Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea Comunicare și Relații Publice

Libertatea presei si limitele ei

Referat-Legislația și deontologia comunicării

Profesor: Viorel Țuțui

Student: Iamandii Ștefania-Alexandra

Anul II, Grupa 3

1| P a g e
Cumpă nă şi Mază re împotriva Româ niei – Libertatea presei, Informaţii
false

De-a lungul anilor, pentru a reduce numărul mare de situații în care au fost încălcate drepturi
ale omului s-a instituit la nivel european, o convenție ce are la bază nenumărate cazuri din
state europene, prin care să se reglementeze exercitarea drepturilor și limitarea situațiilor care
conduc la încălcarea acestora.

Unul dintre drepturile reglementate de Convenție, ce a prezentat pentru o perioadă lungă de

timp încălcări masive sau exacerbate, este dreptul la libera exprimare, iar datorită situațiilor
controversate, acesta a primit numeroase interpretări. O cauză semnificativă referitoare la
îngrădirea acestui drept, aparține României în urma hotărârii din 17 decembrie 2004, ce are la
bază numărul 33.348/96, în cauză Cumpănă și Mazăre contra României. Instanțele prezente
sunt CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) reunită în Marea Cameră după
deliberare în Camera de Consiliu.

În originea cauzei se află cererea 33.348/96 îndreptată de către cei doi cetățeni ai Statului
Român, Constantin Cumpănă și Radu Mazăre, care la data de 23 august au sesizat CEDO,
reprezentați de M. Mocanu-Caraiani, invocând fostul articol 25 din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, împotriva Guvernului Român
reprezentat de R. Rizoiu.

Reclamanții susțin în cererea lor încălcarea dreptului garantat de art. 10 din Convenție,
referitor la respectarea libertății de exprimare în urma publicării unui articol într-un ziar local.
În urma unor cereri, Curtea a admis solicitarea celor doi reclamanți de a îndrepta cauza în fața
Marii Camere1.

ÎN FAPT

Originea cauzei este reprezentată de contractul de asociere între Primăria Municipiului

Constanța și societatea ”Vinalex”, deoarece în urma Hotărârii 33/1992, Consiliul Local al
1
Compusă din: domnii L. Wildhaber, preşedinte, C.L. Rozakis, J.-P. Costa, G. Ress, Sir Nicolas Bratza, domnul I.
Cabral Barreto, doamna V. Straznicka, domnii C. Bîrsan, P. Lorenzen, J. Casadevall, B. Zupancic, J. Hedigan, M.
Pellonpaa, A.B. Baka, R. Maruste, M. Ugrekhelidze, K. Hajiyev, judecători, şi domnul P.J. Mahoney, grefier;

2| P a g e
Municipiului Constanța, a impus o amendă pentru conducătorii de vehicule staționate
neregulamentar, astfel, împuternicind societatea S.C. CBN din Constanța să desfășoare
activitățile de ridicare a vehiculelor. La aceeași dată, 30 iunie 1992, primarul municipiului a
autorizat firma ”Vinalex” să asigure serviciile de ridicare și astfel, a fost încheiat la 16
decembrie 1992 contractul de asociere semnat în numele autorităților de viceprimar și jurista
primăriei, în continuare D.M. și R.M. La data de întai aprilie 1994, primarul a solicitat
încheierea activității firmei, expunându-i posibilitatea rezilierii2 contractului.

Cu această ocazie, la data de 12 aprilie 1994, reclamanții au publicat într-un ziar local un
articol intitulat ”Fostul viceprimar D.M. și actuala judecătoare R.M. au realizat escrocheria
Vinalex”, în care critică serviciile de specialitate adoptate de primărie care trebuiau să
urmărească și să stabilească modalitățile pentru îndeplinirea Hotărârii Consiliului Local, de
altfel subliniază ilegalitatea contractului de asociere, semnat în numele primarului de
viceprimar, cu firma ”Vinalex”. Ilegalitatea contractului a fost susținută de încălcarea
articolelor 293 și 824 din Legea 69/1991, conform cărora orice contrat de asociere poate fi
încheiat doar în urma unei hotărâri a Consiliului Local cu o majoritate de 2/3 din numărul
consilierilor.

