au
aflat sub controlul autoritatilor. Dupa perchezitiile efectuate in prezenta jandarmilor, acestia
au fost transportati, sub paza armata, la sediul parchetului, unde au asteptat timp de mai
multe ore. In aceasta perioada, care, potrivit afirmatiilor Guvernului, a durat de la 9
dimineata pana noaptea, reclamantilor nu li s-a permis sa paraseasca nici locul
perchezitiilor, nici sediul parchetului.
Avand in vedere cronologia evenimentelor si tinand cont de caracterul fortat al aducerii
reclamantilor, Curtea constata ca acestea au facut obiectul privarii de libertate (a se vedea,
mutatis mutandis, Creanga vs. Romania, Marea Camera, par. 99; Ghiurau vs. Romania, nr.
55421/10, par. 80, 20 noiembrie 2012; si, spre deosebire de situatia in discutie, Soare si altii
vs. Romania, nr. 24329/02, par. 237, 22 februarie 2011).
Prin urmare, ramane de stabilit daca privarea de libertate a reclamantilor a fost 'in
conformitate cu legea', in sensul Art. 5.1 din Conventie.
Guvernul a afirmat ca privarea de libertate a fost o masura administrativa bazata pe
dispozitiile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 (privind organizarea si
functionarea Politiei Romane, n.r.) si justificata din punctul de vedere al Art. 5.1 lit. b) din
Conventie.
Curtea noteaza ca, in temeiul art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002, pentru ca politiei
sa i se permita sa conduca o persoana la sediu in vederea verificarii identitatii, trebuie
indeplinite cumulativ doua conditii: incapacitatea persoanei controlate de a dovedi
identitatea in conditiile prevazute de lege si existenta suspiciunii comiterii unei infractiuni.
Or, Curtea constata ca in cauza una dintre aceste conditii nu a fost indeplinita. Curtea
noteaza ca in procesele-verbale identitatea reclamantilor a fost stabilita pe baza
documentelor de identitate, la sosirea reprezentantilor fortelor de ordine in cladirile
perchezitionate. Mai mult decat atat, in declaratiile de la parchet ale reclamantilor,
identitatea lor a fost din nou clarificata, fara ca anchetatorii sa faca mentiuni cu privire la
vreo incapacitate sau dificultate de stabilire a acesteia.
In ceea ce priveste a doua conditie prevazuta de lege, Curtea noteaza ca reclamantii nu au
facut obiectul niciunei anchete inainte de perchezitie. In declaratiile lor nu a existat niciun
indiciu care ar putea sugera ca aceste declaratii au fost luate in cadrul unei anchete
preliminare impotriva lor.
Reiese din circumstantele cazului ca reclamantii au fost retinuti la parchet pentru unicul scop
de a fi audiati in dosarul penal care i-a vizat pe Gregorian Bivolaru si pe alti membri ai
MISA. Cu toate acestea, ei nu au fost in niciun moment informati nici cu privire la motivele
prezentei lor in fata procurorului, nici cu privire la statutul lor de martori.
Avand in vedere ca in Codul de procedura penala existau dispozitii specifice pentru a asigura
aducerea in calitate de martori, printre care, in ultima instanta, si aducerea prin
constrangere, Curtea considera ca articolul 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 nu
poate constitui un temei legal pentru privarea de libertate a reclamantilor”.

– Amarandei şi alţii împotriva României: Statul Român a plătit daune morale de 291.000
euro unui număr de 29 de membri sau simpatizanţi ai Mişcării pentru integrare spirituală
în Absolut (MISA), supuşi la rele tratamente, privare nelegală de libertate şi violarea
dreptului la viaţă privată şi de familie, în contextul operaţiunii de percheziţie ce
fusese  autorizată DOAR pentru verificarea unor echipamente informatice. În realitate
operațiunea efectivă a depășit cadrul autorizării. Procurorii au efectuat operațiunea în
mod ilegal și chiar au declarat în media că procedura penală ar fi privit infracţiuni de
pornografie şi prostituţie, aspecte inexistente în autorizarea judecătorului. Curtea a mai
constatat şi lipsa unei anchete penale iniţiate la plângerea reclamanţilor;

