SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR

„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”

ACCESUL LIBER LA JUSTIŢIE

St. Ileana Valentina STANCU

St. Claudiu Andrei TÂRHOACĂ
Coord.: Lect. univ.dr. Marius ANDREESCU
Prep. univ. Andra DASCALU

Access to justice is a fundamental principle of democratic organization of any

judicial system is enshrined in a number of international documents, so it has special
significance and procedural law, but for constitutional law.
Faculty anyone to enter, by its discretion, a legal action, involving such
corresponding obligation of the state, as the court, to settle these actions, the person is
virtually free access to justice.
Free access to justice is enshrined as a fundamental citizenship right by Article 21 of
Romania's Constitution, by article 10 of the Universal Declaration of Human Rights,
article 14 item 1 of the International Covenant on Civil and Political Rights and by
Article 6 of European Convention of Human Rights.

Sistemul judiciar reprezintă, în orice stat democratic, o componentă esenţială a

civilizaţiei şi progresului social. Ideea de proces echitabil trimite automat la ideea de stat de
drept.
În societăţile moderne, justiţia este o funcţie fundamentală a statului, iar administrarea
ei reprezintă unul din atributele esenţiale ale puterii suverane. Această funcţie implică
existenţa unor structuri statale (servicii publice) apte să realizeze activitatea jurisdicţională.
Un atare serviciu public trebuie organizat pe baza unor principii proprii, funcţionale şi
autonome.
Există principii ce se află într-o legătură indisolubilă cu organizarea sistemului judiciar
dar care vizează mai degrabă funcţionarea acestuia şi însăşi democratismul şi umanismul
sistemului procesual, fie el cel civil sau penal.
Accesul liber la justiţie constituie un principiu fundamental al organizării oricărui
sistem judiciar democratic fiind consacrat într-un număr important de documente
internaţionale, astfel că el are semnificaţii deosebite şi pentru dreptul procesual, dar şi pentru
dreptul constituţional.
Orice condiţionare a accesului liber la justiţie, ar reprezenta o nesocotire a unui
principiu constituţional fundamental şi a unor standarde internaţionale universale, în orice
democraţie reală. Pe plan procesual, accesul liber la justiţie se concretizează în prerogativele
pe care le implică dreptul la acţiune, ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea
juridică oricărei persoane fizice sau juridice. În explicitarea acestui drept, în doctrina dreptului
european dreptul de acces la un tribunal este înţeles ca un drept de acces concret şi efectiv,
care presupune ca justiţiabilul „să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta
atingerea adusa drepturilor sale.”
Pornind de la premisa că drepturile fundamentale trebuie garantate într-o maniera
concretă si reală, iar nu iluzorie si teoretica, imposibilitatea concreta de sesizare a unei
instante de către persoana interesata constituie o încalcare a dreptului acesteia de acces la
justitie.
Dreptul de acces la justiţie impune obligaţii în sarcina legiuitorului şi executivului.
Statul este ţinut să acorde oricărei persoane toate facilităţile rezonabile de drept şi de fapt,
pentru a accede la instanţa, într-un cuvânt, efectivitatea dreptului de acces.

128
 SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR
„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”
Liberul acces la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental prin art.21 din
Constituţia României, prin art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin art.10
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi prin art.14 pct.1 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politic: 1

1) art.21 din Constituţia României;

”(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.” 2

2) art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi
într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială,
instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu
caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate
împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala
de şedinţă poate fi interzisă presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a
unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii
naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia
vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut
necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de
natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce
vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod
amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune
de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de
un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi
audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba
folosită la audiere.3

3) art.10 din Declaraţia universală a drepturilor omului;

” Orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod
echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial care va hotarî fie
asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în
materie penală îndreptată împotriva sa. ” 4

4) art.14 pct.1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

1
Marin –Vlădulescu F. - Decan al Baroului Vâlcea;
2
Constituția României, Best Publishing, Ediția I, 2006, pag. 12 ;
3
Vicent Berger, Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Ediția a 3-a în limba română, Institutul
român pentru drepturile omului, 2001, pag. 667 – 668 ;
4
www.onuinfo.ro

