Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Spcializare:DREPT

DREPTUL LA EXPRIMARE

Prof.Coordonator:Lec.Doc..Oana Chicoș
Chircu Maria Florina
Anul 1,gr.1

Galați
2022-2023
Art. 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de
orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de
comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa
finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a
persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură
naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau
la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine
editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului
mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele
de presă se stabilesc prin lege.

Dreptul la exprimare este un drept fundamental al omului, recunoscut la nivel

internațional prin diferite instrumente juridice precum Declarația Universală a Drepturilor
Omului și Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice. Prin acest drept,
oamenii au libertatea de a-și exprima opiniile și gândurile, de a căuta, primi și transmite
informații și idei prin orice mijloace, fără restricții sau cenzură din partea autorităților sau
altor persoane.
Cu toate acestea, în practică, în unele țări, dreptul la exprimare este încălcate prin
restricționarea libertății presei, cenzură, intimidare și persecuții ale jurnaliștilor și activiștilor
pentru drepturile omului. În plus, pe măsură ce tehnologia avansează, au apărut noi provocări
în asigurarea dreptului la exprimare, cum ar fi restricționarea libertății online și amenințările
la adresa vieții private online.
Organizațiile internaționale și guvernele din întreaga lume trebuie să acționeze
pentru a proteja și promova dreptul la exprimare, prin asigurarea că cetățenii au acces la
informații și că sunt protejați împotriva cenzurii și a persecuțiilor pentru exercitarea libertății
de exprimare.
Libertatea de exprimare implică dreptul de a căuta, primi și transmite informații și
idei. Este extrem de importantă pentru existența democrației. Progresul unei societăți nu ar fi
posibil fără ca oamenii să aibă posibilitatea de a se exprima și de a critica. Există
preconcepția că dacă ai libertatea de exprimare poți spune orice, oriunde și oricând. Ei bine,
nu este așa: „Libertatea ta se întinde până acolo unde întâlnește libertatea mea”, spunea acum
200 de ani filozoful John Stuart Mill.
 La nivel mondial, libertatea de exprimare este consacrată în dispozițiile art. 19
din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de ONU în anul 1948. Ca această
declarație să devină aplicabilă, statele au semnat un tratat pe care s-au angajat să-l respecte
(printre ele s-a aflat și România). Așa a apărut Pactul Internațional cu privire la Drepturile
Civile și Politice, care tot la articolul 19 reglementează libertatea de exprimare.
La nivelul continentului nostru, există două organizații din care România face
parte: Consiliul Europei – care privește drepturile omului și Uniunea Europeană – care
privește cooperarea politică și economică. Un tratat important semnat de toate cele 47 de state
membre ale Consiliului Europei se numește Convenția pentru apărarea drepturilor omului și
a libertăților fundamentale  (pe scurt, Convenția europeană privind drepturile omului). Acest
tratat a apărut în anul 1950 și este aplicat în România începând cu anul 1993. În articolul 10
se explică la primul paragraf în ce constă acest drept, iar la paragraful următor care sunt
limitele acestuia. La nivelul Uniunii Europene, a apărut în anul 2000 Carta drepturilor
fundamentale ale Uniunii Europene, care se aplică începând cu anul 2010 în toate cele 27 de
state membre. Libertatea de exprimare este cuprinsă la articolul 11.
 În România există obligația de a respecta atât tratatele internaționale la care țara
noastră este parte, cum sunt cele menționate mai sus, cât și legislația internă. În Constituția
României, se prevede la art. 30 că orice persoană este liberă să își exprime gândurile,
opiniile, credințele şi creațiile de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete
sau prin alte mijloace de comunicare în public, iar acestea sunt inviolabile.
În același timp, Constituția arată că libertatea de exprimare nu poate prejudicia
demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. De
asemenea, interzice: defăimarea țării şi a națiunii; îndemnul la război de agresiune, la ură
națională, rasială, de clasă sau religioasă; incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau
la violență publică; manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Suntem liberi în mod absolut să gândim orice. În momentul în care vorbim, scriem
sau gesticulăm, trebuie să respectăm anumite reguli pentru a proteja interesele și drepturile
celor din jur. Regulile nu restrâng libertatea noastră de exprimare, ci o descriu, astfel încât să
se asigure tuturor celor din jur plenitudinea drepturilor lor.
Acest lucru, însă, a fost scos din rutină în perioada comunista în România, când
absolut toate drepturile au fost încălcate, când o perioadă numită de unii aurul țării și
ponegrită de alții a dus la înspăimântarea populației, numit atunci regim dictatorial.
În timpul regimului comunist din România, dreptul la exprimare a fost foarte limitat.
Regimul comunist a controlat mass-media și a cenzurat informațiile care erau difuzate în
public. Guvernul a folosit propaganda pentru a promova ideologia comunistă și pentru a
controla opinia publică. În plus, orice formă de opoziție politică sau critică la adresa
regimului era considerată o infracțiune și putea fi pedepsită cu închisoarea sau chiar cu
moartea. Oamenii care încercau să-și exprime opinia în mod liber erau supravegheați de
Securitate, serviciul de informații al statului, care folosea metode brutale pentru a-i intimida
și pentru a-i reduce la tăcere.
În aceste condiții, mulți oameni au fost nevoiți să-și exprime opiniile în mod
clandestin, prin intermediul unor grupuri mici sau prin intermediul unor publicații subterane.
Aceste activități erau foarte periculoase și puteau avea consecințe grave pentru cei implicați.
Dreptul la libertatea de exprimare a fost restabilit în România după căderea
regimului comunist în 1989, iar astăzi este garantat de Constituția României. Cu toate
acestea, există încă probleme cu privire la libertatea presei și la controlul politic asupra mass-
mediei în România.
Drepturi cetățenești pe care astăzi le luăm de-a gata și ni se par absolut firești nu
existau în comunism. Regimul trecut a însemnat pentru români mai puține drepturi, mai
multe obligății și mai multe limitări. Individul a contat mai puțin, cât timp statul punea pe
primul plan partidul, forța călăuzitoare.
Muncă era o îndatorire de onoare pentru fiecare cetățean al țării, dar proprietatea
privată avea multe limitări: oamenii erau expropriați cu forța, ori de câte ori locuințele lor au
stat în calea progresului și a marillor investiții.
Nu exista varianta unui proces în instanță, pentru despăgubiri, cum se întâmplă astăzi,
și oamenii rămași peste noapte fără gospodării erau mutați în masă, la bloc.
Țăranii din mediul rural erau aduși să construiască orașe, fabrici și proiecte mărețe. La muncă
era scoasă și armata. Românii nu aveau doar dreptul la muncă, ci obligația la muncă.
Dacă nu aveai serviciu, avea grijă partidul să te trimită la lucru. Munca la stat, pentru
că numai aceasta exista, era impusă șase zile din șapte, și începea din școli, unde funcționau
stagiile de muncă patriotică - adică elevi duși forțat pe ogoare și în fermele agricole să adune
recoltele.
Doar duminica era liberă, se lucra și de sărbătorile religioase, iar statul acorda locurile
de muncă prin repartiție, în toată țara. Cei care obțineau o calificare sau absolveau studii
universitare nu puteau munci unde doresc, fiind limitați la posturile oferite de stat, chiar dacă
erau la mare distanță de locul natal. Medicii erau trimiși să facă stagiatura la țară, iar inginerii
erau împărțiți pe șantierele socialiste. Granițele erau închise, iar fuga din țară era pedepsită cu
condamnare la închisoare în lipsă și cu represiuni asupra familiei.
Precum, România de atunci, Coreea de Nord este cunoscută în lume pentru țara ce nu
respectă drepturile omului în anul 2023, mai ales dreptul la exprimare.