Gregorian Bivolaru, liderul MISA, a fost acuzat, pe scurt, inca din anul 2004, ca “ar fi facut
sex cu o minora”, trafic de persoane, prostitutie, trafic de droguri si… neonazism. Totul a
inceput la data de 18 martie 2004, cand Operatiunea “Christ” (sau, poate, AntiChrist) s-a pus
in miscare, iar o sumedenie de oameni au deschis peste yoginii MISA. Aparatorii Drepturilor
Omului au comparat aceasta uriasa descindere cu cele efectuate de catre trupele SEAL la
traficantii de droguri din Columbia, unde, normal, acestia se pot astepta la o rezistenta armata.

Operatiunea “Christ” – 18 martie 2004

Au trecut 12 ani de la Operațiunea „Christ”, dar nu a apărut nicio clarificare. Un atac armat
brutal, supradimensionat, asupra unor practicanți yoga non-violenți, care nu s-au făcut
vinovați de nicio încălcare a legii, care nici măcar nu erau anchetați la momentul respectiv
pentru nicio infracțiune.
Toată această acțiune a organelor de anchetă, acțiune de o brutalitate grotescă, a vizat
înspăimântarea practicanților yoga, terorizarea lor pentru a da declarații care să dovedească că
în Școala de yoga MISA s-ar derula niscaiva activități necurate. Au fost confiscate toate
lucrurile din 16 imobile ale practicanților yoga în speranța de a găsi dovezi pentru a inventa o
acuzație la adresa lor, a colegilor lor, sau a instructorilor lor de yoga.
Rezultatul? Nicio declarație incriminatoare, nicio dovadă, nicio posibilă acuzație. Pentru a
acoperi acest evident eșec, dar și abuzurile inadmisibile din partea organelor de anchetă, au
fost fabricate alte dosare pe baza unor mărturii mincinoase.
12 ani mai târziu, yoghinii continuă să practice yoga, Școala de yoga continuă să funcționeze
cu succes, dar nimeni nu pare interesat să lămurească ce s-a petrecut în 18 martie 2004 și să
facă dreptate yoghinilor acuzați pe nedrept, stigmatizați de presă și terorizați de organele de
anchetă. Dacă nu pentru ei, măcar pentru societatea civilă românească, în spațiul căreia s-a
produs acest abuz și care, neclarificându-l și nesancționându-l în niciun fel, se expune la riscul
repetării lui.
18 martie 2004, în cifre