”Nemo censetur ignorare legem”5 - principiul conform căruia legea este încălcată cu bună
știință, fiecare încălcare conștientă a legii avea un anumit scop, primăria anterior contractului
de asociere a mai încheiat alte patru contracte legale, din care ar rezulta că D.M. a luat mită.
Curtea de Conturi Constanța a depistat că S.C. Vinalex nu deținea mijloace adecvate de
ridicare și transportare, mai mult decât atât, termenul contractului de asociere era de un an
astfel, data expirării acestuia trebuia să fie 16.12.1993 dar firma a continuat ”prestarea
serviciilor” până la cererea de reziliere a contractului, precum și inexistența avizului
Consiliului Local pentru contractul de asociere. Prezentul articol avea o fotografie a unei
mașini de poliție ce ridica un vehicul de pe drumul public și o caricatură cu un bărbat și o
femeie ce cărau un sac pe care scria ”Vinalex”.

2
Desființarea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate într-un contract cu executare
succesivă;
3
https://lege5.ro/Gratuit/gy3denrz/art-29-functionarea-consiliilor-locale-lege-69-1991?
dp=heydemjugm4a&fbclid=IwAR3cURuZWU1W9YysfC04THwJtFkt-GxnmZKbVyqX6g__kwNgE7r7GvU8fOY;

4
https://lege5.ro/Gratuit/gy3denrz/art-82-administrarea-bunurilor-lege-69-1991?
dp=heydemjxgqya&fbclid=IwAR2D9ZsmylPeoWtZvjEqz3o5LmSpJ3fBIo_Oa5Cwu59IVdsOUQITCrbOTts;

5
”Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii”;

3| P a g e
După apariția articolului, R.M. i-a dat în judecată pe reclamanți pentru infracțiunile de insultă
și calomnie prevăzute de articolele 2056 și 2067 C.P., afirmând că imaginea femeii a
reprezentat un semn de batjocură. Judecătoria Constanța a amânat cauza pentru lipsa
reclamanților, iar la al doilea termen, Radu Mazăre, a declarat că își asumă întreaga
răspundere și că este gata să publice un articol în favoarea părții vătămate dacă aceasta din
urmă dovedește că articolul inițial este fals. Ulterior, cauza a fost strămutată8 la Judecătoria
Lehliu-Gară care i-a condamnat la trei luni de închisoare pentru infracțiunea de insultă și
șapte luni de închisoare pentru infracțiunea de calomnie, plus pedeaspa accesorie a interzicerii
tuturor drepturilor civile prevăzute în articolul 64 C.P9, alături de aceasta, interzicerea
exercitării profesiei de jurnalist pentru o perioadă de un an după executarea pedepsei
închisorii, plus daune-interese în cuantum de 25 milioane lei, cu titlul de prejudiciu moral.

6
(1) Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace,
ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu amendă.
(2) Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care,
chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

7
(1) Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană,
care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori
dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
(3) Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.
8
Art. 71-Temeiul strămutării
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte
de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din
circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, atunci când există o suspiciune
rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor
ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă
militară competentă la o altă instanţă militară de acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile
prezentei secţiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile.
9
Art. 64. - Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din
următoarele drepturi:
a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul
pentru săvârșirea infracțiunii;
d) drepturile părintești;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor
prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.

4| P a g e
În motivarea instanței, s-a reținut absența inculpaților în mod nejustificat, deși au fost legal
citați și aveau și apărători, precum și faptul că R. Mazăre a susținut faptul că nu este
obligatorie absolvirea facultății de ziaristică pentru exercitarea profesiei de ziarist.