129
 SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR
„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”
Adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 16
decembrie 1966
” Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice
persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi
public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege,
care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva
ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil.
Şedinţa de judecată poate fi declarată secretă în totalitate sau pentru o parte a
desfăşurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securităţii
naţionale într-o societate democratică, fie dacă interesele vieţii particulare ale
părţilor în cauză o cer,fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca
absolut necesar, când datorităcircumstanţelor speciale ale cauzei, publicitatea ar
dăuna intereselor justiţiei; cu toateacestea, pronunţarea oricărei hotărâri în materie
penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile când interesul minorilor cere să se
procedeze altfel sau când procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela
copiilor. ” 5

Liberul acces la justiţie, este considerat a fi un drept fundamental deoarece el se

analizează ca o facultate de voinţă garantată indivizilor de Legea fundamentală, facultate
căreia îi corespunde obligaţia pentru stat de a desfăşura o activitate jurisdicţională.6
Articolul 21 alineatele (1) şi (2) din Constituţie nu suscită comentarii deosebite, ele
consacrând un principiu general al îndrituirii legitime de care dispun toate persoanele pentru a
se adresa justiţiei. Este cert însă că, deşi dreptul aparţine direct persoanei în cauză, acesta îl
poate exercita, în anumite cazuri, printr-un mandatar. Persoanele care nu au capacitatea de a-
şi exercita drepturile lor se vor adresa justiţiei prin cei care îi reprezintă. Pe de altă parte, este
în afară de orice îndoială că referinţa din text cu privire la justiţie are în vedere toate
categoriile de instanţe judecătoreşti şi orice fel de categorii de cauze. Când priveşte principiul
enunţat la paragraful (2), deşi dreptul în cauză nu poate fi supus unor îngrădiri, aşa cum am
arătat mai sus, pot exista practic situaţii când cel în cauză să nu şi-l poate exercita singur
(minori, incapabili, persoane aflate în detenţie), situaţii în care se vor aplica prevederile legale
cuprinse în Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă. 7
Comentatorii Constituţiei României au ridicat, însă şi următoarea problemă de
principiu: ”S-ar putea pune întrebarea de ce în Constituţie se foloseşte exprimarea ”interese
legitime”? nu ar fi aceasta o restrângere a posibilităţii de a acţiona în justiţie şi deci nu ar fi
fost suficient doar termenul ”interese„? pentru a se răspunde la aceste întrebări trebuie să
arătăm că legea fundamentală şi celelalte legi nu apără şi nu garantează orice interese, ci
numai pe acelea care se întemeiază pe drept, pe cutumă, în general pe izvoare de drept.
Interesele nelegitime nu pot şi nu trebuie ocrotite, ele fiind contrare legalităţii şi statului de
drept”. 8
Principiul liberului acces la justiţie – se aplică indiferent de calitatea persoanei
protejate, cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid. El permite accesul la justiţie pentru
apărarea oricărui drept sau a oricărei libertăţi şi a oricărui interes legitim, fără deosebire dacă
acestea rezultă din Constituţie sau din alte legi. De asemenea, nici o lege nu poate îngrădi
exercitarea acestui drept. Articolul 21 din Constituţie implică o corectă delimitare între
dreptul la acţiune în justiţie şi obligaţia constituţională de ocrotire a drepturilor, libertăţilor şi
5
www.onuinfo.ro
6
Tudor Drăganu, Drept constituţional şi institutii politice, Editura Lumina Lex, 1998, Volumul 1, p.151
7
Duculescu V., Călinoiu C., Duculescu G., Constituția României – comentată și adnotată, Editura Lumina Lex,
1997, pag. 89 – 90 ;
8
Constantinescu M., Deleanu I, Antonie I., Muraru I., Vasilescu F., Vida I., Constituția României, comentată și
adnotată, Regia Autonomă ” Monitorul Oficial, București, 1992, pag. 37 – 38 ;