300 de procurori și jandarmi ai trupelor antitero au percheziționat violent 16 locuințe ale unor
practicanți yoga, pe baza unor mandate de percheziție ilegale. Peste 80 de practicanți yoga au
fost bruscați de jandarmi, amenințați cu armele, ridicați și reținuți pentru interogatorii. Au fost
ridicate 5 camioane de probe. Interogatoriile brutale au durat peste 12 ore, pentru majoritatea
celor ridicați care chipurile au dat declarații ca martori, fără a li se preciza ce se anchetează și
fără a li se permite să consulte un avocat, sau să dea un telefon, sau să meargă la toaletă. Din
cele peste 80 de declarații luate sub presiune (procurorii au vrut să-i oblige pe yoghini să dea
declarații împotriva lui Gregorian Bivolaru), una singură a putut fi speculată ulterior ca
posibilă acuzație la adresa lui Gregorian Bivolaru – declarația concepută de procurori pe care
a fost forțată să o semneze minora Mădălina Dumitru.
Ce a urmat? Anchete care au costat peste 5 milioane de euro. În urma acestora, Gregorian
Bivolaru a fost acuzat pentru o presupusă relație sexuală cu o minoră. După două verdicte
favorabile care constată că nu există faptele incriminate și nici victime, ÎCCJ redeschide
procesul invocând „dreptul la apărare” al lui Gregorian Bivolaru (care fusese achitat) și îl
condamnă la 6 ani închisoare.
Ulterior, s-a demarat și un proces pentru „trafic de persoane” în care au fost acuzați 48 de
yoghini că au „traficat” 7 reclamanți care au cerut daune de milioane de euro. S-a pus
sechestru pe 70 de imobile. În dosarul trimis în instanță au rămas doar 22 de acuzați.
Tribunalul Cluj a decis că faptele nu există și i-a achitat pe toți cei 22 de yoghini.
Bilanțul acțiunii a 300 de jandarmi și procurori: o sigură declarație luată prin intimidarea unei
martore poate fi folosită pentru acuzarea lui Gregorian Bivolaru. După cheltuirea a 5 milioane
de euro, Gregorian Bivolaru este condamnat abuziv pentru „act sexual cu o minoră”.
18 martie 2004, în presă
Presa a prezentat pe larg Operațiunea „Christ”, ca fiind „cea mai mare operațiune împotriva
crimei organizate a Poliției române”. Au fost vehiculate acuzații precum trafic de persoane și
trafic de droguri, crimă organizată etc. Sunt date pe post materiale filmate la percheziții de
organele de anchetă și declarații oficiale care promit prezentarea dovezilor în sprijinul
acuzațiilor respective, precum și informații despre continuarea anchetei. Filmările de la
percheziții și acuzațiile se repetă obsesiv în media timp de câteva zile.
Dovezile nu apar. Se produce, în schimb, o alunecare gradată de la primele acuzații la
mediatizarea unor subiecte de scandal precum urinoterapia și sexul în grup. De exemplu,
Sorin Ovidiu Bălan, care a asistat la perchezițiile din 18 martie și declara frenetic pe post că
„operațiunea Christ este cea mai mare acțiune împotriva traficului de droguri, a traficului de
persoane și a prostituției”, câteva săptămâni după aceea își schimbă discursul și povestește
patetic că a văzut cu ochii lui, lipit pe perete în baia imobilului percheziționat, un bilețel care
sugera să se „bea pipi”.
Totul se fâsâie până la urmă într-o pledoarie instigatoare conform căreia MISA ar fi o sectă,
iar SRI-ul intervine pentru a adăuga conotația de „pericol la adresa siguranței naționale”.
Miile de articole de presă care au prezentat operațiunea „Christ” au omis la unison să prezinte
și punctul de vedere al victimelor. Aproape niciun jurnalist nu și-a pus problema că după toate
acele percheziții și întregul tam-tam nu s-a prezentat nicio probă și nu s-a dat nicio explicație.
Jurnaliștii par să nu observe că Operațiunea „Christ” este un fiasco, o anchetă inutilă, o
înscenare, o cumplită nedreptate.
Un act inadmisibil într-o țară democratică, un abuz grosolan s-a comis în văzul lumii cu
încălcarea legislației democratice și a drepturilor omului. În ultimii 12 ani, un singur post TV
a prezentat o anchetă jurnalistică asupra perchezițiilor din 18 martie. În cadrul emisiunii
Reflector, TVR a difuzat interviuri cu victimele perchezițiilor, realizate de jurnalistul Marius
Georgescu. După această emisiune, TVR a fost acuzat de Consiliul Național al
Audiovizualului (CNA) pentru prezentarea inechitabilă, căci reportajul ar fi omis, chipurile,
să prezinte punctul de vedere al celor acuzați (sic!). Cu toate acestea, brutalitatea
anchetatorilor a fost vizibilă în imaginile difuzate pe toate posturile TV în 18 martie 2004.
18 martie 2004, în stenogramele PSD și alte dezvăluiri
În urma publicării stenogramelor secrete ale PSD în presă, în toamna anului 2004, PSD a
pierdut alegerile prezidențiale (candidatul PSD, Adrian Năstase, era la momentul respectiv
premier și totodată lider al partidului). Stenogramele PSD prezintă diferite matrapazlâcuri ale
partidului de guvernământ și corupția putredă de la conducerea lui. Dar ele sunt și o probă
zdrobitoare că operațiunea „Christ” a fost declanșată la comanda politică a lui Adrian Năstase.
În mod paradoxal, deși o parte a presei a publicat stenogramele PSD și le-a comentat copios,
jurnaliștii nu au acordat importanță dezvăluirilor despre operațiunea „Christ”.
Există și unele, foarte rare, excepții. Ion Cristoiu a scris câteva articole în care demască foarte
frust implicarea serviciilor secrete și implicarea liderilor PSD în acțiunea împotriva
practicanților yoga. Tot Ion Cristoiu l-a interpelat pe Adrian Năstase în cadrul unei emisiuni
TV pe acest subiect și a obținut de la acesta un răspuns revelator: cazul MISA și Operțiunea
„Christ” a fost o mare greșeală a guvernului Năstase.
La polul opus al registrului publicistic, cercetătorul Gabriel Andreescu a publicat două
volume extrem de bine documentate despre cazul MISA, care analizează cu probe persecuția
la adresa yoghinilor în regimul comunist și în regimul post-decembrist. Evenimentele din
2004 sunt tratate cu atenție, cu rigoare, cu intervievarea martorilor, dar și prezentarea unor
documente oficiale. Rezultatele extrem de interesante ale cercetărilor lui Gabriel Andreescu
au fost în totalitate ignorate de presă.
18 martie 2004, în rapoarte oficiale
Diferite organizații pentru apărarea drepturilor omului au prezentat cazul MISA cu maximă
îngrijorare, căci acesta arată că starea de fapt a societății românești este departe de a fi o
democrație funcțională. Dintre acestea, menționăm raportul elaborat în anul 2006 de asociaţia
independentă Societatea pentru Justiţie (SoJust) și raportul APADOR-CH privind situația
respectării drepturilor omului în România în anul 2004.
Asociația CICNS (Centre d’Information et de Conseil des Nouvelles Spiritualités) din Franța,
ONG cu statut consultativ special la Organizația Națiunilor Unite, a prezentat cazul MISA ca
un exemplu tipic de atac asupra unei școli spirituale autentice. Cazul MISA a fost prezentat în
diferite conferințe internaționale pe tematica drepturilor omului, cum ar fi conferințele de
specialitate ale OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) sau workshop-
uri ale Comisiei Europene. Mai mulți europarlamentari au adus în discuție încălcarea
drepturilor omului și a legislației în acțiunile din 18 martie 2004, iar statul român a fost în
repetate rânduri interpelat privind abuzurile realizate în operațiunea „Christ”. Răspunsul
autorităților române a eludat de fiecare dată clarificarea acestui caz. În ultimii ani, asociații
independente precum Soteria International și LAYMS continuă să aducă periodic cazul MISA
în atenția forurilor internaționale.

