Dreptul la libera exprimare

Realizat de:
 Hanganu Nicoleta - speța 2, introducere: Constituție, Cod Civil
 Ionașcu Alina - speța 3
 Lazăr Maria – speța 1, introducere: „În dreptul international”, citate
Grupa 15LF113

1|Page
Introducere
 Libertatea de exprimare este un principiu care susține libertatea unui om sau
a unei comunități de a-și exprima opiniile și ideile fără frica unor represalii,
cenzuri sau sancțiuni.

În România, libertatea de exprimare este garantată prin Constituție.

Articolul 30 al Constituției României proclamă:
„Libertatea de exprimare”
 (1)Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și
libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin
sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
 (2) Cenzura de orice fel este interzisă.
 (3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.
 (4) Nicio publicație nu poate fi suprimată. Libertatea de exprimare nu
trebuie privită în abstract. Dreptul în sine nu este unul care să opereze la
infinit ci, conform principiului "Libertatea ta se oprește acolo unde începe a
mea", are anumite limite.
 Pe acestea le găsim chiar în textul Constituției:
 (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața
particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
 (7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de
agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la
discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Deasemenea, Codul Civil reglementează abuzul de drept:

Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori
într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.Astfel, s-a deschis
drumul posibilității sancționării acelor persoane care ar abuza de drepturile lor,
folosindu-le într-un alt sens decat cel pe care legea îl recunoaște. În speță, atunci
cand în numele libertății de exprimare, o persoană urmărește să aducă atingeri
imaginii sau reputației unei alte persoane, se încalcă limitele liberei exprimări.
Legea română recunoaște un drept numai dacă este exercitat în scopul de a
satisface interesele personale, materiale și culturale, în acord cu interesul
comunitar, potrivit legii și regulilor de conviețuire socială.

2|Page
 În dreptul internațional:
Articolul 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale prevede:
 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori
idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
Prezentul articol nu împiedică statele sa supună societățile de radiodifuziune,
de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
 Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi
supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege,
care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea
ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția
reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații
confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii
judecătorești.


3|Page
1. CEDO, Marea Cameră, hotărârea Cumpănă şi Mazăre versus România, 17
decembrie 2004, 33348/96
Impunerea de sancţiuni cu închisoare, chiar dacă graţiată, constituie
măsuri lipsite de proporţionalitate cu libertatea presei.Reclamanţii erau la data
evenimentelor incriminate jurnalişti la un ziar local – „Telegraf” – din Constanţa.
În 1994 cei doi au publicat un articol prin care incriminau, pe baza mai multor
documente, modul în care a fost atribuit unei societăţi comerciale serviciul public
de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe raza oraşului. Cei acuzaţi de
faptul ca au atribuit contractul unei alte societăţi decât cea care câştigase licitaţia
erau fostul vice-primar şi fostul consilier juridic al primăriei, deveniţi la data
publicării articolului, avocat şi, respectiv, judecător. Articolul era scris în termeni
destul de duri, utilizând noţiuni precum „escrocherie”, „contract ilegal” etc.
Articolul era însoţit de o caricatură care înfăţişa cele două persoane incriminate,
braţ la braţ, cărând un sac de bani şi spunând ca acum pot face turul lumii
împreună. Una dintre persoanele incriminate, devenită judecător, a introdus o
plângere penală pentru insultă si calomnie, insistând în special asupra caricaturii şi
afirmând ca aceasta sugerează existenţa unei relaţii sentimentale între ea si fostul
vice-primar, în condiţiile în care amândoi sunt căsătoriţi. După mai multe amânări,
determinate de faptul ca niciun avocat nu a dorit să îi reprezinte pe inculpaţi contra
unui judecător, reclamanţii au fost condamnaţi de Judecătoria Lehliu-Gară la 7 luni
de închisoare, cu executare, şi un an de interzicere de a exercita meseria de
jurnalist. Recursul a fost respins ca fiind nefondat. Procurorul General a dispus
suspendarea executării sentinţei şi a formulat un recurs în anulare, respins de către
CSJ. Ulterior acestei decizii, reclamanţii au fost graţiaţi de către Preşedinte.
Art. 10 („Libertatea de exprimare”). Cu privire la necesitatea ingerinţei,
Curtea aminteşte că, în speţă, reclamanţii au făcut afirmaţii factuale, într-un stil
extrem de virulent, lăsând impresia cititorului că persoanele vinovate, al căror
nume şi funcţie erau menţionate, sunt vinovate de comiterea mai multor infracţiuni.
Este adevărat că subiectul era unul de interes general – vizând administrarea
fondurilor publice – însă Curtea aminteşte că exerciţiul libertăţii de exprimare
impune anumite obligaţii şi responsabilităţi. Aceasta mai ales când, precum în
speţă, se impută unor persoane acuzaţii de fapt, care pot fi dovedite. În acest
context, Curtea a constatat că instanţele interne nu au reţinut probe care să constate
veridicitatea informaţiilor prezentate în articole, iar reclamanţii nu s-au prezentat la
niciun termen de judecată pentru a face proba veridicităţii celor afirmate. În acest
context, Curtea a considerat că era necesară condamnarea lor într-o societate
democratică pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia.