130
 SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR
„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”
intereselor legitime. Caracterul legitim sau nelegitim al pretenţiilor formulate în acţiunea în
justiţie va rezulta numai în urma judecăţii respective şi va fi constatat prin hotărârea
judecătorească. Folosind exprimarea interese legitime textul constituţional nu pune o condiţie
de admisibilitate a acţiunii în justiţie, ci obligă justiţia să ocrotească numai interesele legitime.
Astfel, Constituţia şi legile nu apără şi nu garantează orice interese, ci numai acelea
care se întemeiază pe drept, pe legile ţării, pe echitate. 9
Revizuirea Constituţiei a adăugat noi alineate articolului 21, prin care se precizează că
părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi
că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. Preluarea în textul
constituţional din Convenţia Europeană a drepturilor omului a două coordonate esenţiale
pentru protecţia drepturilor subiective, anume ceea a procesului echitabil şi a termenului
rezonabil de finalizare a acestuia, constituie o corectă receptare a evoluţiilor juridice moderne
la nivel european şi opunere de acord a protecţiei juridice garantate drepturilor subiective prin
reglementările interne cu cele internaţionale. 10
Odată cu aderarea României la Consiliul Europei şi ratificarea Convenţiei Europene
privind Drepturile şi Libertăţile Omului (C.E.D.O. – Curtea Europeană a Drepturilor Omului),
persoana fizică a obţinut un nou drept, de a se adresa unor mecanisme internaţionale de
control asupra respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, inclusiv Curtea
Europeană de Justiţie. Intrarea în vigoare, pentru ţara noastră, a Curţii Europeane a
Drepturilor Omului (C.E.D.O.), marchează începutul unei perioade noi de evoluţie mai
accentuată a statului nostru spre democraţie.
Ratificând Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), România a recunoscut
oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în acest document,
implicit recunoscând persoanelor dreptul de a face recurs individual la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului. Acest fapt a permis instituirea unui sistem supranaţional de control
asupra respectării drepturilor şi libertăţilor proclamate în Convenţie, acceptate spre
respectarea de către statele semnatare.
Deşi nici o dispoziţie a art.6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) nu
recunoaşte explicit dreptul de acces liber la justiţie, Judecătorii de la Strasbourg au considerat
că acest articol acordă oricui dreptul de a reprezenta o cerere (privind drepturile şi obligaţiile
sale civile) în faţa unei Curţi sau unei instanţe judecătoreşti. Art.6 consacră dreptul la o
instanţă judecătorească care îl acoperă în particular pe cel de acces la instanţa judecătorească,
altfel spus facultatea de a intenta un proces în materie civilă.
Curtea şi Comisia Europeană a Drepturilor Omului au generat o jurisprudenţă
impunătoare, care permite să se distingă drepturile şi obligaţiile civile ori penale. Această
interpretare a condiţiei impuse de articolul 6 a evoluat pe parcursul anilor: domenii
considerate altădată ca aflându-se în afara acestei dispoziţii (de ex: securitatea socială), astăzi
sunt privite ca fiind relevante de dreptul civil.
Totuşi, analizând practica judiciara, constatăm existenţa unor obstacole de natura
legislativă care limitează accesul persoanelor la justiţie. Ne referim aici la taxa de stat impusa
persoanelor pentru iniţierea unei proceduri civile. Este adevărat că, în jurisprudenţa sa, Curtea
Europeana a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a stabilit că cerinţa de a plati o taxa pentru
depunerea unei acţiuni civile nu poate fi considerată limitare a dreptului de acces la instanţa
judecatorească şi nu vine în contradicţie cu prevederile Conventiei Europene (cazul Kreuz vs.
Polonia). Justiţia este un serviciu public al statului, iar costurile acesteia sunt suportate de

9
Andreescu M., Dascălu A., Drept constituțional și instituții politice, Editura Universității din Pitești, 2010;
10
Muraru I., Tănăsescu S., Drept constituțional și instituții politice, Ediția 13, Volumul I, Editura C.H.Beck,
București, 2008, pag. 163 – 164;