18 martie 2004, în Justiție

Plângerile victimelor abuzurilor din 18 martie 2004 au avut un traseu sinuos în Justiție. După
un NUP dat de procurora Elena Sandu în mai 2005, plângerile yoghinilor ajung la Consiliul
Superior al Magistraturii, care decide în ianuarie 2006 că procurorii nu ar fi fost vinovați de
nimic. Decizia CSM este o culme a nedreptății și, am putea spune, a impertinenței și chiar
insolenței, căci afirmă că yoghinii și-ar fi înscenat singuri abuzurile respective, mai precis că
filmările date pe toate posturile TV în 18 martie 2004 ar fi niște scenete regizate și interpretate
de actori yoghini. Decizia CSM mai afirmă că toate documentele incriminatoare la adresa
yoghinilor care au apărut în presă (documente care proveneau din dosarele de anchetă) au fost
date chiar de yoghini presei și nu de procurori.
yoga rezista 2
Plângerile la adresa jandarmilor au fost și ele inițial respinse, până când dosarul a ajuns la
procurorul militar Dan Voinea. Ancheta sa a inclus intervievarea jandarmilor participanți la
operațiunea „Christ” și a scos la lumină atât încălcarea procedurii penale, cât și violența
perchezițiilor. Chiar înainte de a finaliza ancheta, generalul Dan Voinea a fost îndepărtat nu
doar din această anchetă, ci și din funcția de șef al Parchetelor militare. Dosarul a fost preluat
de un alt procuror militar, colonelul Silvestru Boeru, în februarie 2008, care l-a închis cu
NUP, în ciuda dovezilor strânse de Voinea. Recursul yoghinilor a fost respins și cauza a fost
definitiv clasată.
După sute de memorii, plângeri, audiențe, dar și sute de mitinguri ale yoghinilor, vinovații
pentru abuzurile din 18 martie 2004 sunt confortabil protejați de ceea ce fostul președinte al
României numea „un sistem ticăloșit”.