4|Page
 Pe de altă parte însă, sancţiunile aplicate au fost extrem de severe. Curtea
aminteşte că statele au obligaţia pozitivă de a proteja libertatea presei. Or, un
sistem atât de dur de sancţiuni pentru jurnaliştii de investigaţie ar putea conduce la
o reticenţă a acestora în a-şi manifesta rolul, acela de câine de pază al democraţiei
şi al bunei funcţionări a regimului democratic. În acest context, Curtea a constatat
că reclamanţii au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, fără să aibă
importanţă că aceasta a fost graţiată, şi la o pedeapsă accesorie care consta în
interzicerea automată, pe durata executării pedepsei, a exercitării profesiei de
jurnalist. Curtea se arată foarte preocupată de caracterul automat al acestei
sancţiuni în raport de obligaţia statului de a crea un cadru legislativ de protecţie a
libertăţii presei. În plus, reclamanţii au primit aceeaşi sancţiune şi ca pedeapsă
complementară, care nu a fost graţiată, ceea ce este excesiv, Curtea considerând că
o astfel de sancţiune poate fi justificată doar de circumstanţe cu totul excepţionale.
Curtea a considerat că aceste sancţiuni depăşesc marja de apreciere a statului, iar
art. 10 a fost violat.

5|Page
2. Nikula c. Finlanda - Libertatea de exprimare. Avocat
O ingerinţă în libertatea de exprimare a unui avocat în cursul
procesului clientului său poate ridica probleme legate de echitabilitatea procedurii.
Reclamanta, avocat, a asigurat apărarea unuia dintre clienţii – I. S. – său în
cadrul unui proces penal. Procurorul a decis să nu îl trimită în judecată şi pe fratele
lui I. S. şi la citat ca şi martor în cursul procesului. Reclamanta a obiectat contra
acestui fapt şi a citit în faţa instanţei o notă în care îl acuza pe procuror de abuz, de
a fi inversat rolurile procedurale şi de a fi adus acuze inventate clientului său.
Procurorul a raportat aceste declaraţii avocatului general de pe lângă curtea de
apel. Acesta a considerat că afirmaţii sunt calomnioase, însă a decis să nu înceapă
un proces penal pentru calomnie, din cauza caracterului lipsit de importanţă al
faptei. Procurorul a formulat însă o acţiune civilă contra reclamantei, care a fost
condamnată la plata unor daune interese.
Art. 10. Cu privire la necesitatea ingerinţei, Curtea a admis faptul că avocaţii
au dreptul de a se pronunţa public asupra modului de funcţionare justiţiei, cu
condiţia ca criticile pe care le susţin să nu depăşească anumite limite. Curtea a
considerat că o ingerinţă în libertatea de exprimare a unui avocat în cursul
procesului clientului său poate ridica probleme legate de echitabilitatea procedurii
şi, din acest punct de vedere trebuie analizată proporţionalitatea măsurii, ce viza
protecţia demnităţii unei persoane. E adevărat că reclamanta l-a acuzat pe procuror
de a fi acţionat de o manieră ilicită, însă afirmaţia reclamantei viza activitatea
procurorului în cadrul procesului penal şi nu viza persoana acestuia în afara
serviciului. În acest context, procurorul trebuia să fi tolerat criticile reclamantei
făcute în calitate de adversar în cadrul unui proces, cu atât mai mult cu cât au fost
făcute în sala de judecată şi nu conţineau injurii. Deşi reclamanta a fost
condamnată civil doar pentru calomnie prin imprudenţă, teama de un control
posterior a afirmaţilor făcute în faţa judecătorului nu se poate concilia cu obligaţia
avocatului de a apără interesele clienţilor săi. Avocatul trebuie să îi aparţină
aprecierea pertinenţei şi utilităţii alegerii unui anume mijloc de apărare, fără a fi
sub influenţa vreunei potenţiale sancţiuni penale ulterioare. De aceea, Curtea a
considerat că restrângerea libertăţii de expresie a unui avocat poate fi justificată
doar în situaţii excepţionale şi că, în speţă, astfel de circumstanţe nu există. De
aceea, art. 10 a fost violat, în condiţiile în sancţionarea reclamantei nu corespundea
unei nevoi sociale imperioase