131
 SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR
„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”
bugetul de stat. Deci, privit sub aspect general, conceptul taxei de stat nu poate fi considerat
sub nici o formă un impediment în calea realizării dreptului de acces liber la justiţie. 11
Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un
proces echitabil pentru cauzele cu privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil ale unui
individ şi pentru cauzele în care se aduc orice acuzaţii penale împotriva sa. Acesta este un
articol pe care Comisia şi Curtea îl interpretează în mod excesiv, întrucât este de o importanţă
fundamentală pentru funcţionarea democraţiei. În Cauza Delcourt vs. Belgia (1970), Curtea a
statuat că :
”Într-o societate democratică în sensul Convenţiei, dreptul la o bună administrare a
justiţiei ocupă un loc atât de important, încât o interpretare restrictivă a articolului 6 par.1 nu
ar corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii„ 12
Cel dintâi paragraf al articolului 6 se aplică atât în civil, cât şi în penal, în timp ce al
doilea şi cel de-al treilea paragraf nu se aplică decât în penal.
Analizând dispoziţiile Convenţiei, menţionăm că articolul 6 (1) enumeră un anumit
număr de elemente componenete ale bunei administrări a justiţiei. Un element fundamental
pentru ansamblul procesului îl constituie accesul la o procedură ce prezintă toate atributele
unei firme judiciare de control ; statul nu poate restrânge ori suprima controlul judecătorilor în
anumite domenii (Golder vs. Regatul Unit 1975). Accesul la un forum judiciar trebuie să fie
real şi nu numai formal. În cauza Airey vs. Irlanda (1979) de pildă Curtea a apreciat că
refuzul de a acorda ajutorul judicar unei soţii lipsite de mijloace materiale, care urmărea să
obţină separaţia în fapt de soţul violent, nu ţine seama de dreptul de a avea acces la un
tribunal, garantat de articolul 6 par. 1 .
Articolul 6 nu prevede dreptul de a face apel împotriva unei condamnări penale, dar
acest drept este garantat de articolul 2 din Protocolul nr. 7. Cum acest Protocol nu este în
vigoare decât de puţină vreme, Comisia şi Curtea nu au fost încă sesizate cu cauze ridicând
probleme litigioase cu privire la aceste dispoziţii.
În articolul 6 (2) este consacrată prezumţia de nevinovăţie. Curtea a definit acestă
noţiune în cauza Minelli vs Elveţia (1983); petiţionarul s-a plâns de faptul că i-au fost
imputate două treimi din cheltuielile ocazionate de instrucţia şi desfăşurarea unui proces penal
care s-a suspendat ulterior, deoarece s-a constatat că acţiunea era prescrisă. Minelli a
considerat că pedeapsa aplicată lui s-a bazat pe suspiciune şi nu pe stabilirea vinovăţiei sale,
fapt ce a dus la încălcarea prezumţiei de vinovăţie. Curtea a fost de acord cu acesta şi a
declarat :
”Fără ca vinovăţia unei persoane să fie stabilită în mod legal şi fără ca aceea persoană
să fi avut prilejul de a exercita dreptul său de apărare, o hotărâre judecătorească referitoare la
ea reflectă sentimentul că este vinovată” 13
Dreptul de a fi informat , în termenul cel mai scurt într-o limbă înţeleasă şi într-un
mod amununţit prevăzut de articolul 6 (3a) nu a fost obiectul jurisprudenţei strasbougheze
până în 1989. În cauza Brozicek vs. Italia (1989) 14 Curtea a conchis în sensul existenţei unei
încălcări a dreptului de afi informat, când o persoană domiciliată într-o ţară fusese învinuită
de săvârşirea unei fapte penale într-o altă ţară şi i s-a adus la cunoştiinţă acest lucru prin
documente redactate în limba celei de-a doua ţări. În ciuda cererilor de a i se traduce
acuzaţiile într-una ”din limbile oficale ale Naţiunilor Unite „ cea dea doua ţară l-a judecat în
lipsă şi l-a declarat în cele din urmă vinovat fără a-i răsupnde odată.
Dreptul de a dispune pe timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării articolul 6
(3b).

11
Ion Muruiană, Drepturile omului ca valoare supremă;
12
V. Berger, op. cit., pag. 36;
13
Decizii și Rapoarte ale Comisiei E.D.O., vol. 4, pag. 215;
14
V. Berger, op. cit., pag. 212;