Justiție pentru 18 martie 2004?

Gregorian Bivolaru a primit, la finalul anului 2005, azil politic în Suedia. Anterior acceptării
cererii sale de a fi protejat de statul suedez ca refugiat politic, Suedia a respins două cereri de
extrădare ale oficialităților române. Justiția suedeză a semnalat astfel, în mod destul de direct,
încălcările legii în cazul Bivolaru, inclusiv în ceea ce privește Operațiunea „Christ”.
În 2015, instanța Tribunalului Cluj i-a achitat pe cei 22 de yoghini acuzați pe nedrept de trafic
de persoane în dosarul fabricat ca urmare a operațiunii „Christ”. Motivarea deciziei
judecătorești a evidențiat inclusiv abuzurile, violența, ilegalitatea perchezițiilor din 18 martie
2004. Evident, presa nu a publicat niciun fragment din acest document revelator.
La mai bine de 11 ani de la aceste percheziţii, care pot fi considerate mai degrabă un asalt
armat brutal asupra practicanţilor yoga, instanţa afirmă categoric: „Cu ocazia efectuării
acestor percheziţii au fost încălcate toate dispoziţiile procesual penale care reglementează
această instituţie valabile la data de 18.04.2004.”
Documentul evidențiază și faptul că circul mediatic a fost doar praf în ochi pentru a ascunde
faptul că nu existau niciun fel de dovezi și acuzații împotriva yoghinilor. Manipularea
mediatică a urmărit, prin urmare, să compenseze faptul că în realitate procurorii nu au
descoperit nicio infracţiune care ar fi putut fi incriminată:
„Marea majoritate a celor publicate în ziare despre cursanţii MISA nu a avut nimic de a face
cu realitatea, având în vedere stilul lor real de viaţă. […] Prin intermediul presei s-a urmărit
incitarea la ură şi violenţă a cititorilor şi a spectatorilor, urmărindu-se ca astfel să fie
«justificată» necesitatea acţiunilor anterioare întreprinse de autorităţi împotriva practicanţilor
MISA şi care nu au avut «rezultatul» scontat,” arată documentul prin care Instanța
Tribunalului Cluj motivează verdictul de achitare a yoghinilor.
Aceste două decizii judecătorești (a Curții Supreme de Justiție din Suedia și a Tribunalului
Cluj) confirmă dimensiunea abuzurilor din 18 martie 2004. Este prin urmare necesar, mai bine
mai târziu decât niciodată, să se facă dreptate și să se spună adevărul despre 18 martie 2004.
CEDO a constatat violari in lant ale drepturilor omului comise de procurori in timpul
operatiunii anti-MISA din 18 martie 2004

Inca o palma zdravana incasata de statul roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului,
pentru ilegalitatile si abuzurile unor procurori. La 12 ani de la operatiunea in forta declansata
la varful PICCJ impotriva membrilor Miscarii pentru Integrare Spirituala in Absolut, in goana
disperata de a ajunge la liderul acesteia, Gregorian Bivolaru (foto), CEDO a condamnat
Romania sa plateasca nici mai mult nici mai putin de 291.000 euro daune morale in favoarea a
26 de persoane, majoritatea femei tinere, abuzate in timpul perchezitiei din 18 martie 2004.
Iar de vina nu ar fi cei care au executat operatiunea, adica cei aproximativ 130 de jandarmi
din brigada speciala folositi la actiune, ci coordonatorii acesteia.