Reclamanții au declarat recurs împotriva primei instanței, dar Tribunalul Călăraș a menținut
hotărârea primei instanțe. Parchetul General a sesizat Curtea Supremă de Justiție cu un recurs
în anulare împotriva celor două hotărâri invocând că faptele constituiau elementul material al
infracțiunii de insultă, cuantumul daunelor-interese era deosebit de ridicat și inexistența unei
probe care să justifice inaptitudinea reclamanților pentru exercitarea profesiei, recurs respins.

ÎN DREPT

Chestiune preliminară: competența Marii Camere - Cererea de retrimitere a cauzei la Marea

Cameră formulată de unul dintre reclamanți, a stat sub atenta observație a Guvernului care a
sesizat absența acordului expres al celui de-al doilea reclamant pentru cerere. Astfel,
Guvernul a solicitat, conform art. 10 din Convenție, nepronunțarea unei hotărâri privind
încălcarea libertății de exprimare în privința celui de-al doilea reclamant.

În baza art. 43 din convenție, sarcina Curții este de a stabili care sunt limitele examinării
prezentei cauze în obținerea unei soluții pentru această controversă. Astfel, se au în vedere
aspecte din jurisprudența Curții, care ar putea avea o legătură cu prezenta cauză. În
consecință, competența Marii Camere nu este limitată la modul indicat de Guvern. Referitor la
art.10 din Convenție, reclamanții susțin că reprezintă o atigere adusă libertății lor de
exprimare prin condamnarea ca urmare a publicării unui articol. Așadar, argumentele lor sunt
următoarele:

”1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de
opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul
autorităților publice.

2. Exercitarea acestor libertăți, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor

formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri
necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecția reputației sau a drepturilor altora,
(...) sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."10

10
Titlul art. 10 a fost inserat potrivit anexei la PROTOCOLUL nr. 11 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat prin LEGEA nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 147 din 13 iulie 1995.

5| P a g e
A. Argumentele părților

Reclamanții subliniază că prin publicarea articolului respectiv au încercat să aducă la

cunoștință publicului aspecte de natură politică referitoare la neregularitățile comise de
primărie prin încheierea unui contract public de asociere cu o societate privată. Mai mult
decât atât, articolul nu a denigrat în niciun fel viața privată a părții vătămate, doamna R.M.

Ei precizează, de asemenea, că au avut surse în interiorul primăriei și la curtea de conturi,

precum și faptul că nu au probat veridicitatea afirmațiilor în fața instanțelor interne pentru a
proteja sursele.

Ca ultim argument, reclamanții susțin că neexecutarea pedepsei nu exonerează Guvernul de

răspundere pentru atingerea adusă libertăților de exprimare și că pedeapsa este una excesivă.

Guvernul susține că măsura condamnării a fost una necesară, deoarece articolul reprezenta o
încălcare a eticii jurnalistice, precum și faptul că informațiile nu au fost de bună credință,
aducând atingere imaginii doamnei R.M. Acesta subliniază faptul că în fața instanțelor
interne, reclamanții nu au avut niciun act care sa justifice sursele articolului și că nu au făcut
proba verității afirmațiilor de natură factuală asupra pretinsei corupții si complicității a
doamnei R.M. în încheirea ilegală a contractelor. În apărarea sa, Guvernul suține că interdicția
exercitării profesiei, precum și condamnarea ziariștilor, răspundea unor nevoi sociale
imperioase de a proteja viața publică și privată a doamnei R.M.

Astfel, Curtea constată că sunt încălcate cerințele impuse de paragraful doi al art.10, deci, se
analizează că ingerința în exercitarea libertății de exprimare era ”prevăzută de lege”.