132
 SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR
„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”
Această dispoziţie este strâns legată de dreptul de a fi în mod amplu informat. În cauza
Chichlian şi Ekindjian vs. Franţa (1989) de exemplu reclamanţii susţineau că le fuseseră
încălcate drepturile garantate de alineatul (a) cât şi de alineatul (b), căci, în momentul
procesului, judecătorul calificase faptele speţei ca două infracţiuni distincte spre deosebire de
actul iniţial al acuzării care se referea la o acţiune unică. Declarând că reclamantul este
vinovat atât de infracţiunea iniţială cât şi de cea nouă, judecătorul a modificat pedeapsa în
consecinţă. Reclamantul a cerut să se observe că nu fusese informat cu privire la cealaltă
faptă, că nu dispusese nici de timpul nici de înlesnirile necesare, pentru a-şi pregăti apărarea
şi nu se bucurase de prezumţia de nevinovăţie. Părţile au ajuns la o rezolvare pe cale amiabilă.
Dreptul de a se apăra singur sau de a beneficia de asistenţa unui apărător ales ori de un
ajutor judicar, articolul 6 (3c).
Articolul 6 par. 3c alătură dreptul de a se apăra şi acordarea unui ajutor judicar gratuit
cerinţelor impuse intereselor justiţiei care corespund în esenţă respectării principiului
egalităţii de mijloace examinat anterior. În jurisprudenţa referitoare la această dispoziţie,
chestiunea de principiu aflată în joc a fost până acum deosebirea dintre protecţia de fapt şi
protecţia de drept. În cauzele Artico vs. Italia (1980) 15 şi Goddi vs. Italia (1984) 16 ,
tribunalele italiene desemnaseră un avocat pentru a-i reprezenta pe reclamanţi. Nici unul
dintre avocaţii astfel desemnaţi nu l-a reprezentat în fapt pe clientul său şi cei doi acuzaţi au
fost recunoscţi vinovaţi de fapte penale. Curtea a respins argumetul Guvernului conform
căruia legislaţia italinaă presupune că avocatul desemnat acţionează în numele clientului său
cel puţin până în momentul când este în mod oficial înlocuit sau rezultă în orice alt mod că a
încetat obligaţia sa de reprezentare. Curtea a concluzionat în sensul că există o încălcare a
articolului 6 par. 3c , în ambele cazuri, evidenţiind că articolul obliga la acordarea de
”asistenţă„, şi nu l-a ”desemnarea” unui avocat. În schimb, ea nu a adâncit argumetul conform
căruia s-ar cere un anumit nivel al competeţei profesionale a avocatului desemnat pentru a fi
îndeplinite condiţiile ce reglementează dreptul la apărare prin angajarea uni avocat.
Dreptul la confruntarea de martori.
Conţinutul articolul 6 par. 3d şi jurisprudenţa referitoare la acesta întăresc principiul
egalităţii de mijloace. În acest mod în cauza Bonisch vs. Austria (1985) 17, Curtea a statuat că
o instanţă de judecată trebuie să urmeze aceeaşi schemă pentru a interoga proprii experţi, cât
şi pe cei solicitaţi la cererea apărării. De altfel, Curtea s-a pronunţat totdeauna în sensul că art.
6 par. 3d este încălcat atunci când condamnările se întemeiează pe declaraţiile unor martori
anonimi pe care apărarea nu fusese în măsură să-i asculte; Kostovski vs . Olanda (1989) 18 şi
Windish vs. Austria (1990) sau a unor martori beneficiind de un statut ”privilegiat” prin
mijlocul anumitor legi interne.
Dreptul de afi asistat gratuit de un interpret, art. 6 par. 3e. Curtea a acordat o largă
intrpretare dreptului la asistenţă gratuită printr-un interpret atunci când cel acuzat nu întelege
limba folosită în pretoriu. În cauza Luedicke, Belkacem şi Koc vs. Germania (1978) 19,
Curtea a declarat că această dispoziţie se aplică ”tuturor actelor de procedură pornite
împotriva lui şi pe care trebuie să le înţeleagă pentru a beneficia de un proces echitabil ”. Ea a
precizat că aceasta, enumerând printre elementele ce impun o interpretare sau o traducere pe
cheltuaiala statului actul de inculpare, motivele arestării şi şedinţa de judecată însăşi.
Garantarea accesul liber la justiţie este realizată prin acele prevederi constituţionale
care precizează principiul supremaţiei legii în activitatea de judecată (art. 123); organizarea
unui sistem jurisdicţional legal , de drept comun şi fără caracter excepţional care permite
folosirea căilor de atac (art. 125, 128); caracterul public al dezbaterilor (art. 126); dreptul la
15
V. Berger, op. cit., pag. 217;
16
V. Berger, op. cit., pag. 214;
17
V. Berger, op. cit., pag. 223;
18
V. Berger, op. cit., pag. 229;
19
V. Berger, op. cit., pag. 233;