Prin hotararea pronuntata marti, 26 aprilie 2016, in cauza Liliana Amarandei si altii vs.
Romania, cauza de la a carei judecare Iulia Antoanella Motoc s-a abtinut, CEDO a constatat
nu mai putin de trei incalcari ale Conventiei europene a drepturilor omului: Art. 3 sub aspect
material (interzicerea torturii) si procedural (lipsa unei anchete efective), Art. 5.1 privind
dreptul la libertate si la siguranta (privare nelegala de libertate) si Art. 8 privind dreptul la
respectarea vietii private si de familie.
Cei 26 de reclamanti au fost reprezentati la Strasbourg de avocata Mihaela Cristina Mitu, din
Baroul Bucuresti.

Una dintre cele mai grave constatari ale Curtii a fost posibila deturnare de catre procurori a
obiectului mandatului de perchezitie emis de Curtea de Apel Bucuresti, mandat semnat de
judecatoarea Lia Savonea: „Curtea a observat si alte deficiente in pregatirea operatiunii.
Astfel, desi in mandatul emis de curtea de apel obiectul perchezitiei era limitat la confiscarea
echipamentelor informatice, se pare ca acest fapt nu a fost adus la cunostinta militarilor
batalionului special al Jandarmeriei. Acestia din urma au fost informati despre o operatiune de
lupta impotriva traficului de droguri si a prostitutiei si, prin urmare, au angajat o forta
specifica acestui tip de operatiune cu risc crescut”.

In ceea ce priveste incalcarea Art. 5 din Conventie, aceasta a fost stabilita dupa ce Curtea a
concluzionat ca privarea de libertate a reclamantilor nu a avut acoperire legala: „Avand in
vedere ca in Codul de procedura penala existau dispozitii specifice pentru a asigura aducerea
in calitate de martori, printre care, in ultima instanta, si aducerea prin constrangere, Curtea
considera ca articolul 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 nu poate constitui un temei
legal pentru privarea de libertate a reclamantilor”.

Prezentam in continuare cateva pasaje relevante din motivarea hotararii:

Incalcarea Art. 3 sub aspect material (paragrafele 135-166 din hotarare)

„Curtea nu e in masura sa determine circumstantele exacte in cazul fiecaruia dintre

reclamanti, procesele-verbale intocmite cu prilejul perchezitiilor nefacand referire la metodele
folosite.

Cu toate acestea, Curtea constata ca versiunea reclamantilor este confirmata de imaginile care
au fost difuzate de posturile nationale de televiziune in care au aparut femei tinere, imbracate
sumar, culcate la pamant, cu mainile la ceafa, agenti speciali cu cagule avand armele
indreptate spre ele.

Date fiind aceste aspecte, Curtea apreciaza ca asupra ocupantilor cladirilor perchezitionate a
fost exercitata o constrangere si ca aceasta constrangere a implicat recurs la forta fizica si
psihica din cauza amenintarii cu arme de foc. Prin urmare, Curtea trebuie sa stabileasca daca
utilizarea fortei a fost proportionala si absolut necesara in acest caz.

Din dosar rezulta ca autoritatile au suspectat existenta, in cadrul asociatiei MISA, a unei retele
de producere si distribuire pe internet de imagini pornografice, fapt care i-ar fi determinat pe
unii dintre membri sa se prostitueze.

Fara a subestima gravitatea acestor fapte daca ele sunt reale, Curtea considera ca in speta nu
avem de-a face in mod clar cu un grup de persoane suspectate de comiterea de infractiuni
violente (a se vedea, mutatis mutandis, Gutsanovi vs. Bulgaria, nr. 34529/10, par. 128, CEDO
2013 – extrase). In plus, Curtea subliniaza ca niciun reclamant nu a fost suspectat de a fi parte
a acestei retele si ca scopul operatiunii politienesti nu a fost acela de a opri presupusi membri
ai sai, ci doar de a ridica materiale informatice care s-ar fi putut afla in cladiri.

