Subiectul 3.

Libertatea de exprimare și libertatea presei: standarde

internaționale
Obiective de referință:

1. Sfera de acțiune a dreptului la libertatea de exprimare

2. Componentele libertății de exprimare ( după CEDO )
3. Libertatea mass-mediei. Presa:„puterea a patra”; „câine de pasă a democrației”
4. Libertatea de exprimare și dreptul la informație

1. Sfera de acțiune a dreptului la libera exprimare. Libertatea de exprimare reprezintă

posibilitatea omului de a-și exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin orice
alte mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile, credințele religioase și creațiile spirituale de
orice fel. Este una dintre cele mai vechi libertăți cetățenești, are un conținut complex, fiind strâns
legată de libertatea conștiinței și de dreptul la informație. Este cunoscută și sub denumirea de libertatea
cuvântului și lib. presei, dar acestea reprezintă doar denumiri ale unor aspecte ale sale.
Gândurile, opiniile, creațiile intră în circuitul juridic când sunt comunicate (exteriorizate). Prin
urmare, exprimarea „în public” este definitorie pentru conținutul juridic al acestei libertăți.
Majoritatea drepturilor prevăzute de CEDO sunt drepturi condiționale, ceea ce înseamnă că ele
permit ingerințe, ce sunt totuși supuse anumitor condiții, ținând cont de natura esențială a libertăților
ocrotite. Libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 al Convenției este una dintre aceste libertăți
fundamentale, ce are un rol special în orice societate democratică.
Libertatea de exprimare este atât un drept în sine, cât și un drept absolut necesar pentru
realizarea altor drepturi, cum ar fi dreptul la liberă asociere, fiind totodată un drept individual, parte a
libertății spirituale a fiecărui individ, dar și un drept colectiv, ce permite comunicarea cu ceilalți
semeni. Inclusă în Constituție și reglementată libertatea de exprimare devine componentă a legii.
2. Componentele libertății de exprimare. Convenția Europeană sau CEDO, adoptată la
Roma la 4 noiembrie 1950, reprezintă o realizare semnificativă în promovarea drepturilor omului,
nu doar în Europa, ci și în întreaga lume. CEDO nu este primul instrument internațional ce
reglementează drepturile omului. ONU a adoptat cu doi ani înainte, la 10 decembrie 1948,
Declarația Universală a Drepturilor Omului. Preambulul CEDO stipulează că scopul Convenției
este „să ia primele măsuri pentru garantarea colectivă a anumitor drepturi enunțate în Declarația
Universală.
Convenția Europeană a promovat drepturile omului în două moduri. Convenția a reprezentat
primul tratat cu caracter juridic obligatoriu privind drepturile omului, iar Statele Contractante sunt
obligate formal să respecte prevederile sale. Însă chiar și mai important, aceasta a stabilit un
mecanism de implementare reprezentat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În cei
peste 50 de ani de existență Curtea a jucat un rol central în implementarea drepturilor omului
stipulate în Convenția Europeană.
Convenția Europeană protejează un spectru larg de drepturi și libertăți ale omului, inclusiv
dreptul la viață și libertate, dreptul la un proces echitabil, interzicerea torturii și discriminării,
libertatea de religie și de convingeri, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea de exprimare.
Deoarece nu există o ierarhie formală între drepturile protejate, Curtea Europeană a repetat în mai
multe rânduri importanța primordială a libertății de exprimare care reprezintă baza democrației și
constituie condiția esențială pentru protecția tuturor drepturilor și libertăților stipulate în
Convenție.
Abordarea de bază din articolul 10 este să definească libertatea de exprimare într-un mod
mai larg, astfel încât să includă orice formă de activitate de exprimare și, în același timp, să
definească pe larg ceea ce constituie ingerințe ale posibilității de a se bucura de acest drept, astfel
asigurând o prima etapă a protecției. Unele ingerințe ale acestui drept sunt stipulate în Articolul
10: „pentru a apăra alte drepturi sau interese fundamentale, cum ar fi securitatea națională”.
Curtea a tratat întotdeauna libertatea de exprimare ca un drept fundamental. Dreptul de a
primi și a transmite informații și idei este, deci, și el unul fundamental. Libertatea de exprimare
poate veni în contradicție cu alte drepturi garantate de Convenție, printre care: dreptul la un proces
echitabil, la respectarea vieții private, la libertatea de conștiință și religie.
3. Libertatea mass-mediei. Presa:„puterea a patra”; „câine de pasă a democrației”. Deși
art. 10 nu menționează în mod explicit noțiunea de libertate a presei, Curtea a elaborat, însă, o