133
 SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR
„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”
interpret pentru cetăţenii români care aparţin minorităţilor naţionale şi pentru străini (art.127);
garantarea dreptului la apărare pe tot cursul procesului penal sau civil şi a dreptului la
asistenţă juridică, gratuiră în cauzele penale (art. 24).
Estimând dispoziţiile legislaţiei româneşti precizând că ele sunt concepute şi
structurate distinct, comparativ cu prevederile C.E.D.O.. Ele sunt cuprinse în capitolele
distincte ale Constituţiei sau fac parte din cuprinsul legilor ordinare (bunăoară principiul
neretroactivităţii legii penale). Conţinutul drepturilor reglementate de legiuitorul român este
cel puţin parţial diferit de acela al prevederilor Conveţiei, de aici decurgând obligaţii distince
ale organelor statului. În esenţa sa, accesul liber la justiţie, ca şi dreptul la un proces echitabil ,
este un drept fundamental al individului, căruia îi corespunde obligaţia corelativă a statului ce
constă în abţinerea de la orice mijloace sau forme de îngrădire a exerciţiului acestui drept.
Modalităţile concrete de manifestare ale obligaţiei generale de abstenţiune ale statului sunt
mutiple. Importantă este cunoaşterea cunţinutului noţiunilor incidente şi conexe dreptului la
un procel echitabil,care a fost precizat în jurisprudenţa Comisiei şi Curţii, prezentată în
rândurile anterioare.
Întrucât Convenţia nu este un document politic, ci unul juridic, partea integrantă a
dreptului intern român, iar conţinul drepturilor omului precizat de organele de control de la
Strasbourg constituie ” standarde internaţionale ” la care România şi-a asumat obligaţia să se
alinieze, practica judicară în ţara românească va trebui în viitor să acorde o atenţie sporită
jurisprudenţei Comisiei şi Curţii. 20

Concluzii
În ceea ce priveşte România, existenţa acestui drept nu poate fi supusă nici unei
discuţii de vreme ce, în art.21 din Constituţie se prevede expres dreptul oricărei persoane de a
se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, drept
ce nu poate fi îngrădit în exercitarea sa de nici o lege. Mai mult, direcţia pe care s-a înscris
legiuitorul constituant, de aliniere la reglementările europene în materie de drepturile omului,
a fost confirmată şi cu prilejul revizuirii şi republicării Constituţiei, când art.21 a fost
completat cu principiile consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)
privitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
De asemenea, jurisdicţiile speciale administrative au dobândit, în virtutea alineatului ultim al
art.21 un caracter facultativ şi sunt gratuite.
În concluzie, am văzut că accesul liber la justiţie este un drept pe care îl are orice
persoană, iar practica instanţelor arată că dreptul la un proces echitabil a dobândit
recunoaştere universală şi acceptare. Nu numai ca le-a fost integrat în sistemele juridice ale
cele mai multe ţări, dar a fost codificată în tratatate şi convenţii.

Bibliografie:

 Andreescu M., Dascălu A., Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Universităţii din
Piteşti, 2010;

20
Micu Doina, Garantarea drepturilor omului în practica Curții Europene a Drepturilor Omului și în Constituția
României, Editura All Beck, București, 1998, pag. 69 – 89;

134
SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR
„Evoluţia statului şi dreptului în perioada post-aderare”
 Berger V., Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Ediţia a 3-a în
limba română, Institutul român pentru drepturile omului, 2001;
 Constantinescu M., Deleanu I, Antonie I., Muraru I., Vasilescu F., Vida I.,
Constituţia României, comentată şi adnotată, Regia Autonomă ” Monitorul
Oficial, Bucureşti, 1992;
 Constituţia României, Best Publishing, Ediţia I, 2006;
 Decizii şi Rapoarte ale Comisiei E.D.O., vol. 4;
 Duculescu V., Călinoiu C., Duculescu G., Constituţia României – comentată şi
adnotată, Editura Lumina Lex, 1997;
 Ion Muruiană, Drepturile omului ca valoare supremă;
 Marin –Vlădulescu F. - Decan al Baroului Vâlcea;
 Micu Doina, Garantarea drepturilor omului în practica Curţii Europene a
Drepturilor Omului şi în Constituţia României, Editura All Beck, Bucureşti,
1998;
 Muraru I., Tănăsescu S., Drept constituţional şi instituţii politice, Ediţia 13,
Volumul I, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
 Tudor Drăganu, Drept constituţional şi institutii politice, Editura Lumina Lex,
1998, Volumul 1 ;
 www.onuinfo.ro

135