In ceea ce priveste personalitatea reclamantilor, Curtea observa ca este vorba despre tineri, in
majoritate femei, integrati in societate si care exercita diverse meserii. In ceea ce priveste
modul lor de viata, ei au ales in mod liber sa traiasca in comunitate, permanent sau temporar,
in cladirile detinute de MISA si de membri ai sai. Niciun element din dosar nu permite a ii
suspecta pe reclamanti de antecedente violente sau de un comportament care ar fi putut
reprezenta un pericol pentru jandarmii chemati sa perchezitioneze cladirile.

Din documentele aflate la dispozitia Curtii reiese ca activitatea MISA si a membrilor sai era
monitorizata indeaproape de autoritati de mai multi ani. Prin urmare, nu a fost o operatiune
hazardata, de natura sa genereze evolutii neasteptate pentru fortele de ordine chemate, iar
acestea sa nu fie pregatite.

Din contra, autoritatile au premeditat operatiunea si au avut suficient timp pentru evaluarea
eventualelor riscuri si luarea tuturor masurilor necesare pentru a proceda la perchezitie fara a
recurge la forta excesiva.

Cu toate acestea, in ciuda timpului de pregatire a operatiunii, nu rezulta din dosar ca

autoritatile sa fi luat in considerare absenta antecedentelor si caracterul nonviolent al
comportamentului reclamantilor.

In plus, Curtea a observat si alte deficiente in pregatirea operatiunii. Astfel, desi in mandatul
emis de curtea de apel obiectul perchezitiei era limitat la confiscarea echipamentelor
informatice, se pare ca acest fapt nu a fost adus la cunostinta militarilor batalionului special al
Jandarmeriei. Acestia din urma au fost informati despre o operatiune de lupta impotriva
traficului de droguri si a prostitutiei si, prin urmare, au angajat o forta specifica acestui tip de
operatiune cu risc crescut”.

Incalcarea Art. 3 sub aspect procedural (paragrafele 167-176 din hotararea atasata)

„Reclamantii au denuntat in egala masura absenta unei anchete efective cu privire la acuzatiile
de rele tratamente.

Guvernul a apreciat ca probele de la dosar justificau clasarea. Mai mult decat atat, Guvernul a
considerat ca concluziile PICCJ s-au coroborat cu cele ale parchetului militar in privinta
acuzatiilor principale si cu raportul Inspectiei Judiciare a CSM.

Curtea noteaza ca plangerile reclamantilor au avut ca rezultat clasarea, solutie dispusa de

PICCJ la 16 mai 2005 si bazata exclusiv pe elemente din dosarul de ancheta vizand MISA si
anumiti membri ai acesteia.
Curtea regreta in mod special lipsa oricarei incercari de a administra probe si de a audia
martori pentru a verifica derularea evenimentelor, circumstantele exacte in care au fost adusi
reclamantii si eventuala conotatie discriminatorie a relelor tratamente denuntate.

Curtea apreciaza ca ancheta deschisa de parchetul militar si raportul Inspectiei Judiciare nu

pot compensa caracterul sumar al anchetei PICCJ.

In aceasta privinta, Curtea reaminteste caracterul indoielnic al independentei procurorilor

militari insarcinati cu investigarea acuzatiilor de rele tratamente aduse agentilor statului, din
cauza apartenentei lor la structura militara si a subordonarii ierarhice. In mai multe randuri,
Curtea a constatat o incalcare a Art. 3 din Conventie din cauza lipsei de independenta a
parchetului militar (a se vedea Barbu Anghelescu vs. Romania, nr. 46430/99, par. 67, 5
octombrie 2004; Dumitru Popescu vs. Romania – nr. 1, nr. 49234/99, par. 75, 26 aprilie 2007;
Melentie vs. Romania, nr. 43247/02, par. 27, 9 noiembrie 2006; Soare si altii vs. Romania, nr.
24329/02, par. 169, 22 februarie 2011; Austrianu vs. Romania, nr 16117/02, par. 70, 12
februarie 2013; si, mai recent, Birgean vs. Romania, nr. 3626/10, par. 72, 14 ianuarie 2014).