jurisprudență vastă care furnizează un ansamblu de principii și norme care conferă presei un statut
special în exercitarea libertăților. Curtea a confirmat în nenumărate rânduri rolul important al
mijloacelor mass-media în aplicarea libertății de exprimare: Presa joacă un rol important într-o
societate democratică. Deși presa trebuie să țină cont de anumite limite, în special de cele referitoare
la respectul reputației și la drepturile altor persoane, funcția acesteia este de a disemina informații și
idei pe orice subiect de interes public. Această funcție este nu doar de a disemina informații și idei:
publicul are, de asemenea, dreptul să le primească. Dacă situația nu ar corespunde acestor cerințe,
presa nu și-ar putea exercita rolul vital de „câine de pază” al democrației.
În general se pune semnul de egalitate între libertatea presei și puterea presei. Astfel, presa este
asimilată celor trei ramuri ale guvernământului, fiindu-i atribuit rolul de a „patra putere” în stat. La fel,
presa reprezintă o forță majoră a schimbării în regimurile nedemocratice, ea putând să precipite
crizele revoluționare/schimbările sociale.
În lipsa unor garanții solide a dreptului la libertatea de exprimare, protejat de instanțele
judecătorești independente și imparțiale, nu există o țară liberă și, respectiv, un regim democratic.
”Presa joacă un rol predominant într-un stat de drept” . Protecția libertății de exprimare este o condiție
esențială pentru garantarea unui regim politic democratic și pentru dezvoltarea fiecărei persoane.
Componentele primului paragraf ale art. 10 :„Orice persoană are dreptul la libertatea
de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a
comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de
frontiere. Libertatea jurnalistică permite o anumită doză de exagerare, chiar și de provocare...
4. Libertatea de exprimare și dreptul la informație. Libertatea de exprimare protejează
atât conţinutul, cât şi forma informaţiei exprimate, inclusiv a informaţiei care ofensează, şochează
sau deranjează. Libertatea de exprimare reprezintă unul din fundamentele societăţii democratice,
care asigură dezvoltarea ei şi autorealizarea fiecărei personale; un rol special în acest sens îl are
presa, care are sarcina de „câine public de pază” al democraţiei, din acest motiv, libertatea de
exprimare a mass-mediei se bucură de garanţii suplimentare. De menționat că nu numai presa are
sarcina de a comunica informaţii de interes public, ci şi publicul are dreptul să le primească.
Libertatea de exprimare nu se referă doar la o anumită categorie de informaţii sau forme de
exprimare; ea nu se referă doar la relatările de fapt şi opiniile care sunt primite favorabil sau sunt
privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, ci şi la cele care ofensează, şochează sau
deranjează Statul sau orice parte a comunităţii; atunci când persoana doreşte să răspândească o
informaţie, Statul nu poate dicta sau critica forma în care această informaţie este răspândită. Statul
garantează libertatea de exprimare a mass-mediei, nimeni nu poate interzice sau împiedica mass-
media să răspândească informaţii de interes public decât în condiţiile legii. Libertatea de
exprimare este garantată atât de art. 4 al Legii cu privire la libertatea de exprimare, cât şi de art. 32
al Constituţiei.
Libertatea de exprimare a mass-mediei admite şi un anumit grad de exagerare sau chiar
provocare, cu condiţia să nu se denatureze esenţa faptelor. Mass-media este „câinele de pază al
democraţiei”, această sarcină nu poate fi exercitată eficient fără un anumit grad de flexibilitate
acordat libertăţii de exprimare a mass-media; informaţia răspândită de mass-media poate conţine
exagerări şi chiar provocări, însă trebuie să fie suficient de exactă pentru a nu dezinforma. Riscul
major de sancţionare îl poartă ideile şi exprimările “minoritare”, care “ofensează, şochează sau
deranjează” autorităţile, majoritatea populaţiei, un grup sau chiar o singură persoană. Tocmai
acest risc justifică o protecţie sporită.
Bibliografie:
1. Mass-media şi legislaţia. Analiză, opinii, propuneri. Centrul „Acces-info”. Chişinău, Universul,
2003
2. Cristina Anca Păiușescu, Oana Duța. Dreptul comunicării. Considerații teoretice și legislație
relevantă, Editura universală, București, 2011
3. Acte normative: concordanţa cu Legea privind accesul la informaţie. Centrul „Acces-info”,
Chişinău, 2007
4. Monica Macovei. Libertatea de exprimare. Ghid privind punerea în aplicare a art. 10 al
Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Consiliul Europei, Chişinău, 20