Curtea analizează noțiunea de ”nevoie socială”, constatând că articolul conținea doar

informații privind gestionarea fondurilor publice reprezentând un subiect de interes general
pentru comunitatea locală, evidențiind dreptul reclamanților de aduce la cunosțința publicului
prin intermediul presei. Din jurispudență, Curtea constată că pentru aprecierea unei necesități
sociale, trebuie să se facă distincția clară între fapte și judecăți de valoare. Din acest motiv s-a
concluzionat că afirmațiile reclamanților reprezintă o judecată de valoare. Curtea nu a fost
convinsă de argumentul reclamanților referitoare la furnizarea informațiilor în cadrul
proceselor la instanțele interne, precizând că obligația reclamanților de a oferi o bază factuală
solidă afirmațiilor în cauză nu implica o dezvăluire obligatorie a numelor surselor și că doar
raportul emis de Curtea de Conturi au reprezentat o bază factuală solidă și credibilă pentru
afirmațiile care au pus semne de întrebare asupra contractului de asociere.

6| P a g e
În privința proporționalității pedepsei, Curtea a luat în considerare o cauză 11 din jurisprudență,
stabilind că deși condamnarea la pedepse ține de competența instanțelor naționale, pentru o
infracțiune în domeniul presei, pedeapsa închisorii nu este compatibilă cu dreptul garantat de
art.10 din Convenție, astfel, au fost grav afectate drepturile reclamanților. Mai mult decât atât,
Curtea a încadrat acțiunile celor doi ca o cauză tipică de calomniere a unei persoane în
contextul dezbaterii unui subiect de interes public, nefiind de natură să justifice aplicarea
pedepsei închisorii, care ea însăși are un efect descurajant alături de interzicerea exercitării
tuturor drepturilor civile prevăzute de art. 64 din C.P.

În ceea ce privește interzicerea exercitării profesiei, Curtea reamintește măsurile prin care se
limitează activitatea jurnaliștilor, fiind luate doar în situații excepționale, prin urmare,
pedeapsa totală a fost disproporționată. În concluzie, instanțele au depăsit cadrul unei limitări
necesare, iar art. 10 din convenție a fost încălcat.

PENTRU MOTIVELE DE MAI SUS,

CURTEA:

1. În unanimitate12 hotărăște că art. 10 a fost încălcat;

2. Hotărăște cu șase voturi la unu, că este o reparație echitabilă și suficientă pentru
prejudiciu moral, sipla constatare a unei încălcări.

În opinie personală, susțin că în ceea ce privește articolul 10 din Convenție, decizia Curții
este una legală și totodată corespunzătoare situației de fapt, deoarece prevederile
articolului menționat au dovedit că instanțele interne nu au respectat legea internațională,
prin aceasta aducând un prejudiciu grav părților reclamante. În ceea ce privește
dispropoționalitatea pedepsei, sunt de părere că interpretarea faptelor în speță care a dus la
încadrarea acestora într-un concurs de infracțiuni (art.205 și art.206, raportate la articolul
33VCP), este una abuzivă, deoarece aplicarea acestor măsuri este exagerată în condițiile
în care ne aflăm în prezența a doua infracțiuni care au condus la condamnarea la o
pedeapsă principală alături de pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării tuturor

11
A se vedea: Jersild împotriva Danemarcei, Hotărârea din 23 septembrie 1994, seria A nr. 298, pag. 25-26,
paragraful 35).
12
Regulă potrivit căreia hotărârile unui organ colegial sau ale unei organizații internaționale nu se pot lua decât
cu votul sau cu aprobarea tuturor membrilor

7| P a g e
 drepturilor civile, precum și în finalitatea executării acestora, încă un an de interzicere a
exercitării profesiei de jurnalist.

Bibliografie
1. http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/62353
2. Cod Penal 1964;
3. Conveția CEDO;
4. Protocolul nr.11;
8| P a g e
 5. Noul Cod de Procedură Penală;
6. Legea 69/1991;
7. Hotărârea Guvernului nr. 147/1992;
8. Dispoziția nr. 163 din 30 iunie 1992;
9. Constituția.

9| P a g e