6|Page
3.Dalban contra României - Presa Publicarea unor informatii din rapoarte
oficiale
Nu se poate impune presei să ignore concluziile unor acte oficiale ale
statului şi să declanşeze investigaţii private.Reclamantul a fost jurnalist şi director
al unui publicaţii locale din Roman.
În septembrie 1992, reclamantul a publicat un articol vizând o serie de
fraude care ar fi fost comise de către M.G.S., directorul întreprinderii de stat din
Roman. Informaţiile publicate aveau la bază un raport al poliţiei economice. De
asemenea, textul afirma că aceste fapte au fost favorizate de către dl. R.T, senator,
care era membru în consiliul de administraţie al societăţii şi care era acuzat că s-a
folosit de bunurile societăţii în interes personal. Reclamantul a fost condamnat
pentru calomnierea celor două persoane la 3 luni de închisoare cu suspendare şi la
plata unor sume de bani cu titlu de daune morale. Împotriva soluţiei de
condamnare, procurorul general a formulat un recurs în anulare. Instanţa supremă a
admis recursul, l-a achitat pe reclamant pentru calomnierea lui M.G.S., pe motiv că
a acţionat fără intenţia de a calomnia, iar în raport de infracţiunea comisă împotriva
lui R.T., s-a pronunţat încetarea procesului penal, din cauza faptului că reclamantul
a decedat între timp.
Art. 10. În raport de necesitatea condamnării reclamantului, Curtea a constatat
că articolele în cauză vizau un subiect de interes general, anume gestionarea
patrimoniului statului şi maniera în care oamenii politici îşi îndeplinesc mandatul
ce le-a fost oferit. În astfel de cauze precum cea de faţă, marja de apreciere a
autorităţilor naţionale este circumscrisă interesului unei societăţi democratice de a
permite presei să îşi joace rolul său indispensabil de câine de pază al democraţiei şi
aptitudinea de a furniza publicului informaţii asupra unor probleme importante ce
ţin de interesul public. Curtea aminteşte că nu se poate interzice unui jurnalist să
publice judecăţi de valoare critice decât cu condiţia că ar putea să probeze
veridicitatea celor afirmate. Pe de altă parte, Curtea a constatat că nimic nu
probează că faptule descrise în articolele în litigiu sunt total false şi au servit
alimentării unei campanii de denigrare a celor două persoane acuzate. În fine,
Curtea a constatat că reclamantul a fost condamnat penal la o pedeapsă cu
închisoarea, ceea ce constituie o sancţiune vădit disproporţionată în raport de
scopul vizat. De aceea, art. 10 a fost violat.

7|Page
Citate despre libertatea cuvântului

 "Dacă libertatea înseamnă cu adevărat ceva, ea înseamnă dreptul de a le

spune oamenilor ceea ce nu vor să audă."George Orwell
 "Dezaprob ceea ce spui, dar îți voi apăra până la moarte dreptul de a o
spune."Voltaire
 "Un popor capabil să spună orice devine capabil să facă orice."Napoleon
I
 "Libertatea cuvântului și așteptarea nerealistă să nu fii niciodată ofensat
nu pot coexista."Philip Sharp
 "Dacă libertatea cuvântului ne este luată, atunci, prostiți și muți, vom fi
conduși, asemeni oilor, către abator."George Washington

8|Page
Blibliografie:
 Constituția României
 Codul civil
 Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Libertatea_de_exprimare
 https://jurisprudentacedo.com/libertatea-de-exprimare.html?
fbclid=IwAR0PTAhPydv9B-01UvYwzcUpKDhp-
9qytwnlrvwxirkZC2DvQ1MbI7TCRkA
 https://www.diane.ro/2018/03/citate-despre-libertatea-cuvantului.html

9|Page