In ceea ce priveste raportul Inspectiei Judiciare, Curtea constata ca acesta nu abordeaza

circumstantele si metodele aducerii reclamantilor, ci doar situatia lui Gregorian Bivolaru si
transmiterea catre presa a imaginilor filmate in timpul operatiunii”.

Incalcarea Art. 5 din Conventie (paragrafele 194-202)

„Curtea noteaza ca nu este contestat de parti faptul ca la 18 martie 2004 reclamantii s-au aflat
sub controlul autoritatilor. Dupa perchezitiile efectuate in prezenta jandarmilor, acestia au fost
transportati, sub paza armata, la sediul parchetului, unde au asteptat timp de mai multe ore. In
aceasta perioada, care, potrivit afirmatiilor Guvernului, a durat de la 9 dimineata pana
noaptea, reclamantilor nu li s-a permis sa paraseasca nici locul perchezitiilor, nici sediul
parchetului.

Avand in vedere cronologia evenimentelor si tinand cont de caracterul fortat al aducerii

reclamantilor, Curtea constata ca acestea au facut obiectul privarii de libertate (a se vedea,
mutatis mutandis, Creanga vs. Romania, Marea Camera, par. 99; Ghiurau vs. Romania, nr.
55421/10, par. 80, 20 noiembrie 2012; si, spre deosebire de situatia in discutie, Soare si altii
vs. Romania, nr. 24329/02, par. 237, 22 februarie 2011).

Prin urmare, ramane de stabilit daca privarea de libertate a reclamantilor a fost ‘in
conformitate cu legea’, in sensul Art. 5.1 din Conventie.

Guvernul a afirmat ca privarea de libertate a fost o masura administrativa bazata pe

dispozitiile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 (privind organizarea si functionarea
Politiei Romane, n.r.) si justificata din punctul de vedere al Art. 5.1 lit. b) din Conventie.
Curtea noteaza ca, in temeiul art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002, pentru ca politiei
sa i se permita sa conduca o persoana la sediu in vederea verificarii identitatii, trebuie
indeplinite cumulativ doua conditii: incapacitatea persoanei controlate de a dovedi identitatea
in conditiile prevazute de lege si existenta suspiciunii comiterii unei infractiuni.

Or, Curtea constata ca in cauza una dintre aceste conditii nu a fost indeplinita. Curtea noteaza
ca in procesele-verbale identitatea reclamantilor a fost stabilita pe baza documentelor de
identitate, la sosirea reprezentantilor fortelor de ordine in cladirile perchezitionate. Mai mult
decat atat, in declaratiile de la parchet ale reclamantilor, identitatea lor a fost din nou
clarificata, fara ca anchetatorii sa faca mentiuni cu privire la vreo incapacitate sau dificultate
de stabilire a acesteia.

In ceea ce priveste a doua conditie prevazuta de lege, Curtea noteaza ca reclamantii nu au

facut obiectul niciunei anchete inainte de perchezitie. In declaratiile lor nu a existat niciun
indiciu care ar putea sugera ca aceste declaratii au fost luate in cadrul unei anchete
preliminare impotriva lor.

Reiese din circumstantele cazului ca reclamantii au fost retinuti la parchet pentru unicul scop
de a fi audiati in dosarul penal care i-a vizat pe Gregorian Bivolaru si pe alti membri ai MISA.
Cu toate acestea, ei nu au fost in niciun moment informati nici cu privire la motivele prezentei
lor in fata procurorului, nici cu privire la statutul lor de martori.

Avand in vedere ca in Codul de procedura penala existau dispozitii specifice pentru a asigura
aducerea in calitate de martori, printre care, in ultima instanta, si aducerea prin constrangere,
Curtea considera ca articolul 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 nu poate constitui un
temei legal pentru privarea de libertate a reclamantilor”.

(incalcarea Art. 8 din Conventie, in paragrafele 215-238 din hotarare)