Comunismul în România a fost diferit de cel din Coreea de Nord. În timpul regimului
comunist din România, existau restricții severe privind libertatea de exprimare și de mișcare.
Guvernul a controlat mass-media și a cenzurat informațiile. De asemenea, economia era
controlată de stat, iar oamenii nu aveau libertatea de a-și alege locul de muncă sau de a
călători în străinătate. Cu toate acestea, în România, comunismul a fost mai puțin brutal decât
în Coreea de Nord și nu a existat o cultă a personalității în jurul liderului.
 În Coreea de Nord, libertatea de exprimare este puternic restricționată de către
guvernul autoritar. Constituția nord-coreeană prevede libertatea de exprimare, dar această
libertate este limitată la exprimarea "democrației populare" și "reunificării naționale". În
practică, guvernul controlează întreaga producție media și cenzurează strict toate informațiile
care sunt considerate a fi împotriva regimului. Mass-media controlată de stat, cum ar fi ziarul
Rodong Sinmun și postul de televiziune și radio Korean Central Broadcasting Committee,
sunt singurele surse de informații disponibile pentru majoritatea populației.
Accesul la internet este limitat și disponibil numai pentru un mic număr de funcționari
de rang înalt și pentru străini cu permisiune specială. Orice critică la adresa liderului suprem
al Coreei de Nord, Kim Jong-un, sau la adresa regimului, este considerată o infracțiune gravă
și poate duce la pedepse severe, inclusiv detenție, tortură, execuție sau chiar deportare în
lagărele de concentrare ale regimului. În acest context, este clar că libertatea de exprimare nu
este respectată în Coreea de Nord.
Atfel dreptul la exprimare este prezent în toate cele 3 cazuri, sub forme diferite, dat fiind
faptul că România a suferit o schimbare majoră în timpul regimului comunist ce a subminat
acest drept, dar și altele, acest dreept fiind total părăsit în Coreea de N, unde și la momentul
actual în anul 2023 oamenii își trăiesc viața dupa o anumită conduită strictă crezând că ăsta e
normalul din viața lor.